BusinessMagazin

Tag: proces

  • World Class România achiziţionează clubul Pure Health & Fitness şi ajunge la 22 de centre de fitness în Bucureşti

    Cu o suprafaţă totală de peste 1.818 de metri pătraţi, World Class AFI Cotroceni pune la dispoziţia clienţilor un studio de aerobic şi unul de cycling, precum şi zone de functional training. Clubul va intra în perioada următoare într-un proces de rebranding, iar membrii vor avea acces la reţeaua extinsă începând cu data de 14 iunie.

    „Suntem încântaţi să le oferim clienţilor noştri din partea de vest a Bucureştiului acces la mai multe cluburi, alături de servicii de înaltă calitate, echipamente de ultimă generaţie şi antrenori certificaţi internaţional. De asemenea, le urăm bun-venit membrilor clubului Pure Health & Fitness în cea mai mare comunitate de fitness din România. Achiziţia este în linie cu misiunea noastră de a îmbunătăţi stilul de viaţă al oamenilor din România, oferindu-le inspiraţia şi motivaţia de a fi mai activi, mai des“, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class România. Membrii World Class România pot alege dintre cele şase tipuri de abonamente anuale: Basic, Bronze, Silver, Gold, Platinum şi W. Această structură de abonamente îşi propune să le ofere atât clienţilor existenţi, cât şi celor noi, oportunitatea de a accesa serviciile şi facilităţile oferite de întreaga reţea World Class România, în funcţie de nevoile acestora.

    World Class AFI Cotroceni va fi inclus în categoria de abonament Bronze. Abonamentele la clubul Pure Health & Fitness, care sunt încă active, devin locale (categoria Basic), oferind access doar la World Class AFI Cotroceni, membrii având opţiunea de upgrade la oricare dintre nivelurile superioare.Clubul este deschis zilnic, în intervalul orar 06:00-23:00, de luni până vineri, şi între orele 08:00 – 22:00, sâmbăta şi duminica.

  • În ce fel vor fi utilizate dronele de către companiile de consultanţă şi audit

    Ernst&Young (EY) a lansat un proiect pilot (proof of concept – POC) aplicabil la nivel global care vizează extinderea utilizării dronelor în cadrul proceselor de inventariere, ca parte a propriilor capabilităţi de auditare digitală. Pentru a îmbunătăţi calitatea auditării, acest proiect pilot extins va folosi o nouă tehnologie pentru creşterea acurateţei şi a frecvenţei colectării de date în procesul de inventariere, se arată într-un comunicat al companiei.

    Platforma de tip cloud de monitorizare a activelor, alimentată de o reţea de senzori Internet of Things (IoT) va analiza activele inventariate în timp real prin citirea codurilor de bare/ Quick Response (QR) / rack labels şi transmiterea acestor date direct către EY Canvas – platforma globală de audit digital EY Assurance.

    Citeşte continuarea pe www.go4it.ro

  • De la socialismul din companii la uberizarea muncii

    Companiile vor închiria angajaţi pentru proiecte punctuale, vor lucra cu experţi part time şi vor apela la metode mai flexibile de contractare a personalului. ”Dacă ai 1.000 de angajaţi astăzi, trebuie să alegi, ca lider, acei 100 de oameni pentru care ai argumente solide să îi menţii cu contracte de muncă cu normă întreagă. Pentru că de restul de 900 de oameni nu ai nevoie 100% din timp şi îi vei angaja part time sau pe proiect. Acestea sunt proporţiile la care trebuie să ne gândim atunci când vine vorba de viitorul pieţei muncii“, a declarat profesorul, citat de ZF, la evenimentul anual EY World Entrepreneur of the Year organizat de firma de audit şi consultanţă EY.

    Companiile se vor reorganiza pe proiecte mari şi le vor oferi oamenilor flexibilitate, iar plata se va face la proiect şi nu la oră, cum se întâmplă acum. Nu asta v-aţi dorit? Să fiţi capitalişti în interiorul companiilor, adică să fiţi propriii patroni, dar în cadrul unei companii.

    Viitorul vă va oferi acest lucru. Este un fel de uberizare a muncii, unde lucrezi când vrei, cât vrei, nu te bate nimeni la cap, nu trebuie să-i mai urăşti pe patroni, pe acţionari, pe manageri, pe şefii direcţi etc. Nu veţi mai fi angajaţi în companii, cu program fix, cu targeturi de îndeplinit, cu zile libere şi concedii clare.

    Ce făcea patronul veţi putea face şi voi. Vii când vrei, pleci când vrei.

    Companiile vor scoate la bătaie proiecte şi veţi licita pentru ele şi veţi vedea câţi bani veţi primi direct pentru munca depusă, pentru competenţele deţinute, pentru execuţia proiectelor, pentru livrarea la timp etc.

    Veţi avea posibilitatea să cereţi pentru munca voastră 10.000 de euro, sau cât vreţi, nu 1.000 de euro cât sunteţi plătiţi acum, de compania sau multinaţionala care vă exploatează, vă fură munca şi trăieşte de pe munca voastră.

    Veţi primi feedback instantaneu, remarcile vor fi publice în privinţa muncii executate, veţi primi note, veţi primi plângeri, veţi vedea cum aplicaţia vă respinge sau vă acceptă în licitaţie.

    Veţi vedea instantaneu cine vă plăteşte 10.000 de euro. Sau veţi vedea cum preţurile scad şi poate ajungeţi la sub 1.000 de euro, pentru că altcineva este dispus să facă acelaşi lucru pentru mai puţini bani. Capitalismul înseamnă şi concurenţă.
    Şeful vostru va fi un algoritm sec, fără inimă, căruia numele vostru nu-i spune nimic. Asta apropo de cel mai interesant articol pe care l-am citit anul trecut – ”When your boss is an algorithm„, din Financial Times.

    Nu ştiu câţi dintre voi veţi dori să fiţi capitalişti, să vă uberizaţi. Când vă veţi confrunta cu piaţa, veţi vedea cât de bine este în multinaţionale sau în companii. Oricare dintre noi va prefera socialismul din firme, iar cu cât firma este mai mare, cu atât socialismul şi protecţia angajaţilor sunt mai mari.

    Socialismul din firme înseamnă salariu plătit la timp, concediile şi zilele libere luate, proiectele trase de timp, cafeaua de dimineaţă, de la prânz şi de câte ori mergi la ţigară, pierderea timpului în bârfele din firmă, abonamentele la clinicile private, sală, yoga, dans, teatru, film, bibliotecă etc., teambuilding-urile pentru strângerea echipei şi leadership.

    Foarte puţini dintre angajaţi apreciază aceste lucruri, considerându-le ca pe un dat pe care trebuie să ţi-l ofere compania, având în vedere că tu îi faci un favor când vii la job. Angajaţii nu-şi pun problema de unde vin încasările şi cine le plăteşte munca pentru produsul sau serviciul creat.

    De partea cealaltă, când râvneşti la uberizarea muncii, dar când te vei confrunta cu consecinţele ei, lucrurile se schimbă fundamental: eşti capitalist cu acte în regulă şi vei vedea câţi bani faci. Până la urmă, nimeni nu va dori să ştie acest lucru, cât este dispus cineva să plătească pentru munca lui, nu într-o formă de contract de muncă, ci într-o formă în care te confrunţi cu competiţia, cu piaţa, cu cel care te plăteşte. Va fi un şoc. Uberizarea muncii, pe care v-o doriţi acum când trăiţi într-un sistem socialist al companiilor, va fi prea dură pentru voi şi vor fi foarte puţini cei care vor putea să reziste.

    Plus că între timp va veni şi inteligenţa artificială, iar roboţii vor căpăta o putere mult mai mare în detrimentul vostru. Socialismul muncii din cadrul companiilor a devenit prea costisitor, prea scump, iar companiile se gândesc din ce în ce mai mult la o formă de înlocuire. Bine aţi venit în uberizare, cea mai dură formă de capitalism! Veţi vedea cum este.

    În caz că nu aţi aflat, Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică unul dintre cele mai cerute proiecte de pe piaţă: tele-workingul. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult decât să lucrezi de acasă, să fii propriul tău şef, să vii la muncă când vrei tu etc.!
     

  • Un celebru actor laudă Brexitul: “Mai bine un patron sărac decât un servitor bogat”

    Actorul a spus că procesul se va termina cu bine, spunând că ar prefera să fie “un patron sărac” decât un “servitor cu bani”.

    “Am votat în favoarea Brexit, pentru că nu a fost despre rasism, imigrare sau alte subiecte similare; a fost despre libertate”, a declarat actorul celor de la Daily Mail. “În politică vei merge întotdeauna în zone în care nu ai mai fost, prin urmare te vei rătăci şi te vei lupta să-ţi găseşti drumul, dar în cele din urmă va fi bine.”

    Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă cea mai mare pierdere de control asupra suveranităţii, afirmă preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, avertizând că britanicii au fost induşi în eroare de politicienii naţionalişti şi pledând pentru consolidarea solidarităţii în UE.

    “Este o concepţie greşită să se creadă că ieşirea Marii Britanii din UE va conduce la restabilirea completă a controlului asupra suveranităţii”, a declarat Steinmeier în Parlamentul European, afirmând că cetăţenii britanici au fost induşi în eroare de mişcările naţionaliste.


    Parlamentul European a stabilit deja, prin vot majoritar, principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din UE, refuzând ca un acord privind viitoarea relaţie cu această ţară, în special una comercială, să poată fi încheiat înainte ca Londra să se retragă din Bloc.

    Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 516 voturi pentru şi 133 împotrivă, o rezoluţie care stabileşte mai multe “linii roşii” care trebuie urmărite în cadrul negocierilor privind Brexit, scrie Le Figaro.

  • (P) Davidoff Café lansează o colecţie de capsule compatibile cu espressoarele Nespresso®*

    *marcă înregistrată a unei companii terţe

    „Prestige”, „Elegance” şi „Style” sunt cele trei sortimente de capsule create de somelierul Davidoff Café numai din cele mai alese boabe de cafea din cele mai bune regiuni de cultivare din lume.

    Davidoff Café Prestige – espresso intens. Un espresso cu caracter puternic, aromă fină şi gust catifelat. Pentru a obţine această reţetă, sunt special selecţionate cele mai bune boabe de cafea Arabica din Sudul Americii completate cu boabele de cafea Robusta din India.

    Davidoff Café Elegance – espresso fin. Un espresso echilibrat cu gust bogat şi note de alune şi ciocolată neagră. Pentru această reţetă sunt selecţionate cele mai bune boabe de cafea Arabica din America Centrală şi de Sud.

    Davidoff Café Style – espresso lung. Un espresso cu o aromă intensă de boabe prăjite completată de note lemnoase şi de cereale. Amestecul perfect al boabelor Arabica special selectate din America Centrală şi de Sud dezvoltă un caracter intens şi un gust bogat.

    Secretul calităţii deosebite a capsulelor Davidoff Café constă în procesul de prăjire complex. Doar echilibrul dintre timpul şi procesul de prăjire garantează cea mai bună calitate.

    Fiecare sortiment de capsule este ambalat în cutii cu un design elegant, a câte 10 bucăţi. Capsulele Davidoff Café se găsesc pe piaţă începând cu luna iunie, în lanţurile de magazine Carrefour, Kaufland şi Mega Image.

    Despre Davidoff Cafe:

    „Having a taste for quality is having a taste for life” este citatul definit de Zino Davidoff care însumează caracterul luxuriant şi lipsit de compromisuri caracteristic întregului brand.

    Lumea cafelei Davidoff Café aduce împreună sortimente unice de cea mai înaltă calitate: Rich Aroma, Fine Aroma, Espresso 57 şi o dată pe an, o Ediţie Limitată deosebită (cafea prăjită şi măcinată, şi cafea instant).

    Pentru gama Davidoff Café, sunt alese cele mai bune boabe de cafea din cele mai bune regiuni de cultivare a cafelei. Acestea sunt ulterior prăjite individual şi mixate într-o compoziţie de cafea superioară – Grande Cuvée.

    Gama Davidoff Café acoperă fiecare profil de gust al celor mai exigenţi băutori de cafea.

    Mai multe informaţii despre gama Davidoff Café găsiţi pe site-ul http://www.zinodavidoff.com/coffee/products/capsules/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ZinoDavidoffCafe.

  • Uitaţi de Maldive: acesta este uimitorul sat plutitor aflat la doi paşi de România – GALERIE FOTO

    În apropierea satului se află o centrală electrică care foloseşte apa din lac pentru răcire, acest proces asigurând o temperatură constantă a apei de-a lungul celor 12 luni.

    Bungalourile au fost construite drept case de vacanţe, iar localitatea a devenit cunoscută în urmă cu doi ani, atunci când motorul de căutare Bing a afişat un wallpaper cu “satul plutitor” pe una din paginile cu rezultate.

  • Săraca fată bogată. A câştigat 1 milion de lire sterline la loto dar se plânge că banii i-au distrus viaţa aşa că dă în judecată loteria

    Pentru început, „s-a răsfăţat” cu o mărire de sâni în valoare de 4.500 de lire sterline, cu care se mândrea  în fotografiile cluburilor de noapte din Glasgow. Pozele postate pe Facebook i-au adus un număr de 17.000 de urmăritori noi. Ulterior, a investit în cosmetice şi tratamente scumpe precum Botox, dar şi în haine şi accesorii din blănuri naturale. Rispia sa nu s-a oprit aici- Jane şi-a mai cumpărat un Range Rover personalizat şi mai multe vacanţe în Spania, America sau Maldive. Mai târziu, Jane şi-a achiziţionat două proprietăţi şi a început să-şi spună „dezvoltator”. Însă, se pare că  bogăţia nu i-a adus fericirea şi nici banii nu i-au adus iubirea mult dorită.

    Astăzi, tânăra de 21 de ani din Edinburgh se plânge că nu poate găsi un bărbat care nu stă cu ea pentru bani. S-a despărţit de iubitul său când acesta a refuzat să poarte un tricou cu poza ei la o petrecere a burlacilor în Ibiza şi de atunci, spune ea, a obosit de viaţa în cercuri înalte.

    „Viaţa mea ar fi fost mult mai uşoară dacă nu aş fi câştigat. Îmi doresc să nu fi avut aceşti bani. Credeam că îmi va face viaţa de 10 ori mai uşoară, dar se pare că mi-au făcut-o de 10 ori mai grea. Am toate lucrurile materiale pe care mi le doresc, dar înafară de asta viaţa mea este goală. Care e scopul meu în viaţă?”, declara tânăra. În cele din urmă, Jane s-a hotărât să dea vina pe altcineva pentru existenţa sa mizerabilă, aşa că plănuieşte să dea în judecată loteria pentru că i-a vândut acel bilet când era prea tânără. De asemenea, ea propune ca vârsta legală pentru a juca la loterie ar trebui să se ridice la 18 ani.  

  • ”…Dar cum să vinzi te gândeşti vreodată?“

    Companiile româneşti, antreprenorii români, au o mare problemă: nu ştiu cum să vândă ceea ce produc. De aceea nu vând, sau vând foarte puţin.

    După 20 de ani în sistemul corporatist, în multinaţionale, Victor Tudoran şi-a înfiinţat o companie de consultanţă în încercarea de a găsi soluţii de creştere, de organizare internă pentru companiile româneşti.

    El spune că antreprenorii români sunt creativi, vorbesc cu pasiune despre ceea ce fac, vor să facă, dar se gândesc mai puţin cum să vândă.

    ”Noi ne gândim cum să producem, nu cum să vindem.“

    Această mare problemă vine din perioada comunistă, iar cei peste 20 de ani de capitalism nu au reuşit să o rezolve, cel puţin pentru companiile româneşti. Accentul cade pe producţie şi mai puţin pe vânzare, pe marketing, pe ce vrea clientul.
    Mai mult decât atât, antreprenorii români, în loc să-şi rezolve problema vânzărilor, încearcă să înlocuiască acest lucru cu sisteme informatice, cum ar fi celebrele ERP (enterprise resource planning), o decizie care de fapt înseamnă bani aruncaţi degeaba.

    Până la ERP, în loc să-şi întărească echipa de vânzări, să-şi trimită oamenii la cursuri, companiile româneşti îşi aduc directori operaţionali, directori financiari, directori de resurse umane; aceşti specialişti costă, dar nu rezolvă problema de vânzări.

    La un IMM cu până în 100 de angajaţi, e greu să crezi că ai nevoie de ERP, poate un CRM bun te ajută mai mult, spune Victor Tudoran de la Queenable.

    Pe lângă sistemul în sine, mai trebuie să aduci oameni care să aibă grijă de el, să-i înveţi pe cei din companie cum se lucrează cu el şi asta înseamnă alte costuri.

    Antreprenorii români ar trebui întâi să creeze şi să obţină venituri, să se uite dacă produsul pe care îl fac este vandabil, dacă îl cere piaţa şi după aceea să se uite la organigramă sau la IT, spune Tudoran.

    Multe companii româneşti cred că ceea ce produc ele este unic, se vinde de la sine, nu are nevoie de ambalaj pentru că este suficient de bun astfel încât clienţii să se bată pe el şi nu înţeleg întreg procesul de vânzare.

    Tudoran spune că multinaţionalele poate nu au cele mai sofisticate produse, dar controlează în detaliu tot procesul de vânzare, care este mult mai puternic în sine decât produsul.

    Dacă ne uităm pe piaţă, România este o ţară de producţie pentru multinaţionale, iar procesul de vânzare, de control al preţurilor şi al pieţelor le aparţine tot lor.

    Toate produsele Apple sunt făcute în China, în schimb procesul de vânzare este controlat cu o mână forte de compania americană, care îşi ia cea mai mare parte a banilor.

    Steve Jobs, celebrul şef de la Apple care a creat iPod-ul, iPhone-ul, iPad-ul, era cel mai bun vânzător din lume, nu cel mai bun producător din lume.

    Bineînţeles că un produs trebuie fabricat de cineva, dar nu este cel mai important lucru.

    În criză, multe companii româneşti au rămas fără aer sau chiar s-au prăbuşit pentru că au lăsat organigramele pline pe partea operaţională şi au făcut restructurări sau au dat afară oameni din vânzări, ca o răzbunare pentru că încasările au scăzut.

    Poate oamenii de la vânzări nu au fost principala problemă, ci produsul neadaptat la cerinţele clienţilor şi modul în care toate compania s-a ascuns în spatele vânzărilor.

    Multe companii româneşti, mulţi antreprenori români îşi blindează poziţiile de management cu directori operaţionali şi financiari şi mai puţin cu directori de vânzări sau vânzători.

    Dar la finalul lunii, banii din cont sunt aceiaşi, dacă sunt, pentru că în toată această perioadă nu a avut cine să vândă.
    România nu este o ţară de vânzători, ci mai mult de producători.

    Am construit fabrici şi uzine în speranţa că partidul va vinde produsele. După ’90, partidul şi CAER-ul (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, fosta piaţă comună comunistă în sistem de barter) au dispărut, iar produsele româneşti s-au trezit singure pe piaţă în concurenţă cu cele occidentale. Nu mai avea cine să le vândă (aşa că s-au furat la propriu), plus că o parte dintre ele erau depăşite sau prea scumpe.

    Iar o bună parte din rezultat îl vedeţi astăzi în economie.

    Cel mai greu lucru este să fii vânzător şi să controlezi procesul din spatele unei vânzări – celebrul after sale. Aici se face diferenţa între companiile româneşti şi multinaţionale.

    Degeaba ai un director financiar şi un director operaţional bun dacă în companie nu are cine să vândă.
    Vorba lui Victor Tudoran: Am înţeles că produci, dar cum să vinzi te gândeşti vreodată?
     

  • Mihaela Feodorof, executive coach & business consultant: Care-i treaba?

    Pe de o parte sunt angajatorii care-şi caută cei mai potriviţi coechipieri, împărtăşindu-şi reuşitele, dar şi experienţele care au eşuat. De cealaltă parte sunt candidaţii prospecţi, cei care se gândesc sau chiar au făcut demersuri pentru a se alătura unei noi echipe.

    De fiecare dată ajungem la aceeaşi temă. Alegerea. Căutarea aceasta formală are însă şi aspecte care merită o atenţie sporită, pe lângă un proces de introspecţie rafinat. Şi aici mă refer, desigur, la procesul individual, indiferent de care parte ne aflăm.

    Un CTO îmi povestea de curând păţaniile profesionale generate de alegeri care au ţinut cont, în principal, de competenţele profesionale, acele ”hard skills“ mult căutate. |ntr-un domeniu care suferă de o lipsă acută de resursă umană specializată, cum este cel tehnic-IT, e tare greu, spunea el. Şi are dreptate. Să cerni candidaţii care au competenţe şi îţi acceptă oferta după criterii ”soft“ este ca şi cum ţi-ai tăia craca de sub picioare. Dar ce te faci când lipsa de implicare, demotivarea şi egocentrismul angajatului decompensează tot setul de cunoştinţe şi abilităţi pentru care ai ales să-l aduci în echipă? Cât de mult costă, cât durează şi cu ce şanse de reuşită se produce o aliniere a valorilor personale? De ce nu faci acest sondaj din procesul de selecţie şi recrutare?

    Această întâmplare, replicată în diverse contexte, mi-a amintit de o experienţă din procesul de recrutare. Proiectul deschis era la nivel de top management. Mi-am ales ajutoare externalizate pentru a mă asigura de identificarea tuturor candidaţilor potriviţi profilului din piaţă şi obiectivitatea primei etape de selecţie a aplicaţiilor. Am întâlnit toţi candidaţii de pe lista scurtă, alături de colegii de echipă. Următoarea etapă a procesului era propunerea candidaţilor către echipa de management tehnic, care urma să lucreze cu cel ales pentru angajare. Doi dintre cei cinci candidaţi au primit avizul tehnic şi s-au întors către noi, cei din HR, pentru propunerea finală care însemna ofertarea. Urma decizia de angajare care, pentru acest nivel, era de mandatul comitetului executiv al companiei.

    Prima propunere a echipei manageriale se potrivea perfect la nivel de competenţe tehnice. Avea cunoştinţele şi le aplicase, cu rezultate foarte bune, în proiecte similare din alte companii, ceea ce îl poziţiona ca preferat pe lista finală. Celălalt candidat nu avusese parte de experienţe similare, dar îşi convinsese interlocutorii specializaţi prin potenţialul său de adaptare şi integrare a diferitelor contexte în care îşi punea la lucru cunoştinţele. Diferenţele majore de abordare între un departament tehnic şi cel de HR sunt bine cunoscute şi încercate de toţi cei care joacă roluri profesionale.

    A fost nevoie să fac câţiva paşi înapoi pentru a vedea cât mai clar contextul. Aveam specialiştii, aveam nivelul de expertiză, aveam nevoie să găsesc un argument solid care să susţină funcţionalitatea competenţelor menţionate în profil. Omul, valorile lui, atitudinea, stilul personal. Un pachet de abilităţi pe care desigur cei din rolurile tehnice nu-l luaseră prea mult în seamă. Maşina trebuie să funcţioneze, nu are suflet.

    Am pariat pe a doua propunere. M-am gândit la fiecare dintre viitorii interlocutori, care ocupau deja roluri manageriale majore în organizaţie. Mi-am imaginat ”deranjul“ produs de atitudinea primului candidat, preferat din punctul de vedere al experienţelor anterioare. De regulă, astfel de aspecte sunt cele care ar trebui soluţionate de HR. Ca şi cum responsabilul de bunăstarea departamentelor respective ar putea să facă pace între managerii lor ca un părinte între copiii săi. Am rămas pe gânduri. Cât avea să mă coste o decizie greşită pe termen lung? Dar, mai ales, cum să argumentezi propunerea către comitetul director?

    Am ales împăcată cu mine, dar şi provocată de toţi cei cărora a trebuit să le explic opţiunea mea, candidatul situat pe poziţia secundară din lista finală. L-am propus pentru angajare datorită modului diplomat şi argumentat prin care îşi susţinea deciziile cele mai inconfortabile. L-am selectat pentru liniştea pe care o aducea prin simpla lui prezenţă, acel echilibru interior care transpărea prin disponibilitatea sa de a se face înţeles. Am dat credit unor relaţii armonioase Am crezut că prezenţa acestei persoane o să ajute la decongestionarea discuţiilor într-un mediu care stătea mereu să explodeze din opinii puternic argumentate – pe teme de interes, urgente şi importante, care deseori degenerau în situaţii conflictuale. Nu este niciun secret dacă vă spun că multe din întâlnirile de lucru, brainstorming sau de proiect, se transformau într-un câmp de luptă pe care fiecare membru sau reprezentant de departament căuta să convingă şi să se declare învingător. Mi-a fost la îndemână să susţin candidatura persoanei care nu va sfârşi prin a alimenta astfel de situaţii atât de bine cunoscute în orice companie cu o cultură competitivă. Acest tip de comportament organizaţional, până să se manifeste în industrie faţă de ceilalţi jucători, este antrenat vehement în interiorul companiei.

    Am câştigat pariul cu  această propunere. Tocmai din acest motiv mi-am permis să-i sugerez CTO-ului trist să-şi pregătească echipa de recrutori astfel încât să aprecieze un candidat mai mult decât din punct de vedere tehnic. Să aloce în egală măsură timp pentru a intervieva persoana încercând să pună în lumină aspectele umane, valorile sale, principiile care-i ghidează modul de a acţiona. Atunci când echipa din care face parte se confruntă cu situaţii neaşteptate, înţelegi cât de bine îi prinde un membru care, pe lângă competenţe, lasă în urma sa şi o vorbă bună pentru colegi. Un model de determinare şi entuziasm reuşeşte să suplinească disconfortul creat. Până la urmă tot la această vorbă ajungem, anume că oamenii fac diferenţa prin modul în care aleg să-şi pună la dispoziţie competenţele. Alegerea individului potrivit comunităţii din care o să facă parte ţine, în egală măsură, dacă nu chiar preponderent, de calităţile lui umane.

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.