BusinessMagazin

Tag: angajatori

  • Profet digital, magician în vânzări sau director responsabil cu fericirea câteva dintre denumirile inedite de posturi care apar mai nou pe cărţile de vizită

    Profet digital, magician în vânzări, ofiţer de primă impresie sau director responsabil cu fericirea – acestea sunt doar câteva dintre denumirile inedite de posturi care „îmbracă“, cel puţin pe cărţile de vizită, posturi terne precum analist, reprezentant de vânzări, recepţionist sau director general. Suntem martorii unei schimbări de paradigmă în politicile din companii, în care angajaţii şi angajatorii păşesc din era tradiţională a resurselor umane într-una a recunoaşterii şi a valorificării talentelor.

    Andrei Dunuţă, 26 de ani, se recomandă drept „sales magician“, iar titulatura postului care inevitabil atrage atenţia nu a fost aleasă la întâmplare. Cu o experienţă anterioară de şase ani în sistemul bancar, Andrei este acum unul dintre fondatorii Self Trust Academy, o firmă de training specializată în programe de instruire în domeniul vânzărilor. Pe cartea sa de vizită, pe lângă titulatura neobişnuită a jobului, iese în evidenţă şi o schiţă-portret, în care Andrei – trainer şi speaker motivaţional în viaţa de dincolo de „magie“ –  ţine un microfon în mână.

    „O carte de vizită «cu poveste» te poate ridica în ochii celui din faţa ta, te face interesant şi memorabil şi stârneşte curiozitatea interlocutorului tău. Iar aceasta este fix reacţia pe care ţi-o doreşti la un eveniment de networking“, explică Andrei, care adaugă că acest concept de carte de vizită face parte dintr-un proiect mai amplu de identitate vizuală realizat anul trecut împreună cu specialişti în branding.

    Lucrurile sunt ceva mai complicate, spun experţii. Dacă pentru unii atragerea atenţiei printr-o carte de vizită deosebită are ca scop facilitarea unui proces de vânzare, pentru alţii oferirea unor astfel de „roluri“ poate avea mai multe efecte pozitive pentru business.

    Astfel, în organigramele din companii mai apar denumiri noi şi uneori extravagante de joburi pentru că această „modă“ reprezintă un instrument de a semnifica şi resemnifica o poziţie sau o persoană.

    „Versiunea tradiţională era axată pe structura ierarhică şi pe relaţiile de putere, plasând oamenii pe o axă verticală imaginară de jos în sus, începând cu nivelul de junior şi trecând prin experienced, senior, supervisor, manager, senior manager, director etc. Fiecare ştia astfel care îi este locul şi cui raportează, însă în timp s-a constatat că această poziţionare are efecte adverse deoarece oamenii tind să îşi perceapă jobul prin prisma titulaturii acestuia, prin substituţie. Astfel un job title precum «contabil junior» poate crea la unii percepţia unui rol mai puţin important, nesemnificativ, secundar de unde şi comportamente de indiferenţă, neimplicare sau depresie“, spune Sorin Faur, HR Coordinator pe regiunea Balcani în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală BDO. El vorbeşte de apariţia unei noi paradigme, care îşi propune să recunoască talentul oriunde s-ar afla şi indiferent de nivelul de experienţă sau expertiză profesională. Şi pentru că fiecare poziţie şi fiecare om devin tot mai importante, există tendinţa de a renunţa la denumirile de tip comandă- control bazate pe exprimarea nivelului ierarhic.

    „Oamenii nu mai sunt definiţi din perspectiva nivelului ierarhic, devenind contributori egali ca importanţă, diferiţi desigur ca specializare. Noile denumiri îi ajută astfel pe oameni să gândească pozitiv, să depăşească complexele generate de ierarhie, să îşi valorizeze mai bine rolul şi să fie mai fericiţi!“, mai spune Sorin Faur.

    Dacă specialiştii spun că noile roluri fac angajaţii mai fericiţi, cineva a inventat totuşi şi un „şef“ pe fericire. Cristina Săvuică, managerul care conduce compania de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Lugera & Makler, se recomandă de doi ani încoace ca fiind Chief Happiness Officer al companiei. De ce?

    „Decizia a venit în momentul rebrandingului de acum doi ani, când am trecut şi în titulatura firmei sintagma «The people republic». Şi, până la urmă, am ajuns la concluzia că rolul meu este să îi fac pe clienţi, pe angajaţi şi pe candidaţi fericiţi. În plus, este un instrument foarte bun de vânzare şi de diferenţiere, mi s-a întâmplat chiar să mi se ceară o carte de vizită doar pentru că persoana respectivă văzuse cartea mea de vizită la o colegă şi i-a plăcut“, spune Cristina Săvuică. Cartea sa de vizită are formatul unui paşaport pe care vizele prezintă de fapt serviciile pe care compania le oferă.

  • Pensiile private facultative devin o ţintă pe termen lung

    Creşterea salarială de mici dimensiuni şi stagnarea bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale pot fi explicate de contextul economic fragil din ultimii ani“, explică Marius Popescu, directorul general al NN Asigurări de Viaţă, referindu-se la modul în care angajatorii din România distribuie beneficiile propriilor angajaţi. Dacă salariile din mediul privat au crescut anul trecut cu 4,1%, toate tipurile de beneficii extrasalariale au scăzut, arată studiul PayWell realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România la finalul anului trecut.

    Astfel, venitul fix, reprezentat de salariul de bază şi de bonusurile fixe, reprezenta 92% din totalul pachetului total de remunerare (în comparaţie cu 69% în 2008), în timp ce bonusurile de performanţă au scăzut la 5% din totalul remuneraţiei, iar beneficiile extrasalariale la 3%. Spre comparaţie, în Germania, ponderea salariului în totalul pachetului salarial este de doar 75%.

    „Pentru industria pe care o reprezint, este mai impor-tantă dublarea numărului de companii care oferă angajaţilor pensii facultative în perioada 2010 – 2014 şi faptul că, dintr-o paletă largă de beneficii – de la tichete de masă şi până la servicii medicale – , pensiile facultative sunt beneficiul ex-trasalarial cel mai puţin accesat de companii pentru a-şi motiva, răsplăti şi loializa angajaţii. Astfel, există un potenţial mare ca pensiile facultative să urce în clasamentul beneficiilor oferite de către angajatori angajaţilor lor“, argumentează Popescu referindu-se la potenţialul de creştere al pieţei, pe seama creşterii numărului de participanţi înscrişi la fondurile de pensii facultative (Pilon III). În 2011, contribuţiile pentru pensia facultativă erau plătite de angajator pentru 40% dintre noii partici-panţi, în 2012 procentul a crescut la 41%, iar în 2014 ponderea a fost de 49%.

    În acelaşi timp, în 2014 au fost înregistrate 10% contracte cu contribuţie mixtă a angajatorului şi angajatului, procent relativ similar cu cel înregistrat în 2011. Un argu-ment în plus pentru creşterea pieţei este măsura reducerii CAS cu cinci puncte procentuale implementată la finalul anului trecut, ce ar putea să impulsioneze companiile din România să utilizeze acest tip de beneficii.

    Preferinţele angajaţilor în materie de beneficii extrasalariale sunt în continuare dominate de tichetele de masă, urmate de vacanţe, de servicii de transport (carduri de combustibil şi abonamente la Metrorex/RATB), de pensii private, de cursuri de dezvoltare profesională sau de limbi străine şi de asigurările de sănătate, potrivit unui studiu realizat prin platforma de beneficii personalizate Benefit Systems, după un an de activitate pe piaţa locală. Alegerea unei pensii facultative ca benefi-ciu a fost desemnată de 12,9% dintre respondenţi, fiind aleasă pentru utilitatea ei în planificarea viitorului financiar, pentru salariaţii care au posibilitatea de a opta.

    „Între beneficiile oferite de angajatori angajaţilor lor nu ar trebui să existe concurenţă, iar soluţia ar fi un pachet de benefi-cii extrasalariale echilibrat, care să răspundă nevoilor imediate ale acestora, dar care să le ofere şi siguranţă pe termen lung, fiind incluse astfel şi pensiile facultative“, descrie Marius Popescu modul ideal în care ar trebui să funcţioneze schemele de beneficii extrasalariale. 11% dintre respondenţii unui studiu realizat la iniţiativa NN Asigurări de Viaţă consideră angajatorul drept principalul responsabil pentru asigurarea veniturilor proprii după momentul pensionării. „Există încă un decalaj în privinţa gradului de cunoaştere a beneficiilor pensiilor facultative şi a modului în care funcţionează sistemul, atât în rândul angajatorilor, cât şi la nivel individual. Lucrurile se schimbă însă treptat, un rol extrem de important în acest sens avându-l demersurile de informare pe care administratorii fondurilor de pensii facultative le-au intensificat în ultimii ani“, explică Popescu.

  • Cum se folosesc angajatorii de puterea de la interviu ca să nu le dea angajaţilor salarii mai mari decât merită

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • Renault România angajează specialişti şi oferă 2 burse la master în Franţa

    “Căutam persoane cu experienţă relevantă în inginerie mecanică, inginerie electrică, electronică, automatică, autovehicule rutiere, tehnologia construcţiilor de maşini. De asemenea suntem interesaţi de persoane cu experienţă în domeniile financiar (control de gestiune) şi resurse umane (compensaţii şi beneficii) pentru activităţile pe care Renault le are în România”,  a precizat Dana Oprişan director executiv resurse umane Renault România.

    Candidaţii care doresc să aplice pentru unul dintre cele 31 de tipuri de posturi oferite de Renault România trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: experienţă de minim doi ani în domeniul auto sau conex; xperienţă de management de proiect; cunoştinte despre tehnica automobilului; cunoştinte tehnice şi economice despre procesele logistice şi de transport; cunoştinţe de limbi străine (engleză, franceză şi germană); cunoştinte operare MS Office; cunoştinţe utilizare program de proiectare Catia V5; aptitudini de negociere şi orientare către client.

    Candidaţii trebuie să fie disponibili pentru a lucra în Bucureşti, Piteşti sau Mioveni. Candidaţii vor putea avea un prim interviu, chiar la stand, cu specialiştii Renault România din diverse domenii: Inginerie (Inginerie vehicul şi Sisteme), Servicii (Supply Chain), Logistică (Calitate şi Inginerie), precum şi Financiar (Cost vânzare şi Control de gestiune).

    Renault România, în parteneriat cu Agence Universitaire Francophone şi Ambasada Franţei la Bucureşti, oferă şi două burse de studii la universităţi din Franţa, adresate masteranzilor în anul I, cu profil studii tehnice.

    Cursurile pentru master, anul II, vor începe în luna septembrie 2015, iar anul universitar cuprinde un semestru teoretic, dedicat  studiilor, şi unul practic, dedicat stagiului. După finalizarea studiilor în Franţa, cei doi bursieri vor fi evaluaţi de Renault România în perspectiva angajării acestora în activitatea de producţie, pe platforma industrială de la Mioveni.

     

  • Inspecţia Muncii: Aproape 500.000 de angajatori şi 5,8 milioane de contracte active, la sfârşitul lunii februarie

    Inspecţia Muncii precizează că, la sfârşitul lunii februarie, în România erau înregistraţi 5.221.865 de salariaţi, 5.846.576 de contracte active şi 496.588 de angajatori, cifrele fiind în creştere comparativ cu ultima lună a anului trecut, dar şi faţă de luna ianuarie.

    În decembrie 2014, la nivel naţional erau activi 5.203.946 de salariaţi, 5.822.790 de contracte şi 493.411 de angajatori, iar în prima lună a acestui an – 5.194.918 angajaţi, 5.811.937 de contracte şi 493.302 angajatori.

    Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 2014, 1.447.697 dintre salariaţi cetăţeni români activi, cu contract individual de muncă normă întreagă erau angajţi cu salariul lunar de bază brut, adică 900 de lei.

    În ianuarie 2015, numărul salariaţilor cu contract individual de muncă, remuneraţi cu salariul minim pe economie, de 975 lei brut, ajunsese la 1.246.849 de persoane, iar la sfârşitul lunii februarie, 1.323.316 de salariaţi cetăţeni români erau în această situaţie.

    Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, 30.830 de salariaţi activi, care au contract individual de muncă normă întreagă, au peste 65 de ani.

  • STUDIU: Peste un sfert dintre companiile din România vor face angajări în trimestrul al doilea

    Peste două treimi (67%) dintre companii nu prevăd schimbări.

    Astfel, rezultă o previziune netă de angajare de +11%, cea mai puternică din trimestrul patru din 2012 până în prezent. Previziunea netă de angajare reprezintă diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor, în trimestrul următor.

    “Semnele unei activităţi de angajare mai intense sunt din ce în ce mai vizibile, atât din îmbunătăţirea treptată şi modestă a previziunii, pe parcursul ultimelor trimestre, dar şi din repartizarea mai echilibrată a optimismului, în rândul angajatorilor din majoritatea sectoarelor de activitate, a regiunilor sau tipurilor de organizaţii. În cea mai mare parte a regiunilor şi sectoarelor de activitate angajatorii se arată nu doar mai optimişti, ci şi mai dinamici, scăzând numărul de companii care adoptă o atitudine prudenţă, de expectativă”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

    Angajatorii din industria prelucrătoare se dovedesc din nou cei mai optimişti, previziunea netă de angajare din sector, de +28%, este cea mai robustă din ultimele 10 trimestre, şi a crescut cu 12 puncte procentuale faţă de cea exprimată în primul trimestru al acestui an.

    Cea mai amplă îmbunătăţire faţă de trimestrul anterior, de 15 puncte procentuale, este raportată însă în sectorul transport, depozitare şi comunicaţii, unde previziunea de +17% este cea mai optimistă din trimestrul unu din 2009 până în prezent.

    Perspectivele de angajare sunt mai optimiste şi în sectorul construcţii, angajatorii raportând o previziune netă de +16%, cu 12, respectiv 16 puncte procentuale mai puternică decât cea din primele trei luni ale anului, respectiv din trimestrul al doilea din 2014.

    De altfel, oportunităţile pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă se vor multiplica, în mai mică sau mai mare măsură, în toate sectoarele de activitate, cu excepţia celui de energie electrică, gaze, apă, unde angajatorii raportează singura previziune negativă din acest trimestru, de -8%, valoare cu 8 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul unu şi cu 12 puncte procentuale sub trimestrul unu al anului trecut, menţionează raportul.

    Din punct de vedere regional, perspectivele de angajare sunt pozitive în toate cele opt regiuni ale ţări, fiind fie mai puternice, fie stabile raportat la trimestrul trecut. Cea mai mare îmbunătăţire, de 18 puncte procentuale, este raportată de angajatorii din regiunea Sud-Vest. Previziunea netă de angajare din această regiune, de +14%, este cea mai puternică enunţată de angajatori în ultimii trei ani.

    Angajatorii din regiunea Sud raportează la rândul lor o îmbunătăţire considerabilă faţă de trimestrul anterior, 30% dintre ei anunţând planuri de a-şi creşte numărul de angajaţi în intervalul aprilie – iunie 2015. Previziunea netă de angajare din regiune, de +22%, s-a îmbunătăţit cu 12 puncte procentuale faţă de trimestrul unu şi cu 15 puncte procentuale faţă de trimestrul al doilea al anului trecut, fiind cea mai solidă de pe întreg teritoriul ţării.

    Angajatorii din organizaţii de dimensiuni micro, cu mai puţin de 10 angajaţi, sunt mai optimişti decât în orice alt moment din ultimii 6 ani (din trim. I/2009), raportând o previziune netă de angajare de +11%, îmbunătăţită atât faţă de primul trimestru, cât şi faţă de trimestrul doi din 2014, cu 15, respectiv 11 puncte procentuale.

    Şi angajatorii din organizaţii mici (10-49 angajaţi) şi medii (40-249 angajaţi) se arată încrezători, exprimând previziuni de +8%, respectiv +13%. Activitatea de angajare va continuă şi în organizaţiile mari, cu peste 250 de angajaţi, dar previziunea rămâne stabilă comparativ cu trimestrul anterior şi scade cu patru puncte procentuale faţă de trimestrul al doilea din 2014.

    “Per ansamblu, această este prognoza cea mai favorabilă din ultimele 9 trimestre. Nu numai că angajatorii se arată mai fermi în intenţiile de a-şi creşte numărul de angajaţi, ci şi mai puţin dispuşi să facă scăderi de personal decât au fost în trimestrul întâi. Este încurajator că apar mai multe oportunităţi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă în regiunea lor, sau în sectorul de activitate pe care aceştia îl vizează, ceea ce poate fi indicatorul unei reveniri economice mai sustenabile. Totuşi, acest optimism mai uniform răspândit este de dată prea recentă pentru a putea fi asimilat unei tendinţe, chiar şi într-un context european de un optimism prudent”, a adăugat Valentin Petrof.

    Pentru România, studiul s-a derulat în intervalul 14 – 27 ianuarie 2015 pe un eşantion reprezentativ de 626 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marja de eroare de +/-3,9%.

  • ZF: Kaufland a devenit cel mai mare angajator din România, depăşind OMV Petrom

    Cei mai mari 100 de angajatori au împreună 441.000 de salariaţi şi concentrează 8,4% din efectivul total de personal din economie.

    Deschiderea de noi magazine a făcut ca retailerul ali­mentar Kauf­land, parte a grupului german Schwarz (familia mai deţine şi reţeaua Lidl), să ocupe primul loc în topul celor mai mari angajatori din economie în 2014, ajungând la un număr de peste 22.300 de angajaţi.

    OMV Petrom, care a fost în mod tradiţional cel mai mare angajator privat în ultimii ani, a fost astfel depăşit, având în vedere că a rămas cu doar 16.500 de angajaţi (în minus cu  2.500 de salariaţi faţă de 2013). Ironic, un grup care plăteşte salarii mici (salariul mediu în Kaufland este de circa 1.900 de lei brut pe lună) a depăşit un angajator cu salarii mari (în cadrul OMV Petrom, salariul mediu este de circa 8.500 de lei brut pe lună).

    Poşta Română, care avea în 2013 un număr mediu de peste 28.000 de angajaţi (potrivit datelor raportate la Finanţe), nu apare în topul celor mai mari 10 angajatori deoarece sursa datelor pentru tabel este Inspecţia Muncii, care colectează datele privind numărul de salariaţi ai Poştei separat, pe fiecare direcţie regională.

    Citiţi mai multe pe zf.ro

  • Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Dacă e să căutăm rapid termenul care îl defineşte pe Vladimir Sterescu, îi putem spune liniştiţi „angajatorul“. Antreprenorul care în urmă cu nouă ani îşi vindea call-centerul EasyCall americanilor de la CGS, la rândul ei o companie antreprenorială, a devenit unul dintre marii angajatori locali; mai mult, se adresează cu precădere Generaţiei Y, care se confruntă cu o rată îngrijorătoare a şomajului. Prezent la evenimentul „Meet the CEO“, Sterescu a pledat pentru industria de outsourcing, care oferă slujbe pentru circa 60.000 de oameni, a vorbit despre experienţa sa personală, de antreprenor şi de şef al unei companii importante de servicii, dar şi despre 
ieşirea României din zona de low cost.

    “Cred că trebuie să ieşim din zona low cost şi cred că trebuie să susţinem din ce în ce mai des că suntem o piaţă cu o forţă de muncă educată, competentă să preia servicii din ce în ce mai complexe“, spune Vladimir Sterescu, rezumând în câteva rânduri ceea ce a fost un avantaj, dar şi un blestem pentru angajatul român, definiţia de forţă de muncă ieftină. Şi el trebuie să ştie destul de bine, pentru că de aproape un deceniu lucrează într-o industrie competitivă, cu implicarea unui mare număr de oameni, industrie care ar trebui să îşi depăşească percepţia cvasigenerală de cenuşăreasă a sectorului tehnologic.

    În cazul CGS, când spunem număr mare de oameni, spunem aproape 3.000 de tineri de până în 30 de ani, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, care lucrează pentru clienţi mari companii din topul 500 Fortune. „Personalul este marea bătălie în industria de call center. Industria creşte, iar pentru oamenii care sunt în industrie asta înseamnă oportunităţi de a se dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi generaţia nouă. Este o generaţie care arde etape, care la interviu întreabă cum poate ajunge manager, şi este foarte bine că vrea să ajungă manager şi trebuie să ai un răspuns pentru el. Este o generaţie care comunică mai greu în mod direct, dar se descurcă foarte bine în social media şi îşi extrage informaţie din online. Este o generaţie foarte bine documentată sau, dacă nu este, într-o oră are toate răspunsurile, pentru că fiecare este conectat cu 1.000 de prieteni.“ Iar faptul că tinerii lucrează pentru clienţi din topul 500 Fortune, pentru cele mai mari companii din lume, care au standarde de la care pot învăţa, este un avantaj inportant. Mai mult, un angajat poate trece la un alt client, care activează în altă industrie, aşa că într-un timp relativ scurt se poate familiariza cu două industrii şi cu două din cele mai mari companii din lume. „Ceea ce este fabulos pentru cineva de 27 – 29 de ani. Aceasta este zona în care trebuie să ne diferenţiem şi trebuie să speculăm momentul creşterii industriei, în care apar oportunităţi“, spune Sterescu.

    Industria locală a outsourcingului intră într-o perioadă de rafinare, de evoluţie. „În 2003 am început cu servicii de call center, iar ulterior am început să oferim servicii de suport tehnic, pentru telefoane mobile, pentru laptopuri sau pentru anumite produse software specifice unor companii. Dacă ne uităm la marii jucători, Genpact, Accenture sau IBM, ei au adus aici suport pentru servicii financiare, legal, procurement, HR outsourcing. CGS oferă şi servicii financiare şi, dacă te uiţi pe o piramidă a activităţilor de suport, call centerul este undeva jos, iar noi trebuie să începem să urcăm, să ne diferenţiem cât mai mult şi să oferim cât mai multe astfel de servicii specializate. În Bucureşti sau în Cluj nu se va mai vorbi, în scurt timp, de piaţă low cost. Dacă spui că omul meu are cunoştinţe financiare, bancare, are o experienţă în banking de câţiva ani şi poate să facă activităţi de contabilitate, de exemplu, în mai multe limbi străine, nu mai eşti în zona low cost, eşti într-o zonă a specialiştilor. Acolo cred că este secretul de creştere.  Dar mesajul trebuie să fie unitar, toţi cei din industria de outsourcing din România trebuie să avem acest mesaj: „Noi nu suntem piaţă low cost“. Până acum modelul de vânzare pentru serviciile noastre în exterior era foarte simplu: veniţi în România, avem salarii mici şi forţă de muncă educată care ştie limbi străine. Eldorado! Nu mai e chiar aşa, trebuiesc atrase şi activităţi mai complexe, chiar dacă volumele sunt mai mici“, spune şeful CGS.

    Acest paragraf nu ar fi complet fără o statistică relevantă: în 2013, în Uniunea Europeană, 23,4% dintre tinerii sub 25 de ani erau şomeri, ajungându-se, conform Eurostat, până la 58,3% în cazul tinerilor greci sau 55,5% pentru spanioli. În România şomajul în rândul tinerilor este 23,6%, în Bulgaria 28,4%, iar în Ungaria 27,2%. 57,7% dintre tinerii europeni de 15 – 24 de ani erau, în 2013, inactivi; asta înseamnă 32,6 milioane de persoane. Sigur, în cele mai multe dintre cazuri inactivitatea înseamnă de fapt continuarea studiilor sau alte responsabilităţi sociale sau familiale, dar există totuşi 5,6 milioane de tineri europeni care îşi caută şi nu îşi găsesc un loc de muncă, determinând presa şi observatorii sociali să vorbească despre „generaţia pierdută“ a Europei.

  • Candidaţii care dezvăluie la interviul de angajare salariul de la jobul anterior au şanse minime de creştere

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • Numărul optim de joburi. Cât de des poţi să-ţi schimbi jobul fără a intra pe lista neagră a recruiterilor?

    Totuşi, care este perioada „de graţie“ a unui job, care sunt semnalele care ar trebui să le dea de înţeles angajaţilor că este timpul să-şi dea demisia şi cât de des îşi pot schimba aceştia locul de muncă fără a trezi suspiciuni din partea recruiterului?

    „Am reflectat destul de mult la acest subiect după ce am crescut timp de un deceniu în cadrul aceleiaşi companii. Fiecare persoană are o perioadă determinată în care poate să se dezvolte şi să contruiască în acelaşi mediu. Cred că aceasta nu ar trebui să fie mai mică de doi ani şi jumătate şi în niciun caz mai mare de cinci ani“, este de părere Irina Arsene, fondator al firmei de servicii de background screening Mindit. Chiar dacă angajatorul încearcă să îşi păstreze angajaţii motivaţi şi chiar dacă le dă şanse constante de promovare sau de rotire pe alte posturi, cultura companiei este aceeaşi. Astfel că, odată ce angajatul s-a obişnuit cu modul cum sunt abordate procesele şi procedurile, intervine comoditatea, cel mai mare duşman al dezvoltării.

    Numărul de joburi pe care, cel puţin în ochii recruiterilor, este bine să le schimbe un candidat de-a lungul carierei diferă în funcţie de industria în care lucrează sau pe care o ţinteşte. Spre exemplu, în IT oamenii de HR sunt obişnuiţi să aibă interviuri de recrutare cu specialişti care schimbă poziţia sau angajatorul chiar o dată la unul sau doi ani. Însă în IT cele mai multe companii lucrează pe proiecte, iar angajaţii sunt, de fapt, în mare parte, propriii şefi (fiind angajaţi pe contracte de tip PFA). Prin urmare, ei sunt firme care vânează contracte şi care pot să lucreze şi doar trei sau şase luni pe un proiect. Iar acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul consultanţilor, inginerilor sau al managerilor de proiect.

    „În sectoare de activitate foarte dinamice, cum este cel de IT, schimbările de rol se fac la unu-doi ani, aşa încât specialiştii nu ajung să fie neapărat demotivaţi, ci pot fi interesaţi de alte opotunităţi mai atractive, în principal de tipul proiectului în care urmează sa se implice, de tehnologiile de ultimă oră pe care le pot utiliza sau de metodologia pe care se lucrează sau de colaborarea cu experţi internaţionali“, explică Larisa Condriuc, business line manager al diviziei Manpower Professional din cadrul grupului cu activităţi în recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară ManpowerGroup.

    O regulă a schimbării jobului este greu de trasat. În schimb, dacă un recruiter vede schimbări prea rapide de job într-un timp scurt şi nu are siguranţa că angajatul va sta măcar doi ani la locul de muncă pentru care a fost selectat, astfel încât să îşi recupereze investiţia, CV-ul acestuia s-ar putea să fie plasat în teancul voluminos al celor care nu mai primesc o ofertă. „O persoană care îşi schimbă joburile foarte des atrage foarte multe suspiciuni din partea unui viitor angajator, care nu îşi doreşte să investească efort şi bani în cineva care nu va sta măcar doi ani, astfel încât să merite acest proces. Am observat de-a lungul timpului că, în cazurile de fluctuaţie mare într-un timp scurt, există un feedback mai puţin pozitiv cauzat, de regulă, de nepromovarea perioadei de probă“, mai precizează Irina Arsene.

    Sunt însă şi cazuri în care evidenţa mai multor joburi în CV este apreciată de angajatori pentru expunerea la medii diferite şi situaţii în care nici loialitatea exagerată nu este privită cu ochi bun de recruiter. Spre exemplu, un angajat care a stat într-o singură companie timp de şapte-nouă ani poate fi considerat un candidat dificil pentru că se adaptează mai greu la o altă cultură şi la alte procese.

    De ce ar trebui angajaţii să se gândească la o eventuală demisie? Larisa Condriuc spune că „un semnal de alarmă ar fi amânarea sau anularea proiectelor în care sunt implicaţi, astfel că nu îşi pot folosi expertiza şi nu pot concretiza rezultatele muncii lor. De asemenea, dacă observă că desfăşoară activităţi pur repetitive şi nu se mai dezvoltă pentru a ţine pasul cu evoluţia profesiei sau a tehnologiei, ar putea lua în considerare o schimbare de job“.