Tag: Agricultura

  • Mesajul fiicei lui Ioan Niculae pentru cei care o judecă: Dacă aţi fi fost în locul meu, v-aţi fi prăbuşit la primul pas

    “Ştii cum mă cheamă, dar nu-mi cunoşti povestea. Ai auzit ce am făcut, dar nu ştii prin ce am trecut. Dacă aţi fi fost în locul meu, v-aţi fi prăbuşit la primul pas”, este mesajul postat de Adina Niculae pe o reţea de socializare. Fiica cea mică a lui Ioan Niculae a absolvit facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi lucrează pentru tatăl ei încă din studenţie: „Am ales să fac o facultate românească tocmai ca să fiu aproape de tata şi să intru în compania noastră”. Adina Niculae ar fi putut studia la una dintre universităţile de top ale lumii, la fel ca ceilalţi copii ai celor mai bogaţi români, însă după terminarea liceului a ales să înveţe în capitală.

    “Mă ocup de mai multe proiecte din grupul Interagro, de la agricultură, energie şi în special partea de trading. Îmi place foarte mult. Nu mă văd făcând altceva. Asta îmi doream să fac de când eram copil”, spune Adina Niculae. Sora ei, cu 12 ani mai mare, nu activează în InterAgro, ci în domeniul asigurărilor.

    “Peste 20 de ani aş putea prelua afacerea familiei/ Acum nu. Nu e un domeniu de fete, dar de când eram mică eram pasionată de motoare şi de domenii care nu au neapărată legătură cu feminitatea. Aici e locul meu, aşa mă simt eu bine, între bărbaţi. Vin mai rar la Zimnicea pentru că locuiesc la Bucureşti. Avem şi o casă la Sinaia unde ne petrecem şi sfârşiturile de săptămână şi prefer mai degrabă muntele decât căldura de aici”, a mai spus Adina Niculae, la inaugurarea fabricii de ulei de la Zimnicea, ca urmare a unei investiţii de 35 de milioane de euro a grupului InterAgro..

    Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul român prezent în Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, pe locul 1.268 în lume, în timp ce Dinu Patriciu, care se găsea anul trecut pe locul 854, a părăsit clasamentul. În ultimul an, el a investit aproape 50 mil. dolari într-o centrală în cogenerare, parte a strategiei pe termen lung de a reduce costurile şi de a începe să vândă energia generată în exces. Niculae deţine şi un operator privat de aeronave. Şi-a început activitatea la o companie agricolă de stat, apoi s-a lansat pe cont propriu.

  • Libra Internet Bank a lansat trei produse de credit pentru fermieri

    Prin creditul agricol Gospodar, banca acordă fermierilor finanţări pentru activitatea curentă sau investiţii, garantate prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) sau FNGCIMM. Restituirea creditului se poate face pe o perioadă de până la 60 luni.

    Creditul Hotar este un credit multifuncţional garantat cu teren agricol. Fermierii pot să utilizeze banii pentru a cumpăra terenuri agricole ori pentru alte investiţii (maşini şi utilaje agricole, instalaţii de irigaţii, silozuri şi spaţii de depozitare, solarii, alte ferme), restituindu-i în maximum 180 de luni, sau pot să îşi finanţeze activitatea curentă a fermei, cu rambursare in maximum 84 de luni.

    Pentru fermierii care lucrează o suprafaţă agricolă de minimum 500 ha, Libra Internet Bank a lansat linia de credit AgriVIP pentru finanţarea capitalului de lucru. Fermierul poate utiliza linia de credit prin trageri şi rambursări pe toată perioada creditării, în limita plafonului aprobat. La sfârşitul perioadei de creditare, fermierul poate restitui integral sumele datorate sau poate opta pentru prelungirea facilităţii. Perioada creditării poate fi de până la 12 luni, cu posibilitate de prelungire, în functie de momentul în care banca oferă finanţarea şi de perioada recoltei.

    “Ajutăm fermierii să primească bani pentru lucrările agricole şi achiziţia de utilaje sau terenuri agricole, pe care îi pot restitui pe baza unui plan stabilit cu banca, în rate sezoniere pe perioada recoltei şi rate 0 în alte luni ale anului. Specialiştii băncii sunt oameni cu experienţă în finanţarea agriculturii şi chiar absolvenţi de facultăţi cu profil agricol”, a declarat Emil Bituleanu, preşedintele Libra Internet Bank.

    De asemenea, pentru agricultorii care solicită fonduri europene, banca acordă consultanţă şi cofinanţare pentru partea nerambursabilă necesară efectuării cheltuielilor eligibile până la rambursarea banilor de la Autoritatea de Management, pentru finanţarea contribuţiei proprii a beneficiarului sau pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile.

    Libra, o bancă de talie mică, controlată de grupul de investiţii New Century Holdings, a încheiat anul 2012 cu active de aproape 684 mil. lei şi un profit net de aproape 6 mil. lei. După prima jumătate a anului în curs, activele băncii au crescut la 857 mil. lei.
     

  • România a exportat în acest an grâu de 300 mil. euro

    În acest an s-au înregistrat o producţie mare de grâu şi preţuri mai mici decât anul trecut, când a fost o secetă generalizată, iar preţurile aproape că s-au dublat faţă de 2011.

    “Sunt fluctuaţii mari de preţ, date de piaţă. Statul nu poate interveni cu mecanisme de a stoca. Putem interveni doar la nivelul producţiei şi vom încerca să avem un ajutor mai mare de la bugetul de stat. România a exportat grâu de 300 milioane de euro în acest an, faţă de 146 milioane de euro în primele nouă luni din 2012”, a mai spus ministrul.

    Producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani, potrivit ministrului Agriculturii. Faţă de anul trecut, producţia de grâu şi secară a crescut cu 37%. Suprafaţa cultivată a fost de 2 milioane de hectare, similară celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, faţă de 2.650 kg la hectar în 2012.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Cioloş: Facilitatea pentru vinul din Moldova, un semnal politic şi sprijin pentru perioada dificilă

     Cioloş a subliniat că decizia luată recent de CE, şi care interesează România, este facilitatea pentru vinul din Republica Moldova, apreciind că dincolo de impactul economic, pe care speră să îl aibă pentru economia Republicii Moldova, a fost şi un semnal politic clar, dat în numele Uniunii Europene de către Comisia Europeană.

    “A fost şi un semnal politic clar, dat în numele Uniunii Europene de către Comisia Europeană, cum că această apropiere, a Republicii Moldova de UE, nu vine doar dintr-o parte. Republica Moldova a făcut paşi curajoşi legaţi de viitorul ei din următorii ani şi la fel face şi Uniunea Europeană faţă de Republica Moldova. Urmează parafarea acordului de asociere, care o să îşi arate rezultatele în următorii ani, dar şi un program structural de finanaţare pentru mediul rural. O să avem o conferinţă la Chişinău, cu toţi miniştrii agriculturii, la începutul anului viitor. A fost un semnal politic, pentru Moldova, şi un sprijin în perioada dificilă prin care trece”, a declarat Cioloş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA “Mediafax Talks about Agriculture”: Dacian Cioloş şi Daniel Constantin participă la eveniment

     Ministrul Daniel Constantin va deschide dezbaterile, după care comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş va prezenta prevederilor noii Politici Agricole Comune şi benefiicile acesteia pentru agricultorii români. În condiţiile unui an agricol bun, Daniel Constantin va face o analiză a situaţiei din agricultură la începutul toamnei, dar va vorbi şi despre problemele din acest sector, precum şi despre deciziile care trebuie luate în viitor.

    Ca şi la precedentele conferinţe “Mediafax Talks about Agriculture” la care au participat, Cioloş şi Constantin vor intra în dialog cu agricultorii pentru a identifica soluţii la problemele acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacian Cioloş şi Daniel Constantin participă la conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture”

     Ministrul Daniel Constantin va deschide dezbaterile, după care comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş va prezenta prevederilor noii Politici Agricole Comune şi benefiicile acesteia pentru agricultorii români. În condiţiile unui an agricol bun, Daniel Constantin va face o analiză a situaţiei din agricultură la începutul toamnei, dar va vorbi şi despre problemele din acest sector, precum şi despre deciziile care trebuie luate în viitor.

    Ca şi la precedentele conferinţe “Mediafax Talks about Agriculture” la care au participat, Cioloş şi Constantin vor intra în dialog cu agricultorii pentru a identifica soluţii la problemele acestora.

    Ceilalţi lectori ai conferinţei sunt Veronica TONCEA – directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural, Cristian POPESCU – managing associate Popovici, Niţu&Asociaţii, Robert ARSENE – director general Agricover Group, Răzvan PETCU – reprezentant Biso Romania, Viorel MATEI – preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Nicolae SITARU – vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Sorin MINEA – preşedintele Romalimenta, Dorin COJOCARU – preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conferinţă Ziarul Financiar: Agricultura, la startul marelui boom?

     Ziarul Financiar organizează, marţi, 10 septembrie, la Hotel Raddison Blu din Bucureşti, Sala Atlas 1, conferinţa ZF Agribusiness, intitulată “Agricultura, la startul marelui boom?”.

    Agricultura, o piaţă cu afaceri de 15-18 miliarde de euro anual, a intrat pe un trend ascendent, după ce în 2012 recoltele au urcat cu până la 60%, datorită condiţiilor meteorologice prielnice. Fermierii încep să aibă bani, iar lucrul acesta se vede în achiziţiile de utilaje agricole din ce în ce mai performante. În plus, acum este timpul marilor achiziţii de terenuri agricole. Nimeni nu mai vinde, toată lumea cumpără.

    Evaziunea fiscală ramâne în continuare un adevărat flagel în piaţa agricolă, deşi în anii cu rezultate bune plusul agriculturii se vede în PIB, gradul de colectare al banilor la buget nu evoluează în acelaşi sens.

    Cu toate acestea, terenurile fertile şi ieftine, subvenţiile de la Uniunea Europeană şi apropierea de Marea Neagră fac din agricultură un magnet pentru investitorii străini aflaţi în căutare de randamente peste cele oferite de fondurile de investiţii sau de plasamentele considerate ca fiind tradiţionale.

    La evenimentul ZF Agribusiness – “Agricultura, la startul marelui boom?”, autorităţile şi cei mai mari jucători din domeniu vor face o analiză a rezultatelor pe care agricultura le-a adus în acest an în economie, a tendinţelor şi aşteptărilor pieţei în privinţa evoluţiei preţurilor după declinul puternic din vară.

    Cei prezenţi la eveniment vor afla de la Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii Valeriu Steriu, Directorul General Adjunct Implementare Tehnică din APDRP Nicolae Popa, Preşedintele LAPAR Laurenţiu Baciu şi Directorul Metodologie APIA Raluca Daminescu estimările privind absorţia totală a fondurilor europene pentru investiţii în agricultură la sfârşitul actualului exerciţiu financiar şi ce linii de finanţare urmează să fie deschise anul viitor, analiza situaţiei subvenţiilor din agricultură.

    Alte subiectele de interes din cadrul conferinţei vor fi măsurile luate de Guvern pentru a stopa evaziunea după ce taxarea inversă va ieşi din vigoare; sectoarele din agricultură în care pot investi străinii; evoluţia pieţei utilajelor şi care vor fi motoarele de creştere în 2014.

    Radu Ionescu, Managing Partner, Casa de Avocatura Ionescu şi Sava va prezenta situaţia legislativă de pe piaţa tranzacţiilor cu terenuri agricole, care sunt cele mai importante obstacole în calea tranzacţiilor, ce trebuie făcut pentru înlăturarea acestora şi ce indica evoluţia pieţei de fuziuni şi achiziţii în agribusiness.

    Monika Puiu – Managing Director NHR Agropartners, Adrian Porumboiu – proprietarul Grupului Racova, Mihai Petcu – proprietarul societăţii Agroindustriale Pantelimon şi Marius Verdeşi – fermier şi procesator în industria cărnii şi a laptelui şi proprietarul Zimbria întregesc lista speakerilor invitaţi. Aceştia vor împărtăşi participanţilor la eveniment din experienţa lor şi vor vorbi, în cadrul unui panel dedicat, despre lecţiile ce pot fi învăţate de la antreprenorii care au dezvoltat o afacere profitabilă în domeniul agriculturii.

  • Fermierii români vor primi subvenţii de 300 milioane de euro din fonduri UE

    Guvernul a alocat 2,9 miliarde lei Ministerului Agriculturii pentru plăţile directe către fermieri, Agenţia de Plăţi urmând să acorde începând de joi un avans de 75% beneficiarilor din cadrul Axei 2 – Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural din PNDR, program finanţat din fonduri UE.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Potrivit lui Constantin, în zilele următoare circa 300 de milioane de euro se vor regăsi în conturile fermierilor sub formă de subvenţii.

    Acordarea banilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu, se arată într-un comunicat transmis marţi de APIA.

  • Dacian Cioloş participă la conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture”, în 26 septembrie

     Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, va deschide dezbaterile cu o prezentare a prevederilor noii Politici Agricole Comune şi cu benefiicile acesteia pentru agricultorii români.

    Conferinţa va fi moderată de Cristian Dimitriu, director editorial Mediafax Group, la dezbateri fiind invitaţi oficialii Ministerului Agriculturii şi toţi cei care îşi defăşoară activitatea şi au legătură cu sectorul agricol.

    Conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture” se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Germane şi al Camerei de Comerţ Româno-Olandeze şi are ca parteneri: Popovici, Niţu & Asociaţii, Biso Romania şi Fondul de Garantare a Creditului Rural.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacian Cioloş participă la conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture”, în 26 septembrie

     Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, va deschide dezbaterile cu o prezentare a prevederilor noii Politici Agricole Comune şi cu benefiicile acesteia pentru agricultorii români.

    Conferinţa va fi moderată de Cristian Dimitriu, director editorial Mediafax Group, la dezbateri fiind invitaţi oficialii Ministerului Agriculturii şi toţi cei care îşi defăşoară activitatea şi au legătură cu sectorul agricol.

    Conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture” se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Germane şi al Camerei de Comerţ Româno-Olandeze şi are ca parteneri: Popovici, Niţu & Asociaţii, Biso Romania şi Fondul de Garantare a Creditului Rural.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro