Titlul opiniei era ”Atâta timp cât Iulian Dascălu va prefera să-şi petreacă weekendul la Viena în loc să fie în stradă în fruntea tuturor oamenilor de afaceri şi a câtorva sute de mii de oameni din Iaşi, Bacău, Botoşani, Piatra-Neamţ, Vaslui, Suceava, nu se va construi nicio autostradă care să lege Moldova de Bucureşti sau de vestul ţării, iar diferenţele economice se vor accentua“.
Iulian Dascălu este milionar, în euro (dacă nu chiar a trecut de 100 de milioane de euro), iar toţi aceşti bani i-a făcut prin muncă, în România.
Bancherul meu, corporatist de când se ştie, sigur nu a avut un salariu mediu pe economie şi nici un salariu mediu pe sistemul bancar, care este dublu sau chiar triplu faţă de medie, ci chiar mai mult.
Nu a dus-o rău în România; deloc.
Şi totuşi este foarte nervos pe România, pe sistem, pe autorităţi, pe politicieni, pe toată lumea.
Ce am observat este că aceia care au avut o şansă în România, cei care au fructificat-o fie printr-un business propriu, fie printr-o poziţie bună într-o companie, sunt foarte supăraţi pe această ţară, care într-un fel sau altul le-a dat totul, bineînţeles pe munca lor.
Cei care au câştigat mai puţin, cei care s-au adaptat mai greu vremurilor, cei pentru care capitalismul din România nu a fost aşa bun, nu sunt chiar aşa supăraţi, cel puţin din punctul de vedere al limbajului.
De asemenea, cei care au plecat din România având în spate studii superioare au o privire extrem de nemulţumită legată de evoluţia României, în ultimii 10-15 ani, faţă de cei care au plecat să fie căpşunari, cameriste, spălători de vase, ospătari, barmani, lucrători în construcţii cu mâna şi cârca.
Şi mă întreb: de ce? De ce aceia care au făcut, au câştigat mai mulţi bani în România sau au poziţii superioare în Occident, pe salarii mai mari sunt atât de critici faţă de România?
La polul opus, o bună parte din străinii care au avut şansa să vină în România, într-o mulţinaţională, sau să facă business, sau să găsească parteneri de business, fie au rămas aici, fie vorbesc extrem de bine de România.
România? O ţară extraordinară, oameni fabuloşi, numai cine nu a vrut nu a făcut bani aici! O ţară în care trăieşti mai bine decât în Franţa, Germania, Italia, America, spun expaţii.
O întreagă generaţie de expaţi şi-au găsit de lucru la companiile româneşti după ce li s-a terminat mandatul la multinaţionale. Pentru că nu au vrut să plece din România, pentru că au considerat că sunt mai relevanţi aici, că pot face mult mai multe lucruri aici, decât în ţara lor.
Ce spunem noi? ”O ţară de kkt!“ Iar asta o spun românii care au câştigat mai mult aici, decât media sau decât ar fi putut să câştige în afară, dacă ar fi mers să lucreze în altă ţară sau dacă ar fi făcut business acolo.
Dacă stai de vorbă cu ei, în cafenelele şi restaurantele din Bucureşti, care pot să rivalizeze cu cele de afară, aşteptându-i un BMW X5 sau un Q7 afară, toată lumea este nemulţumită pe România.
Bineînţeles că sunt şi excepţii.
Mulţi români au sperat că lucrurile se vor desfăşura mult mai repede, că autostrăzile se vor construi peste noapte, că drumurile vor fi libere, nu aşa aglomerate ca acum, că parcările vor fi peste tot, că politicienii vor lucra pentru cei care i-au trimis în Parlament, nu pentru ei personal, că taxele şi impozitele vor fi mici, că birocraţia administrativă va dispărea, la fel şi corupţia, doar prin ieşirea în stradă sau prin protestele verbale din conversaţii din clădirile de birouri sau de pe Facebook.
Într-o seară de duminică, am avut şansa să iau un taxi, la 1,39 lei/km, pe o distanţă scurtă, cu un şofer israelian, căsătorit cu o româncă şi pe care l-am întrebat cum e în România, de fapt cum e viaţa în Bucureşti, ca taximetrist. A răspuns clar: ”În România? O superţară, sunt mulţi bani, numai voi, românii, nu-i vedeţi!“.
