Tag: sua

  • SUA: Studenţi din programul Work and Travel, inclusiv români, protestează faţă de salariile mici

    Studenţi din ţări ca China, Nigeria, România şi Ucraina au venit în Statele Unite printr-un program înfiinţat de Departamentul de Stat care le permite să lucreze timp de două luni şi apoi să călătorească în Statele Unite. Ei susţin că se aşteptau să îşi exerseze engleza, să facă ceva bani şi să afle cum este viaţa în Statele Unite.

    Aproximativ 400 de studenţi au fost trimişi să muncească la ridicat cutii grele şi împachetat dulciuri Reese, Kit-Kats şi Almond Joys la o linie de producţie rapidă, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să facă ture de noapte. După deducerea taxelor asociate programului şi pentru chirie, stundeţii susţin că mulţi dintre ei nu câştigă nici pe departe suficienţi bani pentru a-şi acoperi cheltuielile efectuate în ţările de origine pentru obţinerea vizelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bloomberg: Introducerea TVA ar fi cea mai bună soluţie pentru problemele fiscale ale SUA

    Deficitul bugetului structural, golul de finanţare care trebuie eliminat pentru ca sistemul fiscal să ajungă la sustenabilitate pe termen lung, este de 5-6% din PIB-ul Statelor Unite, adică peste 800 miliarde de dolari pe an.

    Cifra depăşeşte bugetul pentru apărare şi, în zece ani, ar fi de patru ori mai mare decât ţinta de reducere a deficitului bugetar cu 2.100 miliarde de dolari inclusă în acordul pentru ridicarea plafonului datoriei de stat aprobat la începutul lunii august de Congres.

    În acelaşi timp, veniturile din taxe la bugetul de stat al SUA sunt cu 3% din PIB sub media istorică. Astfel, readucerea veniturilor din taxe la media istorică ar acoperi circa jumătate din deficitul structural, observă Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Familia Bush se află în spatele a mai mult de jumătate din datoria SUA

    Deşi a explodat în ultimii ani, Statele Unite au avut încă de la crearea ţării datorie publică, iar creşterile acesteia pot fi adesea corelate cu războaiele în care s-a implicat ţara. Astfel, SUA s-au îndatorat în timpul Războiului de Inde­pendenţă (1775-83).

    Creşteri accen­tua­te ale datoriei au fost observate în preajma Războiului din 1812 cu Imperiul Britanic, a Războiului Civil (1861-1865) şi a Primului Război Mondial (1914-1918). Datoria a urcat puternic, de asemenea, din cauza programelor sociale implementate în timpul Marii Depresiuni din anii 1930 şi a implicării SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Fitch a confirmat ratingul maxim “AAA” al SUA, cu perspectivă stabilă

    “Confirmarea ratingului suveran la nivelul “AAA” reflectă că principalii piloni ai solidităţii financiare a SUA rămân intacţi, respectiv rolul pivotal în sistemul financiar mondial şi economia puternică, flexibilă şi diversificată, care furnizează baza veniturilor”, se arată într-un comunicat al Fitch.

    Potrivit agenţiei, flexibilitatea monetară şi a ratei de schimb valutar sporeşte capacitatea economiei americane de a absorbi şi a se adapta şocurilor.

    Retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor’s de la nivelul “AAA” la “AA+” a dus la scăderi drastice ale cotaţiilor acţiunilor pe bursele internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Phenianul ameninţă cu un “război total”, pe fondul exerciţiilor efectuate de SUA şi Coreea de Sud

    “Peninsula coreeană se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa. Un război total poate fi provocat de cel mai mic incident”, a declarat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, citând un comentariu publicat în cotidianul partidului comunist Rodong Sinmun.

    Aceste manevre între Washington şi Seul, denumite “Freedom Guardian” (“Gardianul Libertăţii”), au început marţi dimineaţa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comandamentului forţelor aliate Statele Unite – Coreea de Sud (CFC).

    Toate unităţile principale ale CFC participă la aceste manevre, respectiv circa 530.000 de militari sud-coreeni şi 3.000 de soldaţi americani din Statele Unite sau de la bazele acestora din Pacific.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursa de la New York a închis luni în creştere, datorită ofertei Google pentru Motorola Mobility

    Fuziunile şi achiziţiile sunt considerate un semnal că marile companii au rezerve substanţiale de bani şi sunt dispuse să cheltuiască deşi creşterea economică a încetinit. Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 1,9%, iar Standard & Poor’s (S&P) 500 a crescut uc 2,18%. Piaţa Nasdaq a câştigat totodată 1,88%. Acţiunile Motorola Mobility au crescut cu 55,8% după ce Google a oferit 12,5 miliarde de dolari pentru a prelua compania, cea mai mare achiziţie derulată vreodată de gigantul căutărilor pe internet. Titlurile Google au pierdut însă 1,2%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autoritatile americane de reglementare investigheaza metodologia prin care S&P a retrogradat SUA

    Inspectorii SEC verifica politicile S&P pentru astfel de analize si daca aceste proceduri au fost urmate atunci cand agentia de evaluare financiara a retrogradat ratingul “AAA” al SUA pe 5 august, a spus sursa. Revizuirea in scadere a ratingului Statelor Unite a dus la scaderea cu circa 6.800 de miliarde de dolari a valorii actiunilor la nivel mondial. Oficialii americani au afirmat ca retrogradarea s-a bazat pe o analiza eronata, care a supraestimat datoriile SUA cu circa 2.000 de miliarde de dolari. S&P sustine ca discrepanta nu modifica estimarile ca raportul intre datoriile si PIB-ul SUA va continua sa creasca in urmatorii zece ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Seful Bancii Mondiale: Pietele se indreapta catre o noua zona periculoasa

    Zoellick a spus, in cadrul cinei de la Sydney, organizata de Asia Society, ca economia mondiala trecea printr-o revenire rapida, bazata mai ales pe tarile in curs de dezvoltare ca sursa de crestere. “Ce s-a intamplat in ultimele doua saptamani este rezultatul cumulat al evenimentelor din Statele Unite ale Americii si Europa, care au facut ca multi dintre investitori sa-si piarda increderea in cateva dintre tarile importante”, a explicat presedintele Bancii Mondiale, completand “fara sa foloseasca cuvinte mari” ca “evenimentele intamplate, alaturi de revenirea fragila a ecnomiei statelor, vor trage lumea intr-o noua zona periculoasa.” Dupa Zoellick, confruntarea cu datoriile suverane si celelalte probleme din zona euro tind sa fie rezolvate “cu o zi mai tarziu”, lasand impresia ca autoritatile nu se afla cu un pas inaintea problemelor si ca nu se misca in directia corecta.

  • Cum incearca americanii sa isi protejeze valorile, in urma scaderii burselor

    Compania Value Safes a vandut seifuri in valoare de 13.000 de dolari pe zi in ultima saptamana, de peste trei ori peste media de 3.500 de dolari a saptamanii anterioare. Pe site-ul Amazon.com, un seif de 170 de dolari produs de SentrySafe s-a situat in topul tranzactiilor vineri, cu un avans al vanzarilor de 44% in 24 de ore. Maximum Security, companie care vinde seifuri pentru bijuterii, arme si alte valori, a afirmat ca a inregistrat o crestere a cererii de peste 30% in ultimele doua saptamani. “Oamenii sunt pur si simplu speriati. Cea ce se intampla cu pietele finanicire este numai ultima parte. Populatia este ingrijorata de deprecierea dolarului, jafurile in crestere si chiar de posibilitatea unor tulburari sociale precum cele din alte tari”, a spus Nancy Bryan, proprietarul companiei Maximum Security, din statul american California.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA: Patru morti si 40 de raniti dupa ce o scena pregatita pentru un concert s-a prabusit

    O pala de vant a provocat prabusirea scenei pregatite pentru un concert sambata, in jurul orei 21.00 (duminica, 04.00 ora Romaniei), a anuntat politia. Prima parte a spectacolului tocmai se terminase, iar spectatorii asteptau intrarea in scena a grupului country Sugarland, cand scena a inceput sa se rastoarne, iar tribunele sa se clatine. Multimea s-a grabit apoi sa fuga, in timp ce scena se prabusea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro