Tag: analiza

  • „Dobânzile cresc, costul capitalului creşte mult, există şi risc geopolitic. Riscul unei noi crize financiare este inerent

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    Chiar dacă observă că discuţiile cu clienţii Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populaţie beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalităţile, populismul − riscul crizei şi populismul reprezintă un mare coşmar”, crede analistul.
    El spune că evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. „În România veţi avea probabil mai puţină activitate economică, trebuie să luaţi în calcul că în proiectul bugetului european se aşteaptă să scadă fondurile structurale spre ţări precum România sau Polonia; veţi avea un aflux de capital mai scăzut din ţările vestice şi în acelaşi timp va trebui să vă confruntaţi cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.

    Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piaţa nu a fost lăsată să se prăbuşească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat va trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie şi de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe ţări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt şi acestea mai mari.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greşelilor şi la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni şi bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înţeles ca o greşeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”

    În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reuşesc să livreze, au nevoie de prea multă finanţare, costul capitalului creşte, încep să piardă încrederea analiştilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această compania a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supravieţui.

    „Toţi credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”

    Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa şi asupra modului în care monedele digitale şi tehnologiile din spatele acestora vor influenţa lumea finanţelor.

    „Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activităţi”, crede Dembik.

    Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicaţii legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.

    „Este o inovaţie, sunt foarte optimist în ceea ce o priveşte, dar câţiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reuşesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reuşesc să evolueze: „Băncile omoară inovaţia atunci când cumpără start-up-uri”. 

    Aşadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promiţătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluţiei tehnologice. El spune că totuşi că acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash şi au conexiuni politice”.

    Oferă ca exemple ţări precum Germania, Franţa şi chiar şi Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar şi cele în formă foarte proastă, au în continuare susţinerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puţin profitabile decât acum, aşadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni – aş spune că dacă eşti tânăr şi abia ţi-ai obţinut licenţa, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci.”

    Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare şi reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aş fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”

    Când vom vedea o ţară cu o monedă digitală? În timp ce exemplul lui Petro, moneda venezueleană, este o înşelătorie a guvernului venezuelean, toţi cumpărătorii acesteia fiind în Venezuela, ceea ce înseamnă că e vorba despre instituţii venezuelene, bănci centrale, etc. şi nu există investitori străini în aceasta, Christopher Dembik este de părere totuşi că sfârşitul cash-ului va veni. „Acest lucru este mult mai bun pentru majoritatea statelor pentru că problema cu statul este că vrea să lucreze unde se duc banii şi va fi o modalitate foarte bună pentru el să controleze acest lucru − mult mai bine decât cash-ul.”

    El nu crede că există un viitor pentru criptomonedele lansate deja, în special pentru Bitcoin. Este de părere însă că anumite guverne vor începe să folosească tehnologia criptomonedelor pentru a implementa propriile monede digitale şi vor avea succes fiindcă vor fi credibili. În Venezuela nu există credibilitate, dar monedele digitale lansate în Scandinavia ar putea avea mare succes – în contextul încrederii generate de ţările de aici.

    Dembik crede totuşi că este o chestiune de decenii până când se va realiza acest lucru; este nevoie de regularizarea domeniului, tehnologia are nevoie de îmbunătăţiri şi, deocamdată, analistul nu observă vreun guvern sau bancă centrală care să facă acest pas în curând. „Când vine vorba despre politici monetare, este nevoie mereu de decenii pentru schimbări atât de mari precum aceasta.”

    Dembik a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, pas pe care îl consideră a fi o greşeală. „Călătoresc deseori în Polonia şi, de fiecare dată când merg acolo, ceea ce spun este nu ar trebui să adopte euro. De ce? O astfel de decizie este benefică doar pentru o economie foarte puternică, cu o competitivitate foarte ridicată; dar dacă arunci o privire spre Slovacia şi chiar şi ţări ca Spania, Portugalia, Italia, acestea au pierdut multă competitivitate din cauza introducerii euro. Aşadar euro este un vis frumos, dar, de fapt, dacă nu ai o competitivitate puternică a produselor, poate însemna mari probleme pentru ţara respectivă.”

    El oferă exemplul Slovaciei, ţară care a aderat la zona euro în 2009 şi, ulterior, a intrat în recesiune. Chiar dacă economia globală per ansamblu nu se afla într-o stare bună în acel moment, crede că impactul acestei schimbări a contribuit la involuţia situaţiei economice a ţării.

    „Nu este o mişcare inteligentă, mai ales când vezi probleme mari în interiorul zonei euro în termeni de politică; acum câţiva ani m-am întâlnit cu fostul guvernator al băncii centrale din Polonia, el este un social- democrat, proeuropean, mi-a spus că nu adoptă euro nu fiindcă nu au încredere în monedă, ci în politicile din spatele acesteia, ştim că vom avea un impact negativ asupra economiei noastre.”

    Care sunt soluţiile pentru o creştere economică puternică? Christopher Dembik este de părere că pentru economia României, cel mai bun pariu este ca în continuare să ofere servicii pentru ţările vestice: „Este cel mai bun pariu, funcţionează bine. Trebuie să investiţi însă mai mult în educaţie, fiindcă este singura modalitate prin care veţi putea inova. Totodată, trebuie să aveţi un parteneriat puternic între sectorul privat, educaţie şi stat”.

    Analistul oferă exemplul Tel Avivului, unde a locuit pentru câţiva ani. El spune că a fost uimit să regăsească în acelaşi campus, pentru studenţii din domeniul IT, guvernul, companiile private, educaţia – toate lucrau împreună pentru a asigura inovaţia. „Nu avem un astfel de parteneriat nici în ţările vestice; trebuie să existe genul acesta de parteneriate pentru că este cheia spre a merge upmarket, trebuie să inovaţi. Ştiu că în Europa Centrală şi de Est sunteţi foarte buni în industria jocurilor, care evoluează deja spre upmarket, dar trebuie să găsiţi noi industrii, noi pieţe de nişă în care să aduceţi inovaţie, poate va lua mult timp, dar va ajuta pe termen lung.”

    Cum e văzută acum România în Franţa, ţara sa de origine? „Pentru investitorii francezi, e prea departe. Nu o înţeleg. Majoritatea francezilor nu îşi aduc aminte legăturile puternice dintre Franţa şi România, nu înţeleg foarte bine în ce constă economia României în prezent – nu ştiu despre IT-ul foarte puternic, nu toţi ştiu asta – cred că există nevoia ca România să facă lobby în Franţa pentru a încerca să atragă investiţii.”
    Chiar dacă avem exemplul unui mare investitor precum Renault, crede că este nevoie de aducerea mai multor investiţii: „Trebuie să faceţi ceva pentru a-i seduce pe investitorii francezi. Problema este că deseori investitorii francezi nu se uită la Europa Centrală şi de Est. Se uită la ţările vestice, la nordul Africii − Maroc, Algeria dar e păcat, pentru că eu cred − din moment ce aveţi angajaţi foarte talentaţi − că puteţi face foarte multe”.

    O parte din munca lui Christopher Dembik este formată din călătorii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar în România s-a aflat recent pentru a se întâlni cu o parte dintre clienţii Saxo Bank pentru a le prezenta o perspectivă a situaţiei economice globale şi a evoluţiei pieţei de capital.

    El mărturiseşte că a ajuns să studieze economia accidental. A studiat ştiinţe politice, şi-a dorit o carieră politică, a candidat ca primar în Franţa şi a ajuns chiar să îl sfătuiască pe Emmanuel Macron în campania sa în aspecte care ţin de macroeconomie – şi în prezent îi sfătuieşte pe o parte din membrii echipei sale în legătură cu situaţia economică politică din Europa Centrală şi de Est.

    A lucrat şi pentru Ambasada Franceză din Israel şi pentru un start-up financiar din Israel. La întoarcerea în Franţa, s-a angajat la Saxo Bank ca economist pentru biroul francez al companiei, iar în prezent lucrează pentru compania globală.

    În urma vizitei în România, a observant că clienţii români au cunoştinţe solide de economie, chiar mai multe decât în ţările vestice şi, în special, în comparaţie cu ţara sa de origine. „Cunosc foarte bine evoluţia pieţei de capital. Clienţii francezi, de obicei, au mai puţine cunoştinţe, în majoritatea cazurilor, dar mulţi bani; pentru a deveni unul dintre clienţii noştri din România trebuie să ai deja un nivel ridicat de câştiguri, în Franţa este un profil diferit şi am fost extrem de impresionat.” A observat de asemenea că majoritatea clienţilor aşteaptă câştiguri pe termen scurt şi mediu; totodată, investitorii români sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri decât clienţii din alte ţări.

    „Acest lucru este deopotrivă pozitiv, înţeleg riscul, vă ofer un exemplu: am fost uimit de cât de multe întrebări am primit legate de criptomonede; dacă vorbesc cu investitori britanici, francezi şi chiar şi germani, îmi vor spune că acestea sunt o înşelătorie, în care nu investim. Aici am observat un interes puternic, am fost impresionat − este prima dată aici şi am fost surprins.”

    Christopher Dembik mărturiseşte că, deşi îi place economia, ştie că nu îşi va petrece toată cariera în acest domeniu, lucru pe care îi sfătuieşte şi pe studenţii la economie pe care îi întâlneşte. „Nu este o ştiinţă exactă, greşeşti de mai multe ori decât ai dreptate − dacă faci 20-30 de ani de carieră ca economist, în cele din urmă nu mai suporţi, repeţi de milioane de ori aceleaşi lucruri, ce le spun studenţilor este că pot face asta la începutul carierei lor, dar să se gândească la valoarea pe care ar putea-o aduce mai târziu asupra unei companii, guvern etc.”

    De altfel, descrie postura de economist drept una facilă: „Critici, dai sfaturi, dar nimeni nu verifică de fapt ceea ce spui, nu îţi asumi responsabilitatea pentru nimic. Mi-ar plăcea să îmi asum responsabilitatea, de aceea îmi place politica, fiindcă îmi place să îmi asum responsabilitatea de a schimba vieţile oamenilor”.

  • Planul Ungariei pentru a ajunge la fel de bogată ca Austria

    Analiza nu are concluzii optimiste despre rezultatele de până acum. „În pofida mai multor încercări, Ungaria, ca multe alte state din Europa Centrală şi de Est, nu poate ajunge din urmă vestul din punctul de vedere al economiei“, se arată în lucrarea citată. Documentul stabileşte ţinte macroeconomice ambi­ţioa­se pentru 2030 care pot fi atinse prin urmarea celor 180 de paşi.
     
     De ase­menea, studiul demonstrează că, prin prisma comparaţiei cu statisticile inter­na­ţionale, progresul economic al Un­gariei ar trebui să se bazeze mai degrabă pe o creştere calitativă decât pe o creş­tere cantitativă. Prin reforma com­peti­ti­vităţii se va putea îmbunătăţi pro­duc­tivitatea, iar în 10 ani salariile no­minale se pot dubla.
     
    Dacă se ajunge la ocuparea integrală a forţei de muncă, se va putea menţine permanent o creştere a PIB de 4-4,5%. Banca centrală a făcut 14 propuneri pentru diferite sectoare, dintre care multe sunt în acord cu pla­nurile guvernului. Guvernatorul băncii centrale Gyorgy Matolcsy este prieten bun cu premierul Viktor Orban. Sectoarele vizate includ impozitarea, demografia şi reforma pieţei muncii. Banca centrală propune, printre altele, reducerea şi mai mult a taxelor legate de muncă. Concepţia de stat mic şi eficient pre­zentă în planurile băncii este, de ase­menea, în ton cu politicile guvernului.
     
    Ţintele propuse de banca centrală ar putea fi atinse prin transformarea celor două sisteme principale de stat – de sănătate şi de educaţie. Investiţiile în capitalul uman ar juca un rol esenţial. De fapt, un sfert din propuneri vizează educaţia publică, învăţământul superior şi problemele de sănătate. În aceste domenii, Ungaria are performanţe slabe în comparaţie nu doar cu ţările occidentale, dar şi cu Europa Centrală.
     
  • „Cocktail pentru o nouă criză”

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    Chiar dacă observă că discuţiile cu clienţii Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populaţie beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalităţile, populismul − riscul crizei şi populismul reprezintă un mare coşmar”, crede analistul.
    El spune că evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. „În România veţi avea probabil mai puţină activitate economică, trebuie să luaţi în calcul că în proiectul bugetului european se aşteaptă să scadă fondurile structurale spre ţări precum România sau Polonia; veţi avea un aflux de capital mai scăzut din ţările vestice şi în acelaşi timp va trebui să vă confruntaţi cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.

    Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piaţa nu a fost lăsată să se prăbuşească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat va trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie şi de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe ţări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt şi acestea mai mari.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greşelilor şi la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni şi bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înţeles ca o greşeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”

    În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reuşesc să livreze, au nevoie de prea multă finanţare, costul capitalului creşte, încep să piardă încrederea analiştilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această compania a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supravieţui.

    „Toţi credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”

    Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa şi asupra modului în care monedele digitale şi tehnologiile din spatele acestora vor influenţa lumea finanţelor.

    „Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activităţi”, crede Dembik.

    Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicaţii legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.

    „Este o inovaţie, sunt foarte optimist în ceea ce o priveşte, dar câţiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reuşesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reuşesc să evolueze: „Băncile omoară inovaţia atunci când cumpără start-up-uri”. 

    Aşadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promiţătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluţiei tehnologice. El spune că totuşi că acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash şi au conexiuni politice”.

    Oferă ca exemple ţări precum Germania, Franţa şi chiar şi Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar şi cele în formă foarte proastă, au în continuare susţinerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puţin profitabile decât acum, aşadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni – aş spune că dacă eşti tânăr şi abia ţi-ai obţinut licenţa, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci.”

    Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare şi reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aş fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”

    Când vom vedea o ţară cu o monedă digitală? În timp ce exemplul lui Petro, moneda venezueleană, este o înşelătorie a guvernului venezuelean, toţi cumpărătorii acesteia fiind în Venezuela, ceea ce înseamnă că e vorba despre instituţii venezuelene, bănci centrale, etc. şi nu există investitori străini în aceasta, Christopher Dembik este de părere totuşi că sfârşitul cash-ului va veni. „Acest lucru este mult mai bun pentru majoritatea statelor pentru că problema cu statul este că vrea să lucreze unde se duc banii şi va fi o modalitate foarte bună pentru el să controleze acest lucru − mult mai bine decât cash-ul.”

    El nu crede că există un viitor pentru criptomonedele lansate deja, în special pentru Bitcoin. Este de părere însă că anumite guverne vor începe să folosească tehnologia criptomonedelor pentru a implementa propriile monede digitale şi vor avea succes fiindcă vor fi credibili. În Venezuela nu există credibilitate, dar monedele digitale lansate în Scandinavia ar putea avea mare succes – în contextul încrederii generate de ţările de aici.

    Dembik crede totuşi că este o chestiune de decenii până când se va realiza acest lucru; este nevoie de regularizarea domeniului, tehnologia are nevoie de îmbunătăţiri şi, deocamdată, analistul nu observă vreun guvern sau bancă centrală care să facă acest pas în curând. „Când vine vorba despre politici monetare, este nevoie mereu de decenii pentru schimbări atât de mari precum aceasta.”

    Dembik a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, pas pe care îl consideră a fi o greşeală. „Călătoresc deseori în Polonia şi, de fiecare dată când merg acolo, ceea ce spun este nu ar trebui să adopte euro. De ce? O astfel de decizie este benefică doar pentru o economie foarte puternică, cu o competitivitate foarte ridicată; dar dacă arunci o privire spre Slovacia şi chiar şi ţări ca Spania, Portugalia, Italia, acestea au pierdut multă competitivitate din cauza introducerii euro. Aşadar euro este un vis frumos, dar, de fapt, dacă nu ai o competitivitate puternică a produselor, poate însemna mari probleme pentru ţara respectivă.”

    El oferă exemplul Slovaciei, ţară care a aderat la zona euro în 2009 şi, ulterior, a intrat în recesiune. Chiar dacă economia globală per ansamblu nu se afla într-o stare bună în acel moment, crede că impactul acestei schimbări a contribuit la involuţia situaţiei economice a ţării.

    „Nu este o mişcare inteligentă, mai ales când vezi probleme mari în interiorul zonei euro în termeni de politică; acum câţiva ani m-am întâlnit cu fostul guvernator al băncii centrale din Polonia, el este un social- democrat, proeuropean, mi-a spus că nu adoptă euro nu fiindcă nu au încredere în monedă, ci în politicile din spatele acesteia, ştim că vom avea un impact negativ asupra economiei noastre.”

    Care sunt soluţiile pentru o creştere economică puternică? Christopher Dembik este de părere că pentru economia României, cel mai bun pariu este ca în continuare să ofere servicii pentru ţările vestice: „Este cel mai bun pariu, funcţionează bine. Trebuie să investiţi însă mai mult în educaţie, fiindcă este singura modalitate prin care veţi putea inova. Totodată, trebuie să aveţi un parteneriat puternic între sectorul privat, educaţie şi stat”.

    Analistul oferă exemplul Tel Avivului, unde a locuit pentru câţiva ani. El spune că a fost uimit să regăsească în acelaşi campus, pentru studenţii din domeniul IT, guvernul, companiile private, educaţia – toate lucrau împreună pentru a asigura inovaţia. „Nu avem un astfel de parteneriat nici în ţările vestice; trebuie să existe genul acesta de parteneriate pentru că este cheia spre a merge upmarket, trebuie să inovaţi. Ştiu că în Europa Centrală şi de Est sunteţi foarte buni în industria jocurilor, care evoluează deja spre upmarket, dar trebuie să găsiţi noi industrii, noi pieţe de nişă în care să aduceţi inovaţie, poate va lua mult timp, dar va ajuta pe termen lung.”

    Cum e văzută acum România în Franţa, ţara sa de origine? „Pentru investitorii francezi, e prea departe. Nu o înţeleg. Majoritatea francezilor nu îşi aduc aminte legăturile puternice dintre Franţa şi România, nu înţeleg foarte bine în ce constă economia României în prezent – nu ştiu despre IT-ul foarte puternic, nu toţi ştiu asta – cred că există nevoia ca România să facă lobby în Franţa pentru a încerca să atragă investiţii.”
    Chiar dacă avem exemplul unui mare investitor precum Renault, crede că este nevoie de aducerea mai multor investiţii: „Trebuie să faceţi ceva pentru a-i seduce pe investitorii francezi. Problema este că deseori investitorii francezi nu se uită la Europa Centrală şi de Est. Se uită la ţările vestice, la nordul Africii − Maroc, Algeria dar e păcat, pentru că eu cred − din moment ce aveţi angajaţi foarte talentaţi − că puteţi face foarte multe”.

    O parte din munca lui Christopher Dembik este formată din călătorii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar în România s-a aflat recent pentru a se întâlni cu o parte dintre clienţii Saxo Bank pentru a le prezenta o perspectivă a situaţiei economice globale şi a evoluţiei pieţei de capital.

    El mărturiseşte că a ajuns să studieze economia accidental. A studiat ştiinţe politice, şi-a dorit o carieră politică, a candidat ca primar în Franţa şi a ajuns chiar să îl sfătuiască pe Emmanuel Macron în campania sa în aspecte care ţin de macroeconomie – şi în prezent îi sfătuieşte pe o parte din membrii echipei sale în legătură cu situaţia economică politică din Europa Centrală şi de Est.

    A lucrat şi pentru Ambasada Franceză din Israel şi pentru un start-up financiar din Israel. La întoarcerea în Franţa, s-a angajat la Saxo Bank ca economist pentru biroul francez al companiei, iar în prezent lucrează pentru compania globală.

    În urma vizitei în România, a observant că clienţii români au cunoştinţe solide de economie, chiar mai multe decât în ţările vestice şi, în special, în comparaţie cu ţara sa de origine. „Cunosc foarte bine evoluţia pieţei de capital. Clienţii francezi, de obicei, au mai puţine cunoştinţe, în majoritatea cazurilor, dar mulţi bani; pentru a deveni unul dintre clienţii noştri din România trebuie să ai deja un nivel ridicat de câştiguri, în Franţa este un profil diferit şi am fost extrem de impresionat.” A observat de asemenea că majoritatea clienţilor aşteaptă câştiguri pe termen scurt şi mediu; totodată, investitorii români sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri decât clienţii din alte ţări.

    „Acest lucru este deopotrivă pozitiv, înţeleg riscul, vă ofer un exemplu: am fost uimit de cât de multe întrebări am primit legate de criptomonede; dacă vorbesc cu investitori britanici, francezi şi chiar şi germani, îmi vor spune că acestea sunt o înşelătorie, în care nu investim. Aici am observat un interes puternic, am fost impresionat − este prima dată aici şi am fost surprins.”

    Christopher Dembik mărturiseşte că, deşi îi place economia, ştie că nu îşi va petrece toată cariera în acest domeniu, lucru pe care îi sfătuieşte şi pe studenţii la economie pe care îi întâlneşte. „Nu este o ştiinţă exactă, greşeşti de mai multe ori decât ai dreptate − dacă faci 20-30 de ani de carieră ca economist, în cele din urmă nu mai suporţi, repeţi de milioane de ori aceleaşi lucruri, ce le spun studenţilor este că pot face asta la începutul carierei lor, dar să se gândească la valoarea pe care ar putea-o aduce mai târziu asupra unei companii, guvern etc.”

    De altfel, descrie postura de economist drept una facilă: „Critici, dai sfaturi, dar nimeni nu verifică de fapt ceea ce spui, nu îţi asumi responsabilitatea pentru nimic. Mi-ar plăcea să îmi asum responsabilitatea, de aceea îmi place politica, fiindcă îmi place să îmi asum responsabilitatea de a schimba vieţile oamenilor”.

  • Parchetul General: 21 de articole modificate în Codul penal sunt neconstituţionale

    Articolele contestate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) sunt: articolul 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, articolul 16 privind vinovăţia, articolul 17 privind săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune, articolul 39 privind pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, articolul 64 privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, articolul 75 privind circumstanţele atenuante, articolul 96 privind eevocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, articolul 100 privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, articolul 112 privind confiscarea extinsă, articolul 154 privind termenele de prescripţie a răspunderii penale, articolul 155 privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, articolul 159 privind acordul de mediere, articolul 173 privind Legea penală, articolul 175 privind funcţionarul public, articolul 189 privind omorul calificat, articolul 269 privind favorizarea făptuitorului, articolul 273 privind mărturia mincinoasă, articolul 277 privind compromiterea intereselor justiţiei, articolul 291 privind traficul de influenţă, articolul 297 privind abuzul în serviciu şi articolul 367 privind constituirea unui grup infracţional organizat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facultatea din România care nu scoate şomeri: “Un proaspăt absolvent poate câştiga şi 6.000 de lei net pe lună”

    Deşi liderii ideologici şi politici, mediul de afaceri şi comunităţile internaţionale vorbesc deja de mai mulţi ani despre aptitudinile necesare pentru a reuşi în „a patra revoluţie industrială”, mediul de business local reclamă de multe ori lipsa unor măsuri concrete luate de mediul universitar pentru a adresa aceste probleme şi a pregăti studenţii pentru viitorul lor în piaţa muncii.

    În condiţiile în care absolvenţii de clasa a 12-a au susţinut deja examenul de Bacalaureat şi urmează admiterea la facultate, cum se pregăteşte FABIZ (din cadrul ASE Bucureşti), una dintre cele mai căutate facultăţi de business din România, pentru a trimite în piaţa muncii absolvenţi capabili să depăşească provocările viitorului?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Studiu: Din ce în ce mai mulţi proprietari de clădiri aleg externalizarea administrării acestora

    CBRE a analizat evoluţia segmentului serviciilor de administrare a proprietăţilor, în ultimii ani, în România, iar conform analizei tendinţa este de creştere a procentului de externalizare pe acest segment, arată un comunicat al companiei.

    Specialiştii spun că orientarea spre externalizare se simte şi pe piaţa clădirilor de birouri, unde s-a remarcat o evoluţie ascendentă în ultimii trei ani.

    „În timp ce 24% dintre proiectele de clădiri de birouri livrate în anul 2015 apelau la externalizarea serviciilor de administrare a proprietăţilor, 57% adoptau acest mod de lucru în 2016. Anul 2017 a marcat un nou salt: aproape 80% din spaţiile de birouri beneficiau de serviciile companiilor specializate în domeniu”, se arată în raport.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa criptomonedelor se prăbuşeşte? Bitcoin a scăzut sub pragul de 6.000 de dolari şi a ajuns la 5.909 dolari vineri dimineaţă

    Piaţa criptomonedelor s-a prăbuşit din nou, cotaţia Bitcoin ajungând vineri sub pragul de 6.000 de dolari, la 5.909 dolari, ceea ce înseamnă o scădere de peste 50% în acest an. Etherum a scăzut cu peste 3,7%, iar Ripple a scăzut cu peste 4,7%.

    Peste 80% din cele 1.586 de monede digitale de pe site-ul Finder.com, urmărite într-un sondaj săptămânal, au scăzut din valoare în ultimele şapte zile, sondajul constatând o scădere în medie cu 19%, relatează Bloomberg.

    Volumul tranzacţiilor a scăzut, de asemenea, cu 6% faţă de săptămâna precedentă, arată datele Finder.com, iar Bitcoin, Tether, Ethereum, EOS şi Bitcoin Cash au fost primele cinci monede virtuale tranzacţionate. Volumul a fost la jumătate din cât a însemnat la sfârşitul lunii aprilie, când Finder.com a început analiza săptămânală a monedelor virtuale.

  • Piaţa criptomonedelor este din nou în declin, Bitcoin scade până aproape de 6.000 de dolari

    Piaţa criptomonedelor este din nou în scădere, cotaţia Bitcoin coborând miercuri până aproape de 6.000 de dolari – o scădere de aproape 2% într-o zi, ceea ce înseamnă o scădere de peste 50% în acest an. Etherum a scăzut cu peste 3%, iar Ripple a scăzut cu aproximativ 4%.

    Peste 80% din cele 1.586 de monede digitale de pe site-ul Finder.com, urmărite într-un sondaj săptămânal, au scăzut din valoare în ultimele şapte zile, sondajul constatând o scădere în medie cu 19%, relatează Bloomberg.

    Volumul tranzacţiilor a scăzut, de asemenea, cu 6% faţă de săptămâna precedentă, arată datele Finder.com, iar Bitcoin, Tether, Ethereum, EOS şi Bitcoin Cash au fost primele cinci monede virtuale tranzacţionate. Volumul a fost la jumătate din cât a însemnat la sfârşitul lunii aprilie, când Finder.com a început analiza săptămânală a monedelor virtuale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bomba demografică ar putea distruge în 30 de ani finanţele Germaniei, cea mai mare economie a Europei

    Dacă actualele tendinţe demografice continuă, în 2035 se va ajunge ca numărul de muncitori şi cel al persoanelor de peste 65 de ani să fie egal. În 30 de ani, îmbătrânirea populaţiei va consuma toate rezervele financiare ale Germaniei. Aşa spun cele mai noi proiecţii.
    Actualul sistem de pensii din Germania nu este sustenabil, deoarece milioane de persoane urmează să se pensioneze, în timp ce populaţia se micşorează. În absenţa reformelor, datoria publică ar putea ajunge atât de mare încât o va eclipsa pe cea a Greciei în câteva decenii, arată un studiu care face ecou în presa germană.

    Poate că nu pare aşa, dar cei mai buni ani ai Germaniei s-ar putea să fi trecut. Este cunoscut de zeci de ani faptul că populaţia ţării îmbătrâneşte. Ca urmare, ponderea pensionarilor în populaţia totală devine o povară tot mai mare pentru finanţele publice. Un nou studiu realizat de Fundaţia Bertelsmann arată cât de gravă ar putea deveni problema în doar câteva decenii dacă nu se face nimic în legătură cu aceasta. Tabloul este sumbru.

    Studiul prevede că, în condiţiile în care milioane de baby-boomeri se vor retrage din câmpul muncii în următorii ani, excedentul bugetar al guvernului de la Berlin va dispărea încă din 2020. Iar de acolo toate vor merge din rău în mai rău. Studiul, văzut de publicaţia germană

    Handelsblatt, a fost prezentat într-o conferinţă a comisiei guvernamentale privind pensiile.
    Analiza a găsit că în timp ce în 2020 vor exista trei oameni care muncesc pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, raportul va scădea la 1:1 până în 2035. Acest lucru nu este deloc bun pentru o ţară în care pensiile, asistenţa medicală şi asistarea bătrânilor sunt în mare parte finanţate prin contribuţii sociale obligatorii plătite de cei care muncesc.

    Conform estimărilor, contribuţiile lor ar urma să urce la aproape 50% din veniturile până în 2040, de la 40% în prezent, dacă Berlinul nu reuşeşte să-şi reformeze sistemul de pensii.

    Acest lucru nu va fi suficient pentru a menţine finanţele germane pe linia de plutire. Începând cu anul 2040, ţara va fi zguduită de o explozie a deficitului bugetar şi a datoriei publice, potrivit analizei citate. Până în 2032, deficitul celei mai mari economii a Europei va depăşi limita de 3% stabilită prin tratatele Uniunii Europene. Iar până la sfârşitul anilor 2040 va sări la 9% din PIB-ul ţării.

    Urmarea va fi că datoria guvernului de la Berlin va începe să crească din nou în mai puţin de două decenii, la 80% din PIB până în 2040 şi la 208% în 2060. Datoria, raportată la mărimea economiei, o va depăşi pe cea actuală a Greciei, ţară care a ajuns în pragul falimentului din cauza supraîndatorării. „Finanţele publice ale Germaniei, sub legile actuale, nu sunt sustenabile”, subliniază studiul.

    De asemenea, analiza extrapolează faptul că până în 2080 Germania va acumula o datorie echivalentă cu 467% din PIB-ul său. Desigur, acestă proiecţie este puţin probabil să fie exactă. La fel este cazul celor mai multe previziuni pe o perioadă lungă de timp. Însă extrapolarea arată cât de periculoasă este tendinţa actuală.

    Cu toate acestea, economistul Martin Werding de la Bertelsmann, cel care a scris studiul, este destul de încrezător că previziunile sale, care ajung până în 2040, sunt credibile.

    El crede că nu se pot face prea multe pentru a schimba traiectoria. Economistul şi-a bazat calculele pe premise destul de conservatoare: creştere a PIB mai mare de 1% pe an în deceniile următoare, migraţie netă la 150.000 de persoane anual şi o rată a natalităţii de 1,4 copii per femeie. Dar, observă Werding, „evoluţia costurilor şi a contribuţiilor rămâne aproape identică până în 2040, indiferent de scenariul demografic”. Piaţa forţei de muncă în plină expansiune, creşterea natalităţii şi imigraţia ridicată din Germania din ultimii ani au redus doar puţin riscurile demografice pe termen lung, a descoperit el.

    Aceste constatări se izbesc de politicile pe care guvernul german le-a adoptat în ultimii ani. Ministerul Muncii şi-a făcut rezerve pentru a susţine costurile sistemului de pensii până în 2030, astfel încât până atunci statul-providenţă este viabil din punct de vedere financiar. Dar, după aceea, va fi ca un salt în necunoscut.

    Pe termen mai lung, Germania poate atenua impactul acestei evoluţii prin încurajarea mai multor femei şi a pensionarilor să intre pe piaţa muncii. Însă guvernul nu face prea multe în această direcţie. În ultima campanie electorală, economiştii au cerut creştin-democraţilor conservatori ai cancelarului Angela Merkel să înceapă o discuţie privind ridicarea vârstei legale de pensionare la 70 de ani de la 67 de ani în prezent. Dar apelurile lor s-au izbit de urechi surde.

    De asemenea, Germania va avea nevoie de o rată a natalităţii mai ridicată şi de mai mulţi imigranţi pentru a ocupa posturile lăsate libere de baby boomerii care se pensionează. Aceasta înseamnă că guvernul va trebui să cheltuiască mult mai mult pentru educaţie, pregătire profesională, integrare şi pentru politica familială, în loc să acumuleze excedente bugetare.
    Sau Berlinul ar putea continua să facă ceea ce a făcut până acum: adică nimic şi să spere că lucrurile se vor rezolva ca prin magie. Poate de aceea, comisia guvernamentală pentru pensii a ales să se reunească la sediul central din Berlin al Bisericii Luterane din Germania  comisarii se vor ruga pentru un miracol care să-i salveze pe nemţi, scrie Handelsblatt.

    Un alt studiu, realizat de institutul de cercetare Prognos pentru Asociaţia Industriei din Bavaria, a găsit că în 2030 Germania se va lovi de un deficit de personal calificat de 3 milioane de persoane. Este o prognoză sumbră, notează Thelocal.de. Zece ani mai târziu, deficitul se va umfla la 3,3 milioane de persoane. Una din principalele cauze este îmbătrânirea populaţiei.

    „Ca rezultat al schimbărilor demografice, situaţia de pe piaţa muncii se va înrăutăţi considerabil în următorii 10-20 de ani”, explică Oliver Ehrentraut, autorul studiului. Şi aceste evaluări iau în considerare fluxul de muncitori veniţi din străinătate.
    Însă experţii implicaţi în analiză cred că tendinţa poate fi inversată dacă se acţionează urgent, la nivel politic şi în economie. Pentru a închide deficitul, spun cercetătorii, este nevoie ca pregătirea vocaţională să fie promovată concentrat acolo unde este cel mai probabil să dea roade: în rândul tinerilor.

    Pentru cei cu loc de muncă, ar fi nevoie de o pregătire mai eficientă care să-i ajute să ocupe poziţii noi create în fabrică de îmbunătăţirea tehnologiei.

    După concediul parental, femeile şi bărbaţii ar trebui sprijiniţi în timpul perioadei de tranziţie. De asemenea, bătrânii ar trebui motivaţi să muncească mai mulţi ani, în timp ce salariaţii cu jumătate de normă ar trebui să-şi extindă programul de muncă săptămânal.
    Angajatorii sunt îngrijoraţi de tendinţele demografice.

    La începutul anului, o reclamă de o pagină a apărut în două dintre cele mai citite ziare germane: imaginea unui copil nenăscut în pântecul mamei. Reclama a fost plătită de o organizaţie germană, Iniţiativa Noua Economie Socială de Piaţă, un grup de lobby cu relaţii apropiate cu asociaţiile angajatorilor. Titlul de deasupra copilului spunea: „Planurile tale de pensie sunt cel mai mare duşman al meu”. Scopul mesajului era de a cere oricărei coaliţii de guvernare să nu majoreze nivelul contribuţiilor la asigurări sociale într-o ţară în care acestea sunt deja ridicate. Sunt mulţi analişti şi organizaţii, unele de lobby pentru angajatori, care propun ca soluţie pentru dezamorsarea bombei demografice a imigranţilor.

    Însă „valuri mari de refugiaţi nu ne vor ajuta prea mult”, spune Martin Werding, profesor de finanţe publice şi politici sociale la Universitatea Ruhr din Bochum. El apreciază că migraţia constantă este cea mai bună, însă în această privinţă ar trebui insistat pe persoanele ale căror abilităţi profesionale sau intelectuale le-ar permite să se integreze rapid în forţa de muncă. În ultimii ani a crescut numărul de imigranţi cu astfel de calităţi, dar şi numărul total de refugiaţi, de un milion începând cu 2015.  

    „Din 2010, vedem că mult mai mulţi străini contribuie la sistemul de pensii al Germaniei”, spune Gundula Rossbach, preşedintele Uniunii Asigurătorilor de Pensii din Germania. Majoritatea acestor salariaţi vin din alte state membre ale UE, atraşi de boomul de pe piaţa germană a muncii. Tot aceşti oameni au făcut ca populaţia Germaniei să crească în ultimii şase ani de la 80,3 milioane la 82,8 milioane de persoane. Însă migraţia nu este medicamentul minune pentru problemele demografice ale Germaniei.

    Unul din motive este că muncitorii străini, pe lângă faptul că plătesc pentru sistemul german de pensii, au dreptul de a-şi accesa planurile de pensii din ţările de unde au venit.

    Pentru ca efectul să fie pozitiv, aceşti muncitori străini trebuie să rămână în Germania şi să facă copii acolo. Astfel, s-ar atenua impactul natalităţii scăzute din rândul populaţiei de origine germană, iar copiii ar ajunge să contribuie la sistemul german de pensii.

    Însă adevărul brutal este că niciun model de imigraţie nu poate petici în întregime găurile din sistemul german de pensii, conluzionează  Handelsblatt.