BusinessMagazin

Tag: intalnire

  • O româncă de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail

  • O navă americană a fost şicanată de avioane de luptă ruseşti – VIDEO

    Distrugătorul purtător de rachete USS Donald Cook a avut o întâlnire ostilă cu un avion rusesc în Marea Baltică, informează site-ul Americas Navy.

    Pe 11 aprilie Donald Cook efectua antrenamente cu un elicopter miliatar aliat când două avioane ruseşti SU-24 au făcut numeroase treceri la altitudine mică pe lângă ambarcaţiune. Una dintre treceri a avut loc în timp ce elicopterul aliat era alimentat pe puntea navei şi a fost considerată de periculoasă de către comandantul navei. Ca o măsură de siguranţă, operaţiunile de zbor au fost suspendate până când avioanel ruseşti au părăsit zona.

    A doua zi, 12 aprilie, nava a avut o altă întâlnire cu forţele ruseşti. De data aceasta, un elicopter KA-27 Helix a realizat mai multe treceri joase în jurul navei. Şi aceste acţiuni au fost considerate nesigure şi neprofesioniste de către comandatul navei. 40 de minute mai târziu, alte două avioane ruseşti au trecut pe lângă Donald Cook. Avioanele de luptă ruseşti au simulat o acţiune de atac şi nu au răspuns la alertele navei.

    “Ne îngrijorează astfel de manevre. Aceste acţiuni au potenţialul de a escalada în mod inutil tensiunile dintre cele două ţări”, au declarat oficiali americani.

     

  • Charlize Theron va juca în “Furios şi iute 8” alături de Vin Diesel şi Dwayne Johnson

    Charlize Theron se va întâlni cu cineastul F. Gary Gray a doua oară. Actriţa născută în Africa de Sud a mai lucrat cu regizorul în filmul “Italian Job” din 2003.

    Potrivit Variety, Charlize Theron va juca în “Furios şi iute” alături de Vin Diesel, Dwayne Johnson, Jason Statham şi Michelle Rodriguez. Povestea acestui nou episod din franciza “Furios şi iute” nu a fost încă devoalată de producători, iar rolul actriţei a fost descris în manieră foarte vagă. Conform Variety, actriţa va juca un personaj negativ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • Preşedintele “Asociaţiei Colectiv”: Ne dorim să participăm la întâlnirea dintre Guvern şi Arafat, „minte cu neruşinare”

     Raed Arafat „minte cu neruşinare” în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) în noaptea de 30 octombrie, la Colectiv, a declarat Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, pentru MEDIAFAX.

    Totodată, Eugen Iancu susţine că membrii asociaţiei, victime ale incendiului din Colectiv, “doresc să participe la întâlnirea dintre Guvern şi Arafat”.

    În ceea ce priveşte răspunsul DSU la Raportul Corpului de Control al Guvernului, Iancu spune că „ar trebui să răspundă la faptul că victimele s-au urcat în salvări şi salvările nu plecau, astfel încât unele victime s-au dat jos din ambulanţe şi au plecat prin mijloace proprii la spital”, a spus Iancu.

    Motivul pentru care salvările spitalelor nu plecau era faptul că medicii realizau manevre de prim-ajutor pentru victime, iar ambulanţele SMURD nu ar avea medici la fel de bine calificaţi, spune Iancu. „Ar trebui să răspundă pentru faptul că paramedicii SMURD nu au dreptul să facă o injecţie, să pună perfuzii. Să spună câtă adrenalină au avut pe maşini”, a spus Iancu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VIZITĂ ISTORICĂ: Barack Obama se află în Cuba, după decenii de ostilitate. Este primul preşedinte american care pune piciorul în Cuba, după aproape 90 de ani

    Preşedintele american Barack Obama a sosit în Cuba duminică, devenind primul şef de stat american în funcţie care vizitează această ţară în ultimii aproape 90 de ani, relatează The New York Times

    “Que bolá Cuba? (Ce mai faceţi?) Tocmai am aterizat aici şi abia aştept să mă întâlnesc şi să primesc veşti direct de la poporul cubanez”, a scris preşedintele america într-un mesaj postat pe Twitter imediat ce a sosit la Havana, potrivit The Guardian, informează Mediafax.

    Această vizită – rezultatul unei schimbări de politică uluitoare, în urmă cu 15 luni – este menită să strângă relaţiile dintre cei doi vechi inamici şi “să exorcize una dintre ultimele fantome ale Războiului Rece”, comentează NYT.

    În pofida entuziasmului faţă de această vizită – de neconceput în urmă cu puţin timp -, schimbările la care speră Washingtonul ar putea întârzia să se concretizeze.

    Ministrul cubanez de Externe a amintit joi, într-o alucuţiune, pe un ton ferm, că Havana nu este dispusă să evoce teme care ţin strict de suveranitatea ţării.

    “Nimeni nu poate pretinde ca ţara să renunţe la vreunul dintre principiile sale (…) pentru a avansa către normalizarea” relaţiilor cu Statele Unite, a subliniat el.

    Vizita din scurt a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, vineri şi sâmbătă, la Havana, le-a trimis alt mesaj americanilor: al solidarităţii neclintite a Cubei faţă de aliatul său socialist, mereu pregătită să recurgă la retorica antiimperialistă.

    Citiţi aici cum s-a dezvoltat piaţa neagră pentru distribuţia produselor media în Cuba. Deşi accesul la Internet este foarte limitat, cubanezii urmăresc în fiecare zi seriale şi filme americane.

  • De zece ori Stairway to heaven

    În patru decenii de la lansare, cântecul Stairway to Heaven al celor de la Led Zepplein a adus în jur de 600 de milioane de dolari şi a rulat, neîntrerupt, mai bine de 45 de ani la radiourile din întreaga lume. Aş pune în balanţă cu aceste numere un grafic pe care l-am văzut recent şi care arată că în 2015, pentru prima dată în istoria muzicii comerciale, vânzările de muzică veche le-au depăşit pe cele de muzică nouă. În numere e cam aşa: în 2005 muzica veche valora în Statele Unite în jur de 225 de milioane de dolari, iar muzica momentului 400 de milioane de dolari.

    Într-un deceniu, tendinţa muzicii vechi a fost de scădere spre 123 de milioane de dolari, scădere nu la fel de abruptă ca în cazul muzicii noi, ajunsă acum la 118 milioane dolari. Explicaţia mea este faptul că muzica s-a transformat dintr-o afacere „de suflet“ într-o afacere pur şi simplu, dominată de interese pe termen scurt şi mai puţin de calitatea produsului în sine (este aceasta şi explicaţia pentru nesfârşita cohortă de eroi mascaţi care bântuie industria filmului, în detrimentul producţiei originale, creative, „de suflet“). Poate din cauza crizei, poate din alte cauze, lumea pare să uite din ce în ce mai des că oamenii nu se raportează numai la bani, ci şi la suflet.

    Iar descoperirea tinerilor de care am scris nu face decât să mă bucure; şi mai îmbucurător este faptul că proiectele selectate, zece la număr, au fost alese dintr-un pachet mai mare de proiecte, bazate pe ideea că tinerii se dovedesc ceva mai puţin preocupaţi de latura financiară a ideilor lor şi mai mult de impactul, de binele pe care îl fac societăţii şi oamenilor. Poate că această abordare vine pe cărările trasate de mişcarea Occupy, pe ideile lui Stiglitz sau ale lui Thomas Piketty, îngrijoraţi de inegalitatea în creştere din lume, sau poate şi pe abordarea mai degajată a tinerei generaţii, care se dovedeşte, conform statisticilor, mai puţin preocupată de lux, case şi maşini şi mai mult de voluntariat, de proiecte sociale, ba chiar de propria mobilitate, de impactul pe care îl au asupra lumii. Şi nu-i confundaţi pe tinerii de care vorbesc eu cu cei de bani gata, care ţin rubrici tabloide în viaţă.

    Mă gândesc că lui Page şi lui Plant, când au scris Stairway to Heaven, le-a păsat mai mult de ascultători şi de spectatori şi de modul în care aceştia vor rezona cu muzica şi mai puţin de banii pe care i-ar putea aduce cântecul. Poate că lumea întreagă ar trebui să adopte această regulă. Cineva căruia îi pasă îşi va face bine, în primul rând, treaba, va găsi soluţii inedite, va căuta rezolvări. Iar faptul că tinerilor le pasă, într-o Românie care este pe locul 1 în Europa la analfabetism şi corupţie, cu cea mai redusă speranţă de viaţă şi cel mai mare număr de decese în rândul copiilor, îmi oferă speranţa că lucrurile s-ar putea îndrepta.

    Ilustrez cu imaginile puţin neliniştitoare ale pictorului canadian Paul Fenniak.

  • Noul refugiu Călţun: vechiul şi noul se întâlnesc în inima munţilor Făgăraş – GALERIE FOTO

    La prima vedere, Călţun pare a fi un refugiu din Alpi, cu arhitectură uşor futuristă ce se potriveşte de minune cu peisajul uluitor. Aflat la 2.160 de metri, în apropierea vârfului Negoiu, refugiul de 37,5 de metri pătraţi a fost gata în toamna anului 2014, graţie unei echipe de şapte profesionişti şi 48 de voluntari implicaţi, împătimiţi ai muntelui, printre care şi arhitectul Marius Miclăuş, de la Archaeus Foundation.

    Potrivit designist.ro, refugiul înseamnă şi cel mai înalt amplasată structură (la 2.160 metri) construită din CLT – cross laminated timber (material sustenabil) – din centrul si estul Europei. Uimitor este şi modul în care a fost ridicată în condiţii vitrege: a fost nevoie de ajutorul unui elicopter, a opt tone de cherosen şi al celor mai buni piloţi ai Ministerului de Interne.

  • Povestea pilotului sovietic care a devenit şef de trib indian

    Un film despre viaţa lui Ivan Datsenko se bazează pe un scenariu ieşit din comun: un pilot sovietic, comandant de escadrilă, care devine şef de trib indian. Cum este posibil?

    Ivan Datsenko a intrat în Armata Roşie, ca pilot, în iunie 1941, şi există şi o dată oficială a morţii sale, 10 aprilie 1944. Dar data morţii este doar în scriptele armatei, pentru că realitatea pare a fi cu totul alta.

    Raportul oficial al morţii sale arată că a pierit într-o misiune de bombardament; dar există unele relatări, neconfirmate, care arată că Ivan Datsenko a reuşit să sară din avionul care ardea, şi a fost capturat de nemţi. A evadat, şi a ajuns înapoi acasă. Aparatul stalinist l-a făcut trădător şi l-a deportat în Siberia. Scapă din nou şi ajunge, în cele din urmă, în Canada.

    Alte versiuni avansează ideea că a fost spion sovietic care a acţionat în Canada. Oricum, Ivan Datsenko apare din nou în 1967; dansatorul cecen Mahmud Esambaiev, care se afla la Expo ’67 în Montereal susţine că l-a întâlnit. El a vizitat o rezervaţie care adăpostea un trib de circa 200 de persoane şi a fost frapat de rusa fluentă a unui indian care fredona un vechi cântec ucrainean: “Rozpriahaite, khloptsi, koni”. Mai târziu, cei doi s-au întâlnit în cabina dansatorului şi acolo secretul a fost dezvăluit.  Numele “canadian” al şefului de trib era John MacComber.

    Mahmud a susţinut după aceea că respectivul şef de trib era de fapt Ivan Datsenko, in declaraţii făcute jurnaliştilor dar şi în emisiuni televizate. Într-un spectacol la TV a apărut şi a rudă a lui Datsenko, Olga Ruban, care a prezentat două fotografii ale unchiului ei: într-una pilotul primea o importantă decoraţie de război, iar în cealaltă apărea în postura de lider indian; experţii care au consultat cele două fotografii au conchis că este vorba de una şi aceeaşi persoană.

    În prezent povestea este destul de greu de lămurit, pentru că mai toţi eroii s-au prăpădit. Dar povestea are farmecul ei, şi filmul de care vorbeam mai sus a fost realizat în 2011 de Mihailo Ilienko; se numeşte “ToyKhtoProyshovKrizVohon” – “Cel care trece prin foc” şi care vorbeşte depre pilotul Ivan Dodoka. Numele diferă, dar povestea este cea de mai sus.