Tag: New York

  • Air France KLM a anunţat reduceri de 40% la preţurile biletelor de avion. Vezi ce preţuri practică alte companii aeriene pentru aceleaşi destinaţii

    Air France KLM îşi va reduce preţul biletelor de avion cu până la 40%, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.  Astfel, vor beneficia de preturi mai mici peste 100 de destinatii din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa dar si din zona Caraibelor si a Oceanului Indian. Potrivit informaţiilor transmise, în lista destinatiilor cu preturile reduse se afla principalele puncte de calatorie ale pasagerilor romani din Asia si America de Nord. Pe continentul nord – american preturile incep de la 540 euro pentru un bilet dus-intors la Miami, 569 euro pentru un bilet dus-intors la Toronto si 584 euro pentru un bilet dus-intors la New York, Boston si Montreal. Pentru calatorii care isi doreau sa ajunga in Brazilia, Air France KLM a anuntat ca a pus in vanzare bilete incepand de la 599 euro de persoana, dus-intors, incluzand o reducere de 35 – 40% fata de pretul normal al biletului. Turistii isi pot achizitiona bilete cu pana la 50% discount, cu preturi incepand de la 499 euro pentru Mumbai, Delhi, Beijing si de la 519 euro pentru Hong Kong si Shanghai. Pentru Singapore, preţurile încep de la 559 euro de persoana, dus-intors. Potrivit reprezentanţilor companiei, turistii vor putea sa isi rezerve destinatia dorita pana pe 26 Ianuarie 2016 iar calatoria va trebui efectuata pana pe 26 iunie 2016 (data intoarcerii in tara). Totodată, compania a anunţat şi reducerea tarifului de bază pentru călătoriile la Amsterdam, de la 159, la 139 de euro.

    Reducerile de preţuri anunţate de reprezentanţii Air France KLM vin în contextul în care celelalte companii aeriene practică  preţuri competitive pentru destinaţiile menţionate. Astfel, costul unui bilet dus-întors cu polonezii de la LOT Polish Airlines pentru New York pornesc de la 565 de euro, de la 580 de euro cu compania germană Lufthansa şi de la 550 de euro cu Air Berlin, potrivit informaţiilor de pe site-urile companiilor. Există chiar şi o variantă low cost pentru această rută  prin intermediul companiei norvegiene low cost de lung curier Norwegian, prin hub-ul din Oslo. Pretul biletelor dus-intors prin intermediul Norwegian si al unei companii low cost ce zboara din Romania porneste astfel de la 450 de euro. Pentru ruta Beijing, o călătorie dus întors cu LOT Polish Airlines porneşte de la 544 de euro, iar cu Lufthansa, de la 541 de euro (preturile au fost calculate pentru intervalul de calatorie 1-7 martie).

     

  • Cea mai mare reţea gratuită de WiFi se lanseză la New York

    Cea mai mare şi rapidă reţea WiFi municipală este instalată în New York de un grup de companii ce include Google. LinkNYC va oferi conexiune gratuită cu viteze de până la un gigabit pe secundă, folosind un lanţ de 7.500 de puncte wireless ce vor fi amplasate în vechi cabine telefonice. Conexiunile vor fi de aproximativ 20 de ori mai rapide decât cele broadband disponibile acum în oraşul de pe Hudson.

    Primele două “Link kiosks” vor fi prezentate marţi pe Third Avenue: turnurile de 2,7 metri vor funcţiona ca transmiţătoare WiFi ultra rapide pentru a înlocui firele de cupru ce legau în trecut cabinele telefonice, scriu cei de la FInancial Times.

    Fiecare “chioşc”, aşa cum au fost denumite, va include un telefon hands-free, o tabletă Android pentru browsing şi două ecrane digitale ce vor rula reclame, banii încasaţi urmând a fi folosiţi pentru finanţarea serviciului de mentenanţă a spaţiilor.

    Clienţii vor fi invitaţi să testeze serviciul la finalul acestei luni, iar LinkNYC plănuieşte să mai instaleze 500 de chioşcuri până în luna iulie.

    “Aceste spaţii vor înlocui vechile cabine telefonice cu structuri ce oferă WiFi gratuit”, a explicat Stanley Shor, un oficial din primăria New York. Iniţiativa face parte din planul primarului Bill de Blasio de a scădea deficienţele digitale ale oraşului: una din patru familii din New York nu are acces la o conexiune broadband.

    Serviciul este destinat persoanelor care doresc acces la internet atunci când circulă pe străzile din New York, dar va putea fi folosit şi din interiorul apartamentelor de către cei care locuiesc în apropiere de un chioşc, existând astfel posibilitatea de a renunţa la un abonament plătit.

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.
     

  • Arta prin poştă

    O joacă începută cu o felie de pâine prăjită trimisă prin poştă s-a transformat într-o adevărată îndeletnicire pentru un artist britanic, Peter Liversidge. Acesta, scrie The Independent, expediază către diverse persoane tot felul de obiecte, de la titirezi la mere sau cozi de topor, dar nu numai, neîmpachetate, pe care lipeşte timbrele necesare, practica sa încadrându-se la ceea ce se numeşte artă poştală.

    De ceva vreme, destinatarii trimiterilor sale sunt şi unele galerii de artă, prima lucrare expediată către acestea fiind un scaun dezasamblat şi plin, bineînţeles, de timbre, recunoaşte artistul. Liversidge are şi colaboratori, cum ar fi o poştăriţă din New York, căreia îi trimite piesele care formează o instalaţie de artă poştală pe care aceasta le asamblează după cum crede de cuviinţă la o galerie din oraşul american.

  • Arta prin poştă

    O joacă începută cu o felie de pâine prăjită trimisă prin poştă s-a transformat într-o adevărată îndeletnicire pentru un artist britanic, Peter Liversidge. Acesta, scrie The Independent, expediază către diverse persoane tot felul de obiecte, de la titirezi la mere sau cozi de topor, dar nu numai, neîmpachetate, pe care lipeşte timbrele necesare, practica sa încadrându-se la ceea ce se numeşte artă poştală.

    De ceva vreme, destinatarii trimiterilor sale sunt şi unele galerii de artă, prima lucrare expediată către acestea fiind un scaun dezasamblat şi plin, bineînţeles, de timbre, recunoaşte artistul. Liversidge are şi colaboratori, cum ar fi o poştăriţă din New York, căreia îi trimite piesele care formează o instalaţie de artă poştală pe care aceasta le asamblează după cum crede de cuviinţă la o galerie din oraşul american.

  • Tânăra care la 19 ani conduce o publicaţie cu 80 de angajaţi, a editat patru cărţi si jucat într-o piesă de teatru pe Broadway

    Tavi Gevinson nu este o fată tipică de 19 ani. Până acum a editat patru cărţi, a jucat într-o piesă de teatru pe Broadway şi conduce Rookie, o publicaţie online cu 80 de angajaţi, relatează Business Insider.

    În plus, tânăra a pozat pentru celebra fotografă, Annie Leibovitz, pentru calendarul Pirelli 2016. Pentru prima dată, calendarul nu mai conţine fotomodele nud sau semi-nud, ci femei din diferite domenii, care întruchipează succesul. Amy Schumer, Patti Smith, Serena Williams , Tavi Gevinson sunt doar câteva dintre femeile care au pozat pentru noul calendar.

    Gevinson şi-a început cariera de la o vârstă fragedă. La 11 ani a lansat blogul Style Rookie, care a devenit o senzaţie în comunitatea de fashion. Trei ani mai târziu, în 2010, ea lua interviuri la New York Fashion Week.

    La doar 15 ani a pornit Rookie, publicaţia online adresată adolescenţilor. “Îmi aduc aminte când am început Rookie că tata m-a întrebat cum o să fac şi asta, având în vedere că sunt tot timpul la şcoală. I-am răspuns că o să public trei articole pe zi, după şcoală, seara şi ultimul înainte de culcare, atunci când adolescenţii au timp liber”, a spus ea.

    “Am fost foarte încântată să apar în acest calendar (Pirelli) alături de atâtea femei incredibil. Este un produs iconic, tot timpul l-am apreciat, însă mă bucur că merge într-o direcţie nouă”, este de părere Tavi.

    În prezent, Tavi scrie în continuare despre modă, dar s-a îndreptat şi spre alte domenii-iubire, feminism, cultură pop etc.
    Anul trecut, ea a jucat alături de Michael Cera şi Kieran Culking în piesa de teatru “This is Our Youth”. În ianuarie 2016 va juca în piesa “The Crucible” de Arthur Miller.

    S-a mutat din Chicago în propriul apartament în New York. “Merg în fiecare seară la premiere, lecturi sau la evenimente. Scriu despre toate. Încerc să sintezizez evenimentele cât mai bine. Încă am multe de învăţat”, a mai spus Tavi.
    În 2012 a publicat “Rookie Yearbook One”, o colecţie de articole, interviuri, eseuri şi ilustraţii realizate de comunitatea Rookie. A patra ediţie a fost publicată în octombrie 2015.

  • S-a mutat la New York cu doar 400 de dolari în buzunar, iar acum face 25.000 de dolari pentru un clip de 6 secunde – VIDEO

    Jerome Jarre, 24 de ani, este una dintre personalităţile celebre pe platforma video, Vine, unde are nu mai puţin de 8.5 de milioane de fani.
    Jarre s-a născut în Albertville, Franţa unde a fost crescut de mama sa. La vârsta de 19 ani a renunţat la facultate şi s-a mutat în China pentru un an. Acolo a învăţat engleză, chineză şi a dezvoltat mai multe start-up-uri. A învăţat engleză ascultând audiobook-ul “Crush it” a lui Gary Vaynerchuk. Un start-up fondat de el în China a avut succes, iar cu banii obţinuţi s-a mutat la Toronto, unde a co-creat o companie de software, Atendy, alături de Christopher Carmichael.

     

    Ştia de Vine încă de la lansare şi a făcut primul clip video în ianuarie 2013. După şase luni strânsese deja 20.000 de fani, iar acum are peste 8 milioane de fani, iar clipurile lui  au peste 1 miliard de vizualizări. Jerome Jarre s-a mutat şi pe Snapchat unde a realizat proiecte narative de 2 minute. Show-ul  este susţinut de nimeni altul decât Robert De Niro.

    A făcut un clip în fiecare zi şi a căştigat popularitate, iar asta i-a atras atenţia lui Vaynerchuk cu care a început o agenţie de talente pentru vedetele de pe platformele online precum Vine sau Snapchat.

    S-a mutat la New York în 2013 doar cu 400 de dolari în buzunar şi nu avea un loc unde să stea. “În primele două săptămâni am dormit pe podeaua unui tip, apoi l-am convins pe Gary Vaynerchuk să facem o afacere. Nu i-am spus, dar în primele şase luni am dormit la birou”, a declarat el.

    A fost invitat de Ellen DeGeneres să prezinte pe Vine ceremonia premiilor Oscar, unde realizat clipuri cu celebrităţi precum Pharrell Williams, Ashton Kutcher sau Kristen Bell.A refuzat o ofertă de sponsorizare în valoare de 1 milion de dolari deoarece nu a vrut să susţină un produs alimentar nesănătos.

    Companiile îl plătesc cu 25.000 de dolari pentru un clip pe Vine şi cu 35.000 pentru un video Snapchat.

  • Cum arată un apartament din statul New York care poate fi închiriat cu 300.000 euro pe luna

    Situat deasupra istoricului hotel Lowell din zona Upper East Side din Manhattan, un apartament cu trei camere a ajuns recent pe piaţă de închirieri pentru enorma sumă  300.000 $ pe luna. Penthouse-ul de aproximativ 2900 de metri pătraţi este complet mobilat, fiind dotat  inclusiv cu  un laptop Apple şi cinci telefoane fixe. Apartamentul  are trei dormitoare şi trei bai dintre care una este de-a dreptul uimitoare, fiind acoperită cu marmură italiană.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Vezi fotografiile uimitoare ale unui român, fost bancher, devenit fotograf. A vizitat până acum 70 de ţări – GALERIE FOTO

    Andrei Duman este  fotograf specializat în fotografia de călătorie, aeriană şi de peisaje. Duman s-a născut în Bucureşti în 1982, însă a fost crescut şi educat în Anglia, unde a obţinut în 2005 o diplomă de master în Finanţe şi Investiţii de la Universitatea York. Însă el nu s-a făcut remacat în domeniul finanţelor, ci datorită fotografiilor sale spectaculoase.

    “Cariera mea a fost împărţită în două: ziua lucram în domeniul finanţelor, dar adevărata mea pasiune este călătoria şi fotografia şi am încercat să mă dedic pasiunii mele cât de mult am putut”, a declarat Duman pentru Daily Mail. Din Anglia s-a mutat la New York unde a trăit câţiva ani înainte să se stabilească la Los Angeles.

    Pasiunea pentru fotografie a început când se afla în turnee internaţionale în calitate de jucător de tenis semi-profesionist, înainte de a-şi începe cariera de bancher de investiţii, lucru care i-a permis să viziteze 70 de ţări până acum, potrivit site-ului Gallery 825 din L.A.

    “Vreau să văd tot. Cu cât sunt mai departe de oraşele mari, în spaţiile deschise, cu atât mă simt mai bine. Vreau să văd cum trăiesc oamenii din diferite zone, ce mănâncă, ce experienţe au. Cred că cu toţi ar trebui să explorăm mai mult. Să vedem ce se află în spatele acelui deal, acelui canion”, a spus el.

    Deşi acoperă mai multe zone în fotografie, Duman este cel mai interesat de fotografia aeriană. S-a plimbat zeci de ore cu avioane şi elicoptere pentru a surprinde imagini incredibile de la sute de metri distanţă.

    “Am învăţat mai multe despre viaţa din călătoriile mele şi din întâlnirile cu oameni decât prin orice alt mod şi vreau să văd cât mai mult din planeta noastră”, a mai spus el.

    Operele acestuia au fost expuse în galerii precum Iris Gallery din Aspen, Colorado, Keystone Gallery din Los Angeles sau BG Gallery din Santa Monica.

    Pe 14 septembrie 2015, artistul şi-a deschis propria galerie (Andrei Duman Gallery) în Los Angeles.  “Deschiderea acestei galeri este o culminare a muncii mele”, a declarat Duman.   

    GALERIE FOTO

  • Povestea omului care scăpat din două atacuri teroriste. A supravieţuit atacurilor de la World Trade Center şi de la teatrul Bataclan din Paris.

    La 14 ani după ce a supravieţuit atacurilor de la World Trade Center, în New York, un american a fost rănit în timpul atentatului de la teatrul Bataclan din Paris.

    Bărbatul de 36 de ani a fost împuşcat în picior în timp ce fugea din teatrul Bataclan, unde terorişti ai Statului Islamic au omorât 89 de persoane.

    Matthew asista la concertul susţinut de formaţia Eagles of Death Metal când teroriştii au pătruns în clădire şi au deschis focul. “Am recunoscut imediat sunetul unui foc de armă”, a spus tânărul. “Probabil că face parte din cultura mea americană”. Fiind rănit, el povesteşte cum a reuşit să se târască până la ieşire folosind pauzele în care teroriştii îşi reîncărcau armele. Ajuns afară, el s-a prăbuşit pe stradă; norocul său a fost că Daniel Psenny, un jurnalist de la Le Monde, i-a sărit în ajutor.

    Este a doua oară când Matthew scapă dintr-un atentat: în 2001, atunci când al-Qaeda a lovit turnurile gemene din New York, el se afla la baza uneia dintre clădiri. “Am alergat aproape jumătate de Manhattan”, povesteşte Matthew celor de la The Telegraph. “Dar ce s-a întâmplat la Bataclan a fost de 1.000 de ori mai rău.”