Tag: vaccinare

  • Deputaţii au reluat dezbaterea legii privind vaccinarea obligatorie

    Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, care sta în Parlament din 2017, a fost scos de la sertar şi dezbătut, luni, în procedură de urgenţă la Comisia de Sănătate. 

    Proiectul a fost adoptat în unanimitate de Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţilor. Dacă va deveni lege, părinţii care îşi vaccinează copiii pot primi chiar şi amenzi.

    „Sancţiunile în principiu au rămas aceleaşi, de la avertisment în primă fază, ulterior cu amenzi de la 500 de lei, 1.000 de lei, cea mai mare amendă din câte ştiu este până la 10.000 de lei”, a declarat Corneliu Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor.

    Există şi situaţii speciale în care părinţii nu vor primi amendă în cazul în care nu îşi vor vaccina copii. Trebuie să vină însă cu dovezi. „Părinţii care nu vor să îşi vaccineze copii trebuie să aibă un motiv şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară ei au posibilitatea să refuze vaccinarea”, a explicat deputatul.

    Proiectul de lege introduce şi vaccinarea obligatorie a adulţilor în anumite situaţii. Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor spune că este vorba de angajaţii din anumite instituţii a căror activitate pot avea impact în sănătate publică.

    Deputaţii au mai introdus un amendamnet in care dacă un copil are reacţie adversă la vaccin, costurile spitaliceşti fi suportate de Ministerul Sănătaţii. De asemenea producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie sa treacă acum de votul Camerei Deputaţilor iar mai apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis. Părerile sunt împărţite. Mai mulţi părinţi au protestat azi în faţa parlamentului. Spun că nu vor să fie obligaţi să îşi vaccineze copiii.

  • Vaccinarea gratuită împotriva HPV, demarată de Ministerul Sănătăţii din ianuarie 2020

    Vaccinarea gratuită împotriva HPV va fi demarată de Ministerul Sănătăţii (MS) din prima lună a anului 2020, după ce primele 20.000 de doze de vaccin au fost distribuite la nivelul direcţiilor de sănătate publică.

    Conform Ministerului Sănătăţii, acordul cadru încheiat de MS cu furnizorul pentru o perioadă de patru ani prevede ca numărul dozelor de vaccin anti-HPV să poată fi suplimentat până la 2.100.000, în funcţie de cerere şi derularea campaniei de vaccinare.

    Campania de vaccinare, care va începe în ianuarie 2020 a fost precedată de o campanie de informare şi conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin, precum şi de susţinere a medicilor şi farmaciştilor în transmiterea informaţiilor clare şi corecte despre vaccinarea împotriva HPV.

    Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani care au solicitat în anii 2017 şi 2018 vaccinarea la medicii de familie. De asemenea, şi fetele care au trecut de această vârstă vor fi vaccinate dacă au solicitat acest serviciu medicilor.

    „Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide şi prin ignoranţă, dar este şi un tip de cancer care poate fi prevenit scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense. Vaccinarea, alături de screening poate reduce povara generată de cancerul de col uterin. Ministerul Sănătăţii are datoria de a proteja prin orice mijloace sănătatea publică”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Vaccinarea gratuită antiHPV va demara în luna ianuarie a anului 2020

    Ministerul Sănătăţii a finalizat licitaţia pentru achiziţia dozelor de vaccin antiHPV, iar primele 20 000 de doze vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare la direcţiile de sănătate publică, se arată pe site-ul instituţiei.
     
    “Acordul Cadru încheiat de MS cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani prevede ca numărul dozelor de vaccin să poată fi suplimentat până la 2 100 000, în funcţie de cerere şi derularea campaniei de vaccinare.
     
    De asemenea, campania de vaccinare va fi precedată de o campanie de informare şi conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin, precum şi de susţinere a medicilor şi farmaciştilor în transmiterea informaţiilor clare şi corecte despre vaccinarea împotriva HPV derulată de către furnizorul de vaccin”, notează sursa citată.
     
    Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani care au solicitat in anii 2017 si 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat, potrivit Ministerului Sănătăţii.
  • Pliante ANTI-VACCINARE cu informaţii false, distribuite în cutiile poştale: Vaccinul ROR conţine celule de FETUŞI AVORTAŢI. Reacţia ministrului Sănătăţii

    ”Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume. Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale”, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

    Sursa citată mai precizează că autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează – fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sau a partenerilor săi – identitatea vizuală a campaniei, precum însemnele oficiale ale instituţiilor partenere, iar ”materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei”.

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, va face demersurile legale astfel încât responsabilii campaniei anti-vaccinare să răspundă pentru faptele lor.

    “Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalităţi iresponsabile de dezinformare, cu consecinţe grave pentru sănătatea populaţiei. Am însă, convingerea că populaţia nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca părinţii să fie informaţi corect, astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-şi vaccina copiii şi de a le asigura astfel o viaţă sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”, a declarat Sorina Pintea.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Olivia Steer revine cu o nouă postare şoc pe Facebook: “Rujeola nu există”

    “După aproape cinci ani de lupta grea provaccinistă,(…) rata vaccinării împotriva rujeolei a ajuns sub 45%, la nivel de ţară!  E vorba de acea boală ce se credea că ar fi provocată de un virus, dar a cărui existenţă nu a putut fi dovedită de nici un cercetător/biolog/virusolog/imunolog, în ciuda premiului de 100.000 euro pus în joc, de un biolog neamţ.

    Drept pentru care, în lipsa oricăror probe ştiinţifice, Curtea Supremă din Germania a decretat că “rujeola nu există”, iar că vaccinarea s-a făcut din “motive sinistre” “, este mesajul Oliviei Steer.

  • Raed Arafat: Au apărut panouri cu mesaje împoriva vaccinării. Sunt un atentat la sănătatea publică | FOTO

    ”Acest panou publicitar a apărut la Braşov acum două zile. Panouri similare au apărut la Iaşi şi Cluj. Înţeleg că este o campanie de <informare> sau mai bine zis DEZINFORMARE asupra faptului că vaccinurile <nu sunt sigure>. Oare lipsa vaccinării este mai sigură? La cei care încearcă prin orice metodă să transmită omului de rând că vaccinurile nu sunt sigure îi spun că lipsa vaccinării poate ucide chiar, sau cel putin să lase copilul cu invaliditate pe viaţă. Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu copiii afectaţi de rujeolă. Lipsa vaccinării a fost unul din cauzele principale a formei grave a bolii la copiii nevaccinaţi şi a decesului unora dintre ei”, scrie secretarul de stat în MAI.

    În opinia acestuia, campania cu panourile ”este una diabolică”, ar vrea să transmită faptul că oamenii au dreptul la informare şi la liberă alegere, însă primul mesaj care rămâne în mentalul celui care citeşte panoul este că “ Vaccinurile NU sunt sigure”.

    ”Un mesaj direct, fals şi periculos ce vine să submineze toate eforturile din ultimele luni prin care se încearcă creşterea numărului copiilor vaccinaţi în România şi să prevină tragediile precum cele cauzate de rujeola din ultima perioadă şi care a avut efectele cele mai grave asupra copiilor nevaccinaţi! Aici nu mai vorbim de dreptul la libera exprimare ce trebuie sa fie garantat tuturor ci de o campanie de dezinformare care contrazice toate probele ştiinţifice şi toate doveziile cumulate pe parcursul a zecilor de ani arătând că vaccinarea a dus la scăderea mortalităţii şi invalidităţii la nivelul întregului mapamond”, scrie Arafat, pe pagina sa de Facebook.

    El adaugă că aceste afişe trebuie îndepărtate, întrucât conţinutul este ”un atentat la sănătatea publică a populaţiei şi nu poate fi considerat un banal mesaj sau o exprimare de părere”.

     

  • Legea vaccinării a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi

    ”Vaccinarea este intervenţia medicală cu cel mai înalt grad de eficienţă din istoria omenirii. Vaccinarea a fost a fost introdusă pentru prima dată în 1896 împotriva variolei. Variola a secerat la vremea respectivă peste 30 de milioane de suflete. În 1977, în urma introducerii acestui vaccin, variola a fost eradicată de pe întreg globul pământesc. În anul 1971 a fost introdusă vaccinarea împotriva rujeolei. În anul 2000 în America s-a declarat rujeola eradicată. Astfel încât, cu aceste două exemple cred că e suficient să vă demonstrez importanţa acestui vaccin care, spre surpinderea mea, unii medici am văzut că îl contestă. Eu dacă aş fi mai mare aş lua măsuri împotriva acestor medici care contestă această vaccinare care a adus omenirii cele mai mari beneficii”, a declarat senatorul PNL Leon Dănăilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea vaccinării, în drum spre adoptare. Personale imune ar putea fi exceptate de la vaccinare

    „Mă uitam la articolul 24, unde sunt excepţiile în ceea ce priveşte vaccinarea minorilor, şi avem două situaţii: în momentul în care părintele îşi asumă calendarul de recuperare sau în momentul în care există o adeverinţă medicală a contraindicaţiilor definitive pentru anumite vaccinări. Aş propune să introducem şi un punct c), atunci când se poate face dovada că persoana sau copilul respectiv sunt imuni la virusul respectiv. Se poate face un test imunologic dintr-o picătură de sânge (…) Dacă are o imunitate dezvoltată, de exemplu la ROR, chiar dacă nu a fost dezvoltată, a captat virusul şi a trecut peste această etapă, organismul lui este imun. Dacă dovedeşte că este imun la virusul respectiv, să nu mai trebuiască să fie vaccinat pentru că oricum vaccinul nu mai produce niciun efect benefic pentru el. Este o chestiune de drepturi aici”, a declarat senatorul USR Edward Dârcă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea vaccinării, în drum spre adoptare. Personale imune ar putea fi exceptate de la vaccinare

    „Mă uitam la articolul 24, unde sunt excepţiile în ceea ce priveşte vaccinarea minorilor, şi avem două situaţii: în momentul în care părintele îşi asumă calendarul de recuperare sau în momentul în care există o adeverinţă medicală a contraindicaţiilor definitive pentru anumite vaccinări. Aş propune să introducem şi un punct c), atunci când se poate face dovada că persoana sau copilul respectiv sunt imuni la virusul respectiv. Se poate face un test imunologic dintr-o picătură de sânge (…) Dacă are o imunitate dezvoltată, de exemplu la ROR, chiar dacă nu a fost dezvoltată, a captat virusul şi a trecut peste această etapă, organismul lui este imun. Dacă dovedeşte că este imun la virusul respectiv, să nu mai trebuiască să fie vaccinat pentru că oricum vaccinul nu mai produce niciun efect benefic pentru el. Este o chestiune de drepturi aici”, a declarat senatorul USR Edward Dârcă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medicii spun că reacţiile adverse ale vaccinării sunt minore şi rar întâlnire

    „Cea mai obişnuită reacţie este o temeperatură între 38 şi 39 de grad, care poate să dureze 24-48 de ore şi după aceea cedează. Se tratează în mod obişnuit cu antitermicele uzuale. După imunizare, copilul poate să aibă o strare mai proastă o zi, două, să nu mănânce bine. La anumite vaccinuri, cum este cel anti-rujeolic, poate să apară, în a cincea zi, o febră moderată şi o mică erupţie pe faţă, pe corp, ca o formă foarte uşoară de rujeolă, determinată chiar de vaccin, care cedează spontan doar cu tratamentul antitermic, nu e necesară internarea, dar e bine să vadă un medic ceea ce se întâmplă.(…) Mai poate să apară, uneori, mai ales după vaccinul ROR, o mărire a ganglionilor laterocervicali, aşa cum zice lumea <<i s-au umflat ganglionii>>, o tumefacţie uşoară a ganglionilor, care se găsesc de o parte sau alta a gâtului. Dar nu au nicio gravitate”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Ioan Gherghina, medic primar pediatru, vicepreşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

    Medicii specialişti precizează că reacţiile adverse greve cum ar fi coma sau convulsia sunt foarte rare, iar între autism şi vaccinare nu există vreo legătură dovedită de vreun studiu făcut în acest sens.

    „Au fost făcute zeci sau poate sute de studii referitoare la acest subiect, care a reprezentat o reală îngrijorare din partea părinţilor. Aceste studii au inclus un milion de copii şi s-a demonstrat că nu există nicio corelaţie între autism şi administrarea vaccinului anti-rujeolic. Şi acest lucru a demonstrat că incidenţa autismului a cărui cauză nici nu se cunoaşte, până la urmă, nu este diferită la copii vaccinaţi în comparaţie cu cei nevaccinaţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi consilier în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    Alexandru Rafila a precizat că, în urma demersurilor făcute de Ministerul Sănătăţii, mulţi copii neimunizaţi au recuperat vaccinarea, explicând că în continuare există mulţi părinţi, care au refuzat.

    „Sunt multe judeţe unde o mare parte dintre copiii nevaccinaţi împotriva rujeolei au fost recuperaţi, acţiunea va continua şi cred că până începe şcoala, majoritatea va fi vaccinată. Sunt încă părinţi care refuză vaccinarea, în acest moment se poate refuza acest lucru, însă este un lucru pe care trebuie să îl conştientizeze toată lumea, respectiv, îmbolnăvirea propriului copil trebuie să fie responsabilitatea părinţilor care iau astfel de decizii”, a adăugat Rafila.

    Potrivit unui raport întocmit de către Ministerul Sănătăţii, la nivel naţional, există peste 200.000 de copii nevaccinaţi, cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani, iar dintre aceşti, peste 43.000 nu sunt înscrişi la un medic de familie.

    La începutul săptămânii, Ministerul Sănătăţii a făcut publică forma finală a legii vaccinării, lucru care a stârnit nemulţumirea persoanelor care luptă pentru scoaterea obligativităţii imunizării.

    „Face rău copiilor această campanie agresivă de a introduce o lege obligatorie pe această zonă sau, cum îi spun ei, lege a prevenţiei unor boli, dar bolile astea sunt ale sărăciei. Asta nu vor ei să înţeleagă şi dacă au înţeles, le este mai greu să aplice măsuri economice pentru eradicarea sărăciei, cum ar fi apă curentă, canalizare, hrană curată, locuri de muncă. Acestea sunt măsuri pe care trebuie să le ia politicienii”, a precizat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, Costel Stanciu.

    Costel Stanciu a explicat că sancţiunile pentru părinţi cuprinse într-un capitol al proiectului legii vaccinării sunt foarte mari în comparaţie cu veniturile pe care le au românii, menţionând că acest lucru ar putea duce la vaccinarea copiilor de frica amenzilor.

    „Un părinte câştigă 1.600 de lei, deci sancţiunile sunt de şase ori mai mari decât venitul lunar. Dacă e să comparăm cu sancţiunile date în domeniul protecţiei consumatorului, acestea mi se par exagerat de mari. Unui agent economic nu i se aplică o sancţiune cu un cuantum aşa de mare dacă vinde mărfuri alterate, care pun în pericol viaţa consumatorului. Având în vedere nivelul scăzut al veniturilor din această ţară, prin acest capitol de sancţiuni, îi vor obliga pe foarte mulţi părinţi, care nu sunt convinşi de utilitatea acestui act medical, îi voi constrânge să facă vaccinul copilului”, a declarat preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori.

    În urma epidemiei de rujeolă, care a izbucnit în toamna anului trecut, în România, 32 de persoane a murit (opt în judeţul Timiş, şase în judeţul Arad, şapte în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş, Bucureşti), iar peste 8.400 de persoane sunt bolnave de rujeolă, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică.