Ralph Lauren a lansat oglinzile interactive în magazinul din New York, miercuri, scrie Business Insider. Prin intermediul oglinzii poţi schimba lumina din cabină, să ceri o altă marime pentru un produs sau să cauţi alte obiecte vestimentare.
Redactorul Business Insider spune că a fost impresionată de această nouă metodă de shopping. Cert este că timpul petrecut în cabina de probă se va dupla sau chiar tripla.
Numele ”Harry Winston„ este cunoscut ca fiind al uneia dintre cele mai prestigioase companii de bijuterii: Harry Winston şi-a deschis porţile în New York în 1932 şi a început un proces de transformare a diamantelor în artă, revoluţionând designul bijuteriilor.
Compania poartă numele fondatorului acesteia, Harry Winston, care şi-a început afacerea într-un mic magazin din Manhattan. Harry Winston se afla la a doua generaţie de imigranţi în Statele Unite ale Americii. Tatăl său, Jacob, emigrase din Ucraina în 1890, iar în acelaşi an a pus bazele unui mic atelier de reparaţii de bijuterii împreună cu soţia sa. Harry Winston s-a născut şase ani mai târziu. A crescut sub ghidarea tatălui său, învăţând detalii despre pietrele preţioase şi despre tainele bijuteriilor.
Când a împlinit 7 ani, familia sa s-a mutat în California şi a stabilit o sucursală în Hollywood. În 1911, a absolvit liceul şi s-a alăturat tatălui său în afacere, începând să călătorească în vest. În 1914 s-a întors în Manhattan şi a deschis un atelier de reparaţii. Doi ani mai târziu, la 19 ani, a folosit 2.000 de dolari din propriile economii pentru a deschide compania Premier Diamond. Winston şi-a folosit cunoştinţele şi talentul de a aprecia calitatea în scopul cumpărării şi vânzării pe bursa de diamante din New York.
A câştigat rapid reputaţia de a face deciziile potrivite la timpul potrivit. În doi ani, compania sa a crescut de la 2.000 de dolari la venituri de 30.000 de dolari. Norocul său nu a ţinut mult şi a ajuns aproape falimentar după ce unul dintre angajaţii săi a fugit cu toţii banii. Winston a început să cumpere bijuterii de la vânzările realizate pe anumite proprietăţi, unde bijuteriile preţioase erau disponibile la preţuri mici, datorită monturilor învechite. Winston a rearanjat pietrele în noi monturi şi le-a vândut la profit mai mare. În 1925, a cumpărat o colecţie de bijuterii a unei moşteniroare din Pittsburgh pentru 1 milion de dolari, iar anul următor a achiziţionat colecţia celebră Arabella Huntington, pentru 2 milioane de dolari. În 1930, a câştigat faimă la nivel naţional odată cu achiziţia colecţiei Baldwin, ce includea un diamant de 39 de carate cu tăietură de smarald.
În 1932, Winston a închis compania Premier Diamond şi a deschis Harry Winston, în care s-a concentrat pe remontarea pietrelor preţioase pe care le cumpărase în designuri minimaliste. Winston a continuat să vândă şi să cumpere pietre preţioase cunoscute şi a devenit şi colecţionar. În 1949 a organizat şi o expoziţie, din care a făcut parte şi diamantul Hope, estimat atunci la 1 milion de dolari.
În 1958 a donat diamantul Hope instituţiei Smithsonian, alături de alte pietre preţioase. În ce priveşte apariţiile sale publice, era foarte discret. S-a mutat într-o casă în New York City în 1960, dar s-a ferit de apariţiile în ziare. A murit în 1978, la vârsta de 82 de ani. Soţia sa, Edna, a preluat controlul companiei, iar opt ani mai târziu, după moartea sa, cei doi fii ai lui Winston, Ronald şi Bruce, s-au certat asupra controlului companiei. În cele din urmă, Ronald a plătit 54,1 milioane de dolari pentru a cumpăra şi partea lui Bruce.
Proprietarii lanţului de magazine Hobby Lobby sunt anchetaţi pentru că ar fi furat sute de tablete antice din Irak pentru muzeul lor non-profit, Museum of the Bible, relatează New York Post.
Familia Green a fost pusă sub investigare încă din 2011, potrivit Daily Beast, când agenţii vamali au confiscat aproape 300 de tablete de lut ce erau destinate să ajungă la Museum of Bible, instituţia de 800 de milioane de dolari a cărei construcţie este proiectată să fie încheiată în 2017.
“Este posibil ca acele pachete să conţină obiecte obţinute ilegal? Este posibil”, a declarat Steve Green, CEO-ul companiei Hobby Lobby.
Hobby Lobby ar fi încercat să aducă pe ascuns aceste tablete în Statele Unite, declarând incorect conţinutul pachetelor FedEX ca fiind “plăci artizanale” în valoare de doar 300 de dolari, ascunzând astfel semnificaţia şi originea obiectelor.
De fapt, acele “plăci artizanale” sunt tabletele vechi de mii de ani, ce conţin inscripţii cuneiforme.”A fost un transport care nu avea documentarea corespunzătoare”, a explicat încurcătura Cary Summers, preşedintele muzeului Museum of the Bible.
În cazul în care proprietarii sunt găsiţi vinovaţi, aceştia trebuie să predea tabletele şi să plătească o amendă.
Familia Green a acumulat o avere de 4,5 miliarde de dolari de la lansarea magazinului în 1970.
Anul trecut Uber a anunţat că un şofer din New York care lucrează full time pentru Uber câştigă în medie 90.000 de dolari pe an.
Şoferii au reacţionat şi au mărturist pentru Business Insider că nu câştigă în niciun caz atât de mult, căştigurile fiind undeva între 10.000-41.000 pe an.
Emily Guendelsberger, jurnalist de la ziarul Philadephia City Paper, a decis să afle cât câştigă un şofer Uber şi s-a angajat la compania de ride-sharing.
După 100 de curse, ea a câştigat 17 dolari pe oră. Numai că suma s-a diminuat când a extras 28%, procentajul fiind partea Uber, apoi încă 19% pentru cheltuieli (benzină etc), iar câştigul a ajuns la 9,34 de dolari pe oră.
“Dacă aş lucra 10 ore pe zi, şase zile pe săptămână, cu o săptămână liberă, aş face aproximativ 30.000 de dolari pe an, înainte de a-mi plăti taxele”, a spus Guendelsberger. “Ca să fac 90.000 de dolari ar trebui să lucrez 27 de ore pe zi, 365 de zile pe an”, a adăugat ea.
Fotograful Mark Reay este omul cu care dacă te-ai întâlni întâmplător pe stradă ai crede că-şi trăieşte viaţa la fel ca toţi ceilalţi oameni din industria fashion, iar asta te duce cu gândul la un stil cel puţin confortabil. Pozează pentru reviste renumite, se îmbracă în costume bine croite, îşi petrece timpul cu modelele – cum ar putea deci să nu îi meargă bine?
În vara anului 2013 Maura şi-a pierdut iPhone-ul în timp ce era la o petrecere în Hamptons. Când a ajuns acasă, a activat funcţia Find My iPhone, dar telefonul era închis şi nu l-a putut localiza, dar a avut grijă să selecteze funcţia să primească un mail atunci când telefonul este pornit.
Peste două zile a primit un mail. Telefonul a fost repornit, se afla la o distanţă de 140 km. A sunat, dar nu a răspuns nimeni, apoi telefonul a rămas închis încă două saptămâni.
A apărut din nou tocmai în Sana’a, Yemen. Şi tot atunci au început să apară şi fotografiile în contul iCloud. Fotografii obişnuite: peisaje, selfie-uri, poze cu mâncare, fotografii cu membrii familiei. Mai târziu, Maura a avut parte de o surpriză. Au început să apară poze cu arme de foc. Într-o fotografie erau ilustrate nu mai puţin de 17 mitraliere Kalashnikov, în alta era înfăţişat un băieţel ce se juca cu o mitralieră mai mare decât el.
Peste 300 de fotografii au fost încărcate în iCloud de când Maura şi-a pierdut telefonul. Pe lângă asta, în contul de Skype şi-au făcut apariţia adnotări şi propoziţii scrise în limba arabă. A contactat pe cineva care ar putea să-i traducă textele. A descoperit că erau propoziţii banale, glume şi i-a explicat că există o cultură a armelor de foc în Yemen.
Conform Small Arms Survey, firmă de cercetare din Elveţia, clasează Yemen-ul pe locul doi din lume din punct de vedere al numărului de arme deţinute de cetăţeni. În medie, în Yemen se află 55 de arme la 100 de cetăţeni.
În septembrie 2013 imaginile au încetat să mai apară în contul de iCloud.
Miliardarii din toată lumea se înghesuie să-şi cumpere apartamente impunătoare în New York, pe care nu le vor însă niciodată. Motivul este foarte simplu.
Mulţi arhitecţi se plâng că peisajul urban din Manhattan a fost “asediat” de turnuri tot mai înalte, care găzduiesc apartamentele de zeci, poate chiar sute de milioane de dolari ale celor bogaţi. Numai că aici nu locuieşte nimeni.
Alungaţi de preţurile în creştere de la New York, artiştii care încercau să-şi facă un nume în acest oraş se mută la Detroit, scrie New York Times.
Tendinţa este cel mai vizibilă în cartierul Brooklyn, de unde artiştii sau cei care investesc în spaţii pe care le pun la dispoziţia acestora se văd nevoiţi să plece din cauza creşterii chiriilor şi preţurilor proprietăţilor imobiliare. Unii se refugiază aproape de casă în cartierul Queens, alţii fug tocmai până la Los Angeles, iar cei mai mulţi aleg să se mute la Detroit, unde au o ofertă bogată de spaţii pe care să aşteaptă să le ocupe cineva care să se îngrijească de ele.
Unii se mută pentru că pot să cumpere spaţii mari în care se găsesc materiale din belşug pentru a putea crea instalaţiile de artă aşa cum le doresc, alţii au planuri mai mari înfiinţând şi restaurante şi cafenele pentru a demonstra că la Detroit e uşor să-ţi faci o afacere. Există şi un aşa‑numit ”club al constructorilor“, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care pot da o mână de ajutor la renovarea unei clădiri, pe care ulterior o vor putea folosi prin rotaţie pentru proiectele lor artistice. Pe lângă artişti, oraşul a atras şi creatori de mobilă care speră să vadă Detroitul transformat într-un centru renumit de design de mobilier, precum şi creatori de bijuterii.
Şi scriitorii sunt bineveniţi, ajutaţi să ajungă la Detroit printr-un concurs intitulat Write a House (Scrie o casă), la care premiul este o casă din cartierul Banglatown renovată la cheie cu fonduri obţinute prin crowdsourcing. Câştigătorii trebuie să locuiască acolo cel puţin doi ani, să plătească asigurare şi impozit şi să participe la evenimente literare locale.
Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.
În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?
„Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.
De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.
„Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.
Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.
La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.
Solistul trupei OneRepublic a împlinit vârsta de 36 de ani pe 26 iunie, informează contactmusic.com.
Pentru a marca acest eveniment, artistul şi-a cumpărat un apartament cu şase dormitoare în cartierul Tribeca din New York. Investiţia l-a costat pe Ryan Tedder 11 milioane de dolari.
Ryan Tedder, născut pe 26 iunie 1979, în Tulsa, Oklahoma, este un cântăreţ, cantautor, producător muzical şi actor american. El este cunoscut, mai ales, ca lider al formaţiei pop rock americane OneRepublic.
Lansată la începutul anilor 2000, trupa OneRepublic a avut un parcurs impresionant, ajungând să se claseze în prezent printre cele mai apreciate nume ale curentului pop-rock internaţional. Trupa a luat fiinţă în 2002, la iniţiativa solistului Ryan Tedder şi a chitaristului Zach Filkins, bucurându-se de notorietate încă de la debut, mai ales pe platforme de muzică online. Interesul caselor de discuri nu a întârziat să se manifeste, în cele din urmă trupa alegând să semneze un contract cu Velvet Hammer (Columbia Records), definitivându-şi astfel şi formula: Tedder (voce), Filkins (chitară şi backing vocals), Eddie Fisher (tobe), Brent Kutzle (bas şi violoncel), Drew Brown (chitară). Acest parteneriat s-a încheiat mai repede decât fusese însă preconizat, albumul programat pentru vara anului 2006 fiind anulat cu doar două luni înainte de lansare.
Debutul discografic a avut loc un an mai târziu, în 2007, materialul “Dreaming Out Loud” având de această dată sprijinul Interscope Records. Primul single, “Apologize”, a devenit un hit incontestabil, versiunea remixată de producătorul muzical Timbaland ajungând pe prima poziţie a clasamentelor muzicale din 16 ţări, aducându-le, totodată, şi prima nominalizare la premiile Grammy. Cel de-al doilea single, “Stop and Stare”, a reuşit la rândul său să se poziţioneze bine în clasamentele Billboard, albumul ajungând să fie răsplătit cu mai multe discuri de platină şi aur pentru vânzările înregistrate.
Cel de-al doilea material discografic s-a numit “Waking Up” (2009) şi a continuat seria pieselor de succes cu noi single-uri, precum “All the Right Moves”, “Secrets”, “Marchin On” şi “Good Life”.
“Native”, al treilea album, a fost lansat în luna martie a anului trecut, debutând direct pe locul al patrulea în Billboard 200. “Feel Again”, “If I Lose Myself” şi “Counting Stars” au consolidat statutul trupei, care a cucerit clasamentele muzicale, trecându-şi în palmares noi distincţii şi nominalizări.
Până în prezent, OneRepublic se poate lăuda cu un portofoliu consistent de nominalizări la diferite premii din industria muzicală, precum Grammy, MTV Music, People’s Choice şi Billboard Music.
Live, OneRepublic este o prezenţă efervescentă, care a reuşit să câştige adepţi redutabili, printre care şi Pink, Bon Jovi şi Maroon 5, care i-au invitat pe cei cinci membri să le fie alături în câteva dintre turneele lor. După mai multe show-uri ca trupă care cânta în deschiderea altor formaţii, OneRepublic a început să-şi croiască propriile turnee.
OneRepublic a concertat la Bucureşti pe 4 iunie.