Tag: incepere

  • Arta prin poştă

    O joacă începută cu o felie de pâine prăjită trimisă prin poştă s-a transformat într-o adevărată îndeletnicire pentru un artist britanic, Peter Liversidge. Acesta, scrie The Independent, expediază către diverse persoane tot felul de obiecte, de la titirezi la mere sau cozi de topor, dar nu numai, neîmpachetate, pe care lipeşte timbrele necesare, practica sa încadrându-se la ceea ce se numeşte artă poştală.

    De ceva vreme, destinatarii trimiterilor sale sunt şi unele galerii de artă, prima lucrare expediată către acestea fiind un scaun dezasamblat şi plin, bineînţeles, de timbre, recunoaşte artistul. Liversidge are şi colaboratori, cum ar fi o poştăriţă din New York, căreia îi trimite piesele care formează o instalaţie de artă poştală pe care aceasta le asamblează după cum crede de cuviinţă la o galerie din oraşul american.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 decembrie 2015

    COVER STORY: Forţa fie cu tine!

    Se dau: cea mai închegată comunitate de fani ai unui film din întreaga lume, debutul celei de-a treia serii a celei mai de succes francize din istoria filmului şi noua strategie de dezvoltare a acestei francize, odată cu preluarea ei de către Disney.

    Şi ne întrebăm: cum va primi publicul „Trezirea forţei“ (primul episod din a treia serie a Star Wars, care va avea premiera mondială pe 8 decembrie, cea mai aşteptată zi de milioane de fani din întreaga lume), cum vor evolua veniturile francizei care a generat până acum 28 de miliarde de euro şi cum va duce mai departe Disney tradiţia care a schimbat pentru totdeauna lumea filmului?


    INVESTIŢIE: Marius Ghenea şi Daniel Truică, combinaia pentru decolarea Vola


    STRATEGIE: Ryanair vrea să fie liderul pieţei aviatice din România în maximum cinci ani. Vi se pare plauzibil?


    INTERNAŢIONAL: Cine finanţează ISIS cumpărându-i petrolul?


    MANAGEMENT: Vânzarea de maşini electrice, între lobby şi strategii legate de mediu


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 decembrie 2015

    COVER STORY: Forţa fie cu tine!

    Se dau: cea mai închegată comunitate de fani ai unui film din întreaga lume, debutul celei de-a treia serii a celei mai de succes francize din istoria filmului şi noua strategie de dezvoltare a acestei francize, odată cu preluarea ei de către Disney.

    Şi ne întrebăm: cum va primi publicul „Trezirea forţei“ (primul episod din a treia serie a Star Wars, care va avea premiera mondială pe 8 decembrie, cea mai aşteptată zi de milioane de fani din întreaga lume), cum vor evolua veniturile francizei care a generat până acum 28 de miliarde de euro şi cum va duce mai departe Disney tradiţia care a schimbat pentru totdeauna lumea filmului?


    INVESTIŢIE: Marius Ghenea şi Daniel Truică, combinaia pentru decolarea Vola


    STRATEGIE: Ryanair vrea să fie liderul pieţei aviatice din România în maximum cinci ani. Vi se pare plauzibil?


    INTERNAŢIONAL: Cine finanţează ISIS cumpărându-i petrolul?


    MANAGEMENT: Vânzarea de maşini electrice, între lobby şi strategii legate de mediu


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Un neamţ câştigă în Kaufland minimum 10 € pe oră. Un român ia atât într-o zi

    Salariul minim al unui angajat Kaufland Germania a ajuns la 10 euro pe oră, sumă pe care un român o câştigă abia într-o zi, potrivit datelor ZF. Astfel, în timp ce un neamţ câştigă minimum 1.600 de euro pe lună în cadrul Kaufland, pe o poziţie similară un român câştigă de 7-8 ori mai puţin. Salariile minime sunt acordate de regulă lucrătorilor comerciali aflaţi la început de drum.

    În ceea ce priveşte diferenţele dintre salariul minim din Kaufland România şi Germania, acestea sunt similare şi la nivelul întregii economii. Astfel, salariul mediu net în România, de 380 de euro, este de circa 6-7 ori mai mic decât salariul mediu net din Germania. În ceea ce priveşte preţul la alimente spre exemplu, diferenţa nu se mai menţine însă. Astfel, diferenţa este de doar 40%, situaţie ce poate explica în parte diferenţa între nivelul de trai din cele două ţări.

  • Metroul personal şi secret al lui Ceauşescu

    La începutul anilor ’80, vestea că Ceauşescu dorea ca Armata să-i construiască o reţea subterană secretă care să facă legătura între Casa Poporului şi Aeroport a făcut mare vâlvă. Nici până în ziua de astăzi nu s-a putut demonstra dacă această linie secretă există cu adevărat sau este doar un mit. Şi asta pentru că Serviciul Român de Informaţii refuză accesul în subteranele Casei Poporului, acolo de unde se consideră că ar fi trebuit să pornească linia de metrou prezidenţială.

    Potrivit acestui mit urban, Nicolae Ceauşescu ar fi ordonat să i se construiască, imediat după ‘80, o linie de metrou specială, ascunsă de ochii lumii, pe care să poată circula în cazuri extreme.

    Oficialii Metrorex admit existenţa unui tunel între Casa Poporului şi  Izvor, dar spun că scopul acelei construcţii subterane este altul. „Este un tunel de apărare, nu a existat niciodată un metrou prezidenţial care să circule pe ruta aceasta”, susţine directorul companiei, Gheorghe Udrişte.
    Istoricii au şi ei o variantă. „S-a discutat mult la începutul anilor ’80 despre proiectul metroului prezidenţial, am auzit de el. Ştiu sigur însă că prin aceste tunele preşedintele circula cu o barcă pneumatică.

    Citit mai multe pe www.historia.ro

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Povestea românului care a creat cel mai exportat produs românesc. Are peste 500 de milioane de clienţi

    Florin Talpeş este cunoscut mediului de afaceri românesc pentru cei 20 de ani în care a clădit un business renumit nu doar în România, ci şi în afara graniţelor.

    Florin Talpeş a debutat în software în 1990 ca cercetător la Institutul pentru Tehnică de Calcul. Ulterior, a pus bazele firmei de software Softwin, unde a început să dezvolte aplicaţii pentru companii din Franţa şi apoi să acopere şi cererea din partea educaţională. Florin Talpeş este omul care a pus bazele Bitdefender, furnizor de soluţii de securitate IT. Compania sa este astăzi producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional, fiind totodată cel mai exportat produs românesc după volum. Producătorul de soluţii de securitate IT a raportat la Ministerul Finanţelor din România pentru anul trecut afaceri nete de 251 milioane de lei şi un profit net de 17 milioane de lei.

    A fost ales cel mai admirat CEO în IT&C şi a ocupat a doua poziţie în clasamentul general al catalogului “Cel mai admirat CEO din România”.

    „N-am să încep chiar cu începutul. Am terminat matematici chioare şi după doi ani de profesorat la un liceu de industrie uşoară din Sighişoara am ajuns în Institutul de Tehnică de Calcul din Pipera. Noi astăzi numim Pipera Silicon Valley, dar atunci habar nu aveam ce înseamnă Silicon Valley.”, declara el într-un interviu acordat Business Magazin.

    Drumul către vârf nu este unul uşor şi nu este unul fără greşeală. Iar sfatul său pentru tineri ar fi legat de “cunoştiinţele profesionale”.
    “Când noi am început, în 1990, vreme de cinci ani, deci o bună parte din „cei şapte ani de acasă“ de formare ca întreprinzător, nu am avut echipă de vânzări proprie. Iar marketing nici atât. Aveam o singură idee de bază: să facem totul pentru ca serviciile noastre să mulţumească utilizatorii, clienţii noştri. Creşterea noastră în acei ani s-a bazat în primul rând pe referinţele clienţilor: numărul de proiecte cu un acelaşi client creştea, clienţii noştri vorbeau altor clienţi, sau la un moment cei cu care lucram la client se angajau într-o altă companie şi ne contractau din noua lor companie. Focusul nostru aproape 100% era pe ce se întâmplă după ce câştigi un client/utilizator nou, acela era ADN-ul nostru.

    E adevărat că, în acei ani, marketingul şi vânzările nu prea făceau parte din ADN-ul întreprinderilor româneşti, nu prea exista nici sistemul de educaţie orientat spre înţelegerea pieţei şi cum să o cucereşti. Iar accesul la surse de formare din Vest, acolo unde marketingul şi vânzările se dezvoltau ca discipline cheie pentru business, era limitat şi încă nu era clar. Am început să creăm o adevărată echipă de vânzări/marketing după 5 ani de antrepenoriat.

    Astăzi, pentru a reuşi,  trebuie să ai de la bun început atât un produs/serviciu bun (care să aducă cu adevărat valoare utilizatorului/cumpărătorului), dar mai ales un bun proces de marketing şi vânzare. Cred că, în competiţia acerbă de azi, şansele de reuşită scad simţitor daca nu le ai pe ambele în acelaşi timp.”, spune Florin Talpeş.

    De asemenea, Talpeş recomandă tinerilor întreprinzători să citească cărţi de business, să aibă o mică bibliotecă (10-20 de cărţi) pe teme profesionale de afaceri. “Cu o investiţie de 200 de dolari, poţi avea bibliotecă cu cărţile de bază de referinţă pentru business. Ca recomandări punctuale: cărţi de management ale clasicului Peter Drucker (de exemplu cartea Classic Drucker), de marketing ale clasicului Philip Kotler (de exemplu Marketing 3.0), cărţile lui David Meerman Scott (The New Rules of Marketing and PR sau The New Rules of Sales and Services); mai nou, literatura pe inbound marketing (de exemplu Inbound Marketing de Brian Hulligan), literatura de content marketing (cum să generezi leaduri de vânzări) şi mai ales pentru cei care se adresează pieţei de consumatori casnici, neuromarketing. Cartea despre cum să înţelegi piaţa de Anne Beall, Strategic Market Research. Biblia despre outbound sales a lui Ross & Tyler, Predictable Revenue. De asemenea, despre metrics şi analytics (de exemplu Paul Farriss et al, Marketing Metrics).”, este de părere Florin Talpeş, Bitdefender.
     

  • Se poartă imitaţiile: blănurile artificiale încep să atragă atenţia

    Privite ca o alternativă ieftină şi nedemnă de garderoba unei femei elegante, blănurile artificiale încep să atragă atenţia creatorilor de modă care evită blana naturală din motive ecologiste şi nu numai.

    Pe de altă parte, scrie Wall Street Journal, tot mai multe femei evită şi ele să mai poarte haine din blană naturală. Ele sunt tot mai interesate însă de articolele vestimentare care o imită bine, lucru posibil datorită progresului tehnologic, care a permis fabricarea unor materiale mai moi şi mai mătăsoase şi care nu se mai mătuiesc la fel de uşor, şi solicită companiilor din domeniul modei să ofere această alternativă.

    Printre creatoarele de modă care au adăugat în colecţiile lor îmbrăcăminte din sau garnisită cu blană sintetică se numără Pookie şi Louisa Burch, deţinătoarele firmei newyorkeze Trademark sau Rachel Comey, din aceeaşi metropolă americană, ori britanica Stella McCartney, ele aprovizionându-se în general cu materiale din Europa, un astfel de furnizor fiind producătorul german de jucării Steiff, cunoscut pentru ursuleţii săi de pluş.

    Stella McCartney a lansat chiar o gamă denumită „Fur Free Fur” (Blana fără blană), pentru a demonstra că se pot realiza haine de blană sintetică elegante, piesele din colecţia sa costând chiar mii de dolari.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 7 decembrie 2015

    COVER STORY: În aşteptarea noului Centru Vechi

    Consolidarea clădirilor afectate de închiderile din Centrul Vechi costă în jur de 25 de milioane de euro, mult mai puţin decât construirea unui mall. De ce Centrul Vechi nu a ajuns încă în atenţia unui fond de investiţii care să dezvolte în Capitală un pol al distracţiei cu toate actele în regulă?


    INVESTIŢII: Randamentele fabuloase ale luxului


    TENDINŢE: Terapia prin lectură


    INTERNAŢIONAL: Noua dimensiune a protestelor de mediu


    MARKETING: Noul calendar Pirelli, raţiune economica sau un nou curent social?


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Tânăra care la 19 ani conduce o publicaţie cu 80 de angajaţi, a editat patru cărţi si jucat într-o piesă de teatru pe Broadway

    Tavi Gevinson nu este o fată tipică de 19 ani. Până acum a editat patru cărţi, a jucat într-o piesă de teatru pe Broadway şi conduce Rookie, o publicaţie online cu 80 de angajaţi, relatează Business Insider.

    În plus, tânăra a pozat pentru celebra fotografă, Annie Leibovitz, pentru calendarul Pirelli 2016. Pentru prima dată, calendarul nu mai conţine fotomodele nud sau semi-nud, ci femei din diferite domenii, care întruchipează succesul. Amy Schumer, Patti Smith, Serena Williams , Tavi Gevinson sunt doar câteva dintre femeile care au pozat pentru noul calendar.

    Gevinson şi-a început cariera de la o vârstă fragedă. La 11 ani a lansat blogul Style Rookie, care a devenit o senzaţie în comunitatea de fashion. Trei ani mai târziu, în 2010, ea lua interviuri la New York Fashion Week.

    La doar 15 ani a pornit Rookie, publicaţia online adresată adolescenţilor. “Îmi aduc aminte când am început Rookie că tata m-a întrebat cum o să fac şi asta, având în vedere că sunt tot timpul la şcoală. I-am răspuns că o să public trei articole pe zi, după şcoală, seara şi ultimul înainte de culcare, atunci când adolescenţii au timp liber”, a spus ea.

    “Am fost foarte încântată să apar în acest calendar (Pirelli) alături de atâtea femei incredibil. Este un produs iconic, tot timpul l-am apreciat, însă mă bucur că merge într-o direcţie nouă”, este de părere Tavi.

    În prezent, Tavi scrie în continuare despre modă, dar s-a îndreptat şi spre alte domenii-iubire, feminism, cultură pop etc.
    Anul trecut, ea a jucat alături de Michael Cera şi Kieran Culking în piesa de teatru “This is Our Youth”. În ianuarie 2016 va juca în piesa “The Crucible” de Arthur Miller.

    S-a mutat din Chicago în propriul apartament în New York. “Merg în fiecare seară la premiere, lecturi sau la evenimente. Scriu despre toate. Încerc să sintezizez evenimentele cât mai bine. Încă am multe de învăţat”, a mai spus Tavi.
    În 2012 a publicat “Rookie Yearbook One”, o colecţie de articole, interviuri, eseuri şi ilustraţii realizate de comunitatea Rookie. A patra ediţie a fost publicată în octombrie 2015.