Reprezentantul special al preşedintelui OSCE, Radojko Bogojevic, a declarat, la rândul său, că regulamentul trebuie elaborat până în septembrie. “Problema şcolilor cu predare în limba română este una acută. Vreau să vin cu un imbold ca soluţia să fie găsită până în luna septembrie, pentru ca activitatea şcolară din regiune să nu fie afectată de deciziile politice”, a afirmat Radojko Bogojevic, relatează Timpul, în ediţia online.
Şcolile cu predarea în limba română din regiunea transnistreană au denunţat în mai multe rânduri presiunile politice din partea autorităţilor separatiste, care au avut loc în pofida avertismentelor Chişinăului şi ale organizaţiilor internaţionale. În replică, autorităţile separatiste de la Tiraspol au afirmat că şcolile cu predare în limba română din regiune ar funcţiona în anumite privinţe ilegal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro