Tag: amenzi

  • La vânătoare de braconieri prin pădurile patriei

    În perioada 5 februarie – 30 martie, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., poliţiştii au intensificat acţiunile, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional.

    Astfel, au fost constatate 560 de infracţiuni de braconaj cinegetic, 190 fiind constatate în flagrant.

    Pentru infracţiunile comise, poliţiştii cercetează 577 de persoane, dintre care 8 au fost reţinute sau arestate.

    De asemenea, poliţiştii au aplicat 447 de sancţiuni contravenţionale în valoarea de 230.190 de lei.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat 200 de arme letale, dintre care 190 de tir şi vânătoare şi 3 confecţionate artizanal, precum şi 19 arme neletale, 2.585 de bucăţi de muniţie, 7 autoturisme, 1 tractor, 19 câini ogari, 5 proiectoare, 126 de laţuri, 2 capcane şi 2.943,6 de kg de carne de vânat.

  • Amenzi de aproape 3 milioane de lei şi 58 de firme închise, după controalele DGAF din mini-vacanţa de 1 Mai

     În perioada 1 – 4 mai, 493 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat corectitudinea operatorilor de turism şi a patronilor de restaurante, baruri şi cluburi din zonele turistice cele mai frecventate (Buşteni, Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Bran-Moeciu, Mamaia, 2 Mai, Vama Veche, Rânca, Olăneşti, Căciulata, Geoagiu Băi, Băile Felix, Stâna de Vale, Băile Tuşnad ş.a.), pe baza analizei de risc şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

    În urma verificării a 359 societăţi comerciale, inspectori antifraudă fiscală au constatat 517 încălcări ale legislaţiei financiar contabile pentru sancţionarea cărora au dispus măsuri contravenţionale în valoare totală de 2,93 milioane lei şi suspendarea activităţii comerciale a 58 firme, mai precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat la plata unei amenzi de 6.000 de euro, pentru calomnie

     Justiţia nu a decis însă transformarea pedepsei de cinci ani de închisoare cu suspendare într-o sentinţă cu executare într-un alt proces, cum se temeau susţinătorii opozantului rus.

    Apropiaţii opozantului susţin însă, într-un mesaj publicat pe blogul său, că această problemă urmează să fie decisă într-o şedinţă ulterioară de tribunal.

    În decizia de marţi, justiţia rusă l-a acuzat pe Navalnîi că a folosit reţeaua Twitter pentru a “acuza, fără dovezi” un deputat moscovit de “toxicomanie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constanţa: Reprezentanţii localului distrus de incendiu, amendaţi în trecut pentru munca “la negru”

     Inspectorul şef adjunct al ITM Constanţa, Marian Becheanu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanţii instituţiei care cercetează cazul trebuie să stabilească foarte clar natura raporturilor de muncă între cele patru tinere şi angajatorul sau angajatorii de acolo.

    “Numai una dintre ele avea contract de muncă valabil, dar cu o întreprindere individuală care se pare că nu are nici cea mai mică legătură cu activitatea de la localul respectiv. Trebuie totuşi să se stabilească dacă exista vreo altă formă de angajare, oricare ar fi aceasta, între victime şi angajatori. Spre exemplu, se poate ca fetele să fi avut un impresar şi să existe vreo formă de contract între acesta şi angajator, dar toate aceste aspecte trebuie stabilite în urma cercetărilor, foarte clar”, a afirmat Marian Becheanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia face curăţenie de Paşti. Rezultatul: amenzi de 3,5 mil. lei

    În cursul zilei de vineri, 4 aprilie, peste 7.200 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru prevenirea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru prevenirea infracţionalităţii stradale.

    Astfel, în cea de-a patra zi a acţiunilor dispuse de Şeful Poliţiei Române pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător sărbătorilor de Paşti, au fost verificaţi 3.235 de agenţi economici şi 12.312 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

    În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 398 de infracţiuni, fapte pentru care sunt cercetate 467 de persoane. Din totalul infracţiunilor constatate, 99 sunt infracţiuni de evaziune fiscală.

    De asemenea, poliţiştii au aplicat 13.531 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 3.500.000 de lei.

    Din totalul sancţiunilor aplicate, 1.214 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, iar 1.033 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

    Pentru abateri de la normele rutiere au fost aplicate 10.697 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 587 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

    Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate sau indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.730.000 de lei.

  • Razie printre taximetriştii din aeroporturi. Ce au descoperit poliţiştii

    La data de 28 martie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

    Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 416 autovehicule.

    Poliţiştii au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 la Legea 38/2003 privind taximetria şi 131 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

    De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculate, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege şi 2 permise de conducere a fost reţinute.

    Pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a fost întocmit un dosar penal.

    Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
     

  • Hoţi, evazionişti şi zmei pe şosele: ce s-a întâmplat în România în ultimele patru zile

    93 de percheziţii, 1.660 de controale, 396 de filtre şi 13 razii au fost efectuate de poliţişti, în perioada 17-20 martie, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

    În cele patru zile, au fost constatate 398 infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 188 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 287 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 34 au fost reţinute şi 19 arestate. Poliţiştii au depistat 4 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 18 arme (5 letală şi 13 neletale).

    De asemenea, au fost aplicate 12.174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.284.515 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 182.772 de lei.

    Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.167 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 387 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 76 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

    Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 10.040, dintre care 152 pentru consum de alcool şi 2.806 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 416 de permise de conducere şi au retras 275 de certificate de înmatriculare.

  • Amenzi de aproape 3 milioane de lei, în patru zile, în domeniul comerţului cu flori

     Peste 100 de infracţiuni şi aproape 2.000 de abateri contravenţionale au fost constatate de poliţişti în urma controalelor, efectuate sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Poliţiei Transporturi, pentru verificarea achiziţiilor intracomunitare/importurilor de flori şi plante decorative. De asemenea, au fost monitorizate transporturile tip cargo, acţionându-se în sistem integrat pentru verificarea destinaţiei acestora.

    Au fost verificate 2.359 de societăţi comerciale, fiind constatate, în faza preliminară a cercetărilor, 105 infracţiuni, dintre care 95 de evaziune fiscală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Italia amendează Roche şi Novartis pentru că s-au înţeles să promoveze incorect un medicament scump

     Novartis trebuie să plătească o amendă de 92 milioane euro, iar Roche a fost sancţionată cu suma de 90,5 milioane euro, a anunţat miercuri autoritatea pentru concurenţă din Italia, potrivit Wall Street Journal.

    Instituţia susţine că cele două companii s-au înţeles, începând din 2011, să excludă de pe piaţă medicamentul “Avastin”, utilizat pentru tratarea unor probleme serioase de vedere, şi să promoveze în locul acestuia alternativa mai costisitoare “Lucentis”.

    Potrivit autorităţilor italiene, cele două companii ar fi propagat către medici şi serviciile de sănătate “o distincţie artificială între cele două produse”, susţinând că Avastin ar fi mai periculos pentru a determina prescrierea variantei mai scumpe către bolnavi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord a plătit amenda pentru nava cu arme nedeclarate la bord, blocată în Panama

     “Tocmai au plătit amenda în numerar (…). Suma plătită este de 693.333,10 dolari”, a declarat sâmbătă, pentru AFP, Jorge Quijano, administratorul Canalului.

    “Din punctul de vedere al ACP, după îndeplinirea obligaţiilor, nava este liberă să ridice ancora”, a adăugat el.

    La 10 iulie 2013, nava Chong Chon Gang, venind dinspre Cuba, a fost abordată la intrarea în Canalul Panama şi s-au descoperit la bord 25 de containere în care se afla material militar, ascuns sub mai multe tone de saci cu zahăr brun. Cei 35 de membri ai echipajului au fost încarceraţi.

    Havana şi Phenianul au anunţat concomitent că este vorba despre “240 de tone de arme defensive, depăşite moral, fabricate toate la mijlocul secolului trecut şi care urmau să fie reparate” în Coreea de Nord, pentru a fi reexpediate, ulterior, pe insula comunistă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro