În mai puţin de doi ani, Emmanuel Macron a trecut de la politician aspirant la unul dintre cei mai importanţi lideri europeni. Profitând de situaţia nesigură a unor state precum Marea Britanie sau Germania, el încearcă acum să readucă Franţa în fruntea europei. Singurul lucru care îi stă în cale e însă pierderea susţinerii din partea celor care l-au propulsat până aici.
”Doamnelor şi domnilor, Franţa s-a întors. Franţa e din nou în centrul Europei“. Cu aceste cuvinte, Emmanuel Macron şi-a început discursul de la Davos, în luna ianuarie a acestui an.
El a transmis apoi că succesul în Franţa e imposibil fără succes la nivel european şi a cerut o mai strânsă cooperare la nivelul blocului comunitar. ”Avem nevoie de o Europă mai puternică. Este ceva esenţial“, a spus preşedintele francez. Macron a vorbit şi de nevoia de a transforma Europa într-o putere socială, ştiinţifică şi politică, cerând mai multă ambiţie din partea liderilor europeni. ”Nu sunt naiv“, a spus el. ”Nu vom construi niciodată ceva suficient de ambiţios cu 27 de state membre. Dacă unii oameni sunt gata să dovedească mai multă ambiţie, să meargă mai departe în ceea ce priveşte integrarea, atunci haideţi să o facem.“
|ntr-un alt discurs ţinut în prima zi a acestui an, preşedintele francez a spus că 2018 va fi un an decisiv pentru Europa şi s-a angajat să depună toate eforturile pentru a menţine stabilitatea construcţiei europene. ”Trebuie să redescoperim ambiţia europeană, să redescoperim o Europă mai suverană, mai unită, mai democrată, pentru că poporul nostru va avea doar de câştigat“, a transmis Macron. ”Noi, liderii europeni, nu trebuie să cedăm în faţa nimănui nici a naţionaliştilor, nici a scepticilor. Voi continua să lucrez alături de partenerii noştri europeni, în special Germania.“
Ca principal obiectiv, el a vorbit de restabilirea zonei euro prin introducerea unui ministru european de finanţe. |ntâmplător sau nu, Comisia Europeană lansase în luna decembrie o propunere care semăna destul de mult cu cea a lui Emmanuel Macron: crearea unui fond monetar european care să asigure stabilitate şi care să intervină în cazul în care un stat intră în criză financiară, prevenind astfel efecte la nivelul întregului bloc comunitar.
UN PREŞEDINTE NEANUNŢAT. Victoria lui Emmanuel Macron din 2017 a fost impresionantă din multe puncte de vedere: cu 12 luni înaintea alegerilor, spre exemplu, casele de sondare a opiniei publice nici nu îl includeau pe lista candidaţilor cu şanse reale la preşedinţie.
Macron a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 şi 2009, din 2009 menţinând o poziţie independentă. A reintrat în politică în 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al preşedintelui François Hollande. Ulterior, el a fost ministru al economiei, până în 2016, moment în care a demisionat, dorind să se axeze pe candidatura sa la preşedinţia Franţei. Prin urmare, la începutul lui 2016 pe 6 aprilie, mai exact el a înfiinţat mişcarea En Marche!.
Emmanuel Macron nu se consideră ”nici de dreapta, nici de stânga“, ci mai degrabă un politician ”pragmatic“. Are politici de stânga, în sensul menţinerii statului asistenţial, dar pledează pentru o serie de măsuri economice de dreapta. Printre acestea, el propune subvenţii de 15.000 de euro companiilor care angajează persoane din suburbii defavorizate şi vrea o serie de măsuri pentru combaterea sărăciei.
A promis reducerea datoriei suverane a Franţei cu 60 de miliarde de euro în termen de cinci ani, vrea relansarea agriculturii şi reducerea cu 120.000 de posturi a aparatului funcţionarilor de stat.
Macron susţine suplimentarea bugetului comun al Uniunii Europene, crearea unui guvern economic european, a unui parlament al zonei euro şi iniţierea unor consultări democratice în toate statele membre pentru reformarea proiectului politic comunitar. De asemenea, el pledează pentru suplimentarea cu 10.000 de agenţi a efectivelor Poliţiei şi Jandarmeriei, reorganizarea serviciilor de informaţii şi crearea unei structuri speciale pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene.
La o lună după victoria sa răsunătoare şi cu trei zile înainte ca partidul său, En Marche!, să câştige alegerile parlamentare din Franţa, Emmanuel Macron anunţa începutul unei noi ere în Franţa: ”Vreau să fim o naţiune de start-up-uri, o naţiune care lucrează pentru şi alături de start-up-uri, dar şi o naţiune care gândeşte şi se dezvoltă ca un start-up.“
Promisiunea lui Macron avea, desigur, şi numeroase implicaţii în politica externă. Franţa caută să se reinventeze ca o putere agilă, flexibilă, creativă şi care poate să joace la masa marilor puteri.
O confirmare a faptului că Macron nu se teme să folosească forţa pentru a menţine normele internaţionale a venit recent sub forma atacului asupra Siriei, derulat de Franţa alături de Statele Unite şi Marea Britanie.
La scurt timp după respectiva operaţiune militară, la jumătatea lunii aprilie, Emmanuel Macron a fost într-o vizită de stat de trei zile în SUA, prima găzduită de omologul său american, Donald Trump, de la preluarea mandatului. Preşedintele francez şi soţia sa, Brigitte, au deschis vizita de stat cu o dublă întâlnire cu Donald şi Melania Trump la casa lui George Washington.
Preşedintele american a salutat prietenia istorică dintre Statele Unite şi Franţa, mulţumindu-i omologului său francez pentru participarea la operaţiunile din Siria. ”Astăzi, reafirmăm prietenia care înfloreşte de două secole. Este foarte bine că organizăm prima vizită de stat primindu-l pe liderul celui mai vechi aliat al Statelor Unite, mândra naţiune Franţa“, a declarat Trump.
Interacţiunea liderului de la Palatul Elysée cu Donald Trump nu e una întâmplătoare: încercarea de a se poziţiona ca fiind ”vocea raţiunii“ în relaţia cu preşedintele american reflectă modul în care Macron vrea să fie perceput, adică drept cel care poate conduce Europa.
Deşi relaţia lor nu a început în cei mai buni termeni, Emmanuel Macron şi preşedintele american par acum să-şi fi găsit suficiente puncte în comun. Ca dovadă a acestui fapt stă şi recenta vizită a lui Macron în Statele Unite prima a unui şef de stat de când Trump s-a aşezat la Biroul Oval.
Nu e de mirare, astfel, că în cadrul unui interviu acordat jurnaliştilor americani preşedintele francez s-a descris ca fiind principala forţă din spatele strategiei lui Trump în ceea ce priveşte Siria. ”Trump ne-a transmis că dorinţa sa este să retragă Statele Unite din Siria. L-am convins că e mai bine să rămână“, le-a povestit Macron celor de la CNN. ”L-am convins că e necesar să limităm aceste bombardamente la ţinte legate de armele chimice, în ciuda nebuniei provocate de ceea ce a scris el pe Twitter.“
Deşi respinse repede de maşinăria de PR a lui Trump, cuvintele lui Macron au distras atenţia de la problemele cu care se confruntă în ultima perioadă Franţa. ”Macron, gata de luptă“ a fost unul dintre titlurile care au împânzit presa din Hexagon, în vreme ce zeci de mii de oameni protestau la Paris şi în restul Franţei faţă de măsurile liberale adoptate de preşedinte.
Asemenea lui Trump, Macron ştie să folosească în propriul interes reţelele sociale; în loc să anunţe de la Palatul Elysée atacul asupra Siriei, el a postat pe Twitter poze cu el şi mai mulţi comandanţi dând ordinul de lansare a rachetelor.
Theresa May este prinsă într-o luptă diplomatică cu cei de la Moscova, fiind recent şi ţinta parlamentarilor care au acuzat-o că nu i-a consultat înainte de atacul asupra Siriei. Angela Merkel a jucat un rol important în negocierile dintre Statele Unite şi Rusia, dar problemele politice apărute ca urmare a ultimelor alegeri din Germania au determinat-o să facă un pas în spate în ceea ce priveşte politica europeană.
Toate aceste lucruri l-au ajutat pe Macron să iasă în faţă, aducând Franţa în postura de a fi noua forţă centrală a bătrânului continent.
VAŢIONAT ÎN EUROPA, CONTESTAT ACASĂ. Repoziţionarea Franţei vine într-o perioadă în care logica geopolitică instalată după căderea regimurilor comuniste se clatină, iar marile puteri ale lumii se rearanjează pe harta globală. Vorbim de o perioadă în care China se apropie, cu paşi mari, de titlul de ”cea mai puternică economie a lumii“; o perioadă în care Rusia îşi caută poziţia de forţă pe care a ocupat-o în timpul Războiului Rece, dar nu reuşeşte decât să intre în conflict cu majoritatea statelor vestice. Nu în ultimul rând, vorbim de o perioadă în care se manifestă tot mai puternic un vid de putere în Europa. Iar aici intră în joc Macron: profitând de slăbiciunile arătate de Marea Britanie şi Germania, el încearcă să readucă Franţa în postura de prim-jucător pe scena politică europeană.
Şi chiar dacă pe plan extern Macron câştigă tot mai mult teren în faţa celorlalţi lideri europeni, pe plan local situaţia stă cu totul altfel. La sfârşitul lunii martie, rata de aprobare a acţiunilor sale a atins cel mai mic procentaj de la preluarea funcţiei: doar patru din zece francezi aveau o opinie favorabilă vizavi de activitatea sa, în scădere cu trei procente faţă de luna februarie şi cu 12 procente faţă de decembrie 2017. 57% dintre respodenţi s-au declarat nemulţumiţi de Macron, oferind ca principal motiv numărul mare de reforme pe care acesta încearcă să le impună.
Rata sa de aprobare este asemănătoare cu cea pe care fostul preşedinte francez, François Hollande, o avea după 10 luni de mandat.
Sprijinul faţă de Macron a scăzut mai ales în rândul familiilor cu un venit mic şi, oarecum surprinzător, în rândul votanţilor de sub 35 de ani. Mulţi dintre cei care s-au declarat dezamăgiţi de Emmanuel Macron l-au numit ”arogant“ şi ”un preşedinte pentru cei bogaţi“. Problema nu este însă doar a lui Macron: şi susţinerea pentru premierul Edouard Philippe este în scădere, mai bine de jumătate dintre francezi având o opinie negativă despre acesta.
Macron are o mână bună, pe care va trebui însă să o şi joace corespunzător. Rămâne de văzut ce vor decarta şi ceilalţi jucători de la masă: Merkel, May şi, de ce nu, chiar Putin. |ncrederea preşedintelui francez în Uniunea Europeană îl va ajuta să câştige popularitate în rândul partenerilor externi, dar faptul că el ignoră reacţiile venite din partea propriilor votanţi l-ar putea costa.
