Tag: incercare

  • Gigantul nemilos: cum şi-a îngropat Apple unul dintre cei mai vechi parteneri. “Cooperaţi sau nu veţi mai exista”

    Analiştii au avertizat că dezvoltatorul de procesoare Imagination Technologies nu va putea supravieţui fără susţinerea Apple, care se face responsabilă de peste jumătate din veniturile companiei.

    Prin urmare, decizia companiei conduse de Tim Cook de a abandona Imagination vine ca o lovitură decisivă pentru cei din urmă.

    Veniturile anuale ale Imagination s-au ridicat, în anul 2016, la peste 120 de milioane de lire sterline. În ziua în care Apple şi-a anunţat decizia, acţiunile Imagination (care are în jur de 1.700 de angajaţi) au scăzut cu peste 75%.

    Cele întâmplate ilustrează perfect modul brutal în care Apple poate distruge o firmă parteneră. “În joc nu mai valoarea Imagination, ci chiar existenţa companiei”, este de părere Ken Rumph, analist la compania Jefferies.

    Astfel, scriu cei de la Business Insider, mesajul transmis de Tim Cook este unul cât se poate de simplu: cooperaţi sau nu veţi mai exista.

  • O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

    Pe 23 mai, poliţia din Moscova a fost implicată într-o urmărire mai ceva ca-n filme: un grup de tineri, toţi copii de milionari, au pus la cale o cursă pe străzile capitalei din Rusia, iar forţele de ordine au încercat minute bune să îi prindă.

    Într-una dintre maşini se afla şi Mara Bagdasaryan, o tânără de 23 de ani care are deja la activ 342 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale.

    Fiica unui magnat al industriei alimentare, Bagdasaryan a devenit cunoscută pentru imaginile postate pe reţelele de socializare. Printre acestea, fotografii cu tânăra care arde teancuri de bani pe aragaz sau se plimbă cu motociclete de lux.

    Sursa foto: Daily Mail

  • Incident la sediul Congresului SUA

    Incidentul a început la ora 9.30 (16.30, ora României). O persoană a lovit cu o maşină un vehicul al poliţiei staţionat la un baraj de securitate, după care a încercat să treacă de poliţişti.

    Vehiculul a fost oprit de poliţie cu focuri de armă, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post.

    Suspectul a încercat să fugă fără maşină, dar a fost capturat şi reţinut.

    Potrivit agenţiei Bloomberg, o femeie “agresivă şi având comportament instabil” a fost reţinută.

  • Un nou trend în materie de cafea ia cu asalt INTERNETUL. Toţi iubitorii de cafea TREBUIE SĂ ÎNCERCE asta!

    Iată, totuşi, că printre toate variantele de cafea şi-a găsit locul un nou trend: espressotonic. Băutura e o odă adusă iubitorilor de cafea, dar şi a trendurilor şi a modernităţii.
     
    Tot mai mulţi tineri aleg această varaintă de băutură. Pentru ei nu doar gustul contează ci şi numărul de reacţii pe care băutura le stârneşte pe diverse reţele de socializare precum Instagram, Twitter, Facebook sau Tumblr. 
     
    Puteţi vedea cum arată băutura, dar şi cum se prepară, pe Mediafax.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: “Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

    “Am discutat despre cât de mare ar fi ameninţarea unui Trump ajuns la putere”, a explicat Cuban într-un email. “Am încercat să ne dăm seama cât de important este ca eu să mă implic, şi cât de mult aş fi regretat dacă aş fi ales să stau deoparte.”

    El mai spune că alături de familia sa simte că a luat-o într-o direcţie corectă, şi că are o platformă şi o voce pentru anii ce vor urma.

    La 58 de ani, Mark Cuban este şi el un om de afaceri care a pornit de la zero, deţinând acum, printre altele, clubul de fotbal american Dallas Mavericks. Şi pare din ce în ce mai decis să candideze la preşedinţie, scriu cei de la Business Insider.

    Înainte de alegerile din 2016, Cuban s-a ferit de viaţa politică, dar în ultimul timp el a început să vorbească deschis despre posibilitatea de a candida în 2020.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

  • O companie aeriană interzice accesul pasagerilor care sunt îmbrăcaţi în colanţi

    Totul a început de la un mesaj postat pe Twitter, care anunţa că cei de la United nu permit unor fete îmbrăcate în pantaloni colanţi să urce la bordul unui avion. Compania a răspuns prompt, amintind că are dreptul de a interzice anumiţi pasageri dacă ţinuta acestora nu este corespunzătoare.

    După ce mai mulţi utilizatori ai reţelei sociale au reacţionat negativ, cei de la United au încercat să clarifice situaţia, scriind următoarele: “Pasagerii de azi-dimineaţă nu îndeplineau normele politicii noastre de dress code, ce trebuie să aducă beneficiu liniei aeriene”.

    Neînţelegerea provine de la un articol vechi din regulament, care stipulează că angajaţii trebuie să se prezinte într-un mod care să reprezinte compania într-un mod corespunzător.

    Sursa: CNN

  • Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: “Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

    “Am discutat despre cât de mare ar fi ameninţarea unui Trump ajuns la putere”, a explicat Cuban într-un email. “Am încercat să ne dăm seama cât de important este ca eu să mă implic, şi cât de mult aş fi regretat dacă aş fi ales să stau deoparte.”

    El mai spune că alături de familia sa simte că a luat-o într-o direcţie corectă, şi că are o platformă şi o voce pentru anii ce vor urma.

    La 58 de ani, Mark Cuban este şi el un om de afaceri care a pornit de la zero, deţinând acum, printre altele, clubul de fotbal american Dallas Mavericks. Şi pare din ce în ce mai decis să candideze la preşedinţie, scriu cei de la Business Insider.

    Înainte de alegerile din 2016, Cuban s-a ferit de viaţa politică, dar în ultimul timp el a început să vorbească deschis despre posibilitatea de a candida în 2020.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

  • Motivul stupid pentru care tinerii din Rusia îşi riscă viaţa inutil. Fenomenul care ia amploare

    Apetitul unui tânăr pentru risc este neobişnuit, dar nicidecum unic. Tot mai multe decese sau accidentări suferite de cei care au căzut de pe clădiri sau de pe trenuri în mişcare, încercând să-şi facă un selfie, l-a determinat pe ministrul rus de interne să demareze o campanie denumită “selfie în siguranţă”.

    Şi totuşi, unii chiar luând în considerare toate riscurile, unii sunt atraşi de faimă şi de ideea de a deveni staruri pe social media. În multe locuri din Rusia, accesul în clădirile înalte este facil, iar amenzile pentru încălcarea proprietăţii private sunt mici, uneori chiar inexistente.

    Unul dintre cei care promovează “selfie-urile morţii” explică pe scurt motivele din spatele acestor gesturi: “îţi alungă plictiseala şi îţi dă o doză fantastică de energie.”

    Sursa: BBC

  • De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie în România

    Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi. Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzite. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj şi prezentare.

    În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit <revenue share>). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.

    Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la cei cu care am discutat arată că pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1450 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Capitalei s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 350 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii de la noi să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? “Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube”, explică  Ionuţ  Bodonea şi Andrei Lăcătuş, oamenii din spatele serialului online “10 lucruri”.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.