Tag: fotbal

  • Rednic: Iordănescu era o soluţie doar pentru două meciuri, în continuare sunt altele mai bune

    “Eu cred că domnul Iordănescu era o soluţie bună până în iarnă, la cele două meciuri. În continuare eu văd alte soluţii, mult mai bune”, a declarat Rednic la Sport.ro.

    După plecarea lui Victor Piţurcă de la conducerea tehnică a echipei naţionale, la formaţia Al-Ittihad, numele lui Mircea Rednic a fost vehiculat ca un posibil selecţioner, alături de alţi tehnicieni precum Mircea Lucescu, Dan Petrescu, Cosmin Contra sau Ladislau Boloni.

    Conducerea Federaţiei Române de Fotbal a luat însă decizia numirii lui Anghel Iordănescu în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, alături de trei antrenori secunzi, Daniel Isăilă, Viorel Moldovan şi Ionuţ Badea.

    România a câştigat, cu scorul de 2-0, ambele meciuri, cu Irlanda de Nord şi cu Danemarca, disputate pe Arena Naţională.

  • Anghel Iordănescu a fost înaintat în gradul de general-locotenent

    “Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele în retragere a domnului general-maior în retragere Iordănescu Anghel din Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în comunicatul postat pe site-ul presidency.ro.

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de înaintare în grad a peste o sută de reprezentanţi din MApN, MAI, SPP, STS. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale transmis luni, preţedintele României a semnat vineri decretele privind înaintările în grad.

    Anghel Iordănescu a fost înaintat la gradul de general-maior la 5 septembrie 1994 de către preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu.

  • Antreprenorul braşovean pe care criza l-a făcut milionar: „Cerul este limita”

    12.000 mp, cât două terenuri de fotbal şi mai bine, măsoară doar una dintre cele două hale de producţie pe care le are Bilka la Braşov, lângă fosta platformă Tractorul, unde se construieşte acum centrul comercial Coresi. În total, antreprenorul Horaţiu Ţepeş are 45.000 mp de teren, pe care sunt aşezate două hale de producţie, de unde ies câteva tipuri de învelitori metalice pentru acoperişuri.

    Cota de piaţă pe acest segment, în care a ajuns lider de doi ani, se va apropia anul acesta, conform estimărilor companiei, de 30%; două treimi din cifra de afaceri se datorează produselor proprii, iar diferenţa este realizată din vânzarea de produse complementare. A doua hală, cumpărată anul acesta, este în acest moment în curs de amenajare şi va găzdui de anul viitor trei linii noi de producţie, pentru creşterea felurilor de ţiglă fabricate de Bilka. Despre alegerea numelui firmei, antreprenorul braşovean spune că ştia că trebuie să aleagă un cuvânt scurt, memorabil, de impact, care să aibă puterea să reprezinte compania pe plan naţional şi internaţional. „Întâmplarea a făcut ca în perioada în care căutam un nume să-mi arunc ochii pe o hartă, pe care am văzut numele Bilka, un sat bulgăresc care am aflat că la recensământul din 2011 avea 602 locuitori.“

    Au trecut doar nouă ani de când Horaţiu Ţepeş a intrat în domeniu, pe vremea aceea fiind student în anul cinci la Facultatea de Inginerie (“nelicenţiat, pentru că am început munca şi nu m-am mai ocupat de şcoală“). A văzut că nu era uşor pentru colegii săi să se angajeze şi a aplicat la câteva firme din Sibiu („fără niciun fel de presiune“), iar al doilea interviu a fost ţinut cu reprezentantul unui concern cehoslovac, cu activităţi în domeniul ţiglei metalice, care încerca să-şi facă intrarea în România.

    A fost acceptat ca reprezentant tehnic, ceea ce însemna că trebuia să facă necesarul de materiale pe planurile de acoperiş în funcţie de cererile reţelei de distribuţie, în dezvoltare la acea vreme; la sfârşitul lui 2005 lucrau în jur de 40 de oameni în firma slovacă. „Lucrurile au evoluat rapid, am învăţat foarte multe despre acoperişuri, am făcut schimbări şi adaptări la piaţa românească, pentru că există diferenţe faţă de alte pieţe“. După câteva luni a fost numit director comercial şi a propus patronului slovac să deschidă o companie de vânzare de accesorii pentru acoperiş; la începutul lui 2006 sediul companiei a fost mutat de la Sibiu la Braşov. Dar slovacul a decis să-şi vândă afacerea şi aşa a apărut ideea de a porni în afaceri pe cont propriu, pentru că şi-a dat seama că nu poate lucra în cadrul companiei suedeze care a preluat firma slovacă. A fondat Bilka în 2007 şi vreme de un an a mers în paralel cu firma proprie dar şi cu statutul de angajat, până în momentul în care suedezii au preluat efectiv afacerea.

    Primii paşi ca antreprenor îi făcuse însă încă din 2005, cu un punct de vânzare a ţiglei în oraşul natal, Făgăraş, în urma înţelegerii cu patronul slovac; „m-am ocupat, am văzut cum funcţionează. La acea vreme lucrurile mergeau de la sine pentru că era o piaţă liberă, care ne împingea de la spate, pentru că nu exista concurenţă ca acum“. Pentru că era captivat de domeniul în care lucra, a învăţat, povesteşte acum, foarte multe despre piaţă nu numai în România, dar şi la nivelul regiunii, în Polonia, Slovacia, în Scandinavia. „Am studiat foarte mult branşa, dar nu forţat, lucrurile au venit de la sine pentru că mi-a plăcut foarte mult ce făceam“, subliniază în repetate rânduri. De fapt, întrebat ce hobbyuri are, răspunde că deseori vede afacerea şi ca pe o pasiune, mai cu seamă din prisma numărului de ore pe care i le solicită zilnic. Petrece 12 ore la birou şi legat de business se declară, în medie, conectat 24/7.

    Nici în concediu nu se rupe de afacere, „ar fi un mare disconfort şi cred că aş veni obosit mort dacă nu aş avea laptopul pe masă, chiar dacă trec două zile în care mă uit doar pe tabletă sau telefon, dar trebuie să ştiu că e deschis laptopul. Primul lucru pe care îl verifică este mailul, unde primeşte raportul cu vânzările zilnice, vede încasările zilnice, se uită pe expunerea în piaţă“. Spune că nu s-a gândit niciodată în şapte ani că are de gestionat probleme pe care nu le poate depăşi, că mereu pe anumite departamente sunt lucruri care trebuie rezolvate, dar totdeauna le-a depăşit de-a lungul timpului. „Şi sunt conştient că nu se vor termina niciodată.“

  • Componenţi ai generaţiei de aur participă la un meci caritabil la Iaşi

    Partida, programată la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Iaşi, este organizată de Fan Club Echipa Naţională, filiala Moldova, în parteneriat cu FRF, clubul CSMS Iaşi, ISJ Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi DJST Iaşi.

    O echipă formată din prietenii fostului internaţional Florin Prunea va întâlni o selecţionată formată din foşti jucători şi supoteri ai echipei ieşene.

    Din echipa lui Florin Prunea au confirmat prezenţa mai mulţi foşti “tricolori”, printre care Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu, Ovidiu Sabău, Liviu Ciobotariu şi Gheorghe Mihali. Managerul pentru dezvoltare fotbalistică din cadrul FRF, Ciprian Paraschiv, s-a alăturat şi el iniţiativei, la fel ca şi Rafael, solistul trupei IRIS, care a compus imnul suporterilor echipei naţionale.

    În pauza meciului, va fi scos la licitaţie un tricou al României semnat de jucătorii antrenaţi de Anghel Iordănescu, câştigurile urmând a fi donate lui Radu Ionuţ Avasilicăi. Juniorul în vârstă de 17 ani, legitimat la CSMS Iaşi, a fost diagnosticat cu o boală gravă, Neoplasm Rinofaringian C T4 N2 şi are nevoie urgentă de operaţie.

  • România, în urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor Turului de Elită

    În clasamentul întocmit de forul european, pe baza coeficienţilor, echipa under 17 a României este pe locul 14 în Europa, deasupra Franţei şi Belgiei.

    România va evita confruntări cu Franţa, Italia şi Rusia, dar ar putea să joace împotriva unor echipe ca Germania, Spania, Anglia, Olanda şi Portugalia.

    Urnele valorice comunicate de UEFA sunt următoarele:

    Urna A: Germania, Polonia, Spania, Anglia, Austria, Portugalia, Olanda, Cehia.

    Urna B: Croaţia, Scoţia, Irlanda, Italia, Rusia, România, Franţa, Belgia

    Urna C: Norvegia. Georgia, Slovacia, Belarus, Ungaria, Serbia, Islanda, Suedia

    Urna D: Grecia, Israel, Slovenia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Azerbaidjan, Bosnia, Ucraina

    Vor fi formate opt grupe a câte patru echipe. La Campionatul European se califică formaţiile de pe primul loc şi şapte din cele opt de pe locul doi.

    Campionatul European este programat între 6 şi 22 mai, în Bulgaria.

  • Anchetă privind atribuirea drepturilor TV la meciurile din Premier League

    Autoritatea de reglementare în comunicaţii (Ofcom) a anunţat că va investiga anumite bariere competiţionale ca urmare a unei plângeri înaintată în septembrie de Virgin Media.

    În prezent, drepturile tv sunt deţinute de BT şi Sky Sports, deţinută parţial de magnatul media Rupert Murdoch.

    Virgin consideră că nu se difuzează suficiente meciuri în direct, iar telespectatorii sunt nevoiţi să plătească abonamente din ce în ce mai scumpe pentru a avea acces la posturile deţinătoare de drepturi.

    Drepturile TV din Marea Britanie au crescut cu 70 la sută, ajungând la trei miliarde de lire sterline (3,7 miliarde de euro) pentru trei sezoane. Contractul aflat în vigoare se va încheia în 2016.

    Următoarea licitaţie pentru cedarea drepturilor tv ar trebui să aibă loc la începutul anului 2015, dar procesul nu ar trebui să fie afectat de ancheta Ofcom, care ar putea dura câţiva ani.

    Ofcom a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că se va consulta cu asociaţiile de suporteri pentru a aduna punctele de vedere în ceea ce priveşte programarea partidelor.

  • LPF acuză comisiile federale de derapaje inadmisibile

    “Liga Profesionistă de Fotbal îşi exprimă totala surprindere faţă de ultimele decizii luate de membri Comisiilor Federale în cazurile apărute ca urmare a violenţelor de pe terenul de fotbal. Rămânând consecvenţi cu ideea de a lupta împotriva violenţei în sport, LPF consideră că orice îngăduinţă cu astfel de acte trebuie amendată. Când fotbalul nu se înţelege ca o manifestare sportivă, se ajunge în situaţia de a sancţiona pentru un gest de extremă violenţă un jucător cu 16 etape de suspendare, aşa cum a decis Comisia de Disciplină, pentru ca în final alţi trei judecători dintr-o altă comisie, cea de recurs, să şteargă cu totul sancţiunea iniţială. Fotbalul trebuie înţeles în toate datele lui, iar LPF se declară împotriva unor decizii care, dincolo de adevărul din teren, încep să bulverseze ierarhii şi percepţia publicului larg cu privire la dreapta lor judecare. Nu se poate ca o dată să fii grav vinovat, iar pentru aceeasi faptă, altă dată sa fii complet absolvit de vreo vină. Un astfel de derapaj este inadmisibil. Şi pentru că avem cunoştinţă despre astfel de practici, am renunţat la aceste comisii. Pentru că nu am crezut că vom reuşi să găsim 15 oameni bine pregătiţi si, mai ales, integri în judecarea unor astfel de cazuri”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al LPF.

    Oficialii LPF consideră că prin deciziile luate în cadrul comisiilor aflate sub jurisdicţia Federaţiei Române de Fotbal, judecătorii îşi bat joc de munca depusă la ligă: “Liga Profesionistă de Fotbal nu se pronunţă pe tema profesionalismului sau integrităţii celor care judecă, nu avem dovezi prin care să acuzăm, dar rămânem cu mari semne de întrebare asupra deciziilor celor două comisii. Nici măcar nu ne propunem să intrăm în detaliile avocăţeşti, nu suntem interesaţi de chichiţe de acest gen, nici de motivări şi nici nu ne permitem să le accesăm, dar credem într-o justiţie disciplinară bazată pe logică şi simplitate: dacă eşti vinovat, trebuie să plăteşti. Este şi cazul deciziilor apărute după accidentarea gravă a stelistului Raul Rusescu de către fotbalistul Gabi Mureşan de la ASA Tîrgu Mureş. Din păcate, se pare că în fotbalul românesc sunt judecători gata să te absolve de orice vină, chiar şi în cazul vinovăţiei. Nu cunoaştem motivele unui astfel de comportament, şi nu dorim să ne transformăm în procurori de caz. Atragem atenţia, însă, asupra faptului că aceşti oameni distrug prin astfel de decizii o imagine pe care noi ne luptăm în fiecare zi să o facem altfel. Refuzăm să mai acceptăm bătaia de joc la adresa muncii noastre, la adresa muncii celor din administraţia FRF şi la adresa iubitorilor fotbalului”.

    În finalul comunicatului, oficialii ligii se întreabă retoric ce anume ar trebui să se întâmple pentru ca membrii comisiei să poată aplica o sancţiune. “Un fotbalist de echipă naţională a fost grav mutilat, iar trei judecători din 10 (totalul membrilor Comisiilor de Disciplină şi de Recurs) au decis că nu s-a întâmplat, practic, nimic. Alţi şapte au aplicat cea mai dură sancţiune din jurisprudenţa comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale pentru Liga I. Ştim, poate că adevărul absolut e undeva la mijloc, dar dincolo de toate, ne întrebăm: ce trebuie să se întâmple, oare, pentru ca trei membri dintr-o comisie să poată aplica o sancţiune?”, se mai arată în documentul citat.

    Comisia de Recurs a FRF a anulat, luni, sancţiunea de 16 jocuri dictată de Comisia de Disciplină jucătorului formaţiei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, după meciul cu Steaua. “Cu opinie majoritară: Admite recursul. Desfiinţează Hotărârea CD. Nr. 174/05.11.2014. Respinge plângerea formulată de FC Steaua Bucureşti SA ca inadmisibilă. Înlătură sancţiunile aplicate jucătorului Mureşan Gabriel”, se arată pe site-ul LPF.

    În schimb, Comsia de Recurs a păstrat cele şase etape de suspendare dictate în cazul mijlocaşului Ousmane N’Doye (ASA Târgu Mureş), sancţionat tot după meciul cu Steaua. “Cu opinie majoritară: Respinge recursul ca nefondat”, a adăugat sursa citată.

    La 5 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat 16 partide pe mijlocaşul echipei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, şi şase meciuri pe colegul său Ousmane N’Doye, după ce aceştia i-au accidentat pe Raul Rusescu, respectiv Claudiu Keşeru, la meciul cu Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I.

    De asemenea, Gabriel Mureşan a primit o penalitate sportivă de 25.000 de lei, în timp ce N’Doye a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

    Deciziile au fost luate după ce Comisia de Discplină a FRF a analizat aceste cazuri în urma unui memoriu depus de Steaua.

    Claudiu Keşeru a fost lovit la cap cu piciorul de Ousmane N’Doye, în urma unui duel la minge la mijlocul terenului, atacantul fiind schimbat în minutul 22 cu Raul Rusescu. N’Doye nu a fost sancţionat în timpul jocului de arbitrul Istvan Kovacs.

    La rândul său, Raul Rusescu, care l-a înlocuit pe Keşeru, a fost lovit cu cotul în figură de Gabriel Mureşan în minutul 29 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs dictând fault şi sancţionându-l pe jucătorul gazdelor doar cu un cartonaş galben.

    La 5 noiembrie, după decizia Comisiei de Disciplină, directorul general al clubului ASA Târgu Mureş, Daniel Stanciu, a declarat că Gabriel Mureşan nu trebuia suspendat pentru că arbitrul a văzut faza repectivă şi l-a sancţionat pe jucător cu cartonaşul galben.

    “Comisia de Disciplină trebuia să judece în urma unui cartonaş roşu, nu în urma unuia galben. Proba video este valabilă la o fază nesancţionată de arbitru. Dar arbitrul a văzut faza, a dat fault şi a sancţionat cu cartonaş galben”, a explicat atunci Stanciu, care a precizat că gruparea din Târgu Mureş va face recurs.

    Rusescu va fi indisponibil timp de mai multe săptămâni, după ce a fost nevoit să suporte o intervenţie chirurgicală la ochiul drept.

  • LFP vrea să dea în judecată Twitter pentru încălcarea drepturilor de difuzare a partidelor

    “Dacă Twitter va refuza să ţină cont de problema titularilor de drepturi, suntem constrânşi să acţionăm în instanţă“, a declarat responsabilul departamentului juridic al LFP, Jérôme Perlemuter.

    Liga a trimsi deja trei avertizări oficiale formulate de un cabinet de avocatură american, însă nu a obţinut nicio reacţie din partea Twitter. “Este de neînţeles cum o societate cotată şi presupus serioasă ca Twitter tratează cu atâta lejeritate o chestiune de copyright”, a precizat Perlemuter.

    Difuzarea unor mici extrase de meci, via Instagram pe Facebook şi prin intermediul Vine pe Twitter, a lua amploare după Cupa Mondială.

    L’Equipe a calculat că şase secunde dintr-un meci, cât durează un film pe Vine, ar costa 2.100 de euro începând din 2016, când BeIN Sports şi Canal+ vor plăti 748,5 de milioane de euro pe sezon pentru a difuza campionatul francez. În acest moment, cele două canale plătesc 607 milioane de euro pe an.

    Le Figaro a estimat că LPF poate solicita Twitter despăgubiri în valoare de zece milioane de euro.

    O polemică similară a izbucnit în ultimele luni şi în legătură cu alte campionate. Twitter susţine că există un formular de atenţionare pentru eliminarea imaginilor care încalcă regulile de utilizare.

  • Iorgulescu: Sper ca naţionala să fie ocolită de ghinionul pe care pe care l-a avut acum 29 de ani

    “Pentru vineri seară, îmi doresc ca România să nu primească gol. Dacă va reuşi să marcheze în aceste condiţii, va fi perfect în perspectiva calificării la Euro. Îmi doresc, de asemenea, ca România de astăzi să fie ocolită de ghinionul pe care l-am avut noi în urmă cu 29 de ani, tot împotriva Irlandei de Nord. Norocul se poate şi întoarce”, a declarat, miercuri, Gino Iorgulescu.

    Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal atrage atenţia asupra faptului că echipele româneşti au avut întotdeaua întâlniri dificile cu cele britanice, din cauza diferenţei de forţă.

    “Îmi doresc foarte mult ca naţionala noastră să evolueze bine în partida cu Irlanda de Nord, e foarte important să obţină un rezultat bun din întâlnirea cu cel mai puternic adversar din grupa de calificare pentru Euro 2016. Pentru echipele româneşti au fost întotdeauna dificile întâlnirile cu cele provenind din fotbalul anglo-saxon, din cauza diferenţei de forţă. Nouă ne-au convenit mai mult meciurile cu echipele care practică un stil latin, apropiat de al nostru”, a adăugat Iorgulescu.

    Partida România – Irlanda de Nord, din etapa a patra a Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.

  • Constantin Gâlcă: Dacă vom câştiga, vom face un pas important spre primăvara europeană

    “Nu sunt favorite înaintea jocului, un meci se câştigă pe teren. Ştim că este un meci important în economia calificării, dar jucăm contra unei echipe bune, o echipă foarte bine organizată. Am văzut meciul pe care l-au jucat contra Benficăi şi cred că nu meritau să piardă. Totuşi, am venit aici să câştigăm pentru că cele trei puncte ne vor permite să facem un pas important către primăvara europeană”, a spus Gâlcă, citat de prosport.ro.

    Partida Rio Ave – Steaua Bucureşti, din etapa a IV-a a Grupei J a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 22.05.