Drept urmare, instituţii ale statului, presă, site-uri, oameni cu funcţii sau fără, bloggeri, justiţie, ţigani, foşti sau actuali securişti, foşti sau actuali torţionari, cititori şi comentatori, mai toată lumea, cumva, ne transformăm într-o masă de manevră, informă, lipsită de gândire şi simţire, pentru a sluji, voluntar sau involuntar, scopurilor unora sau altora. OK, asta e în general regula jocului, dar cei mai mulţi spoiesc măcar toată comedia, pentru a o face mai suportabilă; ai noştri nu! Iar rezultatul este că românii au început să devină proşti când ar trebui să fie deştepţi, deştepţi când ar trebui să fie cuminţi, cuminţi când ar trebui să fie revoltaţi şi revoltaţi când ar trebui să stea acasă. Orice va fi însemnând aceasta.
Mă opresc cu subiectul; aş vrea să vă spun, în schimb, o povestioară care mi-a plăcut tare, sinceră şi directă, în felul acela minunat în care cultura electronică schimbă modul în care relaţionăm cu lumea. Este scrisă de un ins pe nume Mauricio Estrella, care, părăsit de nevastă, se simţea trist şi revoltat, rumegând o singură idee, tot timpul: „Cum a putut să-mi facă una ca asta?“.
Într-o zi calculatorul de la muncă l-a informat că i-a expirat parola de sistem, o chestiune care la Microsoft Exchange server se întâmplă la fiecare 30 de zile şi mii de angajaţi sunt obligaţi să o schimbe. Serverul mai cerea ca parola să nu se repete, să aibă cel puţin 8 caractere, cel puţin o majusculă, cel puţin un simbol şi cel puţin un număr (mie, ca român, mi se pare deja o ecuaţie, folosesc chestiuni mult-mult mai simple). Frustrat, furios, fără să-şi fi mâncat micul dejun şi cu un gust amar în gură, Estrella a privit cu ochii goi cursorul pulsând pe ecran, a decis că s-a săturat şi a hotărât să folosească o parolă care să-i schimbe viaţa, mai ales că trebuia să o tasteze de mai multe ori pe zi.
Şi a scris: „Forgive@h3r“. Iar omul a scris „Iart-o“ de mai multe ori pe zi, când deschidea computerul, când îi apărea screensaverul, când se întorcea de la prânz. Şi chestia asta a funcţionat! Omul s-a liniştit, a privit cu alţi ochi separarea, a acceptat situaţia şi şi-a iertat fosta soţie.
După o lună serverul l-a obligat pe eroul nostru să aleagă o altă parolă, iar el s-a gândit la următorul lucru de pe listă. Şi a ales „Quit@smoking4ever“. Destul de greu de scris de mai multe ori pe zi, dar a funcţionat şi asta.
După o lună de zile a fost „Save4trip@thailand“. Trei luni mai târziu a mers în Thailanda.
Au mai funcţionat „Sleep@before12“, „Ask@her4date“, „No@drinking2months“, „Get@c4t!“ şi „Facetime2mom@sunday“. Are o nouă prietenă, şi-a luat pisică, nu mai bea şi se vede în mod regulat cu mama. Nu a funcţionat „Eat2times@day“, e tot gras.
Cea mai recentă parolă a fost „Save4@ring“. A funcţionat şi asta, omul a cumpărat inelul, iar ea a zis da.
Nu-i aşa că-i o poveste minunată? Un scurtmetraj cu scenariul acesta asigură oricui şi un loc pe podiumuri de festival şi discursuri „Multumesc@mamei4tot“.
Nu am, repet, nicio contribuţie la acest text. Dar mă gândesc că ideea lui Estrella poate fi folosită, cu succes, şi la noi, de la „Nu@maiFur“ la „Fac@Reforma“, „Respect@Oamenii“ sau „NuMaiClaxonez@Stop“.
Fără alte comentarii, „Băutorii de absint“ al lui Degas.
