Tag: primarie

  • “Orăşelul lui Moş Crăciun”. Primăria Sectorului 4 aprinde beculeţele de Crăciun, sâmbătă, în Parcul Lumea Copiilor

    „În aşteptarea celui mai frumos moment al anului, parcul Lumea Copiilor va îmbrăca haine de sărbătoare, iar organizatorii îl vor împodobi cu 4000 de beculeţe colorate şi cu un brad înalt de 12 metri, special ales pentru sărbătorile din acest an. Toate vor prinde viaţă pe 18 noiembrie, sâmbătă seară, odată cu aprinderea luminiţelor de sărbători în întregul sector. (…) Prima seara a evenimentului va fi deschisă la ora 17:00, de către talentaţii elevi ai Colegiului Naţional “Dinu Lipatti”, care vor susţine un recital din repertoriul internaţional dedicat sărbătorilor de iarnă”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Primăria Sectorului 4.

    Parcul Lumea Copiilor va deveni „Orăşelul lui Moş Crăciun” şi va găzdui, în perioada 18 noiembrie- 31 decembrie, concerte în aer liber, spectacole pentru copii, carusele, patinoar, concursuri cu premii, daruri şi surprize.

    Potrivit sursei citate, tot sâmbătă se va deschide şi Căsuţa lui Moş Crăciun, unde copiii pot face poze cu spiriduşii şi pot scrie scrisori, urmând ca pe 15 decembrie va ajunge şi Moşul pentru a se întâlni cu cei mici.

    „În toată această perioadă, Orăşelul lui Moş Crăciun va gazdui şi Târgul de Crăciun, care va fi deschis până în luna ianuarie a anului viitor. Aici vizitatorii vor găsi aproape 50 de căsuţe cu ornamente de sezon, globuri, ghirlande, produse de artizanat şi fel de fel de bunătăţi la tot pasul. De la preparate tradiţionale, specifice sărbătorilor de iarnă, la nelipsitul cozonac de casă sau aromata turtă dulce, producătorii au pregătit de toate”, se mai arată în comunicatul instituţiei.

    Ziua Naţională a României va fi sărbătorită în aer liber cu un concert susţinut de Horia Brenciu şi HB Orchestra, iar cu o zi înainte de Ajun, copiii îi vor cânta lui Moş Crăciun alături de Smiley.

    Printre artiştii care vor urca pe scenă în toată această perioadă se numără şi nume precum Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Andreea Bălan, Pepe, Fly Project, Corina şi Matteo, Ştefan Stan, Alina Irimia şi Lidia Buble.

    Organizatorii anunţă că târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00 pentru ca cei interesaţi să găsească tot ce au nevoie pentru sărbători.

  • Un proiect vechi de aproape 10 ani ar putea deveni realitate: amenajarea “Bulevardul Liniei”, care ar decongestiona traficul într-una dintre cele mai aglomerate zone, în discuţii la Primăria Capitalei

    Unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală – Iuliu Maniu – ar putea fi decongestionat. Acest lucru ar fi posibil prin amenajarea unei artere de circulaţie care să preia traficul de pe bulevardele Timişoara şi Iuliu Maniu.

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe, au semnat, recent, un protocol de trecere a mai multor terenuri de la Transporturi la PMB, printre care şi Strada Liniei.

    În prezent, pe această stradă, aflată la graniţa dintre cartierele Militari şi Drumul Taberei, şi care trece printre bulevardele Iuliu Maniu şi Timimişora, se găseşte o linie de cale ferată, dezafectată. Chiar dacă este trecută în acte ca fiind o stradă, accesul pe o bună parte de pe această arteră este extrem de îngreunat de prezenţa gunoaielor care nu au mai fost curăţate de ani buni.

    Practic, din cauza procedurilor birocratice, această arteră este în prezent o „linie moartă”, dar care are lăţimea necesară pentru a putea fi transformată într-un bulevard, ce ar putea trage foarte mult din traficul infernal de pe Iuliu Maniu.

    „Deocamdată suntem doar la nivel de discuţii, pentru că tocmai au fost începute procedurile de transferare a terenurilor la primărie. Este un proiect foarte important, mai ales că este vorba de unul care ar fluidiza traficul din Bucureşti. Dar, repet, sunt mulţi paşi de parcurs. Trebuie să vedem exact, pe hârtie, să analizăm dacă se poate realiza sau dacă în calea investiţiei vor fi obstacole, precum exproprieri. Proiectul este la nivel de discuţie”, a declarat, pentru Mediafax, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

    De altfel, obstacolele pe care le menţionează reprezentantul PMB se pot observa cu uşurinţă la faţa locului, acolo unde, foarte aproape de calea ferată dezafectată există câteva construcţii şi proprietăţi precum terase, blocuri noi şi chiar mall-ul Afi Cotroceni, iar prezenţa lor va îngreuna foarte mult procesul de proiectare şi ulterior de construire a arterei.

    Potrivit unui răspuns trimis Mediafax de către către reprezentanţii PMB, dacă va fi construită, artera ar urma să plece din zona Palatul Cotroceni – Răzoare şi ar urma să ajungă, cel mai probail, în Şoseaua de Centură a Bucureştiului.

    „Dupa finalizarea tuturor procedurilor legale de transfer, pe acest teren PMB va construi o arteră de penetraţie Strada Liniei – Bdul Geniului”, se arată în răspunsul municipalităţii.

    În prezent, în Capitală există în desfăşurare construierea drumului expres „Penetraţie Splai – Autostrada Bucueşti –Piteşti”, care presupune crearea unei ale ieşiri din Capitală, pe A1, în afară de Bulevardul Iuliu Maniu.

  • Vrei să te angajezi la Primăria Capitalei? Ce salariu li se oferă viitorilor funcţionari şi când ar urma să înceapă serviciul

    Târgul oferă posturi pentru o multitudine de calificări, de la economişti, şoferi, consilieri juridici, economişti, lăcătuşi mecanici sau simpli îngrijitori. În ceea ce priveşte oferta salarială a companiilor, reprezentanţii primăriei spun că fiecare salariu se negociază la interviuri, după depunerea CV-urilor.

    „Media salariilor pe care noi le oferim, aşa cum am discutat şi cu specialiştii de la Institutul Naţional de Statistică, va fi o medie a salariului net, mediu, din ultimele 12 luni. Va fi o grilă de salarizare atrăgătoare. Cele mai multe dintre aceste societăţi îşi vor începe activitatea de anul viitor, din luna martie, iar în prezent, multe dintre ele nu au sedii. Rămâne să stabilim în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti ce achiziţii vom mai face pentru ca aceste companii să funcţioneze normal”, a declarat, pentru MEDIAFAX, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu.

    Una dintre companiile municipale care oferă cele mai multe posturi (140) este Compania de Întreţinere a Spaţiului verde, pentru care se caută specialişti achiziţii tehnice, consilieri juridici, şoferi sau îngrijitori.

    „Această companie va prelua o parte din activitatea ALPAB, dar în principiu noi ne vom ocupa de îngrijirea spaţiului verde, precum toaletarea copacilor. De salarii nu putem discuta, acestea se negociază la interviu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana Petru, reprezentant al companiei.

    Până la orele prânzului, potrivit viceprimarului Aurelian Bădulescu, aproximativ 400 de participanţi au depus cv-uri la acest târg.

    Unul dintre ei este şi Ciprian, în vârstă de 33 de ani, care speră să prindă un post în administraţia locală.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cine vrea să lucreze la Primăria Capitalei? PMB pune la bătaie 2.000 de locuri de muncă

    „Prin organizarea acestui târg de joburi, Primăria Capitalei îşi propune să angajeze oameni competenţi pentru ocuparea posturilor aflate în portofoliul celor douăzeci şi două de Companii Municipale. Este important de ştiut că acest târg se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât şi celor cu studii medii, aşa că îi invit pe toţi cei care sunt în căutarea unui loc de munca să participe la evenimentul organizat de noi, pentru a ocupa unul dintre cele peste 2.000 de locuri de muncă disponibile”, a declarat, joi, primarul general Gabriela Firea.

    Intrarea la Târgul de Joburi organizat de PMB este liberă, iar evenimentul va avea loc în incinta Spaţiului Expoziţional al Institutului Naţional de Statistică din Bucureşti.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Primăria Capitalei preia în administrare şase terenuri de la Ministerul Apărării Naţionale

    „Vrem să demarăm cât mai urgent construirea de locuinţe sociale şi pentru tineri. Vom constitui un grup de lucru comun pentru a prelua în cel mai scurt timp terenurile aflate în administrarea MAPN”, a declarat Gabriela Firea, după o întâlnire avută miercuri cu ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

    Terenurile pe care Primăria Capitalei le vrea sunt pe Strada Odăi, în suprafaţă de 9.000 mp, 40.000 mp de pe Dimitrie Pompei şi 9.000 mp pe Strada Gheorghe Pătraşcu, potrivit unui comunicat de presă al PMB remis miercuri MEDIAFAX.

    „O prima măsură pe care am întreprins-o a fost identificarea unor terenuri care să se preteze la astfel de investiţii. O parte dintre acestea nu sunt, însă, în proprietatea municipiului Bucureşti, ci în proprietatea statului şi administrarea MAPN”, a mai declarat Gabriela Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o primărie din România vrea să mărească taxele şi impozitele după modificarea Codului Fiscal

    După Primăria Botoşani, şi reprezentanţii Primăriei Suceava au anunţat că vor majora taxele locale, în medie cu 19%, după modificările Codului Fiscal, care au făcut ca instituţia să piardă aproximativ 20 la sută din bugetul pe care îl are.

    Conform primarului Ion Lungu, decizia de majorare a taxelor şi impozitelor locale va fi adoptată în Consiliul Local la finalul lunii.

    “Taxele şi impozitele locale pentru 2018 se află în dezbatere. Primăriile vor pierde sume mari de bani prin reducerea impozitării pe venit de la 16% la 10%. Suntem forţaţi să majorăm taxele şi impozitele locale la anumite categorii, astfel încât să compensăm o parte din pierderile pe care le vom suferi din cauza impozitului pe venitul global (…) Mi-aş fi dorit să fi putut ţine pe loc taxele şi impozitele dar, aşa cum se ştie, anul viitor vor fi bani mai puţini. Avem investiţii în curs de derulare, care trebuiesc finalizate”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

    În medie, taxele şi impozitele locale percepute sucevenilor vor creşte cu 19 procente.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Revoluţia fiscală. Primăria Iaşi încearcă să blocheze, în instanţă, Codul Fiscal. Primarul Chirica invocă autonomia locală, “încălcată în mod flagrant”. Câţi bani pierde principalul oraş al Moldovei

    Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va ataca în instanţă Codul Fiscal.

    ”Mergem pe căile prevăzute de Constituţie, Avocatul Poporului şi vom cere sprijinul altor instituţii care pot contesta aplicarea unei legi, Înalta Curte, Ministerul Justiţiei şi procurorul general. Vrem să fie respectată legea care există în România, este vorba despre autonomia publică locală, care este încălcată în mod flagrant, pentru că există un articol de lege potrivit căruia autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate de o manieră rezonabilă asupra tututor alocaţiilor financiare cuvenite şi care nu sunt repartizate către acestea, ceea ce nu s-a întâmplat şi ceea ce ne afectează pe toţi într-un mod decisiv”, a spus Mihai Chirica.

    Potrivit edilului, autorităţile locale au fost puse ”într-o situaţie jenantă” cu băncile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au reuşit două tinere să strângă 200.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere în Bucureşti

    “Am lucrat mai mult decât de obicei, timp de un an de zile, pentru că am fost motivate şi aveam un plan clar de viitor”, spune Alexandra Manole, antreprenor franciză Studio20.

    Franciza Studio20 Double D are 12 camere diferite şi o capacitate de 25 de modele, din care 6 au început deja activitatea, deşi deschiderea a avut loc în mai puţin de o lună. Fiecare cameră este dotată cu aparatură de ultimă generaţie, LED-uri şi camera web în valoare de 2.000 euro/bucata.

    Prin acest studio de videochat, antreprenoarele Alexandra şi Olimpia speră să-şi recupereze investiţia în cel mult doi ani. Lunar, studioul poate genera între 150 şi 250 de mii de dolari încasări, din care 25% în medie merg către statul român, iar marjele de profit în industrie sunt de 10-15%.

    “Ne-am dori ca job-ul de model online să fie considerat un job normal. Până la urmă, noi aducem bani din afara ţării şi îi investim aici în ţară! Noi “exportăm frumuseţe” şi plătim o mulţime de taxe, contribuim la PIB. Şi suntem chiar noi două o dovadă vie a faptului că un model serios, care munceşte 3-4 ani de zile, poate strânge bani pentru orice îşi doreşte, îşi poate cumpăra propria casă, deschide propria afacere. Sperăm că din ce în ce mai multe modele să ne urmeze exemplu”, continuă Olimpia Gidoiu.
     
    Pentru a ajunge un model de top, precum cele două antreprenoare, modelele trebuie să lucreze între 8 şi 10 ore pe zi, 5-6 zile pe săptămână. Ele pot ajunge la câştiguri de până la 9.99 dolari/minut, mai ales dacă îşi fidelizează membrii. Este o carieră dificilă, cu multe provocări şi multă muncă, dar şi beneficiile sunt pe măsură.

    “Este esenţial să devii populară, să te cunoască membrii. De exemplu, dacă un bărbat te place, devine <abonat> la tine, ştie când intri, ştie cum să comunice cu tine, se leagă o relaţie. Dacă întârzii sau nu intri când ar trebui, ori lipseşti pur şi simplu…se mută la alt model. Suntem uimite de numărul foarte mare de modele care vor să lucreze la Studio20 Double D, care vor să lucreze cu noi 2 pentru că ne-au văzut şi apreciat ca modele şi au încredere că alături de noi pot reuşi”, spune Alexandra Manole.

    Până în prezent, Studio20 operează 13 studiouri de videochat în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Timişoara, Braşov, Cali (Columbia) si Los Angeles (SUA). Franciza Studio20 se poate multiplica în orice oraş mare sau mediu din România sau din lume.

    Piaţa mondială în care activează Studio20 este estimată la 10 miliarde de dolari pe an. Din calculele necesare constituirii caietului de franciză Studio20, reiese că piaţa autohtonă de profil se ridică la circa 300 de milioane de euro. Aceasta creşte permanent şi se poate dubla în următorii ani.
     
  • În ce au transformat două modele de videochat un fost sediu al Primăriei Capitalei. Acum FAC SUTE DE MII DE EURO