BusinessMagazin

Tag: parinti

  • Creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa doar excepţional, a decis Senatul. Motivaţia iniţiatorilor

     Plenul Senatului a adoptat, cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, aprobată anterior tacit de Camera Deputaţilor.

    Propunerea legislativă, care are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD, prevedea iniţial ca nicio creşă să nu mai funcţioneze cu program de lucru săptămânal.

    Iniţiatorii arătau, în expunerea de motive la proiectul de act normativ, că este esenţial ca ambii părinţi să participe la creşterea şi educarea copiilor lor, să petreacă timp cu ei, pentru a le asigura confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie în dezvoltarea lor. Aceştia mai menţionau că este important ca părinţii să înţeleagă impactul emoţional negativ pe care îl are separarea, chiar şi pentru câteva zile, de copiii lor în vârstă de până la trei ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dana Gruia Dufaut, la BM Storytellers: Când a fost vorba să-mi aleg profesia, am zis foarte hotărât “eu vreau să fiu avocat!”

    Iată discursul Danei Gruia Dufaut la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2006 a fost pentru mine un an foarte important, deoarece am primit din mâinile domnului ambasador al Franţei o medalie – Ordinul Naţional al Meritului în grad de cavaler. De ce am primit eu această medalie? Sunt născută în România, însă crescută în Franţa. Am făcut în Franţa liceul şi Facultatea de drept şi am intrat în baroul din Paris în 1987. Dat fiind că părinţii mei au plecat din România când eram copil, România era pentru mine o ţară interzisă.

    După decembrie 1989, tatăl meu a vrut neapărat să ne întoarcem, aşa că mi-am luat o săptămână de concediu şi am străbătut Europa, în februarie 1990, cu maşina. Am trecut atunci prin Iugoslavia (încă se putea şi drumul era foarte bun) şi am ajuns în Bucureşti la sfârşitul lunii, când se vindeau în piaţă mărţişoare cu Petre Roman. Imaginile au fost un pic şocante pentru mine; când eşti copil totul este plăcut, aveam amintiri foarte frumoase din România. La 30 de ani am găsit o ţară tristă, dar în acelaşi timp am simţit că este o ţară cu potenţial.

    Tatăl meu a fost în anii ’70 un avocat de renume în România, iar bunicul meu, Andrei Rădulescu, a fost ultimul preşedinte al Curţii de Casaţie din România înainte de sosirea comuniştilor. Dreptul era ceva bine ancorat în familie mea. Când a trebuit să aleg, la 18 ani, o facultate, ştiam că una dintre opţiunile părinţilor mei ar fi fost să fiu medic, deoarece în România medicii aveau mai multe şanse să treacă frontiera decât un avocat ale cărui diplome nu erau recunoscute în afara ţării.

    Când a fost vorba să-mi aleg profesia eu, care nu înţelesesem de ce părinţii mei ţineau neapărat să fiu medic, am zis foarte hotărât “eu vreau să fiu avocat!”. Amândoi s-au uitat la mine şi au zis “care-i problema?”. “Păi nu spuneaţi voi că trebuie să fiu medic?”. “Da, dar asta era într-o altă viaţă, când trăiam în România, când era vorba ca eventual să poţi într-o zi să duci meseria în alte părţi şi diplomele să fie recunoscute”.

    În 1991 am deschis în România prima firmă, după care am lucrat un număr de ani buni pe legea societăţilor comerciale, care abia era implementată, cel puţin 100 de dosare pe privatizări. Ulterior a venit vremea să mă înscriu în Baroul Bucureşti, pentru că lucram cu societăţi franceze, dar pe teritoriul României. În 2002 am făcut făcut o teză de doctorat, mi s-au echivalat diplomele franceze, după care am putut să mă înscriu în Baroul Bucureşti ca avocat cu drepturi depline şi să deschid în 2002 cabinetul de avocatură care astăzi are 35 de persoane şi 15 avocaţi. Aventura României a continuat, pentru că m-a tras aţa înapoi.

    La sfârştul anilor ’90 eram fericită să mă întorc, deşi părinţii meu au făcut nişte eforturi când au plecat, la o vârstă înaintată, dar după aceea m-au înţeles că veneam într-o ţară plină de oportunităţi. Îmi amintesc că în 1990 erau 470 de avocaţi în Baroul Bucureşti, care erau nişte supravieţuitori. La vremea respectivă avocatul nu avea poziţia pe care o are astăzi, nu era o persoană respectată, era un auxiliar al justiţiei care lucra foarte mult drept civil, drept penal, iar dreptul comercial era monopol de stat. A fost o epocă interesantă, în care am adus în România mai multe companii franceze, iar în 1996 Ambasada Franţei m-a rugat să devin consilierul lor pe probleme economice. Aşa se face că zece ani mai târziu, în 2006, am avut onoarea să primesc această medalie.

  • iPad-uri de aur, majordom şi dulciuri cât cuprinde: cum îi răsfaţă unii părinţi pe cei mici când nu au timp de ei – GALERIE FOTO

    Burj Al Arab, un hotel de lux din Dubai, a lansat un pachet special pentru copii atunci când părinţii rezervă o cameră de minim 1.100 de dolari pe noapte.

    Camerele pentru copii sunt dotate cu Xbox, iPad-uri de aur sau Playstation, iar cei mici au la dispoziţie un majordom care să le satisfacă toate dorinţele.


    Pachetul este gratuit dacă părinţii rezervă o cameră de minim 1.100 de dolari pe noapte. Dacă se plictisesc în cameră, copiii pt merge la parcul de distracţii aflat la doar 500 de metri depărtare.

  • Ce locuinţe de lux le cumpără chinezii copiilor lor (GALERIE FOTO)

    Deşi China are destule universităţi bune, mulţi părinţi cu posibilităţi materiale preferă să-şi ştie copiii studenţi la universităţi prestigioase din afara ţării, pentru a vedea cum e să trăieşti în altă ţară şi a beneficia de un sistem educaţional ceva mai flexibil decât cel din ţara lor, scrie Wall Street Journal.

    Părinţii cumpără proprietăţi imobiliare cât mai scumpe, în speranţa că într-o bună zi viitorii studenţi le vor folosi, iar până la acel moment le închiriază, creând astfel o sursă suplimentară de venit din care să plătească cheltuielile copiilor la facultate.  Spre exemplu, o mămică grijulie a achiziţionat nu demult cu 6,5 milioane de dolari un apartament în clădirea One57 din Manhattan, pentru fetiţa ei în vârstă de doar doi anişori, pe care speră să o vadă cândva frecventând cursurile New York University sau Columbia University. Un părinte se pregăteşte să cumpere o casă la Melbourne, în Australia, iar un altul a ales o locuinţă de 8 milioane de dolari lângă Seattle.

    Un alt motiv pentru care chinezii preferă apartamente în străinătate pentru copiii lor este şi creşterea foarte mare a preţurilor în oraşele importante ale ţării, astfel încât preţurile cerute în SUA nu li se par exagerate. Tendinţa nu a scăpat neobservată de dezvoltatorii care au început să meargă în China la târguri imobiliare, spre a prezenta oferte potrivite pentru studenţi, cum ar fi 1321 Seneca, un turn de apartamente cu 24 de etaje din Seattle.

  • Florin Popescu: Procurorii m-au anunţat că pun sechestru pe casa mea şi pe cea a părinţilor mei

     Florin Popescu a fost citată să se prezinte marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

    La ieşirea din sediul DNA, Florin Popescu a spus că anchetatorii l-au chemat pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că s-a instituit sechestru asigurător pe locuinţa lui dar şi pe cea a părinţilor săi.

    Popescu a mai spus că urmează să dea o declaraţie în acest caz, arătând că este la dispoziţia anchetatorilor şi că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

    DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fugit din România şi a ajuns în Canada doar cu hainele de pe el. Acum e milionar în dolari

    Călin Rovinescu a ajuns în Montréal când avea cinci ani, cu vaporul, împreună cu părinţii, sora mai mare şi bunica. După o jumătate de secol, a ajuns unul dintre cei mai bine plătiţi executivi români din lume, iar amintirile despre România, deşi puţine, îl fac în continuare să zâmbească.

    “Dacă mi-aţi fi pus întrebări în limba română, aş fi înţeles, dar nu pot să vă şi răspund, pentru că nu mă exprim foarte bine”, a spus glumind Călin Rovinescu la sfârşitul interviului cu jurnaliştii din România, pe care i-a întâlnit la reuniunea din Viena a membrilor consiliului director pentru planificarea strategiei pentru anul următor a alianţei aviatice Star Alliance.

    Executivul în vârstă de 58 de ani, îmbrăcat în costum negru, cu cravată roşie şi cu părul grizonat, este unul dintre cei mai bine plătiţi români, cu un salariu care, cu tot cu un generos bonus de fidelizare, a ajuns în 2012 la 9,5 milioane de dolari. CEO-ul zâmbea des şi părea mai destins decât în timpul conferinţei, unde împărţea pupitrul cu Mark Schwab, CEO al Star Alliance, cu Christoph Franz, CEO al Lufthansa, şi cu Rohit Nandan, preşedinte şi managing director al companiei Air India, pentru care a fost anunţată integrarea în alianţă la eveniment.

    Compania condusă de Rovinescu este una dintre cele mai competitive companii aviatice din lume, cel mai puternic argument fiind profitul de 131 de milioane de dolari din 2012, într-o industrie în care pierderile şi ameninţarea falimentului sunt la ordinea zilei. În 2013, acţiunile au crescut cu 277%, creşterea fiind întrecută, dintre companiile aviatice nord-americane, doar de gigantul American Airlines.

    Deocamdată, originea CEO-ului Air Canada este singura legătură a companiei cu România, aspect care s-ar putea modifica în următorii ani. În cele 20 de minute pe care le-a destinat jurnaliştilor români, Rovinescu a explicat posibilitatea introducerii zborurilor către România ale transportatorului canadian. „Este o chestiune de timp şi de dezvoltare a industriei aviatice odată ce ţara va creşte numărul de afaceri din diferite părţi ale lumii. Nu este suficient să ai un zbor pe săptămână, acest model funcţiona în trecut, dar acum operaţiunile pot avea succes doar în cazul curselor zilnice”, a explicat Rovinescu. Aderarea transportatorului naţional TAROM în alianţa SkyTeam şi nu în cea condusă de Rovinescu se justifică prin acoperirea pe care alianţa o are deja în regiune prin companiile membre ale Lufthansa Group, Lufthansa, Austrian şi Swiss: „Europa Centrală şi de Est este bine acoperită, putem spune că Star Alliance este alianţa  care acoperă cel mai bine România„.

    Rovinescu nu s-a ferit în a oferi soluţii pentru companiile autohtone, executivul fiind de părere că modelul Air Canada poate fi urmat de acestea: „România se confruntă cu provocări proprii în contextul economic actual şi nu este uşor pentru companiile din ţara aflată într-o etapă de dezvoltare să obţină ceea ce pot şi companiile cu tradiţie. Cred că pot învăţa din exemplul nostru„, a explicat Călin Rovinescu.

    Situaţia actuală a Air Canada este cu totul diferită faţă de perioada din  2009, când Rovinescu a devenit CEO şi compania părea să fie un avion în prăbuşire din cauza crizei globale. Situaţia turbulentă de atunci a fost unul dintre motivele alegerii lui Rovinescu în poziţia de CEO, potrivit relatărilor din presa canadiană.

     

  • Părinţii şi sora Aurei Ion, audiaţi la Parchetul instanţei supreme

     Familia Aurei Ion, studenta la Medicină decedată în ianuarie, în accidentul aviatic din Apuseni, s-a constituit parte civilă în dosar, nestabilind deocamdată suma pe care o va solicita ca daune morale, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul şi le-au solicitat să facă precizări referitoare la datele din anchetă, au precizat sursele citate.

    Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, a declarat că în cadrul audierii nu a fost nimic nou. “Tot ce s-a prezentat în presă a fost regăsit şi în declaraţii. Nu este nimic nou, a fost doar o confirmare”, a spus aceasta.

    Întrebată dacă sunt şi nume de miniştri care vor fi traşi la răspundere pentru accidentul din Apuseni, sora Aurei Ion a spus că nu au fost oferite detalii, anchetatorii le-au pus doar dosarul la dispoziţie şi vor trebui să lucreze cu avocaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reţinute. Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier ANSV, cercetaţi de DIICOT. Depozitul părinţilor Soranei Cârstea, percheziţionat

     UPDATE 11:17 – Depozitul din Târgovişte al părinţilor Soranei Cârstea, percheziţionat în dosarul de evaziune -surse

    Anchetatorii au percheziţionat, în ancheta privind evaziunea fiscală, şi depozitul alimentar din Târgovişte al părinţilor jucătoarei de tenis Sorana Cârstea, de unde au ridicat mai multe documente, reprezentanţii firmei nefiind printre cei duşi la audieri, au declarat, joi, surse judiciare.

    Potrivit surselor citate, anchetatorii au percheziţionat timp de mai multe ore depozitul alimentar al familiei Cârstea, iar la final au fost ridicate documente, care vor fi verificate în cadrul anchetei.

    Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier ANSV, cercetaţi de DIICOT

    Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se vede lumea la pagina 266

    Unii poate îşi vor aduce aminte de un film apărut în urmă cu două decenii, care se numea “Uleiul lui Lorenzo”; povestea, inspirată de un caz real, a unor părinţi care luptă pentru sănătatea copilului lor, diagnosticat cu o boală prea rară pentru a stârni interesul cercetării medicale şi prea complicată pentru restul oamenilor, care se resemnează. “Scânteia, povestea unei mame care a crescut un geniu”, de Kristine Barnett, este o poveste asemănătoare; geniul din titlu este Jacob Barnett, acum în vârstă de 16 ani, un adolescent cu un IQ mai mare decât al lui Einstein, văzut deja drept un candidat serios la un premiu Nobel. Dar în fragedă copilărie Jake Barnett a fost diagnosticat cu autism.

    Copilul s-a retras într-o lume a lui, compusă din tăceri, cartonaşe cu litere colorate, cutii cu cereale răsturnate, rafturi de dulap şi fire de lână colorate aşezate laborios în motive geometrice prin casă. A intrat într-un program pentru copii cu nevoi speciale, dar nu a înregistrat progrese. Drept urmare, mama a decis să aplice propriul său sistem de lucru cu copilul, sistem care i-a scos la iveală acestuia realele aptitudini; la trei ani conversa cu un astronom, la observator, asupra sateliţilor lui Marte. Ceva mai târziu Jake a dovedit că putea memora 200 de zecimale ale lui “pi”, pe care le spunea şi într-un sens, şi în celălalt, iar la nouă ani lucra la propria teorie în astrofizică. Un copil despre care “sistemul” a afirmat că nu va putea să citească vreodată. Obstacolele nu au fost puţine pentru familia Barnett: fratele mai mic al lui Jake, Wesley, s-a dovedit a fi bolnav şi un copil cu nevoi speciale, şi chiar Kristine a suferit un atac cerebral la vârsta de 30 de ani şi a fost diagnosticată cu lupus. Cum a depăşit familia Barnett toate aceste obstacole, determinarea şi dârzenia lor sunt lucruri de mirare.

    Sigur, Jake Barnett este o excepţie, iar nu toţi copiii cu nevoi speciale îi seamănă. Mulţi chiar au nevoie de dedicaţie cotidiană şi de atenţie permanentă, iar răspunsul lor nu va fi semănând cu cel pe care l-a oferit Jake. Pe de altă parte, cred că şi sistemul de îngrijire, specialiştii şi educatorii ar trebui să se dovedească mai elastici, mai înţelegători şi să nu încerce să înghesuie cel mai fascinant lucru din lume – personalitatea umană – în aceleaşi şi aceleaşi forme fixe. Cel puţin aşa văd eu, la pagina 266.

    Toate cele de mai sus – suferinţele copiilor, alegerile pe care trebuie să le facă părinţii, o anume lipsă de sensibilitate a sistemului, a celor meniţi să se ocupe de cazurile speciale – sunt lucruri care nu ne plac, pentru că ne scot din confortul obişnuit şi ne dau palme grele. Dovadă stă chiar “Lorenzo’s Oil”, care a avut nominalizări la Oscar şi critici cât se poate de favorabile, dar care nu a fost un succes de casă – a avut încasări de sub 8 milioane de dolari, la un buget de 30 de milioane. Dar dacă tu ai fi fost în locul Kristinei Barnett?

    Kristine Barnett – “Scânteia. Povestea unei mame care a crescut un geniu”, Editura Publica, Bucureşti, 2014

  • Animalul social, sau unde greşesc cei frumoşi, bogaţi şi puternici

    Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor, într-o manieră apropiată, dar diferită de a cunoscutului Malcolm Gladwell. De altfel, nici Brooks nu este departe, social vorbind, de Gladwell: este senor editor la The Weekly Standard şi editor colaborator la Newsweek, dar a colaborat şi cu The Wall Street Journal, The New York Times sau The Washington Post.

    Şi cine poate „vinde„ mai bine cartea decât autorul însăşi: într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: „Am invadat Irakul cu o armată oarbă la realităţile culturale şi psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriştii sunt creaturi raţionale care nu ar face nimic stupid… Şi asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentaţi din punct de vedere social sunt complet dezumanizaţi când se gândesc la strategie?

    Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Şi anume că, timp de secole, am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard.

    Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor…Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta„. Sperând că v-am trezit curiozitatea, nu o să vă mai spun decât ultima propoziţie din carte; este momentul morţii personajului principal: „Harold înţelesese că viaţa este o neţărmurită întrepătrundere de suflete”.