Tag: sua

  • Au vreo şansă statele în lupta cu pieţele financiare?

    “Noi ne-am lăsat intimidaţi de ideea că Germania ar rămâne în urmă dacă nu dereglementăm pieţele financiare. Aşa se face că nu am încercat să introducem sisteme prin care pieţelor să li se impună restricţii la nivel internaţional”, declară şeful social-democraţilor germani, Sigmar Gabriel, într-un interviu pentru Der Spiegel. Pentru el, problema care se pune acum este “îmblânzirea capitalismului” pentru a doua oară, după ce prima oară a fost îmblânzit de Germania cu decenii în urmă, prin economia socială de piaţă. O primă măsură propusă: unificarea finanţelor, a impozitării şi a politicii economice din zona euro, adică rezolvarea “defectului din naştere” al monedei unice. Inclusă în pachet: taxa pe tranzacţiile financiare. A doua măsură: forţarea băncilor să-şi reia rolul de slujitori ai economiei reale, prin separarea activităţilor de bancă de investiţii de cele de bancă comercială. A treia: interzicerea unor tipuri de tranzacţii financiare, cum sunt cele prin care speculatorii pot paria pe falimentul unor ţări.

    Miza: salvarea democraţiei, restabilirea încrederii cetăţenilor în faptul că puterea de decizie a statelor poate fi recuperată de sub asaltul pieţelor financiare. “Vedem cum democraţia se erodează zi după zi. Şefii de stat şi de guvern din UE preferă să se întâlnească sâmbăta şi duminica, după închiderea pieţelor din SUA şi înaintea deschiderii celor din Asia, ca să poată lua decizii fără ca pieţele financiare s-o ia razna. Dacă s-a ajuns ca programul politicienilor să fie dictat de orarul de funcţionare al burselor, evident că democraţia are de pierdut”, a spus Gabriel.

    Deşi ceea ce spune neamţul pare doar un discurs de politician de opoziţie adresat electoratului său social-democrat, iar în cursul interviului se căzneşte să găsească puncte în care poziţia lui se deosebeşte fundamental de cea a creştin-democraţilor Angelei Merkel, realitatea e nu numai că ideile celor două partide principale din Germania despre rezolvarea crizei din zona euro s-au apropiat, dar ele se întâlnesc şi cu viziunea administraţiei Obama, a oficialilor de la Bruxelles, a principalilor politicieni francezi, cu cea a conducerii FMI, cu cea a indignaţilor spanioli şi greci şi cu cea a mişcării “Ocupaţi Wall Street-ul”. Pare absurd, dar nu e: unul după altul, oamenii politici au înţeles că au ratat, ani în şir, o mulţime de bune prilejuri de a preveni situaţia actuală, pentru că nu au reuşit să-şi coordoneze politicile (naţionale) în faţa unei forţe globale – economia financiară, adică marile grupuri bancare şi fonduri speculative, ajunse adevărata putere conducătoare pe ambele maluri ale Atlanticului, cea care impune ritmul actualelor măsuri de austeritate ce lovesc în bunăstarea populaţiei şi deci în baza electorală a politicienilor.

    Problema riscului apărut din lipsa de transparenţă şi de reglementare în activitatea fondurilor de investiţii speculative figura încă din 2002 ca temă de discuţie în The Economist. Rezultatul discuţiilor a fost însă nul: în ciuda unor apeluri din partea conducerii UE, nici până în ziua de azi nu se cunoaşte expunerea pe Grecia, de pildă, a fondurilor speculative americane, britanice, internaţionale. Angela Merkel şi George W. Bush discutau încă din 2006 cum să facă să impună reglementări valabile şi pentru Europa, şi pentru SUA, tocmai ca să limiteze potenţialul de criză ridicat de fondurile speculative şi de faptul că marile grupuri financiare se ocupau în acelaşi timp şi de activităţile bancare clasice, şi de investiţii cu grad mare de risc în care angajau banii companiilor şi ai populaţiei. Nu s-a întâmplat nimic: libertatea giganţilor de pe Wall Street şi din Europa de a acţiona şi ca bănci, şi ca actori în “cazinoul global” al speculaţiilor cu instrumente financiare derivate a dus direct la conceptul de “too big to fail”, cu consecinţele cunoscute.

    În 2008 şi 2009, imediat după căderea Lehman Brothers, ideea la modă vehiculată la Bruxelles şi Washington era reîntronarea în SUA şi introducerea în Europa a legii Glass-Steagall, abolită în 1999, care obliga la separarea băncilor comerciale de băncile de investiţii; ulterior, ideea s-a redus pur şi simplu la curăţarea bilanţurilor, vânzarea unor active şi renunţarea la unele divizii neesenţiale de către grupurile financiare care fuseseră ajutate cu bani publici şi care trebuia să facă rost de resurse spre a rambursa ajutoarele. O serie de grupuri financiare (ING Group e un exemplu) au procedat într-adevăr aşa, însă situaţia altora s-a înrăutăţit, pe măsură ce deţinerea de obligaţiuni ale statelor cu probleme din zona euro s-a transformat dintr-un avantaj într-o piatră de moară în bilanţuri.

    Acum, ideea revine pe tapet, după ce planul Bruxellesului de a impune băncilor o recapitalizare – de ordinul a 100 de miliarde de euro în total – pentru îmbunătăţirea solvabilităţii a împins bănci ca Santander din Spania (una dintre puţinele bănci care au trecut cu bine de criza de până acum, graţie expunerii sale pe America Latină) să declare că mai bine îşi vând active şi renunţă la unele activităţi decât să atragă capital nou de la acţionari sau să ceară ajutor de la stat.

    Anul trecut, Angela Merkel a devenit bestia neagră pentru toţi managerii de fonduri invitaţi să comenteze la CNBC, după ce a decis să interzică operaţiunile speculative de “naked short selling” pe titlurile a 10 grupuri financiare germane (angajarea traderilor în vânzări de titluri, cu scopul de a le răscumpăra mai târziu cu profit, nu numai înainte de a le împrumuta, dar şi înainte de a se asigura că au cum să le împrumute – tactică incriminată şi în 2008 pentru căderea Lehman Brothers).

    Acum, autorităţile americane de reglementare au reuşit să promoveze, tot în ciuda protestelor din partea industriei financiare, “regula Volcker” (după numele lui Paul Volcker, fost şef al Rezervei Federale), care interzice băncilor cu depozite garantate de stat să-şi plaseze resursele financiare în fonduri speculative şi să facă tranzacţii financiare în nume propriu (ci numai în numele clienţilor). Motivaţia a fost că astfel vor fi limitate atât riscurile, cât şi veniturile băncilor de pe urma jocului în “cazinoul global”, iar în loc de speculaţii îşi vor canaliza banii disponibili spre relansarea economiei. Sau măcar vor accepta fără cârtire noua taxă globală pe tranzacţii, cu care statele vor să-şi protejeze bugetele în eventualitatea că vor avea din nou nevoie să susţină grupuri financiare periclitate de criză.

    Ca aşa ceva să se întâmple însă, statele au nevoie şi de o pârghie de forţă, pe care au folosit-o rar până acum. Pe de o parte, există presiunea opiniei publice, a indignaţilor şi a mişcărilor de tip “Ocupaţi Wall Street-ul”, cu care s-au solidarizat toţi adepţii unui plus de reglementare a pieţelor, inclusiv preşedintele Barack Obama; pe de altă parte sunt anchetele ori chiar sancţiunile pentru diverse operaţiuni de manipulare a pieţei, anunţate aproape concomitent contra unor bănci europene (Deutsche Bank, UBS, Dexia, UniCredit, Erste) şi americane (amenda record de 285 mil. dolari încasată de Citigroup pentru inducerea în eroare a unor investitori în instrumente bazate pe ipoteci). Iar intensitatea cu care această pârghie de forţă a început brusc să fie folosită denotă din partea statelor şi un soi de disperare a celui de-al 11-lea ceas, dar şi faptul că perioada în care statele vor miza pe ea e abia la început.

  • Pesimism marca EIU: Economia zona euro va scădea la anul cu 0,3%

    Prognoza lor vede o creştere a PIB global, calculat la paritatea puterii de cumpărare, de 3,3% în 2012, faţă de 3,7% cât ar urma să fie în 2011. Pentru zona euro, văzută ca epicentru al riscurilor economice globale, EIU anticipează o scădere a PIB cu 0,3% în 2012, comparativ cu estimarea precedentă privind o creştere cu 0,8%, urmând ca 2013 să consemneze doar o redresare anemică.

    Ca efect al crizei din Europa, EIU estimează o creştere economică de 1,3% pentru SUA, sub cea a Japoniei (2,3%), iar estimările de creştere pentru cele mai multe pieţe emergente au fost reduse şi ele în consecinţă. Pentru Europa de Est, EIU prevede o creştere de 3,3%.

    “Criza care afectează moneda unică europeană rămâne în epicentrul riscului economic global. Considerăm că decidenţii vor reuşi să asigure supravieţuirea zonei euro, însă criza îşi arată din ce în ce mai mult efectele atât asupra sectorului financiar, cât şi asupra economiei reale”, apreciază analiştii EIU. “Băncile europene rămân sub o presiune accentuată, din cauza temerilor legate de expunerea lor pe obligaţiuni suverane potenţial neperformante. Pieţele financiare globale transmit această incertitudine – alături de îndoieli în legătură cu viabilitatea monedei unice – către restul lumii.”

  • Cum să profiţi de pe urma unui scandal

    De regulă, atunci când se află că printre exponate se găseşte vreo lucrare care s-ar putea să fi fost furată de la proprietari, orice muzeu încearcă să evite orice publicitate, temându-se ca aceasta să nu devină o pată pe imaginea sa.

    Un muzeu din Florida, însă, a preferat o altă strategie, dorind să atragă atenţia asupra sa, în ideea că o asemenea mişcare l-ar putea ajuta să-şi mai sporească resursele financiare necesare menţinerii în viaţă a instituţiei. Mary Brogan Museum of Art and Science din Tallahassee, aflat în plină campanie de strângere de fonduri pentru a-şi asigura supravieţuirea, a primit o notificare prin care i se cerea să nu returneze o pictură dintr-o colecţie împrumutată de la un muzeu din Milano, lucrare despre care se credea că a fost furată de la o familie de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În loc să încerce să ascundă aceasta, muzeul a anunţat pe site-ul său ce se petrece, în speranţa că va atrage donatori.

    Tabloul care face obiectul disputei a fost pictat de Girolamo Romano, fiind inclus într-o colecţie împrumutată de Pinacoteca di Brera din Milano şi expusă pentru prima oară în afara instituţiei care o deţine. Colecţia a fost deja returnată muzeului din Milano, dar pictura lui Romano a rămas în Statele Unite până la lămurirea disputei cu urmaşii lui Giuseppe Gentili, proprietarul iniţial, care susţin că tabloul fost furat şi vândut la licitaţie în anul 1941. În prezent, familia se află în negocieri cu autorităţile italiene.

    Muzeul Mary Brogan putea alege între a preda pictura autorităţilor americane, care să o păstreze la loc sigur, sau a renegocia contractul cu Pinacoteca di Brera din Milano pentru a continua să o expună. În cele din urmă, instituţia din Florida a ales ultima opţiune, pentru a atrage vizitatori, în speranţa că printre ei se vor găsi şi donatori care să-şi ofere sprijinul pentru a evita închiderea lăcaşului de cultură.

  • Neagra moştenire a lui Gaddafi

    Deutsche Bank a estimat că nici în 2014 nu va fi restabilită integral capacitatea de producţie, însă Libia ar putea să-şi dubleze producţia actuală (estimată la circa 350.000 de barili pe zi) relativ repede, ceea ce ar însemna, la preţurile de acum, venituri de circa 80 de milioane de dolari pe zi.

    Topul companiilor petroliere cu afaceri in Libia

    Capacitatea totală de producţie, dinainte de declanşarea războiului cu forţele NATO, este de 1,6 milioane de barili pe zi. Eforturile de reluare a producţiei vor fi îngreunate însă, cel mai probabil, de luptele pentru împărţirea terenurilor petroliere între noii lideri, ca şi de reparaţiile necesare la instalaţiile petroliere. CNN notează că numeroase companii vor să înceapă sau să-şi extindă operaţiunile în Libia, de la ENI şi BP la Total şi Repsol din Europa, respectiv Occidental, ConocoPhillips, Marathon sau Hess din SUA.

  • #15octombrie. Sunteţi de acord cu mişcarea “Occupy Wall Street”? (FOTO, VIDEO)

    “N-o să vedeţi o singură revendicare de la mişcarea asta. O să vedeţi mii, fiindcă aşa funcţionează o democraţie, cu mii de voci”, scrie utilizatorul “roguedeath98” pe YouTube, comentând un clip legat de mişcarea “Ocupaţi Wall Street-ul”. La începutul manifestaţiei, faptul că nu exista o singură revendicare sau listă de revendicări acceptate de majoritatea protestatarilor era un cusur: pe bună dreptate, reporterii şi comentatorii s-au întrebat ce anume vor demonstranţii, pentru ce ies în stradă şi-şi întind corturi în parcul Zuccotti şi s-au declarat miraţi că nu pot găsi un răspuns mulţumitor (e departe de realitate ideea că toţi protestatarii ar subscrie unor idei precum “garantarea unui salariu indiferent dacă primitorul este angajat sau nu” ori “investiţii de un trilion de dolari în infrastructură”, înşirate de un utilizator al primului site ale mişcării, OccupyWallSt.org şi ridiculizate de Fox News).

    Patru săptămâni mai târziu, lipsa unui program unic ajunsese un avantaj. Nu doar pentru că se apropia data de 15 octombrie, când manifestaţiilor din SUA li s-au alăturat oameni din aproape 80 de ţări, începând cu “indignaţii” spanioli şi greci care îşi ocupaseră propriile capitale în primăvară şi vară, şi ar fi fost cam greu să existe un program comun pentru toţi. Ci şi pentru că astfel s-au putut feri cât de cât de atingerea politicienilor, ce s-au grăbit fie să-i laude, fie să-i înfiereze ca să câştige puncte în faţa propriului electorat.

    Democraţii, rând pe rând, s-au raliat mişcării, de la Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Senatului, care a descris mişcarea drept “tânără, spontană, concentrată, eficace” şi i-a binecuvântat pe manifestanţi, şi până la preşedintele Barack Obama, care s-a solidarizat cu protestul, afirmând că exprimă “o frustrare pe scară largă” în rândul americanilor dezamăgiţi că “după cea mai profundă criză de la Marea Depresiune, îi vedem acum pe aceiaşi oameni care au acţionat iresponsabil încercând să combată eforturile noastre de a elimina practicile abuzive ce ne-au adus în situaţia de azi”.

    În tabăra conservatorilor şi a republicanilor, reacţia a fost la fel de previzibilă: comentatorul Rush Limbaugh a acuzat direct mişcarea de stradă că a fost orchestrată de Casa Albă cu sprijinul banilor lui George Soros, cu scopul de a forţa realegerea lui Barack Obama ca preşedinte prin intermediul violenţelor de stradă pornite de “anarhişti şi huligani de la sindicate”. Republicanul Peter King, membru al Camerei, a cerut chiar presei să nu mai mediatizeze atâta protestele, fiindcă aşa le dau legitimitate: “Îmi amintesc ce s-a întâmplat în anii ’60, când stângiştii au ieşit în stradă, presa i-a ridicat în slăvi şi au sfârşit prin a impune ei politicile în SUA. Nu putem permite să se mai întâmple asta”.

    În fine, comentatorul conservator Glenn Beck i-a acuzat direct pe manifestanţi că ar pune la cale o revoluţie sângeroasă cu scopul de a instaura comunismul în SUA, judecând după declaraţia unui tip din Philadelphia care cerea trecerea la un sistem “maoist” şi a altui tip din Los Angeles care spunea că revoluţiile paşnice inspirate de “tumori” precum Gandhi nu merg în lumea de azi şi că modelul bun de urmat ar fi Revoluţia Franceză. Există chiar o fotografie de la una dintre manifestaţiile din ultima perioadă în care printre pancarte şi simboluri apare şi un carton reprezentând capul lui Lloyd Blankfein, preşedintele Goldman Sachs, tras în ţeapă.

    La polul opus al violenţei simbolice, un clip cu un fundal muzical aproape angelic îndeamnă la ocuparea băncilor în 15 octombrie, asociind logo-urile Bank of America, Chase, Citibank, Wells Fargo cu propoziţii ca “Ei ne-au preluat casele, locurile de muncă, economia, democraţia. La 15 octombrie, noi preluăm băncile”; evident, pentru americanii alarmaţi că vine revoluţia comunistă, astfel de îndemnuri ies din sfera protestului simbolic şi intră direct în sfera penală.

    October 15th: Occupy Banks from Mary Matthews on Vimeo.

    CONTINUARE >>>>>>>>>

  • SUA: De ce are succes Herman Cain, “candidatul 9-9-9” al republicanilor (VIDEO)

    Cain, în vârstă de 65 de ani, fostul CEO al companiei Godfather’s Pizza, a devenit preferatul Tea Party, graţie soluţiei “9-9-9” propuse pentru relansarea economiei (9% impozit unic pe venit, 9% taxă unică pe vânzările pe piaţa internă, 9% impozit unic pe profitul companiilor), dar şi preferatul bogaţilor, având în vedere că reforma lui fiscală ar însemna o reducere masivă de impozite pentru ei, adică exact opusul a ceea ce vor democraţii.

    În plus, Cain este de culoare, ceea ce ar înlătura din start acuzaţiile democraţilor că republicanii vor ca în alegerile de la anul să reinstaureze supremaţia albilor în administraţia americană.

    Cei care îl critică aduc în discuţie îndeosebi poziţia sa total dezimplicată în privinţa politicii externe, pe care Cain nu o consideră prioritară atâta timp cât problemele interne, economice, ale Americii nu sunt rezolvate. Există în acest sens un interviu deja celebru, în care Cain maimuţăreşte numele Uzbekistanului, vrând să ilustreze ce puţin ar trebui să le pese americanilor de ceea ce se întâmplă în alte zone ale lumii. Dar s-ar putea ca însăşi această atitudine să-i aducă puncte în rândul electoratului său.

  • Decalajul tot mai mare între bogaţi şi săraci expune SUA la noi crize financiare

    Această tendinţă de creştere a inechităţii, lăsată liberă în ultimele decenii, ar putea condamna Wall Street, timp de o generaţie, la profituri mediocre şi ar putea provoca chiar instabilitate socială, potrivit analiştilor şi directorilor din sectorul financiar. “Diferenţele de venituri din această ţară devin din ce în ce mai grave”, a declarat James Chanos, preşedinte fondator al companiei Kynikos Associates din New York. El a arătat că tendinţa nu este o reţetă de creştere economică stabilă, atunci când bogaţii devin mai bogaţi iar toţi ceilalţi sunt lăsaţi în urmă. Din 1980, circa 5% din venitul naţional anual a trecut de la clasa de mijloc la familiile cele mai bogate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Manifestanţii de pe Wall Street au primit ordin de evacuare pentru a se permite o acţiune de igienizare

    Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a venit personal miercuri seară pentru a discuta cu protestatarii, insistând asupra dreptului lor de a manifesta. În cursul zilei de joi, membri ai administraţiei parcului Zuccotti, escortaţi de poliţişti, au distribuit o notă explicativă privind acţiunea de curăţenie care va începe vineri, la ora 7.00, şi care va dura toată ziua. Piaţa unde s-au instalat manifestanţii şi unde au amplasat un serviciu de catering, o infirmerie, un spaţiu de informare, un centru video şi chiar o bibliotecă, ar urma să fie evacuată complet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zi neagră pentru bancherii de pe Wall Street: a fost publicată legea care ar putea interzice tranzacţiile ce le aduc bonusuri de milioane de dolari

    Americanii îşi vor putea spune părerea cu privire la această lege până pe 13 ianuarie 2012. Perioada este mai lungă decât era aşteptat şi ar putea creşte presiunea asupra autorităţilor privind modificarea unor articole ale legii. Banca centrală americană consideră însă că guvernului îi va fi greu să identifice tranzacţiile în nume propriu pe care le fac băncile şi care vor fi interzise de lege. “A trage o linie între ce este interzis şi ce este permis implică de multe ori diferenţe subtile care sunt greu de descris pe larg în legislaţie şi greu de evaluat în practivă”, conform Fed. Legea Volker, numită astfel după fostul preşedinte al Fed Paul Volker, intenţionează să împiedice repetarea unei crize financiare precum cea din 2007-2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complot împotriva ambasadorului saudit la Washington: Doi iranieni au fost inculpaţi

    Manssor Arbabsiar şi Gholam Shakuri sunt acuzaţi de participare la acest complot “condus de elemente din cadrul Guvernului iranian”, a declarat Holder într-o conferinţă de presă. Manssor Arbabsiar, care dispune de dublă naţionalitate, americană şi iraniană, a fost arestat la 29 septembrie pe aeroportul Kennedy din New York şi va trebui să compară în faţa unui judecător din Manhattan în cursul zilei de marţi, a precizat Departamentul Justiţiei într-un comunicat. El riscă închisoarea pe viaţă. Gholam Shakuri nu a fost însă arestat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro