Tag: petrol

  • Criza despre care nu vorbeşte nimeni: Ţara unde populaţia moare de foame şi nu există medicamente sau apă potabilă

    70 la sută din cei 29 de milioane de venezueleni nu-l mai vor pe Nicolas Maduro ca preşedinte, arată ultimele sondaje de opinie din Venezuela. Oamenii îl consideră, alături de guvernul său socialist, vinovat de dezastrul din ţară, la fel ca şi opoziţia care cere revocarea lui din funcţie prin referendum.

    Pe de altă parte, preşedintele Maduro consideră că vinovaţi de criză ar fi elita business-ului şi forţele de dreapta din ţară, guvernele străine ostile, unele state din OPEC sau seceta din acest an şi a declarat stare de urgenţă pentru a combate războiul economic împotriva Venezuelei, ameninţând că va naţionaliza toate companiile străine, care spune el, sufocă economia.

    Recent, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a declarat zilele de vineri din aprilie şi mai zile libere în încercarea de a economisi electricitate în condiţiile în care seceta prelungită cu care se confruntă ţara împinge nivelul de apă la un prag critic la centralele hidroelectrice, relatează Bloomberg. Potrivit lui Maduro, măsurile vor include solicitarea ca marii consumatori cum ar fi mallurile şi hotelurile să-şi genereze propria electricitate timp de nouă ore pe zi. Industriilor grele din ţară li se va cere să-şi scadă consumul cu 20%. Nu este clar deocamdată dacă noua săptămână de patru zile lucrătoare va fi valabilă numai pentru angajaţii sectorului public sau şi pentru cei din sectorul privat. „Acest plan pentru 60 de zile va permite ţării să treacă de cea mai dificilă perioadă, cu cele mai mari riscuri”, a declarat Maduro. „Cer familiilor, tinerilor, să se alăture planului cu disciplină, conştiinţă pentru a face faţă acestei situaţii extreme” generate de secetă.

    Cândva una dintre cele mai bogate şi mai sigure din America Latină, acum Venezuela stă cel mai prost din lume în privinţa creşterii economice, la fel şi la inflaţie, şi are a noua cea mai mare rată a şomajului. Are a doua cea mai mare rată a criminalităţii din lume, mortalitatea infantilă în spitalele publice care a crescut de 100 de ori în ultimii patru ani, o parte din angajatii statului lucrează doar câte doua zile pe săptămâna, pentru ca nu exista bani pentru salarii, iar şcolile funcţioneaza după un orar redus. În plus, moneda ţării, bolivarul venezuelean, a pierdut 99% din valoare de la începutul anului 2012. Este tabloul complet al colapsului social şi economic reflectat şi de ultimului raport al Fondului Monetar Internaţional.

    Scăderea masivă a preţului barilului de petrol face tot mai mulţi investitori să mizeze pe intrarea în default a Venezuelei, având în vedere datoria colosala de 120 de miliarde de dolair pe care o are de achitat. Aceasta ar adânci şi mai tare lupta pentru rezerva de petrol a ţării şi va avea un impact major asupra crizei economice şi politice, scrie Wall Street Journal.

    Venezuela se confruntă cu cea mai mare cădere economică de la obţinerea independenţei faţă de Spania. Cu toate acestea, guvernul a reuşit să plătească la timp fiecare tranşă din datoria externă. Cel puţin până acum.
     
  • Ce se poate face dintr-un baril de petrol? – VIDEO

    Dincolo de celebra sa folosire în domeniul producţiei de combustibili, petrolul este o materie primă din care se pot produce mii de lucruri, de la corzi de chitară până la antihistaminice. Iată câteva dintre lucrurile care se pot produce dintr-un baril de petrol.

  • Care este cea mai preţioasă resursă de pe pământ şi de ce poate fi una dintre cele mai bune investiţii pentru viitor

    Spre deosebire de petrol, pentru apă nu există variante alternative.

    Problema nu este faptul că nu există suficientă apă pe glob, ci faptul că nu este destulă apă potabilă pentru toată lumea. Doar 1% din apa de pe glob este consumată de oameni, potrivit agenţiei pentru protecţia mediului din Statele Unite. Construirea fabricilor de desalinizare, cele care transformă apa sărată în apă potabilă, este încă  foarte scumpă.

    Poluarea reprezintă altă cauză a scăderii stocului de apă potabilă. China este un punct fierbinte din punctul de vedere al disponibilităţii apei potabile. Jumătate din râurile şi lacurile ţări sunt poluate, iar majoritatea apei potabile vine din sudul ţări, dar în nord densitatea populaţiei este cea mai mare. Naţiunile Unite estimează că între 2014 şi 2050 nu mai puţin de 292 milioane de oameni o să se mute în zonele urbane ale ţări. Pentru a rezolva infrastructura de apă a ţării, China ar trebui să cheltuiască trilioane de dolari, potrivit unui raport al companiei McKinsey.

    Această problemă reprezintă si o oportunitate de investiţie. “Modul cel mai simplu în care să faci bani ar fi să investeşti în companiile care sunt implicate în îmbunătăţirea calităţii apei”, a spus Fahy. “Dar şi investiţiile în companii care construiesc fabrici de desalinizare sau în companii care construiesc baraje sau centre de tratare a apei”, a adăugat el.

    Altă metodă de a investi în apă este prin cumpărare. În Australia, investitorii pot cumpără suprafeţe de apă, pe care le pot închiria altor companii care vor să folosească apa (de exemplu, companii din domeniul agriculturii).

    “Lipsa apei potabile este una dintre cele mai mari probleme cu care ne vom confrunta în următorii 10-20 de ani”, a concluzionat  Eoin Fahy

  • Arabia Saudită a aruncat BOMBA care va face RAVAGII. Anunţul şoc făcut de saudiţi pe care toată lumea îl credea imposibil. Nimeni nu scapă de asta

    OPEC, Rusia şi alţi producători s-au angajat anul trecut să reducă producţia cu aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi începând cu 1 ianuarie. Prima reducere din opt ani este menită să impulsioneze preţurile şi să reducă supraoferta de petrol. Preţurile ţiţeiului au avansat cu peste 14% de la încheierea pactului în noiembrie, însă petrolul încă se tranzacţionează la aproximativ 56 dolari pe baril.
     
  • Arabia Saudită a aruncat BOMBA care va face RAVAGII. Anunţul şoc făcut de saudiţi pe care toată lumea îl credea imposibil. Nimeni nu scapă de asta

    OPEC, Rusia şi alţi producători s-au angajat anul trecut să reducă producţia cu aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi începând cu 1 ianuarie. Prima reducere din opt ani este menită să impulsioneze preţurile şi să reducă supraoferta de petrol. Preţurile ţiţeiului au avansat cu peste 14% de la încheierea pactului în noiembrie.
     
    Totuşi, Arabia Saudită face ANUNŢUL la care nu se aştepta nimeni. 
     
  • Care este cea mai preţioasă resursă de pe pământ şi de ce poate fi una dintere cele mai bune investiţii pentru viitor

    Eoin Fahy, economistul şef al Kleinwort Benson Investors, firmă de investiţii din Dublin, şi-a făcut o carieră de succes investind în apă. “Este evident. Apa este cea mai preţioasă resursă de pe pământ”, a spus Fahy pentru BBC.

    Spre deosebire de petrol, pentru apă nu există variante alternative.

    Problema nu este faptul că nu există suficientă apă pe glob, ci faptul că nu este destulă apă potabilă pentru toată lumea. Doar 1% din apa de pe glob este consumată de oameni, potrivit agenţiei pentru protecţia mediului din Statele Unite. Construirea fabricilor de desalinizare, cele care transformă apa sărată în apă potabilă, este încă  foarte scumpă.

    Poluarea reprezintă altă cauză a scăderii stocului de apă potabilă. China este un punct fierbinte din punctul de vedere al disponibilităţii apei potabile. Jumătate din râurile şi lacurile ţări sunt poluate, iar majoritatea apei potabile vine din sudul ţări, dar în nord densitatea populaţiei este cea mai mare. Naţiunile Unite estimează că între 2014 şi 2050 nu mai puţin de 292 milioane de oameni o să se mute în zonele urbane ale ţări. Pentru a rezolva infrastructura de apă a ţării, China ar trebui să cheltuiască trilioane de dolari, potrivit unui raport al companiei McKinsey.

    Această problemă reprezintă si o oportunitate de investiţie. “Modul cel mai simplu în care să faci bani ar fi să investeşti în companiile care sunt implicate în îmbunătăţirea calităţii apei”, a spus Fahy. “Dar şi investiţiile în companii care construiesc fabrici de desalinizare sau în companii care construiesc baraje sau centre de tratare a apei”, a adăugat el.

    Altă metodă de a investi în apă este prin cumpărare. În Australia, investitorii pot cumpără suprafeţe de apă, pe care le pot închiria altor companii care vor să folosească apa (de exemplu, companii din domeniul agriculturii).

    “Lipsa apei potabile este una dintre cele mai mari probleme cu care ne vom confrunta în următorii 10-20 de ani”, a concluzionat  Eoin Fahy

  • Black Sea Oil & Gas SRL atribuie contractul de foraj pentru săparea a două sonde în largul Mării Negre

    Black Sea Oil & Gas SRL (“BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune anunţă atribuirea unui contract de foraj pentru săparea a două sonde de explorare offshore, situate în perimetrul XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, din sectorul românesc al Mării Negre, furnizorului local de servicii de foraj marin GSP Offshore SRL (“GSP”), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    BSOG a contractat platforma de foraj de tip cantilever “GSP Uranus” pentru forajul a două sonde de explorare în ape cu adâncimea până la 100 de metri, programat să înceapă în trim. IV 2017. Servicii auxiliare precum cele de transport aerian, logistică şi nave de servicii offshore care vor susţine operaţiunile de foraj au fost contractate tot de la GSP.

     “Titularii perimetrului XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, vizează prospecte care nu doar consolidează portofoliul de resurse al titularilor, dar, mai important, ar putea alimenta Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia, care actualmente constă în descoperirile Ana şi Doina, aflat în faza de obţinere a aprobării pentru dezvoltare”, spune Mark Beacom, CEO BSOG.

    Black Sea Oil & Gas SRL este în curs de obţinere a tuturor aprobărilor necesare pentru realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia. Aceste aprobari includ autorizaţiile din partea ANRE şi ANRM, acordul de mediu şi autorizaţia de construire, autorizaţiile din partea autorităţilor locale şi naţionale, aprobarea Transgaz precum şi aprobarea acţionarilor şi partenerilor noştri. Cu toate că există multe aspecte în materie de legislaţie care trebuie soluţionate, consorţiul vizează obţinerea acestor aprobări în anul 2017. Odată obţinute aceste aprobari, vor fi necesari 2 ani pentru construirea platformei offshore, săparea sondelor de dezvoltare, montarea conductelor offshore şi onshore şi construirea staţiei de tratare a gazelor.

    Black Sea Oil & Gas, deţinută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

  • Combustibilul miracol cu care economisşti 4.000 de euro la 50.000 km. Îl găseşti la magazinele alimentare

    Atunci trebuie să găsiţi soluţii prin care să minimizaţi costurilr de transport. În afară de alte vehicole cum ar fi bicicletele sau transportul în comuni, trebuie să ştiţi că există un combustibil miracol chiar pe rafturile magazinelor alimentare.

    IATĂ AICI COMBUSTIBILUL ALIMENTAR CARE ADUCE ECONOMII DE 4.000 DE EURO LA 50.000 KM