Tag: public

  • Roşia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Situl istoric Roşia Montană a fost atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 îen şi reprezintă una dintre moştenirile cele mai importante ale umanităţii. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume”, se arată în studiul experţilor de la universităţile Oxford şi Leicester. Dezvoltarea durabilă a Roşiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între priorităţile statului.

    În 2009 organizaţia Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roşiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniştri ai culturii şi-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza iniţiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri, arată un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior. Propunerea de includere a primit susţinerea comunităţii ştiinţifice, a forurilor profesionale specializate şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roşia Montană să fie inclusă pe lista ce conţine propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.

    Procedural, urmează întomirea dosarului pentru susţinerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central şi local, ministere, societate civilă şi comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric şi dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparţine UNESCO şi se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât şi cel de conservare a patrimoniului.

     

  • Ţara în care femeile conduc companii de miliarde de dolari, dar nu au dreptul de a şofa

    În Arabia Saudită femeile nu pot şofa, nu pot să îşi arate părul în public sau să plece din ţară fără permisiunea soţului, dar pot administra în schimb afaceri de ordinul miliardelor de dolari.

    Este cazul Lubnei Olayan, şefa operaţiunilor din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din Arabia Saudită.

    Fost analist la JPMorgan, Lubna Olayan coordonează operaţiunile din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, companie cu activităţi diversificate înfiinţată de tatăl ei în 1947. Cu 15.000 de angajaţi şi 50 de companii afiliate, grupul, cu sediul central în Atena, este activ în aproape toate sectoarele economiei saudite, inclusiv în servicii petroliere, oţel şi fast food.

    Lubna Olayan, desemnată în această lună femeia de afaceri a anului în Arabia Saudită, este una dintre puţinele femei din elita scenei de afaceri din Golful Persic care s-au dovedit atât de inteligente încât au fost alese de taţii lor să conducă afaceri, explică David Butter, analist specializat în afacerile din Orientul Mijlociu şi membru al Chatham House în Londra.

    În vârstă de 59 de ani, Olayan coordonează 40 de companii şi firme mixte şi administrează un portofoliu de acţiuni saudite tranzacţionate public în valoare de peste 4,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg. În 2004, Olayan a devenit prima femeie aleasă în boardul unei companii din Arabia Saudită, respectiv Saudi Hollandi Bank, la care o divizie a grupului Olayan deţine o participaţie de 21,8%.

    În timpul mandatului său, grupul pe care îl conduce a încheiat un acord pentru furnizarea de servicii de logistică grupului Saudi Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, iar una dintre companiile mixte pe care le deţine a fost aleasă ca principal dezvoltator al hubului tehnologic din proiectul King Abdullah Economic City, de lângă Jeddah.

    Grupul Olayan este, prin intermediul unei companii mixte cu The Weir Group, unul dintre cei mai mari producători de echipamente tubulare pentru exploatările petroliere. Divizia de alimente este principalul deţinător al francizei pentru Burger King în Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Grupul mai fabrică aluminiu, oţel şi materiale plastice, fiind şi producător local pentru Kleenex, Coca-Cola şi scutecele Huggies.

    În baza deţinerilor de acţiuni, a investiţiilor imobiliare şi a trei dintre afaceri despre care sunt disponibile informaţii, Olayan Group este evaluat la peste 10 miliarde de dolari, iar cei patru copii ai fondatorului, Khaled, Hayat, Hutham şi Lubna Olayan, precum şi văduva acestuia, Mary Perdikis Olayan, născută în Statele Unite, sunt incluşi, împreună, în indicele Bloomberg al miliardarilor. Niciuna dintre aceste persoane nu a apărut vreodată, individual, într-un top internaţional al bogaţilor.

    În Arabia Saudită, afacerile de familie sunt transferate de obicei generaţiei viitoare conform legii islamice, potrivit căreia fiii primesc o moştenire de două ori mai mare decât fiicele. O sursă apropiată situaţiei a spus însă că în cazul familiei Olayan averea ar fi fost împărţită în mod egal între cei cinci moştenitori.

    Toţi cei patru fraţi Olayan sunt membri ai boardului Olayan Group, dar surorile Lubna şi Hutham sunt cele mai vizibile în plan public.

    Ca director general al diviziei din Orientul Mijlociu a grupului, Olayan Financing, cu sediul la Riad, Lubna este cea mai proeminentă femeie de afaceri din Arabia Saudită, ţară în care femeile reprezintă doar 16% din forţa de muncă, potrivit Departamentului de Statistică şi Informaţii din Arabia Saudită.

    Lubna Olayan, care şi-a cunoscut soţul american în timp ce studia la Universitatea Cornell, a început să lucreze ca analist financiar la JPMorgan în New York, după ce a obţinut un MBA la Universitatea Indiana. Ea s-a alăturat afacerii familiei în 1983, la cererea tatălui ei, Suliman Olayan. Venirea la Riad, unde puţine femei muncesc, a reprezentat o tranziţie dificilă, dar Lubna a beneficiat de sprijinul tatălui său, care i-a servit drept mentor.

    Suliman Olayan a fost un orfan cu mijloace modeste de trai, iar ascensiunea sa este cu atât mai notabilă având în vedere că nu are legături de sânge cu familia regală saudită. El a început să lucreze ca dispecer la compania care a precedat Saudi Aramco, la vârsta de 19 ani. Zece ani mai târziu, când compania a început construcţia unei conducte petroliere majore, Olayan şi-a ipotecat casa pentru 4.000 de dolari, a cumpărat câteva camioane şi a obţinut un contract pentru acel proiect. Compania fondată atunci de Suliman a devenit baza de la care s-a format Olayan Group. Ca multe alte companii de familie din Arabia Saudită, compania lui Suliman s-a dezvoltat prin oferirea de servicii industriei petroliere în formare şi a contribuit la modernizarea ţării. Prin parteneriatele formate de Olayan, saudiţii au obţinut acces la pasta de dinţi Colgate, la biscuiţii Oreos şi la Coca-Cola.

  • New York-ul vrea să legalizeze urinatul în public

    Politicienii de stânga care conduc “The Big Apple” vor să facă urinatul în public legal. De ce? Pentru că minorităţile fac asta, se pare, destul de des şi consiliul New York-ului preferă să legalizeze acest lucru decât să mai amendeze oamenii pentru urinatul în public, informează The Political Insider.

    “Urinatul şi consumul de băuturi alcoolice în public nu vor mai fi tratate ca infracţiuni, deoarece astfel de infracţiuni blochează instanţele şi au fost aplicate în mod disproporţionat împotriva minorităţilor. O astfel de propunere ar elimina cazierele permanente pentru infracţiuni ca urinatul în public, iar de acum înainte vor fi tratate ca infracţiuni civile alături de consumul de băuturi alcoolice pe stradă, aruncatul gunoiului sau zgomotul excesiv.” se arată într-un comunicat al consiliului New York-ului.

    O propunere de lege controversată care, dacă va fi aplicată, va creşte şi mai mult mizeria din oraşul care şi aşa este recunoscut ca fiind un oraş nu tocmai curat.
     

  • Legea antifumat a fost declarată constituţională. Peisajul în toate barurile şi restaurantele din România se va schimba

    Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

    Judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi sesizarea de neconstituţionalitate depusă pe 21 decembrie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CCR.

    Cei 33 de senatori care au semnat contestarea au susţinut că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale “nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

    niţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.

    Potrivit unor surse politice, contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobriţoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel mai mare complex geotermal din România se deschide astăzi în Bucureşti. Galerie FOTO+VIDEO

    Începând din 14 ianuarie, complexul geotermal Therme Bucureşti, ce se întinde pe o arie de peste 250.000 de metri pătraţi şi face obiectul unei investiţii de 50 de milioane de euro, se deschide publicului larg. Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Therme, preţurile pentru mijloacele de relaxare din cadrul complexului încep de la 39 de lei.

    Investiţia în Therme Bucureşti este realizată de A-heat Group AG, concern cu sediul la Viena. Lucrările de construcţie a proiectului Therme Bucureşti au început la finele anului 2013. Faţada construcţiei mamut este autoportantă, iar structura metalică de susţinere a acesteia cântăreşte 1.100 de tone, fiind cea mai mare de acest fel din România. De asemenea, faţada are cea mai mare deschidere fără stâlpi, de peste 43 de metri. Acoperişul retractabil este un colos transparent care cântăreşte 230 de tone, fiind cel mai mare acoperiş construit vreodată într-o zonă seismică.

    Therme Bucureşti este cel mai mare complex geotermal din România, construit greenfield, având o capacitate de 4.000 de persoane simultan. Apa termală de la Therme Bucureşti este extrasă de la o adâncime de peste 3.100 de metri. În ceea ce priveşte spaţiile verzi, acestea formează cea mai mare grădină botanică din România cu peste 800.000 plante. . În piscinele de la Therme se pot relaxa simultan 1.500 de persoane, iar de saunele centrului pot beneficia 300 de persoane în acelaşi timp. Toboganele au fost proiectate astfel încât să asigure distracţia pentru 6.500 de persoane pe oră, iar restaurantele au o capacitate totală de 700 de locuri. De asemenea, parcarea centrului dispune de 1.800 de locuri. Centrul construit în nordul Bucureştiului este o construcţie cu un grad de eficienţă energetică ridicat, a cărei autonomie energetică este asigurată 320 din 365 de zile pe an.

     

  • Câţi bani a făcut Hitler din “Mein Kampf”

    Adolf Hitler, la fel ca şi scriitori noştri prolifici puşcăriaşi, a scris cartea “Mein Kampf” în timpul celor nouă luni petrecute la închisoare după ce a încercat să dea jos guvernul german în 1923, informează Business Insider.

    Iniţial, cartea lui Hitler nu a atras publicul german. ” S-au vândut aşa şi aşa”, săune Dr Pascal Trees, un cercetător în cadrul Insitutului de Istorie Contemporană.
    Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1924 şi costa 12 mărci germane. Oportunitatea pentru a monetiza mai bine acest produs a apărut în 1933 când Hitler a fost ales drept cancelarul Germaniei.

    “Mein Kampf”, un cadou potrivit pentru nuntă? Aşa au crezut nazişti şi ofereau o copie a cărţii fiecărui cuplu proaspăt căsătorit. La vremea respectivă, Hitler câştiga10% din fiecare vânzare, ceea ce însemna undeva la 1 milion de dolari pe an, adică echivalentul a 12 milioane de dolari în ziua de azi.

    Până în 1939, cartea a fost tradusă în 11 limbi şi peste 5 milioane de copii au fost vândute în întreaga lume.

    Se pare că “Mein Kampf” încă reprezintă o atracţie pentru cititori deoarece cererea pentru prima ediţie a volumului “Mein Kampf” ce a fost tipărită într-o versiune adnotată este mare. Comenzile depăşesc de aproape patru ori tirajul ediţiei.

    Germanii au lansat o versiune reeditată de 2.000 de pagini a cărţii scrisă de Adolf Hitler, care cuprinde explicaţii şi comentarii pe marginea textului iniţial. Aceasta este prima ediţie republicată a cărţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Financial Times.

    Insitutul de Istorie Contemporană din Munchen anunţă republicarea cărţii lui Hitler, cu 3.500 de adnotări, la care s-a lucrat timp de trei ani de către istorici.

    Drepturile de autor vor fi de domeniu public, începând cu anul 2016, odată cu împlinirea a 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler.

  • Arta se plimbă cu autobuzul

    Dacă la New York arta s-a plimbat cu taxiul, la San Francisco ia autobuzul, înlocuind reclamele de pe acesta, printr-un proiect sponsorizat de o organizaţie nonprofit din oraş, San Francisco Beautiful.

    Un comitet format din reprezentanţi ai autorităţii de transport public din oraş şi ai San Francisco Art Commission a ales zece artişti din 135 care au venit cu propuneri de lucrări pentru autobuze, din care au rămas în final cinci aleşi prin vot public. Fiecare artist are ca spaţiu expoziţional zece autobuze, lucrările sale fiind reproduse pe nişte panouri speciale montate pe mijloacele de transport alocate.

    Pasagerii care călătoresc cu aceste autobuze sunt rugaţi să-şi exprime opinia online, iar în caz că aceasta este favorabilă, sponsorul va relua proiectul şi la anul, pe mai multe vehicule şi chiar şi în unele staţii.

  • Cele mai inovatoare companii, conform Business Review Weekly

    Planet Innovation a câştigat onoarea de a fi cea mai inovatoare companie, dar şi cea mai inovatoare companie cu un număr mic de angajaţi (doar 90 de oameni lucrează pentru Planet Innovation). Blamey Saunders, care de zece ani se ocupă de soluţii pentru oameni cu deficit de auz, a încheiat un parteneriat cu Plannet Innovation pentru a dezvolta un dispozitiv pentru cei cu probleme de auz.

    În urma parteneriatului a rezultat Incus, un program cu ajutorul căruia pacientul poate regla dispozitivul de auz fără a fi nevoit să vadă un doctor. Utilizatorul poate ajusta volumul în funcţie de mediul în care se află printr-o aplicaţie pe telefonul mobil. Acest sistem ar fi redus preţul unui dispozitiv pentru auz de calitate de la un preţ de 10.000 de dolari la 3.000 de dolari, crescând astfel accesibilitatea produsului.

    MYOB este o companie care activează în domeniile IT şi telecom, iar în februarie 2015 a anunţat proiectul Smart Bills, o soluţie de contabilitate în cloud care se adresează afacerilor mici şi mijlocii. Companiile care au utilizat această soluţie au câştigat timp şi au devenit mai eficiente în administrare.

    Mirvac este o companie din domeniul construcţiilor care a încheiat un parteneriat cu CSR şi a dezvoltat o metodă de a construi mai repede şi mai eficient. Împreună au dezvoltat un program în care CSR construieşte pereţi şi podele într-un mediu controlat, apoi elementele sunt transportate şi ridicate la şantier. Potrivit publicaţiei, panourile de perete sau de podea sunt de calitate mai bună decât cele construite în mod tradiţional şi construcţia unei clădiri se face mult mai repede.

    Clasamentul Business Review Weekley este completat de companii precum Ivy College, Class, Seeing Machines şi Management Consultancy International. Ivy College a adus inovaţia în domeniul predării, Class a găsit o metodă de a spori eficacitatea de contabilitate a corporaţiilor, iar Seeing Machines a dezvoltat un produs pentru identificarea feţelor şi urmărirea ochilor (eye tracking). De exemplu, dacă acest software este instalat pe un tir, acesta poate detecta dacă şoferul este obosit sau nu doar după mişcarea ochilor.

  • Te uită cum creează artistul

    Gândit ca un eveniment menit să-i atragă pe colecţionari să vină să vadă cum se creează arta, programul Open Studios s-a dezvoltat de-a lungul anilor ajungând în ziua de azi să cuprindă 800 de artişti din San Francisco care se prezintă publicului vreme de patru weekenduri în fiecare an.

    |n aceste weekenduri publicul larg poate intra în studiourile artiştilor care şi-au exprimat disponibilitatea să primească vizite, ca să vadă la ce lucrează aceştia şi să pună întrebări despre lucrări şi eventual să bea o cafea cu gazdele. Cei interesaţi să-i vadă pe artişti în procesul creaţiei au la dispoziţie o expoziţie la care artiştii participanţi expun câte o lucrare, putând astfel alege unde să meargă în vizită.

  • Cum să îţi foloseşti abilităţile de vorbire în public la locul de muncă

    Când auzim termenul “vorbire în public”, în general, ne gândim la statul în faţa unei mulţimi mari. Cu toate acestea, există aplicaţii mult mai largi decât metodele obişnuite asociate cu vorbitul în public. De exemplu, ele pot fi folosite în timp ce vorbeşti cu grupuri mai mici, chiar şi în timpul unei reuniuni interne la locul de muncă. Aceste tehnici pot fi de asemenea utilizate în alte situaţii cotidiene de lucru, care sunt mai puţin evidente.
    Cum poţi folosi tehnicile vorbirii în public pentru a pleda pentru tine şi munca ta atunci când urmează să fii promovat?

    Lucrând pe baza abilităţilor tale îţi va permite “lustruirea” abilităţilor de comunicare şi conducere, contribuind în acest fel la creşterea încrederii tale (lucru esenţial pentru avansarea în carieră).Încrederea în sine este cheia.

    O altă competenţă utilă atunci când pledezi pentru tine este capacitatea de a gândi responsabil. Poţi practica acest lucru prin organizarea gândurile tale într-un termen scurt pentru a răspunde la o întrebare sau un subiect improvizat. În acest fel, atunci când un coleg sau şeful tău îţi va pune o întrebare grea, te vei simţi încrezător.

    Ai putea face cel mai bun proiect din întreaga companie, însă dacă nimeni nu ştie despre el, aceasta nu te va ajuta să progresezi în cariera ta.
    Soluţia? Vorbeşte! Dar fă-o la momentul potrivit, la locul potrivit, în mod corect.Care sunt câteva moduri în care poţi folosi principiile vorbirii publice pentru a comunica mai bine cu şeful sau colegii tăi?

    Nu te baza pe e-mailuri şi instrumentele tehnologiei moderne. În schimb, fă tot ce poţi pentru a deveni un puternic comunicator “faţă-în-faţă”;  învaţă importanţa tonului şi limbajul trupului. Multe sarcini şi proiecte pot eşua din cauza comunicării ineficiente. De aceea, este important să practici. Cu cât practici mai mult transmiterea mesajelor clare şi feedback-urile, cu atât va deveni mai uşor.

    Vorbitorii buni sunt, de asemenea, şi buni ascultători care acordă atenţie publicului şi sunt receptivi la feedback-urile oferite.
    Este important să observi indicii non-verbali, cum ar fi contactul vizual şi limbajul corpului, cu scopul de a citi un individ sau publicul pentru a vedea dacă aceştia sunt implicaţi.

    Există metode speciale ale vorbirii publice pe care le poţi folosi pentru a îmbunătăţi abilităţile de negociere?
    Cel mai important lucru pe care trebuie să îl iei în  considerare atunci când încerci să îi influenţezi pe alţii este să cunoşti publicul şi nevoile lui. Este important să acţionezi cu încredere, chiar dacă nu te simţi încrezător. Transmite pasiune. Fii organizat, clar şi concis. Învaţă să improvizezi în mod eficient. Colegii şi mai ales şeful tău, va şti dacă eşti nepregătit. Nu este vorba de tine, vorbitorul. Este vorba despre ceea ce poţi face tu pentru a rezolva o problemă în public.

    Cum poţi prezenţa mai bine proiectele şi ideile tale, chiar şi în reuniuni informale?
    Abilităţile de comunicare puternice permit angajaţilor nu doar să devină buni vorbitori în public, dar şi în acelaşi timp să fie şi ascultători mai buni care pot fi invocaţi pentru a oferi comentarii şi recomandări valoroase. Angajaţii ar trebui să fie întotdeauna pregătiţi să prezinte ideile lor.
    Vorbitul în public nu este doar despre a fi capabil să oferi o prezentare eficientă unui grup.

    Angajaţii pot aplica principiile lor în situaţii diferite la locul de muncă. Utilizând aceste tehnici te pot ajuta să îţi îmbunătăţeşti abilităţile de comunicare, influenţă şi susţinere, abilităţi ce te vor ajuta să progresezi în cariera ta.