Tag: zf

  • Rezultatele la noua luni prelungesc criza pe Bursa

    Din 16 companii care au raportat pana in prezent rezultatele la noua luni, sapte au inregistrat pierderi in trimestrul al treilea, iar alte patru si-au redus profitul. De asemenea, jumatate dintre ele au raportat scaderi ale cifrei de afaceri.

    Rezultatele financiare la noua luni, asteptate de investitori si de brokeri cu mare interes pentru a pune capat trendului descendent al Bursei de Valori din ultimele luni, au fost pana acum in mare parte dezamagitoare.

    Pierderile sau profiturile in scadere raportate de companii suprapuse peste stirile negative din zona macro si contextul inca tulbure de pe pietele internationale nu au darul de a aduce linistea in randul investitorilor, dupa trei luni si jumatate de scadere in care Bursa a pierdut 7,7 miliarde de euro din capitalizare.

    "In ultima perioada vin numai stiri negative si nu cred ca aceasta situatie va aduce ceva bun pentru Bursa, cel putin pe termen scurt. Cred ca s-a trecut de la un optimism exagerat la un pesimism exagerat, in conditiile in care sunt si domenii care au demonstrat ca pot mentine ritmul de crestere", spune Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.

    Cea mai mare parte a companiilor listate, inclusiv Petrom si BRD, cele mai mari doua companii de pe Bursa, isi publica rezultatele la noua luni in cursul acestei saptamani.

    Transportatorul de energie electrica Transelectrica Bucuresti (TEL), a cincea companie de pe Bursa din punctul de vedere al capitalizarii, a raportat pierderi de 21,9 mil. lei (6,5 mil. euro) in trimestrul al treilea, fata de un profit de 53,6 mil. lei (15 mil. euro) in perioada similara din 2006.

    "Scaderea profitului Transelectrica este o surpriza, in conditiile in care in general companiile de utilitati sunt printre cele mai stabile din punctul de vedere al evolutiei rezultatelor. Cred insa ca aceasta scadere este deja reflectata in pret, avand in vedere ca de doua luni actiunea scade constant pe volume mari, dar cred ca ar mai putea scadea in urmatoarele zile", sustine Ceuca.

    Profitul la noua luni al Transelectrica este de cinci ori mai mic decat cel din perioada similara a anului trecut, scaderea de profit fiind explicata de reprezentantii companiei prin cresterea consumului propriu tehnologic si a tarifelor reglementate, care au generat costuri suplimentare de noua ori mai mari decat cele bugetate.

    Mai multe detalii pe www.zf.ro

  • Executivii A&D Pharma primesc 2,5 mil. euro daca isi ating targeturile

    Conducerea executiva care detine deja actiuni in valoare de 40 mil. euro la A&D Pharma va primi cumulat in cadrul unui plan aprobat de actionari, 146.000 de GDR-uri (titluri care au in spate actiuni ale companiei), insa va putea intra in posesia acestora numai daca intr-un interval de trei ani vor continua sa lucreze in cadrul companiei.
    A&D Pharma grupeaza reteaua de farmacii Sensiblu si distribuitorul de medicamente Mediplus.
    "Valoarea GDR-urilor la data exercitarii drepturilor derivand din LTIP (Long-Term Incentive Plan – n.red.), care nu poate fi mai devreme de 3 ani de la data acordarii, va depinde de valoarea de piata a acestora la acea data, de aceea nu se poate face o estimare azi. Pachetele anuntate reprezinta numarul maxim de GDR-uri care pot fi acordate", a spus Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma.
    Alaturi de directorii executivi alte 23 de persoane vor beneficia de acest plan de prime, pachetul in acest caz variind intre 50 si 75% din remuneratiile anuale.
    Potrivit anuntului facut de companie pe Bursa din Londra, 50% din aceasta prima va depinde de realizarea targetului de crestere a EBITDA, iar 50% de evolutia actiunilor la Bursa comparativ cu a altor companii din distributia si retailul de medicamente. Daca insa directorii executivi pleaca inainte de aceasta data ei isi vor pierde dreptul la actiuni.
    Inaintea listarii de anul trecut pe Bursa din Londra, Dragos Dinu (CEO), Florin Buligoanea (director financiar la acea data, care insa a demisionat, postul sau fiind preluat de Roger de Bazelaire), Vivian Diaconescu si Claudiu Opran au primit cumulat 7% din actiunile companiei, care valoreaza 40 mil. euro.

    Mai multe detalii pe www.zf.ro

  • Infrastructura proasta alunga proiecte de investitii

    "Infrastructura nedezvoltata devine un handicap major pentru economie. Semnalul de alarma este evident din momentul in care mari investitori iti pun conditii de finantare a unor proiecte de extindere a infrastructurii de transport pentru a veni in Romania", a declarat Dan Pascariu pentru ZF. El spune ca legatura dintre proiectele de investitii si infrastructura "este extrem de stransa".
    "Este inadmisibil ca in 17 ani sa se construiasca numai 150 de kilometri de infrastructura. Alte tari din regiune au rezolvat mai usor problema datorita dimensiunilor mai mici, insa Romania nu poate recupera decalajele fara o retea de transport puternica."
    Si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, remarca luni ca investitiile straine sunt descurajate de infrastructura proasta, alaturi de rigiditatile pietei fortei de munca, de birocratie si de mica fiscalitate, in conditiile in care reformele structurale de care economia are nevoie in continuare implica inclusiv stimularea investitiilor straine.
    Pe de alta parte, Pascariu considera ca instabilitatea politica prelungita poate ajunge sa afecteze si economia. "Am avut noroc ca pana acum economia a evoluat desprinsa de politic, insa atat timp cat dialogul dintre mediul privat si institutiile publice este inconsistent si de multe ori nu avem interlocutor, nu poate exista o perspectiva pe termen lung asupra mersului afacerilor."
    El explica astfel si faptul ca nu sunt accesate fondurile structurale.
    Pascariu crede ca lipsa unei infrastructuri de transport moderne poate ajunge sa sufoce si proiectele imobiliare, care sunt cu greu conectate la reteaua de drumuri existenta.

    Mai multe detalii la www.zf.ro

  • RCS&RDS amana listarea de la Londra din cauza turbulentelor financiare mondiale

    Compania RCS&RDS, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala telecom, cu operatiuni in alte cinci tari din regiune, a decis sa renunte pentru moment la listarea pe bursa din Londra ca urmare a conditiilor efavorabile de pe piata. Listarea era programata pentru aceasta saptamana.

    Mai multe cititi aici

  • Africa Israel preia controlul Cotroceni Park cu 80 mil. euro

    Compania de dezvoltare imobiliara Africa Israel, controlata de Lev Leviev, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Europa, a cumparat participatia de 50% detinuta de fondul american de investitii New Century Holdings (NCH) in proiectul imobiliar Cotroceni Park din Bucuresti, au declarat pentru ZF surse din piata imobiliara.

    In presa internationala a aparut informatia ca AFI Europe, o subsidiara a Africa Israel, a cumparat pentru 78,8 milioane de euro participatia detinuta de partenerul sau american intr-un proiect imobiliar format dintr-un centru comercial si spatii de birouri in Bucuresti, fara a fi specificat numele proiectului sau partenerul din acest deal.

    Reprezentantii Africa Israel si reprezentantii NCH nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei, israelienii avand programata pentru astazi o conferinta de presa.

     

    Pentru detalii, click aici

  • Royal Bank of Scotland a inceput evaluarea operatiunilor de la Bucuresti ale ABN Amro

    In ultima perioada, delegatii britanice au inspectat filiala de la Bucuresti a ABN Amro in cadrul unui proces de evaluare a activitatilor derulate.

    Carolyn McAdam, sefa departamentului de comunicare al RBS, afirma ca urmeaza sa aiba loc un proces de consultare cu autoritatile de reglementare si cu angajatii filialelor ABN Amro de pe mai multe piete din Europa si Asia.

    "Tranzactia de preluare a grupului ABN Amro ne creeaza o serie de optiuni foarte atractive pentru cresterea operatiunilor noastre de retail pe noi piete din Europa si Asia", a declarat Carolyn McAdam.

    Dintre filialele ABN Amro din regiune, cea din Romania este cea mai dezvoltata, in conditiile in care in ultimii doi ani a abordat si zona consumer banking, in timp ce pe celelalte piete a fost pastrata concentrarea pe corporate.

     

    Mai multe detalii aici

  • Restructurare cu profit la BCR: plus 21% la noua luni

    Profitul net al grupului BCR pe primele noua luni a fost de 725,8 mil. lei (219,6 mil. euro), conform standardelor internationale de contabilitate, cu 21,2% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, scrie astazi Ziarul Financiar.
    Din suma totala, austriecilor de la Erste Bank le revin 166,4 mil. euro, conform participatiei majoritare de aproape 70%.
    Activele totale au urcat pana la 16,5 miliarde de euro, cresterea in lei fiind de 16,4% fata de nivelul inregistrat la sfarsitul anului trecut. De asemenea, rentabilitatea capitalului propriu s-a imbunatatit de la 18,8% pe intreg anul 2006 la 22% pe primele trei trimestre din 2007. Veniturile operationale au reusit sa intreaca viteza cheltuielilor, rezultand un profit operational de 302,6 mil.

    Mai multe detalii aici

  • Isarescu se confrunta cu cea mai mare dilema din ultimii doi ani

    Banca centrala nu va mai putea recalibra instrumentul de dobanda pana in ianuarie cand este programata urmatoarea sedinta de politica monetara a Consiliului de Administratie. Totusi, comentariile recente ale guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, privind posibilele consecinte negative ale unei cresteri de dobanda au temperat asteptarile mai multor analisti in privinta deciziei de miercuri.
    "Ne mai putem permite sa apasam pe pedala politicii monetare, iar prin cresterea dobanzii sa atragem noi capitaluri pe termen scurt?", s-a intrebat retoric Isarescu.
    Florin Catu, care a preluat din nou rolul de analist-sef al ING Bank Romania, crede ca BNR nu va ceda in fata presiunii create de asteptarile pietei si va mentine dobanda la 7%. De altfel, in ultima perioada multi jucatori s-au pozitionat in perspectiva unei iminente cresteri de dobanda. Catu crede ca BNR o astfel de decizie printr-un mesaj verbal mai agresiv si printr-o sterilizare ferma a lichiditatilor pentru a se asigura ca dobanzile pe termen scurt raman deasupra ratei de politica monetara. Mai mult, Catu ia in calcul chiar o scadere de dobanda pe termen mediu, in ipoteza unei deteriorari peste asteptari a cresterii economice autohtone si globale.

    mai multe detalii la www.zf.ro

  • Capitala, sufocata de propria crestere

    Cel mai bun exemplu de oras fara o strategie de dezvoltare urbanistica, in trecut sau in prezent, este Bucurestiul, potrivit specialistilor in urbanism. Responsabil pentru aproape o treime din produsul intern brut al Romaniei, Capitala se sufoca sub presiunea propriei cresteri. Noile cartiere rezidentiale apar in zone unde infrastructura de baza nu a fost inca dezvoltata, cum este cazul Pipera, unde vilele sunt date in posesie cu fosa septica si cu put forat, deci fara canalizare si apa, in timp ce marile intersectii din centru sunt practicabile numai la orele noptii.
    "Noi nu am avut, la modul real, niciodata un plan concret de dezvoltare urbanistica pe termen lung in Romania.
    Nici in Bucuresti, nici in provincie. Problema cea mai mare este ca nici acum nu avem", a declarat pentru ZF Sandu Alexandru, decan al facultatii de urbanism din cadrul Universitatii de Arhitectura Ion Mincu, Bucuresti, si presedinte al Registrului Urbanistilor din Romania.
    Proiectele insa se opresc pe masa administratiei, la care de putine ori are loc si un dialog deschis sau constructiv cu reprezentantii societatii civile, sau necesita o perioada foarte mare de timp pentru dezvoltare.

    Aflati mai multe detalii pe www.zf.ro

  • BT Asigurari, vanduta pentru 90 mil. euro

    Pretul final al tranzactiei ar putea fi mai mare, fiind conditionat si de rezultatele pe 2007 ale asiguratorului, potrivit reprezentantilor Bancii Transilvania.
    In primul semestru, BT Asigurari a inregistrat o cifra de afaceri de 40 mil. euro, cu 40% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Societatea se claseaza pe locul al noualea pe segmentul de asigurari non-viata si pe locul 12 pe asigurari de viata.
    Groupama,unul dintre cei mai mari asiguratori din Franta, a realizat anul trecut afaceri de 14,16 mld. euro si un profit net de 753 mil. euro. Compania are subsidiare in Spania, Italia, Marea Britanie, Ungaria si Turcia, dar si in China si Vietnam.

    Aflati mai multe detalii pe www.zf.ro