Tag: economie

  • Revista presei economice din Romania

    Jurnalistii de la Gandul scriu ca unul din trei credite
    acordate de institutiile financiare nebancare, care cuprind
    societati de leasing si companii care dau credite de consum, a fost
    neperformant, ceea ce inseamna ca nu s-a mai platit. Cotidianul
    aminteste si ca in prima luna a anului, notarii au perfectat
    aproximativ 21.000 de tranzactii imobiliare, cu 31,6% mai putine
    fata de decembrie 2009.

    Pagina economica a cotidianului Evenimentul Zilei
    titreaza ” Bancile au inceput batalia in oferte la credite
    ipotecare”. Daca anul trecut finantatorii nu mai acordau nici un
    imprumut ipotecar, acum vin cu produse menite sa atraga cat mai
    multi clienti, mizand si pe revenirea economiei. Bancile au inceput
    din aceasta luna o campanie publicitara foarte puternica pe
    segmentul imprumuturilor imobiliare. EVZ mai scrie ca fondurile
    alocate programului de innoire a parcului auto vor fi suplimentate
    cu peste 150 milioane de lei, ceea ce reprezinta casarea a inca
    40.000 de rable.

    “Programul “Rabla” 2010 va primi fonduri suplimentare” este
    titlul principal din pagina de economie a ziarului Romania
    Libera
    . Jurnalistii scriu ca programul “Rabla” va primi fonduri
    suplimentare destinate persoanelor care doresc sa-si caseze
    masinile vechi in schimbul unui voucher de 3.800 de lei, dupa ce
    tichetele alocate initial pentru intregul an s-au epuizat in mai
    putin de o luna. In alta ordine de idei, RL vorbeste despre agentia
    de evaluare financiara Standard & Poor’s, care a revizuit de la
    negativa la stabila perspectiva ratingurilor pe termen lung ale
    Romaniei, in valuta si moneda locala, ca urmare a programului
    sustinut de reforma bugetara si a probabilitatii ca Guvernul sa
    continue respectarea acordului cu FMI.

    Adevarul scrie ca Institutul National de Statistica va
    anunta astazi rata inflatiei pentru luna februarie. Pentru 2010,
    Banca Nationala a Romaniei tinteste incadrarea inflatiei in
    intervalul 2,5 – 4,5% si estimeaza ca rata anuala se va situa la
    3,5%. Pentru luna martie, analistii plaseaza rata anuala a
    inflatiei la 4,4% (cu variatii intre 4,1% si 4,9%), iar pentru
    finele anului 2010 media opiniilor indica o rata anuala a inflatiei
    de 4% (proiectiile variaza intre 3,8% si 5,1%).

    “Afaceri de 850 mil. euro sunt in insolventa. Guvernul: Suntem o
    economie de piata”, titreaza Ziarul Financiar. In vreme ce
    companiile continua sa alunece in criza si tot mai multe cunosc
    gustul insolventei, Guvernul incepe sa esueze chiar si in
    organizarea de seminarii anticriza. Jurnalistii de la ZF adauga:
    “Cu putine masuri de impact luate in primele luni ale anului pentru
    combaterea efectelor recesiunii, Executivul ar fi urmat sa anunte
    ieri un nou plan intr-o dezbatere organizata de Camera Deputatilor,
    care pana la urma nu a mai avut loc (la cererea PSD si PNL)”.

  • Se termina criza? Masurile anti-criza, pe cale de a fi retrase in UE

    Ministrii de Finante din UE se vor reuni pe 16 martie pentru a
    discuta in legatura cu problemele financiare ale Greciei si
    strategiile de retragere a masurilor de stimulare fiscala adoptate
    la sfarsitul anului 2008 pentru a lupta contra crizei.

    “Daca sunt mentinute prea mult timp, aceste masuri pot impiedica
    procesul de ajustare inter si intra-sectorial, prin distorsionarea
    preturilor si introducerea de stimuli inadecvati”, se arata in
    proiectul unei declaratii comune care urmeaza a fi prezentata la
    aceasta intalnire.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Investitiile BERD in Romania vor depasi probabil nivelul convenit pentru 2009-2010

    Am investit anul trecut 721 milioane euro, majoritatea pentru
    investitorii straini prezenti in Romania, dar si in companii
    locale. (…) In prezent am realizat circa 70% din nivelul la care
    ne-am angajat in cadrul acordului semnat de autoritatile locale cu
    FMI si UE. Vom realiza restul, daca nu chiar mai mult anul acesta.
    Vom continua sa investim semnificativ in 2010, daca va exista
    cerere”, a declarat, marti, directorul BERD pentru Romania, Claudia
    Pendred, in cadrul unui seminar organizat de Asociatia Oamenilor de
    Afaceri Turci in Romania (TIAD).


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Cum ar putea guvernul Boc sa stranga 3 mld. euro pentru investitii

    Polonia, de exemplu, isi propune sa stranga anul acesta 6,7 mld.
    euro prin privatizarea unor companii de stat, prin intermediul
    pietei de capital. La inceputul anului, statul polonez a vandut pe
    Bursa din Varsovia 10% din actiunile producatorului de cupru KGMH
    pentru 500 mil.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Revista presei economice din Romania

    Gandul titreaza “750 de noi someri pe zi in februarie.
    Totalul depaseste 760.000”. Somajul a urcat pana la 8,3% in
    februarie fata de luna precedenta, respectiv de la 741.000 la peste
    760.000, media zilnica fiind de 750 de noi someri, conform datelor
    Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Desi cresterea
    somajului a fost substantiala, ritmul de apreciere a
    disponibilizarilor a fost mult mai scazut decat in prima luna a
    acestui an, cand circa 32.000 de angajati au ramas fara un loc de
    munca. Publicatia puncteaza si faptul ca veniturile salariale nete
    ale angajatilor din sectorul intermedierilor financiare, mai pe
    romaneste din banci, au ajuns in luna ianuarie a acestui an sa fie
    cu 23,1% mai mici decat in aceeasi luna a lui 2009, potrivit
    cifrelor date publicitatii ieri de Institutul National pentru
    Statistica.

    Pagina economica a cotidianului Evenimentul Zilei
    titreaza “Conflict de interese la Compania de Drumuri”. Ovidiu
    Barbier – administrator si asociat al Maxidesign, firma abonata la
    contractele CNADNR – a fost numit director coordonator proiecte
    variante ocolitoare in cadrul companiei de stat. Directorul general
    al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din
    Romania, Dorina Tiron, l-a numit saptamana trecuta in functia de
    director coordonator variante ocolitoare pe Ovidiu Barbier,
    administrator si asociat al firmei Maxidesign, care are incheiate
    mai multe contracte de proiectare cu compania de stat. EVZ scrie si
    ca preturile de pornire ale zborurilor operate de companiile
    aeriene traditionale au coborat sub 100 de euro. Acestea incearca
    astfel sa-si pastreze numarul actual de pasageri.

    “Romania, tara in care zilnic se deschide o casa de amanet” este
    titlul principal din pagina de economie a ziarului Romania
    Libera
    . Laptopuri, telefoane, aparate foto sau chiar automobile
    au intrat pe listele de gajuri ale caselor de amanet, alaturi de
    traditionalele bijuterii. Pretul de cumparare este la o treime din
    valoare. Pretul de vanzare este la jumatate. In fiecare zi din
    ultimele 12 luni, in Romania a fost deschisa cel putin o casa de
    amanet noua. Casele de amanet pot prezenta interes si pentru
    romanii care vor sa cheltuiasca bani, nu sa ii imprumute, mai ales
    ca oferta a crescut substantial de la debutul crizei financiare. In
    alta ordine de idei, RL vorbeste despre rata somajului in luna
    februarie, care a continuat sa creasca, ajungand la 8,3%, fata de
    8,1% in luna precedenta si 5,3% in februarie 2009, informeaza
    Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca.

    Adevarul scrie ca femeile avanseaza mai repede in cariera
    in mediul guvernamental decat in mediul privat, potrivit raportului
    Deloitte intitulat “Drumul catre putere: Ascensiunea femeilor la
    guvernare”, lansat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Analiza
    arata ca aproape 10% din statele membre ale Națiunilor Unite sunt
    conduse de femei, fata de 3% dintre primele 1.000 de companii
    multinaționale care sunt conduse de un președinte sau director
    executiv de sex feminin.

    Ziarul Financiar titreaza: “Tot mai multe banci dau
    credite cu asigurare impotriva somajului”. Numarul bancilor care
    vin cu oferte de credit cu asigurare impotriva somajului este in
    crestere avand in vedere incertitudinile legate de evolutia pietei
    muncii si deteriorararea rapida a portofoliilor de credite.

  • Fondurile de pensii facultative au atras doar 1.860 de clienti in februarie

    Activele nete administrate de fondurile de pensii facultative au
    urcat cu 6% fata de ianuarie, ajungand la 228,3 milioane de
    lei.

    In ultimul an vanzarile acestor fonduri au scazut semnificativ,
    in conditiile in care companiile si-au redus bugetele pentru
    beneficiile acordate angajatilor.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Trichet: Cresterea economiei mondiale este robusta

    Investitorii nu ar trebui sa interpreteze retragerea masurilor
    exceptionale ca semn al cresterii dobanzilor de politica monetara,
    a spus seful BCE, care a prezidat o reuniune privind economia
    mondiala organizata de Banca Reglementelor Internationale.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Romanii au castigat mai putin in ianuarie

    In ianuarie 2010, castigul salarial mediu nominal brut a fost de
    1.967 lei, cu 2,8% mai mic fata de luna precedenta, se arata
    intr-un comunicat al Institutului National de Statistica
    (INS).
    Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net
    s-au inregistrat in activitatile de transporturi aeriene (3.184
    lei), iar cele mai mici in fabricarea articolelor de imbracaminte
    (809 lei).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista presei economice din Romania

    “Vanzatorul de baloane: cum a tratat Guvernul Boc criza cu
    stimuli imaginari”, titreaza prima pagina a cotidianului
    Gandul . Jurnalistii scriu ca efectele masurilor anticriza
    pe care guvernul Boc le-a luat anul trecut sunt “mai degraba
    imaginare decat reale”, in conditiile in care desi, teoretic,
    Romania a luat un credit de 13 miliarde de euro de la FMI pentru
    investitii, tocmai acest capitol a fost neglijat de oficialii de la
    Palatul Victoria. Publicatia aduce in prim-plan si faptul ca, in
    timp ce statul se chinuie sa taie din cheltuielile de personal si
    sa-si eficientizeze aparatul administrativ, sub presiunea acordului
    stand-by cu FMI, privatii au o reteta mult mai simpla: apeleaza la
    firmele de evaluare, care le spun exact daca angajatii isi merita
    banii sau nu.

    Tema principala din Evenimentul Zilei este cea a
    programului Prima Casa 2. Dezvoltatorii mizeaza pe programul “Prima
    casa 2” pentru a-si vinde garsonierele si apartamentele finalizate
    deja. Acolo unde suma depaseste valoarea garantata, au aparut si
    solutii noi. Cei 60.000 de euro ga rantati de guvern prin programul
    “Prima casa” au devenit etalon pentru dezvoltatorii imobiliari, dar
    si pentru clienti, care sanctioneaza preturile ce depasesc aceasta
    suma. Sub titlul “TVA-ul platit de doua ori se castiga in instanta
    UE”, EVZ scrie ca firmele care au virat nejustificat in conturile
    statului de doua ori acelasi TVA isi pot recupera banii daca ajung
    la Curtea Europeana de Justitie.

    “Premierul ordona: “Fara birocratie la Prima Casa” este titlul
    din pagina economica a cotidianului Romania Libera. 21 de
    banci pot da de astazi credite prin noua formula a Programului
    “Prima Casa”. Plafonul total de garantare este, in 2010, de 700
    milioane euro. Cuprins de pragmatism, seful Executivului din cea
    mai functionareasca tara a UE le ordona bancherilor: “Fara
    birocratie!”.

    Adevarul anticipeaza un scenariu ingrijorator: Somaj mai
    mare, de 9%, si crestere economica mai mica, de doar 0,2%, in 2010.
    Executivul se arata optimist in declaratii, dar rezervat in
    estimari privind evolutia economica in hartiile oficiale. Intr-un
    scenariu de risc, Guvernul se asteapta ca economia Romaniei sa
    cresca cu doar 0,2% in acest an, cu peste un punct procentual mai
    putin decat in scenariul de baza al Guvernului, care indica o
    crestere a PIB de 1,3%.

    “Optimismul autoritatilor este contrazis de realitate, ca in
    2009. Guvernul aduce mai nou in discutie “crestere economica zero”,
    titreaza Ziarul Financiar. Pas cu pas optimismul se destrama
    ca in 2009: Guvernul avanseaza mai nou “crestere zero”, in timp ce
    presedintele Traian Basescu vorbeste despre “un nou imprumut”.
    Romania avanseaza in anul economic 2010 pe acelasi ton optimist al
    autoritatilor ca in urma cu un an cand criza era negata, iar
    imprumutul record de 20 mld. euro de la FMI si UE era prezentat
    drept o “centura de siguranta”, insa nimeni nu spune de ce
    “pariurile” pierdute in 2009 ar avea de data aceasta sorti de
    castig.

  • Bancherul texan care si-a dublat averea in plina criza: Ne aflam din nou intr-un “bubble” al creditarii

    Discretul bancher texan aproape ca si-a inchis banca pe care o
    detinea, Beal Bank, in anii anteriori crizei financiare pentru ca a
    anticipat ca pietele de creditare vor sari in aer.


    Cititi aici
    mai multe.