BusinessMagazin

Tag: copil

  • Cronică de film: Ant-Man

    În rolurile principale îi regăsim pe Paul Rudd („I Love You, Man”, „The 40-Year-Old Virgin”), Michael Douglas („Basic Instinct”, „The Game”) şi Corey Stoll („The Bourne Legacy”, „Midnight in Paris”).

    Înainte de a viziona filmul, nu aveam prea multe aşteptări legate de interpretarea lui Paul Rudd; mă bucur însă să pot spune că m-am înşelat. Jocul lui Rudd este cel care leagă practic acest film. Nu trebuie uitată nici interpretarea lui Michael Douglas, chiar dacă rolul nu prea i s-a potrivit.

    Ceea ce m-a surprins plăcut la „Ant-Man” a fost regia; Peyton Reed, care a mai regizat până acum filme de categoria B precum „Bring It On” sau „Yes Man”, conduce filmul într-o manieră impresionantă, reuşind să combine momentele amuzante cu cele de acţiune. Stilul regizoral este diferit de ceea ce am văzut până acum la filmele din franciza MCU, şi cred că pe alocuri superior.

    Filmul este un mix interesant de acţiune şi comedie, fără a încerca să se ia foarte în serios; povestea, din păcate, este una care ar fi trebuit să rămână în benzile desenate. Dacă celelalte filme Marvel încercau să dea o dimensiune grandioasă poveştii pentru a distrage atenţia de la evidentele lacune logice, acesta încearcă (fără rost, din punctul meu de vedere) să explice în amănunt reţeta prin care doctorul Pym reuşeşte să micşoreze sau să mărească fiinţe vii.

    „Ant-Man” este ultimul film din Faza II a Marvel Cinematic Universe, fiind unul dintre eroii cu care Disney a vrut să experimenteze înainte de Avengers III. Urmează Dr. Strange şi Black Panther, dar şi un nou reboot al personajului Spider-Man.

    „Ant-Man” nu este un film pe care să îl vedeţi acasă; dintre cele 12 producţii lansate până în prezent de Marvel, aventurile omului-furnică par scrise special pentru ecrane 3D sau IMAX. Experienţa, pentru cei care apreciază vizionările de acest fel, va fi una completă.

    În concluzie, „Ant-Man” este un film care nu se ia foarte în serios şi nu trebuie luat foarte în serios. Dacă vreţi să vedeţi doar un film amuzant şi cu multe efecte speciale, atunci îl recomand cu încredere.â

    Notă: 7/10

  • Cronică de film: Ant-Man

    În rolurile principale îi regăsim pe Paul Rudd („I Love You, Man”, „The 40-Year-Old Virgin”), Michael Douglas („Basic Instinct”, „The Game”) şi Corey Stoll („The Bourne Legacy”, „Midnight in Paris”).

    Înainte de a viziona filmul, nu aveam prea multe aşteptări legate de interpretarea lui Paul Rudd; mă bucur însă să pot spune că m-am înşelat. Jocul lui Rudd este cel care leagă practic acest film. Nu trebuie uitată nici interpretarea lui Michael Douglas, chiar dacă rolul nu prea i s-a potrivit.

    Ceea ce m-a surprins plăcut la „Ant-Man” a fost regia; Peyton Reed, care a mai regizat până acum filme de categoria B precum „Bring It On” sau „Yes Man”, conduce filmul într-o manieră impresionantă, reuşind să combine momentele amuzante cu cele de acţiune. Stilul regizoral este diferit de ceea ce am văzut până acum la filmele din franciza MCU, şi cred că pe alocuri superior.

    Filmul este un mix interesant de acţiune şi comedie, fără a încerca să se ia foarte în serios; povestea, din păcate, este una care ar fi trebuit să rămână în benzile desenate. Dacă celelalte filme Marvel încercau să dea o dimensiune grandioasă poveştii pentru a distrage atenţia de la evidentele lacune logice, acesta încearcă (fără rost, din punctul meu de vedere) să explice în amănunt reţeta prin care doctorul Pym reuşeşte să micşoreze sau să mărească fiinţe vii.

    „Ant-Man” este ultimul film din Faza II a Marvel Cinematic Universe, fiind unul dintre eroii cu care Disney a vrut să experimenteze înainte de Avengers III. Urmează Dr. Strange şi Black Panther, dar şi un nou reboot al personajului Spider-Man.

    „Ant-Man” nu este un film pe care să îl vedeţi acasă; dintre cele 12 producţii lansate până în prezent de Marvel, aventurile omului-furnică par scrise special pentru ecrane 3D sau IMAX. Experienţa, pentru cei care apreciază vizionările de acest fel, va fi una completă.

    În concluzie, „Ant-Man” este un film care nu se ia foarte în serios şi nu trebuie luat foarte în serios. Dacă vreţi să vedeţi doar un film amuzant şi cu multe efecte speciale, atunci îl recomand cu încredere.â

    Notă: 7/10

  • Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

    John McAfee a construit una dintre cele mai importante companii de securitate cibernetică din lume, însă viaţa sa în afara companiei este ceea ce l-a transformat într-o legendă.

    Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.

    McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.

    A învăţat bazele programării la finele anilor ’60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.

    În anii ’70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.

    După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor ’90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.

    Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.

    McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.

  • Programatori la păscut caprele

    Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.

    „Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele – cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc  să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.

    La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică – Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător. 

    Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători – iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.

    Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.

    „Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.

  • Monica Pop: Avem un caz fără precedent. Medicii operează un copil care şi-ar putea pierde un ochi, deşi mama a refuzat intervenţia

    “Este un caz fără precedent. Copilul acesta s-a înţepat în ochi cu o sârmă, duminică, este în pericol să-şi piardă ochiul, în schimb mama lui, plecată la muncă în străinătate, sună continuu, cerând să nu fie operat. Cu toate acestea, medicii ignoră refuzul mamei şi vor opera copilul, în speranţa că îi vor mai putea salva ochiul”, a spus managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftamologice.

    Monica Pop a precizat băiatul a fost adus la spital de o rudă, întrucât tatăl copilului este condamnat şi încarcerat pentru crimă.

    Băiatul nu are acte de identitate, motiv pentru care întreaga intervenţie va fi suportată de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftamologice, aceasta neputând fi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, întrucât copilul nu are CNP.

    Managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice atrage atenţia asupra faptului că în ultima săptămână au ajuns la spital trei copii cu răni la ochi.

    “Este al treilea caz în care copiii ajung la spital cu răni la ochi, din joacă, unul înţepându-se cu un compas, iar altul cu pixul. Ar fi bine ca părinţii să-i atenţioneze asupra riscului la care se expun atunci când folosesc obiecte ascuţite şi mai ales când se joacă cu acestea”, a mai spus Monica Pop.

  • Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal la Roland Garros

    Copil a fost învins în turul trei al calificărilor de olandezul Igor Sijsling, locul 166 ATP, scor 6-2, 6-4, după 56 de minute de joc.

     

  • Aceste două fotografii extraordinare arată reacţia unui copil în urma unui atac terorist. “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”

    Fotograful Bassam Khablieh a fost recent în capitala Siriei, Damasc, pentru a realiza un fotoreportaj despre operaţiunile de salvare ce au loc. Atunci când a ajuns, atmosfera din jurul convoiului era una veselă, iar copiii se adunaseră în jurul lui zâmbind.

    A fost nevoie de o secundă pentru ca toate aceste lucruri să se schimbe, relatează Business Insider. A bombă a aterizat la câţiva zeci de metri de convoi iar scena s-a transformat într-una de groază. Khablieh a realizat două fotografii ale unei fetiţe: prima înainte de bombă, iar cea de-a doua în secundele care au urmat exploziei.

    “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”, povesteşte fotograful. “Cei mici se uitau la mine veseli, pregătindu-se pentru poze. Apoi i-am văzut alergând disperaţi, încercând să se îndepărteze”.

  • Copilul tău este implicat în activităţi artistice? Eşti în pericol să fii amendat! Vezi de ce

    Nota de informare trebuie însoţită de copia certificatului de naştere al copilului, copiile asctelor de identitate ale părinţilor, copia actului de identitate a însoţitorului, certificat medical care să ateste dacă minorul este apt pentru activitatea respectivă, aviz psihologic care să arate dacă particularităţile psihice ale copilului îl recomandă pentru activitatea respectivă şi dacă a fost informat şi este de acord să participe, avizul medicului sportiv, pentru copiii care participă la activităţi sportive de preformanţă şi adeverinţă din partea unităţii de învăţământ, dacă activitatea se desfăşoară în perioada programului şcolar. În zece zile lucrătoare de la începerea activităţii părinţii trebuie să transmită serviciului de asistenţă socială şi o copie certificată conform cu originalul a contractului încheiat cu organizatorul.  Amenzile sunt între 1000 şi 5000 de lei.

    Ativităţile pot fi de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la varii instituţii: teatre, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau aprice alte activităţi pe scenă, în filme artistice, înregistrări de emisiuni pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare, sedinţe foto, prezentări de modă sau sport de performanţă.

    Copiii cu vârsta sub 5 ani pot desfăşura activităţi doar între 9.00 şi 17.00, cei între 5 şi 12 ani între 8.00 şi 20.00, iar minorii de peste 12 ani între 7.00 şi 22.00. Durata activităţii trebuie să fie de cel mult o oră pe săptămână în cazul copiilor sub un an, două ore pe zi pentru 1 – 5 ani, patru ore pe zi pentru 5 – 12 ani şi şase ore pe zi peste 12 ani. Hotararea stabileşte şi alte limite de timp.
    Copilul trebuie însoţit de un adult pe toată durata activităţilor. Lipsa unui însoţitor sau dacă respectivul nu-şi îndeplineşte atribuţiile se amendează cu 5000 – 8000 de lei.

  • Un copil de 9 ani câştigă anual 1 milion de dolari de acasă. Părinţii lui au renunţat să mai muncească

    Evan este un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru Youtube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual.

    EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute, relatează Daily Mail.

    În multe dintre videoclipurile sale, Evan o are alături pe sora sa, Jillian. Tatăl său, Jared, este cel care filmează şi apoi editează clipurile care urmează să fie postate online.

    Tatăl lui Evan, Jared, a declarat că a angajat o echipă care să se ocupe de vânzarea anunţurilor publicitare şi negocierea cu nume importante din industria jucăriilor. În scopuri de marketing, s-a decis ca Evan să folosească trei conturi de Youtube: EvanTubeHD, EvanTubeRaw şi EvanTubeGaming. Cei de la Newsweek au scris că tânărul câştigă peste 1,3 milioane de dolari pe an prin vânzărea reclamelor pe canalul de Youtube.

    Evan nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie, Bethany Mota sau Nash Grier. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Phan a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

  • A inventat pantofii care “cresc” cu cinci numere în cinci ani, odată cu copilul, pentru cei săraci. Americanii îl asaltează cu comenzi

    Lee şi echipa sa au încercat să lucreze împreună cu companiile gigant din industria pantofilor, cum sunt Nike, Crocs sau Toms, dar nu au reuşit să îi convingă. În cele din urmă au găsit o companie, numită “Proof of Concept” care a decis să îi ajute cu designul.
    Pantofii sunt fabricaţi din piele de foarte bună calitate şi cu talpa din cauciuc similar celui din anvelopele maşinilor. Pantofii îşi pot modifica dimensiunile cu ajutorul unui sistem de catarame şi butoni şi sunt destinaţi să reziste cel puţin cinci ani şi să “crească” cu cinci numere în această perioadă.

    Kenton spune că încălţămintea este extrem de importantă pentru copii, pentru mersul la şcoală. O pereche de pantofi costă 10 dolari; sunt distribuiţi printr-un sistem de donatori către orfelinate şi instituţii religioase. Până acum 2.500 de copii din Ghana, Haiti, Peru, Columbia şi Kenya au primit pantofi, dar Lee spune că a primit un număr uriaş de comenzi, cele mai multe din partea americanilor, care îi cer şi pantofi pentru adulţi.