BusinessMagazin

Tag: timp

  • OPINIE – Cristi Sălceanu, country manager Bolt România: “Priorităţile micromobilităţii de mâine”

    Micromobilitatea, vedem acum cu toţii, este una dintre tendinţele care au primit şi vor primi în continuare vânt în pupa. Termenul în sine a apărut nu mai devreme de acum trei ani şi folosirea lui pentru prima dată îi aparţine analistului american de origine română Horace Dediu. Horace a definit pentru prima oară mobilitatea în 2017, la un Techfestival în Copenhaga, explicând că aceasta reuneşte soluţiile de transport pe distanţe mici, care pot fi, de regulă, la începutul sau la sfârşitul unei călătorii de durată sau, în mediul urban, pot fi călătoriile noastre zilnice. Genul acesta de deplasări se face, de regulă, cu vehicule uşoare, cu utilizare individuală sau utilizare limitată.
    Peste 50% din deplasările din mediul urban erau, încă de acum câţiva ani, cele de sub 8 kilometri. Ponderea aceasta va creşte pe viitor, date fiind evoluţia susţinută a aglomerărilor urbane, care se extind continuu, tendinţa tot mai accentuată a generaţiilor tinere de a apela la mijloace de transport eco, uşoare şi ieftine şi, mai nou, necesitatea de a ne conforma la regulile de distanţare socială.
    Bolt s-a născut ca urmare a acestei tendinţe, valorificând familiaritatea cu tehnologia digitală a locuitorilor marilor oraşe şi creând oportunităţi de joburi flexibile pentru cei care doreau să-şi suplimenteze veniturile. Ambele premise sunt, acum, mai actuale ca niciodată, fapt care se şi reflectă în modul în care partenerii noştri şoferi şi companii de flote sau livratori individuali fac eforturi, alături de noi, să se adapteze cât mai rapid situaţiei.
    Cum va arăta, aşadar, viitorul? Cu siguranţă şi mai micro, şi mai mobil.
    Varietatea vehiculelor dintre care utilizatorii vor putea alege va fi şi mai mare – de la automobile mari, la automobile cu două locuri, la monoposturi electrice cu conducere automată, la biciclete electrice, trotinete sau alte platforme mobile electrice, interconectate. Şi varietatea modurilor de accesare a acestora va putea varia – de la închiriere temporară la închiriere de lungă durată sau în regim de abonament şi, probabil într-o pondere tot mai mică, la achiziţionare.
    Aşa cum în alte industrii marile investiţii în echipamente au migrat, în ultimii 20 de ani, la contractarea serviciilor pe care acele echipamente le furnizau, aşa se va întâmpla, mult mai curând, şi în mobilitate. În plus, mai cu seamă în urma experienţei ultimelor luni, companiile se vor focaliza şi mai mult, aşa cum se întâmplă de obicei, asupra principalului lor domeniu de business şi vor subcontracta activităţile secundare. Estimările noastre arată că, spre exemplu, segmentul livrărilor de mâncare a fost accelerat cu 2-3 ani în ultimele 4 luni. Numai noi am extins acest serviciu de la 4 la 15 ţări până la finele lunii mai şi la serviciul clasic am adăugat livrările de cumpărături din supermarket.
    Datoria noastră, în calitate de companie de transport la cerere, este şi va fi să urmărim cererea şi să ne asigurăm că îi răspundem în toate modurile, anticipând toate situaţiile de utilizare.
    Mobilitatea a fost greu lovită de restricţiile de circulaţie din ultima vreme, dar şi puternic influenţată să-şi găsească utilitatea. Şi modul în care a răspuns arată că se pot face schimbări mari şi peste noapte, literalmente; totul este să gândeşti scenarii şi să fii pregătit pentru ce urmează, orice ar însemna asta.

  • Economia îşi revine, dar abordarea se schimbă

    Economia a trecut de cele mai semnificative distrugeri economice provocate de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, chiar dacă economia globală îşi va reveni mai repede decât se aşteaptă majoritatea, o parte din producţia economică va fi pierdută pentru totdeauna, a spus Elliot Auckland, economist-şef al International Investment Bank, într-o videoconferinţă organizată de Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.
    „Datele recente arată ca vânzările retail din America şi Germania au fost pe creştere, iar economia Chinei a crescut cu 3% în al doilea trimestru faţă de perioada similară anului trecut. Politica de reacţie internaţională a fost semnificativă atât  din punct de vedere fiscal, cât şi din perspectiva politicii monetare. Ne-am învăţat lecţia din criza financiară din 2008-2009. Autorităţile de reglementare sunt dispuse şi fac tot ce trebuie într-o perioadă scurtă de timp”, a explicat Elliot Auckland.
    El a mai spus în continuare că economia are propria capacitate de producţie, care câteodată se duce în sus cauzând inflaţie, iar altădată în jos cauzând recesiune. Deocamdată se operează substanţial sub nivelul potenţialului din cauza recentelor stări de urgenţă.
    „Inputurile economice precum capitalul, forţa de muncă, tehnologia – nu au fost distruse, ci sunt temporar utilizate sub potenţial. Acesta este unul din lucrurile pe care politica monetară le poate corecta. După o contracţie abruptă a PIB-ului global în 2020, va urma o creştere timp de 3-4 ani peste trendul stabilit până acum, în timp ce ne întoarcem la un nivel normal de operare”, este de părere Elliot Auckland.
    Cert este că se vor observa câteva daune permanente, dar în acelaşi timp se vor crea oportunităţi permanente, a mai adăugat economistul-şef. Nu va fi suficient să compenseze daunele deja create, dar aceste oportunităţi vor declanşa o dinamică de creştere care nu ar fi fost posibilă dacă nu era coronavirusul.
    „Un exemplu este adaptarea tehnologiei. Foarte puţini oameni de afaceri ar fi intrat intr-o stare naturală de experiment prin care şi-ar fi dus întreaga afacere online. Odată cu criza aceasta, mutarea în zona online a fost posibilă într-un timp foarte scurt. După ce se va termina această perioadă de criză, multe businessuri vor reveni la normal, dar o parte vor vedea că acest experiment s-a dovedit a fi mult mai productiv decât anticipau şi se va stabili un nou normal pentru ei. Adaptarea economiei digitale a crescut, iar acest lucru va spori productivitatea pe termen lung”, spune economistul.
    Un alt exemplu este schimbarea politică şi economică la nivel european. Economiştii au spus de-a lungul timpului că în Europa trebuie să se întâmple două lucruri pentru era prosperităţii: consolidarea sau unificarea fiscală şi cheltuirea mai multor bani pe consumatori şi la nivel fiscal de către Germania.
    „Pentru moment, se pare că aceste dinamici au fost puse în mişcare datorită răspunsului împotriva crizei coronavirusului. De asemenea, alte trenduri economice au fost puse în mişcare, care trebuie adresate, în timp ce ne vom duce la o nouă abordare a fiscalităţii. Contractul social trebuie rescris, şi cel mai probabil va fi într-o lume cu taxe mai mari, cu accent pe zona multinaţionalelor. Majoritatea ţărilor au decis să facă faţă acestei situaţii prin finanţarea băncilor centrale, dar acest lucru va avea consecinţe pe termen lung prin slăbirea independenţei băncilor centrale”, a explicat Elliot Auckland.
    Din punctul de vedere al dezvoltării economice din România şi Bulgaria, estimarea constă într-o scădere economică de circa 5-6% în anul 2020.
    „Chiar dacă este o contracţie severă, va fi de departe mai bine decât în majoritatea economiilor din Europa. Ce este crucial pentru amândouă este un nivel scăzut al datoriei guvernamentale raportat la PIB în jurul a 45%, respectiv 25% pentru anul acesta. Un nivel al datoriei mai mic înseamnă că guvernele se pot duce mai departe pentru a asigura o tranziţie mai uşoară prin criză”, este de părere economistul-şef.
    El a mai adăugat că acţiunea mai agresivă de susţinere a băncilor centrale globale prin finanţarea directă a statului utilizând achiziţiile de titluri de stat (quantitative easing), înseamnă că există o oportunitate destul de mare pentru guvernele est europene de a lua bani fără a se îngrijora prea mult în legătură cu ratele dobânzilor sau ratele de schimb.
    „O abordare fiscală puternică, care este în derulare în ambele ţări va ajuta PIB-ul să recupereze cu o creştere de 5% în 2021 şi chiar şi în 2022. Desigur, fondurile europene vor juca un rol important. România şi Bulgaria sunt foarte competitive. Costurile cu forţa de muncă pe oră sunt de patru ori mai mici decât media europeană, ceea ce face regiunea să fie foarte atractivă pentru multinaţionale să investească
    într-un lanţ de aprovizionare european. Guvernele trebuie să se concentreze pe proiecte care vor produce un efect semnificativ, iar cuvântul cheie este transport”, a mai spus Elliot Auckland.
    Prin urmare, zonele care ar trebui să fie în primplan sunt drumurile, căile ferate, porturile, aeroporturile şi infrastructura de utilităţi precum apă, căldură, electricitate şi internet.
    „Aceste blocaje sunt elementele care împiedică multinaţionalele să investească. Cea mai mare îngrijorare a mea pentru această regiune este în legătură cu turismul, în special în Bulgaria. Joacă un rol crucial în PIB-ul ţării, iar turismul este unul dintre domeniile care este cel mai puţin probabil că va trece printr-o revenire în „V”. Ar putea dura aproximativ 5 ani pentru a ajunge la nivelul din anul 2019. Acest lucru va cauza, probabil, un dezechilibru regional permanent pentru economia din Bulgaria. Guvernul Bulgariei ar trebui să investească masiv în sectoare care nu au legătură cu turismul. Diversitatea este o necesitate la nivel local”, a mai explicat economistul.

  • Ghivece pentru sănătatea planetei

    Propunerea francezului Nicolas Abdelkader este de a transforma vehiculele nefolosite, de la avioane la maşini ori vapoare în uriaşe ghivece pentru plante, acesta realizând o serie de fotografii digitale editate pe computer intitulată ”The Urgency to Slow Down” în care-şi expune viziunea. 

  • Ce locuinţe caută românii în pandemie?

    Situaţia de Work-from-Home în care se află mulţi dintre angajaţi vine cu un impact şi asupra pieţei rezidenţiale. După o perioadă în care unii dintre noi am petrecut mai mult de 90% din timp acasă, priorităţile în materie de amenajare, dar şi aspiraţiile când vine vorba de locuinţele noi s-au schimbat. Cum au evoluat preferinţele cumpărătorilor de locuinţe din Europa şi, mai ales, din România în ultimele luni, a povestit în cea mai recentă ediţei a webinarului Real Estate. Real Talk. by Storia.ro Andreea Hamza, Senior Director Living în cadrul companiei de consultanţă în imobiliare JLL România. 

    „Suntem o ţară de proprietari, dar nu neapărat pentru că suntem bogaţi sau pentru că avem o obsesie să deţinem imobile, ci tocmai pentru că avem resurse limitate şi vrem să ne asigurăm un minimum de confort şi de stabilitate”, răspunde Andreea Hamza,  Senior Director Living la compania de consultanţă în imobiliare JLL România, pe care am întrebat-o care este explicaţia statutului de proprietar în care se regăsesc mulţi dintre români.

    Ea precizează că lucrurile stau diferit în alte ţări europene şi mult mai mulţi oameni închiriază în loc să cumpere pentru că sunt şi încurajaţi de către stat să procedeze astfel: spre exemplu, în Olanda, statul subvenţionează o parte din chirie. De asemenea, legile protejează mult mai bine chiriaşii, în timp ce la noi majoritatea locuinţelor sunt deţinute de persoane fizice, nu de companii sau de investitori instituţionali. Aceste locuinţe de închiriat din statele vestice aduc astfel şi mai multă siguranţă, cu contracte mai clare şi pe termen mai lung precum şi pachete de servicii suplimentare.

    Există însă şi asemănări în comportamentul celor care caută locuinţe pretutindeni: „Atât în cazul românilor, cât şi în restul Europei, decizia de a cumpăra sau de a închiria este una raţională, nu neapărat o obsesie sau care să ţină de o mentalitate colectivă”. Andreea Hamza este însă de părere că lucrurile se schimbă, iar pe termen mediu şi lung va creşte şi ponderea investitorilor instituţionali în piaţa locală, ceea ce va fi sănătos pentru piaţă şi va aduce beneficii utilizatorilor finali. Specialistul în real estate face şi câteva precizări referitoare la modul în care ar trebui interpretat procentul numărului mare de proprietari din România. „Procentul de unităţi aflate în proprietate la noi este foarte mare – cred că ultimele statistici arătau 96%, dar asta nu înseamnă că 96% din populaţia adultă are o locuinţă în proprietate, ci de fapt ne arată că 96% din locuinţele existente sunt deţinute de proprietari”, explică ea.

    De asemenea, Andreea Hamza aminteşte şi de modul în care românii au ajuns la un grad de proprietate atât de mare. „Acest procent, la rândul lui, este artificial – ne amintim că până în 1989 statul era unicul proprietar al acestor imobile (vechi n.red), eram exact la polul opus faţă de situaţia de acum. La un moment dat, după 1989, statul a decis să vândă stocul de locuinţe către cetăţeni la preţuri foarte atractive. Prin urmare oamenii au cumpărat imobilele, au devenit proprietari; nu putem vorbi neapărat despre o obsesie a românilor.”

    Pe de altă parte, punctează specialistul în imobiliare, o statistică pe care o consideră importantă este cea care ne arată că suntem foarte înghesuiţi în aceste locuinţe: „Sunt mulţi tineri adulţi care locuiesc cu părinţii sau cu bunicii, cu alte rude, iar majoritatea locuinţelor existente sunt relativ mici ca suprafeţe şi ca număr de camere, aceasta este realitatea”.
    Andreea Hamza mai spune însă că această situaţie a evoluat de-a lungul ultimilor ani, odată cu apariţia dezvoltărilor imobiliare noi, însă – „Noi vorbim în continuare în număr de camere, faţă de alte ţări unde se vorbeşte de număr de dormitoare. Mulţi dintre noi dormim şi în living, în fosta sufragerie”. Astfel, în timp ce în România suprafaţa locuibilă medie este undeva la 46 de metri pătraţi, media la nivelul Uniunii Europene este de 102 de metri pătraţi.
    „Suprafeţele sunt strâns legate de preţ – sau invers – lucrurile se rezumă totuşi la puterea de cumpărare a populaţiei, astfel că nu ne aflăm în momentul în care să ne permitem suprafeţe foarte mari, dar trendul este ascendent. Vesticii cumpără case mai mari, la preţuri mai mari, dar într-un număr mai mic”, adaugă Hamza.

    Cum s-au schimbat apetitul românilor pentru locuinţe şi preferinţele legate de spaţiile de locuit? „Acest nou context a redefinit anumite aspecte legate de locuinţă, îndeosebi în ideea optimizării spaţiilor. Ceea ce s-a schimbat atât în România, cât şi în Europa, este nevoia care a devenit esenţială a cumpărătorilor, de a avea un spaţiu dedicat muncii de acasă – ştim cu toţii de ce am experimentat obligat forţat acest lucru – referindu-ne la unele industrii.”
    Un alt aspect esenţial care s-a schimbat este, potrivit Andreei Hamza, existenţa unor spaţii exterioare cât mai generoase – terase, grădini – per ansamblu, creşterea gradului de confort al locuinţelor căutate. „Acum casa a devenit mult mai importantă decât înainte, am fost nevoiţi să ne petrecem poate 90% din timp acasă, prin urmare creşterea gradului de confort este cea mai normală reacţie”, punctează Andreea Hamza. Ca urmare a contextului, a crescut deopotrivă interesul pentru case individuale, case cu grădini şi au devenit mai importante, de asemenea, şi facilităţile din apropiere.
    De altfel, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de peste 25.000 de persoane, în luna iunie 2020, pe utilizatorii Storia.ro şi OLX, doar 16% dintre cei care voiau să cumpere o locuinţă înainte de izbucnirea crizei de COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă. Comportamentul potenţialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% şi-au menţinut această opţiune, 13% au renunţat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament şi casă, 4,2% sunt interesaţi să închirieze o locuinţă, iar 3% vor să cumpere un apartament. În cazul celor care doreau un apartament, 43% şi-au păstrat intenţia, 16% au renunţat momentan la planurile de investiţie, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziţiona un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intenţionează să se mute cu chirie.
    Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuinţe sunt, în ordinea preferinţelor: compartimentarea eficientă, calitatea construcţiei şi a finisajelor, existenţa unui spaţiu exterior (grădină / terasă), confortul sporit (luminozitate, izolaţie, intimitate etc.), existenţa spaţiilor anexe (locuri de parcare, boxe).
    Când vine vorba despre situaţia de la nivel european, Andreea Hamza spune că exact aceiaşi factori s-au schimbat şi acolo – la care se adaugă necesitatea existenţei unei conexiuni foarte bune la internet: „Ei nu sunt atât de privilegiaţi ca şi noi la acest ultim capitol, iar în top trei nevoi ale cumpărătorilor în Europa se află: prezenţa unui spaţiu destinat muncii de acasă, spaţii exterioare şi conexiune la internet foarte bună”.

    Preţul este mereu un subiect fierbinte în piaţa rezidenţială şi au existat chiar o serie de predicţii ale prăbuşirii preţului imobilelor în contextul COVID-19, prin asemănarea cu criza anterioară. Andreea Hamza este însă de părere că premisele celor două momente sunt diferite, la fel şi nivelul de dezvoltare a pieţei din perioada 2008-2009, prin comparaţie cu cel de acum: „Criza din 2008 venea după un boom incredibil cu care nu ne-am mai confruntat şi cred că nici alte ţări nu l-au mai simţit – pe când acum piaţa este mult mai aşezată, a evoluat foarte sănătos, cred că piaţa este mult mai stabilă acum, iar nevoia de case acum este mult mai justificată”.
    Andreea Hamza apreciază că evoluţia preţurilor va fi diferită în funcţie de segmentul de cumpărători la care ne referim. „Sunt cumpărători care vor fi afectaţi de creşterea ratei şomajului şi care probabil nu se vor mai putea califica pentru un credit ipotecar şi aici probabil cererea va scădea şi, implicit, şi preţurile”. Pe de altă parte, există şi o categorie de clienţi mai puţin afectaţi – spre exemplu, cei din segmentul high end, care potrivit Andreei Hamza, chiar profită să facă aceste investiţii. „Ca trend general nu cred că se vor înregistra scăderi foarte mari, dar este încă prematur să ne exprimăm – nici nu ştim când se termină pandemia, nici nu ştim ce va urma. Nu cred însă că va exista o prăbuşire similară crizei anterioare – fundamentele pieţei sunt mult mai sănătoase mai solide şi mai stabile, iar produsele sunt mult mai bine aliniate cu nevoile cumpărătorilor.”
    Ea aminteşte de asemenea şi că în 2007, suprafeţele apartamentelor deveniseră extraordinar de mari – două camere ajungeau să aibă 80 – 90 de metri pătraţi, iar implicit şi preţurile erau foarte mari, or acum nu mai este cazul. „Mai există şi partea de facilităţi din cadrul ansamblurilor rezidenţiale care se îmbunătăţeşte de la an la an, dezvoltatorii încercau mereu să vină cu ceva nou, să ofere cât mai mult cumpărătorului, în 2007  – erau puţine proiecte care se diferenţiau şi care erau făcute aşa – acum sunt mult mai multe”.
    Astfel, precizează ea, oferta din categoria cumpărătorilor cu venituri mici – locuinţele cu preţuri de sub 1.000 de euro/mp sau în jur de 1.000 -1.300 de euro/mp, sunt mai expuse la aceste fluctuaţii economice – dar evoluţia va depinde foarte mult şi de măsurile guvernamentale care se vor implementa. Spre exemplu, programul Prima Casă, care a urmat crizei financiare din 2008-2009 – a readus la viaţă piaţa imobiliară: „Piaţa poate fi uşor ghidată prin măsuri guvernamentale, aşa că sunt şanse să nu fie atât de mare impactul – deocamdată nu avem scăderi masive de preţ, au apărut doar promoţii sau discounturi, dar nu au scăzut neapărat preţurile de listă pentru proiecte – încă lumea nu este speriată şi nu şi-a retras intenţiile de cumpărare, observă ea. Andreea Hamza se fereşte să facă predicţii referitoare la scăderea propriu-zisă a preţurilor, însă nu crede că aceasta va depăşi 3-5%.
    În ceea ce îi priveşte pe dezvoltatori, Andreea Hamza este de părere că va exista o concentrare pe optimizare, în contextul în care suprafeţele nu pot fi mărite: „Ideal ar fi să avem suprafeţe mai generoase, terase mari, o zonă de lucru de acasă – un birou în cadrul locuinţei, iar toate acestea implică suprafeţe mai mari – dacă ar fi să le faci cu uşurinţă, de aceea, în primă fază, dezvoltatorii se vor canaliza pe optimizarea cât mai bună a spaţiilor ca să nu influenţeze foarte mult preţurile de vânzare – degeaba ai produsul dacă nu ai şi clienţii care şi-l permit”.

    În acest nou context, cât de valabilă mai este deviza „Location, location, location”? „În fond nu cumpărăm doar nişte pereţi, amplasamentul va conta întotdeauna. Cumpărăm o locuinţă cu toate facilităţile din jurul ei. Evident, sperăm ca acestea să fie cât mai multe.” „Poate expresia «location, location, location nu va mai fi atât de importantă» – vor conta şi lucrurile menţionate mai devreme”.
    De altfel, Andreea Hamza aminteşte de studii realizate anterior de JLL la nivel european, din care reiese că dacă anterior a existat un trend ascendent pentru nevoia cumpărătorilor de a avea locuinţa amplasată lângă mijloacele de transport fiindcă de acolo se poate ajunge oriunde, acum a scăzut importanţa acestui criteriu. „E clar că locaţia pierde puţin teren în beneficiul suprafeţelor mari, al plusului de confort. Confortul e diferit pentru fiecare dintre noi.”
    Pe de altă parte, crede că nu vom lucra de acasă pentru totdeauna sau non stop – cu siguranţă vom avea nevoie să venim şi la birou şi să existe şi această parte de interacţiune cu colegii, socializare umană cu clienţii – când se va putea, bineînţeles. „Depinde de la business la business şi de la companie la companie, fiecare cu businessul ei şi cu profilul de angajaţi al ei.” Chiar dacă nu poate anticipa când va ajunge şi piaţa locală la nivelul celor vestice, Andreea Hamza crede că generaţiile următoare se vor orienta mai mult înspre piaţa chiriilor, în dorinţa lor de flexibilitate: „Cred că generaţiile care vin acum din urmă sunt mult mai înclinate spre acest cult al chiriei, pentru ei contează foarte mult mobilitatea, flexibilitatea – şi eu cred că ei vor schimba uşor regulile pieţei şi vor cizela şi proprietarii care la rândul lor sunt în acest moment prea ataşaţi de proprietate, uneori încalcă regulile elementare de intimitate, de pildă. De asemenea, un număr mai mare de investitori instituţionali care se uită din ce în ce mai atent pe piaţa din România pentru a-şi crea portofolii  de apartamente de închiriat vor ajuta mai mult piaţa pentru că vor veni cu condiţii mai bine definite, cu contracte mai solide – cred că tot spre beneficiul utilizatorilor, chiriaşilor va fi şi această schimbare, care va veni foarte curând”. 

    Sunt permanente sau temporare schimbările pieţei imobiliare aduse de pandemia de COVID-19?
    Eu cred că aceste schimbări vor rămâne şi întotdeauna vom avea în minte – dacă se mai întâmplă încă o dată o astfel de situaţie. „Eu ce fac? – Mai bine să fiu acoperit.“ Încet, încet vom reveni la vechile obiceiuri, cu statul în trafic şi cu petrecerea timpului mai mult în afara casei decât acasă, cum era mai demult, dar cu siguranţă vom fi mai atenţi în alegerea unei locuinţe acum şi vom ţine cont de factorii despre care spuneam – optimizarea spaţiilor, suprafeţe mai generoase pentru terase şi grădini, existenţa facilităţilor în imediata apropiere.

    Cum sunt preţurile locuinţelor „vestice” comparativ cu ale românilor?
    În Germania, preţurile pentru apartamentele care se adresează clasei medii pot ajunge de la 5.000 la 8.000 de euro pe metrul pătrat. Dar sunt proiecte şi zone şi la noi care au ajuns să vândă sau să vrea să vândă apartamente la preţuri similare cu marile capitale din Europa – piaţa noastră de high end vrea să ajungă tot acolo. Sunt şi la noi proiecte rezidenţiale unde preţurile ajung la 7.000 de euro/mp. În zona Primăverii, Kiseleff, zonele de high end, vorbim despre proiecte de două-trei milioane de euro.

    Cum va arăta piaţa rezidenţială la cinci ani post-pandemie?
    Cred că deja ne vom fi obişnuit cu criteriile despre care spuneam, cu existenţa biroului în cadrul locuinţei, cu suprafeţe şi grădini ca parte din compartimentarea apartamentului – aşa cum spuneam, locaţia nu va mai fi la fel de importantă, dar va rămâne totuşi un factor de decizie major. Nu ştiu cum vor evolua preţurile sau cererea şi oferta fiindcă, aşa cum spuneam, sunt foarte mulţi factori pe care nu putem să îi stabilim acum, dar în continuare vom avea fundamente stabile şi vom merge înainte cu dezvoltările, cu vânzările, cu îmbunătăţirea constantă a produselor, apartamentelor sau caselor. Sunt sigură că lucrurile se vor îmbunătăţi constant, la fel cum s-a întâmplat de la an la an şi până acum. 

    Real Estate. Real Talk. este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

  • Viaţa într-o ţară greu încercată de-a lungul istoriei. Salarii mici, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate

    Salarii cu puterea de cumpărare redusă la un sfert, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate sunt câteva dintre particularităţile vieţii trăite de libanezi, o naţiune greu încercată de-a lungul istoriei sale. Cel mai bine se vede acest lucru prin ochii şi preparatele bucătarului Antoine El Haji, care apare gătind la televizor în faţa libanezilor timp de cinci zile pe săptămână. 

    Un bucătar cu o emisiune TV renunţă la carne pentru că este prea scumpă; carnea roşie nu şi-o mai permite nici măcar armata; penele de curent aruncă în beznă un oraş considerat cândva o perlă strălucitoare a Levantului; să schimbi valută este la fel de periculos ca traficul de droguri: colapsul financiar al Libanului înseamnă suferinţă zi de zi pentru o naţiune greu încercată de războaie şi apoi de o libertate chinuită.

    Timp de trei ani, bucătarul Antoine El Haji apare la televizor cinci zile pe săptămână pentru a-i ajuta pe cei care gătesc să progreseze în arta culinară, scrie The New York Times într-un reportaj realizat înainte de explozia din capitala Beirut, despre viaţa libanezilor în plină criză economică şi financiară. În urmă cu câteva luni, în timp ce dezastrul financiar făcea ca lira libaneză să se prăbuşească şi preţurile să crească văzând cu ochii, chef-ul şi-a dat seama că mulţi telespectatori s-ar putea să nu-şi mai permită carnea roşie, cum este cea de vită, pe care s-a bazat atât de mult în pregătirea reţetelor sale de mâncăruri.

    „În Liban a existat o clasă de mijloc, dar acum bogaţii sunt mai bogaţi, clasa de mijloc a devenit săracă şi săracii au ajuns să trăiască în mizerie“, spune El Haji. A tăiat carnea de vită din meniurile sale şi îşi umple timpul de emisie cu sfaturi despre cum pot fi menţinute mâncărurile gustoase cu mai puţin ulei, mai puţine ouă şi cu legume mai ieftine. Bucătarul are 65 de ani şi a prins vremuri mai bune, dar şi cumplite războaie: conflictele cu Israelul, războiul civil, asedierea şi masacrele din Beirut şi ocupaţia israeliană.

    Criza libaneză, rezultatul câtorva decenii de corupţie la cele mai înalte niveluri şi de management financiar greşit, a provocat creşterea şomajului şi a sărăciei, a forţat afacerile să se închidă şi a împins inflaţia la cote astronomice, ceea ce face ca salariile să rămână fără valoare. Protestele masive împotriva elitei politice au izbucnit în toată ţara în toamna trecută şi uneori au fost violente, până când s-au oprit din cauza pandemiei.

    Ţara şi economia au fost închise, ca în multe alte părţi ale lumii, însă acest lucru a acutizat privaţiunile societăţii şi suferinţa economică. Consecinţa a fost reizbucnirea demonstraţiilor odată cu relaxarea măsurilor de lockdown. Turbulenţele sociale au luat o amploare fără precedent după distrugătoarea explozie din portul Beirutului. Efectele colapsului economic se infiltrează din ce în ce mai mult în vieţile de zi cu zi ale multor libanezi. Penele de curent întunecă străzile, băncile refuză să predea banii deponenţilor şi familiile se chinuie să cumpere bunuri esenţiale de import cum ar fi scutece şi detergent pentru rufe.

    Întreruperile în furnizarea curentului electric au devenit ceva obişnuit în ultimii ani, însă în ultimul timp frecvenţa şi durata lor au crescut atât de mult încât traficul din Beirut, unde trăieşte aproximativ o treime din cei 5,4 milioane de locuitori ai Libanului, a fost înlocuit de gălăgia infernală a generatoarelor suprasolicitate. Gazele emise de maşinării încing şi împut aerul şi multe clădiri rezidenţiale le închid noaptea pentru a le lăsa să se răcească, ceea ce privează locuitorii de aer condiţionat în timpul celor mai caniculare veri mediteraneene.

    Recent, în două zile Spitalul Universitar Rafik Hariri, principalul centru care tratează cazurile de îmbolnăviri de COVID-19 din Beirut, a trecut brusc de la o oră pe zi fără curent la 20 de ore fără energie electrică, spune directorul Firass Abiad, medic şi el. Înainte de explozia din port, spitalul trebuia să funcţioneze cu doar şase ore de energie electrică pe zi, şi-a închis câteva săli de operaţie şi a amânat intervenţiile chirurgicale. „Senzaţia este ca şi cum te-ai lupta fără oprire cu incendiile şi focul nu se mai termină“, a spus doctorul Abiad. După ce se întunecă, Beirutul este cuprins de o dezolare înfiorătoare, în contrast cu viaţa  de noapte bogată de dinainte de criză. Barurile au rămas fără patroni, străzile principale sunt întunecate şi semafoarele de la intersecţiile majore sunt stinse, lăsând şoferii să se descurce singuri la lumina excesivă a farurilor şi încrezându-se în norocul lor. Decăderea rapidă a lovit mândria multor libanezi, care de obicei pretind că au cea mai bună bucătărie din Orientul Mijlociu şi s-au crezut mai sofisticaţi decât alţii din regiune. Acum, mulţi se întreabă cât de mult se va mai duce în jos nivelul lor de trai.

    „Beirutul este un oraş supravieţuitor. Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a mânca şi de a bea, de a face muzică şi activism. Dar acum, aerul este foarte înecăcios”, spune Carmen Geha, profesor asistent de administraţie publică la Universitatea Americană din Beirut. „Acum, nici măcar oamenii din clasa de mijloc nu îşi mai pot permite să mănânce în oraş. Este ca şi cum ţi-ai lua salariul şi trebuie să-l împarţi la nouă ca să-i afli valoarea reală”.

    Astfel, simte omul de rând inflaţia accelerată, o boală a unei economii dependente de importuri şi de banii veniţi din străinătate. Din toamna trecută, lira libaneză şi-a pierdut aproximativ 85% din valoarea sa pe piaţa neagră. Pe hârtie, moneda este stabilă deoarece începând cu 1997 Banca Centrală Libaneză a ancorat-o artificial de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze. O vreme, strategia a mers, stabilitatea astfel obţinută reprezentând o bază solidă pentru sistemul financiar. Însă ultimul an a fost de coşmar.

    O bună parte din problemele financiare de acum se trag din haosul din sistemul bancar produs tot de banca centrală. Instituţia a condus ceea ce criticii au numit o schemă Ponzi, încurajând băncile comerciale să constituie depozite mari de dolari, cu rate mari ale dobânzii, care puteau fi acoperite doar prin atragerea altor deponenţi mari, dar cu rate de dobândă şi mai ridicate. Însă acest sistem s-a blocat anul trecut, când investitorii noi au încetat să mai vină, lăsând băncile din ţară fără fondurile în dolari pe care le datorau deponenţilor lor. Băncile comerciale au reacţionat refuzând să dea înapoi dolarii, moneda pe care libanezul a folosit-o de mult timp în viaţa de zi cu zi schimbând-o în lire, sau invers. Un fost bancher libanez, Dan Azzi, şi-a asumat creditul pentru inventarea unui termen acum utilizat pe scară largă pentru aceşti dolari teoretici care există doar în băncile libaneze şi nu-i vede nimeni: Lollars.

    Rezultatul a fost izbucnirea unui iad financiar şi durere. Lira s-a prăbuşit atât de mult, iar deprecierea a devenit ceva atât de obişnuit încât lira libaneză a primit un cont satiric pe Twitter, unde reacţionează la propriu-i declin. „Sunt cea mai ieftină monedă, dar nu sunt un nimic”, se arată într-un tweet de săptămânile trecute după ce cursul liră/dolar ajunsese în stradă la 9.500 de lire pentru un dolar, rata oficială fiind cea din 1997, de 1.500 de lire pentru un dolar. Venirea pandemiei a complicat şi mai mult situaţia. Inflaţia a făcut ca foamea să devină de nesuportat până-ntr-atât încât după o scurtă pauză în timpul şocului iniţial provocat de măsurile de lockdown protestatarii au riscat şi au ieşit din nou în stradă.

    Guvernul a căutat să controleze tranzacţiile de pe piaţa neagră, unde schimbarea banilor în condiţii mai bune decât rata oficială poate face pe oricine să se simtă cumpărător de droguri, necesitând întâlniri rapide pe alei obscure cu dealerii de bani care folosesc nume false şi se tem că vor fi arestaţi. Efectele haosului economic şi financiar al ţării asupra săracilor sunt dramatice, după cum este evidenţiat de patru sinucideri într-o perioadă de doar două zile, toate legate de lipsurile provocate de criză. Un bărbat care s-a împuşcat pe unul dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Beirutului a lăsat în urmă un mesaj scris de mână care spunea „Nu sunt un infidel”, o linie dintr-o cunoscută melodie al cărei următor vers este „dar foamea este un infidel”.

    Numărul membrilor unui grup de pe Facebook numit Barter în Liban s-a umflat, membrii săi oferind orice, de la chipsuri de poker şi narghilele la schimb pentru mâncare. Postările lor dau uneori impresia de poezie tragică. „Greutăţi noi, niciodată folosite, la schimb cu scutece de dimensiunea 6 şi o sticlă de ulei”, se arată într-o postare cu o fotografie cu gantere încă în cutie. O altă postare prezenta o rochiţă verde-lime pe care Fatima al-Hussein, mamă a şase copii din nordul Libanului, a cumpărat-o pentru a o oferi cadou uneia din fiicele sale.

    Pentru că avea nevoie de zahăr, lapte şi detergent, Fatima a încercat să dea la schimb rochiţa. Într-un interviu telefonic, ea a declarat că soţul ei câştigă 200.000 de lire libaneze pe săptămână ca muncitor pentru orice, o sumă pe care obişnuia să valoreze la 130 de dolari. Acum, banii au valoarea a mai puţin de 30 de dolari, ceea ce face ca procurarea bunurilor esenţiale să fie un chin. Doamna al-Hussein a povestit că a decis să dea rochiţa după ce n-a mai avut cu ce să-şi hrănească copiii în afară de pâine înmuiată în apă. Dar cine să vrea o rochiţă verde-lime în aceste vremuri? Când vreunul din vecinii ei găteşte şi mirosul ajunge la ei în casă, închide uşile şi geamurile. „Nu vreau ca ăştia mici să se îmbolnăvească de poftă”, a spus ea. Domnul El Hajj, bucătarul de televiziune, povesteşte şi el că ceea ce pot fi considerate reţete accesibile sunt o ţintă în mişcare.

    „Carnea de vită s-a scumpit, aşa că am trecut la pui, iar acum oamenii îmi spun că şi puiul este scump”, a spus el. În timp ce pregăteşte mâncărurile pentru emisiunea zilei, răspunde la apeluri din partea telespectatorilor care vor să ştie cum pot fi păstrate alimentele când curentul electric se întrerupe atât de des. Cum poţi păstra carnea proaspătă când nu poţi conta pe congelator? Bucătarul a prezentat opţiunile. Fructele şi legumele pot fi conservate la borcan, murate sau uscate. Carnea tocată se poate păstra în grăsime. „Toate problemele au o soluţie”, a spus el. „Ceea ce este important pentru mine legat de această emisiune este să ajut oamenii să mănânce în continuare”.

  • Suntem cea mai fotografiată generaţie din toate timpurile, dar în acelaşi timp, generaţia care nu are poze fizice

    O dată cu ascensiunea – şi am putea spune chiar intruziunea – telefoanelor mobile în viaţa noastră atenţia ne este distrasă şi deviată de la foarte multe lucruri importante. Telefoanele ne-au adus însă şi un mare avantaj – putem imortaliza, prin poze sau video, cele mai frumoase şi semnificative momente petrecute alături de familie sau prieteni. În acelaşi timp, la o privire superficială în albumul cu fotografii al telefonului nostru, un procentaj ridicat dintre acestea sunt de obicei fie nereuşite, fie neimportante, iar o altă parte sunt sute sau mii de memeuri şi alte imagini primite si salvate automat prin reţelele de socializare. „Suntem cea mai fotografiată generaţie din toate timpurile, dar în acelaşi timp generaţia care nu are poze fizice. Când, spunem «generaţie» ne gândim, efectiv, la mileniali – ei fiind astăzi motorul în ceea ce înseamnă achiziţii online. milenialii sunt generaţia în timpul căreia s-a inventat telefonul, de la iPhone încoace, care face poze pe bune, generaţia care îşi face exponenţial mai multe poze decât oricare alta. Însă pe cât de multe poze digitale facem, pe atât de puţine poze tipărim sau avem fizic”, spune Ina Meriacre, în vârstă de 35 de ani, care din aceste considerente a decis să reînvie şi să reinterpreteze soluţia clasică a conservării amintirilor.
    În 2016, Ina Meriacre, originară din Republica Moldova, a pus bazele Celebook, un brand de fotocărţi tipărite în Olanda. Investiţia iniţială în proiect a fost de 100.000 de euro, în principal în tehnologie. „Cum spune gluma americană, finanţarea unui start-up la nivel de preseed, este de la cei 3 F – family, fools and friends. Într-un anumit punct, investiţiile sunt din resurse proprii. O mare parte din investiţiile din trecut şi cele actuale sunt destinate dezvoltării părţii tehnice şi tehnologice. În urma investiţiilor masive din ultimii ani, arhitectura noastră tehnologică ne permite acum să ne extindem foarte rapid în noi pieţe. Construim acest proiect ca unul regional, ce va cuprinde Europa Centrală şi de Est. În momentul în care vom fi gata să ne extindem în pieţele din regiune, cel mai probabil în cel
    de-al doilea semestru al anului următor, vom merge să căutăm un investitor strategic care va veni atât cu susţinerea financiară pentru lansarea în noi pieţe, cât şi cu know-how-ul aferent. Nicio piaţă nu este ca alta, astfel că să ai pe cineva alături, care deja a trecut prin procesele de lansare în noi pieţe, este un mare atu.” De la lansare încoace, Celebook România şi-a dublat an de an cifra de afaceri. În 2017 compania a înregistrat afaceri de 60.000 de lei, în 2018 a ajuns la o cifră de 150.000 de lei, în 2019 la 300.000 lei, iar pentru anul 2020 mizează pe o dublare a acestora, până la 600.000 de lei, în contextul în care în primul semestru al acestui an afacerile sunt deja la valori duble. Pe ce se bazează previziunile? „Celebook este un proiect pur online, fără a avea interacţiune fizică cu clienţii – toate măsurile luate au fost îndreptate pentru a-i proteja pe colegii noştri din birou. În perioada de pandemie, după acele prime săptămâni de groază, mulţi au încercat să îşi ajusteze viaţa şi să-şi rezolve anumite nevoi pe care mereu le amânau. Unii şi-au schimbat draperiile, alţii s-au apucat de citit, iar o altă categorie şi-a făcut ordine în poze, unul dintre cele mai des întâlnite «motive» pentru care să nu-şi facă o fotocarte fiind lipsa timpului. Cu toţii avem mii sau chiar zeci de mii de poze împărţite pe diferite dispozitive – CD-uri, hard-uri externe, laptopuri vechi, telefoane active sau inactive. În prima parte a anului, acest timp a fost disponibil pentru mulţi şi atunci lumea s-a pus pe aranjat poze şi tipărit fotocărţi. De asemenea, în timpul pandemiei a crescut foarte mult segmentul de home&deco – nu o spunem noi, ci jucători mari de profil din online precum Vivre Deco sau eMag. Din familia noastră de produse fac parte şi tablourile canvas personalizate. În procesul reorganizării casei multă lume preferă să aibă un tablou personalizat, care le aduce aminte de vremuri şi trăiri impresionante, versus un tablou cu imagini generice, care poate e frumos, dar nu trezeşte nicio emoţie. În această criză, afacerile online au fost mai privilegiate, dacă putem spune aşa. La un moment dat, am trecut cu brio cea mai grea perioadă şi ne construim planuri pentru un viitor pozitiv şi luminos. Însă, cu toţii trăim în aceeaşi ţară, iar dacă ar urma o criză mai profundă, cel mai probabil ne va afecta şi pe noi”, explică Ina Meriacre.
    Cât despre profitabilitate, “proiectul nostru activează într-o nişă destul de restrânsă conceptual, la care mai adăugăm şi noutatea produsului – aceste lucruri necesitând o anumită perioadă de înţelegere mai adâncă a pieţei şi de identificare a căilor de transmitere a mesajului principal. Profitul este încă un subiect «taboo», investim orice bani disponibili în promovare. Business planul nostru prevede o atingere a profitabilităţii în 2021, după ce depăşim 1 milion de lei afaceri, respectiv o acoperire a investiţiilor în anul 2022”, spune fondatoarea Celebook.
    Dar care este strategia de dezvoltare a businessului? „Cea mai mare provocare şi, totodată, cel mai important scop al momentului este de a ajunge la o audienţă cât mai mare. Avem 99% clienţi satisfăcuţi, avem o rată de loialitate de 40%, deci produsul e un market fit, însă, ca în orice business de nişă, este necesară acoperirea unui palier mare de potenţiali clienţi. Strategia de dezvoltare presupune două direcţii: oferta de produse noi, şi aici avem o supriză placută pentru clienţi – pe lângă fotocărţi în curând vom lansa un produs care nu este disponibil în România, dar care este foarte în trend în Vest, şi acţiuni de parteneriat şi expunere cu persoane influente pentru ca tot mai mulţi oameni să afle despre noi şi produsele noastre.”
    Oamenii au încărcat în fotocărţile Celebook, prin editorul online creativ, peste 1 milion de fotografii. Ina Meriacre spune că „generaţia milenialilor este obligată să ţină tradiţia şi să transmită mai departe urmaşilor aminitiri, întâmplări şi chiar istoria familiei lor în fotocărţi şi albume”.

  • Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 lei

    Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, adică o trusă de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

    Trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante pot să vă aducă amenzi ori dacă nu le aveţi pe toate, ori dacă nu sunt conforme legii. Această greşeală a şoferilor se încadrează în clasa a II-a de sancţiuni cu patru sau cinci puncte-amendă, asfel că amendat va fi de 590 de lei sau de 725 de lei.

    Conform Ordinului nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto:

    Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;

    b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.

    Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.

    La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleaşi caracteristici, introduse pe piaţă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.

     

  • Cum vor mai mulţi tineri să rezolve una dintre cele mai mari probleme avute de companii în perioada pandemiei de COVID

    Care poate fi soluţia pentru un proces de livrare a coletelor mai ieftin şi în acelaşi timp mai eficient? Un grup de antreprenori cu experienţă în curierat, logistică şi IT au pariat încă de anul trecut că răspunsul pentru această problemă, una dintre cele mai complexe pentru jucătorii din e-commerce, stă într-o platformă bazată pe inteligenţă artificială care învaţă cu fiecare comandă procesată să le ofere retailerilor cea mai avantajoasă opţiune. 

    „Colegii mei care vin din curierat s-au întâlnit frecvent cu situaţii în care clienţi din zona de retail îşi doreau să adauge şi alte companii de curierat în portofoliu însă nu ştiau foarte clar şi li se părea foarte greu cum să decidă modul de alocare a comenzilor de la un curier la celălalt. Noi, având experienţa complementară am hotărât să dezvoltăm această platformă care simplifică întregul proces.

    Noi simplificăm un proces complex, de livrare, care pleacă de la nevoia clientului de a avea livrarea la timp – conform promisiunii – de a avea multiple opţiuni de livrare, de a avea o notificare constantă asupra livrării. Retailerii s-au simţit blocaţi în faţa unei situaţii la care trebuia să reacţioneze, dar nu prea aveau instrumente să facă asta. Fie pot face acest lucru singuri, dar asta necesită timp şi bani, fie pot căuta soluţii în piaţă, dar acestea nu existau. Noi atunci ne-am gândit de ce nu am face noi această soluţie, cu know-how-ul nostru la un loc, şi să o punem în mâna companiilor de retail iar ei să plătească o taxă pe comandă şi să scape de toată această complexitate”, a relatat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Daniel Nicolae, CEO şi cofondator al Innoship. El, alături de Andrei Paul, Dan Ungureanu şi Robert Tănase – toţi cu o experienţă îndelungată în companii precum Orange, Penny şi Urgent Cargus, a pus bazele start-up-ului în iulie anul trecut, iar în februarie anul acesta a avut loc lansarea comercială a platformei dezvoltate de Innoship.

    „Am plecat noi, cei 4 cofondatori, cu fondurile personale. Ne-am asumat să cheltuim o anumită sumă până la prima investiţie. Suma totală cheltuită de noi se ridică la 80.000 de euro, din banii personali. Mai apoi am hotărât că având în vedere ritmul nostru de creştere, în contextul în care  plăteam tot în regim de externalizare nişte oameni dedicaţi care lucrau pentru noi, ne-am dat seama că nu putem continua în acest ritm în care adopţia din rândul clienţilor creşte. Am evoluat către zona de investiţii şi am hotărât să închidem runda de finanţare de tip seed de 550.000 de euro împreună cu partenerii noştri de la Gapminder”, a precizat Daniel Nicolae legat de finanţele cu care a pornit la drum împreună cu partenerii lui.
    Start-up-ul a primit finanţarea de la Gapminder recent, modelul de business şi eficacitatea platformei fiind deja validată pe piaţa locală de jucători cunoscuţi din domeniul e-commerce şi distribuţie precum Miniprix, Kalapod, OLX , Depanero, Network One Distribution, Dentstore, Oralix, Topline, xpertbeauty.ro, Arco Expert, Algernon, green-future.ro, mezoni.ro sau Generalmotor.
    Ce face însă platforma Innoship mai exact? Platforma optimizează interacţiunile dintre retaileri şi curieri, eficientizând costurile aferente serviciilor de curierat cu până la 25% şi crescând  performanţa de livrare cu până la 15%  printr-o alocare dinamică a comenzilor în funcţie de criteriile selectate de retailer în platformă. Tehnologia Innoship creşte calitatea experienţei serviciilor de curierat, asigură accesul facil la noi opţiuni de livrare rapidă, în acelaşi timp reducând substanţial costurile cu acest serviciu. Soluţia Innoship poate fi integrată cu toate platformele mari de comerţ electronic, warehouse management system, ERP (enterprise resource planning), fulfillment şi marketplace active în România şi la nivel regional. Algoritmii avansaţi de machine-learning ai soluţiei analizează performanţa diferitelor opţiuni de livrare din întreaga arie geografică relevantă şi punctele de livrare ale unui retailer pentru a aloca comenzile de livrare pe baza unor criterii personalizate şi a abordării stabilite de fiecare retailer. Până acum, o astfel de soluţie de gestiune optimă a livrărilor, era disponibilă doar pentru marile platforme de comerţ electronic.
    „Noi încercăm să punem un know-how dual în zona de logistică şi curierat împreună cu elemente de tehnologie care să genereze cu totul nişte beneficii foarte concrete companiilor de retail. Am plecat şi de la nişte provocări pe care eu le-am experimentat în partea de supply chain în cadrul unui retailer din piaţă”, a punctat el.
    Cu ajutorul finanţării primite de la Gapminder, Innoship a reuşit să îşi crească echipa tehnică cu patru noi colegi lună trecută astfel încât să poată accelera integrarea de noi curieri.
    „Este extrem de important ca o companie de retail în momentul în care lucrează cu noi să-şi regăsească toate opţiunile de transport în piaţă, pentru noi este businessul de bază să avem integrări cu cât mai multe companii de transport şi cât mai mulţi parteneri şi atunci am accelerat etapa aceasta de implementare şi implicit am crescut echipa de IT. În acelaşi timp ne concentrăm efortul şi în a regândi modul de aderare la platformă, am lansat un proces de înrolare digital, în momentul acesta orice retailer de orice dimensiune poate să înceapă să folosească singur serviciile Innoship fără a fi asistat de nimeni”, a explicat cofondatorul Innoship.
    Start-up-ul şi-a pus deja ca ţintă atragerea unei noi finanţări în primul trimestru al anului viitor, pentru a se extinde pe pieţele externe.
    „Noi vrem să ajungem în martie 2021 în etapa în care să discutăm următoarea rundă de finanţare, rundă care ar trebui să ne aducă resurse proaspete să mergem către Europa Centrală şi de Est. În momentul acesta suntem în linie cu aşteptările noastre.

    Până atunci compania deja lucrează pe alte pieţe externe pentru clienţii existenţi care solicită acest lucru, un exemplu fiind Depanero, compania de reparaţii deţinută de eMAG. „Vom continua să susţinem până la finalul primului trimestru din 2021 piaţa locală. Nu pentru că avem neapărat o preferinţă ci pentru că adopţia de către clienţi ne-a ajutat să avem exemple bune de utilizare a soluţiei noastre, inclusiv cu branduri foarte mari internaţionale. Asta ne ajută foarte mult, ca experienţa locală să fie un mesager bun pentru grup, pentru companiile-mamă pentru ca ele apoi să susţină şi să recomande implementarea soluţiei şi în celelalte ţări din regiune. În martie anul viitor urmează să ne extindem cu forţe proaspete pentru a ne extinde în teritoriile învecinate. Însă în paralel orice retailer care are nevoie să livreze în ţările apropiate pentru noi este esenţial să-l ajutăm să facă asta. Aşa cum i-am ajutat pe cei de la Depanero să-şi optimizeze operaţiunile din Ungaria (colectare de la un client din Ungaria la un service din Ungaria şi apoi produsul reparat trimis înapoi la clientul din Ungaria), la fel vom face cu fiecare companie din portofoliul nostru care vrea să se extindă“.

    Proiect: Innoship
    Ce face? Dezvoltă o platformă software care ajută retailerii să optimizeze costurile cu livrările
    Investiţie iniţială: circa 80.000 euro
    Finanţăre totală primită până acum: 550.000 euro
    Invitat: Daniel Nicolae, CEO şi cofondator Innoship 

    Proiect: MSing with Trauma

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie mobilă ce transformă imaginile RMN (rezonanţă magnetică nucleară) ale pacienţilor ce suferă de scleroză multiplă în compoziţii muzicale care au efect terapeutic.
    Invitat: Ioana Dobroiu, fondator & CEO MSing with Trauma

    Proiect: PolyMore
    Ce face? Lucrează la o soluţie ce foloseşte algoritmi de inteligenţă artificială pentru gestionarea deşeurilor plastice
    Invitat: Claudia Budimir, cofondator PolyMore 

    Proiect: BeeLog
    Ce face? Dezvoltă o soluţie inteligentă pentru eficientizarea proceselor dintr-o stupină formată dintr-un dispozitiv inteligent conectat la senzori ce colectează date din stupi şi dintr-o aplicaţie software unde se pot vedea şi analiza datele stocate
    Invitat: Gabriel Postolache, fondator BeeLog 

    Proiect: Mobile Control – Solarino
    Ce face? Aplicaţie mobilă care le permite proprietarilor de sere şi solarii să controleze o serie de acţiuni specifice direct de pe telefonul mobil
    Invitat: Adrian Chicireanu, cofondator Mobile Control

    Proiect: Confidas
    Ce face? Platformă online care agregă prin procese automatizate date despre companii, pentru a ajuta firmele să ia decizii despre partenerii de business
    Invitat: Eduard Burghelia, fondator & CEO Confidas

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Cum au reuşit doi antreprenori români să transforme jocurile celebre ale copilăriei într-o afacere modernă

    „Eu sunt Cristina. Calmă, tot timpul cu zâmbetul pe buze, iubesc dulciurile şi aş sta toată ziua pe Pinterest. În copilărie mi se spunea Titia.”
    „Eu sunt Adrian. Sunt atent la detalii, îmi place cafeaua tare, iubesc rugbyul şi aş sta toată ziua pe Netflix.” Împreună sunt Titia, numele afacerii pe care au conceput-o împreună, ca să reinterpreteze jocurile celebre ale copilăriei, dar şi să creeze unele noi, cu valoare educaţională, în special pentru copii. Dar nu numai.

    Au început în august 2019 să lucreze concret la proiectul care poartă azi numele de alint al Cristinei în copilărie. Primii muguri au apărut însă cam cu un an în urmă, în toamna lui 2018. „Am fost curioşi să vedem cum ar arăta jocurile generaţiei noastre într-o variantă modernă. Să le facem atât de iubite şi de către generaţia cu tabletă în ghiozdan şi telefon în buzunar”, spun cei doi antreprenori pe site-ul Titia.

    Au început cu trei jocuri de cărţi clasice – şeptică, macao şi tabinet, toate cu „Super” în faţă – şi au creat pachete de cărţi special croite pentru fiecare din aceste jocuri. Au desenat, au testat, au scris cu creta, au şters cu buretele. Cărţile au ilustraţii care mai de care mai fascinante, de care se fac responsabili trei ilustratori iscusiţi: Alexandra Stepan, Ioana Zdralea şi Devi Simion. După alte câteva luni de treabă, au lansat „Construieşte România”, un puzzle cu piese mari, de carton, în trei straturi, pentru amatorii de geografie. „Dorim să promovăm serviciile şi meşteşugul românesc, aşa că vom încerca, cât va fi posibil, să lucrăm cu artişti români şi să producem jocurile în ţară”, spune Adrian Cosac, unul dintre fondatori.

    Experienţa lui şi a soţiei sale, Cristina Cosac, s-a ţesut în domeniul IT-ului, al arhitecturii şi al designului. Toate laolaltă au contribuit pentru ca jucăriile Titia să iasă din tiparele clasicului şi să gâdile concentrarea celor mici şi a celor mari. Investiţiile au fost de circa 6.000 de euro, din sursele personale ale antreprenorilor. Cum orice business creşte cu paşi mici, abia în februarie anul acesta a prins contur site-ul Titia, dar, la fel ca generaţia cu tableta în ghiozdan, cei doi oameni cu inspiraţie şi idei au planuri mari cu acest proiect. „Acum lucrăm la trei jocuri noi, pe care le aşteptăm prin toamnă: un joc al emoţiilor, unul al evenimentelor şi sărbătorilor anuale şi un joc despre cosmos, timp şi spaţiu. De asemenea, ne dorim să aducem pe site produse în aceeaşi armonie cu ale noastre, tot de la artişti sau producători români, şi să livrăm produsele noastre în toate judeţele din ţară”, mai spune Adrian Cosac.
    De pildă, titirezii Titia sunt pictaţi manual la Braşov, de un artist specializat în pictura pe lemn, Sorin Manesă-Burloiu. Celelalte jucării şi jocuri iau naştere într-o tipografie din Bucureşti şi au preţuri între 34 şi 89 de lei. „Producem în România şi vindem în principal pe site-ul nostru, dar le avem distribuite şi la alte magazine online şi într-o librărie clasică. De curând însă, ne-am schimbat strategia şi o să începem să ne concentrăm pe vânzările prin site-ul nostru şi să distribuim mai puţin.”
    În plus, Adrian şi Cristina Cosac au început să identifice şi jocuri şi jucării utile, dar şi frumoase totodată, create de români, şi să le listeze tot pe site-ul Titia, pentru a susţine astfel solidaritatea antreprenorială şi ideile originale care merită duse mai departe.
    „Clienţii noştri sunt părinţii, iubitorii de jocuri, cei care doresc să ofere un cadou inedit persoanelor dragi sau firmele care vor să ofere cadouri de sărbători angajaţilor care au copii.”
    C-o minte de copil suntem totuşi cu toţii datori. Indiferent de vârstă.

    Cele mai multe jucării şi jocuri iau naştere într-o tipografie din Bucureşti şi au preţuri între 34 şi 89 de lei.
    Titirezii Titia sunt pictaţi manual la Braşov, de un artist specializat în pictura pe lemn, Sorin Manesă-Burloiu.

    Experienţa lui Adrian Cosac şi a soţiei sale, Cristina Cosac, s-a ţesut în domeniul IT-ului, al arhitecturii şi al designului. Toate laolaltă au contribuit pentru ca jucăriile Titia să iasă din tipare şi să gâdile concentrarea celor mici şi a celor mari.

  • Cum vor mai putea multinaţionalele atrage angajaţi când toţi lucrează de acasă, iar clădirile de birouri cu facilităţile lor nu mai contează?

    Începând de la clădiri de birouri aflate lângă metrou, lângă un mall sau lângă centre comerciale, cu cafetaria sau food court-ul, până la interioare cu spaţii aerisite, colorate, cu ventilaţie de ultimul tip, lumină şi perne ergonomice, totul era făcut pentru a da bine în materialele de prezentare.
    Când aceste lucruri, plus abonamentele la sălile de fitness sau centrele medicale au devenit comune, multinaţionalele au început să investească în programe de leadership, training şi chiar psihologie în încercarea de a face diferenţa faţă de rivali.
    În ultimii ani salariile, cel puţin cele din IT, au crescut destul de mult şi atunci angajaţii au început să se intereseze de şefi, de managerii cu care vor lucra şi de colegii de birouri – cum sunt, ce fac şi cum se comportă.
    Specialiştii în HR au ajuns să spună că angajaţii nu pleacă dintr-un loc din cauza banilor, ci din cauza şefilor.
    Bugetele de HR au devenit tot mai mari odată ce nivelul de fluctuaţie de personal se mărea şi era nevoie de mai mulţi bani pentru a ţine angajaţii sau a aduce alţii noi. Atâta timp cât sondajele arătau că angajaţii erau fericiţi la birou şi nu plecau atât de repede la o altă companie, banii nu contau.
    România avea o rezervă de cost destul de mare, aşa că cel mai important lucru era să ai cu cine să faci proiectele, nu la ce cost de personal.
    Pe vârful crizei forţei de muncă, mai ales în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, unde multinaţionalele şi-au deschis centre şi aveau nevoie de angajaţi, departamentele de HR au ajuns în prima linie de bord dacă aveau rezultate.
    Dar în martie 2020, de nicăieri, a venit criza COVID-19 şi totul s-a schimbat.
    De frica coronavirusului, corporatiştii au fost trimişi să lucreze de acasă – trăiască infrastructura de internet din România, cea mai bună din Europa – iar trecerea s-a făcut fără probleme, spre surprinderea tuturor. Clădirile de birouri şi sediile de companii, unde s-au investit, sute, zeci de milioane de euro, au devenit goale, fără viaţă şi inutile din punctul de vedere al chiriaşilor.
    Într-o săptămână toată lumea lucra de acasă ca şi cum ar fi fost de la birou. Acum s-a deschis un război între dezvoltatori şi chiriaşi pe tema spaţiilor de birouri, care au devenit prea mari şi inutile, dar asta e altă problemă.
    Având în vedere că pandemia
    nu moare, ci chiar se extinde, companiile nu vor să rişte să-şi readucă angajaţii la birou, ţinându-i acasă atâta timp cât pot să lucreze din altă parte.
    Ani de zile angajaţii au visat să lucreze de acasă pentru a nu mai sta pe drumuri cu orele, dar au realizat că este extrem de dificil să stai între patru pereţi, să vorbeşti numai tu cu tine, fără colegii pe care nu-i sufereai sau cu şefii pe care-i urai.
    Pe cine să mai dai vina acum dacă ai vrea să pleci?
    Având în vedere că acum este criză, fluctuaţiile de personal s-au redus considerabil spre bucuria departamentelor de HR, care nu mai trebuie să se confrunte cu angajaţi tot timpul nemulţumiţi sau care nu vin la interviuri, anulându-le cu o oră înainte.
    Dar pe de altă parte, pe măsură ce activitatea economică se reia, iar proiectele revin, discuţia legată de personal, de reţinere şi chiar de atragere de noi oameni va reveni în prim plan.
    Poate nu va fi la fel ca în ultimii ani, dar tot timpul companiile angajează sau fac reduceri de personal în funcţie de cum merge businessul.
    Întrebarea este cum vor fi atraşi oamenii în viitor de o companie sau alta, atâta timp cât se lucrează de acasă, nu mai contează sediul cu facilităţile lui nici distanţa şi poate chiar nici „faţa” colegilor şi a şefilor.
    Cum vor arăta facilităţile viitorului pentru a reţine şi a atrage talentele?
    Pentru că multinaţionalele nu pot veni acum să zugrăvească cei patru pereţi de acasă!