Tag: inovatie

  • Compania americană 3Pillar Global înfiinţează un Centru Global pentru Tehnologii Avansate coordonat din România

    Centrul deserveşte clienţi din SUA şi Marea Britanie şi a fost înfiinţat pentru a răspunde nevoilor de consiliere şi mentoring tehnic.

    Echipa coordonată de Marius Bănici are în componenţă trei directori, localizaţi în centrele din Cluj-Napoca, Noida (India) şi Fairfax (SUA) şi arhitecţi din centrele respective şi este responsabilă de identificarea acelor situaţii concrete în care tehnologia şi soluţiile inovative vor fi folosite în vederea rezolvării unor problematici din lumea reală cu aplicabilitate în domenii precum media şi entertainment, informare, sănătate şi financiar. Activitatea echipei este concentrată cu precădere pe tehnologii emergente. Din aria de expertiză a centrului de inovaţie fac parte analiza în timp real a volumelor mari de date, operaţiuni de stream processing, programare reactivă, dar şi activităţi menite să creeze o cultură propice pentru inovaţie: activităţi de cercetare, conceptualizare sau elaborarea de articole de specialitate.

    „Implementarea unui centru de inovaţie coordonat de un specialist român, localizat în România, într-o companie IT globală, este un real succes pentru ansamblul industriei IT din ţara noastră. Iată că vorbim de desfăşurarea unor activităţi cu valoare adăugată mare, în contextul în care România este o destinaţie cunoscută în special pentru activităţi de outsourcing şi nu ocupă, în mod tradiţional, un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte inovaţia. Industria IT din România începe, inclusiv prin acest proiect, să se impună ca destinaţie viabilă pentru activităţi inovative la cel mai înalt nivel”, subliniază Cătălin Ştef, Director General 3Pillar Global România.

    Marius Bănici este un inginer IT cu experienţă de 15 ani în dezvoltarea de soluţii software. Bănici a susţinut eforturile de dezvoltare software ale companiei din 2012 în birourile companiei 3Pillar Global de la Timişoara, iar din 2015 este Senior Director al acestui unit, coordonând întreaga activitate desfăşurată la Timişoara. Înainte de a se alătura companiei 3Pillar Global, Bănici a lucrat timp de 10 ani în industria automotive unde a condus echipe responsabile de dezvoltarea de soluţii software. Bănici este absolvent al Universităţii din Craiova, Facultatea de Calculatoare.

    În primăvara acestui an, 3Pillar Global România a anunţat un plan de extindere ce prevede angajarea a peste 100 de ingineri IT care să se alăture celor 300 de specialişti din cele două centre, Cluj-Napoca şi Timişoara. Poziţiile pe care 3Pillar Global le are deschise vizează ingineri IT de nivel intermediar şi seniori cu experienţă dovedită între 2 şi 5 ani, care să acopere funcţiile de programare şi testare. În ceea ce priveşte programarea, se urmăresc în special competenţe de Java şi Phyton, dar şi alte tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicaţii web şi mobile. De asemenea, compania caută să angajeze şi manageri cu experienţă tehnică.

  • (P)„Săptămâna inovaţiei”: Compania care transformă energia tinerilor români în proiecte concrete

    GDF SUEZ Energy România a semnat luni un parteneriat pe termen lung cu Unversitatea Politehnică Bucureşti (UPB). Parteneriatul îşi propune să încurajeze activităţi ştiinţifice şi de cercetare în domeniul energiei prin care să fie găsite soluţii de economisire a energiei şi să se dezvolte surse alternative de energie cât mai prietenoase cu mediul.
    “A susţine generaţiile de studenţi este, cu certitudine, o modalitate de a răspunde provocărilor actuale şi viitoare din energie. Parteneriatul pe care l-am semnat astăzi cu Universitatea Politehnica Bucureşti creează premisele pentru a identifica, selecta şi dezvolta în comun soluţii inovative pentru energie mai judicios consumată”, a declarat luni Eric Stab, preşedinte şi CEO GDF SUEZ Energy România.

    Parteneriatul a fost semnat în prima zi a “Săptămânii inovaţiei”, care este o iniţiativă a grupului din care face parte GDF SUEZ Energy România şi care se desfăşoară în perioada 15-19 iunie, în peste 20 de state din toată lumea. Demersul va reuni experţi, clienţi, parteneri şi angajaţi care vor dezbate teme precum eficienţa energetică, energia regenerabilă, tehnologiile şi oraşele inteligente.

    Parteneriatul a fost semnat de Mihnea Costoiu, rectorul UPB, Ecaterina Andronescu, preşedinte al Senatului UPB şi Eric Stab, preşedinte şi CEO GDF SUEZ Energy România.

    “Cel mai important lucru este să reuşim împreună să creăm încredere studenţilor pentru a se exprima în cadrul unor proiecte de cercetare”, a declarat Mihnea Costoiu, rector al UPB.

    “Singura resursă inepuizabilă pe Terra este inteligenţa umană. Dezvoltarea tehnologiilor nu avem cum să o ratăm. Anul acesta se finalizează două institute de cercetare în cadrul UPB”, a declarat luni Ecaterina Andronescu, preşedinte al Senatului UPB.

    Anton Hadăr, vicepreşedinte al Senatului UPB, care este şi profesor în cadrul UPB, a declarat că legătura dintre mediul economic şi universităţi ar trebui să fie mult mai strânsă, pentru că firmele nu sunt interesate de invenţiile realizate de studenţi. “Din invenţiile noastre prea puţine sunt interesante pentru mediul economic. Fabricanţii din România sunt prea puţin interesaţi de ceea ce facem noi. Nu are rost să inventăm ce vrem noi, trebuie să ne apropiem de mediul eocnomic. Trebuie să participăm la clustere”, a declarat Anton Hadăr.

    Tot luni a avut loc ceremonia de acordare a premiilor studenţilor care au propus proiecte inovatoare în cadrul apelului la proiecte şi idei inovatoare organizat de GDF SUEZ Energy România.

    Concursul s-a adresat studenţilor din toate cele trei cicluri –  licenţă, masterat şi doctorat. Temele propuse pentru competiţie au fost: eficienţa energetică, surse regenerabile de energie, tehnologii inteligente, oraşe inteligente şi mobilitate, gazele naturale în secolul al XXI-lea.

    Proiectele au fost evaluate de către un juriu compus din reprezentanţi ai UPB şi ai companiei GDF SUEZ Energy România pe parcursul a trei săptămâni. Juriul a selectat cele mai interesante trei proiecte de inovaţie care să răspundă temelor enunţate, iar autorii acestor proiecte au primit premii în valoare de 1.000 euro/proiect oferite de către GDF SUEZ Energy România. Proiectele câştigătoare au fost prezentate luni în cadrul evenimentului organizat de compania din domeniul energiei în Rectoratul UPB.

    Un invitat special al evenimentului a fost Petru Rogojanu, care la 13 ani este cel mai tânăr web designer din România. Puştiul, elev în clasa a şaptea la Colegiul Brukenthal din Sibiu, are în portofoliu două site-uri ale unor instituţii oficiale: cel al Palatului copiilor din Sibiu şi cel al Colegiului Brukenthal.

  • Lecţia de stil pentru această vară

    Magnetism şi inovaţie

    Omega a lansat pe piaţă primul ceas cu mecanism antimagnetic,  ce continuă să funcţioneze chiar şi dacă este supus unui câmp magnetic de 15.000 de gauss, echivalentul unei proceduri tip RMN. Piesa Seamaster Aqua Terra 15.000 Gauss face parte din colecţia Aqua Terra, caracterizată de design inovativ şi de tehnologie futuristă. Cadranul are o dimensiune de 41,5 mm, este din oţel inoxidabil, la fel ca şi brăţara cu care piesa este dotat. Ceasul este rezistent la apă până la o presiune de 15 bari.

    Cellini, 27.300 lei

    Porţelan şi strălucire

    Cerceii  fac parte din cea mai recentă colecţie de bijuterii din porţelan pictat manual imaginată de artista Ana Wagner. Synthesis păstrează stilurile de inspiraţie Art Nouveau şi Art Deco, folosite în colecţiile anterioare, şi aduce ca noutate strălucirea cristalelor Swarovski. Sunt confecţionaţi din porţelan pictat manual cu aur pur, montat în argint aurit şi cristal Swarovski.

    Wagner Arte, 1.192 lei

    Pentru călătorii în jurul lumii

    Ceasul Navitimer World, lansat de marca elveţiană Breitling, este ideal pentru călătorii, datorită indicatorilor unui fus orar dublu cu care este dotat. Un braţ suplimentar cu vârful de culoare roşie afişează timpul dintr-o altă parte a globului, pe o scară de 24 de ore, indicând dacă este zi sau noapte în locul relevant pentru proprietarul piesei. Mişcarea cronografului este protejată de o carcasă din oţel, iar carcasa spate este gravată cu orare ale marilor oraşe ale lumii. Ceasul de 46 mm are un mecanism automatic şi este dotat cu o brăţară  din oţel inoxidabil.

    Cellini, 34.000 lei

    Ceasul navigatorilor

    Ceasul Oyster Perpetual Yacht-Master, lansat în 1992, este o referinţă printre ceasurile nautice şi întruchipează legăturile privilegiate dintre Rolex şi lumea navigaţiei, ce au început în anii ‘50. Carcasa are o rezistenţă garantată la apă de până la 100 de metri. Variantele de 40 şi 37 mm de 18 karate prezentate în 2015 sunt echipate cu brăţara Oysterflex, dezvoltată şi patentată de Rolex. Brăţara aceasta este o combinaţie între robusteţea unei brăţări din metal şi flexibilitatea unei benzi elastice. Este dotat cu un bezel rotativ bidirecţional, din aur de 18 k şi platină.

    Rolex, preţ la cerere

    Combinaţii ieşite din tipar

    Elementele din zirconiu şi aurul cu care este placat colierul, cât şi cristalele Swarovski sunt combinaţia neaşteptată la care invită brandul Parure Milano. Este o bijuterie modernă, potrivită pentru ocazii speciale sau pentru a servi drept accesoriu  inedit unei zile obişnuite.

    Luxury Gifts, 1.349 lei

    Eleganţă metalică

    Elegant şi rafinat, colierul acesta poate fi accesoriul preţios al unei ţinute de gală. Piesa este relevantă pentru brandul de care aparţine, Parure Milano, ce s-a impus pe piaţa bijuteriilor datorită designului inovativ şi materialelor originale.  Colierul placat cu rodiu cu cristale Swarovski este relevant în acest sens.

    Luxury Gifts, 709 lei

    Mereu contemporan

    Modelul Zenith Elite Power Reserve este o piesă clasică, fidelă moştenirii Zenith. Brandul a fost fondat în 1865 de Georges Favre-Jacot, orologerul elveţian ce avea ca ambiţie crearea celor mai precise ceasuri din lume. Colecţia Elite păstrează valorile iniţiale ale mărcii şi este caracterizată de o eleganţă mereu contemporană. Piesa Zenith Elite Power Reserve are un mecanism automatic şi are ca particularitate o rezervă de energie de minimum 50 de ore, cât şi un indicator care indică nivelul de energie. Ceasul are o carcasă cu un diametru de 40 mm, un cadran argintiu cu indicatori orari aplicaţi, placaţi şi faţetaţi cu rodiu. Carcasa, indicatorii orari, braţele ceasurilor şi încuietoarea sunt din oţel inoxidabil, iar carcasa spate este dintr-un cristal transparent din safir.

    Galt, 27.100 lei

  • Antreprenorul Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian

    Mircea Tudor se află de 20 de ani într-o situaţie aparent paradoxală: a fondat un IMM care se ocupă de scanarea radioactivă, domeniu rezervat anterior giganţilor din industria tehnologică. După ce a convins toată lumea, Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian.

    A fondat în urmă cu două decenii singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă, a câştigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, iar acum se pregăteşte să lupte pentru titlul de cel mai bun antreprenor din lume. Antreprenorul-inventator Mircea Tudor a mizat pe inovaţie, o carte riscantă,  la începutul anilor ’90, dar valoroasă. A înţeles mai devreme direcţia în care merge lumea, a gândit şi a realizat ceea ce alţii poate nu au avut curaj, încercând să remodeleze peisajul tehnologiilor de scanare, iar apoi a intrat în competiţie cu giganţi din concerne multinaţionale. Mircea Tudor va reprezenta România în vara acestui an la Monte Carlo în competiţia mondială EY World Entrepreneur of The Year, competiţie printre ai cărei câştigători se numără antreprenori din toată lumea care au schimbat paradigma industriilor în care operează şi au impus noi standarde.

    Mircea Tudor a lucrat la Centrala de Construcţii Căi Ferate (un colos înainte de 1989), a făcut presă scrisă şi televiziune în primii ani după Revoluţie, a fost cel mai mare distribuitor din România de alarme auto, pe care le importa din Coreea, şi ulterior a trecut la proiecte complexe de cercetare şi inovare prin firma MB Telecom înfiinţată în 1994, dar a ajuns la profit doar în 2008. Numai în cercetarea şi producţia scannerului de camioane Roboscan au fost investite 6 milioane de euro.

    Scannerul cumulează pe o platformă unică tehnologii complexe din fizica nucleară, electronică, informatică, software dedicat, telecomunicaţii, mecanică, hidraulică, pneumatică şi aşa mai departe.

    Inovaţia cere multă răbdare şi mulţi bani investiţi, iar câştigul nu vine imediat, afirmă Mircea Tudor: „Că inovarea nu aduce profit rapid este foarte adevărat. Drumul de la idee la concept, la validare, la modelul experimental şi prototip este foarte lung şi îi sperie pe mulţi. Dar există un revers al medaliei: după finalizarea proiectului, nu există limită de profit. Dacă investeşti într-un hotel, există un nivel maxim al profitului pe care îl poţi obţine. În inovaţie, dacă ai şansa să găseşti filonul de aur, investiţia se poate întoarce de zeci de mii de ori în timp. Trebuie să te diferenţiezi de ceilalţi, să evadezi din plutonul «me too», să găseşti o cale pe care ceilalţi nu au curajul sau nu au inspiraţia să meargă“.

    Mircea Tudor a gândit două sisteme de securitate revoluţionare, respectiv primul scanner mobil robotizat din lume pentru camioane şi primul scanner pentru avioane din lume. Dar rezultatele nu au venit peste noapte. Drumul de la o idee bună la o invenţie brevetată, la o afacere sustenabilă, este de multe ori anevoios, presărat cu multe obstacole, financiare, fiscale, birocratice sau de altă natură. „Cea mai mare dificultate în orice iniţiativă privată este capitalizarea în faza de început, când nimeni nu are încredere în tine. Eu am vândut casa, am cumpărat o locuinţă mai mică, iar suma de 50.000 de dolari am investit-o în afaceri. Să intri în afaceri vânzându-ţi casa este un act de sinucidere. Am încercat multe experienţe. În cele din urmă am hotărât să revin în matca mea professională: tehnologia. Treptat, lucrurile au început să se aşeze, să intre pe un făgaş normal“, povesteşte Mircea Tudor.

    MB Telecom a implementat proiecte integrate de securizare a frontierelor în România, Letonia, Dubai, Mozambic şi Franţa, totalizând afaceri de peste 
60 de milioane de euro în ultimii 10 ani. A avut discuţii cu reprezentanţi guvernamentali şi privaţi din SUA, Brazilia, Mexic, Ecuador, Tanzania, Gabon, Arabia Saudită, Australia, Emiratele Arabe Unite şi alte state pentru implementarea unor proiecte de securizare de mare complexitate, fiecare având o valoare de ordinul milioanelor de euro. „Avem dialoguri deschise cu 70 de potenţiali parteneri din 70 de ţări“, spune Mircea Tudor, care va putea onora toate contractele odată cu atingerea capacităţii maxime de producţie la fabrica din Elveţia pe care o construieşte şi care este destinată producţiei scannerelor pentru avioane.

  • Inovaţia care a transformat doi fraţi din Bucureşti în milionari. Compania lor a ajuns lider de piaţă

    Fraţii Mihai şi Cristian Logofătu au pus în 2007 bazele companiei Bittnet System, prima firmă de IT&C care a ajuns pe bursa de la Bucureşti la data de 15 aprilie 2015. SRL-ul înfiinţat de Mihai şi Cristian Logofătu în 2007 este acum o companie listată, cu o valoare de piaţă de 7,89 milioane de lei în prima zi de tranzacţionare, potrivit ZF. Acţionarii companiei de training şi integrare IT, care ieri s-a listat pe piaţa alternativă a bursei, AeRO, ţinteau o capitalizare iniţială de 6,61 milioane de lei, dar piaţa a evaluat firma la 7,8 milioane de lei după prima zi de tranzacţionare, o valoare cu 18% mai mare.

    Anterior listării, fondatorii Bittnet Systems au prezentat parte din inovaţiile din cadrul companiei în catalogul “Cele mai inovatoare companii din România”, editat de revista Business Magazin în toamna anului 2014. Printre acestea se numără IT Training Fest, în cadrul căruia cursanţii au acces gratuit la ultimele informaţii şi tehnologii. Participarea la aceste sesiuni oferă posibilitatea de avansare în carieră, creşterea productivităţii angajaţilor, precum şi scăderea riscurilor pentru companiile din care aceştia fac parte.

    Elementul de noutate al inovaţiei este acela că în cadrul evenimentului, creat în 2011, participanţii pot testa cele mai noi tehnologii, cu ajutorul echipamentelor şi laboratoarelor virtuale, în compania unor experţi din domeniu. Cu o agendă ce reuneşte branduri ca Cisco, Microsoft, VMware, Dell, Linux, Juniper, Veeam şi alţii, cu traineri certificaţi la nivel internaţional, evenimentul s-a bucurat de succes, atrăgând sute de participanţi.

    IT Training Fest este rezultatul colaborării dintre echipele de marketing, vânzări şi tehnic ale companiei. Conceptul evenimentului, promovarea şi atragerea sponsorilor au au fost dezvoltate de marketing. Echipa tehnică a selectat tematica sesiunilor şi a susţinut trainingurile, iar departamentul de vânzări a atras participanţii. Organizarea celor patru evenimente IT Training Fest  din ţară a costat 13.000 EUR (două luni per eveniment).

    Bittnet este o companie cu capital 100% românesc, deţinută majoritar şi condusă de fraţii Mihai şi Cristian Logofătu. Cu două linii de afaceri, Bittnet pentru B2B şi Academia Credis pentru piaţa B2C, compania a ajuns lider pe piaţa de training IT din România. Academia Credis este divizia Bittnet dedicată segmentului business-to-consumer (B2C), care serveşte pregătirii tinerilor (în special elevilor şi studenţilor) pentru o mai bună integrare pe piaţa muncii. La ora actuală, Academia Credis este cea mai mare academie Cisco din Europa şi a patra din lume, după numărul de cursanţi. Sediul companiei este în Bucureşti, iar în octombrie 2014 Bittnet a deschis un birou regional în Cluj.

    Pentru Bittnet, IT Training Fest oferă în primul rând creşterea vizibilităţii pe piaţă. În al doilea rând,  feedback-ul obţinut de la participanţi contribuie la o mai bună înţelegere a nevoilor de training ale companiilor şi nu numai. Informaţiile obţinute de la cursanţi contribuie la îmbunătăţirea activităţii Bittnet şi la dezvoltarea businessului. Bittnet a extins evenimentul şi, din 2014, IT Training Fest se desfăşoară în patru oraşe: Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi. Evenimentul contribuie la o mai bună înţelegere a importanţei trainingului IT pentru public, dar şi la identificarea nevoilor clienţilor companiei.

  • ACR lansează “Street View Test” – un sistem de evaluare ce foloseşte motorul Google Street View

    Noua platforma www.streetviewtest.ro pastreaza atat formatul si numarul de intrebari dintr-un test auto traditional, cat si timpul disponibil pentru rezolvare, anunţă site-ul ACR.

    Chestionarele auto formulate pe Google Street View de instructorii ACR schimba, pe de o parte, paradigma testelor clasice auto, nepropunandu-si sa le inlocuiasca, ci sa le completeze. Scopul noului tip de teste este de a prezenta intrebari formulate pe situatii reale, din viata de zi cu zi, cu care viitorii soferi se pot identifica mai bine, pentru ca au loc pe strazile pe care chiar vor conduce.

    Ideea a pornit de la faptul ca imaginile din testele clasice nu surprind realitatea cotidiana. In schimb, camerele Google Street View capteaza mereu situatii relevante, care devin adevarate lectii pentru cei care se pregatesc sa-si obtina permisul de conducere, notează aceeaşi sursă.

    Astfel, toata harta Google poate deveni un instrument de educatie rutiera relevant si extrem de simplu de folosit. Nu doar in Romania, ci in orice tara pe strazile careia au trecut masinile Street View.

  • Concluziile Cluj Innovation Days 2015: IT-ul clujean trebuie să dezvolte produse şi servicii proprii

    Concluzia dezbaterilor a fost evidenţiată de Bror Salmelin, reprezentant al Comisiei Europene: „Cheia reuşitei în afacerile din domeniul IT o constituie dezvoltarea unor produse şi servicii proprii, iar Clujul, pe care îl urmăresc de 15 ani, are un potenţial foarte bun în această direcţie”, notează un comunicat de presă.

    Dezvoltarea de produse şi servicii proprii de către companiile de IT reprezintă şi principalul obiectiv asumat de Cluj IT Cluster pentru următorii doi ani: „În prezent, piaţa clujeană de IT este dominată de outsourcing, dar transferul tehnologic şi dezvoltarea de produse şi servicii proprii de către companiile care activează în domeniul IT reprezintă soluţia de creştere pe termen lung. Dacă în prezent aproximativ 10% din veniturile membrilor clusterului sunt generate de produse şi servicii proprii, obiectivul nostru este ca în următorii doi ani această pondere să crească la 15%”, a declarat Alexandru Tulai, preşedintele Cluj IT Cluster.

    Despre nevoia de inovare în IT, inclusiv prin specializarea outsourcingului, au vorbit manageri din IT şi domenii conexe, specialişti în proprietate intelectuală şi cercetători din Germania, Austria, Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia, SUA, Polonia şi România.

    Cluj Innovation Days este organizat anual de Cluj IT Cluster şi urmăreşte consolidarea comunităţii IT şi facilitarea interacţiunii cu parteneri de afaceri şi sectorul public.  Evenimentul este susţinut parţial prin proiectul „Dezvoltarea inovativă prin Informatizare a Ecosistemului urban Cluj-Napoca”, proiect implementat de către Cluj IT şi co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 1 POSCCE, operaţiunea O1.3.3 – Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere, notează acelaşi comunicat.

    Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţată în octombrie 2012 şi având peste 40 de membri: companii de IT, universităţi şi institute de cercetare, instituţii publice şi organizaţii catalizator. Iniţiativă de business, clusterul urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT şi a vizibilităţii industriei IT româneşti, precum şi poziţionarea Clujului ca un hub regional inovator. Clusterul are susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră Cluj IT o iniţiativă de importanţă naţională. Priorităţile clusterului pentru următoarea perioadă includ extinderea prezenţei internaţionale, proiecte comune între universităţi şi industria IT, precum şi dezvoltarea Cluj Innovation City, care va asigura comunităţii IT infrastructura necesară pentru dezvoltare, inovare şi colaborare în proiecte de anvergură.

  • Reducerea comisioanelor la plăţile electronice: băncile pierd venituri, comercianţii sunt stimulaţi să nu mai facă evaziune fiscală

    Reducerea taxei interchange nu va avea nicio influenţă asupra cumpărătorilor, fiind o taxă menită să compenseze banca emitentă pentru costurile ce intervin atunci când autorizează o plată a posesorului de card către comerciantul acceptator. În România, comisionul de interchange bancar este de 1% pentru plăţile fizice şi 1,5% pentru e-commerce, iar reglementările vor duce aceste comisioane la 0,2% pentru plăţile cu carduri de debit şi la 0,3% pentru plăţile cu carduri de credit.

    „Această variaţie este masivă şi ca urmare şi efectele sunt importante. Băncile care emit carduri vor avea veniturile micşorate de câteva ori din acest tip de activitate“, spune Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, în cadrul unui eveniment organizat de Visa. Tot el atenţionează că în domeniul financiar, unde tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important, inovaţiile nu sunt ieftine, mai ales la început de drum, şi devin din ce în ce mai ieftine cu cât cresc volumele, cu cât rata de adopţie este mai mare. „Ce se va întâmpla în condiţiile creşterii presiunii pe veniturile băncilor emitente? Vom putea să susţinem nivelul de tehnologizare? Suntem la început de drum în zona contactless în România, la început în zona de mobile payments, nu mai vorbesc de portofelul electronic. Toate aceste inovaţii care costă vor intra în piaţă pe fondul reducerii dramatice a veniturilor din taxa interchange“, spune Creţu.

    Tot el adaugă că de anul viitor, cel mai probabil, costurile acceptării cardurilor vor scădea dramatic şi rămâne de văzut dacă retailerii mici şi mijlocii vor începe să accepte în masă plăţile electronice. Pentru că în momentul acela comercianţii nu vor mai avea motiv să nu mai accepte plata cu cardul, în afară de, arată reprezentantul Visa, fenomenul evaziunii fiscale. Fiona Wilkinson, vicepreşedinte la Visa Europe spune că „reglementările, care vin de la nivel european vor crea o nouă conjunctură. Sperăm că vor înlatura o parte dintre bariere, în special privind acceptarea la comercianţi. Totodată, se vor creea oportunităţi imense pentru noi jucători pe piaţă, iar plăţile mobile vor avea un rol esenţial în noul context“.

    Tranzacţiile cu cardul duc la scăderea economiei subterane, iar acesta a fost principalul argument al proiectului local care urmăreşte reducerea comisionului interchange şi plafonarea plăţilor în numerar. „Vrem să vedem o scădere a costului tranzacţiilor electronice, care să le facă mai atractive pentru comercianţi. Reducând costurile, facem produsul mai atractiv pentru retaileri“, afirmă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Ţinta principală a acestor reglementări este utilizarea mai frecventă a cardurilor, cu beneficii în general pentru economie. „Cât din reducerea aceasta merge către consumatorul final, nu ştim, dar noi am fi fericiţi dacă ar creşte gradul de acceptare al cardurilor. Pe termen scurt cred că băncile se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, dar cred că pe termen lung facem un bine“, adaugă Chiriţoiu.

    Or o creştere accelerată a plăţilor cu cardul poate avea loc în domeniul comerţului electronic, unde acum comisionul este de 1,5% din valoarea tranzacţiei. La aceasta se adaugă eventual, comisionul procesatorului, ajungând astfel şi la 2%. „Este mult. Suportăm din marginea pe care o generăm din vânzarea produsului,“ spune Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online din România. Conform calculelor efectuate de retailer, „un comision care să fie OK din punct de vedere al rentabilităţii de a trece de la cash către card, se plasează la un nivel de 0,3%,“ arată Stanciu. El spune că eMAG are posibilitatea de a influenţa clientul în ce priveşte alegerea plăţii, să îi recomande să plătească cu cardul, să îi arate beneficiile, între care se numără o uşurinţă mult mai mare a efectuării plăţii, o valoare mai mare a comenzii, o rată mai mică de anulare a comenzilor.

    Pe de altă parte, companiile de curierat sunt interesate să să colecteze cash-ul, pentru că aşa sunt mai motivaţi şi angajaţii, deoarece „clientul, în momentul în care plăteşte curierul, îi mai lasă şi ceva bani“, spune Stanciu. Tot el punctează că, în intenţia de a creşte volumul de plăţi cu cardul se pune mult accent pe securitate, dar o importanţă cel puţin la fel de mare are uşurinţa clientului de a plăti. „Cred că toată reglementarea 3D Secure îngreunează foarte mult, ba chiar încurcă. Am făcut teste comparative între sistemul off on 3D şi diferenţa este cam de 20% între rata de aprobare a plăţilor cu cardul online, adică de la o medie de 60% la una de 80%“, adaugă Stanciu. În acest moment, plata cu cardul online reprezintă 15% din vânzările eMAG, iar reprezentantul retailerului spune că şi şi-ar dori ca în cinci ani să ajungă la 100%. „Putem asuma în faţa băncilor creşterea ponderii plăţilor cu cardul, în condiţiile în care şi afacerea are o proiecţie de creştere. Cred că în cinci ani nivelul de bani care s-ar putea procesa prin eMAG ar fi de zece ori mai mare decât în prezent, ceea ce e o propunere interesantă pentru orice bancă“, mai spune Stanciu.