Tag: reprezentare

  • Şomajul ca semn de sănătate

    Randstad, una dintre cele mai mari companii de recrutare din lume, este prezentă în 39 de ţări. Anul trecut, a generat venituri de 20,6 miliarde dolari, plasându-se pe locul al doilea la nivel global. Chris Heutink s-a alăturat companiei Randstad în 1991, pe poziţia de consultant, şi a ocupat începând cu 2004 diverse funcţii de management: managing director al filialei din Polonia, director de operaţiuni al grupului şi membru al boardului de administraţie, din 2014. În prezent, el coordonează operaţiunile grupului din Olanda, Austria, Italia, Elveţia şi Europa de Est.

    ”E prima mea vizită aici şi pot spune că sunt deja foarte impresionat. Sigur, nu am văzut mai nimic din ceea ce înseamnă România cu adevărat, dar m-au impresionat oamenii cu care am interacţionat până acum“, spune Chris Heutink. ”Am trăit o perioadă şi în Polonia, în 2004, şi pot spune că e o imagine asemănătoare cu cea de atunci din Varşovia. Când te uiţi la oraş (Bucureşti – n. red.), vezi o combinaţie între nou şi vechi, e un oraş vibrant. Acelaşi sentiment pe care l-am avut în Polonia.“

    Randstad a intrat pe piaţa locală anul trecut, după preluarea firmei Obiettivo Lavoro, cu activităţi şi pe plan local, într-o tranzacţie la nivel internaţional. ”Noi suntem o companie mare, fiind prezenţi în 39 de ţări, aşa că trebuie să analizăm modul în care ne dezvoltăm în acele ţări. În anumite state din Europa şi America ne-am confruntat cu o serie de obstacole, de aceea am decis să ne concentrăm mai întâi pe acele state, asigurându-ne că sunt profitabile, pentru ca ulterior să ne uităm şi la alte ţări“, spune Chris Heutink. ”Asta nu are nimic de-a face cu potenţialul unei regiuni. Oamenii mereu întreabă de ce ne îndreptăm într-o anumită zonă şi nu în alta. Avem multe lucruri de gestionat şi încercăm să le rezolvăm pe rând. Am cumpărat compania Obiettivo Lavoro din Italia, care era prezentă şi pe pieţele din România şi Peru, iar apoi am analizat dacă e oportun să păstrăm businessul din ambele ţări. Eu am decis să rămânem în România şi să renunţăm la afacerea din America de Sud.“

    Este prea devreme pentru a estima cât de bine vor merge afacerile Randstad în România, explică Heutink, care se arată însă optimist pentru perioada următoare. ”Ca om de afaceri, nu eşti niciodată mulţumit, dar suntem încă la început şi încercăm să punem lucrurile la punct. De-asta am şi început să investim, iar asta se reflectă în finanţe; dar pot spune că anul acesta suntem deja pe drumul cel bun. Suntem încă o prezenţă redusă pe piaţa din România, aşa că avem o lume întreagă de câştigat“, subliniază Heutink.

    Cei mai mari zece furnizori de servicii privind forţa de muncă au încheiat anul trecut cu afaceri cumulate de aproape 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la companii şi de la Ministerul de Finanţe. Grupul elveţian Adecco a rămas şi anul trecut lider de piaţă, înregistrând o cifră de afaceri de 363 de milioane de lei, mai mare cu 16% faţă de anul 2015. De asemenea, compania a avut şi cea mai mare profitabilitate din acest domeniu, marcând un profit net de 4,8 milioane de lei anul trecut, în uşoară creştere faţă de anul 2015.

    Potrivit ZF, din rândul companiilor din top 10, creşteri semnificative ale afacerilor le-au mai avut compania românească Temps HR, care a ajuns la afaceri de 51 de milioane de lei în 2016 (+46% faţă de anul 2015), timişorenii de la IHM Total Consult, care au raportat anul trecut afaceri de 87 de milioane de lei (+43% faţă de 2015), compania Smartree (afaceri de 55 milioane de lei în 2016, +28% faţă de 2015) şi italienii de la Gi Group (cu afaceri de 122 milioane de lei anul trecut, +24% faţă de 2015).

  • Povestea „nazistului cel bun”, singurul prieten al lui Hitler. Cum a reuşit să scape de spânzurătoare şi să strângă o avere

    Albert Speer, născut în 1905, s-a implicat destul de tânăr în afacerile tatălui său, ce era specializat în arhitectură. Însă viaţa sa a luat o turnură aparte în 1933, când l-a cunoscut Adolf Hitler, ce a fost impresionat de manierele politicoase ale tânărului Speer şi răspunsurile sale directe şi precise. Ulterior, a fost cooptat de Hitler şi angajat pentru a-i renova cancelaria din Berlin. Nu a durat mult până când Speer a devenit o prezenţă constantă alături de Hitler la toate evenimentele. Pe de altă parte, era la rândul său un narcisit, ambiţios fără limite şi nu avea prieteni, fiind distant chiar şi faţă de soţia şi cei şase copii.

    Speer a devenit, aşadar, prieten bun cu Hitler şi unul dintre puţinii oameni care îi cunoşteau gusturile, pretenţiile şi i le respectau întru totul. La rândul său, Furherul i-a recunoscut deseori talentul extraordinar de oraganizator al proiectelor sale  şi loialitatea pe care i-o arăta. Printre „proiectele” sale se numără  deportarea a peste zeci de mii de evrei – un eufemism pentru cei trimişi în lagărele morţii. Dintre aceştia, mulţi erau obligaţi să muncească până la epuizare, cu o dietă de 1.100 de calorii pe zi.

    S-a arătat foarte surprins când a fost judecat, după căderea regimului, însă a reuşit să-şi creeze o apărare genială – a acceptat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, dar a pretins că nu ştia nimic despre uciderea în masă a evreilor. Calmul său de neclintit şi comportamentul educat, ce contrasta puternic cu fanaticii nazişti, a impresionat juriul, care l-a scăpat de spânzurătoare şi i-au dat 20 de ani de închisoare.

    După eliberarea sa, în 1966, Speer şi-a publicat memoriile. Cititorii s-au arătat foarte curioşi de detaliile fascinante ale vieţii private a lui Hitler, iar volume sale au cunoscut un succes fenomenal. De asemenea, Speer a câştigat o avere din încasările acestora. Autoportretizarea sa,  ca „The good nazist”  (Nazistul cel bun), a absolvit de vină o întreagă generaţie de germani, ce purtau eticheta de „nazişti”. „Dacă un membru al cercului cel mai intim al lui Hitler nu ştia despre Holocaust, cum ar fi putut şi o persoană obişnuită?”, a fost ideea insuflată de Speer.

  • Majoritatea străinilor care vizitează România nu vin să facă turism, ci pentru afaceri, târguri sau conferinţe

    Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul I 2017 l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (65,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 66,1% din total.

    Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (34,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (60,4%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

    Cititi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Galerie foto Gala Tineri Manageri Business Magazin 2017. Zece tineri manageri au fost premiaţi în cadrul evenimentului – GALERIE FOTO

    Anul acesta punem spune cu siguranţă că “Vin Milenialii!”. Noua generaţie tehnologizată, generaţia de tineri născută în 1989 vine puternic din spate. Tinerii care reprezintă schimbarea reală a societăţii şi a economiei în bine! 12 generaţii de tineri care reprezinta deja prezentul României. Şi mai au multe de făcut şi demonstrat.

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii şi antreprenorii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează. 1.200 de tineri manageri de succes au fost prezentaţi de-a lungul anilor în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top.

    Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Evenimentul va avea loc azi de la ora 19, la restaurantul Tapo din Bucureşti. Accesul se face numai pe bază de invitaţie.

  • Reff & Asociaţii: Irina Dumitru preia rolul de coordonator pentru practica de real estate

    În noile sale responsabilităţi de leadership, Irina va fi sprijinită îndeaproape de Alexandru Reff, partener fondator cu implicare semnificativă în practica imobiliară a firmei.

    Irina Dimitriu are o experienţă vastă de aproape 12 ani în achiziţii, finanţare şi dezvoltare de proiecte semnificative de real estate. Principalele sale arii de expertiză includ structurarea tranzacţiilor, dezvoltarea de proiecte de infrastructură şi energie, construcţii (inclusiv contracte FIDIC), aspecte complexe privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi coordonarea de echipe de due diligence. Potrivit publicaţiei internaţionale Legal 500, Irina este un profesionist “orientat către identificarea soluţiilor inteligente”.

    Reff & Asociaţii este recunoscută de către publicaţii internaţionale prestigioase, fiind clasată anul acesta în primul eşalon în aria dreptului imobiliar şi construcţii, pe care clienţii o apreciază pentru “experienţa, pragmatismul şi abordarea în favoarea tranzacţiei”, potrivit unui comunica de presă. Tot anul acesta, societatea a primit premiul “Firma de avocatură a anului” la Gala CIJ 2016.

    Cu o echipa de 66 de avocaţi, Reff & Asociaţii se situează între primele zece societăţi de avocaţi din România şi una dintre cele mai dinamice, înregistrând o creştere susţinută, de două cifre în fiecare an, în cei 10 ani de existenţă. În fiecare an, echipa dedicată a Reff & Asociaţii asistă clienţi în proiecte cu o valoare cumulată de peste un miliard de euro.

  • Ce reprezintă litera ”i” din cuvântul “iPhone”? De ce a ales Steve Jobs această literă?

    Cele mai multe dintre produsele Apple sunt recunoscute după iniţiala “i”. Fie că vorbim de iMac, iPod, iPhone sau iPad, prefixul este omniprezent pe piaţă începând cu lansarea lui iMac, în anul 1998. Ce reprezintă, însă, această literă?, notează Descoperă.ro

    La un eveniment organizat de Apple în 1998, Steve Jobs a făcut public produsul iMac. Tot atunci, antreprenorul american a explicat care este semnificaţia numelui dispozitivului pe care l-a creat. “iMac simbolizează legătura dintre lumea fascinantă a internetului şi simplitatea unui Macintosh. Am ales acest nume pentru a le oferi clienţilor noştri exact ceea ce îşi doresc: o conexiune la internet simplă şi rapidă”.

    În cadrul aceleiaşi prezentări, Jobs a mai explicat că litera “i” înseamnă şi “individualitate”, “instruire”, “informare” şi “inspiraţie”. Dat fiind faptul că aceşti termeni nu se află în strictă legătură cu internetul, unele voci susţin că, în acel moment, Apple nu s-a gândit neapărat la acest domeniu, atunci când au ales numele produsului iPod.

    De la lansarea primului iPhone, în anul 2007, iniţiala “i” nu a mai fost folosită pentru a denumi dispozitive Apple. În acest sens, avem ca exemple Apple Watch-ul şi Apple TV-ul, care puteau purta numele “iWatch” sau “iTV”.

  • UE a publicat două documente de negociere pentru Brexit care vizează mai ales drepturile cetăţenilor

    Documentele întocmite de negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, sunt publicate cu zece zile înainte de alegerile generale din Marea Britanie şi în condiţiile în care negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE vor debuta pe 19 iunie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro