Tag: PRABUSIRE

  • Doi morti si 13 raniti, dupa ce un avion a lovit o cladire federala din Texas

    Autoritatile cred ca pilotul Joseph Andrew Stack III, in varsta
    de 53 de ani, din Austin, ar fi indreptat in mod intentionat
    avionul spre cladirea unde lucrau aproape 200 de angajati ai
    Fiscului american (IRS). Dintre cele 13 persoane ranite, una se
    afla in stare grava, potrivit autoritatilor. Identitatile
    persoanelor decedate nu au fost date publicitatii pana joi
    seara.

    Purtatorul de cuvant al Biroului Federal de Investigatii (FBI),
    Eric Vasys, a declarat ca unul dintre cadavre, care ar fi al
    pilotului, a fost trimis pentru a fi examinat de specialisti,
    relateaza Austin American-Statesman, in editia electronica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KBC sau cum se nationalizeaza o banca in Europa

    Putini din afara Belgiei au auzit vreodata de KBC Bank. Dar dificultatile cu care se confrunta aceasta institutie cu sediul la Bruxelles releva dificultatile profunde ale Europei, care nu mai poate suporta multa vreme inrautatirea sanatatii institutiilor sale financiare. Din octombrie si pana luna aceasta, KBC Bank a fost nevoita sa apeleze la ajutor guvernamental de trei ori. In total, a primit 41,5 miliarde de dolari in finantari directe si garantii ca sa-si revina din dezastruoasele pariuri ipotecare pe care inginerii ei financiari si traderii le-au facut cand vremurile erau bune. Pentru o banca ale carei active erau de circa 425 de miliarde de dolari e o suma imensa, depasind suma cu care a fost salvata Royal Bank of Scotland.

    KBC nu este singurul caz. Imprumuturile neperformante si portofoliile de obligatiuni ipotecare compromise inca afecteaza multe alte banci. Agentia de rating Moody’s, care recent a emis un avertisment cu privire la riscurile de credit a 30 de banci spaniole, este asteptata sa-si ajusteze perspectivele pentru sectorul bancar grecesc din cauza unei cresteri abrupte a volumului de credite neperformante. In Irlanda, Banca Anglo-Irlandeza, deja nationalizata, inca mai are portofoliul plin de imprumuturi riscante, ceea ce s-a dovedit o amenintare pentru ratingul de credit al tarii. Creditele neperformante ale bancilor rusesti sunt inca si mai ingrijoratoare, reprezentand circa 10% din total, pondere asteptata sa urce pana la 25% spre sfarsitul acestui an, ceea ce va forta bancile sa caute infuzii de capital a caror valoare s-ar putea ridica la 80 de miliarde de dolari. Mai departe, implozia economiei letone a strangulat si banca suedeza Swedbank, un important creditor al statelor baltice.

    Scott Bugie, analist al bancilor europene la Standard & Poor’s, spune ca va fi nevoie de un “proces multianual” pentru ca aceste banci europene si altele ca ele sa-si imbunatateasca indicatorii financiari si sa revina pe pozitii contabile sanatoase. Dupa el, scaderea valorii contabile a activelor din cauza creditelor neperformante la cele 50 cele mai mari banci din Europa se va dubla anul viitor. Pierderile in crestere au inmultit apelurile pentru gasirea altor solutii, inclusiv pentru o abordare agresiva a UE in privinta sanatatii financiare a bancilor. Acum, autoritatile de reglementare dezbat daca sa impuna un “stress test” pentru banci la nivel de regiune, precum cele pe care Statele Unite le-au solicitat de la cele mai mari 19 banci americane. Dar propunerile europene au fost intampinate de unii critici cu o nedumerire vecina cu neincrederea. “Seamana cu o pictura de Magritte”, spune Kael Lannoo, director executiv al Centrului pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, comparand abordarea Comisiei Europene cu suprarealismul artistului belgian.

    “E vorba despre a treia banca a Belgiei”, spune el despre KBC, “si a primit ajutoare financiare de trei ori la rand, iar ei inca nu-si dau seama unde e problema”. KBC nu se incadreaza in tiparul clasic al bancii lacome de cat mai mult profit. Activitatea ei principala consta in deservirea corporatiilor belgiene si a investitorilor individuali. Dar cand boomul creditarii era la apogeu, o mica echipa de specialisti in investitii exotice a impins pariurile dincolo de posibilitatile reale ale bancii. Fie ca a fost vorba despre obligatiuni colateralizate cu randament inalt, de montaje financiare pentru imprumuturi destinate fondurilor speculative sau de cumpararea de polite de asigurari de viata si securitizarea lor, acesti bancheri din Londra si New York au cultivat o imagine de “totul e posibil” care contrasta cu politica afisata de conducerea bancii din Bruxelles.

    Atat de dornici erau acesti oameni de la KBC sa vanda produse care le-ar fi adus comisioane frumoase, incat au ajuns sa promita si sa creada ca pot scoate riscul din ecuatie si pot oferi doar castiguri, ceea ce a atras destui investitori neexperimentati. Un grup de companii europene da in judecata acum banca, sustinand tocmai ca investitiile au fost prezentate ca fiind lipsite de riscuri. Luc Philips, director financiar si de risc la KBC, spune ca “deciziile luate de KBC FP erau pre-aprobate si examinate de comitete de analiza a pietei de la sediul central al KBC din Bruxelles”. Cat despre procese, purtatorul de cuvant Viviane Huybrecht spune ca banca va examina fiecare caz in parte. Sefii departamentului de produse financiare, Darren Carter si Thomas Korossy, au ajuns la KBC in 1999, cand banca a cumparat divizia specializata in produse financiare derivate de la fondul speculativ american D.E. Shaw.

    Atmosfera era relaxata si predispusa la asumarea de riscuri. Angajatii veneau la sedinte in pantaloni scurti si daca o propunere nu indeplinea standardul minim de profitabilitate de 22% stabilit prin norma interna, era respinsa, spun fostii executivi. Investitorii furiosi sustin acum ca departamentul era de fapt nesupravegheat. Ei vorbesc despre neobisnuita practica a bancii de a combina functiile de director de risc si de director financiar, in contrast evident cu cele mai simple precepte de conducere a corporatiilor. Intr-un interviu, Carter a spus ca obligatiunile ipotecare ale bancii erau de cea mai buna calitate, asigurate de compania de profil MBIA. Cand piata de ipoteci s-a prabusit la sfarsitul lui 2007, KBC, care avea unul dintre cele mai mari portofolii de astfel de obligatiuni, raportat la capitalul bancii, s-a trezit aproape in insolventa. In octombrie 2008 si din nou in ianuarie anul acesta, KBC a primit ajutoare financiare din fonduri publice de sapte miliarde de euro.

    Cand MBIA a spus in februarie ca nu poate rascumpara unele dintre cele mai riscante astfel de instrumente, KBC a devenit dintr-o data responsabila pentru inca o serie de obligatiuni ipotecare, in valoare de 14,5 miliarde de euro. In mai, Andre Bergen, directorul executiv, a apelat din nou la guvern, de aceasta data pentru un ajutor de 22,5 miliarde de euro. In saptamana dinaintea anuntarii aceste ultime infuzii de capital, Bergen, in varsta de 60 de ani, a fost dus de urgenta la spital pentru o operatie pe cord deschis. La 30 iunie, banca a anuntat ca va separa functiile de director financiar si de director de risc si a anuntat ca Bergen va renunta la functie pentru a se putea reface si va fi inlocuit de directorul interimar Jan Vanhevel. Alt executiv, Guido Sengers, si-a dat demisia din functia de director de operatiuni internationale, iar o serie de traderi si bancheri au parasit banca, drept rezultat al inevitabilei reduceri de activitate. Insa oamenii care au fost in spatele strategiei de tranzactii cu obligatiuni ipotecare raman in functie. Huybrecht sustine ca banca incearca sa lase trecutul in urma. Dar in doi ani si jumatate, daca investitiile facute vor fi convertite in actiuni KBC, guvernul belgian ar putea ajunge sa detina nu mai putin de 25% din banca.


    © 2009 NEW YORK TIMES NEWS SERVICE
    TRADUCEREA MIHAI MITRICA
     

  • Prabusire pe piata chiriilor din Bucuresti

    Cei care lucreaza in agentiile imobiliare spun insa ca inchirierile au ramas singura lor sansa de supravietuire deoarece nu mai vand nimic. Cand vorbim despre scaderi nu excludem niciun domeniu, arata un studiu realizat de agentia imobiliara Eurisko. Fata de anul trecut, chiriile sunt mai mici atat in cazul spatiilor de birouri, cat si in cazul caselor. Iar daca in ianuarie 2009 chiria lunara pentru o garsoniera era 360 de euro, in martie a ajuns la 320.
    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro
     

  • O bula, doua bule, trei bule

     

    Luna trecuta, oricum ati privi-o, a fost extraordinara pentru economia SUA si pentru sistemul sau financiar. Merrill Lynch a fost de acord sa fie cumparata pentru un pret modic, iar Lehman Brothers s-a prabusit pur si simplu. Guvernul federal intentioneaza sa cumpere cu sute de miliarde de dolari instrumente financiare pe care nicio banca nu le vrea. Se pare ca aceasta este cea mai mare interventie fiscala de la Marea Criza, menita sa faca sistemul financiar sa functioneze din nou si sa evite ca o criza a creditului sa trimita economia intr-o adanca recesiune.
     
    In viitorul apropiat, cel mai previzibil rezultat va fi o incetinire a cresterii economice, cu castiguri tot mai firave pentru lucratori, iar pentru investitori profituri dezamagitoare de pe urma portofoliilor de actiuni si a celor imobiliare. Daca si consumatorii incep sa-si reduca cheltuielile alimentate de credite, atunci lucrurile ar incepe sa mearga si mai prost.
     
    Dar, oricat de istorica ar fi fost aceasta luna, exista ceva familiar in ceea ce s-a intamplat. Inca o data, am vazut spargerea unui balon, a unei bule speculative care a fost rezultatul cresterii mult peste valoarea reala a cotatiilor activelor. De cand exista pietele, bule s-au tot format. Si oricand o astfel de bula incepe sa rasufle, de obicei ii trebuie ani ca sa se dezumfle, provocand daune economice imense in acest timp.
     
    Abia acum, spre exemplu, incep sa dispara efectele bulelor din ultimele 15 ani, prima din piata de capital si urmatoarea din real estate. Este usor sa ne gandim la framantarile din piata din ultimele 13 luni ca neavand legatura cu bula bursiera din anii ‘90, care a parut sa se incheie in 2000 si 2001 cu crahul dot-com al “noii economii”. Acel crah a prabusit piata bursiera cu peste o treime, cea mai dramatica scadere de la criza petrolului din anii ‘70. Cheltuielile pentru tehnologizare ale companiilor s-au prabusit, iar somajul a crescut trei ani la rand.
     
    Dar oricat de dramatica a fost, criza dot-com nici macar n-a fost aproape de a sterge excesele anilor ‘90. Intr-adevar, dupa unele dintre cele mai pertinente evaluari, Wall Street-ul de dupa crah arata mai degraba ca fiind intr-o alta bula decat intr-un recul.
     
    La sfarsitul lui 2004, firmele de servicii financiare obtineau 28,3% din totalul profiturilor in America, potrivit portalului Economy.com al companiei Moody’s. Era o pondere ceva mai scazuta decat in anii anteriori, insa dubla fata de castigurile medii ale sectorului financiar din anii ‘70 si ‘80. Pana in 2007, aceasta pondere scazuse destul de putin, pana la 27,4%.
     
    Intre timp, media beneficiilor si a salariilor obtinute de angajatii companiilor de servicii financiare a continuat sa urce si a atins punctul culminant anul trecut. Pentru fiecare dolar platit angajatilor din SUA in 2008, aproape 10 centi s-au dus catre lucratorii din bancile de investitii si alte companii financiare, de la sase sau sapte centi, cat era in anii ‘70 si ‘80. Cum de a fost posibil asa ceva? Pe de o parte, populatia SUA (si a unei mari parti din lumea industrializata) este in curs de imbatranire si a strans rezerve de bani. Aceasta a generat o mai mare nevoie de servicii financiare. In plus, cresterea economica a Asiei si – in anii din urma – cresterea pretului petrolului au oferit guvernelor din lumea intreaga mai multi bani pentru investitii. Multi dintre acesti bani s-au dus spre Wall Street.
     
    Asa se face ca o parte semnificativa din boom-ul financiar pare sa nu aiba legatura cu performantele economice si prin urmare pare nesustenabila. Benjamin M. Friedman, autorul volumului “Consecintele morale ale cresterii economice”, isi aminteste ca, pe cand lucra la Morgan Stanley la inceputul anilor ‘70, rapoartele anuale ale companiei erau pline de fotografii ale fabricilor si ale altor bunuri tangibile. Mai recent, rapoartele anuale de pe Wall Street au tins sa evidentieze insa nu acele companii cu care lucrau grupurile financiare, ci arta finantelor ca scop in sine, prezentand grafice a caror curba ascendenta e menita sa impresioneze si fotografii ale traderilor.
     
    “Mi se pare ca in multe dintre aceste firme munca a devenit tot mai indepartata de activitatile economice propriu-zise”, spune Friedman.
     
    Aceasta ne-ar putea servi ca o metafora pentru cum a ajuns sa se intample actuala criza. Traderii de pe Wall Street au inceput sa creada ca evaluarile pe care ei le atasasera diferitelor tipuri de active erau si rationale, pentru ca, bineinteles, evaluarile fusesera facute de ei. Traderii au feliat ipotecile in bucatele atat de mici, incat au uitat pana la urma ce tranzactionau: contracte bazate pe imprumuturi tot mai riscante. Pe masura ce criza s-a extins, alte imprumuturi au ajuns si ele sa fie neperformante. Hyun Song Shin, economist la Princeton, estimeaza ca pana la acest moment bancile au suportat deja cam o treime din pierderile pe care vor fi nevoite pana la urma sa le accepte.
  • O bula, doua bule, trei bule

     

    Luna trecuta, oricum ati privi-o, a fost extraordinara pentru economia SUA si pentru sistemul sau financiar. Merrill Lynch a fost de acord sa fie cumparata pentru un pret modic, iar Lehman Brothers s-a prabusit pur si simplu. Guvernul federal intentioneaza sa cumpere cu sute de miliarde de dolari instrumente financiare pe care nicio banca nu le vrea. Se pare ca aceasta este cea mai mare interventie fiscala de la Marea Criza, menita sa faca sistemul financiar sa functioneze din nou si sa evite ca o criza a creditului sa trimita economia intr-o adanca recesiune.
     
    In viitorul apropiat, cel mai previzibil rezultat va fi o incetinire a cresterii economice, cu castiguri tot mai firave pentru lucratori, iar pentru investitori profituri dezamagitoare de pe urma portofoliilor de actiuni si a celor imobiliare. Daca si consumatorii incep sa-si reduca cheltuielile alimentate de credite, atunci lucrurile ar incepe sa mearga si mai prost.
     
    Dar, oricat de istorica ar fi fost aceasta luna, exista ceva familiar in ceea ce s-a intamplat. Inca o data, am vazut spargerea unui balon, a unei bule speculative care a fost rezultatul cresterii mult peste valoarea reala a cotatiilor activelor. De cand exista pietele, bule s-au tot format. Si oricand o astfel de bula incepe sa rasufle, de obicei ii trebuie ani ca sa se dezumfle, provocand daune economice imense in acest timp.
     
    Abia acum, spre exemplu, incep sa dispara efectele bulelor din ultimele 15 ani, prima din piata de capital si urmatoarea din real estate. Este usor sa ne gandim la framantarile din piata din ultimele 13 luni ca neavand legatura cu bula bursiera din anii ‘90, care a parut sa se incheie in 2000 si 2001 cu crahul dot-com al “noii economii”. Acel crah a prabusit piata bursiera cu peste o treime, cea mai dramatica scadere de la criza petrolului din anii ‘70. Cheltuielile pentru tehnologizare ale companiilor s-au prabusit, iar somajul a crescut trei ani la rand.
     
    Dar oricat de dramatica a fost, criza dot-com nici macar n-a fost aproape de a sterge excesele anilor ‘90. Intr-adevar, dupa unele dintre cele mai pertinente evaluari, Wall Street-ul de dupa crah arata mai degraba ca fiind intr-o alta bula decat intr-un recul.
     
    La sfarsitul lui 2004, firmele de servicii financiare obtineau 28,3% din totalul profiturilor in America, potrivit portalului Economy.com al companiei Moody’s. Era o pondere ceva mai scazuta decat in anii anteriori, insa dubla fata de castigurile medii ale sectorului financiar din anii ‘70 si ‘80. Pana in 2007, aceasta pondere scazuse destul de putin, pana la 27,4%.
     
    Intre timp, media beneficiilor si a salariilor obtinute de angajatii companiilor de servicii financiare a continuat sa urce si a atins punctul culminant anul trecut. Pentru fiecare dolar platit angajatilor din SUA in 2008, aproape 10 centi s-au dus catre lucratorii din bancile de investitii si alte companii financiare, de la sase sau sapte centi, cat era in anii ‘70 si ‘80. Cum de a fost posibil asa ceva? Pe de o parte, populatia SUA (si a unei mari parti din lumea industrializata) este in curs de imbatranire si a strans rezerve de bani. Aceasta a generat o mai mare nevoie de servicii financiare. In plus, cresterea economica a Asiei si – in anii din urma – cresterea pretului petrolului au oferit guvernelor din lumea intreaga mai multi bani pentru investitii. Multi dintre acesti bani s-au dus spre Wall Street.
     
    Asa se face ca o parte semnificativa din boom-ul financiar pare sa nu aiba legatura cu performantele economice si prin urmare pare nesustenabila. Benjamin M. Friedman, autorul volumului “Consecintele morale ale cresterii economice”, isi aminteste ca, pe cand lucra la Morgan Stanley la inceputul anilor ‘70, rapoartele anuale ale companiei erau pline de fotografii ale fabricilor si ale altor bunuri tangibile. Mai recent, rapoartele anuale de pe Wall Street au tins sa evidentieze insa nu acele companii cu care lucrau grupurile financiare, ci arta finantelor ca scop in sine, prezentand grafice a caror curba ascendenta e menita sa impresioneze si fotografii ale traderilor.
     
    “Mi se pare ca in multe dintre aceste firme munca a devenit tot mai indepartata de activitatile economice propriu-zise”, spune Friedman.
     
    Aceasta ne-ar putea servi ca o metafora pentru cum a ajuns sa se intample actuala criza. Traderii de pe Wall Street au inceput sa creada ca evaluarile pe care ei le atasasera diferitelor tipuri de active erau si rationale, pentru ca, bineinteles, evaluarile fusesera facute de ei. Traderii au feliat ipotecile in bucatele atat de mici, incat au uitat pana la urma ce tranzactionau: contracte bazate pe imprumuturi tot mai riscante. Pe masura ce criza s-a extins, alte imprumuturi au ajuns si ele sa fie neperformante. Hyun Song Shin, economist la Princeton, estimeaza ca pana la acest moment bancile au suportat deja cam o treime din pierderile pe care vor fi nevoite pana la urma sa le accepte.
  • PRABUSIRE

    In fiecare din ultimii doi ani s-au construit doar circa 30.000 de locuinte. Pentru a iesi din criza locativa, Romania are nevoie de un milion de locuinte, dupa cum estimeaza analistii pietei imobiliare autohtone.

     

    Perioada

    Numar locuinte construite

    1971 – 1980

    11.184

    1981 – 1989

    958.446

    1990 – 1994

    144.300

    1995 – 1999

    83.047

    2000 – 2002

    34.270

    2003*

    30.000

    2004*

    35.000

     

    * estimare companii

    Sursa: Institutul National de Statistica