BusinessMagazin

Tag: incepere

  • 2015, anul în care câştigătorul marelui premiu în cadrul BAFTA ar putea rata Oscarul pentru cel mai bun film

    Noaptea decernării premiilor BAFTA adună celebrităţi din lumea întreagă, fiind cel mai important eveniment de profil din Europa. Anul acesta, marele câştigător al premiilor acordate de societatea britanică pentru film a fost „Boyhood“, o producţie în regia lui Richard Linklater, filmată pe parcursul a 12 ani. „Boyhood“ este povestea trecerii spre maturitate a unui copil şi problemele cu care se confruntă familia sa. Apreciat de critici, „Boyhood“ a obţinut şi mai multe Globuri de Aur, precum cel pentru cel mai bun film dramatic, cel pentru regie şi cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. „The Grand Budapest Hotel“, filmul regizat de Wes Anderson şi care îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, a obţinut premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat, în vreme ce „The Theory of Everything“ a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel acordat celui mai bun actor în rol principal (Eddie Redmayne, pentru interpretarea de excepţie).

    Marele perdant a fost, fără îndoială, „The Imitation Game“. Deşi a intrat în competiţie cu 9 nominalizări, biografia lui Alan Turing nu a reuşit să obţină niciun trofeu. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului, dacă nu chiar cel mai bun, „The Imitation Game“ pare să se afle într-o situaţie în care s-au aflat, de-a lungul timpului, filme precum „Închisoarea îngerilor“, „Taxi Driver“, „Portocala mecanică“ sau „Psycho“: sunt considerate adevărate opere de artă şi, în ciuda faptului că au fost nominalizate la premiile Oscar, nu au reuşit să câştige vreun trofeu.

    Cinefilii îşi îndreaptă acum privirea către Statele Unite, unde la sfârşitul acestei săptămâni se vor decerna cele mai importante premii ale industriei. Elementul-surpriză al premiilor Oscar pare să fie „American Sniper“, filmul care doboară record după record în Statele Unite, dar este complet ignorat în restul lumii. Motivul este destul de clar, respectiv natura delicată a subiectului: povestea lunetistului care nu a ratat niciodată. Filmul, regizat de Clint Eastwood şi avându-l în rolul principal pe Bradley Cooper, este nominalizat la şase categorii, inclusiv cel mai bun film şi cel mai bun actor în rol principal.

    Din punct de vedere financiar, premiile Oscar reprezintă o investiţie anuală de aproape 50 de milioane de dolari, conform celor de la The Hollywood Reporter. Academia de Film din Statele Unite a încheiat un contract profitabil în anul 2012 cu The Dolby Theater, profitând de insolvenţa Kodak, fostul finanţator al locaţiei. Se estimează că expunerea pozitivă a adus celor de la Kodak echivalentul a 500 de milioane de dolari. Un alt beneficiar este chiar oraşul Los Angeles, încasările anuale generate de eveniment ridicându-se la aproximativ 130 de milioane de dolari.

    Anul trecut, Academia Americană de Film a încasat aproape 100 de milioane de dolari de pe urma evenimentului, mare parte provenind de la compania Disney, care a semnat contractul de difuzare în exclusivitate al evenimentului până în 2020.

    Favorite la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 22 februarie, sunt „Birdman“ (9 nominalizări), „The Grand Budapest Hotel“ (9 nominalizări), „The Imitation Game“ (8 nominalizări), „Boyhood“ (6 nominalizări) şi „The Theory of Everything“ (5 nominalizări).

  • Grupul austriac Immofinanz a anunţat încheierea de noi contracte şi prelungirea altora vechi

    Parteneri pe termen lung ai companiei din Iride Business Park au prelungit acordurile de închiriere pentru circa 7.800 mp. Printre aceştia se numără Japan Tobacco International (JTI), Prima Broadcasting Group, Mercury 360 Communications, LS Travel Retail Romania sau Diadent Medical. Chiriaşii dispun de o suprafaţă totală închiriată de circa 15.000 mp şi se află în Iride Business Park în medie, de 10 ani.

    Alţi chiriaşi au optat pentru extinderea spaţiilor închiriate în incinta Iride Business Park, cum ar fi Mondo di Pasta cu 1.100 mp, în timp ce Vinimondo a decis să închirieze un spaţiu cu specificaţii tehnice superioare şi să se extindă cu circa 400 mp. De asemenea, Iride Business Park a anunţat contracte cu noi chiriaşi – începând cu acest an, DutyFly Solutions, o companie franceză specializată în gestionarea vânzărilor la bordul aeronavelor, a închiriat un spaţiu de 740 mp.

    Iride Business Park este cel mai mare parc de afaceri din Bucureşti şi se întinde pe o suprafaţă de 17 hectare de teren, dispune de 93.000 mp suprafaţă închiriabilă, în 20 de clădiri cu înălţime variabilă, de la 1 etaj la 8 etaje. Potrivit reprezentanţilor companiei, parcul de afaceri va trece printr-o transformare de proporţii pentru a deveni un cartier urban modern – Iride City. Metroffice reprezintă primul pas al unui plan general pe termen lung pentru a reproiecta şi transforma Iride Business Park în viitorul Iride City. Acesta va fi un cartier inovator, o zonă nouă şi vitalizată a oraşului, care va dispune de spaţii de birouri, comerţ, divertisment şi rezidenţiale. Proiectul va fi dezvoltat în mai multe etape şi într-un orizont de timp de la 10 la 20 de ani. La finalizare, Iride City va oferi spaţii pentru restaurante, un hotel şi un centru de conferinţe, un centru de zi pentru copii, precum şi un parc şi facilităţi sportive. Prima fază de dezvoltare este complexul de birouri Metroffice. Acesta include trei clădiri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 mp. Au început deja lucrările de construcţie la prima clădire, care va avea 6 etaje şi aproape 20.000 mp. Suprafeţele oferite chiriaşilor vor ajunge până la 3.500 mp pe etaj, cu un design flexibil care permite atât o structură de birouri individuale, cât şi de birouri deschise.

    Immofinanz Group este principalul proprietar de clădiri de birouri din Bucureşti, cu 8 clădiri de birouri având o suprafaţă totală închiriabilă de 206.250 mp, cu o valoare contabilă de aproximativ 348.5 milioane de euro, la 31 octombrie 2014.

  • Numărul optim de joburi. Cât de des poţi să-ţi schimbi jobul fără a intra pe lista neagră a recruiterilor?

    Totuşi, care este perioada „de graţie“ a unui job, care sunt semnalele care ar trebui să le dea de înţeles angajaţilor că este timpul să-şi dea demisia şi cât de des îşi pot schimba aceştia locul de muncă fără a trezi suspiciuni din partea recruiterului?

    „Am reflectat destul de mult la acest subiect după ce am crescut timp de un deceniu în cadrul aceleiaşi companii. Fiecare persoană are o perioadă determinată în care poate să se dezvolte şi să contruiască în acelaşi mediu. Cred că aceasta nu ar trebui să fie mai mică de doi ani şi jumătate şi în niciun caz mai mare de cinci ani“, este de părere Irina Arsene, fondator al firmei de servicii de background screening Mindit. Chiar dacă angajatorul încearcă să îşi păstreze angajaţii motivaţi şi chiar dacă le dă şanse constante de promovare sau de rotire pe alte posturi, cultura companiei este aceeaşi. Astfel că, odată ce angajatul s-a obişnuit cu modul cum sunt abordate procesele şi procedurile, intervine comoditatea, cel mai mare duşman al dezvoltării.

    Numărul de joburi pe care, cel puţin în ochii recruiterilor, este bine să le schimbe un candidat de-a lungul carierei diferă în funcţie de industria în care lucrează sau pe care o ţinteşte. Spre exemplu, în IT oamenii de HR sunt obişnuiţi să aibă interviuri de recrutare cu specialişti care schimbă poziţia sau angajatorul chiar o dată la unul sau doi ani. Însă în IT cele mai multe companii lucrează pe proiecte, iar angajaţii sunt, de fapt, în mare parte, propriii şefi (fiind angajaţi pe contracte de tip PFA). Prin urmare, ei sunt firme care vânează contracte şi care pot să lucreze şi doar trei sau şase luni pe un proiect. Iar acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul consultanţilor, inginerilor sau al managerilor de proiect.

    „În sectoare de activitate foarte dinamice, cum este cel de IT, schimbările de rol se fac la unu-doi ani, aşa încât specialiştii nu ajung să fie neapărat demotivaţi, ci pot fi interesaţi de alte opotunităţi mai atractive, în principal de tipul proiectului în care urmează sa se implice, de tehnologiile de ultimă oră pe care le pot utiliza sau de metodologia pe care se lucrează sau de colaborarea cu experţi internaţionali“, explică Larisa Condriuc, business line manager al diviziei Manpower Professional din cadrul grupului cu activităţi în recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară ManpowerGroup.

    O regulă a schimbării jobului este greu de trasat. În schimb, dacă un recruiter vede schimbări prea rapide de job într-un timp scurt şi nu are siguranţa că angajatul va sta măcar doi ani la locul de muncă pentru care a fost selectat, astfel încât să îşi recupereze investiţia, CV-ul acestuia s-ar putea să fie plasat în teancul voluminos al celor care nu mai primesc o ofertă. „O persoană care îşi schimbă joburile foarte des atrage foarte multe suspiciuni din partea unui viitor angajator, care nu îşi doreşte să investească efort şi bani în cineva care nu va sta măcar doi ani, astfel încât să merite acest proces. Am observat de-a lungul timpului că, în cazurile de fluctuaţie mare într-un timp scurt, există un feedback mai puţin pozitiv cauzat, de regulă, de nepromovarea perioadei de probă“, mai precizează Irina Arsene.

    Sunt însă şi cazuri în care evidenţa mai multor joburi în CV este apreciată de angajatori pentru expunerea la medii diferite şi situaţii în care nici loialitatea exagerată nu este privită cu ochi bun de recruiter. Spre exemplu, un angajat care a stat într-o singură companie timp de şapte-nouă ani poate fi considerat un candidat dificil pentru că se adaptează mai greu la o altă cultură şi la alte procese.

    De ce ar trebui angajaţii să se gândească la o eventuală demisie? Larisa Condriuc spune că „un semnal de alarmă ar fi amânarea sau anularea proiectelor în care sunt implicaţi, astfel că nu îşi pot folosi expertiza şi nu pot concretiza rezultatele muncii lor. De asemenea, dacă observă că desfăşoară activităţi pur repetitive şi nu se mai dezvoltă pentru a ţine pasul cu evoluţia profesiei sau a tehnologiei, ar putea lua în considerare o schimbare de job“.

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.

  • Un puşti de 17 ani ia 100.000 de euro ca să apară într-o reclamă de 6 secunde

    Un tânăr de doar 17 ani a devenit o adevărată senzaţie în social media. Nash Grier, din Carolina de Nord, Statele Unite a început în urmă cu un an şi jumătate să posteze clipuri pe Vine, o reţea socială destinată conţinutului video care permite încărcarea unor secvenţe de maxim şase secunde.

    Nash Grier are aproape 11 milioane de fani pe platforma Vine, 7 milioane de Instagram şi 4 milioane pe Twitter. Popularitatea sa se datorează clipurilor hazlii şi a parodiilor în care apar şi prietenii săi. Sora mai mică a lui Grier, Skylinn, este unul dintre cele mai active personaje în clipurile tânărului. El a început un canal de Youtube la jumătatea anului trecut şi are deja peste 4 milioane de abonaţi. Doar pe Vine, clipurile lui Nash Grier au adunat peste 2 miliarde de vizualizări, ducându-l pe primul loc în topul celor mai populari utilizatori.

    În 2014, Grier a semnat un parteneriat cu Aeropostale pentru a produce o linie personalizată de haine. Târărul mai are contracte şi cu alte companii, printre care Awesomeness TV, pentru generarea de conţinut media. Grier locuieşte în Los Angeles cu cel mai bun prieten al său, Cameron Dallas.

    Tot mai multe companii apelează la Grier pentru clipuri de tip Vine, iar nota de plată este una destul de mare. Huffington Post scrie că adolescentul primeşte între 25.000 şi 100.000 de dolari pentru cele şase secunde de film. Ca urmare, revista Time l-a inclus pe lista din 2014 a celor mai influenţi adolescenţi

    Nash Grier nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie şi Bethany Mota. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Ea a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

  • 2015, anul agoniei pentru cei care au fost atraşi de mirajul francului elveţian

    Bancherii au văzut împrumuturile în franci elveţieni ca o supapă de creştere a creditării, mai ales pe segmentul ipotecar, şi au decis să lanseze în piaţă această soluţie de finanţare ieftină folosită încă de la începutul anilor 2000 în Europa Centrală. Maghiarii de la OTP Bank au fost primii care au importat soluţia creditelor în franci pe plan local, utilizând această alternativă ca instrument de marketing pentru a-şi face mai mult loc pe piaţă. Iar ceea ce părea la început o tactică de marketing s-a dovedit a fi ulterior una dintre cele mai puternice strategii de atragere a clienţilor persoane fizice, pentru toate tipurile de credite.

    Francul elveţian a dat destul de repede lovitura pe piaţa creditului, împrumuturile în această valută exotică devenind repede o modă. De trendul pozitiv au profitat Volksbank, OTP Bank, Raiffeisen, Piraeus şi Banca Românească, acestea fiind băncile care au vândut cele mai multe credite în franci elveţieni între 2006 şi 2008. Diferenţa de cost faţă de finanţările în euro era încă semnificativă, aşa încât băncile au preferat să exploateze această soluţie cât timp a rentat.

    Românii au fost atraşi de magia francilor elveţieni văzând că îşi permit să împrumute sume mai mari datorită dobânzilor foarte mici, cursul fiind atunci în jurul a 2,2-2,3 lei/franc. De cele mai multe ori însă, dobânzile mici erau doar promoţionale, fixe pentru primul an, după care deveneau variabile. În cele din urmă, clienţii care au mizat pe această valută au fost loviţi din două părţi, şi de creşterea dobânzii, şi de ascensiunea cursului.

    Circa 10% din cre­ditul de retail a ajuns să fie în franci elveţieni, dobânzile mai mici faţă de euro acţionând ca un magnet mai ales în perioada 2007-2008. La sfârşitul anului 2008, soldul creditelor în franci eleveţieni pentru populaţie ajunsese la un vârf de circa 12 miliarde de lei (echivalentul a 4,6 miliarde de franci) plecând practic de la zero în 2005. După apogeul din 2008, vânzările de credite în franci au fost blocate, multe bănci eliminând acest produs din ofertă.

    Clienţii băncilor cu credite în franci au asistat la o tendinţă de creştere a cursului în anii de criză, tendinţă care a devenit din ce în ce mai accelerată, resimţind astfel materializarea riscului de curs de schimb multă vreme ignorat. Românii s-au văzut nevoiţi să plătească rate tot mai mari din cauza creşterii cursului la maxime istorice.

    La un deceniu de la lansarea acestei soluţii de finanţare, creditele în franci acordate în trecut au ajuns în suferinţă. Clienţii care s-au lăsat atraşi în anii trecuţi de mirajul dobânzilor nominale reduse afişate de bănci simt acum din plin cât de usturător poate fi riscul de curs valutar.

    Românii care au credite în franci elveţieni au devenit foarte vulnerabili în faţa aprecierii monedei elveţiene după ce, pe data de 15 ianuarie, Banca Naţională a Elveţiei a renunţat la cursul de schimb franc – euro menţinut de-a lungul celor trei ani anteriori, de 1,2 CHF pentru un euro. De atunci, francul elveţian s-a apreciat semnificativ faţă de euro şi, în consecinţă, faţă de leu, de la 3,74 lei/franc, în 14 ianuarie, la circa 4,5 lei/franc, cursul crescând cu aproximativ 20%.

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Cei trei tineri din spatele imaginii online a lui Klaus Iohannis vor să transforme în business succesul de la prezidenţiale

    Cum transformi într-un business succesul campaniei online de la alegerile prezidenţiale?

    Radu Negulescu are 27 de ani. E serios şi corect îmbrăcat. A început să câştige bani singur dinainte de a avea buletin şi şi-a înfiinţat în primul an de facultate firma care a ajuns anul acesta în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. Ioan are 36 de ani, este cel mai în vârstă. Vorbeşte cu accent moldovenesc, este creativul din grup şi un antreprenor care petrece câteva luni pe an prin lume). Vlad are 35 de ani, este tipul hipsterului care vorbeşte puţin despre importanţa lucrurilor pe care le face. Gândeşte repede, zâmbeşte mult, este entuziast şi cumva introvertit.

    Cei trei sunt un grup tânăr şi vesel despre care ai spune cu drag că urmează să cucerească lumea. Atâta doar că ei au cucerit-o deja. Dar au cucerit-o pe neaşteptate şi într-un iureş care nu le-a lăsat timp să realizeze prea mult ce se întâmplă. Au cucerit-o dintr-un subsol de pe bulevardul Kiseleff şi tot asediul cu bătăliile aferente a durat cam trei luni.

    Cei trei, care s-au adunat laolaltă săptămâna trecută pentru prima dată după alegerile din 16 noiembrie, au coagulat în jurul lor o echipă care a făcut campania online a candidatului ACL la Cotroceni, Klaus Iohannis. Descriu experienţa din campanie fără exaltare, cu conştiinţa faptului că au făcut lucrurile cum trebuie şi că au muncit mult mai mult decât credeau că pot să muncească: „A fost mizerabil de greu şi groaznic de frumos în campanie, până la ultima clipă. Indiferent de rezultat, am fi rămas cu o experienţă extraordinară“, rezumă ei cele trei luni de campanie. „Au fost trei luni şi-un pic cât trei ani, au fost trei luni în care m-am reinventat de zece ori, în care am învăţat cât nu mă puteau învăţa toate şcolile din lume“, sintetizează Radu Negulescu campania pe blogul său.

    Uitându-se în urmă, Radu, Ioan şi Vlad spun că nu au avut un roadmap clar legat de campania online. „I-am spus candidatului de la început că îi vom aduce 1 milion de like-uri şi un engagement bun şi i-am adus. Am setat o ţintă ambiţioasă pentru că o astfel de ţintă îţi impune un anumit stil de lucru. Dacă ţinteşti maxim, munceşti maxim şi chiar dai dincolo de ceea ce credeai că poţi da. Am pus o ţintă mare şi am construit sănătos în jurul ei“, concluzionează cei trei care a fost secretul succesului din social media al candidatului ACL.

    Vlad Tăuşance spune că au avut tot timpul senzaţia din filmele americane în care câţiva oameni pe care nu îi cunoaşte nimeni stau într-o încăpere şi desenează traiectoria unui destin politic. Însă a mai fost ceva, o diferenţă care a făcut campania din subsolul din Kiseleff diferită de campaniile anterioare din România: „Ce am simţit nou a fost mai degrabă un vibe de tehnologie de vârf aplicată decât de partid sau de task politic. Radu (Negulescu – n.r.) ne-a convins pe toţi şi ne-a învăţat să tratăm campania ca pe un start-up, cu tot ce înseamnă asta“. Radu Negulescu, un tânăr de 27 de ani din Baia Mare, care a fost coordonatorul campaniei online şi (parţial) de creaţie, este cel care i-a adus împreună pe toţi cei care au lucrat în campanie.

    În acest punct vine aproape natural întrebarea: cum a ajuns însă un tânăr de 27 de ani din Baia Mare să coordoneze campania la nivel naţional a candidatului ACL? Radu Negulescu sintetizează simplu decizia de a se alătura campaniei: „Eu ştiam nişte oameni la PNL, făcusem anterior joburi de tehnologie pentru ei – site, manual de identitate şi alte proiecte. M-au întrebat dacă ne putem ocupa de campania online, am acceptat, am fost numit coordonator pe zona online şi creativă“.

    Îi atrag atenţia că sintagma „cunoşteam nişte oameni la PNL“ este sensibilă şi detaliază povestea, care se suprapune cu povestea sa personală şi de business: „Povestea nu este fantastică. M-am lăsat de facultate de trei ori, pentru că am început să fac business de foarte devreme şi mi s-a părut mai util să cresc afacerea decât să învăţ lucruri care nu prea se mai aplică acum. Nu am părinţi implicaţi politic la PNL sau în altă parte, nu am avut nicio relaţie dubioasă sau care să poată ridica vreun semn de întrebare. Şi eu mă suspectez câteodată, dar chiar nu am nimic ascuns, obscur, care să mă fi propulsat. Am muncit enorm, nu am primit şi nu am luat niciodată lucrurile de-a gata“.

    Radu Negulescu a fondat în urmă cu opt ani firma Trencadis, care are acum 50 de angajaţi, 3 birouri în România şi a avut afaceri de peste 4 milioane de lei în 2014. Trencadis a pornit la drum când Radu Negulescu avea 19 ani şi era în primul an de facultate, dar şi în căutare de proiecte în care să lucreze: „Prietena unui prieten m-a rugat să refac un site pentru o cunoştinţă de-a ei. Aşa am ajuns să fac site-ul primăriei Dragomireşti din Maramureş. I-am rugat să mă recomande dacă sunt mulţumiţi de munca mea şi ei m-au recomandat; aşa am ajuns să fac site după site până când am realizat că am făcut peste 500 de site-uri de primării, atunci m-am oprit şi am trecut pe licitaţiile de proiecte mai mari din zona guvernamentală“.

  • OTP Bank scade temporar dobânda clienţilor cu credite în franci elveţieni, după ce în urmă cu trei luni îi sfătuia să nu le schimbe în lei pentru că “nu se poate mai rău”

    Începând cu data de 16 ianuarie 2015, în urma unei analize care vizează istoricul clientului şi condiţiile actuale ale acestuia, clienţii OTP Bank România vor putea beneficia de o reducere temporară cu până la 1.5 puncte procentuale a marjei ratei de dobândă la creditele în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, informează OTP.

    „Evenimentele recente care au condus la aprecierea record a francului elveţian ne determină să reacţionăm rapid şi să adoptăm o măsură imediată de susţinere a clienţilor noştri care au contractat credite în această monedă. Eforturile noastre se îndreaptă către protecţia clienţilor faţă de consecinţele unui mediu economic volatil. Vom analiza constant evoluţia pieţei şi vom adopta măsuri suplimentare, în cazul în care va fi necesar.” a declarat László Diósi, CEO OTP Bank România.

    Acelaşi şef al OTP Bank recomanda în octombrie 2014 clienţilor cu credite în franci elveţieni să le păstreze în această monedă, întrucât cursul valutar pentru CHF va coborî în circa doi ani, pe parcurs ce economia europeană se va întări, iar francul nu va mai acţiona ca o monedă de refugiu, potrivit ZF.

    “Creditele în CHF sunt pe termen lung şi cred că de acum, când cursul este fix la 1,2 CHF/euro, potenţialul va fi mai bun când economia europeană se va îmbunătăţi. Sincer, cred că în doi ani va fi 1,35-1,4 CHF/euro. Recomand clienţilor să-şi păstreze creditele în CHF pentru că nu poate fi mai rău de atât, dar există un mare potenţial pentru îmbunătăţire”, a declarat Diosi în Ziarul Financiar.

    În perspectiva unei alte crize economice care ar putea apărea după o perioadă de creştere, şi, având în vedere că împrumuturile imobiliare sunt contractate pe o perioadă de cel puţin 20-25 de ani, Diosi apreciază că situaţia clienţilor nu s-ar putea deteriora mai mult decât în criza începută în 2008, în timp ce aprecierea cursului valutar pentru francul elveţian nu ar fi mai mare: “Nu cred că va fi mai rău. Chiar şi în acest an paritatea CHF/euro ar fi fost 1,3 dacă nu ar fi fost criza din Ucraina. Cursul de CHF a crescut mult după ce a început criza pentru că este o valută de refugiu, dar nu va mai dura mult. Când a fost cursul sub 1,1 CHF/euro a fost o mare panică, am avut nişte clienţi care au vrut să schimbe în lei, dar i-am convins să nu facă această transformare şi a fost o decizie bună, pentru că după nişte zile cursul a revenit la 1,2-1,24 CHF/euro”, a spus directorul băncii, citat de ZF.

    Potrivit Asociaţiei Române a Băncilor, Raiffeisen, Piraeus, OTP Bank, Volksbank şi Banca Românească sunt principalele bănci care au dat credite în franci elveţieni.

  • Şi-a început afacerea când era adolescent într-un apartament din Bucureşti şi acum vinde de 14 milioane de euro

    Vonino, unul dintre cei mai noi jucători de pe piaţa tabletelor şi smartphone-urilor din România,  a vândut în  2014 150.000 de tablete pe piaţa locală. Advanced Technology, firma care distribuie brandul american pe piaţa autohtonă, a ajuns astfel la venituri de aproximativ 14  milioane de euro.

    Compania  a ajuns la o cotă de piaţă de 14-15% în zona de tablete, crescând cu aproximativ 10% faţă de anul 2013. „Dacă în 2014 ne-am concentrat pe o creştere foarte bună în zona de tablete, deşi am lansat şi câteva modele de telefoane inteligente, pentru 2015 ţintim o dezvoltare pe toată gama de produse. Astfel, avem ca obiective principale păstrarea poziţiei de top pe piaţa de tablete şi creşterea agresivă pe segmentul smartphone-urilor”, a declarat Dragoş Vasile, director executiv al Vonino (foto)

    Dragoş şi Răzvan Vasile au început să „tatoneze“ ideea de antreprenoriat încă de dinainte de a deveni majori, potrivit unui interviu acordat anul trecut Ziarului Financiar. În urmă cu 18 ani, pe vremea când calculatoarele personale abia intrau serios pe piaţa locală, într-un apartament, ajutaţi de familie, cei doi fraţi au pus bazele Advanced Technology, o firmă care distribuia şi instala calculatoare, şi de atunci n-au lucrat pentru altcineva.

    În prezent, afacerea lor s-a transformat într-un distribuitor exclusiv pe piaţa din România al brandului de tablete, smartphone-uri şi televizoare american Vonino, brand care anul trecut în 2013 a vândut pe plan local de opt milioane de euro, iar anul trecut, a ajuns la venituri de 14 milioane de euro.