Tag: deces

  • Trei lucruri obişnuite pe care Steve Jobs le făcea diferit faţă de restul lumii. „Lucrurile mele preferate nu costă bani”, spunea el

    Chiar dacă Steve Jobs, fondatorul şi CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii ale lumii şi în prezent, a murit foarte devreme, despre obiceiurile lui zilnice încă se mai vorbeşte. Acestea îl separă pe el de restul lumii. Ce putem învăţa de la Jobs şi cum putem aplica aceste obiceiuri în viaţa noastră zilnică?

    Publicaţia theladders.com scrie cum Jobs, alături de Steve Wozniac, a pus bazele companiei Apple în 1977, revoluţionând computerele şi modul în care interacţionăm cu maşinăriile. Succesul lui nu a venit însă întâmplător – Steve Jobs a  fost determinat şi unic, creativ, dar şi disciplinat.
    Iată trei dintre obiceiurile pe care le putem prelua din viaţa lui Jobs:


    1. A făcut ceea ce a iubit
    „Munca ta va umple o mare parte din viaţa ta, iar singura modalitate prin care poţi cu adevărat să fii satisfăcut este să crezi că ceea ce faci este excepţional. Singura modalitate pentru a face o treabă excepţională este să iubeşti ceea ce faci”, a spus el cândva.
    Cu cât mai fericiţi suntem cu ceea ce facem, cu atât mai puţin efort depunem pentru acel job şi cu atât mai bune sunt rezultatele.
    „Dacă nu aţi găsit încă acel job, mai căutaţi. Nu vă mulţumiţi cu orice. Ca toate aspectele care ţin de inimă, veţi realiza când veţi găsi acel job.”

    2. Obişnuia să meargă tot timpul
    În loc să stea la birou, Steve Jobs se plimba deseori prin campusul Apple.
    Mergea deseori spre multe dintre întâlnirile sale, fiind de părere că cele mai creative idei vin mai degrabă „pe teren” decât în birou. De fapt, ţinea deseori şedinţe nu în jurul unei mese de birou, ci plimbându-se prin campus sau vecinătăţile acestuia alături de colegii săi.
    De altfel, este cunoscut faptul că mişcarea ne energizează creierele şi reduce stresul. Ne ajută să ne eliberăm minţile cu ajutorul aerului liber şi al lucrurilor pe care le descoperim în plimbările noastre. Putem de asemenea să ne concentrăm mai uşor pe gândurile şi ideile noastre.
    Steve Jobs folosea acest obicei pentru a construi una dintre cele mai mari companii ale lumii.


    3. Îşi preţuia timpul mai mult decât orice altceva
    Steve Jobs a murit la 56 de ani după o luptă îndelungată cu cancerul pancreatic. A ştiut mai bine decât mulţi că timpul – nu banii – este cea mai preţioasă resursă a noastră. „Lucrurile mele preferate din viaţă nu costă niciun ban”, a spus Job. „Este foarte clar că cea mai presursă pe care o avem este timpul.”

    Jobs şi-a preţuit timpul făcând lucruri care sunt cu adevărat importante – inovatoare, care îi ofereau scop şi concentrare, iar incredibila influenţă a lui Apple în lumea tehnologiei este o dovadă că folosirea eficientă a timpului poate să schimbe lumea.
    „Să te gândeşti la faptul că vei muri este cea mai bună modalitate de a evita să ne gândim la capcana că vom avea ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.”

  • De ce COVID-19 îi ucide pe unii şi îi “iartă” pe alţii? Ai una dintre aceste caracteristici care duc la complicaţii grave?

    Un studiu efectuat pe 1,3 milioane de cazuri de COVID-19 în Statele Unite, publicat în revista Morbidity and Mortality Weekly Report, a constatat că rata de spitalizare a fost de şase ori mai mare, iar rata de deces de 12 ori mai mare în rândul pacienţilor care prezentau una dintre aceste 4 caracteristici:
     
    * Aveau diabet de tip 1 sau de tip 2
    * Sufereau de boli de inimă / de hipertensiune arterială
    * Erau fumători
    * Sufereau de obezitate
     
    Diabetul
     
    Treisprezece studii relevante au arătat că persoanele cu diabet au şanse de patru ori mai mari să sufere de o formă gravă de COVID-19 sau chiar să moară din cauza bolii. Cercetările au arătat că evoluţia diabetului este strâns legată de modificările sistemului imunitar al organismului. Această legătură joacă un rol foarte important în lupta cu SARS-CoV-2.
     
  • Moartea unui produs despre care Steve Jobs a spus că este o invenţie mai mare decât PC-ul. Compania încetează pentru totdeauna producţia unui vehicul cunoscut în toată lumea, prezent în România

    Steve Jobs l-a numit o invenţie care ar fi mai importantă decât PC-ul, iar alte voci spuneau că va fi cel mai renumit produs de la Macintosh-ul lui Apple încoace, scrie publicaţia americană Fast Company, care a anunţat oprirea producţiei Segway.

    Segway a anunţat că va opri producţia vehicului personal pe două roţi pentru totudeauna şi că îi va disponibiliza pe cei 21 de angajaţi ai companiei, scrie presa internaţională.

    Compania producea produsul care poartă acelaşi nume la o fabrică din Bedford, New Hampshire. 12 dintre angajaţi vor sta aici între cinci luni şi un an pentru a se ocupa de produsele ce se află în termenele de garanţie şi de eventualele reparaţii ale acestora.

    Reprezentanţii companiei au declarat că nu coronavirusul a fost factorul esenţial în luarea acestei decizii.

    Segway-ul, care are un preţ destul de ridicat, de până la 6.000 de dolari, nu a fost niciodată adoptat de către mase – şi-a găsit nişa însă în rândul firmelor care asigură securitatea în malluri şi aeroporturi, precum şi în unele zone turistice.

    Scuterele Segway au fost de multe ori subiectul glumelor – fiind câteodată dificil de folosit şi fiind implicate în câteva accidente minore: Preşedintele George W.  Bush a fost fotografiat după un accident minor cu Segway la casa părinţilor săi din Maine în 2003, de exemplu.

    Proprietarul Segway, compania de transport Ninebot, foloseşte noua tehnologie din interiorul Segway-urilor pentru dezvoltarea unor alte produse, cum ar fi un scaun care se balansează singur.

     

  • Tragedie în lumea cinematografiei. Un celebru actor nominalizat la Oscar a murit

    Celebrul actor Ian Holm, cunoscut pentru numeroase roluri de succes, printre care şi cel din Stăpânul Inelelor, a murit la Londra la 88 de ani.

    „Anunţ cu mare tristeţe că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineaţă la vârsta de 88 de ani. A murit paşnic în spital, împreună cu familia şi îngrijitorul său”, au transmis agentul său, potrivit The Guardian.

    Acesta a adăugat că Holm suferea de o boală ce are legătură cu Parkinson.

    Holm s-a născut în 1931 în Essex, unde tatăl său lucra la spitalului de psihiatrie West Ham Corporation. S-a îndrăgostit de actorie la o vârstă fragedă şi a plecat de la Rada în Londra, la teatrul Memorial Shakespeare din Stratford, unde a rămas până în 1960.

    Holm a câştigat un premiu Bafta şi a fost nominalizat la Oscar, pentru rolul său de antrenor de atletism în filmul Chariots of Fire din 1981.

  • 320 de cazuri noi de coronavirus şi 11 decese, de joi până vineri, în România

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS)  raposrtat, vineri, 320 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 11 decese. În total, de la debutul epidemiei, în ţară au fost 23.400 de cazuri, dintre care 16.555 sunt vindecate.

    Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate şi externate

    Până vineri, 1.484 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    De joi, de la ora 10.00 până vineri la ora 10.00 au fost înregistrate 11 decese, dintre care şasebărbaţi şi cinci femei.

    Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Botoşani, Brăila, Braşov, Dâmboviţa Dolj, Iaşi, Bucureşti, Sălaj, Sibiu şi Vrancea.

    Potrivit GCS, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, unul deces la categoria de vârstă 60-69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani, şi trei decese la persoane de peste 80 de ani. 10 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidităţi.

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    La ATI, în acest moment, sunt internaţi 184 de pacienţi.

    Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.392 de persoane. Alte 82.236 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 608.771 de teste.

  • Omul de afaceri care a făcut din Vitol cel mai mare trader de petrol din lume a murit la 64 de ani

    Ian Taylor, omul care a făcut din casa de comerţ Vitol cel mai mare comerciant de petrol din lume, a murit din cauza pneumoniei la 64 de ani, a declarat compania marţi. Taylor a supravieţuit cancerului, dar şi unui accident vascular cerebral anul trecut.

    Taylor este cunoscut pentru că a băut cu Fidel Castro şi a furnizat miliarde de dolari Kazahstanului, dar şi pentru faptul că a zburat chiar şi în Libia în timpul revoltei din 2011 împotriva lui Muammar Gaddafi.

    În 1995, absolventul de la Universitatea Oxford a devenit director general al Vitol, care, cu aprobarea Marii Britanii, a furnizat opoziţiei din Benghazi combustibil în schimbul ţiţeiului.

    În timpul mandatului lui Taylor, Vitol a mai tranzacţionat şi petrolul iranian în 2012, în ciuda sancţiunilor SUA.

    CEO-ul Glencore, Ivan Glasenberg, a declarat că Taylor a fost „unul dintre ultimii pionieri care au contribuit la transformarea industriei de tranzacţionare a petrolului”.

    Taylor a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Marea Britanie, iar în 2007 a intervenit pentru a salva producătorul de ţesături scoţiene Harris Tweed Hebrides.

    Un susţinător al partidului conservator care a respins oferta de a deveni cavaler al Imperiului Britanic venită de la fostul premier David Cameron, Taylor a fost preşedinte al Royal Opera House până în 2019.

    Şi-a început cariera la Shell în 1978 şi a lucrat în America de Sud şi Asia de sud-est, iar în 1985 a venit la compania privată Vitol, transformând modestul dealer olandez de combustibil într-o companie de anvergură globală.

    Anul trecut, firma a tranzacţionat în jur de 8 milioane de barili de petrol pe zi.

  • Cum a reuşit un antreprenor să transforme un ingredient banal într-o fabrică de bani. Care este reţeta secretă

    În urmă cu peste şase decenii, antreprenorul Herman Warden Lay a fondat o companie care nu doar că i-a adus un renume internaţional, ci a stat la baza formării gigantului PepsiCo, al doilea producător de mâncare şi băuturi răcoritoare din lume.

    Lay s-a născut în Charlotte, Carolina de Nord, pe 6 martie 1909. În 1920, familia s-a mutat în Greenville, Carolina de Sud. Doi ani mai târziu, mama sa a murit de cancer, iar tatăl său s-a recăsătorit. După terminarea liceului, antreprenorul s-a înscris la Universitatea Furman, cu ajutorul unei burse de atletism, dar nu a absolvit, studiind aici doar doi ani.
    Primul său job a fost în cadrul Sunshine Biscuits, însă odată cu instalarea Marii Depresiuni a fost concediat. A lucrat apoi ca agent de vânzări pentru compania Barrett Food Company, unde livra chipsuri de cartofi clienţilor. Aria sa de acoperire s-a extins tot mai mult şi profitul pe care îl făcea a început să crească.
    În 1932, el a împrumutat 100 de dolari (1.870 de dolari la valoarea de acum a monedei) şi a fondat H.W. Lay Distribution Company, cu sediul în Atlanta, Georgia. Iniţial, compania a fost distribuitor pentru Barrett Food Products Company, fostul angajator al lui Lay.
    Antreprenorul a început să livreze chipsuri din Atlanta până în Nashville, Tennessee. Până în 1937, avea deja 25 de angajaţi şi începuse producţia proprie de snacksuri. Ulterior, compania sa a fuzionat cu The Frito Company în septembrie 1961, businessul astfel creat, Frito-Lay, devenind compania cu cele mai mari vânzări de snacksuri din SUA. 
    În 1965, Herman W. Lay (preşedinte şi director executiv al Frito-Lay) şi Donald M. Kendall (preşedinte şi director executiv al Pepsi-Cola) au decis ca cele două companii să fuzioneze, formând astfel gigantul PepsiCo, Inc.
    Lay s-a căsătorit cu Sarah Amelia „Mimi” Harper şi au avut patru copii. El a murit la 73 de ani, pe 6 decembrie 1982. Camera de Comerţ a SUA are o sală numită după Herman Warden Lay, iar Universitatea Furman oferă o bursă în numele său.
    În prezent, multinaţionala PepsiCo, a cărei subsidiară este Frito-Lay, are o echipă de 263.000 de angajaţi, iar anul trecut a înregistrat venituri de peste 67 de miliarde de dolari. Printre cele mai importante branduri din portofoliul Frito-Lay se numără Fritos, Cheetos, Doritos, Lay’s şi Walkers.

  • Adoua ţară din lume ca număr de persoane infectate cu noul coronavirus, a depăşit, luni, Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de decese provocate de COVID-19 în 24 de ore

    Brazilia, a doua ţară din lume ca număr de persoane infectate cu noul coronavirus, a depăşit, luni, Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de decese provocate de COVID-19 în 24 de ore.

    Ministerul Sănătăţii din Brazilia a anunţat, luni, că decesele zilnice au fost mai multe decât în Statele Unite.

    Brazilia a înregistrat 807 decese în ultimele 24 de ore, în timp ce în Statele Unite au murit 620 de persoane.

    Brazilia are al doilea cel mai grav focar din lume, cu 374.898 cazuri, şi 23.473 de decese.

    Prima poziţie la nivel mondial este ocupată de SUA cu peste 1.7 milioane de cazuri de îmbolnăvire şi 99.805 decese, arată cifrele Worldmeters.info.

    Pe locul al treilea în clasament se află Rusia cu 353.427 cazuri şi 3.633 decese.

     

  • Povestea omului care a creat o băutură pe care o consumă zeci de milioane de oameni din toată lumea în fiecare zi

    După o singură degustare, industriaşul Danez J.C. Jacobsen s-a îndrăgostit de gustul berii germane. A creat astfel în Danemarca, după o reţetă nemţească, unul dintre cele mai cunoscute branduri de bere din lume – Carlsberg, vândută astăzi în barurile, restaurantele şi magazinele de pretutindeni.

    Jacob Christian Jacobsen s-a născut pe 2 septembrie 1811 în Danemarca, în familia Carolinei Frederikke Schelbeck, fiica unul ţesător de mătase, şi a lui Christen Jacobsen, un fiu de fermier, care, după ce se mutase în Copenhaga, îşi deschisese aici o mică berărie. J.C. Jacobsen şi-a petrecut astfel mare parte din copilărie în fabrica tatălui său.
    În 1830 vechile bresle de berari au fost desfiinţate, permiţând oricui să profeseze această meserie.

    În acelaşi an, antreprenorul a întâlnit-o pe Laura Holst, cu care s-a căsătorit în 1839, trei ani mai târziu născându-se şi fiul lor, Carl. Deşi nu a urmat studii universitare, cu ajutorul verişorilor Laurei, care studiau în Copenhaga, Jacobsen a participat la o serie de cursuri de biologie şi chimie.

    După moartea tatălui său, în 1835, el a preluat frâiele businessului, alături de mama sa. Un an mai târziu a avut ocazia să testeze o bere nemţească, iar la scurt timp după aceea a călătorit la Hamburg pentru a învăţa procesul de fermentaţie şi tehnica din spatele savorii berii germane. După alţi trei ani, a vizitat o berărie din München, întorcându-se acasă cu o reţetă de drojdie pentru fermentare, care a devenit baza pentru producţia berii Carlsberg.

    În 1847 antreprenorul a fondat berăria Carlsberg în Vallaby, în proximitatea capitalei daneze. Primul butoi din noua bere produsă în stil bavarez a fost gata pe 10 noiembrie. Numele companiei a fost dat după fiul antreprenorului, Carl, şi locul unde era amplasată fabrica (în germană, berg înseamnă deal). În 1854 familia Jacobsen s-a mutat lângă fabrică, locuinţa lor găzduind astăzi Academia Carlsberg.

    În 1875, pentru a fi sigur că berea pe care o produce are calitatea pe care şi-o dorea, fondatorul a deschis laboratorul Carlsberg, care a devenit una dintre primele instituţii de cercetare din domeniu din lume. În 1879 fiul său şi-a deschis deschide propria berărie, New Carlsberg, lucru care i-a transformat pe cei doi în competitori, stârnind astfel un conflict, care a dus de altfel şi la dezmoştenirea lui Carl, fondatorul luând decizia ca, la moartea sa, toată averea să revină fundaţiei Carlsberg, pe care a înfiinţase cu trei ani înainte.

    În afară de producţia de bere, antreprenorul a fost interesat deopotrivă de politică, fiind un susţinător al Partidul Naţional Liberal şi ales ca membru al Parlamentului în anumite perioade dintre anii 1854 şi 1871, cât şi de artă – după incendiul de la palatul Frederiksborg din 1859, el a plătit reconstrucţia acestuia. În 1879, a devenit doctor onorific al Facultăţii de Ştiinţă din cadrul Universităţii Copenhaga. Pe 30 aprilie 1887 J.C. Jacobsen a murit.

    În 2016, ultimul an pentru care există date disponibile, veniturile grupului Carlsberg s-au ridicat la aproape 9,5 miliarde de dolari, iar echipa companiei număra 41.000 de angajaţi. În piaţa locală, grupul United Romanian Breweries Bereprod (URBB), din portofoliul căruia face parte brandul Carlsberg, a înregistrat în anul 2018 o cifră de afaceri de peste 465 de milioane de lei, un profit net de 20 de milioane de lei şi un număr mediu de 387 de angajaţi, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 

  • Actorul din ”Twilight” Gregory Tyree Boyce, găsit mort la 30 de ani, alături de iubita lui

    Actorul Gregory Tyree Boyce, cunoscut din franciza „Amurg/ Twilight”, a murit la 30 de ani. Actorul şi iubita sa au fost descoperiţi morţi într-un apartament din Las Vegas.

    Actorul Gregory Tyree Boyce, cunoscut din franciza „Amurg/ Twilight”, a murit la vârsta de 30 de ani.

    Actorul şi iubita sa, Natalie Adepoju, de 27 de ani, au fost descoperiţi morţi pe 13 mai, într-un apartament din Las Vegas.

    Deşi cauza morţii nu a fost încă făcută publică, The Mirror scrie că în apartament a fost descoperită o substanţă albă, care ar putea fi un drog.

    În afară de rolul din „Twilight”, Boyce a mai jucat în scurtmetrajul „Apocalypse”, dar, recent, luase decizia de a-şi deschide un restaurant, unde băuturile urmau să aibă nume de rapperi celebri.

    Informaţia despre decesul actorului vine la două săptămâni după ce Stephenie Meyer a anunţat lansarea unui nou volum din seria „Twilight”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro