Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat luni că transferul operaţiunilor se află deja în desfăşurare. Până în prezent, de distribuţia produselor Microsoft în Europa se ocupa, din Germania, divizia Arvato a grupului media Bertelsmann. Informaţiile privind mutarea vin înaintea unei decizii a justiţiei germane pe 17 aprilie, într-un proces în care Motorola a dat în judecată Microsoft pentru încălcarea de patente ce privesc tehnologia video.
Tag: microsoft
-
Ce propun Microsoft şi Google pentru a face internetul mai rapid
Principalul punct de interes al ambelor companii la conferinţa Internet Engineering Task Force l-a reprezentat protocolul HTTP, inventat de Tim Berner- Lee, protocol care este responsabil de modul în care serverele şi browserele răspund la anumite comenzi.
Punctual, Google a venit cu patru posibile îmbunătăţiri care ar putea fi aduse protocolului, pentru a creşte viteza paginilor WEB: capacitatea de a emite mai multe cereri simultan; capacitatea de a prioritiza cererile; capacitatea de a comprima anteturi pentru a reduce impactul informaţiilor redundante şi, în fine, capacitatea de a furniza date de la serverele dedicate către clienţi, fără cereri specifice, scriu jurnaliştii britanici.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro
-
Gloria pierdută a lui Jerry Yang de la Yahoo!
Aceeaşi dorinţă de a recâştiga gloria pierdută stă şi la baza plecării lui Yang: chiar dacă amănuntele plecării nu au devenit încă publice, disensiunile dintre fondator şi acţionari erau binecunoscute. Yang era criticat pentru că a împiedicat mai multe investiţii care ar fi putut revigora compania, inclusiv vânzarea către Microsoft, în urmă cu patru ani, pentru 45 de miliarde de dolari. Acum investitorii de pe Wall Street consideră că demisia lui Yang facilitează atragerea unei injecţii semnificative de capital de la fonduri de investiţii sau un acord pentru vânzarea participaţiei de 40% deţinută la grupul chinez Alibaba.
“Toată lumea va presupune că acum este mai probabilă o înţelegere cu partenerii din Asia. Acţionarii consideră că Jerry era mai concentrat pe reconstruirea Yahoo! şi nu pe maximizarea câştigului acţionarilor pe termen scurt”, a comentat analistul Ben Schacter de la banca de investiţii Macquarie.
Dacă luăm în calcul faptul că Yahoo! are acum o capitalizare de mai puţin de 20 miliarde de dolari, o cincime din valoarea de piaţă din vremurile de glorie, de 100 de miliarde de dolari, poate că dorinţa lui Yang de a reconstrui este îndreptăţită. Pe de altă parte, abordarea implicit antreprenorială a lui Yang este menită din start să distoneze cu dorinţa acţionarilor de a câştiga cât mai mult pe termen scurt.
Oricum, restul de nouă membri ai boardului companiei, care îi include pe directorul executiv de la Hewlett-Packard Vyomesh Joshi şi pe investitorul privat Gary Wilson, va trebui să treacă testul alegerilor în acest an. Acest fapt îi determină pe mulţi analişti din piaţă să vorbească şi de alte potenţiale schimbări ale componenţei consiliului, cam acelaşi cu cel care a refuzat oferta Microsoft, o propunere de preluare în valoare de peste 47 de miliarde de dolari.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui boardului, Yang spune că se va dedica altor interese; el se declară, în acelaşi timp, entuziasmat de numirea lui Thompson la conducerea companiei.
În vârstă de 43 de ani, Jerry Yang s-a născut în Taiwan, dar a crescut la San Jose, în California. El a creat Yahoo! împreună cu David Filo în urmă cu 17 ani; în timp Yahoo! a devenit unul din cele mai vizitate site-uri din lume şi o marcă binecunoscută. După ce a atins un maxim al valorii de piaţă în ianuarie 2000, Yahoo! a suferit din plin şocul crizei dot-com, acţiunile înregistrând în septembrie 2001 o cădere de 97%.
Yang a ocupat funcţia de CEO din iunie 2007 până în ianuarie 2009 şi a fost înlocuit la conducerea companiei de Carol Bartz, după eşecul tranzacţiei cu Microsoft. O figură emblematică a internetului, Yang a ajuns să fie criticat nu numai de investitori sau de colegii din board, ci şi de o parte din angajaţii companiei, care îi reproşează o anume lentoare în luarea deciziilor, dar şi o serie de convingeri care au ţinut compania în loc. “Oamenii au mari aşteptări în privinţa fondatorilor. Fiecare şi-ar dori să lucreze cu un Steve Jobs”, a spus angajatul, citat de presa internaţională. Acesta se referă la modul cum Jobs a transformat Apple dintr-o companie muribundă în cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume.
Mai recent, Yang şi preşedintele companiei, Roy Bostock, au fost traşi la răspundere de acţionari pentru ceea ce s-a vrut o strategie a viitorului companiei care lua în discuţie vânzarea, răscumpărarea de acţiuni sau fragmentarea acesteia. Alţi investitori l-au acuzat pe Yang că îşi urmărea propriile interese, dar nu şi pe cele ale acţionarilor, în momentul când negocia preluarea unui pachet minoritar de acţiuni cu o serie de fonduri de investiţii.
Nu este foarte clar în acest moment ce poate însemna plecarea lui Yang de la Yahoo! şi modul cum compania, prea mult timp nesigură pe direcţie şi pe amploarea mişcărilor, va evolua. Dovedit este că, în general, gloria pierdută se câştigă deosebit de greu.
-
Viaţa şi aventurile marilor companii de software
In anii ’50-’60 situaţia era însă cu totul diferită: producătorii de hardware – în principiu IBM (“Albă ca Zăpada”) cu 70% din piaţă, urmat de UNIVAC, Burroughs, NCR, Control Data Corporation, General Electric, RCA şi Honeywell (“cei şapte pitici”, deveniţi apoi “the BUNCH”, după retragerea GE şi RCA) – vindeau sau închiriau, în anii de început ai industriei, maşini automate de calcul fără niciun fel de software.
În acele vremuri de pionierat, clienţii trebuiau să îşi implementeze singuri programele necesare, ceea ce era o muncă extrem de laborioasă, ineficientă şi repetitivă. Vorbim nu doar de aplicaţiile în sine pentru calcule matematice, salarizare, contabilitate sau alte procese economice, ci şi de toate bibliotecile utilitare necesare, de pildă pentru lucrul cu sistemele de intrare-ieşire (benzi magnetice sau cartele perforate) ori pentru lucrul cu memoria. Dacă adăugăm la asta şi faptul că toate aplicaţiile şi bibliotecile trebuiau scrise în limbaj maşină şi pasate computerului prin intermediul cartelelor perforate, avem o imagine bună asupra complexităţii dezvoltării de programe în perioada romantică a industriei.
Cine erau atunci clienţii care îşi permiteau să sprijine şi să subvenţioneze o industrie atât de pretenţioasă şi de prohibitivă? Nu mulţi, cu siguranţă. Resursa hardware era scumpă, programatorii erau puţini, opţiunile de educaţie în domeniu, în afară de cele oferite de creatorul tehnologiei (IBM), ca şi inexistente.
Sprijinul guvernului american a fost hotărâtor. Văzând în industria ce se năştea potenţialul câştigării unui avantaj tehnologic în războiul rece împotriva Uniunii Sovietice, guvernul american a investit miliarde de dolari în proiecte precum sistemul de apărare a spaţiului aerian SAGE (realizat cu IBM pentru hardware şi MIT pentru software), în alte câteva sute de programe militare ori în programul spaţial NASA. Rezultatele concrete ale acestor programe au fost primele sisteme real-time, primele limbaje de programare de nivel înalt, primele compilatoare, sisteme de operare şi de baze de date. Grupurile de utilizatori precum SHARE (fondat în 1955) prin circulaţia liberă şi dezinvoltă a programelor şi aplicaţiilor lor (modelând în bună măsură comunitatea open source de mai târziu) au contribuit şi ele la reducerea redundanţei şi la creşterea productivităţii muncii de programare.
Cu impulsul dat de bunele rezultate ale proiectelor publice au apărut şi primele proiecte software private. Primul exemplu de acest fel a fost sistemul de rezervări aeriene SABRE al American Airlines, proiect realizat de IBM. Succesul SABRE a adus companiei aeriene, pentru câţiva ani buni, un semnificativ avantaj competitiv şi a dovedit astfel utilitatea economică ridicată a industriei software care se năştea. Exemplul companiilor aeriene a fost urmat curând de domeniul bancar.
Un efect secundar esenţial al programelor guvernului american şi al grupurilor de utilizatori a fost educarea în noua disciplină a unor generaţii întregi de programatori. Mulţi dintre ei aveau un puternic simţ antreprenorial, desigur, şi dintre aceşti primi pionieri implicaţi în proiectele mamut ale statului american s-au ales primii întreprinzători ai unui nou tip de startup: compania software.
Companiile software au apărut aşadar iniţial ca subcontractori ai statului american, ai IBM sau ai MIT în marile proiecte publice ale anilor ’50. Printre aceşti pionieri trebuie amintiţi Thompson-Ramo-Wooldridge (TRW), Computer Usage Company (CUC), Computer Sciences Corporation (CSC), Computer Applications Inc. (CAI), Advanced Computer Techniques (ACT), Applied Data Research (ADR), Informatics, Automatic Data Processing (ADP), Electronic Data Services (EDS).
Ce mă interesează în acest articol este evoluţia spectaculoasă a acestor companii software ale anilor ’50-’60.
De la subcontractori în proiecte ale altor terţi, ele au evoluat rapid şi şi-au diversificat oferta de servicii către programare, procesare de date, administrare de centre de calcul şi teleprocesare. Alimentată de apariţia tot mai multor proiecte publice şi private, creşterea acestor companii a fost fenomenală. În decursul a câţiva ani ai deceniului şase, ele şi-au crescut numărul angajaţilor de zeci şi chiar sute de ori, şi-au mărit spectaculos cifrele de afaceri şi profiturile şi au trecut prin listări la bursă extrem de profitabile pentru acţionari.
-
Windows pe tablete
Privind de la înălţimea statisticilor şi a previziunilor, piaţa computerelor pare scindată. Pe de-o parte vânzările de PC-uri tradiţionale sunt în declin, iar Gartner şi-a revizuit estimările privind rata de creştere pentru 2011 la doar 3,8 procente. Nici chiar perioada cea mai bună a vânzărilor, începutul anului şcolar, nu a înviorat prea mult vânzările, singura evoluţie notabilă fiind faptul că laptop-urile din gama MacBook au fost preferate de circa 60% din clienţi. Pe de altă parte, zona telefoanelor inteligente şi a tabletelor este în creştere exponenţială. Dacă ne limităm doar la tablete, acelaşi Gartner consemnează o creştere de 261 procente a pieţei faţă de 2010, iar previziunile pentru anii următori converg către vânzări de circa 326 milioane de unităţi în 2015.
Criza şi recesiunea nu explică fără rest această evoluţie, iar o dovadă este faptul că în perioada “back to school” cumpărătorii nu s-au înghesuit către modelele cele mai ieftine (de exemplu, modelele MacBook Pro s-au vândut mult mai bine decât Air, în ciuda preţului). Iar creşterea pieţei tabletelor nu se mai justifică prin modă, ci printr-o nevoie reală de dispozitive mult mai portabile, care devin preferatele elevilor şi studenţilor pentru studiu şi, totodată, sunt mult mai potrivite pentru persoane mai puţin tehnice, intimidate de complexitatea PC-urilor. Printre cele mai vândute zece tablete în perioada premergătoare începerii şcolii în Statele Unite, şapte sunt bazate pe Android, dar în top rămâne iPad (deşi avansul a mai scăzut). Celelalte două excepţii sunt HP TouchPad (bazat pe webOS) şi Asus Eee Slate, care rulează Windows 7. Dar costă o mie de dolari, adică de cel puţin două ori mai mult decât oricare dintre concurenţi.
Astfel ajungem la întrebarea cheie: cum se face că Microsoft joacă atât de slab pe această piaţă în plină expansiune? Mai putem adăuga acestei mirări faptul că tocmai Bill Gates a fost cel care a încercat să promoveze conceptul de “Tablet PC” încă din 2001. Mai importante îmi par însă rezultatele unor sondaje americane (realizate de Boston Consulting Group) care relevă că 42% dintre utilizatorii de tablete din SUA şi-ar dori o tabletă Windows. Luând în calcul şi pe cei care nu utilizează deja tablete, procentul creşte la 53%. Această diferenţă de 11 procente este notabilă şi se poate interpreta astfel: utilizatorii sunt în cea mai mare parte obişnuiţi cu Windows şi consideră că s-ar simţi mai confortabil pe o tabletă rulând acelaşi sistem de operare. Ceea ce este normal. Dar această dependenţă scade pentru cei care utilizează deja tablete, iar rata de creştere a tabletelor bazate de iOS şi Android spune că scăderea va fi rapidă.
Concluzia este evidentă: dacă Microsoft nu vine suficient de repede cu propria ofertă, pierde o mare parte din avantajul pe care acomodarea utilizatorilor cu Windows i l-ar putea oferi. Este greu de crezut că executivii de la Redmond nu-şi fac la rândul lor acest calcul. Şi atunci, de ce întârzie? Explicaţia pare să fie o decizie luată nu de Steve Ballmer, ci de Bill Gates. Un jurnalist de la CNET a recompus zilele trecute istoria unui proiect de tabletă dezvoltat de Microsoft sub numele Courier. Proiectul a fost condus de J Allard, unul dintre executivii Microsoft cu experienţă în zona pieţei de consum, un om cheie în singurul succes notabil al companiei pe această piaţă, consola Xbox.
Courier a fost un proiect curajos atât din perspectivă tehnică (prin faptul că avea două ecrane care reacţionau atât la atingere, cât şi la un creion special), cât şi prin concept: spre deosebire de tabletele actuale, orientate spre consum media, Courier era orientat mai degrabă spre crearea de conţinut (de exemplu, schiţe de mână şi multe altele). Păcatul capital al proiectului a fost că mergea pe o versiune modificată de Windows, ceea ce l-a înfuriat pe Gates când Allard i-a prezentat prototipul la începutul lui 2010 – adică înainte ca Apple să lanseze iPad. Ideea lui Bill Gates (preluată şi de Ballmer) a fost că Windows şi Office sunt produsele care asigură succesul (şi, mai ales, veniturile) companiei, aşa că ele trebuie să stea la baza unei tablete Microsoft. Rezultatul este că inovativul Courier a fost abandonat în aprilie 2010, ratând astfel posibilitatea de a fi lansat la doar câteva luni după iPad.
Microsoft pariază acum pe Windows 8, care are şi o interfaţă potrivită pentru tablete şi va rula pe procesoare ARM. Însă noul sistem nu are încă stabilită data de lansare, singurul indiciu fiind anul 2012. Cu fiecare lună care trece, şansele de a intra în competiţie cu liderii pieţei scad.
-
Care este cel mai bun loc de muncă din lume
Spre exemplu, angajaţii Microsoft Canada pot folosi 40 de ore în fiecare an pentru muncă în folosul comunităţii, din totalul orelor lucrate.
În acelaşi timp, vicepreşedintele NetApp,Tom Mendoza, sună, săptămânal, 30 de salariaţi pentru a-i felicita pentru munca depusă.
Chiar dacă aceste măsuri le ridică moralul angajaţilor există şi alte caracteristici în funcţie de care un loc de muncă este considerat cel mai bun din lume, spune José Tolovi, CEO-ul companiei Great Place to Work Global, care a realizat studiul. Printre acestea se numără şi încrederea în management, mândria de a lucra în companie şi buna înţelegere cu colegii. “În cadrul celor mai bune companii, chiar angajaţii începători ştiu că fac parte din echipă şi au un ţel comun”, spune Tolovi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oracle Public Cloud
Curentul “cloud computing” a început să se afirme prin 2008 şi se părea că era prea ambiţios pentru viitorul apropiat. De fapt, sub diverse alte denumiri, conceptul a fost vehiculat încă de pe la mijlocul secolului trecut. Herb Grosch credea că întreaga lume va putea opera “terminale proaste” deservite de vreo 15 mari centre de calcul (data centers). Ceva mai târziu, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale, John McCarthy, a dus ceva mai departe ideea: nevoile computaţionale ar putea fi organizate cândva ca o utilitate publică. Comparaţia cu reţeaua electrică a venit doar câţiva ani mai târziu, deşi la acea vreme internetul nu exista şi nici nu putea fi imaginat.
Însă primii care au pus în practică această idee au fost inginerii de la Amazon în primii ani ai secolului actual. Totul a plecat de la constatarea că centrele de calcul care deserveau imensa librărie virtuală erau utilizate efectiv doar la 10% din capacitatea lor reală, restul fiind o rezervă pentru a face faţă unor suprasolicitări. Încercând să-şi modernizeze infrastructura, specialiştii au mizat pe virtualizare şi centralizare, astfel încât necesarul de putere de calcul să poată fi dimensionat dinamic, iar întreţinerea şi adăugarea unor noi facilităţi să fie mai simple. Noua infrastructură a permis companiei să ofere putere de calcul şi unor clienţi externi, astfel încât în 2006 a lansat Amazon Web Service (AWZ), prima concretizare a conceptului de putere de calcul ca utilitate publică.
Au urmat şi alţii, printre care Google AppEngine şi Microsoft Azure, iar apoi îngrămădeala a crescut şi soluţii diverse au încercat să profite de noua vogă, pretinzând că fac cloud computing. Pentru a mai lămuri lucrurile, s-au impus alţi doi termeni. SaaS (Software as a Service) denumeşte furnizarea prin internet a funcţionalităţii unor aplicaţii specifice, exemplul cel mai concludent fiind Salesforce.com şi aplicaţia sa CRM. Pe de altă parte, PaaS (Platform as a Service) se referă mai degrabă la furnizarea de putere de calcul “abstractă”, clienţii având aici posibilitatea să-şi porteze sau să-şi proiecteze propriile aplicaţii, AWZ fiind exemplificarea clasică.
Conceptual este limpede, dar la modul practic, de cele mai multe ori aceeaşi infrastructură este folosită în ambele sensuri – de exemplu, Google AppEngine (PaaS) foloseşte aceeaşi maşinărie care deserveşte Gmail şi alte servicii (SaaS). Până la urmă, chiar şi Salesforce.com a păşit spre PaaS, lansând platforma Force.com. Numeroase sunt şi firmele care folosesc un cloud public pentru a implementa un software furnizat ca serviciu. Există totuşi câteva probleme care au alimentat reţinerea multor companii de a adopta serviciile existente, cea mai importantă fiind incompatibilitatea şi urmarea ei firească: “captivitatea” clientului – dacă ţi-ai dezvoltat infrastructura virtuală pe (de exemplu) AWZ, este extrem de dificil să te transferi la un alt furnizor.
În aceste condiţii, cred că intrarea Oracle în domeniul cloud computing (de mult aşteptată, abia zilele trecute anunţată) este o mişcare extrem de importantă, care consacră “norii de calcul” în mainstream. Ceea ce mi s-a părut cel mai important în noul Oracle Public Cloud (OPC) este portabilitatea. Larry Ellison spune că o aplicaţie dezvoltată în propriul centru de date poate fi transpusă în OPC fără să trebuiască rescrisă. Şi invers – o aplicaţie din OPC poate fi adusă înapoi în centrul de date şi, mai mult chiar, poate fi mutată pe serviciul de cloud de la Amazon. Desigur, nu chiar orice aplicaţie, ci doar acelea care se bazează pe baze de date Oracle şi pe Java, dar chiar şi aşa e totuşi important că, teoretic, clienţii au şansa opţiunii.
Este important de notat că şi Oracle Public Cloud reprezintă o mixtură de PaaS şi SaaS, permiţând clienţilor să folosească (tot pe bază de abonament) aplicaţii din gama Oracle Fusion pentru mai toate domeniile tipice zonei “enterprise computing”. Un alt aspect subliniat de şeful de la Oracle se referă la caracterul izolat al aplicaţiilor clienţilor, care urmează să beneficieze de un server virtual propriu, cuprinzând atât aplicaţiile, cât şi datele.
Un fapt pe care cei mai mulţi comentatori l-au remarcat a fost înverşunarea excentricului Ellison împotriva Salesforce.com, pe care a atacat-o în mod repetat, deşi principalii rivali sunt mai degrabă IBM (care a lansat SmartCloud) şi Microsoft. Senzaţia conferinţei a fost însă contramandarea în ultimul moment a prezentării lui Marc Benioff (CEO al Salesforce.com), care şi-a ţinut totuşi discursul într-un restaurant din apropiere.
-
Microsoft urcă dividendul cu 25%, cea mai mare creştere în opt ani
Cel mai mare dezvoltator de software din lume a anunţat că dividendul va creşte cu 4 cenţi pe trimstru, la 20 de cenţi pe acţiune.
Anul trecut, Microsoft a urcat dividendul cu 23%, iar în 2009 cu 18%.
La 2,97% din preţul unei acţiuni, Microsoft are unul dintre cele mai ridicate dividende în rândul marilor grupuri din IT, care în mod tradiţional nu se rezumă doar la dividende pentru a recompensa acţionarii.
Investitorii au început însă să se concentreze tot mai mult pe dividende în cazul Microsoft, deoarece acţiunile companiei sunt în stagnare de mai mult de zece ani, în pofida creşterii constante a veniturilor şi profitului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Vanzarile de Windows au scazut pentru cel de-al doilea trimestru consecutiv
Microsoft a raportat un venit net de 5,89 de miliarde
de dolari in cel de-al patrulea trimestru fiscal, in crestere cu
30% fata de anul anterior, informeaza New York Times. Cresterea a
fost condusa, in principal, de vanzarile consolei de jocuri Xbox
360. Potrivit companiei, veniturile totale ale companiei au crescut
cu 8,5%, la 17,37 de miliarde de dolari.“Ne apropiem cu pasi repezi de un rezultat ce
indica un an fiscal solid”, a declarat Peter Klein, directorul
financiar al Microsoft. Veniturile din vanzarea de produse Windows
au scazut cu 1%, la 4,74 miliarde de dolari. Acest lucru s-a
intamplat pentru cel de-al doilea trimestru consecutiv si este o
tendinta asteptata de executivii companiei se asteapta sa
continue.