Venezuela s-a lovit de multe crize politice de-a lungul istoriei sale, însă indiferent de situaţie potenţialul economic al ţării nu a fost niciodată negat. Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe spatele aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili.
În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiţi din regiune.
La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.
Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol.
Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.
Chavez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Din păcate pentru el, preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.
Recent, guvernul a modificat constituţia ţării pentru a câştiga şi mai multă putere, deşi 80% din populaţia ţării nu-l mai vrea la conducere. Nicolas Maduro refuză să-şi dea demisia în ciuda unor proteste masive care au acaparat întreaga ţară şi în urma cărora au murit peste 100 de oameni. Aşadar, în condiţiile unei crize economice şi politice profunde, regimul preşedintelui Nicolas Maduro a devenit tot mai dependent de Rusia pentru finanţare, oferind în schimb Moscovei active ale companiilor de stat, în special din industria petrolieră, se arată într-o analiză a Reuters.
Compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA) este angrenată în negocieri cu firma rusă de stat Rosneft pentru cedarea unor participaţii în câteva din cele mai productive proiecte petroliere din Venezuela, potrivit unui oficial de rang înalt de la Caracas şi unor surse din industria energiei. În ultimii doi ani, regimul preşedintelui Maduro a devenit din ce în ce mai dependent de Moscova, după ce China şi-a redus expunerea în această ţară din cauza corupţiei şi criminalităţii. Multe companii multinaţionale şi-au redus sau închis operaţiunile locale din cauza gravei crize politice şi economice cu care se confruntă Venezuela.