Tag: presa

  • Răspunderea mea, a lui, a noastră

    Am vrut să văd cum a reacţionat lumea la o astfel de ştire, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de ştiri şi ale jurnalelor televiziunilor. Şi doar un singur caz, cel al Arenei Naţionale, mai aduce în atenţia publicului autorizaţiile necesare funcţionării spaţiilor publice şi pericolele care pot apărea.

    Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de ştirile cu tentă sportivă, că reprezentanţii uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureştene vor merge nu ştiu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Şi, desigur, o să rezolvăm totul cu o declaraţie pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spaţii, iar autorităţile care nu şi-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.

    Să dea cineva, de exemplu, o declaraţie pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniştiţi, fie şi în clădiri cu faţada tapetată de buline roşii.

    Sau să dea altcineva o declaraţie pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcţii sau pentru amenajări, este o acţiune pur economică, care nu are de-a face cu potenţialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
    Oricum, instituţia propriei răspunderi funcţionează din plin, şi acum, în alte domenii. S-au dat mii de declaraţii pe propria răspundere, de către tot soiul de aleşi şi de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliţie politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securităţii, în mod public. Parlamentarii dau o declaraţie pe propria răspundere că sunt corecţi în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deşi legătura aleşilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.

    Înţeleg că formularul 088, „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“  este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administraţiile fiscale, plus bani pierduţi şi nervi împrăştiaţi. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potenţial infractor. Aşa, fără nicio declaraţie pe propria răspundere.

    Declaraţia pe propria răspundere este un act firesc, ce ţine de normalitatea unei societăţi, de corectitudine, de responsabilitate şi de simţ al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării faţă de lege, este norma, şi dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.

    „Întâlnirea“, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ’60 ai secolului trecut; este despre experienţa singuratică şi emoţionantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.


     

  • Să le dea cineva chinezilor batiste de pânză!

    Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.

    Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.

    Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.

    Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.

    Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.

    Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
    Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!

    Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.

  • Austria va impune cote zilnice pentru a reduce fluxul de imigranţi din ţară

    Austria urmează să impună cote zilnice pentru a reduce numărul de imigranţi din ţară şi va introduce verificări în noi puncte de frontieră, a anunţat, marţi, ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, potrivit agenţiei de presă Reuters.

    “Vor exista cote zilnice şi odată ce vom ajunge la aceste cote vom înceta (să mai primim alţi imigranţi în ţară)”, a declarat Johanna Mikl-Leitner.

    Ea a refuzat să specifice care vor fi aceste cote ce urmează a fi impuse la punctele de frontieră ale ţării.

    Tot marţi, cancelarul austriac Werner Faymann a anunţat că Austria se pregăteşte să introducă verificări la noi puncte de frontieră cu Slovenia şi Italia pentru a anticipa noile rute parcurse de imigranţi în încercarea de a ajunge în vestul şi nordul Europei, pe fondul restricţiilor impuse imigranţilor la frontierele statelor balcanice.

    De asemenea, Austria a anunţat că va include Algeria, Tunisia, Maroc, Georgia, Ghana şi Mongolia pe lista ţărilor sigure, astfel că imigranţii care provin din aceste state nu vor putea solicita azil şi vor fi deportaţi.

  • Uniunea Europeană este pe cale să renunţe la una din bancnotele euro! Vezi despre care este vorba

    Conform unor rapoarte din presa străină, Banca Centrală Europeană ia în consideraţie renunţarea la bancnota de 500 de euro, despre care europenii cred că este folosită cu precădere în operaţiuni de spălare de bani şi pentru finanţarea terorismului. Financial Times vorbeşte, conform Quartz, de o decizie informală a instituţiei în acest caz.

    Nu este singura opinie de acest fel: un recent studiu realizat la Harvard sugerează o eliminare progresivă a bancnotelor mari, de 500, 200 şi 100 de euro, acţiuni care ar perturba finanţarea celulelor teroriste. Calculele sunt simple: un milion de euro în bancnote de 20 de euro are un volum considerabil mai mare decât în bancnote de 500 de euro.

    În decembrie anul trecut în zona euro circulau 613.559 de bancnote de 500 de euro, aceasta fiind a doua cea mai puţin circulată bancnotă.

  • DESCOPERIRE ISTORICĂ: Oamenii de ştiinţă au detectat unde gravitaţionale

    “Am detectat unde gravitaţionale. Am făcut-o!” a spus David Reitze, directorul executiv al programului LIGO, la începutul conferinţei. Undele gravitaţionale înregistrate de observatorul LIDO au fost produse ca urmare a coliziunii dintre două găuri negre, iar fenomenul a fost captat pe 12 septembrie 2015. Efectul este exact cel prezis de Einstein în teoria sa.
     
    Informaţiile colectate reprezintă dovada că sistemele binare de găuri negre pot exista; fiecare gaură neagră avea un diametru de 150 km şi conţinea 30 de mase solare. 
     
    Cele două găuri negre s-ar fi aflat la 1,3 miliarde ani-lumină de Pământ, ceea ce înseamnă că respectiva coliziune s-a produs cu 1,3 miliarde de ani în urmă. Momentul impactului a durat, potrivit oamenilor de ştiinţă, 20 de milisecunde.
     
    “Urmează să vedem lucruri despre care nici măcar nu am ştiut că există”, a spus Reitze, adăugând că descoperirea este la fel de importantă ca aselenizarea din anii ’60.
     
    Cei de la LIGO au prezentat şi sunetul produs în urma impactului celor două găuri negre:
     
     
    Un experiment de amploare, denumit Advanced Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO), utilizează detectoare din Hanford (Washington) şi Livingston (Louisiana) pentru a identifica undele gravitaţionale şi, potrivit unor zvonuri din lumea academică, acest lucru s-a întâmplat deja. În prezent, echipa de cercetători americani lucrează la studiul care priveşte semnalul detectat al unei unde gravitaţionale primordiale.
     
     
     

     

  • De astăzi puteţi admira cărţile scrise, în ultimii ani, din spatele gratiilor – GALERIE FOTO

    Într-o atmosferă liniştită şi datorită “numeroaselor cereri venite din partea presei”, după cum a precizat Claudia Şerbănuţă, director al Bibliotecii Naţionale, instituţia în cauză a lansat expoziţia “Cărţi cu răspundere limitată”. Mai exact, este vorba de cărţile semnate (din spatele gratiilor) de cei care au apelat la această variantă pentru a reduce din pedeapsa primită de către judecători.
     
    În colecţia expusă la Biblioteca Naţională veţi regăsi autori precum Gigi Becali, George Copos sau Dan Voiculescu. Deşi instituţiile de presă au fost, în marea majoritate, prezente la eveniment, lansarea nu a trezit prea mult interes din partea cetăţenilor de rând.
     
    Un tânăr de 27 de ani, absolvent al Facultăţii de Construcţii, a întrebat de ce cărţile pot fi doar admirate, dar nu şi răsfoite. Răspunsul dnei. Şerbănuţă a fost că posibilităţile tehnice ale instituţiei nu pot garanta securitatea respectivelor volume decât dacă acestea se află în spatele geamurilor de protecţie.
     
    Tânărul, care avea asupra lui un număr important de cărţi aparţinând noului val de autori, ne-a explicat că a demarat o mişcare numită “Cărţi penale”, iar scopul este acela de a publica fragmente din volumele care sunt, altfel, destul de greu de găsit. “Vreau ca oamenii să vadă cât valorează, în România, 30 de zile de libertate.”
     
    Alţi vizitatori nu prea au fost, doar o doamnă ceva mai în vârstă care s-a plimbat câteva secunde, scrâşnind printre dinţi “Puşcăriaşi! Aş scuipa pe fiecare carte!”
  • Scandalul care ar putea distruge Bitcoin

    Deşi ştiam că există posibilitatea ca moneda să fie un eşec, acum îmi dau seama că Bitcoin a eşuat cu adevărat şi mă întristează teribil acest lucru.“ Mike Hearn, unul dintre dezvoltatorii şi promotorii monedei virtuale Bitcoin, vorbeşte deja despre eşecul Bitcoin ca despre o certitudine. Declaraţiile lui au cu atât mai multă greutate cu cât Mike Hearn este unul dintre oamenii importanţi care au lucrat la dezvoltarea monedei virtuale, iar acum a anunţat într-un articol că nu mai crede în viitorul Bitcoin şi că şi-a vândut toate monedele virtuale.

    Mesajul său a făcut încojurul lumii şi a zguduit sistemul, moneda depreciindu‑se de la 429 de dolari la 360 de dolari, iar la momentul scrierii acestui material un bitcoin se învârte în jurul sumei de 380 de dolari. Înainte să vedem de ce ar fi dat Hearn declaraţia care a zguduit Bitcoin, mai ales după ce el şi-a marcat profitul, aş vrea să stabilim ce este şi cum funcţionează Bitcoin.

    DE UNDE A VENIT BITCOIN?

    Sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, un dezvoltator de software – sau poate un grup de dezvoltatori – a pus bazele unei valute digitale criptografiate, descentralizate, în regim opensource, ca alternativă la sistemul monetar controlat de bănci centrale şi guverne, care tocmai trecuse printr-un eşec de proporţii istorice odată cu haosul propagat în întreaga lume de falimentul Lehman Brothers. Astfel, Bitcoinul a apărut pe piaţă în 2009, având ca scop să devină o monedă de referinţă care să fie reglementată transparent, corect şi fără compromisuri, nu de o bancă centrală sau de o autoritate de reglementare, ci de un sistem de modele matematice bine pus la punct. Cu tranzacţii efectuate direct între utilizatori, fără intermediari, şi cu securitatea asigurată de criptografie.

    Identitatea lui Nakamoto nu a fost dezvăluită nici până în ziua de azi, însă publicaţia Wired susţine că Satoshi Nakamoto este un pseudonim folosit de un criptolog australian în vârstă de 44 de ani cu numele de Craig Steven Wright. „Wright fie a inventat Bitcoinul, fie este un farsor strălucitor care vrea cu tărie să se creadă că el este inventatorul“, scriu Andry Greenberg şi Gwen Branwen. Revista Wired citează documente ieşite la suprafaţă despre care susţine că relevă discuţii între Wright şi avocaţii săi, în care acesta spune: „Am făcut tot posibilul să ascund că eu administrez Bitcoin din 2009“. Potrivit articolului lui Mike Hearn, Satoshi Nakamoto a renunţat să mai administreze Bitcoinul şi reţeaua i-a fost dată lui Gavin Andresen, care a mai cooptat alţi patru dezvoltatori, printre care şi Mike Hearn, şi au format un fel de consiliu numit Bitcoin-Core. Iar acest consiliu se ocupă de implementarea modificărilor asupra reţelei.

    CE ESTE BITCOIN?

    Bitcoin-ul este o monedă virtuală, adică o cheie de 34 de caractere, litere şi cifre, iar aceasta este stocată într-un portofel digital. Pentru a efectua transferuri, utilizatorii au nevoie de o altă cheie, de 51 de caractere. Toate tranzacţiile sunt publice, stocate într-un registru anonim (blockchain) care nu poate fi modificat decât prin efectuarea de noi tranzacţii.

    Monedele Bitcoin sunt „fabricate” pe baza unor modele matematice predeterminate: fiecare utilizator participă, cu puterea de procesare a computerului său, la rezolvarea unui sistem complex de ecuaţii, în urma căreia în reţeaua Bitcoin se naşte un nou bloc de cod criptografiat. Fiecare nou bloc apare aproximativ odată la 10 minute şi aduce pe piaţă 25 de unităţi Bitcoin noi. Pe măsură ce puterea de procesare direcţionată către minerit se schimbă, dificultatea creării de noi Bitcoin variază. În urma „mineritului”, utilizatorii primesc Bitcoinuri pe care le pot utiliza în reţea.

    Problema este că utilizatorii care deţin computere mai puternice îşi pot creşte suma din cont mai repede decât ceilalţi. După cum zice Hearn, în momentul de faţă sistemul este controlat de o mână de oameni din China, complet opus ideii unui sistem monetar descentralizat.

    Care este problema cu Bitcoin şi de ce nu mai crede unul dintre fondatori în moneda virtuală?

    În articolul menţionat, Mike Hearn scrie că pentru el Bitcoin a fost doar un experiment care, în cele din urmă, a eşuat din motive tehnice, dar şi din cauza comunităţii. Cele mai multe neînţelegeri sunt legate de o piesă-cheie din tehnologia Bitcoin, şi anume capacitatea de tranzacţionare a reţelei. Numărul de tranzacţii acceptate într-o perioadă de timp este prea mic, ceea ce face ca unele dintre ele să fie realizate cu întârziere sau să fie blocate. Astfel, Hearn cere o ajustare a tehnologiei pentru a permite mai multe tranzacţii.

    În prezent, un bloc de cod (ce conţine datele tranzacţiei) nu poate fi mai mare de 1 MB, însă de-a lungul timpului dimensiunea de blocuri care se adaugă la blockchain a crescut constant odată cu creşterea Bitcoinului. Ca urmare, rata la care tranzacţiile sunt procesate s-a diminuat. Astfel, unele tranzacţii eşuează, împiedicând să se realizeze plăţile. Unii se tem că reţeaua va deveni astfel suprasaturată şi nu o să mai poată fi utilizabilă.

    În mai 2015, Andresen a declarat că ar trebui folosite blocuri mai mari. „Este foarte probabil ca tot mai mulţi oameni să renunţe la Bitcoin deoarece confirmarea tranzacţiei este din ce în ce mai nesigură“, a spus el.

    Pe de altă parte, Nic Cary, membru al Bitcoin-Core, spune că această nevoie de a mări limita de dimensiune a unui bloc nu este urgentă cum spun unii: „Este o chestiune de perspectivă. Reţeaua Bitcoin a fost actualizată de zeci de ori şi va continua să fie cel mai de încredere şi eficient sistem pentru a trimite valoare, marfă pe glob“.

     

  • 7 inventatori care au fost omorâţi de propriile invenţii

    În 1896 Francis Edgar Stanley a inventat automobilul “Stanley Steamer”, iar în 1918, în timp ce conducea, a făcut o manevră bruscă pentru a evita un obstacol, şi automobilul s-a răsturnat.

    William Bullock a inventat presa rotativă care a revoluţionat industria tipografică. Presa i-a strivit piciorul şi a făcut cangrenă şi nu a supravieţuit operaţiei de amputare a piciorului.

    Thomas Andrews a proiectat celebrul Titanic. Acesta se afla la bordul navei în cursa către Statele Unite.

    Henry Smolinski şi Hal Blake au inventat Ave Mizar, un fel de maşină zburătoare cu aripi detaşabile. În timpul unui test, aripile s-au desprins şi cei doi au murit pe loc.

    Otto Lilienthal a fost un pionier al aviatei, fiind prima persoană care a planat cu succes în mod repetat, de peste 2000, ca să fim mai exacţi. Lilienthal a murit însă după ce a pierdut controlul în timpul unui zbor şi a căzut în gol 17 metri şi şi-a frânt coloana. Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: “Sacrificii trebuie făcute”

    Marie Curie este cunoscută pentru descoperirea de noi elemente chimice, printre care Radium şi Polonium, dar si datorită teoriei radioactivităţii şi izolării izotopilor radioactivi. A primit un Nobel în 1903, alături de soţul său Pierre, şi a murit de leucemie, cauzată cel mai probabil din cauza expunerii la radiaţii.

    Franz Reichelt, croitor francez, a creat un hibrid trenci-paraşută, despre care spunea că îl poate ajuta pe purtător să aterizeze uşor pe pământ. A murit în urmă impactului după o săritură de la primul nivel al turnului Eiffel.

  • 7 inventatori care au fost omorâţi de propriile invenţii

    În 1896 Francis Edgar Stanley a inventat automobilul “Stanley Steamer”, iar în 1918, în timp ce conducea, a făcut o manevră bruscă pentru a evita un obstacol, şi automobilul s-a răsturnat.

    William Bullock a inventat presa rotativă care a revoluţionat industria tipografică. Presa i-a strivit piciorul şi a făcut cangrenă şi nu a supravieţuit operaţiei de amputare a piciorului.

    Thomas Andrews a proiectat celebrul Titanic. Acesta se afla la bordul navei în cursa către Statele Unite.

    Henry Smolinski şi Hal Blake au inventat Ave Mizar, un fel de maşină zburătoare cu aripi detaşabile. În timpul unui test, aripile s-au desprins şi cei doi au murit pe loc.

    Otto Lilienthal a fost un pionier al aviatei, fiind prima persoană care a planat cu succes în mod repetat, de peste 2000, ca să fim mai exacţi. Lilienthal a murit însă după ce a pierdut controlul în timpul unui zbor şi a căzut în gol 17 metri şi şi-a frânt coloana. Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: “Sacrificii trebuie făcute”

    Marie Curie este cunoscută pentru descoperirea de noi elemente chimice, printre care Radium şi Polonium, dar si datorită teoriei radioactivităţii şi izolării izotopilor radioactivi. A primit un Nobel în 1903, alături de soţul său Pierre, şi a murit de leucemie, cauzată cel mai probabil din cauza expunerii la radiaţii.

    Franz Reichelt, croitor francez, a creat un hibrid trenci-paraşută, despre care spunea că îl poate ajuta pe purtător să aterizeze uşor pe pământ. A murit în urmă impactului după o săritură de la primul nivel al turnului Eiffel.

  • CNADNR: Este posibilă apariţia ploii îngheţate şi putem închide circulaţia în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat astăzi printr-un comunicat de presă că îşi poate face apariţia ploaia îngheţată, care mai apoi se poate transforma în polei, afectând reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

    “În acest sens CNADNR împreună cu Poliţia Rutieră pot lua măsura restricţionării sau închiderii circulaţiei pentru evitarea producerii de evenimente rutiere şi acţionarea imediată cu material antiderapant”, se arată în comunicatul de presă al CNADNR.

    Reprezentanţii CNADNR îndeamnă participanţii la trafic să circule cu prudenţă şi să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere.