BusinessMagazin

Tag: piata

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 9 februarie 2015

    COVER STORY:  Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. 

    COMPANII: Un antreprenor vorbeşte despre lecţia dură a afacerilor cu statul 

    Un antreprenor care îşi derula în totalitate afacerile cu parteneri din mediul privat a decis în 2014 că vrea să lucreze şi cu instituţii publice. A învăţat în ultimele şase luni mai mult decât la UN MBA. 

    ANTREPRENORIAT: Veteranii industriei de jocuri made in România

    Andrei Lopată a făcut parte din primele echipe ale marilor producători de jocuri care au intrat pe piaţa din România, iar acum se luptă cu ei pe nişa jocurilor pe mobil, în care a crezut încă dinainte de era Apple.

     

    STRATEGIE: Consultanţii din Big Four povestesc cum au trecut prin criză

    Criza economică a ajuns în birourile consultanţilor nu numai odată cu dosarele clienţilor din business, ci şi prin probleme specifice companiilor care s-au dezvoltat accelerat mizând pe creştere economică. Lecţia trecerii prin criză a companiilor din Big 4 a presupus noi strategii şi luciditate, deoarece şi specialiştii în consultantă trebuie să se adapteze la piaţă.

     

    CONSUM: 150 de motive de optimism în industria auto

    2015 se anunţă a fi un an foarte bun pentru industria luxului din România, unde peste 150 de automobile de peste 100.000 de euro urmează a fi livrate, dar şi pentru Republica Moldova, unde este aşteptat, printre altele, un Mercedes-Benz de peste 450.000 de euro.

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Numărul optim de joburi. Cât de des poţi să-ţi schimbi jobul fără a intra pe lista neagră a recruiterilor?

    Totuşi, care este perioada „de graţie“ a unui job, care sunt semnalele care ar trebui să le dea de înţeles angajaţilor că este timpul să-şi dea demisia şi cât de des îşi pot schimba aceştia locul de muncă fără a trezi suspiciuni din partea recruiterului?

    „Am reflectat destul de mult la acest subiect după ce am crescut timp de un deceniu în cadrul aceleiaşi companii. Fiecare persoană are o perioadă determinată în care poate să se dezvolte şi să contruiască în acelaşi mediu. Cred că aceasta nu ar trebui să fie mai mică de doi ani şi jumătate şi în niciun caz mai mare de cinci ani“, este de părere Irina Arsene, fondator al firmei de servicii de background screening Mindit. Chiar dacă angajatorul încearcă să îşi păstreze angajaţii motivaţi şi chiar dacă le dă şanse constante de promovare sau de rotire pe alte posturi, cultura companiei este aceeaşi. Astfel că, odată ce angajatul s-a obişnuit cu modul cum sunt abordate procesele şi procedurile, intervine comoditatea, cel mai mare duşman al dezvoltării.

    Numărul de joburi pe care, cel puţin în ochii recruiterilor, este bine să le schimbe un candidat de-a lungul carierei diferă în funcţie de industria în care lucrează sau pe care o ţinteşte. Spre exemplu, în IT oamenii de HR sunt obişnuiţi să aibă interviuri de recrutare cu specialişti care schimbă poziţia sau angajatorul chiar o dată la unul sau doi ani. Însă în IT cele mai multe companii lucrează pe proiecte, iar angajaţii sunt, de fapt, în mare parte, propriii şefi (fiind angajaţi pe contracte de tip PFA). Prin urmare, ei sunt firme care vânează contracte şi care pot să lucreze şi doar trei sau şase luni pe un proiect. Iar acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul consultanţilor, inginerilor sau al managerilor de proiect.

    „În sectoare de activitate foarte dinamice, cum este cel de IT, schimbările de rol se fac la unu-doi ani, aşa încât specialiştii nu ajung să fie neapărat demotivaţi, ci pot fi interesaţi de alte opotunităţi mai atractive, în principal de tipul proiectului în care urmează sa se implice, de tehnologiile de ultimă oră pe care le pot utiliza sau de metodologia pe care se lucrează sau de colaborarea cu experţi internaţionali“, explică Larisa Condriuc, business line manager al diviziei Manpower Professional din cadrul grupului cu activităţi în recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară ManpowerGroup.

    O regulă a schimbării jobului este greu de trasat. În schimb, dacă un recruiter vede schimbări prea rapide de job într-un timp scurt şi nu are siguranţa că angajatul va sta măcar doi ani la locul de muncă pentru care a fost selectat, astfel încât să îşi recupereze investiţia, CV-ul acestuia s-ar putea să fie plasat în teancul voluminos al celor care nu mai primesc o ofertă. „O persoană care îşi schimbă joburile foarte des atrage foarte multe suspiciuni din partea unui viitor angajator, care nu îşi doreşte să investească efort şi bani în cineva care nu va sta măcar doi ani, astfel încât să merite acest proces. Am observat de-a lungul timpului că, în cazurile de fluctuaţie mare într-un timp scurt, există un feedback mai puţin pozitiv cauzat, de regulă, de nepromovarea perioadei de probă“, mai precizează Irina Arsene.

    Sunt însă şi cazuri în care evidenţa mai multor joburi în CV este apreciată de angajatori pentru expunerea la medii diferite şi situaţii în care nici loialitatea exagerată nu este privită cu ochi bun de recruiter. Spre exemplu, un angajat care a stat într-o singură companie timp de şapte-nouă ani poate fi considerat un candidat dificil pentru că se adaptează mai greu la o altă cultură şi la alte procese.

    De ce ar trebui angajaţii să se gândească la o eventuală demisie? Larisa Condriuc spune că „un semnal de alarmă ar fi amânarea sau anularea proiectelor în care sunt implicaţi, astfel că nu îşi pot folosi expertiza şi nu pot concretiza rezultatele muncii lor. De asemenea, dacă observă că desfăşoară activităţi pur repetitive şi nu se mai dezvoltă pentru a ţine pasul cu evoluţia profesiei sau a tehnologiei, ar putea lua în considerare o schimbare de job“.

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.

  • Feţele schimbării europene: partidele antisistem câştigă teren, iar BCE tipăreşte bani

    Victoria Syriza, cu ajutorul promisiunii de a renegocia datoria publică a Greciei, a fost primită cu bucurie de politicienii antisistem de stânga şi de dreapta din Europa, fiind considerată o dovadă că administraţia de la Bruxelles, la presiunea Germaniei, a mers prea departe cu tăierile de cheltuieli care au sărăcit oamenii. Dincolo de argumentele legate de austeritate stă un conflict mai adânc de voinţe democratice, între verdictul alegătorilor din Grecia, disperaţi de sărăcie, şi cei din Germania, Finlanda şi Olanda, care nu vor ca taxele plătite de ei să fie folosite pentru acordarea de cecuri în alb statelor cu probleme financiare.

    „În ultimă instanţă, este mai mult o ciocnire a democraţiilor decât una a ideilor. Alegătorii din Germania şi Grecia au interese foarte diferite“, a explicat Mats Persson, director al institutului de cercetări Open Europe din Londra, pentru New York Times. Germanii şi grecii au opinii fundamental diferite despre cum se conduce o economie, iar votul din Grecia va forţa o regândire, într-o anumită măsură, în nordul Europei, fiind posibil ca Germania să accepte o anumită relaxare a termenilor, fără să aibă loc o schimbare fundamentală a abordării, a adăugat Persson.

    Într-adevăr, noul premier elen, Alexis Tsipras, a declarat victoria Syriza drept semnalul morţii austerităţii şi l-a numit ca ministru de finanţe pe Yanis Varoufakis, economist de orientare marxistă şi opozant deschis al programului de salvare, dovedind că noul guvern de coaliţie format cu partidul de dreapta Grecii Independenţi va adopta o poziţie fermă în negocierile cu creditorii internaţionali. În acest timp, şeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, Peter Altmaier, a exclus orice modificare majoră a politicii europene faţă de Grecia. „Am urmat o strategie care funcţionează în multe state europene şi o vom păstra şi în viitor“, a avertizat acesta.

    Un prim semnal privind atitudinea Uniunii Europene faţă de cutremurul politic de la Atena a fost o reuniune a miniştrilor de finanţe ai celor 19 state din zona euro. Fără să ia o decizie concretă, aceştia s-au angajat să înceapă negocieri cu noul guvern de la Atena. „Suntem democraţi. Când oamenii votează nu putem ignora votul. Nu trebuie să existe diviziuni, nici geografice, nici ideologice“, a susţinut comisarul pentru economie Pierre Moscovici. Şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a spus la rândul său că nu crede într-o separare nord-sud, el notând că există multe ţări în nord, ca statele baltice, în sud, ca Spania, şi în vest, cum este Irlanda, care au adoptat reforme majore şi au revenit la creştere economică.

    Un indiciu privind diferenţele de opinie dintre Germania şi Grecia este un articol apărut în publicaţia Bild, cel mai bine vândut ziar german, care se întreabă, după  alegerile din statul elen, câte miliarde vor mai plăti contribuabilii germani pentru greci.

    Angela Merkel, cel mai influent politician în politica economică europeană, a făcut rabat de la imaginea de susţinător inflexibil al austerităţii, cerând la Forumul Economic Mondial de la Davos din această lună ca discuţiile să nu aibă loc în termeni de alb şi negru. Ea continuă însă să susţină că injectarea de noi fonduri în economia europeană fără asigurarea unei mai mari discipline bugetare riscă să permită ţărilor îndatorate să evite sau să amâne reformele. Această abordare se bucură de sprijin în rândul alegătorilor germani, chiar şi al celor care au votat cu rivalii politici ai cancelarului.

     Rezultatul alegerilor din Grecia reprezintă o a doua lovitură pentru politica economică a lui Merkel, după anunţul Băncii Centrale Europene privind achiziţiile lunare de obligaţiuni de 60 de miliarde de euro, începând din luna martie, în speranţa stimulării creşterii economice.

  • Un tânăr din Baia Mare vinde telefoane şi gadgeturi de 45 de milioane de euro

    Tudor Ţiboc are 35 de ani şi vinde de la Baia Mare telefoane şi gadgeturi de 45 de milioane de euro. Nu vrea să mute sediul central al firmei în Bucureşti, nu este interesat să comercializeze altceva decât tehnologie şi vorbeşte despre extindere internaţională.

    Încă din vremea liceului am simţit nevoia de a mă descurca singur şi de a începe o afacere, iar în anul 1998, la doar 19 ani, am deschis poate primul internet cafe din Baia Mare, pe care după doi ani am reuşit să-l vând.“ A fost prima tentativă antreprenorială a tânărului Tudor Ţiboc, urmată de decizia de a pleca să lucreze în străinătate pentru a câştiga cât mai multă experienţă. S-a angajat la o companie din domeniul IT&C din Paris, unde a învăţat în detaliu acest business mai bine de cinci ani.

    „Faptul că am lucrat în cadrul unei mari companii m-a ajutat să iau legătura cu o serie întreagă de oameni importanţi şi cu personalităţi din domeniul telefoniei mobile. Acest lucru m-a ambiţionat, iar în 2005, când am revenit în ţară, am lansat businessul QuickMobile împreună cu soţia mea“, povesteşte antreprenorul. De la zero în 2005, retailerul IT&C a ajuns în 2014 la o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro, cu 20% peste nivelul anului precedent şi cu un trafic anual de 2,2 milioane de vizitatori unici.

    Creşterea Quickmobile se datorează introducerii gadgeturilor în categoriile de produse disponibile, un segment despre care Ţiboc spune că, în următorii doi-trei ani, va cunoaşte „o explozie“ în rândul utilizatorilor – ceasuri inteligente, brăţări de monitorizare a activităţilor zilnice, ochelari inteligenţi, camere sport şi outdoor. Businessul Quickmobile este profitabil, datele disponibile la ministerul de finanţe indicând un bilanţ pozitiv de circa un milion de euro în anul fiscal 2013.

    „Experienţa pe care deja o acumulasem în domeniul telefoniei mobile la nivel internaţional, plus faptul că pe piaţa din România nu exista în 2005 o altă variantă de achiziţie a unui telefon mobil decât de la operatorii telecom au dus, în mod natural, la lansarea şi la dezvoltarea businessului“, rememorează Ţiboc. Antreprenorul a intrat pe piaţă cu un concept diferit faţă de practicile operatorilor de telefonie mobilă, având în ofertă atât telefoane disponibile fără abonament, cât şi accesorii.

    Astfel, Quickmobile livra terminalele, iar clientul îşi putea alege singur operatorul care să îi furnizeze serviciile de telefonie mobilă. Spune că gama diversificată de modele şi culori, dar şi lansările de telefoane în acelaşi timp cu pieţele internaţionale, au dus la buna poziţionare pe piaţa de retail IT&C din mediul online din România, dar au construit şi percepţia de magazin care aduce pe piaţa locală cele mai noi produse din domeniu, mai rapid decât concurenţa. Despre strategia companiei, Ţiboc nu se arată interesat să împrumute din practicile de diversificare a ofertei aplicate de alţi jucători.

    CONTINUARE ÎN PAGINA A DOUA

  • Cardul de credit şi ovedraftul au devenit cele mai folosite instrumente de creditare. Peste 3 milioane de români datorează 1,6 miliarde de euro

    “Am de aproape trei ani un card de credit, iar singura dobânda pe care am plătit-o a fost cea normală în cazul în care nu am reuşit să achit integral în perioada de graţie suma folosită în luna anterioară. Niciodată nu am plătit dobândă penalizatoare – aceasta este plătită în momentul în care nu reuşeşti într-o lună de zile să achiţi nici măcar suma minimă de rambursat (de regulă 5% din suma folosită + dobânda normală). De mai bine de un an nu mai plătesc nici măcar dobânda asociată liniei de credit pentru că nu cheltui mai mult decât pot achita luna următoare, mă rezum la cheltuieli mai mici decât jumătate din salariul meu şi achit întotdeauna suma folosită înainte cu câteva zile de data scadentă. În plus, am un card co-branded la care banca plăteşte nişte mici bonusuri în funcţie de suma cheltuită, bonusuri care îmi acoperă taxele de administrare. Dacă toţi clienţii ar fi ca mine, rata de profitabilitate a băncilor din Romania ar scădea“, comenta un utilizator de card de credit în subsolul unui articol din Ziarul Financiar, legat de dobânzile penalizatoare de până la 50% plătite de clienţii care depăşesc perioada de graţie cu dobândă zero a cardului de credit.

    Data scadentă a cumpărăturilor făcute cu cardul de credit sau a descoperitului de cont a devenit o zi la fel de importantă ca ziua de salariu pentru 3,5 milioane de clienţi din România, după ce numărul posesorilor de astfel de forme de creditare l-a depăşit în 2014 pe cel al creditelor de nevoi personale. Băncile au reuşit să ajungă la 3,5 milioane de carduri de credit şi overdrafturi în perioada de criză, un portofoliu de împrumuturi foarte profitabil, cu cele mai mari dobânzi din piaţă, format din clienţi dornici de credite uşor de obţinut care prezintă risc mic de neplată şi despre care ştiu totul – ce cumpără şi cum şi mai ales când şi dacă îşi primesc salariul.

    Tipologia clientului citat la începutul articolului este denumită de către reprezentanţii băncilor smart shopper – clientul care preferă să se folosească de banii băncii pentru o anumită perioadă de timp decât să îşi blocheze fondurile proprii, iar în ziua scadenţei înapoiază integral datoria şi o ia de la capăt în săptămâna următoare. Antonimul smart shooper-ului este clientul care nu se poate abţine în timpul sesiunilor de cumpărături şi reuşeşte rar să achite la timp datoriile. El a transformat cardul de credit în cel mai profitabil instrument bancar al crizei. De la nici un milion de carduri de credit în luna mai 2008, numărul acestora a depăşit 2,3 milioane în vara lui 2014. După acelaşi model, descoperitul de cont a urcat de la 0,7 la 1,2 milioane de clienţi. Cumulat, datoriile populaţiei ajung la 7,3 miliarde de lei, respectiv 1,6 miliarde de euro. Cum i-au convins băncile?

     „Este o certitudine că băncile au promovat foarte agresiv aceste produse (cardul de credit şi overdraftul – n.r.), îndeosebi după instalarea crizei. Dacă privim diversitatea de facilităţi ataşate acestor produse, atunci putem uşor constata că băncile au alocat sume considerabile pentru dezvoltarea şi promovarea lor“, spune Codruţ Zbăgan, fost analist al direcţiei Management Procese Canale, Distribuţie şi Enterprise Management din cadrul Raiffeisen Bank. Cauzele sunt schimbarea de strategie a băncilor în raport cu situaţia economică, scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei, coroborate cu diminuarea drastică a creditului de consum, care au făcut ca aceste produse scumpe să reprezinte o alternativă, dar şi o sursă importantă de venit pentru bănci. Zbăgan numeşte cardul de credit instrumentul principal prin care băncile creditează sume importante la costuri foarte ridicate, dobânda putând ajunge şi chiar depăşi 30%.

    Pentru a promova acest produs şi a-l face atractiv, băncile fac uz de cel puţin trei elemente: perioada de graţie, cardul cobrandat care oferă diverse facilităţi şi discounturi şi, poate cel mai important element, ratele fără dobândă. Ratele fără dobândă transferă o parte din costurile de achiziţie către vânzătorul produselor, ştiut fiind că această formă de achiziţie este purtătoare de comision din partea vânzătorului. De exemplu, dacă un client cumpără de la un magazin online un televizor în rate cu cardul de credit, banca primeşte un comision de câteva procente din valoarea tranzacţiei. Apoi, pe parcursul ultimilor ani, băncile au reconsiderat fundamental segmentul clienţilor premium, iar cardurile de credit elitiste, cu o mulţime de beneficii ataşate, majoritatea cu limite de creditare de ordinul zecilor de mii de lei, au fost principalul produs vândut acestui segment.

    „Băncile atrag clienţii prin formalităţi reduse, gestionează clienţii astfel obţinuţi pentru vânzarea unor produse noi şi implicit obţinerea unor profituri mari aferente nivelului de comisionare ridicat. Avem tabloul unei strategii extrem de abile, faţă de care consumatorul are un grad de rezistenţă scăzut. Putem spune că băncile, prin mijloacele de promovare adecvate, reuşesc să vândă exact produsele pe care le consideră profitabile într-o anumită perioadă de timp“, rezumă Codruţ Zbăgan. De cealaltă parte, descoperitul de cont sau overdraftul atrage tot prin uşurinţa cu care este acordat şi apoi accesat şi este parte a convenţiilor de plată a salariului prin card, convenţii care sunt semnate între angajator şi bancă.

    Prin aceste convenţii se stabilesc numărul salariilor oferite ca descoperit de cont, nivelul taxelor şi comisioanelor, precum şi alte clauze prin care angajatorul comunică băncii în timp util schimbările de personal survenite, informaţie prin care băncile pot gestiona corespunzător riscul de neplată. „Interesul băncilor de a acorda acest tip de credit prin formalităţi reduse şi facile are ca scop principal profitul, ştiut fiind că aproximativ 80% din taxele de emitere şi administrare a conturilor şi cardurilor aferente convenţiilor de plată a salariului prin card sunt gratuite pentru angajat“, explică fostul analist de la Raiffeisen Bank, menţionând că, prin acest tip de credit, banca îşi asigură profitabilitatea acestei activităţi care „numai ieftină nu este“. De menţionat, overdraftul poate fi şi un cârlig prin care clienţii atraşi sunt supuşi unui proces intens de ofertare şi vânzare a altor produse bancare.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 2 februarie 2015

    COVER STORY:  Explozia cardului de credit

    3,5 milioane de români datorează băncilor 1,5 miliarde de euro prin carduri de credit şi descoperiri de cont. Cifrele sunt de trei ori mai mari decât în 2008, iar criza pare să fi avut cel mai greu cuvânt de spus în transformarea cardului de credit în cel mai de succes produs bancar din România.

    STRATEGIE: Omul care aduce Nobelul

    MANAGEMENT: Investitor de cursă lungă

    ANTREPRENOR: Ascensiune pe harta luxului

    IT: Libertatea de exprimare în viziunea Facebook

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Skoda a lansat a treia generaţie Fabia, marcă vândută în peste 40.000 de unităţi pe piaţa locală

    În România, noua Skoda Fabia se lansează în 15 variante de culori de caroserie şi un concept care le permite clienţilor să-şi aleagă o culoare anume pentru plafon, jante şi oglinzi retrovizoare laterale.

    “Noua Fabia este cu până la 17% mai economică şi dispune de sisteme inovatoare de asistenţă, prezente la modelele din clase superioare. Acest model este mai lat şi mai spaţios, având cel mai mare portbagaj din clasa sa – 330 de litri (cu 15 litri mai mare decât generaţia precedentă) – care poate fi mărit până la 1.150 de litri, dacă bancheta din spate este rabatată”, informează compania.

    Gama de motorizări include patru propulsoare pe benzină şi trei diesel, cu puteri cuprinse între 60 CP şi 110 CP, care respectă normele Euro6, au sistem start-stop şi sistem de recuperare a energiei din frânare.

    La capitolul siguranţă, noul model Fabia a primit numărul maxim de 5 stele din partea Euro NCAP, organismul european independent ce evaluează siguranţa oferită de noile modele lansate pe piaţă. Modelul este prevăzut cu volan reglabil pe înălţime şi adâncime, centuri de siguranţă cu senzor pentru toate cele cinci locuri, cele din faţă fiind reglabile pe înălţime.

    Prima generaţie Fabia a fost lansată în 1999, urmată de a doua în 2007. Din 1999 şi până la sfârşitul anului 2014, în România s-au vândut 44.500 de unităţi Skoda Fabia.