Tag: risc

  • IKEA retrage de pe piaţă un leagăn pentru copii

    “În urma utilizării leagănelor pentru copii GUNGGUNG, s-a observat riscul ca sistemul de suspendare să se desprindă de structura de suport. Ca urmare, produsul a fost retras de la vânzare din toate magazinele IKEA din lume.

    Produsele GUNGGUNG retrase de pe piaţă au următoarele coduri: 702-439-72, 502-439-73, 302-439-74 şi 402-730-36. Numai produsele menţionate mai sus sunt incluse în această acţiune de retragere de produs”, se arată în comunicatul companiei.

    KEA deţine 280 de magazine în 26 de ţări şi are 127.000 de angajaţi. În România, magazinul IKEA a fost deschis în martie 2007. Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.
     

  • Opinie Alex Vlăduţoiu, managing director Alfred Net: Securitate: pentru alţii un trend, pentru noi un moft?

    ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net


    Indiferent de domeniu sau de industrie, tendinţa pe care o avem este de a ne compara cu cineva sau cu ceva. Uităm însă adesea un aspect foarte important: să ne uităm în propria ogradă, să ne recunoaştem propriile greşeli şi apoi să le eliminăm, în aşa fel încât să putem face performanţă. Dacă încercăm să restrângem domeniile şi discutăm despre securitate, în speţă spectrul sistemelor de securitate, pot spune că nivelul de dezvoltare al pieţei de profil în România diferă în funcţie de cum îl priveşti.

    Dacă ne uităm la cifre, piaţa sistemelor de securitate din România s-a dublat în ultimii şapte ani şi a ajuns la puţin peste 1 miliard euro. Se poate spune că stăm bine, dar aceste investiţii sunt oare direct proporţionale cu gradul de protecţie pe care ar trebui să îl ofere?

    Cu părere de rău constat că piaţa sistemelor de securitate în România, din punctul de vedere al tehnologiei, este încă departe de restul Europei. Din păcate, în România, cu unele excepţii, investiţiile în tehnologiile de securitate se fac pentru că „dă bine“. Puţini sunt conştienţi că o astfel de investiţie se face în urma unui proces complex de factori, începând de la analiza de risc, definirea cerinţelor şi a procedurilor operaţionale, urmând apoi proiectarea sistemelor de securitate ce vor fi puse în aplicare cu ajutorul tehnologiilor. Trebuie să se înţeleagă faptul că sistemele de securitate sunt doar o unealtă menită să pună la dispoziţia utilizatorului funcţionalităţile necesare şi să îi uşureze şi eficientizeze acestuia procedura de lucru. Sistemele de securitate nu dau oamenii afară, ci sunt complementare.

    Putem identifica mai mulţi factori ce conduc către un grad scăzut de securitate, mai ales în urma unor investiţii făcute în acest sens. Un factor major îl reprezintă lipsa poziţiei de manager de securitate în instituţii, fie acestea publice sau private. Prin prisma rolului său bine conştientizat de către conducerea instituţiei respective, managerul de securitate va fi capabil să efectueze analize de risc, să definească necesităţile din punct de vedere al securităţii şi siguranţei, să definească procedurile operaţionale şi, în baza acestora, să determine nevoile tehnologiilor în care ar trebui să se investească.

    În lipsa unei astfel de persoane şi implicit a unui departament de securitate, este aproape imposibil ca o entitate să fie capabilă să îşi identifice riscurile şi să îşi definească cu exactitate necesităţile. Însă dacă nevoia de protecţie, securitate şi siguranţă este conştientizată, una din soluţii ar fi contractarea serviciilor de consultanţă în domeniu. Rolul consultantului nu îl va suplini pe cel al managerului de securitate, însă ar trebui să ajute la identificarea riscurilor prin efectuarea analizei de risc.

    Din păcate, de cele mai multe ori, nivelul de înţelegere şi cerere al clientului este dat de nivelul de cunoştinţe şi experienţă al ofertantului. Adesea clientului i se oferă o soluţie, nu neaparat în concordanţă cu necesităţile acestuia şi, mai mult chiar, bazată pe o tehnologie nu tocmai nouă, dar în perimetrul de confort al instalatorului.

    Dacă facem o paralelă cu pieţele externe, în România încă se promovează tehnologii vechi. De ani buni, pe pieţele din Europa, inclusiv sistemele de securitate au urmat trendul IP, adică implică din ce în ce mai mult IT-ul şi, fireşte, ţinând pasul cu domeniul IT, evoluează. Deşi în Europa de Vest trecerea către sisteme bazate pe IP a început de aproape zece ani, în România debutul acestui trend este destul de timid. Un exemplu, trist pentru mine, este că în urma unui proces de achiziţie publică pentru un proiect destul de important din Bucureşti s-au cerut tehnologii vechi de mai bine de zece ani. Păcat! Pe bani europeni, încă cerem tehnologii vechi, al căror preţ este mai mare comparativ cu o arhitectură bazată pe tehnologii prezente şi a căror mentenanţă necesită costuri adiţionale.

    De regulă, cu toţii fugim de investiţii. Cui îi place să dea bani? Dar întrebarea corectă ar fi: „Cui îi place să piardă bani? Câţi dintre managerii companiilor s-au întrebat cum pot să reducă pierderile provocate de infracţionalitate?“. O medie anuală a pierderilor cauzate de furturi la o companie publică de infrastructură din România depăşeşte zece milioane de euro – conform directorulului general al instituţiei publice. Tot dumnealui a cerut ajutorul americanilor şi israelienilor în această problemă, iar aceştia au intenţii serioase să „ajute“ România cu serviciile celor mai bune firme de securitate. Cu alte cuvinte, din prisma dumnealui, România nu are experţi în domeniu şi nici că nu are nevoie de ei, dacă îi are cumva.

    Ar trebui pus accent pe implementarea poziţiei de manager de securitate şi implicit pe înfiinţarea unui departament de profil în cadrul instituţiilor. Ar trebui să ne intereseze mai mult analiza de risc, pentru că doar în urma ei se pot identifica necesităţile şi se pot defini soluţiile, implicit se pot implementa sisteme inteligente de securitate şi telecomunicaţii. Trebuie să se înţeleagă faptul că aceste tehnologii sunt IT-based şi evoluează constant. De aceea sunt de părere că securitatea şi IT-ul trebuie să facă o echipă bună. Faceţi apel la un consultant sau expert, pentru că fiecare are rolul său, nimeni nu trebuie să le ştie pe toate, dar munca în echipă va duce la rezultate pozitive! Învăţaţi să evaluaţi potenţialul contractorului, pentru că nu tot ce străluceşte este aur.

  • RECORD pentru justiţia germană: Ecclestone a plătit 100 de milioane de dolari pentru a scăpa de acuzaţiile de corupţie. El risca 10 ani de închisoare

     Banii pe care Ecclestone s-a angajat să-i plătească depăşesc cu mult cele 3,2 milioane de euro achitate, în 2006, de un fost CEO al Deutsche Bank, Josef Ackerman, pentru a scăpa de acuzaţiile de abuz de încredere cu circumstanţe agravante, sumă care reprezenta precedentul record în Germania.

    Fostul cancelar Helmut Kohl, acuzat de deturnare de fonduri din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a acceptat să plătească 300.000 de mărci (circa 150.000 de euro) pentru a pune capăt procesului de la Tribunalul din Bonn, în 2001, în timp ce fostul ciclist Jan Ullrich a obţinut oprirea anchetării sale pentru dopaj, în 2006, în schimbul sumei 250.000 de euro.

    Justiţia germană prevede posibilitatea de a retrage acuzaţiile în schimbul achitării unei sume de bani, chiar şi după ce a început procesul. Potrivit unui raport comandat de Curtea Constituţională din Karlsruhe, în 2012, între 25 şi 33 la sută dintre sentinţe sunt negociate.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Medecins sans frontieres: Epidemia de Ebola din Africa de vest se agravează şi riscă să afecteze şi alte ţări

    Epidemia de Ebola din Africa de vest se agravează şi riscă să afecteze şi alte ţări, a avertizat directorul de operaţiuni al organizaţiei Medecins sans frontieres (MSF), Bart Janssens, într-un interviu publicat miercuri de Libre Belgique, relatează AFP.

    “Această epidemie este fără precedent, absolut în afara controlului, iar situaţia nu face decât să se agraveze, în condiţiile în care se extinde, în special în Liberia şi Sierra Leone, cu focare foarte importante”, a declarat acesta.

    “Suntem extrem de îngrijoraţi de turnura pe care o ia situaţia în special în aceste două ţări”, a subliniat el.

    “Dacă situaţia nu se ameliorează rapid, există un risc real ca noi ţări să fie afectate”, a avertizat Janssens.

    “Nu este exclus, dar este dificil de prevăzut, pentru că nu ne-am confruntat niciodată cu o asemenea epidemie”, a insistat el, adăugând că “lipseşte o viziune de ansamblu pentru a înţelege unde se situează principalele probleme”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Toni Iordache, la BM Storytellers: “America a uitat ce suferinţă a produs sistemelor financiare din întreaga lume”

    Iată discursul lui Toni Iordache la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Voi aţi văzut filme, dar eu am trăit coşmarul 2008 pe viu, îmi trece şi acum prin faţa ochilor firul evenimentelor de atunci. A fost de departe cea mai interesantă perioadă din viaţa mea. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere financiar din 1930 încoace.

    Este de ajuns să ne uităm la cifre: pe vremuri, la pierderi de 50 de milioane de dolari se închidea un trading desk, iar acum la pierderi de 50 de miliarde de dolari nu se închide o bancă. În 2008 s-a văzut pentru prima dată câţi bani erau expuşi la risc. Banii au fost tot timpul în piaţă. Dar dintr-o dată lumea nu mai avea unde să plaseze disponibilul de cash, pentru că nu mai exista yield. Aceasta a şi fost principala cauză a crizei, alături de leverage.

    În prima parte a lui 2008, până în iulie, am lucrat la New York; în august-septembrie am venit în România, care bubuia economic. Era recesiune peste tot în lume, dar casele din România se vindeau cu plusuri enorme de la o zi la alta. Eu veneam dintr-un loc unde se dădea ora exactă. Când am venit în 2008 în Bucureşti, Mugur Isărescu încă spunea că România nu are cum să intre în recesiune, că este bine protejată, că nu a investit în active riscante, că nu e niciun motiv să intrăm în recesiune, că nu este nevoie de bani de la FMI.

    Ulterior, şi-a modificat discursul, iar România a fost afectată direct proporţional, toată lumea a fost afectată. Nu putem să trăim singuri. Rulând deficit bugetar an după an, era normal să fim afectaţi. În anii de glorie, 2004-2008, creşterile spectaculoase acopereau greşelile, dar când nu a mai fost creştere greşelile au devenit foarte vizibile. Criza a durat mai mult în România decât în alte părţi pentru că motorul economiei mergea mai prost. Criza a avut însă şi părţile ei bune, pentru că a rezolvat problema inflaţiei; nu aş fi crezut vreodată că voi vedea în România inflaţie de 1-2%.

    Momentul de isterie a venit în ianuarie 2009, când s-a prăbuşit cursul leu-euro. Îmi amintesc că eram la schi. Toată bula de finanţare, toată bula imobiliară şi toate speranţele s-au prăbuşit, iar eu am revăzut un film pe care îl mai văzusem o dată, e drept că la scară mult mai mare. Dacă până atunci clienţii Deloitte aveau bugete serioase pentru consultanţă, în ianuarie 2009 acestea au dispărut şi nici nu au mai fost bugetate pentru anul care începea atunci.

    Momentul ianuarie 2009 a schimbat total optica, iar acesta a fost şi motivul pentru care am decis să mă întorc la New York. Am aterizat la NY pe 9 martie 2009, în ziua care a rămas în istorie ca „old time low“, ziua minimă, cea mai proastă zi din istoria bursei newyorkeze. Toată lumea era afectată, toţi indicii erau la pământ.

    A urmat încă un episod de business în stil american la Bank of America Merryll Lynch, unde am stat 2 ani şi puţin (2009-2011). Am fost tot pe zona de risc, aceeeaşi pe care lucrasem şi înainte de 2008. După 2008, în America a devenit mult mai importantă problema riscului, s-a ridicat ştacheta pentru tot ce înseamnă controale şi compliance pe zona de risc şi asta am făcut eu la Bank of America Merryll Lynch, eram reprezentantul băncii care discuta faţă în faţă cu reprezentantul FED. Spre deosebire de jobul meu anterior, acum mă raportam la întregul evantai de produse al unei bănci de investiţii cu tot ce însemna asta din punct de vedere financiar şi de reglementare.

    Când am plecat eu, în 2011, încă nu terminaseră fuziunea şi procesul îi depăşise cu mult: toate termenele erau decalate, nu reuşeau să termine o procedură pentru că intervenea ceva, nici FED nu ştia exact ce să le ceară, deoarece era o situaţie nouă şi pentru ei. În 2011, am plecat de acolo şi m-am întors în România a doua oară, de data aceasta în antreprenoriat. Am activat până de curând în sectorul studiilor clinice şi acum am un proiect de dezvoltare de software. Suntem o echipă care pregătim o aplicaţie pentru industria petrolului.

    Lumea are însă memorie scurtă. America a uitat ce suferinţă a produs sistemelor financiare din întreaga lume. Este adevărat că s-au mai schimbat proporţiile, departamentele de risc şi de compliance au acum un rol esenţial în organizaţiile financiare, FED este mai proactiv. Însă fundamental America se simte din nou bine.

  • Unde merg banii fondurilor de pensii

    În prezent, administratorii fondurilor de pensii pot investi până la 70% din valoarea activelor unui fond în titluri de stat, până la 30% în obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale sau din UE şi până la 50% în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România sau din UE.

    Conform ASF, fondurile de pensii private au investiţii de 2,73 mld. lei în companii listate la BVB. La sfârşitul lunii iunie, fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) şi facultative (pilonul III) aveau în total active nete în administrare în valoare totală de aproape 17,5 mld. lei (4 mld. euro).

    În acelaşi timp, confederaţia sindicală Cartel Alfa a cerut guvernului să legifereze ca participanţii la fondurile private de pensii să aibă garantat un randament care să acopere măcar contribuţiile plătite de salariaţi la pensiile private. Satisfacerea unei astfel de cereri ar însemna evident o limitare a gradului de risc al plasamentelor făcute de fondurile de pensii, în condiţiile în care plasamentele cu cel mai scăzut grad de risc sunt titlurile de stat.

    Guvernul intenţionează să modifice legislaţia, în acord cu Comisia Europeană şi FMI, astfel încât fondurile de pensii private să fie stimulate să-şi diversifice plasamentele de la titluri de stat spre piaţa de capital. Premierul Victor Ponta a anunţat recent că a optat pentru această variantă în locul naţionalizării parţiale sau totale a fondurilor de pensii private, după exemplul Poloniei sau al Ungariei.

    Ultimele două scrisori de intenţie convenite cu FMI şi Comisia Europeană, din noiembrie 2013 şi februarie 2014, menţionează planul unei analize a impactului fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) în “sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii şi asupra dezvoltării pieţei de capital”, plan ce ar putea cuprinde “opţiuni de reducere într-un mod neutru pentru buget a poverii fiscale” reprezentate de contribuţiile virate la pilonul II.

  • Românii, cei mai expuşi din UE să-şi piardă locurile de muncă din cauza automatizării activităţilor

     În rândul celor 28 de state UE, riscul de computerizare a locurilor de muncă variază de la 46,69% în Suedia la 61,93% în România, arată studiul, publicat de economistul Jeremy Bowles.

    În comparaţie, un studiu similar din septembrie realizat de Carl Frey şi Michael Osborne de la Universitatea Oxford a arătat că 47% dintre americani se aflau în categoria celor care riscă să-şi piardă posturile din cauza avansului tehnologic, care presupune o automatizare a activităţii lor în următorii 10 sau 20 de ani.

    Ţările din nordul Europei, printre care Marea Britanie, Germania şi Franţa au un risc generat de automatizare similar celui al SUA, afirmă Bowles, care lucrează la Centrul Internaţional pentru Creştere de la London School of Economics.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Raiffeisen Bank, după întâlnirea cu Băsescu: Oamenii de afaceri sunt de acord cu reducerea CAS, dar există un risc ce îngrijorează

     Steven van Groningen, reprezentant al Consiliului Investitorilor Străini, a spus că întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu a fost o discuţie deschisă, lejeră, în care s-a discutat despre punctele de vedere ale oamenilor de afaceri.

    “Organizaţiile oamenilor de afaceri sunt, de principiu, de acord cu reducerea CAS, dar, în comun cu preşedintele, ne îngrijorează ce se va întâmpla dacă vom rămâne cu un deficit bugetar care este relativ mare”, a declarat Steven van Groningen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Departamentul pentru Turism: Parametrii de calitate a apei mării pe litoralul românesc sunt buni

     “Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism asigură turiştii care doresc să-şi petreacă următoarele zile pe litoralul românesc că instituţiile autorizate controlează periodic calitatea apei. Conform ultimelor teste efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, în acest moment parametrii de calitate a apei sunt buni”, se arată într-un comunicat transmis vineri MEDIAFAX.

    Într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre asupra faptului că, potrivit informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice care au afectat Portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTISMENT pentru turiştii români: Există risc ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A, pe litoralul bulgăresc

    Într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre asupra faptului că, potrivit informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice care au afectat Portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro