BusinessMagazin

Tag: chinezi

  • Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    Deşi estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937“, un ulei pe pânză realizat de Adrian Ghenie în 2014, s-a vândut la o valoare de patru ori mai mare. Cei de la Quartz au notat că „pictorul român, intrând în faza de mijloc a carierei sale, continuă să stabilească la licitaţii preţuri de ordinul milioanelor“. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko“ a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

    Licitaţia de la Sotheby’s vine la scurt timp după ce Gerhard Richter, cel mai valoros artist din Europa, a denunţat preţurile excesive la care a ajuns piaţa tablourilor, numind acest fapt chiar un fel de „cult al personalităţii“. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Die Zeit, pictorul de 82 de ani a spus că preţurile exagerate plătite pentru operele sale la licitaţii stau dovadă pentru „cât de nebunesc s-a dezvoltat piaţa de artă“, fiind de părere că lucrările nu mai au nicio legătură cu eticheta ataşată. În martie 2015, tabloul său „Abstraktes Bild“ s-a vândut pentru 46,3 milioane de dolari, iar pictorul s-a arătat uimit de succesul operei sale din 1986: „Sunt şocat de preţuri, chiar dacă pentru mine acestea sunt veşti bune. Piaţa de artă a ajuns la nişte valori mult prea mari, iar pentru mine asta e la fel de greu de înţeles ca limba chineză sau ca legile fizicii“.

    Licitaţia din februarie de la Sotheby’s pare cumva să confirme cele declarate de Richter, valoarea tranzacţiilor fiind în scădere cu 44% faţă de anul trecut. „Vedeta“ licitaţiei ar fi trebuit să fie chiar un tablou abstract semnat de Richter, dar acesta a fost retras de la vânzare. Motivul ar fi fost, susţin cei de la Quartz, că dealerul s-a aşteptat la o sumă mult sub cerinţele sale. Surpriza a venit însă de la Adrian Ghenie, Sotheby’s reuşind să vândă tabloul său din 2014 unui colecţionar chinez la o sumă mult peste estimări. Cum a ajuns însă pictorul de 39 de ani să salveze o licitaţie atât de importantă?

    Adrian Ghenie nu ar fi reuşit niciodată să vândă în România un tablou cu aproape 4 milioane de euro; pictori români de renume nu s-au apropiat niciodată de astfel de sume. De altfel, înainte de Ghenie, recordul îl deţinea Nicolae Grigorescu cu a sa „Ţărăncuţă odihnindu-se”, tablou cumpărat în 2011 cu suma de 270.000 de euro. Occidentul pare însă să îi priască lui Ghenie, Berlinul reprezentând cea mai importantă comunitate de artişti din Europa şi, probabil, din întreaga lume.

    Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi a locuit atât în ţară cât şi la Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. El a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind principalul reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

    Tabloul său „Regele“ a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată, tabloul „Dr. Mengele 2“ a fost vândut pentru 140.747 de euro la licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

    Adrian Ghenie a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

    Pictorul este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou“. Printre fanii artistului s-ar număra, potrivit celor de la artnet.com, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

    În iunie 2014, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rothko“ cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Cele mai de success lucrări au fost „Blue Rain“, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, în vreme ce la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral“ a fost adjudecat pentru suma de 1.285.300 de euro.

    În urma acestei licitaţii, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român. Articolul în cauză prezenta diverse momente din viaţa lui Ghenie, mai ales din perioada copilăriei, cum ar fi amintiri despre bunica sa care aducea animalele în casă în timpul iernii sau despre tatăl său.

    Adrian Ghenie este fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi pictori români din generaţia sa, dar renumele l-a câştigat pe meleaguri străine. Pentru a vă putea ilustra mai bine acest aspect, am comparat pagina de Wikipedia în limba română a lui Adrian Ghenie cu cea în limba engleză. Descrierea pictorului numără 253 de cuvinte în limba română şi 1.038 de cuvinte în limba engleză. Acest lucru arată, deşi într-un mod destul de necizelat, că pictorul se bucură de mai multă recunoaştere peste hotare. Are legătură, desigur, şi cu mărimea pieţei de artă din România şi mai ales cu puterea de cumpărare a colecţionarilor.

  • Concedieri masive în China. 1.800.000 de oameni îşi vor pierde slujbele

    Oficiali chinezi au anunţat planul de a concedia aproximativ 1.8 milioane de muncitori din industria oţelului şi a cărbunelui, informează Quartz.

    Această mutare face parte din planulu preşedintelui Xi Jinping de a restructura economia ţări. În ultimii ani, China şi-a construit economia pe industrii producătoare orientate către export. Însă, în prezent, ţara produce prea mult cărbune şi oţel, cererea internă a scăzut odată cu încetinirea economiei, iar soluţia e ca mărfurile să fie vândute foarte ieftin la export. Se lovesc însă de rezistenţă din partea industriei europene, care acuză China că vinde la preţ de dumping.

    China plănuieşte să treacă de la o economie bazată pe export la o economie bazată pe consum.
     

  • Românii poluează mult mai mult decât chinezii. Rezultatul neaşteptat al unei cercetări – FOTO

    Însă, conform unui nou studiu, adevăratul impact asupra planetei este dincolo de factorii primari evidenţi, şi anume  în industrie şi agricultură, potrivit Descopera.

    Din această perspectivă, consumătorii casnici au cel mai mare impact asupra mediului, susţin cercetătorii.

    “Dacă te uiţi la consumul de bază pe cap de locuitor în China (despre mediu vorbind), este destul de mic. China produce o mulţime de obiecte, dar le exportă. Este o diferenţă dacă pui responsabilitatea pentru acest impact asupra consumatorului decât asupra producătorului”, a declarat cercetatorul Diana Ivanova, de la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie.

    În analiza lor, cercetătorii au examinat impactul asupra mediului al consumatorilor din 43 de ţări şi 5 regiuni turistice din lume.

  • A fost lansat smartphone-ul de 180 de dolari la care bateria ţine 75 de zile

     În condiţiile în care piaţa de smartphone-uri este extrem de aglomerată, producătorii mai mici se străduiesc să găsească nişe pe care le pot exploata. Cum telefoanele au ecrane cu rezoluţie tot mai mare şi procesoare mai puternice, acestea suferă la capitolul autonomie. Compania chineză Ulephone a anunţat Ulephone Power, un telefon cu baterie de 6.050 mAh, care are o autonomie de până la 75 de zile în regim de aşteptare şi de patru zile în regim de utilizare normală.

    Cititi mai multe pe www.go4it.ro

  • Să le dea cineva chinezilor batiste de pânză!

    Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.

    Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.

    Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.

    Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.

    Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.

    Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
    Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!

    Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.

  • Verbul viitorului

    În context, apare şi problema dezindustrializării şi a efectelor acesteia: o treime dintre companiile aflate în topul celor mai mari 100 de jucători din industria prelucrătoare în anul 1994 sunt în prezent radiate sau au cifră de afaceri egală cu zero, iar 15 dintre acestea au cifra de afaceri mai mică de 10 milioane de dolari; în Bucureşti nu mai există nicio fabrică care să aibă mai mult de 1.000 de angajaţi, iar lipsa de locuri de muncă a alungat în Europa între 3 şi 5 milioane de români, printre ei aflându-se printre cei mai bine pregătiţi muncitori şi tehnicieni din fostele uzine socialiste.

    La acestea se adaugă nivelul de trai redus sau slaba capacitate de inovare, fie în companii fie în societate. Orăşelele foste monoindustriale au devenit acum zeroindustriale şi se sting încet. De mai bine de două decenii România pierde câte un cetăţean la fiecare patru minute. În 2032 prima mare cohortă de decreţei va ieşi la pensie, iar presiunea asupra bugetului de pensii se va dubla, practic.

    În aceste condiţii există un curent de opinie puternic în favoarea reindustrializării şi, discutând cu oamenii pe tema muncii în România şi a modului în care oamenii relaţionează cu verbul „a munci“, pentru articolul de fond din acest număr al revistei, m-am gândit că poate nu reindustrializarea ne poate asigura viitorul, ci o schimbare de direcţie spre zona de inginerie şi cercetare-dezvoltare.
    Să explic: două par a fi tendinţele momentului; de fapt sunt două tendinţe şi o spaimă majoră, cea a unei noi recesiuni mondiale, pentru care există, din păcate, mult prea multe semnale negative. Să ignorăm, pentru moment, spaima şi să vedem ce este cu tendinţele.

    Prima este transformarea globalizării într-un soi de regionalizare; un raport al Credit Suisse intitulat chiat „Sfârşitul globalizării“ vorbeşte de o lume multipolară, împărţită în trei zone – Oceania, incluzând continentele americane, de nord şi de sud, Eurasia (Europa, Orientul Mijlociu şi Rusia) şi Asia de Est, incluzând Africa, Asia şi zona Pacificului. Sună un pic a Orwell, nu? Bancherii au analizat, pentru a-şi motiva studiul, tratatele economice regionale încheiate de diversele state în ultima perioadă, precum şi evoluţia şi tendinţele comerţului mondial. A doua tendinţă este dezindustrializarea chiar a Chinei, care îşi pierde poziţia de „producător de orice mondial“, din varii motive: temeri pentru viitor, creşterile salariale, exodul banilor, pentru că anul trecut pieţele emergente, cu precădere China, au pierdut 735 de miliarde de dolari, cu mult mai mult decât cele 111 miliarde de dolari retrase în 2014. Asta după ce până în 2013 au atras investiţii, an de an.

    Soluţia este ingineria. Foxconn, compania chineză care are 800.000 de angajaţi şi venituri de peste 60 de miliarde de dolari, mai mari decât orice altă companie din IT, care produce pentru Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP, are un raport al slujbelor de zece chinezi la un occidental. La împărţitul banilor, raportul se inversează – avem nouă dolari pentru inginerii de la Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP şi numai unul pentru chinezi.

    Ce argument mai bun pentru inginerie şi creativitate ar putea fi oferit? La un moment dat China îşi va pierde poziţia dominantă de producător al lumii şi companiile şi investitorii se vor îndrepta spre alte state asiatice, sau poate chiar spre Africa. Dar proporţiile la împărţirea banilor se vor păstra, sunt sigur.

    „A munci“ nu mai înseamnă demult tractoare pe câmp, aşa cum apăreau pe moneda de un leu de pe vremea României socialiste, şi nici oţelarii vânjoşi care învârteau metalul topit, iscând jerbe de scântei, aşa cum apăreau la jurnalele de ştiri de dinainte de 1989. Cea mai bună ilustrare a verbului „a munci“ este acum un ins în faţa calculatorului. Sunt ferestrele aprinse târziu în noapte în imobilele de birouri din Pipera. Sunt serviciile bine făcute, orice va fi însemnând asta – de la centre de asistenţă şi pentru operaţiuni externalizate la cazare decentă într-o pensiune la ţară.

    De ce trebuie ca proiecte tehnologice româneşti să plece spre vestul Europei sau spre Silicon Valley? De ce ne mulţumim să rebranduim obscure mărci chinezeşti, chemându-se astfel că facem tehnologie? De ce nu folosim, de ce nu finanţăm, de ce nu proiectăm, de ce autorităţile nu încearcă să atragă inteligenţă şi să ajute inteligenţa în cauză să producă? Este mult mai ieftin să dăm unor tineri inventivi calculatoare şi să-i pregătim, decât să reconstruim noi ateliere şi furnale şi fabrici! Poate că verbul viitorului nu este a reindustrializa, ci a crea!

    Depou, de Şerban Savu, un pictor care şi-a propus, şi reuşeşte minunat, să ilustreze noua realitate românească.


     

  • Cum să faci mii de dolari vânzând sticle cu aer. Un britanic de 27 de ani vinde o sticlă cu 115 dolari

    Leo De Watts, antreprenor britanic, în vârstă de 27 de ani, a făcut mii de dolari vânzând chinezilor sticle cu aer din Marea Britanie, scrie CNN.

    De Watts a spus că mai multe sticle au luat drumul Chinei, dar fără a preciza un număr sau veniturile totale. Acesta a înfiinţat „ferma de aer” Aethaer anul trecut şi de atunci a vândut sute de containere cu aer colectat din mai multe zone din Marea Britanie. „Am avut clieţi care au cerut un anumit tip de aer. Câteodată poate fi din vârful unui munte, alteori dintr-o vale”, spune De Watts.

    În urmă cu o lună, o companie canadiană a profitat de nevoia chinezilor  de aer curat şi a început să le vândă aer proaspăt îmbuteliat în sticle. Canadienii vindeau o canistră cu un preţ între 14-20 de dolari, mult mai ieftin decât Leo De Watts.

    Poate ar trebui şi românii să vândă aerul din zona cu cel mai pur aer din ţară, care în curând ar putea redeveni staţiune turistică.

  • Meniu pentru studenţi

    Atunci când vrei să atragi studenţii nu mai ajunge numai oferta educaţională, ci ar fi bine să-ţi pui la punct şi meniul de la cantină, consideră o serie de universităţi din Marea Britanie.

    Universităţile respective au constatat că meniul lor nu este suficient de atragător pentru studenţii chinezi pe care vor să-i convingă să se înscrie la ele, aşa că şi-au trimis delegaţi în China ca să afle cum ar trebui să procedeze, scrie The Independent. Aşa au constatat că greşesc în privinţa ingredientelor pentru unele feluri de mâncare, prin faptul că pun la dispoziţie beţişoare numai contra cost şi oferă la micul dejun numai preparate pe care chinezii obişnuiţi nu le mănâncă.

    Instituţiile de învăţământ au luat astfel hotărârea să facă schimbări în meniu pentru a fi placul studenţilor chinezi, care reprezintă cel mai mare procent de studenţi străini din Marea Britanie, dar şi pe placul studenţilor lor din alte ţări.

  • Colecţia de o mie de ani

    Printre tablouri, sculpturi sau bijuterii îşi face loc în programul licitaţiilor o colecţie rară de porţelanuri chinezeşti, pe care casa Sotheby’s o va scoate la vânzare în aprilie la Hong Kong, scrie The Guardian. Colecţia, care i-a aparţinut unui membru al unei importante familii de fabricanţi de articole de sticlă din Marea Britanie, Roger Pilkington,  este formată din piese confecţionate de-a lungul a o mie de ani, datând din timpul dinastiilor Tang (cele mai vechi), Ming sau Qing (cele mai recente).

    Mare parte dintre acestea sunt foarte greu de găsit în ziua de azi, motiv pentru care Sotheby’s se aşteaptă ca vânzarea celor 100 de piese din colecţia Pilkington să se facă pentru circa 20 de milioane de lire sterline, plătite în special de colecţionari chinezi care doresc să readucă în ţară elemente reprezentative pentru istoria acesteia.

  • Al Treilea Război Mondial între China şi Vest este inevitabil?

    În una dintre excursiile lui Margaret Thatcher în Beijing în 1980, liderii chinezi ar fi sperat să pună presiune asupra Marii Britanii să cedeze Hong Kong. Ei au apelat la o tehnică diabolică de persuasiune, şi anume l-au ”privat” pe Dennis Thatcher de gin şi băutură, scrie Telegraph.

    Această anecdotă ne arată că, dacă este nevoie, China este dispusă să întoarcă foaia. David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, cunoaşte foarte bine acest lucru. I-au trebuit ani întregi să recâştige încrederea chinezilor după ce s-a întâlnit în 2012 cu Dalai Lama, ”duşmanul” ideologic de moarte al acestora.

    Prezenţa militară puternică a SUA în Asia a susţinut 70 de ani de stabilitate şi prosperitate, China fiind unul dintre beneficiari. Astăzi, prezenţa militară a SUA este ameninţată de armata chineză, care a ajuns la un nivel tehnologic extrem de ridicat. China a ridicat în ultimii ani pe o insulă imensă baze militare şi laboratoare de cercetare la care nu permite accesul.

    Puterea Chinei creşte într-un ritm greu de înţeles. În primele decenii înainte de Primul Război Mondial, economia Germaniei creştea cu 13% şi cheltuielile cu înarmarea cu 64%. În ultimii 10 ani, economia Chinei a crescut de patru ori, iar cheltuielile cu înarmarea s-au triplat.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro