Tag: parinti

  • Animalul social, sau unde greşesc cei frumoşi, bogaţi şi puternici

    Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor, într-o manieră apropiată, dar diferită de a cunoscutului Malcolm Gladwell. De altfel, nici Brooks nu este departe, social vorbind, de Gladwell: este senor editor la The Weekly Standard şi editor colaborator la Newsweek, dar a colaborat şi cu The Wall Street Journal, The New York Times sau The Washington Post.

    Şi cine poate „vinde„ mai bine cartea decât autorul însăşi: într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: „Am invadat Irakul cu o armată oarbă la realităţile culturale şi psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriştii sunt creaturi raţionale care nu ar face nimic stupid… Şi asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentaţi din punct de vedere social sunt complet dezumanizaţi când se gândesc la strategie?

    Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Şi anume că, timp de secole, am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard.

    Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor…Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta„. Sperând că v-am trezit curiozitatea, nu o să vă mai spun decât ultima propoziţie din carte; este momentul morţii personajului principal: „Harold înţelesese că viaţa este o neţărmurită întrepătrundere de suflete”.

  • Capitalistul săptămânii: Nicolae Malaxa

    Acolo a obţinut diploma de inginer şi a început activitatea în domeniul producţiei de fontă. Imediat după Primul Război Mondial, la data de 3 august 1921, a înfiinţat la periferia Bucureştiului un atelier de fabricare de material rulant şi pentru reparat locomotive şi vagoane. În 1923, a început construcţia din temelii a unei uzine lângă Halta Titan, iar câţiva ani mai târziu, a încheiat un contract cu societatea Căilor Ferate Române pentru fabricarea unor locomotive de concepţie românească. Pentru obţinerea contractului s-a dovedit utilă o lege publicată în 1927, prin care se încuraja dezvoltarea industriei naţionale. În 1928, pe porţile fabricii a ieşit prima locomotivă cu abur care purta numele constructorului român.

    Cel mai mare nivel al producţiei a fost realizat în 1935, când s-au fabricat 93 de locomotive, iar începând cu 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile şi tipurile de locomotive. În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa a construit fabrica de ţevi din oţel fără sudură, aplicând pentru prima dată pe continent un procedeu american de laminare. În 1937-1938, în incinta fabricii de material rulant, industriaşul a construit fabrica de muniţii de artilerie şi armament. Nicolae Malaxa a fost un precursor al vremurilor sale, asigurându-le muncitorilor salarii printre cele mai bune din România, asistenţă socială şi medicală, echipamente de lucru şi masă la cantină. În 1945, a construit şi primul prototip al unui automobil marca Malaxa, a cărui evoluţie a fost întreruptă de regimul comunist. La sfârşitul anilor ’30, din concernul Malaxa făceau parte şi uzinele Faur, Republica, Tohan Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi.

    Gloria lui Malaxa nu este lipsită însă de controverse: istoricii susţin că s-a îmbogăţit datorită sprijinului acordat de guvern sub formă de credite şi comenzi de stat. Guvernul îi oferea capitalul, iar apoi cumpăra producţia solicitată, fiind ani în care 98% din producţie era livrată către stat, iar profiturile atingeau rate cuprinse între 300 şi 1.000%. Au existat zvonuri care spuneau că afacerea era puternic sprijinită de regele Carol al II-lea, către care s-ar fi întors o parte din profituri. După naţionalizare, regimul comunist l-a tolerat pe Malaxa, el devenind salariatul propriei uzine, unde a lucrat ca inginer până în 1948. În acest an, a plecat cu o delegaţie comercială la Vie-na şi nu s-a mai întors în ţară. A plecat apoi în SUA, unde a cerut cetăţenie, care nu i-a fost acordată din cauza renumelui că livrase material de război Germaniei şi îi finanţase pe legionari. Nicolae Malaxa a trăit astfel cu resursele băneşti pe care le avea în bănci până în 1965, când a murit în New Jersey.

  • Comisia de muncă: Părinţii pot avea o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului

     Potrivit proiectului, ziua liberă se va acorda în scopul de a asigura posibilitatea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai copilului de a verifica periodic starea de sănătate a acestuia.

    Părinţii au dreptul la ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale aferente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei 40.000 de elevi care învaţă în şcoli private plătesc anual jumătate de miliard de euro

    Nu toate acestea, pregătirea mai bună a profesorilor, programa şcolară actualizată, dotările şcolii, precum şi posibilitatea de a alege dintr-o serie de activităţi extraşcolare sunt doar câteva dintre motivele care îi determină pe părinţi să îşi înscrie copiii la şcoli private.

    Unul dintre părinţii care au decis că ar fi mai benefic pentru copiii săi să studieze în sistemul privat, cel puţin în ciclurile primar şi gimnazial, este Sergiu Neguţ, partener în cadrul firmei de consultanţă Wanted Transformation Consultancy. El a optat, pentru cei doi copii ai săi (cu vârste de 11 şi de 15 ani), să îi înscrie la Şcoala Europeană, una dintre cele mai cunoscute şcoli private din Capitală.

    „M-am gândit că în mediul privat există un alt nivel de responsabilitate şi răspundere faţă de ceea ce se livrează în sistemul public. La acel moment, lucram în sistemul medical şi, făcând o paralelă cu acest domeniu, mi-am dat seama că în privat există o răspundere a şcolii şi a fiecărui angajat din şcoală în raport cu misiunea educaţională. La stat, e o chestiune de noroc să găseşti un profesor cu vocaţie, care să se implice activ în dezvoltarea copiilor„, a explicat Neguţ, care a fost a fost director general adjunct al reţelei de clinici private Regina Maria.

    În opinia sa, alte plusuri ale şcolilor private sunt reprezentate de faptul că investesc în dezvoltarea profesorilor, dar şi că, atunci când părinţii oferă feedback, profesorii sau conducerea şcolii ţin cont de sugestiile lor de îmbunătăţire a serviciilor. Taxele anuale de şcolarizare în cadrul Şcolii Europene din Bucureşti variază între 6.200 şi 7.700 de euro.

    „Profesorii de la şcoala privată sunt direct interesaţi de dezvoltarea profesională a copilului meu, pentru că, dacă părinţii sunt mulţumiţi, reputaţia şcolii are de câştigat, ceea ce aduce până la urmă noi clienţi. Mai mult decât atât, activităţile din şcolile private sunt altele decât cele de la stat: pe lângă cursurile de pian, canto sau dans, elevii sunt implicaţi şi în proiecte care le dezvoltă abilităţile de a munci în echipă şi de comunicare în public„, a mai spus Sergiu Neguţ.

    Atunci când aleg la ce şcoală privată îşi dau copii, părinţii trebuie să fie atenţi în primul rând dacă instituţia respectivă este acreditată sau autorizată (etapă prin care trece orice instituţie de învăţământ pentru o perioadă de câţiva ani de la înfiinţare) de către Ministerul Educaţiei, lucru care se poate verifica în listele publicate anual de ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar). Pe lângă aceste două categorii de unităţi şcolare, mai există o serie de şcoli care funcţionează legal, dar care au o programă de studiu străină şi care sunt, de regulă, mult mai scumpe decât celelalte.

    Acesta este şi cazul British School of Bucharest, o şcoală privată din nordul Bucureştiului prezentă din 2003 pe plan local, care a ajuns să şcolarizeze 450 de copii în prezent. Taxele de şcolarizare în cadrul acestei şcoli ajung până la 24.000 de euro pe an.
     

  • La 13 ani are propria lui afacere şi a făcut deja 100.000 de dolari

    O companie a început să producă roţile proiectate de Nicholas şi, într-un singur an, tânărul antreprenor a vândut produse de 100.000 de dolari. Nicholas Pinto a creat un website şi a promovat roţile la diferite evenimente, intrând repede în atenţia pasionaţilor din lumea întreagă, notează Huffingtonpost.com. Roţile proiectate de tânăr sunt mai durabile decât cele disponibile pe piaţă şi costă doar 30 de dolari.

  • Învăţătoarea Dana Blându, implicată în scandalul cadourilor de Crăciun, a fost audiată de poliţişti

     Blându a venit la Secţia 6 în jurul orei 10.00, însoţită de avocat, şi a rămas în unitatea de Poliţie aproape o oră şi jumătate, timp în care a răspuns întrebărilor puse de judiciariştii care o cercetează.

    Potrivit unor surse apropiate anchetei, învăţătoarea a fost chemată la Poliţie după ce anchetatorii au încheiat audierea părinţilor celor 20 de copii din clasa unde era învăţătoare Dana Blându.

    Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi învăţătoarea Blându, aceasta cerând bani pentru cadouri.

    Părinţii îi reproşau învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, Blându replicând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fugit din România şi a ajuns în Canada doar cu hainele de pe el. Acum e milionar în dolari

    “Dacă mi-aţi fi pus întrebări în limba română, aş fi înţeles, dar nu pot să vă şi răspund, pentru că nu mă exprim foarte bine”, a spus glumind Călin Rovinescu la sfârşitul interviului cu jurnaliştii din România, pe care i-a întâlnit la reuniunea din Viena a membrilor consiliului director pentru planificarea strategiei pentru anul următor a alianţei aviatice Star Alliance.

    Executivul în vârstă de 58 de ani, îmbrăcat în costum negru, cu cravată roşie şi cu părul grizonat, este unul dintre cei mai bine plătiţi români, cu un salariu care, cu tot cu un generos bonus de fidelizare, a ajuns în 2012 la 9,5 milioane de dolari. CEO-ul zâmbea des şi părea mai destins decât în timpul conferinţei, unde împărţea pupitrul cu Mark Schwab, CEO al Star Alliance, cu Christoph Franz, CEO al Lufthansa, şi cu Rohit Nandan, preşedinte şi managing director al companiei Air India, pentru care a fost anunţată integrarea în alianţă la eveniment.

    Compania condusă de Rovinescu este una dintre cele mai competitive companii aviatice din lume, cel mai puternic argument fiind profitul de 131 de milioane de dolari din 2012, într-o industrie în care pierderile şi ameninţarea falimentului sunt la ordinea zilei. În 2013, acţiunile au crescut cu 277%, creşterea fiind întrecută, dintre companiile aviatice nord-americane, doar de gigantul American Airlines.

    Deocamdată, originea CEO-ului Air Canada este singura legătură a companiei cu România, aspect care s-ar putea modifica în următorii ani. În cele 20 de minute pe care le-a destinat jurnaliştilor români, Rovinescu a explicat posibilitatea introducerii zborurilor către România ale transportatorului canadian. „Este o chestiune de timp şi de dezvoltare a industriei aviatice odată ce ţara va creşte numărul de afaceri din diferite părţi ale lumii. Nu este suficient să ai un zbor pe săptămână, acest model funcţiona în trecut, dar acum operaţiunile pot avea succes doar în cazul curselor zilnice”, a explicat Rovinescu. Aderarea transportatorului naţional TAROM în alianţa SkyTeam şi nu în cea condusă de Rovinescu se justifică prin acoperirea pe care alianţa o are deja în regiune prin companiile membre ale Lufthansa Group, Lufthansa, Austrian şi Swiss: „Europa Centrală şi de Est este bine acoperită, putem spune că Star Alliance este alianţa  care acoperă cel mai bine România„.

    Rovinescu nu s-a ferit în a oferi soluţii pentru companiile autohtone, executivul fiind de părere că modelul Air Canada poate fi urmat de acestea: „România se confruntă cu provocări proprii în contextul economic actual şi nu este uşor pentru companiile din ţara aflată într-o etapă de dezvoltare să obţină ceea ce pot şi companiile cu tradiţie. Cred că pot învăţa din exemplul nostru„, a explicat Călin Rovinescu.

    Situaţia actuală a Air Canada este cu totul diferită faţă de perioada din  2009, când Rovinescu a devenit CEO şi compania părea să fie un avion în prăbuşire din cauza crizei globale. Situaţia turbulentă de atunci a fost unul dintre motivele alegerii lui Rovinescu în poziţia de CEO, potrivit relatărilor din presa canadiană.

     

  • Anchetă la o grădiniţă din Braşov după ce părinţilor li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

     Inspectorul şcolar general Ariana Bucur a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX că nu ştia nimic despre această situaţie, dar că a format o comisie de anchetă după ce a aflat din presă că un cadru didactic de la Grădiniţa 34 din Braşov şi un părinte reclamă conducerea unităţii că ar fi cerut bani părinţilor copiilor.

    “Nu ştiu despre acest eveniment. Am văzut şi eu la un post de televiziune că un cadru didactic şi un părinte fac nişte afirmaţii. Urmează să stabilim dacă aceste afirmaţii sunt adevărate sau nu. S-a format o comisie care va face, astăzi (miercuri – n.r.), o anchetă în acest caz, iar în momentul în care vom avea nişte rezultate, o să vi le comunicăm”, a spus Ariana Bucur.

    Scandalul de la Grădiniţa nr 34 din Braşov a izbucnit după ce un cadru didactic a declarat presei că educatorii de la instituţia de învăţământ sunt obligaţi de către conducerea unităţii să strângă bani de la părinţi pentru dotări, iar cei care nu dau bani să fie trecuţi pe o listă, care să fie afişată pe uşa clasei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Douăzeci de părinţi vor fi audiaţi la Poliţie în cazul învăţătoarei de la Şcoala 10

     Potrivit surselor citate, la sediul Secţiei 6 Poliţie vor fi chemaţi pentru audieri, în zile următoarele, aproximativ 20 de părinţi, pentru ca, în urma discuţiilor cu aceştia, anchetatorii să stabilească dacă învăţătoarea Dana Blându, care a cerut bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai Şcolii nr. 10 “Maria Rosetti”, ar fi primit astfel foloase necuvenite.

    La sediul Secţiei 6 Poliţie a venit, vineri dimineaţă, mama unuia dintre elevii din clasa învăţătoarei Dana Blându, urmând ca, în aceeaşi zi, în faţa poliţiştilor să se prezinte şi părinţii altor doi copii.

    Audierile la Secţia 6 Poliţie au început joi, când au fost să dea declaraţii femeia care a înregistrat-o pe învăţătoare atunci când cerea bani pentru cadouri şi tatăl altui copil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contractul de detaşare a directoarei Şcolii nr. 10 din Capitală, suspendat de ISMB

     Surse din cadrul Şcolii nr. 10 au declarat, pentru MEDIAFAX, că ISMB a luat hotărârea de a suspenda contractul prin care Camelia Fercu era detaşată ca director la această unitate de învăţământ.

    Decizia ISMB vine la o zi după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în contextul anchetei de la Şcoala 10, că fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director.

    Ministrul Educaţiei a adăugat că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penală

    Dosarul deschis pe numele învăţătoarei de la Şcoala nr. 10 acuzată că cerea cadouri de la părinţii elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor, anchetatorii urmând să stabilească lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro