Tag: Cluj-Napoca

  • Caz ŞOCANT la Cluj: un tânăr pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos

    Vlad Manases, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Cluj, a scris pe pagina de socializare că îl acuză de malpraxis pe Alexandru Georgescu, şeful Secţiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, pentru că i-a tăiat în mod greşit un deget.

    „Îmi rup tendonul de la degetul mic cu două săptămâni în urma, la un festival, în cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un «pac» şi nu mai reuşeam să îmi extind complet degetul. (…) Ajung într-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de un «Mullet Finger» la degetul 5 de la mâna stângă. După o zi întreagă de stat la cozi şi pe holurile spitalului, intru într-un final în operaţie. (…) Doi asistenţi mă aşteaptă în sala de operaţii. Mă pregătesc. (…) Îmi pun asistenţii un garou pneumatic pe braţul stâng, îl pornesc şi îmi injectează în braţ un anestezic puternic. Îl cheamă pe profesor, acesta fiind deranjat doar când masa este pusă şi tacâmurile sunt pregătite. Vine profesorul şi începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Braţul începe să mă doară groaznic şi mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieţii aceştia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia şi-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se opreste şi mă întreabă: «Dar nu la degetul mijlociu ai probleme? ». «Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat», scrie tânărul de 28 de ani, pe reţeaua de socializare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 3Pillar Global inaugurează un nou centru de dezvoltare IT în România

    Activitatea 3Pillar Global în România a început în 2009 şi se întinde pe aproape un deceniu, timp în care compania a crescut organic, constant, de la preluarea unei companii locale din Cluj-Napoca până la inaugurarea celui de-al treilea centru de dezvoltare, majoritatea operaţiunilor desfăşurându-se acum din România. De altfel, 3Pillar Global este una din puţinele companii internaţionale care deschide birouri operaţionale în toate cele trei centre secundare din România, Timişoara, Cluj şi Iaşi.

    Centrul de dezvoltare din Iaşi este un pas strategic, pregătit temeinic mai bine de un an; această inaugurare fiind o referinţă pentru 3Pillar Global. Capitala Moldovei a fost în concurenţă cu alte centre din ţară, inclusiv Bucureşti, dar şi oraşe din străinătate. Modelul de succes aplicat în Cluj-Napoca şi Timişoara şi nivelul ridicat al specialiştilor IT din cele două birouri având ca rezultat extinderea operaţiunilor a avut o greutate aparte în luarea deciziei finale. Alţi factori determinanţi au fost indicatorii favorabili specifici oraşului Iaşi – existenţa unui centru universitar important şi a unui număr mare de absolvenţi cu studii în IT, nivelul de calificare a specialiştilor IT şi disponibilitatea acestora pe piaţa muncii, posibilităţile de extindere a operaţiunilor şi infrastructura oraşului. În urma unui amplu proces de analiză care a durat mai bine de un an,  managementul companiei s-a arătat favorabil deschiderii celui de-al treilea centru de dezvoltare tot în România şi tot într-un oraş secundar.

    Biroul cu o suprafaţă totală de 700 de metri pătraţi situat în zona centrală a oraşului, în ansamblul Moldova Business Center, va găzdui aproximativ 50 de ingineri şi specialişti IT până la finalul acestui an. După modelul birourilor din Cluj-Napoca şi Timişoara, 3Pillar Global ia în considerare extinderea suprafeţei închiriate în centrul din Iaşi pentru a ajunge la cel puţin 100 de angajaţi.

    În centrul de dezvoltare din Iaşi, 3Pillar Global vizează să atragă specialişti senior şi de nivel mediu cu o experienţă de minim 2 ani de zile în IT şi competenţe dovedite în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicaţii web (Java, Phyton, Ruby on Rails, Front End), mobile (iOS şi Android) şi testare care se vor alătura celor 450 de angajaţi din România.

    3Pillar Global Romania face parte dintr-o organizaţie globală cu operaţiuni pe trei continente şi 800 de angajaţi. Cu 450 de angajaţi şi managementul operaţional în România, 3Pillar Global Romania are o importanţă strategică pe harta globală a organizaţiei. Experţii IT 3Pillar Global Romania îmbină gândirea de business şi expertiza tehnică în tehnologii de ultimă generaţie, cu aplicabilitate în mobile computing, cloud şi big data, pentru a dezvolta produse solicitate de clienţi de top din media şi entertainment, informare, sănătate şi financiar, printre care: PBS, televiziunea publică din SUA, CARFAX, lider în furnizarea de informaţii despre istoricul autovehiculelor, respectiv Equinox, leader mondial în sport şi servicii de întreţinere.

  • Oraşul din România unde preţurile la apartamente au crescut mai rapid decât în Bucureşti sau Cluj

    Cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa, arată indicele imobiliar realizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
     
    Astfel, în Iaşi, valorile de piaţă pe metru pătrat în apartamentele în bloc au crescut cu peste 6% faţă de trimestrul anterior, iar în Timişoara cu aproape 5%.
     
  • De ce a fost iertată o vedeta porno din Zalău de procurori chiar daca a condus un Mercedes neinmatriculat şi a incercat să intimideze un poliţist

    Femeia era cercetata penal pentru conducerea unui autovehicul neinmatriculat. Anul trecut, femeia a fost usrprinsa pe strazile Clujului de agentii rutieri in timp ce conducea autoturismul marca Mercedes CLA 250 care avea placutele de inmatriculare cu valabilitatea 5 zile, doar pe teritoriul Germaniei. Fiind oprita în trafic, politistii au constatat că autoturismul a fost radiat de catre autoritatile din Germania în data de 27 aprilie 2016.

    Pe 16 octombrie 2016, organele de cercetare penală din cadrul Politiei Municipiului Cluj-Napoca i-au deschis dosar penal tinerei. S-a dispus începerea urmaririi penale in rem pentru savarsirea infractiunii de “punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat”. În 2 noiembrie 2016, autoturismul a fost înmatriculat definitiv în Romania. Recent, procurorul de caz a ajuns la concluzia ca suspecta a comis o infractiune, dar ca nu exista interes public în urmarirea acesteia.

    “Tinand cont însa de faptul ca pentru infractiunea sub aspectul careia s-au efectuat cercetari in prezenta cauza legea prevede pedeapsa amenzii sau inchisoarea de cel mult 3 ani, de lipsa antecedentelor penale ale suspectei, precumsi în raport de modul si mijloacele de savarşire, de împrejurarile concrete de comitere a faptei si de urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii (…) se constata ca nu exista un interes public în urmarirea acesteia”, se arata în Ordonanta de renuntare la urmarirea penala, potrivit clujjust.ro. Naomi Astalas a platit doar cheltuielile judiciare de 100 lei.

    Naomi Astalas a atras atentia asupra sa pe 25 ianuarie, cand a fost surpinsa de un politist rutier ca bloca circulatia in fata Tribunalului Cluj, vis-a-vis de sediul DNA. Femeia era la volanul aceluiasi Mercedes CLA. Atentionata de agentul rutier, femeia a inceput sa comenteze. Politistul i-a cerut actele, iar raspunsul ei a fost “Cum ai spus ca te cheama? Sa dau un telefon”. Agentul i-a explicat ca ceea ce face ea este o imixtiune în aplicarea legii. Mai precis, un mic trafic de influenta. Politistul i-a luat actele si a amendat-o cu 375 de lei,scrie graiulsalajului.ro

  • Românilor le place să cumpere haine noaptea: comenzi cu o valoare medie de 282 de lei, în prima jumătate a anului

    În acest context, Fashion Days a analizat obiceiurile de cumpărare nocturne ale clienţilor din România, Bulgaria şi Ungaria, în primele şase luni ale anului în curs.

    Astfel, clienţii Fashion Days din România au plasat comenzi după ora 00:00 mai ales de pe dispozitivele mobile şi au cumpărat pantofi clasici, pantofi sport, rochii, sacouri, ceasuri şi accesorii, genţi, haine pentru copii, dar şi obiecte decorative pentru casă. Majoritatea comenzilor plasate în timpul nopţii (41,69%) au fost înregistrate în intervalul 00:00 – 01:00, iar cele mai multe achiziţii au fost făcute din Bucureşti (43%), Timişoara şi Cluj-Napoca. În medie, valoarea unei achiziţii nocturne a fost de 282 de lei.

    „Clienţii noştri, aflaţi mereu în mişcare şi cu timp tot mai limitat, îşi doresc să poată face cumpărături de oriunde şi oricând: în mijloacele de transport, în drumul spre birou, în vacanţă, aşteptând la restaurant, şi chiar noaptea, când au mai mult timp liber şi se pot bucura de oferta diversificată de branduri şi produse potrivite oricărui stil, pe care o găsesc în magazinul nostru online.

    La Fashion Days, observăm în fiecare an un interes crescut pentru cumpărături în intervalul 00:00 – 06:00 şi că tot mai multe comenzi sunt plasate de pe smartphone şi tabletă, clienţii profitând de avantajele oferite de aplicaţia Fashion Days, precum navigarea rapidă, cea mai bună selecţie de produse şi branduri, opţiuni de filtrare utile şi imagini de cea mai bună calitate”, spune Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

    Dispozitivele mobile au fost utilizate cu precădere (74%) de clienţii nocturi români pentru a-şi comanda produsele dorite. Aproximativ 69% din totalul achiziţiilor a fost realizat de pe smartphone şi 5% de pe tabletă, restul reprezentând comenzi plasate de pe desktop.

    Ponderea de utilizare a dispozitivelor mobile a fost ridicată şi în Bulgaria (68%) şi Ungaria (71%). Se remarcă o particularitate la clienţii din Ungaria, prin utilizarea mai ridicată a tabletelor (10% din total) pentru comenzile plasate noaptea.

  • Farmec a bifat afaceri de peste 100 mil. lei în primul semestru al anului

    „Rezultatele obţinute în prima jumătate a acestui an ne oferă toată încrederea că vom reuşi să ne atingem obiectivul setat la începutul anului, acela de creştere a cifrei de afaceri cu peste 10%”, a declarat Mircea Turdean, director general al Farmec.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, cifra de afaceri din acest an a fost susţinută de extinderea semnificativă a reţelei de magazine Farmec şi Gerovital, care în prezent numără 19 magazine de brand, deschise atât în marile centre comerciale, cât şi în zonele cheie ale oraşelor. De la începutul anului, au fost inaugurate 8 magazine de brand, urmând ca cel puţin alte 2 spaţii să fie deschise până la finele acestui an. Datorită politicii de extindere, în primele 6 luni ale anului 2017, reţeaua de magazine proprii a companiei Farmec a atins vânzări de 1 milion de euro.

    Creşterea din prima parte a anului 2017 vizează şi vânzările din magazinul online www.farmec.ro, care s-au menţinut pe un trend puternic ascendent, înregistrând în prima jumătate a anului 2017 o creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    Un alt factor care a contribuit la creşterea cifrei de afaceri este acoperirea reţelei de distribuţie, în  10 puncte de lucru la nivel naţional.

    La finalul lunii august 2017, reţeaua de spaţii comerciale deţinute de Farmec este formată din 8 magazine Farmec, amplasate la Cluj-Napoca, Arad, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara şi 11 magazine Gerovital ce se găsesc la Bucureşti (3 magazine), Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Ploieşti, Suceava, Iaşi şi Piatra Neamţ.

  • Chiriile cresc constant de trei ani în România. Care sunt oraşele cu cele cele mai mari preţuri

    În Bucureşti, chiria medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, faţă de 218 euro pe lună în 2016 şi, respectiv, 222 euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretenţiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, faţă de 298 de euro pe lună anul trecut şi 303 euro pe lună în 2012. Pentru apartamentele cu trei camere, preţul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma lunară de 378 de euro valabilă anul trecut, dar mai puţin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitaţi în 2012, scrie Mediafax.

    Chiria medie cerută pentru o garsonieră în Braşov a scăzut uşor faţă de anul precedent, de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună. Suma necesară pentru închirierea unui apartament cu două camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, faţă de 243 de euro pe lună în 2016 şi 241 de euro pe lună în 2012. Unităţile locative tricamerale au acum un preţ mediu de 320 de euro pe lună, în creştere de la 299 de euro pe lună anul trecut şi 309 euro pe lună în 2012.

    În Cluj-Napoca, bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, faţă de 204 euro pe lună în 2016 şi 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preţ mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creştere de la 311 euro pe lună anul trecut şi de la 298 de euro pe lună în urmă cu cinci ani. Locuinţele tricamerale au ajuns anul acesta la 445 de euro pe lună, de la 409 euro în 2016 şi circa 390 de euro în 2012.

    O locuinţă monocamerală în Iaşi poate fi închiriată cu 191 de euro pe lună, faţă de 185 de euro pe lună anul trecut şi, respectiv, 186 de euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, aşteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, faţă de 253 de euro în 2016 şi în 2012. Preţul unei locuinţe cu trei camere este de 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar peste suma de 273 de euro pe lună necesară anul trecut.

    În Timişoara, suma necesară pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creştere de la 165 de euro pe lună anul trecut şi, respectiv, de la 150 de euro pe lună în 2012. Clienţii interesaţi de un apartament cu două camere trebuie să plătească, în medie, 278 de euro pe lună, faţă de 261 de euro pe lună în 2016 şi 197 de euro pe lună în 2012. Aşteptările proprietarilor de locuinţe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut şi, respectiv, de la 241 de euro pe lună în urmă cu cinci ani.

  • Un celebru lanţ de cafenele ajunge în sfârşit şi la Bucureşti: Unde va fi amplasată prima cafenea

    Planul fondatorilor este de a ajunge la minim 6 unităţi în oraşe cheie din ţară până la finalul acestui an, investiţa totală pentru întregul proiect fiind de 500.000 de euro.

    Cu o suprafaţă de peste 110 mp (interior şi terasă), noua locaţie Narcoffee Roasters este cea de-a patra unitate din reţeaua proiectului clujean şi prima din Capitală. Mizând pe specialităţi pe bază de cafea de origine, fondatorii anticipează în prima lună de funcţionare peste 10.000 de clienţi în noul spaţiu.

    „Suntem de părere că 3rd wave coffee, cum este denumit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România, cu precădere în Capitală. Observăm deja o evoluţie în rândul consumatorilor de la o banală „cafea cu lapte” la una de origine, însă considerăm că pentru a educa şi stârni interesul unui public specializat cât mai amplu, este necesară prezenţa unei reţele puternice, cu locaţii în toate marile oraşe”, declară Marcelus Suciu, co-fondator Narcoffee Roasters, decizia de a extinde conceptul la nivel naţional. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un celebru lanţ de cafenele ajunge în sfârşit şi la Bucureşti: Unde va fi amplasată prima cafenea

    Planul fondatorilor este de a ajunge la minim 6 unităţi în oraşe cheie din ţară până la finalul acestui an, investiţa totală pentru întregul proiect fiind de 500.000 de euro.

    Cu o suprafaţă de peste 110 mp (interior şi terasă), noua locaţie Narcoffee Roasters este cea de-a patra unitate din reţeaua proiectului clujean şi prima din Capitală. Mizând pe specialităţi pe bază de cafea de origine, fondatorii anticipează în prima lună de funcţionare peste 10.000 de clienţi în noul spaţiu.

    „Suntem de părere că 3rd wave coffee, cum este denumit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România, cu precădere în Capitală. Observăm deja o evoluţie în rândul consumatorilor de la o banală „cafea cu lapte” la una de origine, însă considerăm că pentru a educa şi stârni interesul unui public specializat cât mai amplu, este necesară prezenţa unei reţele puternice, cu locaţii în toate marile oraşe”, declară Marcelus Suciu, co-fondator Narcoffee Roasters, decizia de a extinde conceptul la nivel naţional. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • PRIMUL ORAŞ din România în care locuitorii DECID cum şi pe ce se cheltuie banii primăriei

    Primăria Cluj-Napoca a devenit prima administraţie locală din România care implementează procesul de Bugetare participativa online, a anunţat primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook. Astfel, clujenii vor decide cum vor fi cheltuiţi o parte din banii achitaţi prin impozite şi taxe locale.

    “Începând de astăzi, 17 iulie, până la data de 20 august 2017, clujenii pot propune proiecte pentru oraşul lor. Proiectele care obţin cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2018. Este primul proces online de Bugetare participativă din România, prin care municipalitatea urmăreşte implicarea directă în luarea deciziilor privind proiectele oraşului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au cel puţin 18 ani”, a mai scris Emil Boc pe pagina personală.

    Potrivit unui comunicat de presă, “Primăria Cluj-Napoca le propune clujenilor implicarea activă în procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte viitoarele proiecte ale municipalităţii. Acest demers se concretizează prin intermediul procesului de Bugetare participativă, prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la o acţiune democratică de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a unei părţi din bugetul local.

    Acest proces este o continuare a proiectului pilot de bugetare participativă realizat în 2013 în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur şi a procesului participativ pentru tineret desfăşurat în anul 2015, Com’On Cluj-Napoca.

    Începând de astăzi, 17 iulie 2017, toţi cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au împlinit vârsta de 18 ani, au ocazia să-şi asume rolul de participant activ în definirea şi abordarea problemelor oraşului, implicându-se în procesul de bugetare participativă prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro.”