BusinessMagazin

Tag: design

  • Au apărut primele insule portabile din lume – GALERIE FOTO

    Problemele celor care îşi doreau o insulă dar nu găseau una de cumpărat sunt pe cale să se termine – compania Amillarah Islands a dezvăluit de curând proiectul primei insule portabile din lume.

    Astfel, cei care îşi permit să cumpere o insulă vor putea să aleagă forma şi chiar dimensiunea, urmând ca insula să fie amplasată acolo unde doreşte proprietarul. Aceste construcţii nu vor dăuna mediului înconjurător şi vor avea amplasate case cu opţiuni precum piscină sau un mic teren de golf.

    Compania Amillarah lucrează la proiect alături de dezvoltarii imobiliari Dutch Docklands, iar designul va fi semnat de cunoscutul arhitect olandez Koen Olthuis.

    Amirallah dezvoltă deja 10 insule în Maldive, 33 în Dubai şi 30 în apropiere de Maldive.

  • Premieră în România: la Târgu Mureş va li lansată o maşină electrică alimentată de la panouri solare

    Fomco Eco Friendly este o maşină electrică, pe patru roţi, cu două locuri, ce oferă soluţii optime pentru mobilitate urbană. Automobilul construit de Renault are un design complet inovator, adresându-se în special celor care doresc să conducă o maşină atipică. 

    Fomco Eco Friendly  poate fi încărcat cu energie electrică de la reţea, dar compania mureşeană Fomco a dus şi mai departe originalitatea proiectului, folosind pentru încărcare un mic ansamblu de panouri solare. Specialiştii companiei au ales un sistem tehnologic OFF-grid, care permite înmagazinarea energiei solare captate de panouri în acumulatori special fabricaţi pentru aplicaţii solare. Astfel, sistemul fotovoltaic creat este capabil să asigure necesarul zilnic de energie pentru încărcarea unui automobil electric. Maşina alimentată de sistemul fotovoltaic poate fi încărcată şi pe timpul nopţii. O încărcare completă durează 5 ore şi asigură o autonomie de 100 de km.

    Cu ajutorul invertorului, energia electrică stocată în acumulatori se transformă, de la curent continuu de 48V, la curent alternativ de 230V. Automobilul Twizy are încorporat un ştecher obişnuit pentru încărcare.

    După o zi de vară însorită, staţia de încărcare este capabilă sa încarce automobilul Twizy de două ori. Pe timpul iernii (decembrie – februarie), conform estimărilor, producţia zilnică de energie electrică a panourilor va fi în jur de 5kWh/zi, necesarul fiind completat automat din reţeaua obişnuită de curet electric.

    Funcţionarea sistemului poate fi monitorizată pe internet şi/sau de pe orice smartphone/tabletă cu android.

    În concluzie, cu o investiţie de aproximativ 15.000 Euro, posesorul maşinii electrice şi al staţiei de încărcare îşi poate asigura  acasă  “combustibil” ecologic pentru aproximativ 20 de ani.

  • În copilărie vindea chibrituri, peşte şi stilouri, iar acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Are o avere de peste 40 de miliarde de dolari

    Ingvar Kamprad este fondatorul retailerului suedez de mobilă IKEA şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, având o avere estimată la 42,6 miliarde de dolari.

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Ţara care a refuzat proiectul pentru un nou stadion făcut de cel mai mare arhitect al lumii „Arată ca o stridie. Nu mi-a plăcut niciodată ”

    În urma mai multor critici, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunţat încetarea contractului cu arhitecta Zaha Hadid pentru designul stadionului naţional, programat pentru anul 2020, arată un articol publicat de Quartz. „Ne-am decis revenim la planul iniţial şi să o luăm de la zero.” spune Abe într-o scurtă declaraţie de presă.

    Motivul invocat este costul prea mare, de 2 miliarde de dolari, dublul estimărilor sale pentru stadionul de 80,000 de locuri. „Am ascultat părerile oamenilor şi atleţilor în ultima lună şi  ne gândim la posibilitatea unei revizuiri” mai adaugă Abe. „Vom minimiza pe cât posibil costurile şi vom ajunge la rezultatul cel mai bun şi realistic.”

    Până la acest anunţ, Abe şi comisia ce răspundea de proiect, condusă de Yoshiro Mori şi-au exprimat public suportul pentru arhitectura stadionului, în ciuda valului mare de critici aduse încă de la dezvăluirea sa în 2012.  Totuşi, costurile nu sunt neapărat singurul factor determinant. Într-un interviu televizat, pe 16 Iulie, Mori a recunoscut public părerea sa despre clădire: „Arată ca o stridie. Nu mi-a plăcut niciodată. ”

    Complexul neofuturist gândit de Hadid ar fi fost construit în locul vechiului stadion demolat, într-un district cu aer istoric din Tokyo. Înfăţişarea modernă a clădirii ar fi fost într-o notă discordantă cu înfăţişarea locului, motivul pentru care şi-a atras un număr atât de mare de critici. Un grup de arhitecţi s-au gândit să protesteze împotriva construirii acestui stadion şi au strâs un număr de 32 de mii de semnături care susţineau cauza.

    Platformele de comunicare socială au reprezentat, de asemenea, un mijloc de răzvrătire împotriva designului construcţiei, asemănându-l cu o cască, un scaun de toaletă sau un aspirator Roomba.

    În urma acestor declaraţii, un reprezentat al biroului lui Hadid a declarat că designul nu a fost problema, ci bugetul şi timpul, mai exact materialele de construcţie scumpe şi deadline-ul destul de apropiat pentru amploarea construcţiei.
     

  • Pardoselile decorative câştigă teren în detrimentul plăcilor ceramice sau a parchetului

    Deşi ţările vestice sunt recunoscute pentru folosirea sistemelor sintetice decorative, precum cele epoxidice şi poliuretanice, pardoselile decorative reprezintă încă o noutate pe piaţa locală, fiind folosite în mod special în cadrul spaţiilor comerciale. În ultimii ani, însă, cererile pentru astfel de amenajări au început să vină şi din partea clienţilor din segmentul rezidenţial. „Chiar dacă aceste sisteme de pardoseli sunt mai puţin cunoscute, deschiderea tinerilor arhitecţi pentru depăşirea convenţionalului, tendinţa firească de maturizare a pieţei susţinută şi de numărul crescător al proprietarilor de vile, case de vacanţă, spaţii de agrement şi relaxare care au început să se inspire din locurile pe care le vizitează în străinătate au determinat o uşoară creştere a cererii pentru aceste sisteme de acoperire a pardoselilor. Un segment care prezintă potenţial de creştere rapidă este reprezentat de piaţa locuinţelor”, a declarat Aurelian Pascale, manager Divizie Flooring Sika România.

    Potrivit reprezentantului companiei, primul loc pe piaţa locală de pardoseli este ocupat de cele industriale, într-o proporţie de 50%. Topul este completat ulterior cu pardoselile comerciale (20%) şi cele pentru parcări auto (20%). Restul, de 10%, este atribuit segmentului rezidenţial. „În ultimii ani am observat o cerere în creştere pe segmentul rezidenţial şi estimăm că, în 3 ani, procentul din piaţă ce revine acestuia va ajunga la cca. 15%”, a menţionat Aurelian Pascale.

    În ceea ce priveşte piaţa de profil, acesta a subliniat că, în următoarea perioadă, se va observa un avans cu 5% al valorii şi volumelor determinat, cu precădere, de reluarea proiectelor imobiliare, atât rezidenţiale, cât şi comerciale, dar şi a celor industriale de mari proporţii.

    Reprezentantul companiei este de părere că tendinţa românilor de a apela la pardoseli decorative este puternic influenţată de sugestiile arhitecţilor şi proiectanţilor locali.

    În ce priveşte produsele propriu-zise, pentru clienţii rezidenţiali, specialiştii Sika recomandă  sisteme de pardoseli de bază de răşini (sintetice, epoxidice sau poliuretanice) sau care se pot aplica în locuinţe în diferite combinaţii decorative precum Sika ComfortFloor, CompactFloor, DecoFloor, DecoFlake, DecoQuartz, Sika Balcony sau Sika EmotionFloor.

    Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene. Compania elveţiană este lider în domeniul soluţiilor utilizate în procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare şi protecţie a structurilor portante.

    Gama de produse Sika include aditivi pentru betoane, mortare speciale, adezivi şi sigilanţi, materiale de amortizare, consolidări structurale, pardoseli industriale, acoperiri pentru metale, protecţii la betoane şi sisteme de acoperişuri şi impermeabilizări.

    În prezent, Sika are subsidiare în 91 de ţări şi mai mult de 17.000 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie, garantând succesul tuturor partenerilor. În 2014 Sika a generat vânzări de 5,6 miliarde CHF.

    Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România.

    Sika a inaugurat în 2014 şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi. Compania este lider de piaţă în domeniul  impermeabilizărilor, al aditivilor pentru betoane, al pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperişuri, a consolidărilor cu fibre de carbon, dar şi a mortarelor speciale.

  • O absolventă de biochimie vinde mobilier de lux la Cluj

    La 34 de ani Cristina Iederan are la Cluj două magazine cu mobilier de lux, sub brandul Lovely, şi se concentrează pe soluţiile de amenajare mai mult decât pe vânzarea efectivă, la bucată, a pieselor de mobilă. Tânăra antreprenoare spune că nu s-a îmbogăţit, dar nici nu se vede făcând altceva.

    „Îmi place să compar mobilierul cu maşinile. Aşa cum există Dacia, Mercedes şi Bentley, la fel, şi în cazul mobilierului, există diferite categorii de produse, iar preţul reflectă calitatea lemnului, a designului, a manoperei şi marca“, spune Cristina Iederan, care a fondat afacerea Home Couture, care operează două magazine cu mobilier de lux la Cluj, sub marca Lovely. „Antreprenoriatul mi se potriveşte pentru că întotdeauna am avut o fire independentă. De fapt, chiar aşa mă caracterizează prietenii: căpoasă şi independentă“, spune Cristina Iederan, care a ales să-şi clădească propria firmă în 2008, exact în momentul în care apetitul de cheltuială a românilor avea să se reducă drastic. A ales să rişte, să pună la bătaie banii familiei, propria siguranţă financiară şi deşi spune că a întâlnit nenumărate momente dificile, în care se întreba, de pildă, cum să găsească bani necesari pentru finanţare, „îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu mă văd niciodată făcând altceva.“

    Absolventă a Facultăţii de Biochimie (2003), specializarea Genetică, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a angajat încă din ultimul an de studenţie, la recomandarea unei prietene, în cadrul unui showroom Franke, specializat în vânzarea de echipamente de bucătărie. „Firma la care lucram atunci a încercat ceva nou în anii de glorie în afaceri, perioada 2004-2005, adică să vândă şi mobilier de bucătărie, împreună cu echipamentele Franke. Decizie care s-a dovedit inspirată, fiind o abordare nouă pe piaţa din Cluj“, spune tânăra antreprenoare. Atunci a intrat în contact cu mobilierul de lux, „am descoperit o lume nouă a mobilierului importat din Italia, am trecut prin cursuri de marketing şi design“, iar showroomul Franke a devenit o franciză a afacerii Class, deţinută de antreprenoarea Camelia Şucu.

    „N-am practicat niciodată în domeniul în care am studiat, dar susţin şi acum cu toată convingerea că studiile în chimie pe care le-am absolvit mi-au fost de folos deopotrivă în cizelarea mea ca om, dar şi ca femeie de afaceri.“ Ideea de a se lansa în aventura antreprenoriatului i-a venit în vremea în care era angajată şi se gândea că are idei bune de pus în practică, pe cont propriu. 

  • Incredibila poveste a locului 29E din avion şi cum o să ajungem să calatorim cu spatele

    Una dintre plângerile clienţilor în ceea ce priveşte designul cabinei este legată de controversatul loc 29E, care se află vis-a-vis de toaletă, arată un articol publicat pe snopes.com. „Locul 29E se află atât de aproape de toaletă încât aceasta poate fi atinsă dacă pasagerul întinde mâna stângă.” spune un client în reclamaţia sa contra companiei aeriene Continental Airlines.

    Se constată în ultimul timp din ce în ce mai multe plângeri privitoare la 29 E, ultimul loc din spate, aflat în proximitatea toaletei avionului. Pasagerii ce au ghinionul să primească locul respectiv se arată foarte nemulţumiţi de situaţia ciudată în care sunt puşi. În primul rând, oamenii care trec sau îşi aşteaptă rândul la baie se află cu anumite părţi ale corpului la câţiva centimetri de umărul celui care stă aşezat, invadându-i spaţiul personal. Pe lângă asta, el trebuie să suporte şi disconfortul fizic cauzat de vecinătatea toaletei, a cărei uşă este deschisă destul de des.  Problematica a fost foarte bine surprinsă de un pasager ce a avut o experienţă neplăcută în legătură cu locul 29E şi a împărtăşit-o într-o plângere adresată companiei aeriene Continental Airlines.

    Reclamaţia sa se întinde pe 7 pagini, unde respectivul îşi prezintă într-un mod direct problemele legate de locul cu pricina, pe alocuri cu unele desene reprezentative.

    „Şi acum, în timp ce scriu, sunt dezgustat de experienţa mizerabilă pe care am avut-o în legătură cu locul 29E al unuia dintre avioanele voastre”, îşi începe pasagerul reclamaţia. „Să pui un loc aici a fost o idee foarte proastă. Mai rău este că am plătit şi 400 de dolari pentru onoarea de a sta în acest loc!”, adaugă acesta. El mai ţine să evidenţieze că locul 29 E ar putea fi mai rău doar dacă ar fi în interiorul băii. După ce descrie cu lux de amănunte experienţa din avion şi îi condamnă pe cei care au gândit acest design, pasagerul încheie plângerea cu un sfat la adresa companiei aeriene: „Vă sugerez să scoateţi imediat acest loc din toate aeronavele!”.

  • Un “dolar” a fost vândut pentru 32 de milioane de dolari

    Pictura din 1962 a artistului Andy Warhol, ce reprezintă o parte dintr-o bancnotă de un dolar, a fost vândută la licitaţie pentru 32,8 de milioane de dolari la casa Sotheby’s din Londra.

    Opera se numeşte “Bancnota de un dolar (certificatul de argint)” şi a văzut lumina zilei în urma unei discuţii dintre Warhol şi unul dintre prietenii lui apropiaţi.

    Aflându-se intr-o pană de idei, Warhol a cerut sfatul prietenului, iar acesta i-a spus să picteze ceva la care ţine mult. Warhol s-a gândit şi a zis că iubeşte banii cel mai mult. Bancnota de un dolar este singurul tablou pictat de mâna al artistului. În anii 80, Andy Warhol s-a reîntors la tema banilor şi a mai creat câteva opere. Warhol a susţinut că tot timpul a fost atras de imaginea dolarului, de design-ul acestuia.

    Un tablou în ulei realizat în 1955 de Pablo Picasso în culori vibrante, ca omagiu adus prietenului şi rivalului său Henri Matisse, a fost vândut în această lună cu 179,4 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de casa Christie’s la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată la licitaţie.

  • În timp ce ţara lor intră în default, patru greci pariază 14 milioane de euro pe un proiect imobiliar în România

    Aproape de primăria oraşului Otopeni, drumul coteşte la dreapta, iar indicatorul îţi arată direcţia către localitatea Tunari. Ţii drumul, ieşi din Otopeni şi intri „în judeţul Câmpulung“, cum numeam eu în copilărie zonele întinse de câmpie fără construcţii sau recolte. Nu apuci să te plictiseşti însă de câmpurile goale pentru că apar rapid primele case construite. Unele sunt finalizate. Pe altele, le-a mâncat criza.

    Drumul merge mai departe, iar pe partea dreapta poţi vedea un afiş care te anunţă că ai ajuns la Amber Garden, un complex rezidenţial verde şi de lux dezvoltat de compania Alesonor. Intri în complex şi în faţă vezi pădurea, iar în dreapta te aşteaptă piscina casei numărul 1, respectiv show-room-ul proiectului imobiliar de lux care ar urma să cuprindă 60 de vile. În prezent sunt finalizate şase, iar până în primăvara anului viitor sunt planificate alte 11.

    „Întregul proiect va fi gata peste circa trei ani“, spune Leonidas Anastasopoulos, unul dintre cei patru investitori greci care au investit în acest proiect prin intermediul dezvoltatorului imobiliar Alesonor. Antreprenorul are 37 de ani şi a venit în România în 2003, convins de unul dintre partenerii săi care avea deja un business aici. După o perioadă în care a făcut naveta între Grecia şi România, în urmă cu 11 ani s-a mutat la Bucureşti. „Am ales să vin în România pentru că am simţit ce va urma pentru Grecia“, spune Leonidas Anastasopoulos. În prezent, Grecia se luptă cu una dintre cele mai acute crize din istorie, fiind ameninţată atât de intrarea în incapacitate de plată, dar şi de „eliminarea“ din zona euro. Prin comparaţie, economia locală se află pe un trend ascendent, ba chiar şi piaţa imobiliară a început să se dezgheţe.

    Cei patru parteneri au investit împreună în mai multe proiecte rezidenţiale de lux amplasate în centrul Bucureştiului, mizând încă de la început pe segmentul de lux. Cei patru sunt implicaţi împreună însă în mai multe businessuri, în industrii precum telecom, echipamente sportive sau modă. Unul dintre partenerii lor este Sony Mordechai, antreprenorul grec cunoscut în piaţă atât pentru investiţiile sale imobiliare, cât şi pentru faptul că a adus în România brandul de lux Burberry la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu, dar şi brandul Nike la începutul anilor 2000. Fiecare dintre cei patru antreprenori se ocupă mai îndeaproape de unul dintre businessurile dezvoltate împreună în România, Leonidas Anastasopoulos concentrându-se pe dezvoltările imobiliare ale grupului.

    Povestea Amber Gardens a început în 2007, când cei patru antreprenori au cumpărat terenul de 5 hectare, pentru care au plătit atunci 5,5 milioane de euro. Au analizat atent ce pot face pe el şi au decis să dezvolte un proiect rezidenţial, urmând să profite de pădurea din apropiere. „Un alt avantaj al zonei este faptul că ai acces de pe centură aici, astfel că este uşor de ajuns din Bucureşti.“ Au ştiut de la început că vor să dezvolte un proiect rezidenţial în zona de nord a Bucureştiului, însă nu au vrut  să fie încă unul dintre investorii care au optat pentru Pipera. „Este o zonă care nu s-a dezvoltat organizat, pe când aici există un plan urbanistic ce trebuie urmărit. Spre exemplu, este obligatoriu ca străzile să fie albe în toată zona.“ Construcţia proiectului a început la şase ani de la achiziţia terenului, în 2013, când economia dădea semne că îşi revine din somnul lung în care căzuse în 2009. „Am realizat în criză că dezvoltarea de case în afara Bucureştiului a scăzut drastic.“ În 2013 cei patru antreprenori au făcut un studiu de piaţă şi au aflat că potenţialii lor clienţi vor să se mute din capitală, în căutarea de linişte şi de spaţiu.