Tag: dezvaluiri

  • De ce cumpără această mamă de 28 de ani câte 96 de cadouri pentru fiecare copil. Anul acesta s-a apucat de cumpărături din iulie. Ea a fost acuzat de faptul că-şi „abuzează” emoţional copii.De Crăciun întrece limita cu toate, însă doar pentru că „iubeşte magia Sărbătorilor” şi nu cumpără doar cadouri

    După ce anul trecut Emma Tarodare a fost judecată la scară largă pentru că şi-a răsfăţat copii cu câte 87 de cadouri de Crăciun, în acest an ea s-a asigurat că fiecare va primi câte 96 de cadouri, chiar dacă aceştia nu le-au folosit încă pe toate cele primite anul trecut, conform MailOnline.

    Mama în vârstă de de 28 de ani, din Isle of Man, a ţinut prima pagină a ziarelor anul trecut în decembrie, după ce a o imagine cu cele 300 de cadouri îngrămădite sub brad a fost viralizată.  Ea a fost acuzat de faptul că-şi „abuzează” emoţional copii prin răsfăţul exagerat şi cadourile scumpe, care au costat circa 1.500 de lire. Cu toate acestea, Tarodare a declarat că nu a fost deloc afectată de critici şi că anul acesta s-a apucat de cumpărături din iulie, iar cei trei copii ai săi vor primi şi mai multe daruri.  Tânăra, care deţine o cabană de vacanţă, spune că nu e descurajată de cheltuielile în exces deoarece expresia de pe feţele copiilor ei atunci când deschid cadourile în ziua de Crăciun este e nepreţuit.

    „Voi pune o poză şi cu bradul de Crăciun din acest an, iar dacă nu îţi place, treci mai departe şi bine că nu sunt mama ta”, spune Emma criticilor săi.  După viralizarea pozei şi comentariile apărute anul trecut, Emma a fost abordată de site-urile de ştiri, inclusiv MailOnline, şi a apărut la diverse show-uri in Marea Britanie si SUA, pentru a-şi apăra punctul de vedere. Ea se consideră doar o „mamă normală”, care economiseşte pe tot parcursul anului, tocmai pentru a avea Crăciun bogat.

    „Dacă consideraţi că îmi răsfăţ excesiv copiii, da, o fac, dar doar de Crăciun, nu şi în timpul anului. În rest, primesc doar lucrurile necesare, nu mergem în concediu în străinătate şi nici nu facem cumpărături mari”, declară aceasta. Oricum, recunoaşte că de Crăciun întrece limita cu toate, însă doar pentru că „iubeşte magia Sărbătorilor” şi  nu cumpără doar cadouri, ci şi o  mulţime de produse alimentare, cu scopul de a avea tot ce trebuie pentru o zi relaxantă.

    Într-o dezvăluire la Channel 5 din UK, ea a dezvăluit că păstrează un caiet cu toate achiziţiile detaliate, pentru a se asigura că toţi cei trei copii ai săi au cadouri ce cumulează aceeaşi sumă. Ulterior, camerele de filmat au urmat-o la cumpărături, în prima sa şedinţă de shopping pentru Crăciun, care a avut loc în iulie, şi unde a cheltuit cel puţin 450 de lire. „Asta nu e nici măcar o fracţiune din ceea ce voi cumpăra”, a declarat femeia atunci femeia.

  • Aroganţă sau prostie? De ce cumpără această mamă câte 96 de cadouri pentru fiecare copil

    După ce anul trecut Emma Tarodare a fost judecată la scară largă pentru că şi-a răsfăţat copii cu câte 87 de cadouri de Crăciun, în acest an ea s-a asigurat că fiecare va primi câte 96 de cadouri, chiar dacă aceştia nu le-au folosit încă pe toate cele primite anul trecut, conform MailOnline.

    Mama în vârstă de de 28 de ani, din Isle of Man, a ţinut prima pagină a ziarelor anul trecut în decembrie, după ce a o imagine cu cele 300 de cadouri îngrămădite sub brad a fost viralizată.  Ea a fost acuzat de faptul că-şi „abuzează” emoţional copii prin răsfăţul exagerat şi cadourile scumpe, care au costat circa 1.500 de lire. Cu toate acestea, Tarodare a declarat că nu a fost deloc afectată de critici şi că anul acesta s-a apucat de cumpărături din iulie, iar cei trei copii ai săi vor primi şi mai multe daruri.  Tânăra, care deţine o cabană de vacanţă, spune că nu e descurajată de cheltuielile în exces deoarece expresia de pe feţele copiilor ei atunci când deschid cadourile în ziua de Crăciun este e nepreţuit.

    „Voi pune o poză şi cu bradul de Crăciun din acest an, iar dacă nu îţi place, treci mai departe şi bine că nu sunt mama ta”, spune Emma criticilor săi.  După viralizarea pozei şi comentariile apărute anul trecut, Emma a fost abordată de site-urile de ştiri, inclusiv MailOnline, şi a apărut la diverse show-uri in Marea Britanie si SUA, pentru a-şi apăra punctul de vedere. Ea se consideră doar o „mamă normală”, care economiseşte pe tot parcursul anului, tocmai pentru a avea Crăciun bogat.

    „Dacă consideraţi că îmi răsfăţ excesiv copiii, da, o fac, dar doar de Crăciun, nu şi în timpul anului. În rest, primesc doar lucrurile necesare, nu mergem în concediu în străinătate şi nici nu facem cumpărături mari”, declară aceasta. Oricum, recunoaşte că de Cărciun întrece limita cu toate, însă doar pentru că „iubeşte magia Sărbătorilor” şi  nu cumpără doar cadouri, ci şi o  mulţime de produse alimentare, cu scopul de a avea tot ce trebuie pentru o zi relaxantă.

    Într-o dezvăluire la Channel 5 din UK, ea a dezvăluit că păstrează un caiet cu toate achiziţiile detaliate, pentru a se asigura că toţi cei trei copii ai săi au cadouri ce cumulează aceeaşi sumă. Ulterior, camerele de filmat au urmat-o la cumpărături, în prima sa şedinţă de shopping pentru Crăciun, care a avut loc în iulie, şi unde a cheltuit cel puţin 450 de lire. „Asta nu e nici măcar o fracţiune din ceea ce voi cumpăra”, a declarat femeia atunci femeia.

  • Confesiunile angajaţilor Google:”Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care se considerau geniali”

    Google pare angajatorul ideal, doar din afară: se pare că în spatele mâncării şi turelor cu bicicleta gratuite prin campus se ascund lucruri mai puţin plăcute, potrivit unui articol Business Insider în care sunt citaţi angajaţi nemulţumiţi de mediul de lucru din cadrul gigantului american.  
     
    Joe Cannella, fost senior account manager: ”În cele din urmă, ajungi să îţi petreci majoritatea timpului mâncând mâncarea Google, înconjurat de angajaţi ai Google, folosind echipamente Google, vorbind în acronime Google, trimiţând e-mailuri Google de pe telefoane ale Goole şi, în cele din urmă, începi să uiţi de lucrurile care sunt independente de Google, fiecare colţ din viaţa ta este creat pentru a face mai puternică ideea că este absolut nebunesc să vrei să fii altundeva decât la Google”.
     
    Vlad Patryshev, fost inginer software al Google: ”Este cu adevărat greu să discuţi orice problem cu colegii tăi. Discuţiile obiective sunt destul de rare, colegii nu sunt interesaţi de părerile altor oameni în cazul în care nu sunt ”Zei Importanţi”.
     
    Katy Levinson, fost inginer software: ”Oamenii simt că au dreptul să te întrebe de ce ai plecat sau dacă lucrezi în continuare acolo şi insistă că totul trebuie să fie perfect. Nu vor să audă nimic altceva decât entuziasm pentru norocul tău de a face parte din Google şi cât de mult vrei să stai acolo. Dacă pleci şi vrei să vorbeşti orice altceva în afară de lucruri pozitive, aproape oricine, de la mama mea, la şoferul de taxi, aşteaptă să explici de ce nu eşti încântat să lucrezi la Google.”
     
    ”Cele mai evidente zone în care se manifestă corporatismul companiei sunt legate de managementul performanţei şi recrutare. Pentru a promova pe cineva, trebuie să începi să construieşti un caz cu aproape un an în avans”, explică şi un angajat anonim.
     
    ”Există suficienţi oameni talentaţi, dar să fii talentat nu îţi garantează că vei fi cooptat în proiecte bune, există mii de oameni la fel de inteligenţi care se află la rând înaintea ta”, spune un fost inginer.
     
    ”Am fost abordat de Google pentru a prelua un post de management. Concomitent cu angajarea mea, o altă persoană cu acelaşi nume ca mine a fost angajată. Departamentul de resurse umane a greşit, iar atunci când am început, eram pe un post diferit, de junior, care ar fi fost potrivit pentru candidatul care avea acelaşi nume ca şi mine. Contractul de angajare era ambiguu, iar personalul de HR care poate repara această situaţie a plecat între timp să lucreze pentru o altă companie”, a spus un alt anonim.
     
    ”Cel mai mare aspect negativ pentru mine a fost anularea arbitrară a proiectelor”, a mai declarat un anonim.
     
    Adrian Carballo, fost inginer software la Google: ”În Bay Area, costul traiului este extraordinar de mare, iar dacă ieşi din campus, nu prea ai ce altceva să faci în afară de muncă şi ieşiri cu colegii de muncă. Ai într-adevăr mâncare gratis tot timpul, cafenele, săli de sport, curăţătorii, etc, dar pe măsură ce foloseşti aceste beneficii ajungi să petreci din ce în ce mai mult din timpul tău la birou. Ajungi să faci aceleaşi alegeri în afara zilei de muncă, la fel ca şi pe parcursul acesteia. Începi să petreci din ce în ce mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.”
     
    ”Oamenii sunt promovaţi în poziţii de management – nu fiindcă ar avea abilităţi de leadership sau management, dar pentru că se întâmplă să fie suficient de inteligenţi sau pentru că nu există o altă cale de a avansa în funcţie pentru ei”, spune un fost manager tehnic de program. ”Există mulţi indivizi inteligenţi care sunt manageri şi lideri groaznici.”
     
    ”Angajează persoane cu aceeaşi tipologie”, a spus un comentator anonim. ”Acelaşi background, aceleaşi 10 şcoli, aceeaşi viziune asupra lumii, aceleaşi interese. Nu exagerez când spun că am întâlnit 100 de alergători de triatlon în cei trei ani pe care i-am petrecut la Google. Doar câţiva dintre ei erau oameni cu adevărat interesanţi.”
     
    ”Cel mai rău lucru pe care l-am simţit în munca la Google a fost pentru mine, la fel ca pentru mulţi alţii, faptul că nu am putut lucra la adevăratul meu potenţial. Aveam 25 de ani de experienţă în programare şi management şi nu făceam nimic altceva din ce nu ar fi putut face  un absolvent de facultate cu doi ani de experienţă. Este o situaţie deprimantă”, spune John L. Miller, fost inginer software la Google.
     
    ”Multe dintre lucrurile pe care le auzi despre Google – din afara Google – nu sunt adevărate. De cele multe ori, acestea sunt răspândite de angajaţii Google în scopul îmbunătăţirii reputaţiei companiei. Când cineva vine cu o idee de zvon ce ar putea ajuta la acest lucru, ar putea câştiga respect în rândul celorlalţi ingineri. Crearea ideii că Google este un loc extraordinar în care să lucrezi are şi un nume: Googley”, spune Jeff Nelson, inventatorul Google Chrome.
     
    ”Mie mi-a displăcut că la Google nu se poate lucra remote, lucru pe care îl făceam cu succes în ultimii cinci-şase ani pentru alte companii”, spune şi freelancerul Dimitar Bojantchev.
     
    ”Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care considerau că erau geniali. Eu am lucrat sub o echipă de lideri care nu au scris o linie de cod de mai bine de doi ani şi au fost incompetenţi ca programatori atunci când au avut această funcţie.
  • Ce se întâmplă de multe ori în timpul zborului şi pasagerii nu au habar

    Mai mulţi utilizatori ai site-ului Reddit (piloţi, însoţitori de zbor şi pasageri) au dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul. Mai jos găsiţi câteva dintre mărturisirile oamenilor.

    1. Oprirea tuturor electronicelor

    Telefoanele mobile sau alte electronice nu provoaca căderea unei aeronave, dar pot fi extrem de enervante pentru piloţi. Atunci când avionul se pregăteşte de aterizare piloţii pot fi deranjaţi de semnalele emise de telefoanele mobile care caută semnal.

    Sora mea este însoţitoare de zbor, după ce le spune tuturor să oprească toate electronicele se duce în spatele avionului, scoate telefonul mobil şi începe să scrie mesaje

    2. Piloţii dorm majoritatea cursei

    Cel puţin jumătate dintre piloţi dorm în timpul cursei.Între 43 şi 54 la sută dintre piloţi chestionaţi în Marea Britanie, Norvegia şi Suedia au recunoscut că au adormit în timp ce pilotau un avion cu pasageri.

    3. Măştile de oxigen îţi asigură doar 15 minute de aer

    Dacă măştile de oxigen coboară, ai la dispoziţie doar aproximativ 15 minute de oxigen din punctul în care le-ai scos. Totuşi, e mai mult decât suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde poţi respira normal

    4. Apa din avion nu este foarte curată

    Instalaţiile care ar trebui să purifice canalizarea de la toaletă şi cele care trebuie să reumple avionul cu apă potabilă se află la o distanţă de câţiva metri una de alta şi câteodată sunt administrate de aceeaşi persoană”.

    5.Piloţii primesc mese separate în caz că una dintre acestea le provoacă greaţă

    Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi. Acest lucru se face în caz de toxiinfecţie alimentară.

    Continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

  • De ce nu este bine să bei cafeaua oferită în avion

    Câteva din secretele angajaţilor companiilor aeriene, dezvăluie de ei într-o discuţie pe Reddit, ar putea face viaţa mai uşoară celor ce călătoresc deseori cu avionul:

    1. Dacă animalele dvs. de companie zboară la cală, este util să scrieţi numele lor pe cutiile în care sunt transportaţi. Cei care operează bagajele ar putea astfel să liniştească animalul la îmbarcare, iar dacă ar şti numele acestuia, le-ar fi mai uşor să facă acest lucru. ”Câinii sunt terifiaţi când intră în cala avionului, pisicile în schimb nu sunt stresate deloc”, spune angajatul unei linii aeriene într-o discuţie pe Reddit.

    2. Preferaţi un zbor mai lin sau unul mai scurt? Linia aeriană pe care o alegeţi poate face diferenţa. ”Sunt controlor de trafic aerian şi am observat că oamenii sunt surprinşi să afle că diferite linii aeriene au moduri diferite a a zbura. (…) Există linii aeriene care fac mai mult decât altele pentru a evita turbulenţele”, spune un alt participant la discuţie.

    3. Nu beţi niciodată cafeaua din avion. ”Cafeaua oferită în avioane este dezgustătoare pentru că nimeni nu spală recipientul folosit în fiecare dimineaţă. Cei care sunt plătiţi cu foarte puţin nu dau doi bani pe curăţarea acestuia. Un alt motiv este faptul că nu le sunt furnizate produsele de curăţat necesare pentru a face acest lucru.” În plus,”(…), vehiculul care alimentează avionul cu apă potabilă pentru spălarea mâinilor şi prepararea cafelei este parcat lângă cel folosit pentru golirea toaletelor, când nu ar trebui să fie aşa. Cel care alimentează cu apă aeronava deseori foloseşte mănuşi pe care nu le-a schimbat mai bine de doi ani”.

    4. Nu toate locurile din avion sunt la fel. Alegeţi-l înţelept. ”Există mai multe modalităţi prin care puteţi avea o experienţă plăcută de zbor. Seat Guru vă oferă informaţii referitoare la locul ales. Route Happy agregă câţiva factori cheie în ce priveşte tipul aeronavei, entartainment-ul din avion, conexiuni, etc. Flight Stats include informaţii pe baza performanţei zborului dvs. în ce priveşte sosirile la timp.”

    5. Turbulenţele nu pot doborî un avion, dar foarte rar, pot fi atât de grave încât să rupă gâtul cuiva. ”Turbulenţele nu pot cauza prăbuşirea unui avion. Se consideră ca acest lucru este posibil să se fi întâmplat o singură dată în istoria aviaţiei. (…) Turbulenţele severe te pot face să te loveşti de scaunul din faţa ta sau în tavan dacă nu ai centura, ori poţi să fii lovit de bagajele care cad din locurile destinate acestora.”

    6. Avionul în care te afli poate avea părţi lipsă sau stricate, iar acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare. ”Există o listă imensă de lucruri care pot lipsi dintr-o aeronavă căreia îi este în continuare permis să zboare.” ”Există ceva care se numeşte Minimum Equipment List (MEL), o listă care arată ce poate fi stricat în avion şi care să permită în continuare operarea avionului. Spre exemplu, dacă echipamentul de la sol anti-îngheţ este stricat, acesta poate fi în continuare folosit în locuri precum California.”

    7. Dacă pare că personalul însoţitor de zbor oferă tratament preferenţial anumitor pasageri, acest lucru ar putea fi adevărat. ”Însoţitorii de zbor au o listă cu cine se află în avion şi pe pe ce loc se află. De asemenea, ştiu ce experienţă de zbor are pasagerul respectiv.”

    8. Fiţi drăguţi cu însoţitorii de zbori şi vor fi şi ei drăguţi cu voi. ”Una dintre regulile însoţitorilor de zbor este că pe măsură ce sunteţi mai politicoşi, vom putea face mai multe lucruri pentru voi”, spune un alt angajat.

    Sursa: upvoted.com

  • Povestea cifrei „zero”. Când a fost descoperită si cine au fost primii oameni care au folosit-o

    Cu o poveste mai puţin cunoscută, matematiciana Hannah Fry dezvăluie faptul că cifra „zero” a fost „descoperită”, nu exista dintotdeauna alături de sistemul său de numeraţie. Astăzi nu ne putem închipui viitorul fără ea.

    Cu toată strălucirea sa matematică, cifrei zero i-a luat două milenii să devină o cifră propriu –zisă, iar acest lucru s-a întâmplat în India. Potrivit specialistului Alex Bellos, India a fost cadrul perfect: „Ideea de nimic ce devine ceva este adânc înrădăcinată în cultura lor. Dacă te gândeşti că au o stare de spirit pentru <<a face nimic>> –<<nirvana>>, de ce nu ar avea şi un simbol pentru <<nimic>>?”. Simbolul numit „Shunya” este un cuvânt folosit astăzi pentru a desemna atât conceptul de „nimic”, cât şi numărul „zero”.

    Odată ce a câştigat teren în Asia de Sud, a coborât Orientul Mijlociu, a fost încoronat de oamenii de ştiinţă islamici şi a devenit parte a sistemului numeric arab, pe care îl folosim şi astăzi. Unii istorici spun că originile indiene ale cifrei nu sunt corecte şi ar trebui să o considerăm a sistemului numeric indo-arabic. Iar după începuturile sale spirituale şi intelectuale, zero a a traversat Europa, la fel cum creştinii au traversat islamul. Totuşi, ideile arabilor în matematică au fost înconjurate mereu de scepticism şi neîncredere. De exemplu, în 1299 „zero” a fost interzis în Florenţa, odată cu toată numerologia arabă, considerându-se că încurajează frauda, dar a fost acceptat, în cele din urmă, abia în secolul al XV-lea.

    Fără îndoială, de-a lungul timpului „zero” a ajutat la desoperiri matematice, metode ştiinţifice şi tehnologice pe care le utilizăm astăzi. Până în secolul al XVII-lea, zero apărea triumfător la baza coordonaelor Carteziene, un sistem folosit şi astăzi, de la inginerie la grafică pe calculator. În timpul Renaşterii „zero” a cunoscut cea mai mare putere, dovadă fiind astăzi diviziunea la el însuşi. 

  • Vezi cum sunt făcute şi ce conţin jeleurile. O să mai mănânci vreodată?

    „În cazul în care jeleurile se află printre dulciurile tale preferate, ceea ce va urma să citeşti s-ar putea să te sperie” este introducerea unui articol al publicaţiei huffingtonpost.com, unde se prezintă metoda mai puţin cunoscută de realizare a majorităţii bomboanelor pe bază de jeleu.

    Dacă ai observat vreun prieten vegetarian că a refuzat o prăjitură cu jeleu e pentru că majoritatea jeleurilor sunt realizate cu gelatină. La rândul său, aceasta este un agent de gelifiere realizat din piele de animal şi oase. Şi, chiar dacă ştii despre ce este vorba, tot nu te poţi considera pregătit pentru a vedea, practic, modul în care este făcută. Aşadar, regizorul belgian Alina Kneepkens a creat un clip  care arată, în detalii sumbre, modul în care sunt realizate mai multe bomboane gumate. Kneepkens derulează filmul invers, începând cu bomboana finită, până la dezvăluirea începuturilor sale „sângeroase”, descrie publicaţia.

    Desigur, există şi înlocuitori vegetali de gelatină, din care sunt făcute unele bomboane. Agar este un substitut popular pentru gelatină, obţinut din alge, folosit pentru a crea popularele prăjituri „Picătură de ploaie”, care au luat cu asalt piaţa americană de dulciuri în acest an.

  • Cum i-a schimbat viaţa acestei femei o simplă vizită la spa. Ce a ajuns să facă ea acum este incredibil

    Melanie Gleeson, CEO-ul unui imperiu spa de lux, dezvăluie publicaţiei forbes.com secretele unui business de succes, ca cel pe care îl conduce.

    „În primul rând, am văzut schimbarea fizică şi emoţinală pe care o aveau femeile când plecau de la spa”, spune Melanie. „Mi-am dat seama că vreau să fac parte din această industrie”.  Şi aşa a început, în 2012, deschizând primul său spa împreună cu o colegă de facultate, Belinda Fraser, care acum îi este parteneră de busines. „Am deschis primul Endota spa cu 5000 de dolari, locaţia, pasiune şi un întreg set de obiective”, adaugă ea.  În 2016, cu Gleeson în prim plan, Endota are peste 100 de centre în Australia, peste 1000 de angajaţi, fiind cea mai mare reţea de spa de pe continent.

    1.      Găseşte-ţi povestea

    „Am fost crescută respectând mediul înconjurător şi moştenirea lăsată de ţara noastră”, spune Gleeson. „Şi vreau să mă asigur că orice am făcut sau fac în acest business reflectă aceste valori”. Iar asta se reflectă, după spusele sale, în ingredientele naturale folosite în gama de îngrijire a pielii din cadrul spa-ului, tipice Australiei, creând astfel o legătură puternică cu cultura indigenă a ţării. „Când am căutat un nume potrivit pentru primul spa, am dat peste -endota -, un cuvânt indigen, care înseamnă „frumos”, spune Gleeson. Prin asta, a reuşit să-şi creeze un brand unic şi să se diferenţieze pe piaţa de wellness.

    2.      Alege oamenii potriviţi

    Gleeson consideră că modul său de a conduce, ce are la bază valori de bază precum grija, a atras oameni cu aceleaşi principii şi valori, lucru ce a dus la o creştere a nivelului de aparteneţă la  brand. „Nu cred că acest lucru este o coincidenţă. Cu toţii suntem legaţi de univers”, spune ea. Aşadar, lucrând cu oameni care gândesc similar, Melanie consideră că valorile interne ale brandului pot fi cimentate uşor, mai ales atunci când o afacere îşi doreşte extinderea prin franciză.

    3.      Fără ierarhii

    Conform spuselor sale, în cadrul Endota spa, ierarhia a fost eliminată. „Nu cred într-un birou central. Noi suntem un centru de sprijin, ce funcţionăm împreună cu partenerii de afaceri”, declară Melanie. Însă, cel mai mare impact în ceea ce priveşte determinarea direcţiei de afaceri, ar trebui să fie construirea şi cultivarea de relaţii, spune Gleeson. „Sunt mereu conştientă de acest lucru şi de contribuţia partenerilor noştri de afaceri la creşterea brand-ului”, mai adaugă ea.

    4.      Să oferi servicii calitative

    „Pentru a oferi servicii de lux în piaţa de servicii de sănătate şi wellness înseamnă să pui pe primul plan nevoile clientului din minutul în care îţi trece pragul”,spune Gleeson. „Spa-urile noastre sunt un refugiu pentru femei, locul unde îşi lasă grijile şi stresul la uşă”, spun aceasta. După părerea sa, centrul spa nu ar trebui să fie considerat un tratament de lux, ci un obicei sănătos. 