Marin-Marius Florea a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în urma deciziei prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr 282, din 22 martie 2017.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Mai exact, Ciopraga i-ar fi comandat colegului „Să-i pună un Ana-Vasile“.Judecătorii au decis ca şeful Poliţiei să fie urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu. Alături de el, suspecţi în dosar mai sunt fostul procuror şi alţi doi.
Atunci când şeful de recrutate al LinkedIn Brandon Browne intervievează un candidat, unul din primele lucruri pe care le face este să îi ofere respectivului un marker.
Browne se află la conducerea departamentului de recrutare din 2010, şi spune că de-a lungul timpului a descoperit un indicator extrem de bun în ceea ce priveşte abilităţile candidaţilor.
El întreabă fiecare candidat, indiferent de poziţia pe care vrea să o ocupe, care este lucrul care îl pasionează în mod special. Apoi, cu ajutorul markerului, candidatul trebuie să schiţeze modul în care acel lucru funcţionează.
“E o situaţie destul de ambiguă”, spune Browne, “aşa că persoana în cauză trebuie să dea dovadă de spontaneitate.”
Spre exemplu, explică Browne, dacă unui candidat îi place să producă bere în timpul liber, atunci el trebuie să explice în detaliu cum realizează acest lucru.
Şeful reţelei de recrutare spune că sunt patru lucruri pe care le poţi afla în urma acestui exerciţiu:
La ce ţin candidaţii cel mai mult?
Cât de bin se pot exprima?
Cum explică ei un proces?
Cum se descurcă un candidat cu ambiguitatea?
UniCredit Bank deţine poziţia a cincea în sistemul bancar românesc, având o cotă de piaţă de 8,1%, cu active de 30,6 miliarde de lei. Banca a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net consolidat de 226 de milioane de lei (50 de milioane de euro), în creştere cu 159% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.
Şeful UniCredit Bank devenea în 2000 vicepreşedinte al CEC, în 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit, la 39 de ani, preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând UniCredit Ţiriac Bank.
De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.
Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)
Ani de zile am ales să nu merg acolo, ci tot pe lângă: de la mai îndepărtatele Indonezia şi Malaiezia, la câţiva paşi mai aproape în Vietnam, Laos şi Cambogia, şi mai recent, la graniţe, în China. Parcă încercuiam, dădeam târcoale, amuşinam şi mă retrăgeam cuminte în călătorii mai puţin zguduitoare din temelii. Procedeam invers decât vânzătorul de cristale al lui Coelho: nu mergeam în India nu datorită vreunei sărăciri goethiene de genul vedi Napoli e poi muori, ci mai degrabă de frica deschiderii unei cutii pline cu durere şi compasiune pe care, odată deschisă, nu aş mai putea-o ignora. Şi, într-adevăr, deşi nu am ales recluziunea într-un ashram, India a fost revelatorie, m-a învăţat ceva despre mine, chiar dacă acel ceva nu a fost neapărat frumos, luminos, nu a uşurat conştiinţa şi nici nu a condus la o convertire la o viaţă ascetică sau filantropică. Dar despre aceasta puţin mai târziu.
De-a lungul timpului, în ciuda obsedantului slogan publicitar „Incredible India”, au existat câteva reţineri majore. Cea mai mică dintre ele era aceea că mă pândeşte o toxi-infecţie alimentară la fiecare dugheană de mâncare pe stradă, pe mine, care am mâncat un rice cake împăturit în frunze de banan de-un copil frumos, sărac şi nespălat pe un bac improvizat ce traversa un râu în Laos. Temerea principală ce se culcuşise în faldurile minţii mele era că oamenii mor de foame la propriu lângă tine. Că îşi fac nevoile în mijlocul străzii. Că îmi va rămâne sufletul lângă copii înfometaţi şi mame disperate. Că este o sărăcie şi o durere palpabilă, pulsând la fiecare pas.
Ştiţi, acele aşteptări şi stereotipii culturale şi rasiale pe care le avem fără să (vrem să) ştim şi care mă fac să mă gândesc la unul din conceptele dezbătute cu studenţii la seminar şi anume the tourist gaze elaborat de John Urry. Acesta spune că ajunşi la faţa locului turiştii aşteaptă să găsească, să vadă imaginile pe care le-au consumat deja acasă şi pe care le consideră reprezentative, autentice pentru locul vizitat.
Această privire a turistului este un model învăţat social de a vedea realitatea, construit vizual şi discursiv de mulţi profesionişti de-a lungul timpului: poeţi, pictori şi fotografi, scriitori şi bloggeri, producţii de la Hollywood, ghizi, consilii locale, experţi în turismul heritage, agenţi de turism, proprietari de hoteluri, designeri, tour operatori şi programe TV de turism etc. Se creează astfel o imagine cu putere de simbol, iar populaţia locală întăreşte stereotipurile pe care vizitatorii le au cu privire la cultura locală şi încearcă să acţioneze în spiritul acestora, pentru a satisface cererea şi a câştiga financiar.
Da, în bucata de Indie vizitată de mine, adică New Delhi, Agra, Jaipur, Jodhpur şi mai puţin în Kerala-Munnar, Kumily, Kuttanad şi Kovalam – cei mai mulţi oameni sunt săraci, foarte săraci şi foarte murdari. Aici a apărut urâţenia; acesta a fost punctul în care a început să nu îmi mai placă de mine. Unele călătorii fac şi asta, te ajută să te cunoşti mai bine. Deşi mă aşteptam ca imaginea de la faţa locului să corespundă cu cea fabricată acasă, greşeala a fost că am aplicat într-o primă faza standardele de acasă, cele cu privire la igienă.
I-am luat pe săracii oameni şi i-am întins în patul meu de Procust european şi am tăiat în carne vie tot ce dădea pe afară: grămezi de bulendre adunate în mijlocul casei, mormane de gunoi în stânga sau dreapta dughene cu carcase de animal proaspăt măcelărit, centimetri de praf pe obiectele propuse spre vânzare. Nu doar excesul a fost judecat; nu au scăpat privirii mele nici lipsurile, cum ar fi serviciile inadmisibile la hoteluri de lanţ cu multe stele. Dar aceasta a fost o primă reacţie, viscerală, la mizerie. Reformulez aşadar: oamenii sunt săraci şi needucaţi şi au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate asociate sărăciei şi lipsei de educaţie.
India nu se reduce însă la atât şi ca să vezi dincolo de stratul de mizerie îţi trebuie un stomac zdravăn şi o minte deschisă. Acum, că am terminat cu ceea ce ştie şi aşteaptă toată lumea de la o relatare despre India, pot trece la ceea ce a fost frumos. Nu voi scrie însă despre Taj Mahal, forturi, istorie sau mitologie decât tangenţial, căci despre toate acestea poţi citi online exact aceleaşi lucruri pe care le afli şi la faţa locului. Cred că acum, astăzi, călătoria înseamnă experienţele simple, de pe stradă, interacţiunile despre care nu scrie pe Wikipedia dar pe care le speculează blogurile de turism.
Fă-ţi temele înainte de a ajunge şi pune-ţi la punct termeni precum Mughal/mogul, căci mai tot ceea ce vei vedea în nordul Indiei păstrează vie amintirea puternicului imperiu fondat în 1526 de Babur (descendent al lui Timur pe linie paternă şi al lui Gingis Han pe cea maternă) şi cucerit definitiv de britanici în 1858. În New Delhi, printre cele mai importante obiective turistice sunt Qutub Minar – cel mai înalt turn din cărămidă din lume, construit de fondatorul dinastiei mameluce din India, şi Humayun Tomb, mausoleu dedicat împăratului mughal Humayun de către soţia sa. Fatehpur Sikri, în Agra, Uttar Pradesh este şi ea o fostă capitală a imperiului mughal, construită de marele Akbar. Tot în Agra şi tot arhitectură mughal este şi Taj Mahal, construit de Shah Jehan în memoria soţiei sale Mumtaz (copleşitor doar când treci de poartă monumentală, văzut deci din depărtare, căci în interior nu sunt decât sarcofage şi pereţi albi cu modele clasice mughal).
Acceptă că drumuri de cinci kilometri pot dura o oră. Înţelege că praful este parte integrantă din viaţă şi că nimic nu e ca acasă pe acest front. Ciuleşte urechile şi concentrează‑te bine când vrei să înţelegi engleza pseudoghizilor binevoitori de la muzee-fort şi nu te mira când, după zeci de asigurări că nu vrea bani, la final ţi se va cere să vizitezi magazinul de suveniruri al familiei.
Că India este o ţară a contrastelor o ştie toată lumea. Este un clişeu care acoperă subcontinentul şi pe care îl trăieşti în nenumărate şi neînchipuite moduri. Da, te aştepţi (şi te bucuri ca un copil) că fostele palate opulente sunt convertite în hoteluri şi au uşieri cu mustăţi învârtite meşter în adevăratul spirit Rajahstani. Da, ştii că te va copleşi grandoarea clădirilor mughal şi că Taj Mahal demonstrează până unde putea ajunge un împărat văduv ce dispunea de mii de supuşi fără nimic de făcut. Dar te miră canalele de televiziune ce proiectează o lume la ani-lumină de ce vezi pe stradă. Te bulversează dezvoltările urbane noi, precum Gurgaon de lângă New Delhi – o enclavă SF cu sediile unor multinaţionale de prim rang, devenită în timp zona cool de luat masa şi hang out. Te năuceşte cu calmul ei neindian zona de backwaters din Kerala, unde poţi închiria un house-boat cu echipaj şi aluneca lin pe ape liniştite, printre vegetaţie şi păsări de baltă – citeşti, meditezi, scrii, mănânci şi o iei de la capăt (bucătarul de pe barcă găteşte dumnezeieşte şi curat).
Sunt zeci de locuri, lucruri şi poveşti care ţi se întâmplă în India. Oamenii vând te miri ce şi repară orice la margine de drum. Trebuie să înţelegi că în India copiii nu beneficiază de alocaţie, iar pensie primesc doar anumiţi funcţionari ai statului, nu toţi şi nu cei din sfera privată. Este unul din primele lucruri care îţi vor explica fenomenul copiiilor şi bătrânilor care vând sau cerşesc pe străzi. Vacile rumegă plastic şi praf alene pe mijloc de stradă. Autoricşe ca zvârluge pe trei roţi ridică praf în valuri-valuri; mai toate au afişat pe spate mesaje care informează că acel taxi respectă femeile.
Camioanele sunt foarte iubite de şoferii lor, mai mult ca soţiile ar spune unii, împodobite fiind cu zeci de ghirlande înflorate şi claxonând cu melodii la fel de colorate ca picturile de pe cabină. Vânzători de fructe şi chipsuri de fel şi chip stau pe margine de drum. Distanţe de nici două sute kilometri se parcurg într-o zi mai degrabă decât câteva ore. Se circulă pe multe benzi cu viteză mică şi uneori nu se sfieşte nimeni să meargă pe contrasens dacă posibilitatea unui U-turn e departe. Familii întregi se urcă pe scuter pentru distanţe considerabile, de multe ori fără cască protectoare. Accidente se întâmplă des, dar viaţa merge mai departe. Drumurile sunt destul de bune, însă maşinile-s prea multe şi faţă de alte locuri similare, cum era de exemplu Siria în 2009, nu sunt zgâriate considerabil. Semnele de circulaţie sunt opţionale, în frunte cu semaforul.
“Sunt convins că putem coborâ sub 13,5%. Un procent de trafic ilicit cu ţigarete reprezintă 37-38 de milioane de euro. Putem să facem acest lucru. De exemplu, în 2010, traficul ilicit cu ţigarete reprezenta 36% din consum. În luna iunie 2011 a ajuns la 11,8%. După care a crescut. În luna ianuarie am reuşit să diminuăm acest trafic la 16,2%. Dacă luăm măsuri integrate, dacă continuăm cu dezvoltarea şi reoperaţionalizarea echipelor mobile, echipelor canine, reoperaţionalizarea schenerelor, cooperarea transfrontalieră şi operaţiunile vamale commune, categoric în acest an putem diminua traficul de ţigarete. Mai este nevoie şi de o reaşezare a structurii vamale. Fiindcă în anul 2013 a fost desfiinţată Autoritatea Naţională Vamală. Vama contribuie la bugetul de stat prin combaterea traficului ilicit”, a declarant, joi, Dorel Fronea, Vice preşedinte ANAF şi coordonatorul Structurilor Vamale din România. Acesta a subliniat că desfiinţarea Autorităţii Vamale a fost o greşeală.
La nivelul UE, media traficului ilicit cu ţigarete este de 10%.
Fronea a recunoscut că mai există vameşi corupţi. “Corupţie zero nu există, cum nu există trafic ilicit zero. Corupţia este legată de evaziunea fiscal. Importat este să se ia măsuri pentru combaterea lor”.
„Am fost foarte norocos. Am lucrat în diferite ţări, pe poziţii diferite, în front office, în departamentul de control, în funcţii de conducere, am avut echipe mici sau mari, echipe internaţionale. Diversitatea a fost destul de importantă. Sunt un susţinător european convins. Cred că Europa are nevoie de România şi România are nevoie de Europa”, povesteşte François Bloch, francezul care a preluat la sfârşitul anului trecut conducerea BRD-SocGen.
Al patrulea director al BRD după 2008 are experienţă internaţională, atât în retail, cât şi în investment banking, lucând în Franţa, Germania, SUA şi Rusia. Înainte de a ajunge în România, el a fost prim-vicepreşedinte executiv la Rosbank, subsidiara din Rusia a grupului francez Société Générale.
Diversitatea pare să fie prezentă şi în arborele genealogic al familiei din care provine francezul François Bloch, care are, între altele, şi origini româneşti. „Vorbeam cu copiii mei… Dintre străbunicii lor, doar trei din opt au rădăcini franceze puternice, în timp ce cinci dintre ei sunt din diferite ţări din Europa, inclusiv din România. Sunt în mod fundamental un european. Sunt convins că Europa trebuie şi va fi puternică.”
Noul CEO al BRD-SocGen a preluat banca pe profit. Anul 2016 a adus un câştig net de 728,3 milioane de lei pentru banca românească cu capital francez, cel mai bun rezultat anual de după 2009, evoluţia fiind susţinută de creşterea veniturilor, controlul strict al costurilor şi reducerea costului riscului. Câştigul de anul trecut a încurajat conducerea BRD să decidă acordarea unor dividende de 70% din profit pentru acţionari.
Din momentul preluării în 1998 şi până în 2012, BRD a fost, poate, cea mai profitabilă achiziţie din istoria SocGen. Situaţia s-a complicat însă în mod neaşteptat în 2012, banca înregistrând şi doi ani de pierderi. BRD a reuşit să revină pe profit în 2014, şi în ultimii doi ani a rămas în teritoriul pozitiv.
Pentru viitor, instituţia financiară îşi propune să finanţeze economia şi să-şi asume riscuri, însă „riscuri corecte”, astfel că urmează să aibă o abordare dinamică, dar prudentă, pe partea comercială, după cum susţine noul şef al BRD-SocGen. El anticipează pentru acest an creştere atât pe partea creditării şi a depozitelor, cât şi pe componenta tranzacţiilor. „Vom continua să avem această abordare prudentă, dar cu creştere. Credem că în România putem să fim în acelaşi timp prudenţi şi dinamici, în termeni de activitate comercială.”
Francezul susţine că banca are suficient capital pentru a oferi resurse pentru fiecare linie de afaceri, atât pentru retail cât şi pe corporate, astfel încât să continue tendinţa de creştere, precum şi o politică de risc dedicată fiecărui segment. „Avem lichiditate, capital, echipă, sistem, produse; clienţii vin la noi şi doresc să lucreze cu noi. Vedem potenţial de creştere.” Reţeaua teritorială extinsă şi cei circa 7.000 de angajaţi ai băncii se numără printre atuurile BRD aduse în discuţie de noul CEO al băncii.
IT, automotive, aeronautică, agricultură sunt câteva exemple de sectoare unde şeful băncii vede potenţial de creştere şi necesar de investiţii, şi unde instituţia poate juca un rol important. „Dar nu voi uita alte sectoare, pentru că putem să găsim în fiecare domeniu, de fapt, unii clienţi care se potrivesc profilului nostru. Trebuie să avem produsele care sunt necesare acestor clienţi.”
Anul trecut, soldul creditelor nete acordate de grupul BRD a crescut cu 3,2%, ajungând la 28,5 miliarde de lei, creşteri fiind înregistrate pe retail şi clienţi mari (corporaţii), segment în care BRD are o cotă de piaţă importantă. Pe segmentul persoanelor fizice soldul creditelor nete a crescut cu 5,3% faţă de 2015, ca urmare a avansului înregistrat de creditele de consum şi cele pentru locuinţe. Soldul creditelor pentru clienţi corporativi a păstrat tendinţa ascendentă, urcând anul trecut cu 6,6% faţă de 2015. Concentrarea pe clienţi, simplificare şi inovare sunt principalele obiective anunţate de noul şef al BRD.
Bloch aduce în discuţie importanţa calităţii produselor, precum şi importanţa de a explica produsele clienţilor şi de a se asigura că acestea sunt înţelese, susţinând că niciodată nu este bine pe termen lung să fie vândut un produs unui client care nu-l înţelege. „Nu vrem să avem mai mulţi clienţi de dragul de a avea mai mulţi clienţi. Este important pentru noi să oferim produse şi servicii bune clienţilor.” El reiterează necesitatea ca reprezentanţii băncii să se asigure că toţi clienţii înţeleg produsele, susţinând că lucrurile variază destul de mult de la o ţară la alta. „Sunt ţări în care clienţii au un nivel de educaţie financiară mai ridicat decât în altele şi băncile trebuie să adapteze descrierile lor de produse şi explicaţiile la nivelul de înţelegere a clienţilor. Niciodată nu este bine să vinzi un produs unui client care nu înţelege. Niciodată nu este bine pe termen lung.”
În opinia sa, reputaţia este importantă, pentru că de asta depinde loialitatea clienţilor, iar transparenţa este un element important.
François Bloch mizează în perspectivă pe cartea creşterii organice a afacerii de care este responsabil, strategie similară celei adoptate şi de predecesorii lui. Crede că există potenţial mare de creştere, fără a exclude însă posibile achiziţii, în cazul în care vor fi „o bună oportunitate”.
“Discuţiile au vizat au vizat actuala construcţie bugetară, Fondul Suveran de Investiţii şi absorbţia fondurilor europene. (…) În cadrul acestor discuţii, liderii PNL şi-au exprimat îngrijorarea privind supradimensionarea veniturilor bugetare, în special în zona componentei de absorbţie a fondurile europene pentru a masca deficitul bugetar. De asemenea, liderii liberali au accentuat faptul că bugetul creionat de PSD-ALDE este unul construit pentru consum şi nu pentru investiţii, o structură care în niciun fel nu poate susţine pe termen lung creşterea economică”, potrivit unui comunicat PNL, remis MEDIAFAX.
PNL şi-a exprimat preocuparea şi pentru zona cheltuielilor fixe din buget, în special pe componenta susţinerii nivelelor actuale şi viitoare ale salarizării din sectorul public.
Discuţiile au vizat şi “derapajele din zona justiţiei”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.
Textul scrisorii este următorul:
“Dragă angajator Google,
Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
De la Katie.
P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
P.P.S. E totuşi vara.”
Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.
