BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Cea mai puternică zonă corporate din România este pustie

    ♦ În cifre, scăderea traficului este de circa 70% şi este rezultatul aplicării variantei „work from home“, adoptată de numeroase companii de la instalarea pandemiei de COVID-19 în România.

    Ora: 9. Data: 4 ianuarie. Prima zi lucrătoare din 2021, o zi cu ceaţă şi cu alarme regăsite în telefon. Prima zi înapoi la birou. Nu şi pentru câteva mii de corporatişti, care, de aproape un an, îşi încheie şi îşi reiau activitatea de acasă. La staţia de metrou Aurel Vlaicu – kilometrul 0 al febrei corporatiste din Bucureşti – miroase a cafea şi covrigi proaspeţi. Cu un an în urmă, chiar şi după cozonacii de Crăciun, la patiserii şi covrigării erau cozi. Pe 4 ianuarie 2021, doar doi-trei cumpărători îşi aşteptau rândul la cappuccino.

    „Lucraţi în zonă? Ştiţi cum era înainte… Noi aici suntem deschişi pentru corporatişti, dar din păcate ei acum lucrează de acasă şi nu ştim dacă se vor mai întoarce. Poate acum, cu vaccinul, vor prinde curaj, rămâne să vedem“, spune vânzătorul unei mici cafenele amplasate exact la staţia de metrou Aurel Vlaicu.

    La distanţă de câţiva metri, patiseria Vlaicu nu numără nici ea mai mult de doi-trei clienţi. Gol e şi la Pipera, cealaltă staţie de metrou care deserveşte aglomerarea de birouri a Capitalei. Iar scăderea traficului se vede şi în staţia de metrou de la Piaţa Unirii, nodul de pe magistrala care du­ce către nordul oraşului.

    Pe peronul unde altădată nu aveai unde să arunci un ac, abia se mai adună astăzi 10-20 de oameni în aşteptarea metroului către Pipera. În vremuri apuse, treceau la rând două-trei, poate şi mai multe metrouri, până când călătorii îşi găseau locul, înghesuiţi ca sardelele. „Nu am mai mers la birou de anul trecut, iar acum continuăm cu munca de acasă. Nu pot spune totuşi că mi-e dor de aglomeraţia de la metrou, prin care trebuia să trec în fiecare dimineaţă. Poate vom reveni treptat la birou în perioada următoare“, spune Cătălin, un tânăr care lucrează pentru o companie cu sediul în Pipera.

    Scăderea traficului în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera s-a văzut imediat ce companiile au decis să treacă în sistemul „work from home“ (munca de acasă), în martie 2020. Astfel, dacă în martie 2019, prin staţia Aurel Vlaicu trecuseră aproximativ 23.300 de oameni în medie pe zi, un an mai târziu numărul a scăzut la mai puţin de jumătate, mai exact 11.000, potrivit datelor Metrorex. Potrivit consul­tanţilor imobiliari, deja pe 15 martie doar 20 până la 50% dintre corporatişti au mai venit la birou.

    Cele mai recente date furnizate de Metrorex la solicitarea ZF arată că traficul de la Aurel Vlaicu s-a redus de la aproape 1,2 milioane de călători în intervalul 1 octombrie – 15 noiembrie 2019, la doar 360.000 în aceeaşi perioadă a anului 2020. Scăderea este de circa 70% şi este rezultatul aplicării variantei „work from home“, adoptată de numeroase companii de la instalarea pandemiei de COVID-19 în România.

    Câteva zeci de mii de corporatişti tranzitau zilnic staţia de metrou Aurel Vlaicu până în martie 2020, pentru a ajunge la birou, în clădiri precum Equi­li­brium, Floreasca Business Park, Flo­reas­ca Tower, Globalworth Plaza, Lake­view, Oregon Park, Sky Tower. Aceeaşi staţie deserveşte şi mallul Pro­me­nada. Situaţia este similară şi la Pi­pera, capătul magistralei 2, în jurul că­reia de asemenea s-au dezvoltat mai multe proiecte office în ultimii ani. Her­mes Business Campus, Iride Business Park, Novo Park sunt doar câteva dintre ele.

    Scăderi s-au înregistrat şi în ceilalţi poli de business ai oraşului, precum Piaţa Victoriei, Timpuri Noi, Politeh­nica sau Grozăveşti, zone ale oraşului care concentrează fiecare mai multe clădiri de birouri şi, în consecinţă, zeci de mii de oameni care mergeau zi de zi la birou.

     

     

  • Clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii la început de 2021. Surpriza a venit de la fondatorul platformei pe care am folosit-o cel mai mult în pandemie

    Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume, urmat de Elon Musk. Câştigul celor doi, combinat, ajunge la 217 miliarde de dolari. Eric Yuan, fondatorul Zoom a ajuns la o avere de 20 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Jeff Bezos, CEO al Amazon, a devenit şi cel mai bogat om din lume. Pe locul doi este Elon Musk, fondatorul Tesla. Ei nu au simţit pandemia. Sau, cel puţin, nu la buzunar. Câştigul combinat al celor doi, din ultimul an, este de 217 miliarde de dolari.

    „Am construit în peste 20 de ani 840 miliarde de dolari, avere pentru alţi oameni. Cred puternic în capacitatea capitalismului şi a pieţelor libere de a rezolva multe din problemele lumii”, a spus Jeff Bezos.

    Şi pentru că întâlnirile au fost mai mult în mediul online, Eric Yuan, fondatorul Zoom, a urcat şi el la o avere de 20 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    „Criza pandemică a schimbat complet aproape tot. O mulţime de utilizatori noi din întreaga lume. Este folosit de şcoli pentru cursuri, pentru orele de dans, folosit la Emmy Award, la show-uri (Saturday Night Live)”, declară Eric Yuan, fondator Zoom.

    Celor mai bogaţi 500 de oameni din lume le-au crescut conturile în pandemie cu 1,8 trilioane de dolari. Averea lor adunată a ajuns, astfel, la 7,6 trilioane de dolari.

  • REPORTAJ. Ce profesii au oamenii din spatele şoferilor de servicii de ride-sharing: sportiv de performanţă, inginer, economist, regizor sau actor

    În 2020, am petrecut numai în maşinile şoferilor care lucrează pentru Bolt, companie estoniană de ride-sharing denumită anterior Taxify, 1.270 de minute, suficient cât să citesc 747 de pagini dintr-o carte în timp ce sunt pe drum, consideră reprezentanţii platformei. Totuşi, eu am ales „să citesc” poveşti adevărate, iar astfel am aflat că unii dintre şoferii acestei companii, dar şi ai altor firme de servicii de ride-sharing, precum Uber sau Yango, au profesii ca sportiv de performanţă, inginer, economist, regizor sau actor.

    În iarna anului trecut, prin ianuarie, în jurul prânzului, mi-am petrecut o oră în compania unui şofer care lucra pentru compania Yango, deţinută de gigantul rusesc Yandex, din direcţia Băneasa Shopping City spre zona Grozăveşti. Era foarte aglomerat, aşa că l-am întrebat de ce iese din casă şi dacă se câştigă bine, să fac conversaţie.

    „De nevoie. Sunt zile în care, într-adevăr, a meritat să ies afară, pentru că am făcut chiar şi 800 de lei”, mi-a răspuns. După o pauză de câteva secunde, a continuat. „Am avut un accident grav la schi, am stat un an şi jumătate în spital, apoi jumătate de an am stat acasă să mă refac, iar acum nu am voie să fac efort”, povestea el.

    Fusese sportiv de performanţă, olimpic naţional şi internaţional la caiac şi canoe. A făcut asta de când era mic, de pe la 12 ani, iar înainte a jucat fotbal. Practic, până la vârsta de 30 de ani şi-a dedicat viaţa sportului. „Chiar şi facultatea am făcut-o în acest domeniu, însă în situaţia dată, nu mă ajută prea mult, pentru că nu poţi să înveţi pe cineva să facă sport, dacă tu nu faci.”

    Jobul de şofer de servicii de ride-sharing era doar temporar, spera el, gândindu-se că peste câteva luni o să se apuce din nou de sport, dar cu siguranţă nu se va mai putea întoarce la fosta sa pasiune: caiac – canoe.

    La finalul lunii martie, când deja intrasem în starea de urgenţă şi majoritatea oamenilor se temea să mai meargă cu taxi sau să apeleze la servicii de ride-sharing, pentru că era o perioadă în care mulţi români se întorceau din străinătate, din ţări în care numărul persoanelor infectate cu coronavirus creştea semnificativ de la o zi la alta, şi puteai să contactezi virusul stând mai mult de 15 minute în trafic, recunosc că şi eu mi-am comandat o maşină prin aplicaţia Uber cu scepticism.

    Însă, m-am liniştit imediat ce am urcat în maşină, pentru că şoferul mi-a spus că sunt zile în care nici nu merită „să pui roţile în mişcare, căci abia dacă ai 3-5 curse”, deoarece corporatiştii, unii dintre cei mai importanţi clienţi, practică jobul de acasă. Îmi povestea că în primele două săptămâni de stare de urgenţă, comenzile sale şi ale colegilor săi, cu care a mai discutat, au scăzut cu 30-50% şi unii nici măcar nu mai muncesc decât trei zile pe săptămână.

    L-am întrebat ce-l determină pe el să mai vină zi de zi la muncă. „Îmi place să conduc şi îmi place să discut cu oamenii, să descopăr locuri noi. Între timp, pun bazele unui proiect cinematografic, aceasta este adevărata mea pasiune.”

    Era regizor de film şi se întorsese din Anglia, în urmă cu câteva luni. „Îmi place avangardismul, lucrurile făcute altfel. Şi asta am încercat să fac. Uneori eram şi regizor şi cameraman şi producător, doar să fie totul cum îmi doream. Acum un an, am plecat în Anglia, pentru că îmi doream să fac altceva, ceva mai mult decât făcusem în ţară, dar conceptul meu, avangardist, nu a prins la public”, povestea el, acesta fiind motivul pentru care s-a întors. Şi pentru el, jobul de şofer pentru platforme de ride-sharing era temporar.

    Daniel D., un tânăr de până în 30 de ani, de profesie inginer specializat în forajul sondelor, extracţia şi transportul hidrocarburilor şi de vocaţie antrenor de fitness şi nutriţionist, lucra pentru compania Uber să-şi susţină micul business, deoarece în starea de urgenţă a fost nevoit să-şi închidă sala de sport.

    „În ultimul an de facultate, am primit oferte foarte bune de la firme mari din străinătate şi chiar eram hotărât să plec în Germania, dar m-am răzgândit în ultima secundă. În primul an de facultate am mers la un curs despre cum poţi să devii antrenor de fitness şi nutriţionist, care mi-a plăcut foarte mult şi ulterior am început să fac sport, să am o alimentaţie sănătoasă, dar şi să mă  documentez tot mai mult despre domeniu. Apoi, am început să îmi ajut şi prietenii să aibă un stil de viaţă sănătos şi pe cunoştiinţele lor, iar înainte să plec din ţară, doi prieteni mi-au zis: ce-ar fi să ne facem propria sala de fitness?”, aşa a ajuns antreprenor şi a pus bazele unei afaceri în Capitală.

    Daniel D. îşi aminteşte că încă de la grădiniţă voia să fie om de afaceri, din două motive: să ajute oamenii şi să aibă o maşină de lux, cum vedea la televizor că au afaceriştii de la acea vreme. Totuşi, părinţii l-au sfătuit să urmeze o facultate serioasă, să se facă inginer, pentru stabilitate financiară.

    „Este provocator să faci business în România acum, dar la început era mult mai greu, pentru că am pornit cu puţinii bani pe care îi economisisem în facultate. (…) Bucureşti este oraşul tuturor posibilităţilor. Aici sunt toate oportunităţile de creştere, de dezvoltare”, spunea el.

    Şofer pentru compania Uber era şi el temporar, deoarece, deşi a mutat activitatea sălii de fitness în online, veniturile au scăzut, iar clienţii noi veneau mai greu.

    Alt şofer al Uber era economist şi spunea că el se aştepta la o criză economică. Trasporta persoane doar să mai schimbe o vorbă şi să mai iasă din micul birou, însă, deşi lucra cu cifre, nici salariul nu-l mulţumea prea tare.

    Un alt domn pe care l-am cunoscut în septembrie şi terminase trei facultăţi şi în prezent era la pensie, era şofer pentru Bolt doar pentru că îşi dorea să aibă în continuare activitate, susţinea el. Am discutat despre astre, despre HoReCa, despre utilaje şi unelte mecanice, dar şi despre marja de timp, pentru că începusem să pun presiune să meargă mai repede, că o să întârzii.

    „Trebuia să vă luaţi o marjă de timp de 45 de minute. E important să conştientizaţi ce faceţi. Ştiţi vorba aceea, până discipolul nu e pregătit, maestrul nu apare.”

    Săptămâna trecută, pe 26 decembrie, pe la ora 20:00 am comandat o maşină prin intermediul aplicaţiei Bolt, pentru că ploua, iar aproximativ 20 de minute, cât a durat cursa, am povestit cu şoferul despre vreme, despre protejarea mediului, despre regulile de circulaţie din trafic, despre radio şi televiziune şi despre muncă, în sine.

    „Sunt actor la bază, dar oamenii care muncesc mult, ies foarte greu în faţă. Dacă nu prinzi proiecte bune sau dacă nu ai o casă de producţie, e dificil să te faci remarcat”, povestea Ştefan L.

    Conform datelor din piaţă, la final de 2019, erau peste 20.000 de şoferi activi pe zona de ride-sharing în România. 

  • Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii? Ce a păţit un cuplu de oameni ai străzii dupa ce a fost invitat să locuiască în casa unui milionar

    După ce au trăit pe străzile Californiei timp de un deceniu, Greg şi Marie au primit o invitaţie greu de refuzat, potrivit unui material publicat de BBC.

    Un om de afaceri care locuia în zona în care îşi petreceau ei timpul i-a întrebat dacă îşi doresc să fie găzduiţi în casa lui de patru milioane de dolari. Un an mai târziu, au dezvăluit ce s-a întâmplat după această mutare – iar experimentul este relevant pentru întreaga criză a oamenilor vagabonzi din Statele Unite.

    Odată, când aşteptau autobuzul, au părut suspecţi unui vecin. El a sunat la Poliţie; ulterior poliţiştii veneau constant ca urmare a reclamaţiilor primite de la oamenii din acel cartier, frapaţi de imaginea celor doi. În cele din urmă, poliţiştii nu au mai venit, dar provocările legate de convieţuirea celor trei abia începeau.

    „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”, a declarat omul de afaceri în interviul acordat BBC, în contextul în care între cei trei au început să apară diferenţe de opinie.

    Greg este fost agent de seecuritate, iar Marie este fost casier şi asistent certificat. Ei s-au mutat în casa omului de afaceri în februarie anul trecut.

    „Inima lor este într-un loc bun, vor să ajute, vor să fie voluntari pentru alţi oameni care au nevoie de ajutor. Dar nu eşti plătit pentru asta – nu vrei să faci ceva pentru care eşti plătit?”, le spunea omul de afaceri.

    Se pare că veniturile lor din asistenţă socială au scăzut cu aproximativ jumătate fiindcă Guvernul consideră că acum au o locuinţă – dacă ar avea locuri de muncă, veniturile lor din asistenţă socială ar fi scăzut şi mai mult. Din acest motiv, nu doresc să schimbe prea multe din situaţia lor actuală, motiv pentru care există diferenţe de opinie între ei şi cel care i-a găzduit. Totuşi, niciunul dintre ei nu vrea să renunţe la acest aranjament de locuit.

  • Era unul dintre cei mai bogaţi oameni din România cu un imperiu de 600 de milioane de euro şi 16.000 de angajaţi, dar a pierdut totul după ce a făcut o greşeală uriaşă

    Cei mai mulţi antreprenori romani preferă să controleze cu o mână de fier firmele pe care le-au construit, chiar dacă apar din când în când şi încercări de a delega conducerea companiei. Poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini.

    O poveste cu adevărat spectaculoasă are omul de afaceri Gelu Tofan, care era în anii 90 şi la începutul anilor 2000 unul dintre cei mai importanţi antreprenori din România. Grupul Tofan opera mai multe firme, majoriatea din industria anvelopelor auto, cu o cifră de afaceri netă de circa 600 de milioane de dolari; 16.000 de oameni lucrau în cadrul grupului.

    Antreprenorul român a făcut însă o greşeală, după cum el însuşi spune, având prea multă încredere într-un executiv, care a fraudat mai multe companii din cadrul grupului. Drept urmare, mai multe firme au intrat în faliment şi executare silită. Gelu Tofan a fost victima unui atac în stradă, urmare a războiului pe care îl purta cu fostul său angajat, apoi a avut mai multe probleme de sănătate.

    Acum povesteşte calm ce anume a dus la prăbuşirea imperiului pe care îl controla în trecut. „Numai în divizia de anvelope lucrau în jur de 10.000 de oameni. Din afară nu prea se vedea, dar afacerile erau practic împărţite în două”, povesteşte Gelu Tofan. Pe de o parte activităţile de transport şi cele de producţie a anvelopelor, divizie în care era partener cu grupul financiar japonez Nomura, care avea 49% din grup iar Tofan şi câţiva minoritari deţineau 51%.

    O altă divizie a afacerilor, în care Nomura nu era implicată, reunea activităţi variate – morărit şi panificaţie, presă (grupul Monitorul, Caţavencu), o firmă de comunicaţii prin satelit şi altele mai mici în care mai lucrau câteva mii de oameni. „Vorbim de peste 16.000 de oameni. Indiferent cât de mare, puternic, pregătit, deştept eşti, este clar că nu poţi să conduci zeci de companii, independente, multe dintre ele deschise – Danubiana, fabricile mari de morărit şi panificaţie, două fabrici de anvelope – Victoria Floreşti şi Silvania Zalău, ambele preluate în 2001 de Michellin”.

    Cetate Deva, Panerom Timişoara, Mopan Suceava, enumeră omul de afaceri, erau societăţi deschise, cotate la bursă, cu mulţi acţionari iar antreprenorul spune că pusese la punct un mecanism de administrare care se baza pe „schema clasică”: consiliu de administraţie, adunare generală, consiliu director, cu împărţirea şi repartizarea sarcinilor, cu limite de competenţă. „Am multe exemple de oameni extrem de competenţi, oneşti, care au făcut performanţă.

    Au fost mai mulţi cei oneşti decât ceilalţi. Vârful negativ a fost Rădulescu, despre care ulterior am constatat că el nu a fost decât un pion, o piesă a unui angrenaj care a făcut din distrugerea Tofan un obiectiv în sine. Probabil toată treaba aceasta a avut legătură şi cu politica”, spune Gelu Tofan.O vreme a colaborat cu Teodor Stolojan, după încheierea mandatului acestuia la Banca Mondială şi înainte de intrarea în politică, iar Tofan spune că „am făcut afaceri împreună.

    Experienţa a fost una pozitivă de ambele părţi”. Omul de afaceri este încredinţat că a ajuns în postura de victimă pe de o parte din pricina lăcomiei umane, a celui care i-a fost angajat, iar pe de altă parte din pricina sprijinului reprezentanţilor din mediul politic de care a beneficiat Rădulescu. „Pe lângă suma de bani în sine au mai luat în vizor şi o ţintă politică, adică Stolojan.

    Cumva dublu câştig pentru grupul sprijinit şi încurajat de unii lideri PSD”, povesteşte cu oarecare detaşare omul de afaceri.
    Cum a ajuns totuşi anterprenorul într-o poziţie vulnerabilă în faţa lui Ştefan Rădulescu, care ulterior a primit două condamnări la închisoare, cu executare, de câte cinci ani, pentru delapidare şi, respectiv, devalizarea societăţii Transporturi Auto Astra, parte a grupului Tofan? Rădulescu i-a fost prezentat în 1994, în perioada în care derula o campanie de lichidare de stocuri, iar la prima discuţie i s-a părut „modest din toate punctele de vedere.

    L-am trimis la vânzări unde au făcut contractul cu el şi nu numai că a respectat înţelegerea, dar a vândut mai mult şi a plătit mai repede decât am agreat. Deci a fost foarte bun”. Ulterior, afacerile antreprenorului s-au dezvoltat tot mai mult şi avea nevoie de un control strict al costurilor în departamentul de transporturi, care avea peste 100 de maşini.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

     

     

     

     

     

     

     

  • Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Românul din Caransebeş care a creat în Germania un al al treilea ecran inteligent după TV şi telefon

    Călin Popescu a transformat ideea celui de-al treilea ecran inteligent într-un produs vandabil – oglinda inteligentă de fitness. Disponibilă deocamdată doar în Germania, aceasta ar putea ajunge în curând şi în România. Deocamdată, firma a strâns finanţări de peste 20 de milioane de euro şi îşi plănuieşte expansiunea din Berlin.

    „Noi vrem ca oglinda VAHA să devină al treilea ecran important din vieţile oamenilor după televizor şi telefon şi să reprezinte un punct central de interacţiune şi interes în casele oamenilor pentru comunicare, sănătate şi entertainment”, a descris produsul creat de el Călin Popescu într-una dintre cele mai recente ediţii ale emisiunii Viaţă de corporatist.
    El este chief technology officer şi cofondator al Vaha, având în responsabilitate transformarea unei idei in produsul vandabil – Oglinda VAHA. Chiar dacă cel care a gândit produsul este român, Vaha este o firmă germană fondată în iunie 2019, care a lansat oglinda de exerciţii fizice – aceasta ţine practic locul antreprenorului personal, dar şi dispozitivelor de care utilizatorii ar avea nevoie de obicei într-o sală de sport. Mare parte a echipei are ADN românesc, dar Călin Popescu a cofondat firma împreună cu partenera sa de afaceri Valerise Bures, actualul CEO.

    Originar din Caransebeş, el a studiat Comunicare, Cinematografie şi Media la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, iar apoi a urmat un program masteral în managementul inovaţiei la Central Saint Martins College of Arts and Design, Universitatea de Arte din Londra. L-a atras însă Berlinul pentru dezvoltarea carierei.

    Înainte de Vaha, a lucrat împreună cu asociata sa timp de trei ani la Pixformance Sports GmbH, o altă firmă care produce echipamente inteligente pentru fitness şi recuperare fizică bazate pe motion tracking şi inteligenţă artificială. Pixformance este de altfel lider mondial în acest domeniu cu o prezenţă în peste 800 de locaţii, sute de mii de utilizatori şi disponibilitate în 13 limbi.
    „Proiectul Vaha a venit ca o continuare naturală a altui proiect şi a altei firme la care am lucrat, care producea echipamente pentru fitness, sănătate şi reabilitare. Acolo tehnologia principală era computer vision şi analiza mişcării – o companie lider mondial pe acest segment, activă de peste 6 ani în piaţa internaţională”, a explicat Popescu.
    Făcând un studiu de piaţă, ca urmare a cererii utilizatorilor, au observat că există nevoia de a crea ceva atractiv ca design pe care să îl folosim acasă. La Vaha, majoritatea echipei software este în Cluj-Napoca ( 20 de oameni). Sediul central şi restul de oameni tech şi product sunt în Berlin, iar echipa hardware este în Shenzhen, China.

    Recent au început să lucreze cu parteneri locali din România şi în zona de hardware. „Cu siguranţă luăm în calcul expansiunea pe piaţa din România, unde vedem un comportament de consum interesant şi credem că produsul nostru se pliază bine pe piaţa produselor premium. În acest moment încercăm să ne stabilizăm poziţia pe piaţa din Germania, urmând o serie de pieţe mai mari”, spune Călin Popescu.

    Până în prezent, Vaha a obţinut finanţări de circa 21 milioane de euro, spune el, iar de jumătate de an vând produsele inteligente pe piaţa din Germania. Vor continua apoi, după câteva luni, cu expansiunea pe alte pieţe din Europa.
    Au început cu 5 milioane de euro finanţare în prima rundă seed, dintre care o parte a venit de la un fond de investiţii, iar o alta din cealaltă firmă. Ulterior au mai obţinut încă 16 milioane de euro. La momentul interviului se pregăteau pentru o nouă rundă, care ar trebui să se termine în toamna aceasta.

    „Ideea şi produsul sunt pe piaţă, banii pe care îi căutăm acum sunt în special pentru  scalarea vânzărilor, noi utilizatori şi expansiune – ne uităm la între 15 şi 20 de milioane de euro”, explică el.
    Obiectivul pe termen lung?
    „Ne dorim să ajungem lideri în zona europeană pentru zona de sănătate şi fitness la domiciliu şi să devenim un jucător cheie în ecuaţia internaţională alături de Mirro.Co, recent cumpărat de Lululemon pentru 500 de milioane de dolari şi Peloton, firma listată public în State”, descrie Călin Popescu obiectivele pe termen lung pentru companie.
    Vedeţi cum funcţionează mai exact Vaha şi ce alte planuri are cofondatorul acesteia în unul dintre cele mai recente interviuri video publicat în secţiunea Viaţă de corporatist, pe site-ul bmag.ro.

  • ​COVER STORY BM 2019: Cine este Mihai Alisie, românul din spatele proiectului de 23 de miliarde de dolari Ethereum şi care este următorul domeniu pe care vrea să îl revoluţioneze

    În 2011, când românii începeau să îşi cumpere câte un iPhone 4, când România încerca să îşi revină după şocurile crizei şi doar 4% dintre români cumpărau produse şi servicii prin intermediul internetului, potrivit datelor Comisiei Europeane, un tânăr proaspăt absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, citea pentru prima dată despre criptomonede şi despre bitcoin.

    Lansat atunci, la 24 de ani, într-o provocare personală de a vedea dacă pokerul poate fi un sport care ţine mai mult de abilităţi decât de noroc, Mihai Alisie a aflat printr-un apel pe Skype de existenţa conceptului de monedă digitală descentralizată. Singura existentă în acel moment era bitcoin.

    Conceptul de monedă digitală descentralizată l-a intrigat pe Mihai, care a lăsat deoparte banalitatea pokerului online, fiind atras de o nouă lume în care urma să construiască un proiect de zeci de miliarde de dolari, despre care nu avea încă nicio idee.

    „Când am întâlnit conceptul de bitcoin mi s-a părut o pierdere de timp să stai să te joci când tehnologia asta cu atât de mult potenţial este acolo”, spune Mihai Alisie, într-un interviu exclusiv acordat revis­tei Business Magazin şi Ziaru­lui Financiar, facilitat cu ocazia eve­ni­­­mentului Romanian Blockchain Sum­­mit, organizat de Asociaţia Block­­chain România şi susţinut de Ministerul Comu­nicaţiilor.

    În încercarea de a se educa, din puţinele surse din anii de început ai pieţei de criptomonede, el a început să citească textele unui dezvoltator software ruso-canadian, în vârstă de 17 ani, pe nume Vitalik Buterin. În scurt timp l-a contactat pe tânărul Buterin, care s-a dovedit a fi „foarte prietenos” şi au decis să înceapă prima revistă din domeniul criptomonedelor, numită Bitcoin Magazine.

    După ce au reuşit să lanseze revista în 2012, a urmat o perioadă în care cei doi au asimilat cunoştinţe: au călătorit separat, au cunoscut oameni, au experimentat domeniul cu toate faţetele sale şi timp de doi ani au studiat moduri în care pot lua şi ei parte la dezvoltarea tehnologiei block­chain – care este numită acum de toţi directorii tehnologici din lume, de la IBM şi până la Fujitsu, una dintre cele mai mari tehnologii ale momentului, alături de inteligenţa articială.

    În acel moment, bitcoin era doar o monedă digitală cu o valoare de 2-3 dolari folosită în principal în tranzacţiile de pe pieţele de pe aşa-numitul dark web, precum Silk Road, închisă de FBI în 2014, unde se fac tranzacţii cu bunuri ilicite; mai era utilizat ca monedă pentru achiziţii în jocuri pentru computer.

    Nimeni nu bănuia atunci că în decembrie 2017 bitcoin va ajunge la pragul de 20.000 de dolari, atrăgând atenţia investitorilor şi băncilor centrale din toată lumea. Cu atât mai puţin cei doi tineri care încercau în acel moment să dezvolte o aplicaţie pe tehnologia blockchain numită multisignature. Ideea din spatele aplicaţiei era ca atunci când două părţi voiau să o utilizeze pentru o tranzacţie – un transfer, de exemplu – sistemul valida înţelegerea şi gestiona tranzacţia în mod corect pentru ambele părţi.

    „A durat aproximativ doi ani până când am reuşit să cunoaştem spaţiul acesta al criptomonedelor din interior. Am început să înţelegem cum funcţionează blockchainul şi pe măsură ce studiam înţelegeam mai multe”, îşi aminteşte Alisie.

    Cu toate acestea, bitcoin era o tehnologie limitată şi mulţi nu vedeau dincolo de potenţialul ei de tranzacţionare ca monedă digitală, adică potenţialul tehnologiei block­chain în sine. Însă după ce au încercat să dezvolte o aplicaţie pe bitcoin de tip multisignature (n.red.: o soluţie tehnologică în care două părţi pot face un schimb gestionat de platformă şi nu de un terţ) şi nu găseau încă modul în care pot aduce inovaţia, au început să se gândească la conceptul de organizaţii guvernate doar de o infrastructură şi de tehnologia ei, fără nevoia unei entităţi care să gestioneze legile care guvernează respectiva organizaţie sau companie – concept numit în limbajul de specialitate DAO (Descentralized Autonomous Organizations).

    „Cred că aici a fost scânteia. M-am întâlnit cu Vitalik pentru prima dată în persoană, am stat împreună şi am lucrat în Spania două luni în 2013”, adaugă el.

    Un e-mail de la Vitalik Buterin primit la scurt timp în toamna lui 2013, care conţinea un proiect cu un nume prea complicat, dar cu o idee care l-a făcut pe Mihai Alisie să mizeze totul pe blockchain, s-a materializat mai târziu în proiectul Ethereum.

    Astăzi, Ethereum este al doilea cel mai mare proiect din piaţa crip­to­monedelor, cu o capitalizare de piaţă de 23 miliarde dolari şi o valoare de circa 215 dolari per monedă, potrivit datelor colectate în 25 iulie de pe platforma CoinMarketCap. Randamentul la capitalul investit pentru cei care au pariat de la început pe succesul Ethereum se ridică la 7.500%.

    Însă dincolo de valoarea de piaţă, Ethereum a perfecţionat ideea lui Alisie şi Buterin de multisignature în ceea ce avea să devină conceptul de smart contract, care a deschis piaţa pentru valul de monede digitale ce urma să se lanseze. Conceptul de smart contract a stat la baza unor inovaţii majore cum ar fi o emisiune de obligaţiuni lansată de grupul austriac Erste, proprietarul BCR pe piaţa locală, exclusiv pe blockchain.

    „Ne-am gândit că putem face ceva mai complex. Ne gândeam că dacă ai dezvoltatori software care vor să construiască pe infrastructura ta o funcţionalitate la care tu nu te-ai gândit, programatorul este limitat de imaginaţia ta, şi cred că asta l-a ajutat pe Vitalik să ducă ideea la următorul nivel şi să abstractizeze funcţiile. Am creat practic limbajul de programare open source Solidity, unde oricine poate scrie aplicaţii”, explică Mihai Alisie.

    Ce ştiau ei, şi ce aveau să înveţe mii de investitori care au pariat miliarde pe proiect în anii de după lansare, este că inovaţia pe care a adus-o Ethereum faţă de bitcoin vine în primul rând din faptul că a fost de la început o tehnologie de tip open source, adică o tehnologie care putea fi exploatată de oricine voia să construiască aplicaţii pe ea. Astfel, au luat naştere procesele de ICO (Initial Coin Offerings). Comparabil cu IPO (Initial Public Offerings), adică procesul de listare a unei companii la bursă, ICO-ul este procesul prin care un proiect pe bază de blockchain îşi lansează moneda digitală şi se finanţează.

    „În 2014 trebuia să stabilim strategia, dacă vrem să facem o companie pentru profit sau o organizaţie non-profit cu un proiect de tip open source. Eu şi Vitalik am fost pentru nonprofit, în timp ce alţii erau la cealaltă extremă, dar asta a fost abordarea cea mai bună pentru ca toate companiile să se simtă în siguranţă pentru a lucra pe ea (n.r.: infrastructura de blockchain)”, spune el.

    Piaţa criptomonedelor însumează astăzi 2.387 de monede digitale, cu o capitalizare totală de piaţă de 269,5 miliarde dolari, iar majoritatea monedelor digitale au fost lansate prin aplicaţii create pe platforma Ethereum, gândită de românul Mihai Alisie şi de ruso-canadianul Vitalik Buterin.

    Promisiunea Ethereum de a aduce o tehnologie revoluţionară s-a concretizat în 2014 în Elveţia printr-un crowdfunding fără precedent de 42 de zile în care au strâns 31.500 de bitcoin, reprezentând atunci 18,5 milioane de dolari.

    „A fost o promisiune mai mult, alături de pasiune şi de încrederea că lucrăm pe termen lung pentru ceva epic, chiar dacă la un moment dat te gândeşti că nu câştigi prea mulţi bani pe termen scurt. Până la crowdfunding am construit pe banii noştri, împrumuturi de la noi şi fără investiţii externe, fonduri sau altceva. Iar crowdfundingul a fost cred cel mai rapid din istoria interentului în care să nu se fi implicat fonduri mari şi fără să vinzi acţiuni”, povesteşte românul.

    Însă până în punctul în care să ajungă în etapa de crowdfunding, fondatorii proiectului au avut nevoie de un sediu stabil şi de o entitate aflată într-o jurisdicţie care să permită astfel de proiecte care nu erau încă reglementate prin lege în majoritatea statelor din lume.
    Acum, în 2019, la 32 de ani, Mihai locuieşte în Elveţia, unde a avut norocul în urmă cu câţiva ani să găsească una dintre puţinele legislaţii permisive pe domeniul criptomonedelor.

    „Era dificil în perioada aceea pentru că era şi situaţia cu Silk Road şi exista o parte întunecată a domeniului, ceea ce a îngreunat ideea de a merge într-o ţară să încorporezi o companie şi să nu se creadă că vrei să faci ceva ilegal. Aveam nevoie de o entitate şi am început să călătorim şi să încercăm în Germania, apoi în Olanda, Singapore, Londra, iar eu am zis că merg în Elveţia”, precizează el.

    Astfel, în orăşelul Zug, situat la poalele muntelui Zugerberg din Elveţia, cu o populaţie de circa 25.000 de locuitori, Mihai a pus bazele a ceea ce întreaga industrie avea să cunoască drept „Crypto Valley” – inspirat de ceea ce au conturat marile companii de tehnologie în SUA şi se numeşte Silicon Valley.

    „Elveţia a fost o încercare cu şanse mici, nu ştiam pe nimeni acolo, dar am găsit oamenii potriviţi, am găsit avocaţi să ne ajute, iar apoi ne-am întâlnit cu echipa autorităţilor de dezvoltare economică din Zug, le-am explicat că este o platformă pe care alte companii vor veni să dezvolte aplicaţii şi au înţeles”, îşi aminteşte Alisie.

    Alături de Alisie, care a fost pe rând chief innovation officer şi apoi vicepreşedinte al Fundaţiei Ethereum, încă trei oameni au fost incluşi în echipa iniţială de fondatori, şi anume Vitalik Buterin, Charles Hoskinson şi Anthony Di Iorio. Echipa s-a extins după un timp, iar în ea au mai intrat Gavin Wood, Jeffrey Wilcke şi Joseph Lubin.

    Ethereum s-a dovedit a fi un proiect gigant, care în ianuarie 2018, când moneda digitală ether a ajuns la un maxim record de 1.432 dolari, avea o capitalizare de piaţă de aproximativ 130 miliarde dolari.

    Blockchainul a fost văzut ca o tehnologie revoluţionară de mai mulţi giganţi ai lumii de business, de la coloşi ai serviciilor financiare precum grupul elveţian UBS sau austriecii de la Erste, care deţin BCR pe piaţa locală, şi până la companii precum Microsoft, EY şi JPMorgan, toate încercând în prezent să construiască aplicaţii pe structura block­­chainului de la Ethereum.

    Tehnologia blockchain este utilizată deja şi de unii antreprenori din România, cum ar fi cel mai mare jucător din industria de carne din România, Cris-Tim, care foloseşte o infrastructură blockchain – dezvolta­tă de compania românească Modex pentru a urmări trasabilitatea ingredientelor şi produselor, bazându-se pe conceptul de jurnal distribuit imuabil.

    Următoarea ambiţie: Reţeaua socială în care oricine îşi poate face o reţea socială
    La mijlocul anului 2015, Alisie a rămas implicat doar în unele părţi ale proiectului Ethereum şi a început să îşi îndrepte eforturile spre o nouă ambiţie, dincolo de revoluţia tehnologică pe care doar ce o pusese în mişcare la nivel global, la câţiva ani după ce a lăsat pokerul online şi i-a dat un e-mail unui programator de 17 ani.

    AKASHA (Advanced Knowledge Arhitecture for Social Human Action) este un proiect de reţea socială avansată, pe blockchain, care îşi propune să ofere oportunitatea utilizatorilor de a-şi crea propriile reţele sociale în interiorul acesteia, fără a avea nevoie de un terţ care să gestioneze reţeaua sau sistemul.

    Folosind infrastructura Ethereum şi alte tehnologii complementare, Alisie a pus bazele unei reţele sociale care nu trebuie gestionată de o entitate precum Facebook şi care să existe descentralizat, guvernată doar de regulile blockchainului şi de utilizatori. În acest proiect, mai are un român alături de el pe nume Marius Darila, într-o echipă totală de 15 oameni.

    „Când am început acum trei ani am vrut să fac o reţea socială fără servere şi fără să fim noi responsabili de cenzură şi de gestiunea datelor, cum este Facebook. Am fost pionieri în combinarea blockchainului cu o altă tehnologie complementară (IPFS – Inter-Planetary File System) şi practic am făcut un sistem unde dacă cineva dă clic pe un video distribuit de tine pe reţeaua socială, tu nu îl accesezi pe platforma AKASHA, ci prin mixul nostru block­chain şi IPFS ajungi să îl accesezi direct din computerul celui care l-a postat”, explică Alisie.

    Momentan proiectul AKASHA este în stadiu beta şi vrea să demonstreze că este posibil să construieşti o reţea socială fără a avea nevoie de o entitate centrală care să medieze comunicarea dintre participanţi. Acesta va fi lansat la finalul anului sau la începutul anului viitor.

    „Merită menţionat că în ultimii trei ani, în care am dezvoltat activ aplicaţia, am învăţat multe, iar ceea ce noi numim acum AKASHA Reloaded reprezintă următorul stadiu al proiectului AKASHA ca întreg. În anii ăştia, am evoluat de la ideea de a construit o reţea socială folosind blockchain – numai că în loc să treacă prin trei ani de experimente, o să comprimăm tot procesul într-o experienţă care pentru utilizator înseamnă câteva minute pentru a trece de la zero la o aplicaţie funcţională”, adaugă el.

    În ceea ce priveşte potenţiala valoare a proiectului AKASHA, Alisie reiterează că va fi un proiect tot de tip open source, lansat de o fundaţie nonprofit şi că scopul este unul social. Mai mult, în acest proiect nu există o monedă emisă, deci nu vor exista astfel de investitori.
    „Prin prisma unei fundaţii nonprofit valoarea vine din impactul social care poate rezulta dintr-o unealtă care împuterniceşte oamenii cu libertate de exprimare şi intimidate a datelor personale. Nu avem niciun token, ICO sau STO. În loc să legăm succesul proiectului de un token specific dezvoltat de noi, am decis să deschidem partea asta pentru experimentare împreună cu comunitatea”, spune Mihai Alisie.


    „Şi România poate fi Crypto Valley al lumii”


    El crede că România are oportunitatea rară prin prisma tehnologiei blockchain de a deveni un hub global pentru această tehnologie şi salută deschiderea Ministerului Comunicaţiilor de a susţine în luna iunie una dintre cele mai mari conferinţe de blockchain din regiune şi anume Romanian Blockchain Summit, unde Alisie a fost invitat să vorbească.

    „Există discuţii la nivelul ministerului (n.r.: Comunicaţiilor) în mai multe comisii, cu specialişti din piaţă, pe tema tehnologiilor avansate precum blockchain sau supercomputing. Avem în plan elaborarea unei politici pe zona de inteligenţă artificială, pe blockchain, care să devină legislaţie adoptată de guvern, încât România să se poată plasa printre pionierii domeniului. Încă este o zonă în care România poate face pionierat, însă avem nevoie de cadru legislativ pentru a ajuta nu doar antreprenori locali din domeniul blockchain, dar şi să atragem antreprenori din alte state din Europa”, a explicat Alexandru Petrescu, ministrul comunicaţiilor, în cadrul primei ediţii a evenimentului Romanian Blockchain Summit, desfăşurat în perioada 21-22 iunie.

    Alisie crede că implicarea autorităţilor într-un astfel de eveniment este un prim pas pentru ceea ce ar putea face în lumina oportunităţii tehnologiilor de ultimă generaţie.

    „Romanian Blockhain Summit este un exemplu încurajator în ceea ce priveşte sprijinul direct de la Ministerul Comunicaţiilor. Tipul acesta de iniţiative unde există măcar un interes să explorezi oportunităţile reprezintă primii paşi spre o zonă unde poţi crea o strategie şi o viziune cu privire la modul în care România poate sesiza oportunitatea”, crede el. Mai mult, susţine că îmblânzirea aspectului legislativ ar putea ajuta România. „Când vorbim de mixul legislativ, toată nişa aceasta dacă ar fi făcută mai prietenoasă pentru businessuri care vor să folosească tehologia blockchain, cred că ar fi o şansă rară pentru România să aducă o industrie globală.

    Şi România poate fi Crypto Valley al lumii”, adaugă tânărul. Monedele digitale şi blockchainul vor deveni un subiect din ce în ce mai aprins atât în România cât şi la nivel global în contextul în care Face­book, o reţea socială cu peste 2 mili­ar­de de utilizatori a anunţat că va lansa proiectul Libra, o monedă digitală cu valoare stabilă, pe care vrea să o utilizeze în servicii financiare. În cadrul proiectului prezentat drept Libra, compania lui Mark Zuckerberg promite să rezolve problema transferurilor de bani scumpe, în unele cazuri intermediarii tranzacţiilor percepând chiar şi 10% în comisioane. Practic, proiectul ar trebui să aducă transferuri de bani fără comision, sau cu un comision mult redus, dar cu o viteză mult mai mare.

    De la marketplace-ul deja existent în Facebook şi până la opţiunile de transfer de bani care au fost anunţate pentru Messenger sau WhatsApp şi chiar până la marketplace-ul pe care vrea să îl creeze în Instagram, compania creată de Mark Zuckerberg are nevoie de o monedă de schimb.

    Cu toate acestea, în contextul tuturor informaţiilor pe care le are Facebook despre utilizatori şi în lumina celor mai recente scandaluri precum amenda record de 5 miliarde de dolari aplicată de Comisia Federală pentru Comerţ din SUA companiei pentru că nu a respectat normele de păstrare şi gestionare a datelor personale, mai multe voci, printre care şi Alisie, ridică îngrijorări cu privire la proiect.

    „Cred că Facebook va juca foarte atent şi sigur cartea cu moneda digitală pentru că au multe de pierdut dacă nu merge. Sunt multe zvonuri momentan, şi da, probabil va fi o tehnologie disruptivă la nivelul transferurior de bani spre exemplu, că dacă poţi trimite 100 de dolari familiei prin aplicaţia Messenger, este un avantaj. (…) Ca încredere, integritatea companiei este aproape de zero, dacă nu pe minus. Dacă ne imaginăm un scenariu utopic, Facebook ştie deja foarte multe despre tine, poate chiar mai multe decât ştii tu, şi datele financiare ar oferi un tablou mult prea complet”, apreciază Alisie.

    Ce este bitcoin?
    Este o monedă digitală care există şi se tranzacţionează pe baza unei tehnologii de infrastructură digitală denumite blockchain, care are capacitatea de a fi descentralizată şi imuabilă. A devenit cunoscută după ce valoarea ei a crescut masiv, culminând la finalul anului 2017 cu o frenezie care a dat naştere unor milionari şi chiar miliardari

    Ce este blockchain?
    Este o infrastructură digitală pe care datele sunt imuabile, şi care este gestionată de o serie de computere şi nu de o singură entitate (n. red. – descentralizată). Fiecare dintre blocurile de date existente pe infrastructură sunt securizate şi legate între ele pe baza unor principii criptografice, generându-se un „lanţ” de blocuri de date – blockchain.

    Piaţa criptomonedelor însumează astăzi
    2.387 de monede digitale, cu o capitalizare totală de piaţă de 269,5 miliarde dolari, iar majoritatea monedelor digitale au fost lansate prin aplicaţii create pe platforma Ethereum, gândită de românul Mihai Alisie şi de ruso-canadianul Vitalik Buterin.

    În 2011, Mihai Alisie află de bitcoin şi îl contactează pe Vitalik Buterin, cu care avea să fondeze proiectul Ethereum

    2012 – Românul Mihai Alisie şi tânărul ruso-canadian Vitalik Buterin lansează prima revistă de nişă din piaţa criptomonedelor – Bitcoin Magazine.

    2013 – Cei doi petrec împreună două luni în Spania după ce au studiat piaţa şi au călătorit întâlnindu-se cu oamenii din industrie, iar la puţin timp Buterin îi prezintă lui Alisie prima variantă a proiectului Ethereum.

    2014 – Fondatorii stabilesc să transforme Ethereum în organizaţie nonprofit şi să lanseze un proiect de tip open source. Atrag prin crowdfunding 31.500 de bitcoin în 42 de zile, adică 18,5 milioane de dolari la preţul de atunci. 

    215 dolari, valoarea monedei ether în data de 25 iulie (înainte de tipar)
    23 mld. dolari, capitalizarea de piaţă a proiectului Ethereum

    130 mld. dolari, capitalizarea de piaţă record atinsă de proiectul Ethereum

    7.500% reprezintă andamentul la capital investit pentru primii investitori în Ethereum

    20.000 de dolari este pragul maxim la care a ajuns bitcoin

    824 mld. dolari este maximul record al pieţei criptomonedelor

  • Liviu Tudor, Genesis Property: Oamenii se vor întoarce la birou dacă vom creşte rezistenţa clădirilor la pandemie. Cum pregătim birourile viitorului?

    Anul 2020 va rămâne în istorie, fără doar şi poate, drept anul pandemiei care a dat peste cap economia globală. Apariţia coronavirusului a impus redesenarea lanţurilor logistice la nivel mondial, a ţinut miliarde de oameni în case şi a blocat aproape complet sectoare precum HoReCa, transporturile sau turismul. A transformat lucrul de acasă dintr-un beneficiu cu care angajatorii obişnuiau să atragă talente, într-un mod de lucru obligatoriu la scară largă. România nu a făcut excepţie de la aceste transformări.

    După izbucnirea pandemiei de Covid-19, mulţi angajaţi şi-au mutat biroul în sufragerie şi continuă să lucreze în mare parte de acasă şi azi. Pentru unii, s-a dovedit soluţia ideală, pentru alţii, un chin în urma căruia sănătatea lor emoţională a fost pusă la încercare. Şi indiferent de care parte s-ar afla, mulţi dintre ei vor întâmpina cel mai probabil provocări în colaborarea cu colegii şi, în final, în menţinerea creativităţii şi productivităţii, dacă vor lucra de acasă pe termen lung.

    Există şi părţi bune, evidente tocmai datorită acestei situaţii excepţionale în faţa căreia s-a mobilizat mai tot mediul de business. Una dintre ele este în domeniul digitalizării, unde mulţi specialişti vorbesc despre o accelerare extraordinară a implementării platformelor online pentru tele-muncă. Practic, în cele câteva luni de pandemie, a fost înregistrat un progres al integrării în mediul online care ar fi avut nevoie de câţiva ani de vremuri „normale”.

    Altă parte bună este că vom vedea şi o transformare accelerată a birourilor, mai rapidă decât s-ar fi întâmplat în lipsa unui pericol epidemiologic. Clădirile de birouri încep să se adapteze la nouă normalitate, iar asta înseamnă schimbări atât la nivel arhitectural şi de organizare a spaţiului, cât şi măsuri prin care să devină sigure din punct de vedere al răspândirii virusurilor şi bacteriilor. Vorbim, practic, de o imunizare a birourilor la Covid-19. Şi nu numai.

    Dincolo de măsurile pe care fiecare dintre noi le luăm la nivel personal şi de măsurile deja aplicate în multe birouri, de la verificarea temperaturii angajaţilor la sosirea în clădire, accesul pe căi diferite în incintă, distanţarea în spaţiile comune şi dezinfectarea periodică a suprafeţelor, e nevoie şi de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii angajaţilor care să fie aplicate continuu şi proceduri care să fie aplicate punctual, în scenarii specifice de risc.

    Dar câte clădiri de birouri au astăzi o cameră specială de carantină, complet echipată şi gata de utilizare în orice moment? Sau un depozit dedicat şi uşor accesibil pentru materiale de protecţie? Câte au început să ia măsuri pentru filtrarea performantă a aerului, ozonizarea apei şi vopsirea pereţilor cu vopsea antimicrobiană pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor? Birourile trebuie pregătite nu doar pentru a atenua efectele răspândirii coronavirusului, ci mai ales pentru a limita epidemii viitoare. Trebuie să devină imune la riscuri care pun sănătatea oamenilor în pericol. Şi cu cât se întâmplă mai repede, cu atât angajaţii se vor întoarce mai repede la birou, fără îngrijorarea că sănătatea lor şi a celor dragi ar putea fi în pericol.

    Cu toate astea în minte, am făcut parte dintr-o echipă de 20 de experţi în sănătate, tehnologie, arhitectură, construcţii, inginerie şi facility management care, cu o investiţie de peste 1 milion de euro în cercetare, dezvoltare testare şi implementare, a conceput un standard global open-source pentru sănătatea clădirilor de birouri şi, implicit, a oamenilor care lucrează acolo. Bazat pe conceptul Healthy by Design şi inspirat de tehnologiile şi procedurile aplicate în spitale şi clinici, adaptate pentru utilizare în clădirile de birouri, The IMMUNE Building Standard™ este un set de peste 120 de măsuri care pot fi aplicate în orice clădire din România şi din lume şi pe baza cărora unei clădiri i se certifică rezistenţa la riscuri pandemice, confirmă că birourile din clădire prezintă siguranţă ridicată pentru angajaţi în plin context epidemiologic şi defineşte un pilon de referinţă pentru cum vor arăta clădirile de birou ale viitorului şi cât de rezistente vor fi în cazul unei noi epidemii.

    Acest standard a atras atât atenţia presei internaţionale, fiind prezentat în media de prestigiu precum CNBC, SKY News, Bloomberg, The Guardian, Reuters sau Financial Times, cât şi interesul exprimat pentru colaborare din partea mai multor entităţi profesionale din domeniul dezvoltării imobiliare, tehnologiei şi facility managementului din SUA, Europa, UAE şi Asia. Câtă vreme pandemia continuă şi există riscuri pentru sănătatea angajaţilor, şi standardul open-source este supus continuu îmbunătăţirilor, invitaţia de colaborare fiind deschisă experţilor precum arhitecţi, medici, ingineri, dezvoltatori şi specialişti din imobiliare sau chiriaşi care ocupă spaţiile de birouri.

    Mai devreme sau mai târziu aceasta pandemie va trece şi, cu toţii, vom reveni la birou. Câteva întrebări vor persista, însă. Cum va arăta următoarea pandemie? Cât de gravă va fi? Vom fi mai pregătiţi? Cu siguranţă că nimeni nu are azi răspunsuri precise. Însă unii dintre noi putem începe deja să luăm măsuri aşa încât, cel puţin la ultima întrebare, răspunsul să fie DA, vom fi pregătiţi!

    Liviu Tudor este proprietarul companiei Genesis Property, cel mai mare jucător român de pe piaţa de birouri.

  • Oamenii de ştiinţă anunţă un nou test pentru detectarea imunităţii la coronavirus

    Noul tip de test poate discerne mai bine imunitatea la coronavirus. Dacă este autorizat, poate fi primul produs care detectează răspunsul unei celule T

    Oamenii de ştiinţă cred că celulele T pot fi la fel de importante în prevenirea reinfectării
    Un nou tip de test poate discerne mai bine imunitatea unei persoane la coronavirus. Potrivit cercetătorilor de la Adaptive Biotechnologies acesta poate avea o acurateţe mai mare decât orice test de anticorpi folosit pe scară largă.

    Dacă este autorizat, produsul poate fi primul care detectează răspunsul unei celule T. Un braţ al sistemului imunitar, care poate fi la fel de important ca anticorpii. Anticorpii au dominat conversaţia asupra imunităţii de la începutul pandemiei.
    Oamenii de ştiinţă cred că celulele T pot fi la fel de importante în prevenirea reinfectării. El poate detecta o o infecţie recentă sau trecută a coronavirusului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro