BusinessMagazin

Tag: implicare

  • Vă este frică să zburaţi cu avionul? O aplicaţie îţi spune probabilitatea ca avionul să se prăbuşească

    Aplicaţia pentru smartphone-uri Am I Going Down? calculează şansele ca un avion să se prăbuşească. Astfel cei cu frică de zbor pot sta mai liniştiţi în scaunele lor.

    Aplicaţia utilizează statistici pentru a analiza şansele ca un avion să se prăbuşească. Dacă zbori cu un Boeing 777 Cathay Pacific de la Hong Kong la Los Angeles şansa ca avionul să se prăbuşească este de 1 la 4 milioane. Daca un alt pasager pleacă de pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinaţia J.F.K din New York, într-un avion A330 al companiei Virgin Atlantic Airways, riscul de prăbuşire este de 1 la 5,4 milioane. În plus, dacă zbori în fiecare zi timp de 11.146 de ani există o şansă foarte mică să fii implicat într-un accident de avion, potrivit aplicaţiei. 

    “Ideea acestei aplicaţii vine de la nevasta mea. Nu-i place să călătorească cu avionul şi voiam să fac o aplicaţie care să o liniştească, să-i arate că sunt şanse infime ca un avion să se prăbuşească”, a declarat Nic Johns, dezvoltatorul aplicaţiei.

    Peste 10 milioane de rute au fost evaluate până acum, pe baza datelor de la mai multe organizaţii precum: Consiliul de Securitate al Transporturilor al SUA. Desi cifrele sunt destul de liniştitoare, “există în mod incontestabil anumite falii într-o abordare atât de simplistă”, previne publicaţia The Economist.

    În momentul de faţă aplicaţia este disponibilă doar pentru iOS. O versiune pentru Android ar putea fi lansată în viitor.

  • Disputa anului. Legea privind darea în plată a imobilelor: între speranţele debitorilor, agasarea bancherilor şi implicarea politicienilor

    A pornit de la politicieni. A animat discuţiile pe piaţa bancară, generând dezbateri aprinse. A incitat speranţele românilor cu credite ipotecare. Şi a agasat bancherii, comerciali şi centrali. Legea privind „darea în plată“ a imobilelor – „datio in solutum”, care-i permite unei persoane care a luat credit şi nu mai poate să plătească datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, a fost aprobată în grabă în Parlament, reuşind să bulverseze, la fel de rapid, mediul bancar.

    Noile turbulenţe pe piaţa bancară vin după ce în 2010 sistemul a fost zdruncinat de Ordonanţa 50 privind creditarea persoanelor fizice, care a provocat revelaţia că prea puţini clienţi ştiu ce au semnat atunci când au luat un credit – atât din vina băncilor care au recurs inclusiv la clauze abuzive, cu condiţii prezentate în mod înşelător, cât şi din cauza superficialităţii clienţilor în general.

    Acum discuţia s-a concentrat pe zona împrumuturilor imobiliare de tot felul  – credite ipotecare, credite de investiţii imobiliare şi alte credite cu garanţii imobiliare. Debitorii care pot beneficia de legea „dării în plată” sunt persoanele fizice din România cu un credit garantat cu o ipotecă. Şi toate tipurile de garanţii imobiliare se califică – ipoteci pe case, apartamente, clădiri comerciale, terenuri – intravilane sau extravilane. În plus, legea se aplică şi pentru românii ale căror imobile ipotecate se află în procedură de executare silită, actul normativ suspendând această procedură. Problema băncilor este că în ultimii ani nu au avut foarte mult succes în procesul de executări silite.  Imobilele executate silit de bănci afişează preţuri sub media pieţei în condiţiile în care multe dintre acestea nu au reuşit să trezească până în prezent interesul vreunui cumpărător.

    Circuitul legii în forul legislativ a fost alert. La sfârşitul lunii octombrie, legea era aprobată de Senat, în noiembrie a primit votul Camerei Deputaţilor, iar în decembrie a ajuns la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Legea privind darea în plată a imobilelor a stârnit până acum reacţii puternice şi contradictorii la nivelul întregii societăţi, pornind de la pledoarii privind caracterul social şi până la atenţionări privind o posibilă înăsprire a condiţiilor de creditare, implicaţii asupra bugetului şi chiar efecte nefavorabile asupra creşterii economice. Încălcarea principiilor neretroactivităţii, predictabilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi a dreptului de proprietate prevăzute de Constituţia României sunt câteva dintre problemele invocate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) în privinţa legii privind „darea în plată“ a imobilelor. Şi au început să apară şi reacţii individuale de la nivelul top managementului băncilor comerciale.

    „O lege egoistă, dată în favoarea anumitor categorii de clienţi, care va afecta copiii şi pe cei tineri, care încă nu au accesat un credit”, „o iniţiativă legislativă grăbită, incompletă, vagă”, „o lege neconstituţională şi nedreaptă”. Sunt câteva dintre peceţile puse de bancheri pe legea privind „darea în plată” a imobilelor”. În ipoteza în care legea va intra în vigoare în forma actuală, bancherii prevestesc pierderi, restricţionarea drastică a accesului la creditare, efecte nefavorabile asupra sectorului imobiliar şi al construcţiilor, respectiv un recul al dezvoltării pieţei imobiliare, cu efecte colaterale greu de identificat în acest moment, cu impact pe orizontală, asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei mate-rialelor de construcţii. Costurile care vor fi absorbite de bănci vor fi transformate într-o formă sau alta la nivelul societăţii, mediului economic. Iar efectele economice ar putea să depăşească pierderile pe care legea le-ar provoca sectorului bancar, după cum anticipează bancherii.

    Condiţiile de creditare se vor înăspri în urma aplicării legii privind darea în plată, din punctul de vedere al acce-sibi-lităţii, restricţionând accesul mai ales pen-tru tineri, şi va fi blocată şi capa-citatea de refinanţare întrucât un nou produs trebuie să ţină seama de noua legislaţie. În consecinţă, relaxarea credi-tării se va opri pe seg-mentul imo-biliar şi va fi afectată capa-ci-tatea de cre-ditare generală, cu impli-caţii nefa-vora-bile şi asupra creşterii eco-no-mice, spune Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
    Subiectul potenţialilor beneficiari ai legii privind darea în plată şi pretinsul caracter social au provocat reacţii contradictorii. O sursă a dezbaterilor este faptul că legea nu vizează doar persoanele care în mod real nu mai pot rambursa creditul, ci orice debitor care nu mai vrea să plătească, favorizând astfel în special debitorii cu credite de peste 150.000 de euro, respectiv speculatorii imobiliari din perioada de boom. Însă, doar 2 miliarde de lei este suma datorată în contul creditelor ipotecare „de business“ peste plafonul de 150.000 fiecare. Această sumă nu pare să genereze probleme foarte grave la nivelul sistemului bancar. Comparativ, peste 470.000 de debitori au credite ipotecare, pentru investiţii imo-biliare şi alte împrumuturi cu garanţii imo-biliare sub plafonul de 150.000 de euro. În acest caz, sumele datorate sunt mult mai mari, de circa 72 miliarde de lei.

    O problemă adusă însă în discuţie de BNR este că ipotecarele de peste 150.000 de euro au restanţe mai mari. În timp ce la creditele sub 150.000 de euro ponderea sumelor restante faţă de cele datorate este de 1,69%, la împrumuturile ipotecare peste acest plafon ponderea este cuprinsă între 11,67% şi 46%, conform BNR.

    Banca centrală a estimat că impactul legii asupra sistemului bancar se ridică la circa 2-4 miliarde de lei, ceea ce nu induce direct risc sistemic. Banca centrală a avertizat însă că există riscul declanşării „hazardului moral“, respectiv „contaminarea” românilor cu împrumuturi cu garanţii imobiliare, care nu au restanţe, de a nu-şi mai plăti ratele şi a da casele înapoi băncilor. Legea „dării în plată“ afectează direct circa 70.000 de români cu restanţe la toate categoriile de ipotecare, din care unii au casele executate de bănci. Însă întrebarea este câţi dintre cei 475.700 de debitori cu garanţii ipotecare vor decide să nu mai achite ratele caselor prea scumpe.

    S-a făcut o simulare a efectelor legii de către Direcţia de Stabilitate din BNR din care reiese că, pe 16 scenarii alese, în şase dintre ele una dintre bănci intră direct în faliment. Dar scenariile nu sunt publice. Pentru sistemul bancar, în acest moment riscul de reglementare legislativă este mai puternic decât riscul extern şi începe să pună piedici înfăptuirii unor tranzacţii pe piaţa românească, vin avertismente de la banca centrală. Mingea este acum în terenul preşedinţiei, care poate decide să dea undă verde legii privind „darea în plată” sau să o retrimită în Parlament, sub presiunea lobbyului politicienilor şi a lobbyului bancherilor.
     

  • Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    A deţinut mai multe funcţii oficiale, a fost ambasador în Spania şi reprezentant al Uzbekistanului la Naţiunile Unite, şi-a lansat propria linie de bijuterii, a organizat evenimente de caritate şi s-a lansat în muzică sub pseudonimul Googoosha şi a cântat alături de Julio Iglesias, însă nu pentru asta a intrat în vizorul presei internaţionale, ci datorită implicării sale în mai multe cazuri de corupţie, unde sunt vehiculate sume de milioane de dolari.

    Gulnara Karimova era femeia pe care uzbecii o urau cel mai mult din întreaga ţară, era văzută ca „o persoană lacomă, avidă de putere, care se foloseşte de puterea tatălui său pentru a distruge pe oricine îi stă în cale”, potrivit Bloomberg. În prezent, Karimova nu mai părăseşte ţara natală şi este supravegheată de serviciul de protecţie al preşedintelui, însă rămâne protagonista unei poveşti despre corupţie şi lăcomie în care sunt implicate miliarde de dolari şi companii de pe trei continente. Uzbekistanul are o populaţie de aproximativ 30 de milioane de persoane şi este clasată în topul celor mai corupte ţări din lume de către Freedom House şi Transparency International.

    Telecomul din Uzbekistan, prilej de corupţie. Mai multe companii multinaţionale sunt acuzate că i-ar fi dat mită Gulnarei Karimova pentru a le facilita accesul pe piaţa de telecom din Uzbekistan. Povestea se întinde pe un deceniu, de la marginile imperiului ţarist până pe străzile din Oslo, via Gibraltar şi Geneva. Sunt implicaţi şase dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Europa, cinci ruşi şi un norvegian, iar ultimul capitol al acestei poveşti a fost deschis pe 4 noiembrie când Jo Lunder, care fusese angajat de omul de afaceri John Fredriksen să-i administreze afacerile, a fost arestat de către poliţia scandinavă. Autorităţile nu cercetau grupul Fredriksen, ci pe fostul angajator al lui Lunder, VimpelCom Ltd, compania de telecomunicaţii deţinută de mai mulţi miliardari ruşi, printre care şi Mikhail Fridman, fondatorul Alfa Group, care deţine Alfa Bank şi compania Telenor ASA, deţinută de statul norvegian.

     Departamentul de justiţie american investighează VimpelCom, fondată la Moscova, cu sediul în Amsterdam, pentru o presupusă dare de mită Gulnarei Karimova, care în schimb trebuia să îi ajute să facă afaceri în Uzbekistan. De asemenea, sunt cercetate MobileTeleSystems PJSC (MTS) şi TeliaSonera AB, cu sediul în Stockholm, din aceleaşi motive. Reprezentanţii celor trei companii au declarat că vor să coopereze cu autorităţile şi au refuzat să comenteze acuzaţiile care li se aduc.

     Justiţia americană acuză companiile că ar fi făcut plăţi de peste 500 de milioane de dolari către diferite companii offshore, care au fost înfiinţate pentru beneficiul „unei rude a preşedintelui”. Numele lui Karimova nu este menţionat în dosar, dar se crede că este vorba despre ea, potrivit unor surse implicate în investigaţie. Ea a negat acuzaţiile în repetate rânduri. Lunder, fost executiv al VimpelCom, a fost reţinut timp de şase zile în timp ce autorităţile i-au percheziţionat casa şi au intervievat martorii. După ce a fost eliberat, el a declarat că nu a fost niciodată în Uzbekistan şi că nici nu o cunoaşte pe Karimova. Lunder rămâne în zona de interes a autorităţilor norvegiene, fiind suspectat de corupţie. „Mi-am construit întreaga carieră profesională pe încredere. Am încercat să cooperez cu autorităţile americane şi olandeze”, a declarat el. Între timp, Fredriksen l-a suspendat din funcţie. De asemenea, au fost suspendaţi din funcţie Svein Aaser, preşedintele Telenor, acţionar majoritar al VimpelCom, şi CFO-ul Telenor.

    Departamentul de justiţie american a cerut unei instanţe din New York să blocheze 300 de milioane de dolari, deţinuţi în conturi din Belgia, Irlanda şi Luxemburg. Procurorii susţin că banii sunt legaţi de tranzacţii suspecte între MTS, VimpelCom şi un număr de companii offshore.

     VimpelCom se află în discuţii cu autorităţiile din Statele Unite privind plata unei sume de 775 de milioane de dolari pentru a soluţiona cazul, potrivit unor surse apropiate acestuia. Dacă ar fi adevărat, atunci această plată ar deveni a doua amendă ca mărime din istoria Statelor Unite aplicată în temeiul legii privind actele de corupţie. Autorităţile americane au refuzat să comenteze.

    Plângerea înaintată de Statele Unite detaliază numeroase scheme prin care VimpelCom şi MTS i-au dat mită lui Karimova. De exemplu, în 2011 VimpelCom ar fi virat suma de 30 de milioane de dolari companiei Takilant, controlată de fiica preşedintelui uzbek, pentru consultanţă. Era vorba de nişte rapoarte cu informaţii copiate de pe Wikipedia şi de rapoarte de cercetare care aparţineau chiar VimpelCom. Takilant a fost cercetată de organele de drept din Suedia şi Elveţia sub suspiciunea de luare de mită şi spălare de bani.

    În Elveţia, Karimova este bănuită de fraudă şi spălare de bani. În august autorităţile elveţiene au confiscat bunuri care ar fi legate de Gulnara Karimova în valoare de 1,1 miliarde de dolari. În 2011, ea a fost acuzată că ar fi controlat, din Elveţia, sectorul de hidrocarburi din ţara sa, printr-o societate care a „sustras 80 la sută din exporturile de gaze naturale”, potrivit unor note diplomatice obţinute de WikiLeaks. Presa internaţională a scris atunci că aceste documente „aruncă o lumină nouă asupra modului în care Gulnara Karimova ar exploata economia unei ţări a cărei populaţie de 28 de milioane de locuitori trăieşte în proporţie de o treime în sărăcie”.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Aşa-i rău şi-aşa nu-i bine

    Chestiile legate de oameni sunt teoretice, motivaţia pozitivă este din cărţi, iar V-am spus eu este realitatea şi practica supremă, este adevărul pe care el îl stăpâneşte cu îngăduinţa înţeleptului neînţeles.

    Este plin de condescendenţă; lumea din jur mai degrabă este incompetentă şi rău intenţionată, dar el este îngăduitor. Rareori este el şeful cel mai mare, dar, în sinea lui, el ştie că merită mai mult. Tocmai de aceea nu prea ratează vreo ocazie de a avea o părere. Este vigilent astfel încât părerea lui să fie fix axată pe ce nu merge sau ar fi posibil să nu meargă bine. Dacă este bun conţinutul, atunci poate este ceva în neregulă cu procesul. Dacă procesul este bun, atunci sigur este ceva în neregulă cu conţinutul. Măcar un detaliu mic ar trebui să poată fi pus sub semnul întrebării, şi Gică-Contra-Am-Dreptate va şti cum să se exprime astfel încât să pară că acel detaliu este insurmontabil, că cel care a scăpat detaliul este cu totul şi cu totul cel puţin inconştient, dacă nu chiar incompetent şi neadecvat.

    Disponibilitatea de a înţelege şi alte perspective, subiective, evident, decât pe ale lui, obiective, este aproape nulă. El ştie. Binele lui este binele tuturor, iar răul pe care îl vede el este baubaul de care el salvează lumea, cartierul, organizaţia. Binele din capul lui este singurul bine posibil, corectitudinea din mintea lui este ceva unic şi axiomatic. Ce zic alţii nu se poate din principiu, gândul că alţii ar putea avea altă perspectivă este totuna cu gândul că acea perspectivă trebuie contestată, nu investigată. La ce bun să vrei să pricepi de ce altcineva are altă opinie, când tu ai o opinie clară? Ce ştie lumea? Ce ştiu ei?

    Dacă este introvertit, Gică Contra este acru şi condescendent, dacă este extrovertit este posibil să pară interesat şi de ajutor, dar el este doar la pândă şi este vigilent ca să găsească repede nod în papură. Dacă este foarte competent în ceea ce face, nu va avea deloc răbdare cu cineva care îi încalcă teritoriul, chiar dacă aceasta se întâmplă în mod nevinovat sau neintenţionat. Dacă este mai degrabă incompetent, nepriceput în ceea ce se discută sau dezbate, va pune în dubiu ce spun alţii doar de dragul de a contesta. El este relaxat şi senin când este contra, nu îl trec decât fiori de glorie, nicidecum de grijă.

    El crede că, fiind împotrivă, aceasta îl face să fie interesant şi superior, dar de fapt aceasta îl face să fie toxic. El contestă doar ca să atragă atenţia, dar îi scapă din vedere că o pierde din ce în ce mai uşor. De aici şi cercul vicios în care se trezeşte: ca să capete şi mai multă atenţie, este din ce în ce mai aprig. Adică mai toxic, mai nociv, mai distructiv. Îl opreşte doar sentimentul că are dreptate. De fapt acest fior de dreptate este doar un mic răgaz pentru interlocutorii care astfel au timp să respire şi să se liniştească. Gică Contra se amuză dacă scoate lumea din sărite, nu i se pare nimic în neregulă cu asta, nici prin cap nu i-ar trece că un om scos din sărite la nesfârşit s-ar putea să înceapă să îl ignore după o perioadă de imunizare. De fapt singurul lucru la care este bun un Gică Contra este doar imunizarea: te căleşti alături de el, dar odată călit, lui nici că îi mai merge.

    Ce facem cu Gică Contra?

    Ideal este să îl ignorăm dacă nu arată disponibilitatea de a înţelege contextul şi perspectiva interlocutorilor. Nimic nu îl doare mai tare decât să nu fie luat în seamă. Este vorba despre igienă, nu despre politeţe. Ajungem oricum să reuşim să îl ignorăm după ce vom fi trecut prin etape nesfârşite de politeţe.

    Mai uşor decât ignorarea este să îl întrebaţi ce este bine din raţionamentul pe care îl contestă. Totdeauna este posibil să fie ceva greşit sau să scape ceva, însă, la fel de totdeauna, la baza fiecărui raţionament sau proiect este o intenţie bună, o idee bună, un plan sau o perspectivă interesantă. Care sunt acestea, le vede? „Ce este bine?“ este întrebarea la care Gică Contra intră în blocaj, se înroşeşte şi îşi arată fără voie carotida. Nici nu trebuie să răspundă, esenţial este să vă străduiţi, cu perseverenţă, să audă întrebarea. Când îi vedeţi carotida, aţi reuşit, aşa e bine. Abia acum îl trec şi pe el fiorii de neadecvare şi poate deveni şi el un interlocutor normal. Cel mai adesea Gică Contra este foarte deştept, un foarte bun specialist…, dar ce folos? El înţelege Ce-ul, dar nu înţelege De-ce-ul.

  • ANIS previzionează o creştere de 11% pentru industria de software şi servicii IT în următorii trei ani

    Estimarea de creştere a cifrei de afaceri pentru industria de software şi servicii IT este de 11% pentru următorii 3 ani, potrivit ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii).
    În condiţiile în care cifra de afaceri a industriei este generată în continuare în mare parte de zona de servicii, estimările ANIS arată că rata medie de creştere ar putea depăşi 20%, cu suficiente resurse disponibile. Principalul factor care blochează dezvoltarea mai rapidă a industriei româneşti de software este disponibilitatea resurselor umane; numărul absolvenţilor de la specializările cu profil tehnic este prea mic în comparaţie cu cererea de pe piaţă, iar competenţele lor sunt limitate la ceea ce pot asimila în timpul cursurilor universitare.

    „Companiile anunţă constant intenţii de angajare pentru perioade scurte spre medii (1-3 ani); dacă luăm în considerare doar aceste anunţuri publice, estimările pentru anul viitor, de exemplu, depăşesc 5.000 de noi poziţii deschise, doar în companiile mari. Foarte probabil ca numărul final să se apropie de 9.000-10.000.” spune Valerica Dragomir, director executiv ANIS. Numărul anual de absolvenţi de la specializările tehnice nu depăşeşte 7.000, cu o rată de absorbţie pe piaţa muncii de 100%. În aceste condiţii, sistemul de educaţie superioară tehnică nu este în măsură să acopere cererea, iar companiile compensează prin atragerea de angajaţi cu calificări diferite şi complementare cu cele tehnice.

    Modalităţile prin care industria încearcă să compenseze decalajul între cerere şi oferta sunt dintre cele mai variate – de la programe de stagii, la burse, programe de pregătire interne, şcoli de vară, evenimente şi competiţii de codare, precum şi programe de training de durată scurtă care au ca obiectiv să pregătească angajaţi pentru poziţii entry-level.

    Pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor companiilor, discuţiile din interiorul ANIS au în vederea implicarea asociaţiei în mai multe tipuri de iniţiative – iniţierea de programe de recalificare de durată scurtă şi medie, implicarea în definirea de programe de educaţie formală superioară de scurtă durată şi, nu în ultimul rând, susţinerea creşterii cifrelor de şcolarizare la specializările tehnice.

     

  • Cu o experienţă de peste 13 ani, Mădălina Rachieru coordonează activitatea de Pieţe de Capital a biroului Clifford Chance Badea

    Cu o experienţă de peste 13 ani, Mădălina Rachieru coordonează activitatea de Pieţe de Capital a biroului Clifford Chance Badea. Ea a fost promovată recent, alăturându-se celor doi parteneri care coordonează activitatea de la Bucureşti – Daniel Badea, managing partner, şi Nadia Badea. „Mă aflu, în acest moment, faţă în faţă cu cea mai mare provocare din cariera mea. Statutul de partener global al uneia dintre cele mai importante firme de avocatură din lume implică un grad enorm de responsabilitate.“ 

    Absolventă a Facultăţii de Drept Bucureşti (2002), Mădălina Rachieru este membru în Baroul Bucureşti din 2003. A acumulat experienţă în special în tranzacţii de piaţă de capital, atât pe piaţa locală cât şi pe pieţele internaţionale, precum şi în domeniul financiar-bancar. De-a lungul anilor, a consiliat instituţii financiare, bănci de investiţii şi companii locale şi internaţionale.

    Expertiza sa include toate aspectele legate de oferte publice iniţiale de acţiuni (IPO-uri), oferte secundare de acţiuni (SPO-uri), oferte de obligaţiuni domestice, oferte de euroobligaţiuni corporatiste şi suverane, programe de emisiune continuă de obligaţiuni (programe EMTN), emisiuni de certificate de depozit global (GDR-uri), securitizări de creanţe, fiind implicată în aproape toate tranzacţiile majore de piaţă de capital din România în ultimii 10 ani.

    Face parte din echipa Clifford Chance Badea încă de la înfiinţarea firmei, în 2002. În 2007, Mădălina Rachieru a fost detaşată pentru şase luni în cadrul grupului de pieţe de capital al biroului Clifford Chance din Londra. A fost promovată la poziţia de counsel în 2008

  • Black Mass, un regal actoricesc

    Black Mass este un film la care te uiţi cu plăcere, fascinat de talentul actorilor implicaţi. Este însă un film pe care îl uiţi repede, un film care nu şi-a atins adevăratul potenţial.

    Pentru început, trebuie spus că toţi actorii din Black Mass joacă impecabil, chiar şi cei cu roluri secundare. Din acest punct de vedere, recunosc că nu am mai văzut de ceva timp un film de o asemenea calitate. Regizorul Scott Cooper ar fi putut profita de actorii pe care i-a avut la dispoziţie, dezvoltând mai bine anumite personaje şi relaţia acestora cu publicul. Din păcate, Cooper a ales să prezinte mai multe evenimente similare, care dau falsa impresie a unui Whitey Bulger unidimensional. Depp îşi face treaba impecabil, dar are prea puţină treabă de făcut.

    Whitey Bulger este cel mai bun rol al lui Depp din ultimii zece ani, iar actorul avea nevoie de acest rol ca de apă. După filme precum Transcendence, Lone Ranger sau Mortdecai, Depp intrase într-un con de umbră din care numai un rol dramatic îl mai putea salva. Iar Black Mass pare să fie creat cu acest scop: este un film construit în jurul unui actor şi pentru acest actor.

    Iese în evidenţă Joel Edgerton, care pare să fi primit cea mai mare libertate de exprimare în rolul agentului John Connoly. Connoly pare să fie, de mai multe ori în film, personajul cu cel mai mult de pierdut, iar Edgerton speculează impecabil aceste momente.

    Benedict Cumberbatch nu se dezminte şi joacă perfect, chiar dacă timpul său pe ecran este destul de scurt. I-am mai remarcat şi pe Rory Cochrane şi Kevin Bacon; repet, toţi actorii joacă fără cusur.

    Black Mass putea deveni un film de referinţă, precum Goodfellas sau mai ales The Departed. Ceea ce lipseşte în filmul lui Cooper este un punct culminant: acţiunea se desfăşoară liniar, fără momente dramatice şi fără schimbări neaşteptate. Aflăm de la început că Whitey Bulger este informator al FBI, iar restul filmului prezintă modul în care ceilalţi află acest lucru sau încearcă să se obişnuiască cu ideea.

    În distribuţie îi regăsim pe Johnny Depp (Pirates of the Caribbean, What’s Eating Gilbert Grape, Blow), Joel Edgerton (Warrior, The Great Gatsby), Benedict Cumberbatch (The Imitation Game, Sherlock), Dakota Johnson (The Social Network, Fifty Shades of Grey), Rory Cochrane (Argo, Public Enemies) şi Kevin Bacon (Mystic River, Footloose, Sleepers). Regia este semnată de Scott Cooper, aflat la al treilea lung metraj după Crazy Heart şi Out of the Furnace.

    Scenariul are la bază cartea „Afaceri necurate: povestea adevărată a unei alianţe necurate între FBI şi mafia irlandeză“, semnată de Dick Lehr şi Gerard O’Neill. Black Mass relatează povestea adevărată a unuia dintre cei mai controversaţi mafioţi din America, „Whitey“ Bulger, care a devenit informator al FBI pentru a-şi elimina competitorii de pe străzile din Boston.

    În concluzie, Black Mass este un film ce trebuie văzut măcar pentru actorii care împart ecranul.
     

  • Ea a dezvoltat „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură şi de fotografie”

    Teodora Migdalovici a dezvoltat ME.ALCHEMY, despre care spune că este „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură şi de fotografie, prin care reuşesc să-i ajut pe clienţii mei să devină «cea mai bună versiune a lor», ca indivizi, ca oameni de business“.

    O altă activitate a antreprenoarei este The Alternative School For Creative Thinking, „MBA-ul creativ pe care l-am fondat în 2005 şi unde formez generaţia de până în 30 de ani a industriei de marketing şi comunicare. În 2013 şi 2014 studenţii formaţi aici au câştigat aur la cea mai exigentă competiţie de gândire creativă a planetei, la Cannes Lions, la concursurile de cyber şi design. Au fost, de altfel, singurele medalii de aur câştigate de România la Cannes în ultimii doi ani“.

    Îşi aminteşte că perioada cea mai dificilă din cariera sa a fost pe vremea când era proaspătă ambasadoare a Cannes Lions în România, iar strategia de promovare a festivalului a fost legată de lansarea The Alternative School, proiect pentru care londonezii de la IA au premiat-o ani mai târziu. „La începuturi aveam viziune, instinct pentru pionierat şi ştiam cu certitudine unde trebuie să ajung, dar n-aveam nimic palpabil care să demonstreze că aveam dreptate. Oamenii ar fi trebuit să «mă creadă pe cuvânt». Cei mai mari «sabotori» au fost neîncrederea şi conformismul, pe care îl găseam absolut surprinzător din partea unor oameni care, prin natura muncii lor, celebrează gândirea diferită şi abordările out of the box. Cred că m-au salvat încăpăţânarea şi o dezarmantă încredere în mine. N-aveam resurse, n-aveam un spaţiu dedicat pentru cursuri. Dar cui îi păsa? Pe modelul «ce nu te omoară, te face mai puternic», fără să mă uit în stânga şi-n dreapta prea mult, mi-am văzut de drum. A contat enorm şi faptul că, dincolo de marea de conformişti neîncrezători care nu înţelegeau cum o femeie de 28 de ani face de capul ei un Creative MBA prin care îşi propune să schimbe nu doar industria, ci şi reputaţia României la Cannes, am avut parte de suporteri redutabili, care au înţeles rostul proiectelor, mi-au înţeles viziunea şi m-au susţinut necondiţionat, pe vremea când totul era pus în câteva pagini de PPT.“

    Pe termen lung îşi doreşte să recreeze modelul The Alternative School într-o insulă tropicală, să facă design pentru obiecte de nişă, să îşi pună amprenta pe proiectul unei case, care să-i servească deopotrivă de spaţiu personal şi de teritoriu
    pentru traininguri, întâlniri şi gastronomie creativă.

  • Povestea lui Anne Cox Chambers, doamna de fier a industriei media din Statele Unite

    Anne Cox Chambers s-a născut pe 1 decembrie 1919 în Dayton, Ohio. Tatăl său, James M. Cox, a fost jurnalist şi a candidat, în 1920, la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Anne Chambers a urmat cursurile Finch College şi a obţinut, de-a lungul vieţii, mai multe diplome de recunoaştere academică. În 1974, după moartea fratelui său, Anne Cox Chambers a devenit acţionar majoritar în compania familiei, preluând şi funcţia de director al Atlanta Newspapers. Fiind activă atât în afaceri, cât şi în politică, Chambers a fost numită de către preşedintele Jimmy Carter ambasador al Statelor Unite în Belgia în anul 1977; a ocupat acest post până în 1981. În anii ‘80, Chambers a făcut parte din consiliul de conducere al The Coca-Cola Company. A fost de asemenea şi prima femeie director de bancă, la Fulton National Bank.

    În prezent, Anne Cox Chambers este director al Atlanta Newspapers şi al Cox Enterprises, una dintre cele mai importante companii media din Statele Unite. Deţine Cox Communications, care oferă servicii de internet şi telefonie, precum şi numeroase publicaţii cum ar fi Atlanta Journal-Constitution sau The Palm Beach Post. Chambers deţine acţiuni şi în cadrul Autotrader, cel mai mare site de achiziţii auto din lume; companiile controlate de femeia de afaceri deservesc câteva zeci de milioane de clienţi din Statele Unite. Chambers susţine numeroase activităţi de tip cultural şi educaţional, mai ales în domeniul artistic şi al afacerilor internaţionale.

    În 2005, Muzeul de Artă din Atlanta a redenumit o secţiune în onoarea sa, pentru contribuţia adusă culturii americane de-a lungul vieţii.

    Averea lui Cox Chambers a fost estimată de Forbes la 16 miliarde de dolari; în 2014, ea era a 28-a cea mai bogată persoană din Statele Unite şi ocupa locul 53 la nivel mondial.

    Anne Cox Chambers este căsătorită cu Robert W. Chambers şi are trei copii: Katherine, Margaretta şi James.

  • Ce vedem la cinema: Sicario

    La graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, legea nu există, iar neexperimentata agentă FBI Kate Mercer (Emily Blunt) devine martoră a traficului internaţional de droguri desfăşurat cu implicarea forţelor guvernamentale (Josh Brolin, Benicio Del Toro). Miza creşte atunci când aceştia trebuie să îl prindă pe capul întregii organizaţii criminale.

    Benicio Del Toro este principalul colaborator în misiunea condusă de FBI la graniţă, iar trecutul întunecat al acestuia o va face pe Kate să pună la îndoială tot ce ştia pentru a supravieţui.

    Din 18 septembrie, Freeman Entertainment prezintă pe marile ecrane din România filmul de acţiune Sicario: Asasinul cu Emily Blunt, Benicio Del Toro şi Josh Brolin în rolurile principale.