BusinessMagazin

Tag: aur

  • „Bun venit în Bulgaria, naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume”

    Pe Stoian Evtimov nu tunica tradiţională de lână îl face neobişnuit, ci faptul că are până în 40 de ani, adică este tânăr, şi trăieşte la sat. „Toţi prietenii mei cu care am crescut aici sunt de mult plecaţi“, spune el melancolic. Ca mulţi alţi tineri bulgari, prietenii din copilărie ai lui Stoian s-au mutat la oraş, care pe unde a găsit de muncă. Însă Stoian are ce munci în Peştera, un sat de munte, şi se consideră norocos. Conduce un grup de interpreţi de muzică populară şi organizează un festival anual de muzică în încercarea de a revigora muzica tradiţională şi traiul la sat.

    În Peştera există totuşi locuitori. Zeci de sate zac în paragină, părăsite total sau semipărăsite, în zonele sărace şi depopulate ale Bulgariei, mai ales în nord. Depopularea este cruntă acolo. Cine se abate cu maşina de la drumurile tradiţionale spre strălucitoarele staţiuni litorale, cum sunt Nisipurile de Aur sau Balcic, sau spre munţii uriaşi şi minunaţi, poate rătăci ore întregi prin zeci de kilometri de drumuri pustii şi revendicate de natură. Vulpile şi iepurii abia dacă mai animă peisajul. Nu se pune problema de vreun om sau animal domestic. Maşinile în trecere sunt rare.

    „Bun venit în Bulgaria, naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume”, este titlul unui reportaj cuprinzător realizat de The Irish Times despre viaţa în cea mai săracă ţară din UE. La începutul acestui an capitala Sofia le-a oferit localnicilor şi vizitatorilor un spectacol uluitor de bogăţie din vremuri străvechi şi moderne. Galeria naţională a ţării, adăpostită într-un fost palat regal elegant, a arătat lumii 62 de comori strălucitoare, datând din anii 1.000 Î.Hr., într-o expoziţie numită „Lâna de aur. Aventurile argonauţilor“.

    Expoziţia a inclus 16 exponate prezentate pentru prima dată publicului. Până acum, acestea au stat ascunse în depozitele bine păzite ale Fundaţiei Tracia, o creaţie a omului de afaceri multimilionar Vassil Bojkov. Expoziţia a adus o strălucire culturală preşedinţiei bulgare, prin rotaţie, de şase luni a UE şi poate şi puţină strălucire reputaţiei lui Bojkov. Înfiinţată în 2004, Fundaţia Tracia spune că finanţează cercetările şi îmbunătăţeşte accesul la muzee şi protecţia patrimoniului cultural, în timp ce are grijă de colecţia fondatorului său de peste 3.000 de artefacte preţioase.

    Despre Bojkov se spune că ar fi cel mai bogat om din Bulgaria, cu un imperiu care cuprinde de la construcţii la afaceri cu jocuri de noroc şi pe care le-a construit în timpul tranziţiei haotice, cu episoade sângeroase, a naţiunii sale din comunism spre capitalism în anii 1990. Cu Fundaţia Tracia, probabil că magnatul, poreclit „Craniul“, încearcă să dea ceva înapoi ţării cu cele mai mari inegalităţi din UE. O ţară săracă, dar plină de comori şi istorie.

    La aproximativ 11 ani de la aderarea Bulgariei la UE – care a adus speranţa unei creşteri mai rapide a prosperităţii, a unei democraţii mai solide şi a unei justiţii sociale mai cuprinzătoare – datele de la Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, oferă o lectură sumbră.
    Bulgaria are cel mai mic salariu mediu din UE, de 575 de euro pe lună, cel mai mic salariu minim, de 260 de euro pe lună, şi cea mai mică pensie medie, de 190 de euro.

    Mai mult de 40% dintre bulgari sunt acum expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale – nivel de două ori mai mare decât în Germania, cea mai mare economie europeană, dar nu şi cea mai bogată. Apoi, în timp ce într-un top al veniturilor în medie prima cincime din populaţia statelor membre ale UE câştigă de 5,2 ori mai mult decât ultima cincime, în Bulgaria raportul între veniturile păturii de sus şi cele ale păturii de jos este de 8, fără a fi luate în considerare averile nedeclarate.

    „Sunt trei realităţi bulgare“, spune Daniel Kaddik, directorul din Sofia al Fundaţiei Friedrich Naumann. „Oamenii cu un salariu mediu nu trăiesc bine aici, unde preţurile alimentelor, energiei şi ale altor lucruri sunt comparabile cu cele din ţări mai bogate din Europa.”
    Apoi, există o clasă mijlocie relativ mică, care are propria bulă, lucrează în start-up-uri noi sau pentru multinaţionale şi trăieşte în cartiere din Sofia comparabile cu, spre exemplu, unele zone din Berlin.

    „Există şi clasa superioară, care este detaşată de toţi şi de toate. Au maşini foarte scumpe şi frecventează cluburi selecte, cu clientelă restrânsă. Există adesea suprapuneri cu afaceri dubioase.“

    Contrastele din societate se văd la drumul mare. „Am locuit în Berlin şi nu am văzut niciodată un Maybach“, povesteşte Kaddik. „În Sofia am văzut deja trei.“ Maybach este o maşină scumpă, impunătoare,  preferată de oamenii de afaceri care ţin să-şi etaleze bogăţia. La începutul lunii noiembrie, mii de cetăţeni au ieşit în stradă să protesteze contra scumpirii carburanţilor şi a creşterii taxelor pentru autovehiculele vechi şi poluante. Scumpirile îi lovesc mai ales pe şoferii cu cele mai mici venituri. De asemenea, creşterea preţurilor carburanţilor duce la scumpiri în lanţ în toată economia. Protestatarii au blocat drumuri principale, inclusiv unul care duce spre Grecia.

    Pentru că Bulgaria este cea mai săracă economie din UE, scumpirile şi creşterile de taxe sunt o problemă delicată. The Balkan Insight scrie că actualele proteste amintesc de nemulţumirea generală din 2013, care a dus în cele din urmă la căderea guvernului de atunci. Economia creşte, cu aproximativ 3,5%, însă Banca Mondială apreciază că PIB-ul trebuie să se extindă „cu cel puţin 4% pe an în următorii 25 de ani pentru ca Bulgaria să ajungă la nivelul mediu al veniturilor din UE şi astfel să sporească prosperitatea comună“.

    Bulgaria conduce în UE atunci când vine vorba de un indicator incomod  prevalenţa corupţiei şi a mitei. Acestea fac greutăţi economiei, sperie investitorii străini şi ţin oamenii săraci. Investiţiile străine directe (ISD) s-au situat în primele opt luni ale acestui an la 230,5 milioane de euro, echivalentul a 0,4% din PIB, potrivit statisticii băncii centrale. În aceeaşi perioadă a anului trecut, ISD-urile au fost de 812 milioane euro, scrie Sofia Globe. Aceasta înseamnă o scădere de peste 71%.

    În august, preşedintele executiv al Asociaţiei Industriale Bulgare, Radosvet Radev, avertiza: „Colapsul investiţiilor străine este total” şi economia se hrăneşte preponderent cu remiterile trimise acasă de bulgarii care muncesc în străinătate.

    Bulgaria este catalogată ca fiind cea mai coruptă ţară din UE. Acest lucru o arată cel mai recent indicator al Transparency International, conform căruia naţiunea est-europeană se clasează pe locul 71, alături de Africa de Sud şi Vanuatu. O situaţie la fel de îngrijorătoare o arată un sondaj realizat de UE care a constatat anul trecut că doar un sfert dintre bulgari ar avea încredere în poliţie pentru a se ocupa cu cazurile de corupţie, iar poliţiştii şi ofiţerii vamali sunt consideraţi funcţionarii publici cu cea mai mare probabilitate să ia mită.

    Parlamentul European estimează că în Bulgaria corupţia costă în fiecare an echivalentul a aproximativ 15% din Produsul Intern Brut (PIB) şi atinge fiecare aspect al vieţii – de la licitaţii trucate, contracte opace şi mită negociată în contracte de milioane de euro la tradiţionalele „atenţii” date sau plătite de cetăţenii de rând pentru a-şi netezi calea prin sistemele de sănătate şi educaţie ale ţării şi prin birocraţia bizantină.

    Toate aceste tranzacţii făcute pe sub mână, mari şi mici, alimentează o economie gri pe care Fondul Monetar Internaţional (FMI) a estimat-o anul trecut la echivalentul a 29,6% din PIB-ul ţării. Este cel mai mare nivel din UE. Rezultatul este un ciclu debilitant de evaziuni fiscale şi ieşiri de capital, venituri mai mici pentru guvern, servicii substandard pentru public şi un sentiment de nedreptate şi neîncredere faţă de funcţionari şi instituţiile de stat.

    Un sondaj realizat de UE anul trecut a constatat că, pentru obţinerea succesului în viaţă, de două ori mai mulţi bulgari decât media europeană cred că „cunoaşterea oamenilor potriviţi“ are o importanţă mai mare decât o educaţie bună. Sentimentul că jocul poate fi măsluit în favoarea celor care au pile şi că nu se poate scăpa de sărăcie şi-a pus adânc amprenta asupra demografiei bulgare – tinerii pleacă, cuplurile au mai puţini copii şi populaţia se prăbuşeşte rapid.

    Un studiu al ONU a găsit că Bulgaria este naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Populaţia actuală, de 7 milioane de locuitori, este aşteptată să scadă la 5,4 milioane de locuitori în 2050 şi la 3,9 milioane până la sfârşitul secolului. Bulgaria a pierdut deja aproape 2 milioane de oameni faţă de vârful de aproape 9 milioane atins în 1989. Bulgaria are cea mai mare rată a mortalităţii din UE şi una dintre cele mai scăzute rate ale natalităţii. În acest context, sutele de mii de muncitori plecaţi să muncească sau să locuiască în străinătate lasă ţara cu o populaţie îmbătrânită, cu o forţă de muncă slab calificată, cu deficit de cadre în şcoli, sănătate şi alte sectoare importante pentru dezvoltarea viitoare şi cu o finanţare deficitară a sănătaţii şi pensiilor.

    „Acum sunt locuri în care nu există un doctor pe o rază de 50 km. Trebuie să aduci hârtie igienică de acasă dacă ajungi la spital şi alte astfel de lucruri. Este un mediu în care mulţi oameni nu mai vor să trăiască”, spune Kaddik. În timp ce tinerii talentaţi şi cu pregătire profesională bună pleacă de acasă în căutarea unor salarii mai mari, a condiţiilor mai bune de lucru şi a unui mediu mai puţin corupt, mulţi bulgari nici măcar nu mai aşteaptă până după absolvire pentru a începe să-şi caute în străinătate oportunităţi pentru un trai mai bun.

    Aproximativ 17% dintre studenţii bulgari au mers la o universitate străină anul trecut, iar unele dintre universităţile de top din ţară încearcă acum să umple sute de locuri goale pentru noul an de studii.

    Protestele de la începutul lunii noiembrie sunt ceva rar în peisajul social al Bulgariei, apreciază Nicolas Tenzer, preşedintele Centrului pentru Studii şi Cercetare pentru Decizii Politice (Cerap) din Paris. Iar acest lucru se datorează tot corupţiei şi lipsei de transparenţă.

    Parlamentul a discutat recent un proiect de lege elaborat de controversatul mogul media Delian Peevski care ar trebui să facă media mai transparentă, însă normele propuse nu prevăd informarea privind împrumuturile, veniturile din publicitate şi fondurile indirecte de la UE, în ciuda faptului că aceste tipuri de finanţare sunt principalele surse de corupţie şi influenţă în sector. Acest peisaj mediatic opac este unul dintre motivele pentru care, spre deosebire de România, Polonia sau Ungaria, cetăţenii bulgari ies rareori pe străzi pentru a se opune sistemului de justiţie defectuos, corupţiei permanente sau influenţei puterilor străine asupra politicii interne.

    Nici în sistemul financiar situaţia nu este mai clară. A patra bancă în funcţie de mărime s-a prăbuşit în 2014.

    În august, 200.000 de bulgari şi-au pierdut peste noapte asigurările auto obligatorii după ce compania de asigurări cipriotă Olympic Inssurance a dat faliment. Reuters scria atunci că procurorul-şef al Bulgariei a cerut deschiderea unei investigaţii privind calitatea supravegherii companiei de asigurări de către comisia de supraveghere financiară a ţării.

  • Hotelul de lux care cheltuie 130.000 de dolari pe an pentru a înlocui foiţa de aur de pe tavan

    Palatul Emirates din Abu Dhabi era cel mai scump hotel care fusese vreodată construit la vremea la care a fost deschis, în 2005, fiind rezultatul unei investiţii de 3 miliarde de dolari. Holurile, camerele şi lobby- urile sunt prevăzute cu 1.000 de candelabre cu cristale Swarowski, care luminează tavanele decorate cu foiţă de aur.

    La mai mult de un deceniu după lansarea acestuia, păstrarea opulenţei hotelului a devenit un job cu normă întreagă pentru Manoj Kuriakose, un inginer originar din India care se ocupă de întreţinerea aspectului hotelului. Kuriakose şi echipa lui au misiunea de a îngriji 2.000 de metri pătraţi de tavan ornamentat cu aur de 22 de carate şi frunze de argint. Aproximativ 50 de frunze de aur acoperă un metru pătrat, la un cost aproximativ de 100 de dolari.

    Kuriakose înlocuieşte aproximativ şase metri pătraţi de aur zilnic, iar într-un an, palatul ajunge să cheltuie aproximativ 130.000 de dolari pe foiţă de aur în fiecare an. ”Oriunde te uiţi, vezi foiţele de aur şi argint”, spune Kuriakose.

    Foiţele de aur pur sunt importate din Italia. ”Sunt sigur că nu există niciun hotel cu atât de multă foiţă de aur”, adaugă el.
     

  • Un parfum fără pereche

    Aceasta a creat un parfum de lux pentru care doritorii trebuie să plătească cel puţin 1,5 milioane de dolari şi pe care nu-l pot mirosi înainte de achiziţie decât cu programare.

    Parfumul, denumit Le Monde sur Mesure, va putea fi „văzut” cel mai curând în cadrul unui turneu la Los Angeles, scrie CNN. Pe lângă parfumul în sine, un element care ţine preţul ridicat este sticluţa în sine, aceasta fiind încrustată cu aur şi realizată după specificaţiile clientului, proces care poate dura chiar şi un an.

    Compania se laudă chiar că este în negocieri cu o familie care a solicitat ca sticluţa să fie bătută cu diamante şi rubine, fiind dispusă să plătească până la 10 milioane de dolari în acest scop. 

  • Povestea unuia dintre cei mai BOGAŢI TRAFICANŢI de droguri din lume. A avut o avere estimată la 5 miliarde de dolari, controla o ARMATĂ de 20.000 de oameni şi nu a fost NICIODATĂ PRINS

    Supranumit “regele opiului”, Khun Sa este originar din Myanmar, stat cunoscut la acea vreme ca Burma. Începând cu anii ’60, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din Triunghiul de Aur (regiune din Asia cunoscută pentru traficul şi consumul de droguri de mare risc).

    În momentele sale de maximă influenţă, Khun controla o armată de 20.000 de oameni şi care era mult mai bine echipată decât cea a statului Myanmar.

    În 1988, Khun Sa a încercat să vândă toată recolta sa guvernului australian pentru 37 de milioane de dolari, mişcare ce ar fi redus la jumătate traficul global de heroină; oficialii au refuzat.

    Khun Sa nu a fost niciodată acuzat oficial de vreo infracţiune în Myanmar, fiind însă condamnat în absenţă în Statele Unite (deşi nu a păşit niciodată pe tărâm nord-american).

    Khun s-a predat armatei în ianuarie 1996, cedând controlul asupra trupelor sale. El s-a mutat în regiunea Rangoon cu o vastă avere şi patru amante, toate mai tinere decât el. După acel moment, producţia de opiu din Triunghiul de Aur s-a redus considerabil.

    După ce a renunţat la traficul de droguri, Khun Sa a devenit un important om de afaceri, cu investiţii în regiunile Yangon, Mandalay şi Taunggi. El se prezenta în acea perioadă drept “un agent comercial cu interese în domeniul construcţiilor”.

    Khun a murit în 2007, la vârsta de 73 de ani, cauza morţii nefiind cunoscută.

  • În România se cultivă „aurul roşu”: Costă 14.000 de euro un kilogram

    Călugării budişti îl asociază cu înţelepciunea, Michelangelo l-a folosit când a pictat Capela Sixtină, iar azi această plantă este mai scumpă ca aurul. Justificat deoarece pentru un kilogram se recoltează peste 200.000 de flori, iar pentru un gram de pudră este nevoie de câteva sute de stamine. Şi asta în condiţiile în care fiecare floare înfloreşte o singură dată pe an, timp de o săptămână, iar staminele trebuie culese manual. Planta cu pricina este şofranul.

    Un spaniol a investit zeci de mii de euro pentru procurarea pământurilor în România, pentru a pune pe picioare o afacere profitabilă cu şofran. Spaniolul Guzman Aparitio a cumpărat 15 hectare de teren în comuna Bustunchin. Nu a început să le cultive pe toate, pentru că l-ar fi costat 45.000 de euro. Bani pe care i-ar recupera totuşi rapid, informează digi24.ro.

    „În piaţa de desfacere, aici în Spania, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul şi în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, spune Guzman Aparitio, potrivit sursei citate mai sus. Spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roşiatică specifică. Italienii îl adaugă în celebrele lor risotto-uri, iar indienii îl pun şi la dulciuri.

    Şofranul  conţine i o concentraţie aparte de antioxidanţi, în special carotenoizi – provitamina A, vitamine din grupul B, peste 150 de compuşi volatili şi aromatici etc şi în trecut a fost folosit pentru a trata diferite maladii. Azi este folosit şi ca antidepresiv, dar şi pentru a lupta cu insomniile deoarece are un uşor efect sedativ.
     

  • Bogăţiile Mării Negre sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni

    Marea Neagră şi toate bogăţiile din adâncurile ei sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni.

    La finalul anului 2008, un act adiţional secret completa contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră, înţelegere parafată între statul român şi canadienii de la Sterling Resources în 1992.

    Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele:
    „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

    După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul secret amintit.

    În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise.

    Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.

    Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.

    În februarie 2009, după ce abia se uscase cerneala pe acest act adiţional, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre.

    În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an).

    Mai mult, în ziua în care a fost anunţat rezultatul, reprezentanţi ai ANRM chiar spuneau că oricine va putea să înceapă să exploreze şi să exploateze pe suprafaţa câştigată.

    De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, dar niciun cap nu a căzut.

    Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. Investiţiile erau prea mari.
    La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment.

    Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. Piesele de puzzle începeau să se pună una lângă alta.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global, un colos care administrează active de peste 210 miliarde de dolari prin 335 de vehicule de investiţii. Sterling Resources îşi făcuse treaba, ieşeau la rampă greii unei lumi.

    Printre braţele de investiţii ale Carlyle este chiar Carlyle International Energy Partners (CIEP), un fond cu un capital de 2,5 miliarde de dolari. Doar ca exemplu, până în acest moment OMV Petrom şi ExxonMobil au investit circa 1,5 miliarde de dolari pentru explorări în zona de mare adâncime a Mării Negre.

    Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti.
    „Deşi credem că aceste active au un potenţial semnificativ, suntem angajaţi la cheltuieli substanţiale de foraj în licenţele noastre şi ne confruntăm cu costuri de dezvoltare prea mari pentru o companie de dimensiunea noastră. Credem astfel că potenţialul real poate fi valorificat doar de o companie cu o putere financiară mult mai mare şi cu un orizont investiţional mai lung“, spunea la acel moment Jake Ulrich, CEO-ul Sterling Resources.

    Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas, compania fiind acum foarte aproape de a începe producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

    Dar acesta nu a fost singurul pariu făcut de Carlyle în petrolul românesc.

    La finalul lui 2016, Mazarine Energy România, o companie aproape necunoscută, a preluat toate drepturile şi obligaţiile pentru 19 acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom, împreună cu bunurile, drepturile reale şi angajaţii implicaţi în exploatarea câmpurilor petrolifere. Mazarine Energy România este însă deţinută de Mazarine Energy Olanda, aceeaşi firmă în care în primăvara anului 2016 Carlyle făcuse o injecţie de capital de 500 de milioane de dolari după ce firma raportase un succes în Tunisia.

    „Îi ştiam pe directorii din Carlyle de aproape 10 ani“, spunea la acel moment Edward van Kersbergen, CEO-ul Mazarine Energy şi membru în consiliul de administraţie.

    De profesie fizician, Edward van Kersbergen îşi începe cariera în domeniul petrolier în funcţia de inginer de operaţiuni pe platforme de foraj în Marea Nordului pentru Shell. În 2001 fondează o companie de consultanţă în domeniu, Horizon Energy, pe care o vinde chiar în zorii crizei financiare globale a unei  companii elveţiene, SGS.

    „A fost noroc chior“, admitea olandezul.

    În 2013, Edward van Kersbergen înfiinţează Mazarine Energy. „Am preluat controlul asupra licenţei Zaafrane din centrul Tunisiei, acolo unde am forat două sonde de explorare. Am avut succes şi asta ne-a pus pe harta investitorilor“, spunea Edward van Kersbergen la momentul primei tranzacţii cu OMV Petrom.

    Contactele dintre Edward van Kersbergen şi Carlyle sunt evidente. Preşedintele consiliului de administraţie al Mazarine Energy este Marcel Q.H. van Poecke, acelaşi om care conduce Carlyle International Energy Partners.

    Eric Faillenet, un alt membru al boardului Mazarin Energy, este director în cadrul Carlyle.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING. Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse petrimetrele către Mazarine Energy.

    Mai departe, mai toată echipa executivă a Mazarine Energy a fost cumva legată de Shell, chiar şeful pe România, Spencer Coca, lucrând timp de opt ani în cadrul grupului.

    Carlyle nu s-a oprit însă aici.

    La începutul începutul acestei luni, OMV Petrom a anunţat că renunţă la alte nouă perimetre în contextul în care compania nu a făcut niciun secret din faptul că se va concentra pe barilii cei mai profitabili. Perimetrele au intrat tot în portofoliul Mazarine Energy România, mai precis Carlyle, la fel ca primele 19. Mişcarea, anunţată la finalul săptămânii trecute, nu este neapărat o surpriză. De altfel, OMV Petrom a anunţat că va renunţa la 50-60 de zăcăminte, portofoliul total fiind de circa 200 de perimetre.

    În timp ce Carlyle îşi extinde influenţa pe zona de explorare şi producţie onshore, pariul cel mare al colosului financiar rămâne însă Marea Neagră.

    Investiţiile s-ar putea ridica la 400 de milioane de dolari, iar primele molecule de gaz ar putea atinge ţărmul românesc anul viitor, la aproape 10 ani de la istoria cu Sterling, documentele secrete şi decizia de la Haga.

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania Black Sea Oil & Gas.

    Totodată, Ijdelea este şi consilier în cadrul casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, în care partener este chiar fiica lui, Oana.

    Potrivit surselor din piaţă, printre clienţii casei Ijdelea Mihăilescu se află chiar Black Sea Oil & Gas şi Mazarine Energy România, firme deţinute acum de Carlyle, unul dintre giganţii financiari ai lumii. La zece ani de ani de la primul scandal care a neliniştit apele Mării Negre, misterele care s-au acumulat în această perioadă, pornind de la dimensiunea rezervelor, obligaţiile celor care au acorduri sau chiar taxarea acestor bogăţii, sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a isca o nouă furtună perfectă. Care va fi bătaia de aripi?

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie, acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania în Black Sea Oil & Gas.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy (deţinut de Carlyle) se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING.

    Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze ING face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse perimetrele către Mazarine Energy.

  • Idee românească – pantofi de 17 milioane de dolari cu peste 200 de diamante. Pielea suflată cu aur are garanţie pe viaţă

    O româncă stabilită în Marea Britanie a creat cei mai scumpi pantofi din lume. Perechea, unică pe glob, costă 17 milioane de dolari şi este lucrată din piele fină şi bătută cu peste două sute de diamante. Printre ele, şi două nestemate de câte 15 carate.

    Pantofii sunt expuşi la Dubai, alături de alături de alte încălţări de zeci de mii de dolari, informează digi24.ro.
     
    Hemant Karamchandani, bijutier: „Sunt cei mai scumpi pantofi din lume, ornaţi cu diamante de 100 de carate, toate de o claritate absolută, ceea ce-i face foarte scumpi. Toate aceste diamante sunt montate în aur alb”.
     
    Maria Majari, director de creaţie companie de pantofi: „Lansăm cele trei piese laolaltă, alături de cei mai scumpi pantofi din lume. Perechile sunt realizate din diamante, rubine, perle şi aur”.
     
    Cumpărătorul pantofilor exclusivişti va avea parte de un tratament preferenţial. Pielea suflată cu aur are garanţie pe viaţă, iar odată ce se deteriorează, va fi înlocuită gratuit de compania producătoare.

  • Cât aur poţi scoate din lucrurile pe care abia aştepţi să le arunci din casă. Este una dintre cele mai profitabile afaceri ale momentului

    Profesorul Veena Sahajwalla deţine, în cadrul Universităţii New South Wales din Australia, o importantă producţie de aur, argint şi cupru. “Mina urbană” a acesteia nu îşi extrage materialele din rocă, ci din gadgeturi electronice. În câţiva ani, aceasta preconizează că va obţine şi profit.

    “Modelele economice arată că o micro-fabrică construită cu circa 500.000 de dolari poate genera venituri şi locuri de muncă în doar doi-trei ani. Asta înseamnă că există, deopotrivă, beneficii pe plan social, economic şi de mediu”, spune Sahajwalla. De fapt, studiile indică faptul că aceste facilităţi sunt de departe mult mai profitabile faţă de minele tradiţionale.

    Potrivit unui studiu publicat recent în publicaţia Environmental Science&Technology, un tub de televizor conţine în general 450 de grame de cupru, 227 de grame de aluminiu şi 5,7 grame de aur.

    În timp ce o mină de aur poate genera cinci sau şase grame de metal la o tonă de material brut, o tonă de deşeuri electronice generează în jur de 350 de grame de aur, fiind totodată şi un process mai puţin costisitor. Doar în 2016, o cantitate de circa 435.000 de tone de telefoane au generat materii prime în valoare de circa 9,4 miliarde de euro.

     

     

     

     

  • Ce salariu câştigă un ospătar în România? ”Cred că veniturile sunt undeva la 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”

    Mai bine ospătar, decât avocat? „Cred că viitorul sună astfel: cei care învaţă o meserie vor câştiga bani foarte mulţi  fiindcă aceste meserii sunt extrem de bănoase  dacă vorbim de venituri, cred că veniturile sunt undeva la peste 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, care operează cel mai mare lanţ românesc de restaurant, viziunea sa asupra angajaţilor din industria în care activează.

    Pe perioada iernii, în cadrul grupului pe care îl conduce lucrează 1.350 de angajaţi, iar pe perioada verii, datorită teraselor, numărul ajunge la 1.600. Deficitul de personal al companiei este astfel de 5% şi este reglabil, potrivit lui Mischie.

    Grupul este implicat în programele de formare de învăţământ dual: la  liceul Mihai Bravu are două clase de ospătari şi de bucătari; acestea sunt formate din 60 de elevi pe care îi pregătesc şi îi sponsorizează timp de trei ani. „Învăţământul dual presupune ca grupul City Grill să acorde burse, transport, cazare, masă pentru toţi aceşti elevi – practic toate cheltuielile, cu excepţia unei părţi din cheltuielile de şcolarizare, sunt plătite de grupul City Grill”, descrie şi Mischie modalitatea de funcţionare a acestui program.

    Potrivit lui, aceste cheltuieli implică resursele City Grill, în timp ce statul oferă infrastructura, profesorii, şcoala, imobilul în care se desfăşoară pregătirea elevilor. Un elev costă compania circa 250 de euro pe lună: „Acest lucru înseamnă că pentru trei ani ajunge să ne coste 7.500 de euro, fără bonusuri de performanţă sau alte bonusuri – 7.500 x 60 înseamnă aproape jumătate de milion de euro pe trei ani care sunt bani despre care nu vei şti dacă se întorc sau nu”.

    Admite totuşi că în acest interval de timp grupul beneficiază de practica pe care o fac elevii în acest interval de timp. O altă modalitate prin care compania se implică în pregătirea angajaţilor este Academia City Grill, lansată anul trecut – aceasta se adresează însă doar angajaţilor şi viitorilor angajaţi ai grupului.

    „Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill – spun eu: practic este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill”, descrie el proiectul.

    Compania oferă prin intermediul acestuia cursuri de specializare pentru posturile de ospătar şi bucătar. „Academia City Grill este acreditată şi, în afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai accesat lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Daniel Mischie motivele pentru care consideră util proiectul. Spune că în prezent, există o listă de aşteptare pentru cei care vor să acceseze academia formată din 40-50 de persoane pentru seriile de ospătari şi de 10-12 oameni pentru bucătari.

    Chiar dacă acum aceasta se adresează celor care lucrează sau vor lucra în cadrul grupului, Mischie spune că va veni o etapă în care retenţia de personal va fi suficient de bună ca să extindă programul şi pentru alţi potenţiali angajaţi ai industriei.
    În ceea ce priveşte meseria de ospătar, spune că tendinţa a fost ca aceasta să fie văzută mai degrabă ca o pedeapsă sau o meserie de „bypass – de trecere prin perioada studenţiei sau de acomodare la o altă meserie, până la găsirea uneia mai serioase”. Crede că pe pieţele vestice, dimpotrivă, aceasta este văzută ca o „meserie serioasă”, în care ospătari lucrează în domeniu o viaţă întreagă.

    Unul dintre motivele pentru care tinerii se reorientează spre acest tip de formare se leagă de înăsprirea examenului de bacalaureat şi a unui procent de promovabilitate redus până la 50-60%, spune CEO-ul City Grill. „Tinerii cântăresc astfel mai bine deciziile legate de viitorul lor: unii sunt îndreptaţi către mediul academic şi e foarte bine şi foarte frumos, alţii trebuie să fie îndreptaţi spre şcolile vocaţionale.”
    În contextul în care bacşişul reprezintă mai mult de jumătate din veniturile unui ospătar – „sunt ospătari în România care au venituri mai mari decât ospătarii din afara ţării – mulţi – pentru că suntem o ţară în care bacşişul este generos”. Per ansamblu, trăgând linie, este de părere că iniţiativa privată face ca această ţară să funcţioneze; implicarea statului, cu cât este mai redusă, cu atât „lucrurile vor merge mai bine”.

    Meseriaşii, căutaţi şi în petrol şi gaze. Şi OMV Petrom a demarat propriile programe dedicate pregătirii viitorilor angajaţi. România Meseriaşă este un program demarat în 2015 de către companie dedicat susţinerii şi dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic din România (ÎPT). Potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, acesta îşi propune să contribuie cu soluţii la problemele acestui tip de învăţământ, cum ar fi: necorelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, slaba pregătire practică a elevilor, lipsa personalului calificat sau respectul scăzut al românilor pentru meseriaşi.

    Din 2016, România Meseriaşă face parte din platforma România Educată a Preşedinţiei, iar acţiunile din cadrul campaniei sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cei trei ani de la lansare, programul a cuprins mai multe proiecte pentru dezvoltarea intensivă a elevilor şi profesorilor. Printre acestea se numără Liga Elevilor Meseriaşi – un proiect care va pregăti primul grup de iniţiativă care să aducă în dezbatere problemele elevilor din învăţământul tehnic şi profesional.

    Această ligă este formată din 27 de elevi, reprezentanţi din fiecare liceu tehnologic din judeţul Buzău, şi 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susţine elevii în proiect. Un alt proiect este Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei – acest proiect de dezvoltare personală şi profesională se adresează elevilor din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din România, din clasele X-XI. Programul pregăteşte anual, încă din 2015, peste 200 de elevi şi 40 de profesori, implicând mentori şi specialişti renumiţi în fiecare domeniu. Până în prezent, Tabăra Meseriaşilor a pregătit peste 750 de elevi şi 140 de profesori din 6 judeţe din România şi a oferit burse de studiu în valoare de 550.000 lei.

    Şcoala Petroliştilor este un alt proiect prin care OMV Petrom susţine trei clase profesionale în domeniul industriei petroliere, în trei licee tehnologice din ţară – din Moineşti, Târgovişte, Piteşti. 167 de elevi primesc burse de performanţă de până la 700 de lei şi urmează stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea, OMV Petrom colaborează cu licee partenere prin dotarea laboratoarelor de practică şi instruire pentru profesorii de specialitate.

    Elevii învaţă după curricula actualizată pentru cele două specializări incluse în program: operator la extracţia, transportul, tratarea şi distribuţia gazelor şi operator sonde, primesc burse lunare de 700 de lei, iar la finalul clasei a XI-a vor avea o calificare recunoscută la nivel internaţional. Compania a investit şi în dotări pentru laboratoare de practică: potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, peste 230.000 de euro au fost investiţi în 13 unităţi de învăţământ din ţară, dintre care 9 sunt din judeţul Buzău.

    napoi la şcolile profesionale. Piaţa locală are o istorie în ceea ce priveşte învăţământul profesional, şi nu una de scurtă durată, ci una începută imediat după Revoluţie. Nevoia mare de meseriaşi este acutizată şi de desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu (pe motiv că nu mai erau tineri doritori să înveţe o meserie), potrivit ZF. În 2004 erau aproape 280.000 de copii înscrişi la şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, iar apoi a urmat prăbuşirea unui sistem de educaţie vocaţională: în 2009 mai erau înscrişi 109.000 elevi în şcolile profesionale, în 2010, 51.000, în 2011, 10.000.

    Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale (de circa 68.000) este insuficient, fiind de peste 3 ori mai mic decât în urmă cu un deceniu, potrivit ZF.
    În prezent, 70% dintre managerii de resurse umane din companii spun că învăţământul profesional este neadaptat la cerinţele pieţei; 65% dintre angajatori sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România; 85% dintre angajatori consideră că numărul absolvenţilor învăţământului profesional este insuficient; aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, potrivit unui studiu al companiei Exact Cercetare şi Consultanţă.

    um s-a ajuns la acest decalaj? „Pentru o perioadă de timp, prin deciziile de natură guvernamentală, această formă de învăţământ profesional a trecut prin multe schimbări care i-au diminuat importanţa în loc să o crească”, spune Mihai Boldijar. El oferă ca exemple închiderile de ateliere, lipsa de finanţare a şcolilor profesionale – aspecte care, potrivit lui, au scăzut calitatea actului de învăţământ profesional şi au determinat tinerii să se îndrepte către forme de învăţământ teoretic. „De asemenea, curricula în aceste şcoli este de multe ori depăşită şi neadaptată tehnologiilor moderne şi dezvoltării aptitudinilor personale de tip soft skills, de unde şi gradul mai mic de atractivitate în rândul elevilor”, crede reprezentantul grupului Bosch. 

    Şi Daniel Mischie, CEO al grupului de restaurante City Grill, este de părere că renunţarea la şcolile profesionale a fost o greşeală. „Eu cred că strategia prin care orice copil ar trebui să facă facultate în ultimii 20 de ani a fost greşită; îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani să se angajeze în cadrul grupului, după ce terminaseră masterul în drept sau în studii economice. O ţară nu poate să funcţioneze doar cu absolvenţi de master: are nevoie şi de bucătari, croitori, electricieni etc.

    Cred că meseriile nu pot să dispară şi desfiinţarea şcolilor profesionale la un moment dat sau trecerea pe linie moartă a acestora a fost o greşeală fantastică”, spune CEO-ul grupului City Grill.
    El observă şi că, până nu de mult, învăţământul profesional se făcea în funcţie de ce profesori existau în cancelarie, nu în funcţie de ce nevoi avea economia. Şcolile produceau în continuare producători prin aşchiere, de exemplu, doar că economia nu mai are nevoie de acest tip de meseriaşi – drept urmare, mediul privat a făcut o copie a învăţământului dual din ţări precum Germania şi Austria.

    Directorul general al Bosch observă că, pentru o perioadă de timp, şi agenţii economici au stat deoparte: „Din fericire, paşii mărunţi care s-au făcut în direcţia parteneriatului între şcoală şi mediul economic se simt şi, totodată, generează efecte pozitive”.
    „Este o chestiune de responsabilitate socială, prin care te asiguri că pentru industria ta, vor ieşi în piaţă oameni cu experienţă; apoi există posibilitatea ca cei sponsorizaţi să lucreze în compania cu care au colaborat în cei trei ani de pregătire”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, motivele pentru care companiile se implică în astfel de programe.

    Infrastructura de învăţământ ideală, în care să fie integrate şi şcolile profesionale, presupune, din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, dezvoltarea colaborării dintre mediul privat şi stat în direcţia pregătirii elevilor. „Ne bucură iniţiativa de a crea un contract între şcoli şi companiile din sectorul privat, care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Dorinţa noastră este ca reforma acestei forme de învăţământ să continue”, spune Mihai Boldijar. Din punctul lui de vedere, curricula trebuie îmbunătăţită şi sunt necesare examene serioase de certificare a calităţii la nivel naţional.

    „De asemenea, este necesară implicarea mai activă a sistemului naţional de învăţământ în pregătirea cadrelor didactice din sistemul dual, în creşterea motivaţiei lor prin instruiri, schimburi de experienţă, creştere a salariilor. Ar trebui poate chiar să se creeze un program de stimulente pentru cadrele didactice care aleg să lucreze în sistemul de învăţământ dual; este absolut necesar ca nivelul de pregătire a acestor cadre didactice să fie racordat la nevoile industriei”, crede Boldijar. 

    El adaugă că subiectul este de mare interes pentru producătorii din domeniul auto, membrii PAR (Parteneriatul Auto Român), care au venit şi cu o propunere concretă de program la finalul anului trecut, în cadrul primului PAR Automotive Summit.
    În afară de acestea, propune întărirea colaborării cu Ministerului Educaţiei în vederea menţinerii unui cadru legislativ stabil şi predictibil, care va permite punerea în practică de programe pe termen lung; începerea unei campanii publice de promovare a învăţământului dual printre tineri şi părinţii lor; dezvoltarea de parteneriate între companii şi diferitele instituţii de învăţământ care pot furniza studenţi cu competenţele necesare.
    „Fără implicarea activă a tuturor celor implicaţi, un astfel de proiect nu este posibil şi aici vorbim în primul rând de responsabilii din companii, de şcoli, prin directori şi profesori, inspectorate şcolare. Iar crearea acestei punţi de colaborare este intensă, dar şi foarte importantă”, crede şi reprezentanta Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

     

    Soluţii germane pentru probleme româneşti.
    În Germania, învăţământul dual are o istorie de peste 150 de ani şi, prin urmare, presupune structuri instituţionale bine formate pentru a susţine un astfel de sistem. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa – curriculum obligatoriu de formare – pe  parcursul a 3-4 zile pe săptămână. În firmele mijlocii şi mari există  ateliere speciale pentru elevii care vin în practică, ca prim pas înainte de a intra efectiv în activitatea productivă.
    În România, învăţământul profesional dual a fost înfiinţat în anul 2012 şi durata lui a fost, iniţial, de doi ani; în 2014 însă, a fost introdus învăţământul dual de trei ani, începând din clasa a IX-a.
    Principala deosebire dintre învăţământul profesional clasic şi cel dual este că în cel clasic elevul alege o şcoală unde învaţă meserie la un agent economic pe care nu-l cunoaşte, iar în sistemul dual, elevul alege compania în care face practică.
    Elevii care intră într-o clasă cu învăţământ dual primesc o bursă lunară de 200 de lei de la stat şi o bursă de cel puţin 200 de lei, tot lunar, de la firma. Învăţământul dual are următoarea structură de pregătire: în clasa a IX-a: elevul face practică 20%; în clasa a X-a: elevul face practică 60%; în clasa a XI-a: elevul face practică 72%.
    Investitori germani au creat prima şcoală profesională cu statut juridic – Kronstadt. Elevii care au terminat această şcoală, s-au angajat în proporţie de 100%, potrivit Mediafax. Şi în prezent, majoritatea companiilor implicate în învăţământul profesional dual sunt de origine germană.

    Sursa: AHK RomÂNIA

  • Reţeta sigură pentru a-ţi convinge şefii să îţi dea o mărire de salariu. Cum poţi să-ţi dublezi salariul cu câteva mişcări simple

    Fragmentele de mai sus reprezintă o parte din discursurile pe care cei mai mulţi angajaţi le au, de regulă, cu superiorii atunci când vor să iniţieze o conversaţie pe tema creşterii salariale. Fie că aplică strategia „aşa da” sau pe cea „aşa nu”, nu mulţi sunt cei care, în contextul actual al pieţei muncii, reuşesc să obţină o creştere semnificativă a salariului. De ce? Pentru că angajatorii sunt „limitaţi” de grilele de salarii atunci când trebuie să decidă o majorare de salariu şi, oricum, „nimeni nu este de neînlocuit”.

    „Mie mi-a crescut salariul semnificativ doar atunci când mi-am schimbat jobul”, a spus Robert, în vârstă de 30 de ani, angajat în cadrul unei multinaţionale care activează în domeniul IT din Bucureşti. El lucrează de zece ani, perioadă în care a schimbat trei angajatori, însă doar o singură dată a primit o majorare salarială în aceeaşi companie, atunci când a schimbat departamentul.

    „Prima dată când am plecat de la o companie la alta, pe acelaşi post, mi-a crescut salariul cu 50%, iar a doua oară când am procedat la fel salariul meu a fost majorat cu 60%. Singura dată când mi-a crescut salariul în cadrul aceleiaşi companii a fost când m-au mutat pe alt departament şi mi s-a oferit o majorare salarială de 15%”, adaugă Robert.

    Majorările salariale sunt un punct sensibil atât pentru angajat – care nu ştie când şi cât este oportun să ceară – dar şi pentru angajator – care are buget limitat şi vrea totuşi să îşi ţină oamenii motivaţi. Care este cel mai bun moment pentru a cere o majorare de salariu? Atunci când angajatul „îşi prinde angajatorul la înghesuială” şi ştie că nu are opţiuni mai bune, spun specialiştii în resurse umane.

    „În această situaţie, probabil că vei primi acea majorare, dar în mod cert relaţia are de suferit şi probabilitatea de a se încheia creşte odată cu frecvenţa unor astfel de gesturi”, explică Octavian Pantiş, cofondator al firmei de consultanţă şi training Qualians.

    În opinia lui, angajaţii greşesc atunci când abordează problema doar din punctul lor de vedere. Adică, în loc să se plângă că stau peste program, că volumul de muncă este tot mai mare sau că gestionează o echipă cu targeturi din ce în ce mai mari, pot să încerce să „vândă” ideea unei creşteri salariale pe limbajul angajatorului.

    „Ei pot înainta o cerere de majorare salarială abordând problema astfel: «Am economisit sume imense pentru companie şi o pot face în continuare mai bine decât oricine» sau «Am crescut veniturile businessului cu 20% şi cred că le putem dubla în următorii doi ani»”, adaugă Pantiş.

    În general, creşterile salariale din companiile private ajung până la 10-12% pe an pentru performanţe extraordinare obţinute de angajaţi, iar media creşterilor salariale de pe piaţa locală este de 4-5% din salariu pe an, spune Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Consulteam, care realizează şi studii salariale. De altfel, ea spune că în orice companie există cel puţin un moment pe an când se discută despre îndeplinirea obiectivelor pe anul anterior şi implicit angajatorii fac propuneri de majorări salariale atunci când angajaţii au obţinut performanţe în anul anterior.

    „Când se discută despre planul pentru anul care tocmai începe, acela este cel mai bun moment pentru angajat să ceară o creştere salarială. Dacă angajatul este avansat sau preia sarcini şi obiective noi, în momentul respectiv se discută şi despre noul volum de muncă care impactează salariul”, a spus Oana Botolan Datki.

    Practic, în momentul în care există o astfel de abordare, angajatul nici nu trebuie să ceară o creştere salarială, pentru că dacă are rezultate bune pe anul trecut, va avea salariul mărit în fiecare an. „Companiile funcţionează prin sisteme şi politici. În aproximativ 99% dintre companiile multinaţionale există un proces foarte clar care spune că dacă ţi-ai îndeplinit obiectivele de performanţă ţi se oferă şi o creştere salarială. Cât de mare este această creştere depinde de bugetul companiei”, a mai spus reprezentanta Consulteam. De asemenea, adaugă ea, o situaţie des întâlnită care precede o majorare salarială este cea în care angajatul primeşte o altă ofertă de muncă în cadrul altei companii. În această situaţie, angajatul se duce spre conducerea companiei în cadrul căreia este salariat, iar angajatorul îi creşte salariul pentru că nu vrea să îl piardă din echipă. „Actualul angajator, pentru că vrea să îl păstreze în echipă, îi oferă o creştere salarială, dar ăsta va fi un semnal de alarmă pentru angajator, care va fi atent la el, pentru că ştie că îl poate pierde oricând”, a mai spus Oana Botolan Datki.

    De altfel, uneori angajaţii cer majorări de salarii fără un motiv bine întemeiat, ceea ce constituie o greşeală.

    „Greşelile făcute de angajaţi ţin de motivele invocate, care trebuie să fie pertinente, să aibă o bază pentru care vor o creştere salarială, dar şi momentul ales. Dacă se ştie în interiorul companiei că există o discuţie care priveşte performanţele angajatului în fiecare an, atunci acesta nu se poate duce oricând către managerul său cu o astfel de cerere.”

    Pe de altă parte, angajaţii pot obţine creşteri salariale în momentul în care pleacă să lucreze la o altă companie, de cele mai multe ori acesta fiind motivul pentru care pleacă.

    Companiile care oferă creşteri mari de salarii în momentul în care recrutează forţă de muncă din cadrul altei companii sunt de obicei cele care nu îşi cresc oameni şi care au nevoie neapărat de forţă de muncă calificată, cu experienţă şi astfel sunt dispuse să plătească salarii mai mari.

    „Când caută oameni seniori în exterior, de regulă angajatorii sunt în ofsaid pentru că nu şi-au crescut oameni în interior şi au nevoie de cineva imediat, aşa că sunt dispuşi să plătească mai mult decât dacă ar da noile responsabilităţi cuiva din interior fără să obţină aceleaşi rezultate”, a adăugat Octavian Pantiş.

    „Preţul” mai mare plătit pentru recrutarea unui expert din exteriorul companiei reprezintă costul „nedezvoltării” oamenilor din interior, a mai spus el. „Există şi situaţia în care compania caută în piaţă pe cineva cu un anume set de abilităţi, cunoştinţe si aptitudini pentru a gestiona o oportunitate nouă, caz în care, din nou, sunt dispuşi să plătească mai mult pentru că altfel nu ar putea fructifica din plin oportunitatea. Prin urmare, cel mai sănătos motiv pentru a plăti mai mult un angajat este creşterea productivităţii sale.”

    De ce sunt benefice pentru business creşterile salariale

    De cele mai multe ori angajatorii evită să vorbească despre subiectul majorărilor de salarii, acestea fiind acordate pentru că aşa s-a negociat cu sindicatele sau pentru a acoperi nivelul inflaţiei. În plus, orice creştere de costuri, spun cei mai mulţi dintre reprezentanţii companiilor locale, face România o destinaţie mai puţin atractivă pentru investitori, iar plecarea unor businessuri de pe plan local ar influenţa negativ economia. Cu toate acestea, istoria arată că nu întotdeauna creşterile de salarii  în masă au reprezentat o strategie nepotrivită. În 1914, Henry Ford –  fondatorul industriei auto americane şi fondatorul Ford Motor Company (în 1903) – a dublat salariul zilnic al angajaţilor din  fabrică de la 2,5 la 5 dolari pe zi. El credea că prin majorarea semnificativă a salariilor muncitorii ar fi mai fericiţi şi mai eficienţi  la locul de muncă, iar fluctuaţia de personal s-ar reduce.  În plus, crescând salariile, muncitorii îşi puteau achiziţiona maşini fabricate chiar de ei, astfel producţia şi vânzarea companiei aveau să crească. Strategia sa a avut efecte benefice pe termen lung, având în vedere că în prezent, Ford Motor Corp. ocupă locul cinci în lume la producţia de automobile, compania fiind listată pe bursa de la New York (NYSE).

    Cu cât au crescut salariile în ultimul an în România

    Salariul mediu al angajaţilor români a ajuns în luna iunie a acestui an la valoarea de 2.721 de lei net (590 de euro), în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşterea salariului minim (de la 1.065 de lei în 2017 la 1.162 de lei în 2018), majorările de salarii din sectorul bugetar, dar şi deficitul de personal de pe piaţa muncii care obligă firmele să ofere salarii mai mari atunci când recrutează sunt printre principalii factori care au contribuit la aceste creşteri. Cu toate acestea, în mediul privat, unde lucrează trei sferturi din totalul celor 5 milioane de angajaţi din România, majorările salariale anuale nu depăşesc 4 – 5% pe an, potrivit rezultatelor studiilor salariale făcute de firmele de profil.