“Nu suntem şcoliţi să vedem care este rentabilitatea unui act medical, cât timp trebuie să îi aloci, care este marja de câştig sau cu ce cantitate de materiale să lucrezi“, descrie medicul stomatolog Anca Vereanu câteva dintre slăbiciunile profesiei sale, care lasă cu greu loc şi de altceva – indiferent că vorbim despre familie, despre predarea de cursuri studenţilor sau despre managementul propriului cabinet.
Anca Vereanu are în prezent o clinică de stomatologie, axată pe oferirea de servicii premium, unde lucrează cot la cot cu şapte angajaţi şi cu care estimează că va ajunge la venituri de 250.000 de euro.
Drumul până aici a fost însă lung: după absolvirea facultăţii, în 1997, Anca Vereanu s-a angajat ca preparator universitar la Universitatea de Medicină Carol Davila, la catedra de implantologie orală. Ulterior, s-a angajat la Spitalul Militar, unde a început să îşi practice meseria, specializându-se în chirurgie, sub ghidarea altor medici. Şansa de a realiza primele operaţii dentare singură a venit însă în 2003, odată cu deschiderea propriului cabinet în demisolul casei sale, când avea 35 de ani: „Începusem să lucrez mai mult de 12 ore pe zi în Spitalul Miliar şi ştiam să fac orice, nu mai erau semne de întrebare în profesie“.
A investit în cabinet circa 50.000 de dolari, dintre care 20.000 au fost fonduri proprii, iar restul a fost un împrumut de la firma care a acceptat să ofere aparatura în sistem de leasing, urmând să plătească datoria în rate lunare de câte 500 de dolari.
„Primul şoc a fost că, deşi aveam foarte mulţi pacienţi la Spitalul Militar, foarte puţini au urmat-o în cabinetul privat.“ A început astfel să se promoveze în rândul prietenilor: „Orice afacere începe cu cunoştinţele – dacă ei te plac, te ajută, dacă nu, nu vine nimeni“. După patru ani, interval în care a angajat şi o fostă studentă să lucreze alături de ea şi a început să aducă săptămânal şi un medic care să ofere servicii de ortodonţie, a simţit nevoia extinderii.
Aceasta nu a venit atât de uşor, principalul motiv fiind găsirea spaţiului potrivit pentru clinica la care visa: trei camere pentru cabinet, una pentru sterilizare, un birou, o recepţie mare, care să îi permită să ţină şi cursuri pentru tinerii chirurgi. A deschis clinica Dr. Vereanu în 2010, după doi ani în care a căutat locul ideal şi alte nouă luni petrecute cu amenajarea şi dotarea cu aparatură, în care a investit mai mult de 300.000 de euro.
Pe lângă aparatura necesară serviciilor medicale, o parte din bani s-au dus şi în direcţia dotării sălii de recepţie cu un tavan cu videoproiector şi camere de filmat HD în cabinet, cu scopul de a ţine periodic cursuri de chirurgie tip „live surgery“ pentru 10-12 medici.
Chiar dacă majoritatea pacienţilor ei sunt din zona premium, Vereanu a observat că vin totuşi în clinica sa şi cei cu limitări financiare care optează pentru servicii mai scumpe pe care le plătesc în rate.
Pentru cel mai costisitor din serviciile stomatologice, implantul, preţul variază în funcţie de materialele folosite, iar în clinica lui Vereanu ajunge la 1.200-1.300 de euro. „Sunt clinici şi cabinete care lucrează cu 500-600 de euro, dar cu alte materiale.“ În plus, în preţul produsului medical este inclusă şi manopera doctorului, cine este el, câte manevre a făcut, cât de bun şi de riguros este în domeniu.
Chiar dacă iniţial prefera să facă totul, în timp a învăţat să delege activităţile din clinică. De anul acesta, a angajat un office manager, pe seama creşterii businessului. „Sunt un manager în teorie, dar în practică nu îmi iese foarte bine.“ A angajat la începutul anului un consultant financiar pentru că a realizat că munceşte foarte mult, iar profitul nu era proporţional cu efortul depus. A învăţat astfel să calculeze costul fiecărei lucrări făcute în cabinet, ce rentabilitate are, de câte materiale este nevoie, care este eficienţa lucrului făcut. L-a promovat apoi pe poziţia de office manager, în ideea de a se concentra exclusiv pe pacienţi, nu şi pe programul asistentelor, sau pe alte operaţiuni administrative.
Astfel, reuşeşte să aloce timpul necesar cursurilor de implantologie pe care le ţine în continuare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila. Acolo, se loveşte de paradoxul dat de problemele financiare ale facultăţii. Spre exemplu, Comunitatea Europeană obligă studenţii să lucreze pe fantome (capete de plastic cu diferite mulaje cu patologii pe care pot lucra – n.r.), extrem de scumpe şi pe care facultatea nu îşi permite să le cumpere. La München, de pildă, fiecare student are fantoma lui pe care exersează diverse tipuri de tratamente şi după care este evaluat la final de semestru. Asistenţii universitari încearcă astfel propriile demersuri prin care să eficientizeze studiul din facultate. Spre exemplu, ea a cumpărat un televizor cu diagonală mare la Spitalul Militar, unde ţine stagiile. Costul de 3.000 de lei al televizorului a fost finanţat de Societatea de Implantologie, unde Vereanu este trezorier. „Nu putem ţine un stagiu în secolul nostru cu mulaje din ghips.“
În ceea ce priveşte practica, alternativa autohtonă pentru studenţi este angajarea direct după facultate în cabinete periferice, unde ei învaţă direct pe pacienţi.
„Dacă la medicină generală baza materială sunt spitalele din oraş, la stomatologie baza materială este a facultăţii. Astfel, după ce îşi termină studiile, majoritatea tinerilor absolvenţi se angajează în cabinete periferice, unde câştigă experienţă tot pe pacienţi“. Unii dintre ei aleg să îşi deschidă propriile cabinete, chiar la scurt timp după absolvire: „Nu mai aşteaptă până la 35 de ani să deschidă un cabinet, îşi deschid la 28 şi la 26, când nu sunt destul de experimentaţi“.
Piaţa serviciilor stomatologice se ridică la 100 milioane de euro în fiecare an, însă este un segment extrem de frag-men-tat, cea mai mare companie îndreptându-se spre 4 milioane de euro, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. An de an, circa 1.000 de proaspăt absolvenţi de medicină dentară încearcă să intre în circuitul practicienilor de succes în stomatologie.