Potrivit anunţului publicat pe site-ul oficial al Preşedinţiei americane, ADRIAN ZUCKERMAN a fost nominalizat ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor UNite în România. El s-a născut la Iaşi, de unde a emigrat la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româneşte. Ajuns în Statele Unite, a absolvit presitigiosul Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut licenţă în drept la New York Law School în 1983. În anul următor, a fost admis în Baroul avocaţilor din New York şi este partener al firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.
Anterior, acesta a deţinut funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board. Implicat în activităţi educative şi filantropice, Zuckerman este membru al Kids corp. În cei peste 30 de ani de experienţă, a avut printre clienţii săi companii aflate în Topul Forbes 500, pe care le-a reprezentat în diverse procese sau tranzacţii imobiliare. A mai fost preşedinte al unei instanţe judecătoreşti civile şi arbitru pentru Real Estate Board of New York.
“Niciodată să nu mai ameninţi Statele Unite, sau vei înfrunta consecinţele aşa cum au facut-o şi alţii de-a lungul istoriei. Nu mai suntem o ţară care să suporte cuvintele tale care îndeamnă la violenţă şi moarte. Ai grija!”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter.
Într-un discurs susţinut duminică, secretarul de Stat Mike Pompeo a denunţat liderii Iranului ca făcând parte dintr-o “mafie” şi a promis să ajute iranienii în lupta lor împotriva Guvernului
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje.
Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.
După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT.
Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.
Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului.
În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.
În Greenwich Village se află White Horse Tavern, căreia i-au trecut cândva pragul nume ca Dylan Thomas, Jack Kerouac, Anaïs Nin sau Norman Mailer.
În Gramercy Park se găseşte Pete’s Tavern, în care scriitorul american O. Henry şi-a scris celebra sa povestire „Darul magilor” în 1905, aşa cum o arată o scrisoare trimisă de acesta şi pe care toţi clienţii o pot vedea înrămată pe perete.
Nu trebuie uitat nici hotelul Chelsea, în care a locuit cândva Mark Twain, înainte de transformarea clădirii în unitate de cazare, şi care a primit apoi sub acoperişul său nume ca Bob Dylan, Dylan Thomas, Arthur Miller, Arthur C. Clarke sau Leonard Cohen.
Amenda cuprinde daune compensatorii de 550 de milioane de dolari şi 4,14 miliarde de dolari reprezentând o amendă, potrivit unei declaraţii comune a avocaţilor reclamanţilor.
Acţiunile Johnson & Johnson au scăzut cu 2,4% după închiderea şedinţei de tranzacţionare.
Compania se confruntă cu peste 9.000 de plângeri penale legate de pudra de talc.
Aceasta din cauză că a constituit un eveniment extrem de tensionat, marcat de nervozitate şi confruntări politice inedite pentru principalii aliaţi europeni occidentali, pe fondul abordării unilaterale tranşante şi intransigente de către preşedintele SUA a problematicii finanţării insuficiente a apărării de către aliaţii din Europa. Dincolo de orice speculaţii, Alianţa a fost probabil la o mică distanţă de punctul unei degradări fără precedent a relaţiei trans-atlantice şi a încrederii reciproce dintre aliaţii occidentali europeni şi SUA.
Aşa cum era de aşteptat, preşedintele Trump a sosit la Bruxelles cu un singur obiectiv: determinarea necondiţionată şi imediată a aliaţilor europeni să crească alocările financiare pentru apărare, pentru o ”distribuire echitabilă” a sarcinilor financiare pentru susţinerea apărării de către statele europene membre NATO. Preocuparea preşedintelui american pentru această problematică era deja cunoscută europenilor.
Evident că aliaţii europeni au reafirmat faptul că va fi respectat angajamentul de creştere la 2% din PIB a cheltuielilor pentru apărare în conformitate cu angajamentele din 2014 de la Newport, Ţara Galilor (”The Defence Investment Pledge”). Preşedintele american nu a putut fi convins de argumentele europenilor, considerând că mărirea cheltuielilor pentru apărare este o problemă prioritară pentru SUA şi, ca atare, trebuie rezolvată mai devreme de 2024 (termen stabilit la summit-ul menţionat). În consecinţă, agenda summit-ului a fost modificată pentru a face posibilă o dezbatere confidenţială într-un format aliat restrâns a acestui subiect.
Nu au apărut clarificări publice privind nivelul de ambiţie impus de preşedintele american în acest cadru, însă, cel puţin din declaraţiile sale ulterioare, a rezultat că a obţinut ceea ce dorea de la aliaţi. Ulterior, acesta a avansat ideea că, după atingerea nivelului de 2% din PIB, ar trebui ca aliaţii să se gândească la o nouă ţintă de 4%, nivel considerat optim de liderul american, dar neluat în calcul până acum de aliaţii europeni. Momentul periculos fusese însă depăşit, preşedintele Trump subliniind în final că NATO reprezintă ”o maşinărie de înaltă precizie” în a cărei putere crede.
Şi mai important este faptul că documentul cu rezultatele summit-ului – Declaraţia finală a Summit-ului 2018 de la Bruxelles (1), care include deciziile adoptate şi direcţiile politice şi militare pentru dezvoltarea şi activitatea viitoare a NATO, este un document solid care degajă continuitate certă în abordările Alianţei cu cele de la Varşovia, 2016. Documentul nu este cu nimic mai prejos decât documente similare adoptate la summit-urile anterioare. Să realizăm deci o primă interpretare a principalelor rezultate ale cestui summit.
Citiţi mai multe pe Monitorul Apărării
Aceasta din cauză că a constituit un eveniment extrem de tensionat, marcat de nervozitate şi confruntări politice inedite pentru principalii aliaţi europeni occidentali, pe fondul abordării unilaterale tranşante şi intransigente de către preşedintele SUA a problematicii finanţării insuficiente a apărării de către aliaţii din Europa. Dincolo de orice speculaţii, Alianţa a fost probabil la o mică distanţă de punctul unei degradări fără precedent a relaţiei trans-atlantice şi a încrederii reciproce dintre aliaţii occidentali europeni şi SUA.
Aşa cum era de aşteptat, preşedintele Trump a sosit la Bruxelles cu un singur obiectiv: determinarea necondiţionată şi imediată a aliaţilor europeni să crească alocările financiare pentru apărare, pentru o ”distribuire echitabilă” a sarcinilor financiare pentru susţinerea apărării de către statele europene membre NATO. Preocuparea preşedintelui american pentru această problematică era deja cunoscută europenilor.
Evident că aliaţii europeni au reafirmat faptul că va fi respectat angajamentul de creştere la 2% din PIB a cheltuielilor pentru apărare în conformitate cu angajamentele din 2014 de la Newport, Ţara Galilor (”The Defence Investment Pledge”). Preşedintele american nu a putut fi convins de argumentele europenilor, considerând că mărirea cheltuielilor pentru apărare este o problemă prioritară pentru SUA şi, ca atare, trebuie rezolvată mai devreme de 2024 (termen stabilit la summit-ul menţionat). În consecinţă, agenda summit-ului a fost modificată pentru a face posibilă o dezbatere confidenţială într-un format aliat restrâns a acestui subiect.
Nu au apărut clarificări publice privind nivelul de ambiţie impus de preşedintele american în acest cadru, însă, cel puţin din declaraţiile sale ulterioare, a rezultat că a obţinut ceea ce dorea de la aliaţi. Ulterior, acesta a avansat ideea că, după atingerea nivelului de 2% din PIB, ar trebui ca aliaţii să se gândească la o nouă ţintă de 4%, nivel considerat optim de liderul american, dar neluat în calcul până acum de aliaţii europeni. Momentul periculos fusese însă depăşit, preşedintele Trump subliniind în final că NATO reprezintă ”o maşinărie de înaltă precizie” în a cărei putere crede.
Şi mai important este faptul că documentul cu rezultatele summit-ului – Declaraţia finală a Summit-ului 2018 de la Bruxelles (1), care include deciziile adoptate şi direcţiile politice şi militare pentru dezvoltarea şi activitatea viitoare a NATO, este un document solid care degajă continuitate certă în abordările Alianţei cu cele de la Varşovia, 2016. Documentul nu este cu nimic mai prejos decât documente similare adoptate la summit-urile anterioare. Să realizăm deci o primă interpretare a principalelor rezultate ale cestui summit.
Citiţi mai multe pe Monitorul Apărării