Tag: castigare

  • Doi timişoreni câştigă 9 milioane de euro după ce au avut o idee la care nu s-a gândit nimeni

    Un ziarist şi un medic din Timişoara au început o afacere pe o nişă la care, în momentul în care s-au lansat, nu se mai gândise nimeni de pe piaţa locală. Produsele lor sunt astăzi la tot pasul, iar afacerile timişorenilor s-au triplat pe timp de criză, aducându-le venituri 9 milioane de euro.

    Octavian Sfeclă conduce alături de partenerul său, Ştefan Tudose, Art Match, firma timişoreană cu 200 de angajaţi prezentă pe piaţă din 1998 şi care a echipat sute de magazine din toată ţara, ajungând să deţină în portofoliul de clienţi cele mai importante reţele de retail şi cei mai mari producători din FMCG. Compania şi-a triplat afacerile pe timp de criză – de la 12.8 milioane de lei (3,2 mil. euro) în 2008, profit de 1.9 milioane de lei (cca. 500.000 de euro) şi 25 de angajaţi, la o cifră de afaceri de 41,9  milioane de lei (9 milioane de euro), profit de 1,6 milioane de lei (cca. 350.000 de euro) anul trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. 

    De formaţie profesională medic, Octavian Sfeclă şi-a început cariera în cadrul departamentelor de vânzări şi marketing la companii din domeniul farmaceutic lansând ulterior împreună cu partenerul său, de profesie ziarist, Ştefan Tudose, afacerea Art Match, pe o nişă la care nu s-a gândit nimeni. “Proiectul Art Match a început cu investiţii minime şi a beneficiat de o dezvoltare organică, drumul de la un angajat la cei peste două sute pe care îi avem astăzi fiind unul natural, un fel de răspuns la dezvoltarea pieţei, dacă vreţi”, explică el evoluţia companiei într-un interviu anterior acordat Business Magazin.

    Art Match furnizează sisteme de afişaj, mobilier metalic şi elemente de infrastructură pentru retail; producţia de display-uri şi sisteme de afişaj din materiale plastice; realizează importul şi furnizarea de îmbrăcăminte identitară şi materiale promoţionale, cât şi servicii de montaj specifice activitaţilor companiei. Activitatea de baza a companiei este furnizarea de sisteme de afisaj in-store, specializare unde a devenit lider de piaţă, pe seama unui portofoliu de peste 15.000 de repere, din care circa 1000 sunt produse in-house, restul fiind importate de la parteneri Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, SUA, Canada sau Japonia.

    Compania a fost înfiinţată în 1998, în Timişoara, iar un an mai târziu, a devenit distribuitorul oficial al liderului la nivel mondial în chibrituri personalizate Swedish Match în România.  În anul 2000, compania a realizat prima livrare către un lanţ de retail, divizia de discout a Delhaize Group, Profi, acest client fiind urmat de-a lungul timpul de peste alţii 300 de clienţi. Un an mai târziu, Art Match s-a impus ca furnizor specializat de soluţii şi sisteme de afişaj in-store, piaţă pe care a devenit, în timp, lider naţional. În 2003, Art Match a devenit furnizorul oficial pentru Selgros România, primul magazin echipat de către companie fiind cel din Oradea. Un an mai târziu, compania a încheiat un parteneriat cu compania germană STOREbest în România, care se afla în expansiune la nivel european în momentul respectiv.

    În 2005, Art Match a predat, la cheie, primul magazin Penny din România, colaborearea cu REWE România continuând şi în prezent, pe seama serviilor de montaj şi mentenanţă, advertising pe care le oferă compania, cât şi elemente de producţie publicitară. Ulterior, compania a început să gestioneze stocuri în depozitul propriu, devenind astfel primul furnizor român specializat capabil să efectueze livrări în 48 de ore oriunde în ţară. În 2007, compania începe să utilizeze tehnologia de import pentru prelucrarea foliilor de plastic şi livrează primul element produs de companie: un display PET pentru British American Tobacco România. La scurt timp după, Art Match a început să se extindă în afara graniţelor ţării, vizate fiind ţările limitrofe. Primul proiect concret, pe seama proximităţii de oraşul Timişoara, a fost filiala din Serbia, cu sediul în Belgrad.

    În 2008, compania s-a extins cu a doua filială în afara ţării, Art Match Ungaria şi a continuat extinderea şi investiţiile pe timp de criză, astfel că în 2009, a inaugurat noi capacităţi de producţie şi stocare, iar la începutul lui 2010, a deschis filiala din Bucureşti, atât pentru a controla mai bine piaţa locală, cât şi pentru a dezvolta activităţi în Bulgaria. Ulterior, compania a contractat primul proiect major de montaj în afara României pentru un magazin Hornbach, cu elemente produse în Timişoara. 

  • De la crescător de porci la vedetă pe internet: Cum a ajuns un tânăr de 24 de ani să câştige 3.000 de dolari pe lună

    Wu Nengji, cunoscut pe internet sub numele de Xiao Jiji (“micul norocos” în engleză) e un tânăr de 24 de ani care filmează clipuri de 2-3 minute pentru cei care îl urmăresc pe canalele sale de pe reţelele de socializare din China.
     
    Clipurile sale prezintă scene de zi cu zi, fără a aborda subiecte legate de politică sau economie.
     
    “Nu vreau să transmit un mesaj anume”, a declarat Wu celor de la CNN. “Vreau doar să-i fac pe oameni să râdă după o zi lungă de muncă.”
     
    Wu Nengji a început să publice clipuri în urmă cu trei ani, după ce petrecuse o bună perioadă de timp în Beijing încercând să îşi găsească un loc de muncă. “Am încercat de toate, dar nu reuşeam să câştig suficienţi bani pentru a mă întreţine.”
     
    Prin urmare, s-a întors în satul său natal pentru a creşte porci. În acelaşi timp, a început să distribuie clipuri inspirate de viaţa lui.
     
    Până acum, Wu a încărcat peste 2.000 de clipuri, adunând aproximativ 5,6 milioane de fani.
     
    “Folosesc un singur telefon cu care filmez totul”, a povestit Wu.
     
    Popularitatea sa îi aduce şi o sumă consistentă, între 10.000 şi 20.000 de yuani pe lună, sau echivalentul a 1.500-3.000 de dolari.
  • Câţi bani câştigă Reed Hastings şeful Netflix

    Reed Hastings, CEO-ul Netflix, s-a bucurat de o mărire de salariu impresionantă în 2018, potrivit Fortune.

    Şeful Netflix a câştigat 36,1 milioane dolari anul trecut, o creştere cu 48% faţă de veniturile de 24,4 milioane dolari în 2017. Cea mai mare parte din compensaţia lui a venit sub formă de acţiuni.

    Hastings are un salariu de bază de 700.000 de dolari, dar acţiunile pe care le-a primit anul trecut sunt evaluate acum la 35,4 milioane dolari.

    Vestea cu privire la mărirea salarială a lui Hastings a stârnit controverse în contextul în care Abigail Disney, nepoata lui Roy şi Walt Disney, a spus că i se pare „o nebunie” că Bob Iger, CEO-ul Disney a câştigat 65,6 milioane dolari.

    Netflix a înregistrat performanţe bune în ultimii ani însă compania ar putea fi în punctul culminant în contextul în care rivalii încep să scoată platforme de streaming şi să-şi producă propriul conţinut,m oferindu-l la preţuri mai reduse decât Netflix.

    Astfel, Disney a lansat DisneyĂ, un serviciu despre care presa internaţională scrie că ar putea fura cotă de piaţă de la Netflix.

     

  • Povestea jucăriilor LEGO: De la o dulgherie din Danemarca la un brand global – VIDEO

    Povestea LEGO începe la 1932, când Ole Kirk Christiansen a fondat o companie producătoare de bunuri de larg consum. Produsele erau realizate integral din lemn, iar vânzările de scări şi mese de călcat aduceau cea mai mare parte din câştig.

    Spre sfârşitul anilor 1940, compania avea în stoc peste 200 de modele diferite de jucării de lemn şi plastic, dar numele LEGO nu era, încă, recunoscut pentru seturile sale de jucării cu care este asociată astăzi.

    1958, la vârsta de 66 de ani, Godtfred Christiansen, care a moştenit compania după moartea tatălui său, a pantentat un nou design, mai modern, al „cărămizilor” LEGO, ce le-a permis o interconectare mult mai puternică; tipul de cărămizi din acel an sunt compatibile cu cele moderne.

    Plecând de la fabricarea de jucării, brandul LEGO s-a extins în timp în alte domenii, de pildă în piaţa jocurilor video sau a producţiei de filme, şi a devenit o marcă globală. Până în 2013, au fost produse 560 de miliarde de piese LEGO.
     

  • După 15 ani într-o multinaţională o tânără din România a decis că nu mai vrea să muncească pentru alţii şi a pornit o afacere. Acum câstigă zeci de mii de euro

    După o carieră de peste 15 ani într-o multinaţională, Oana Pascu a pornit businessul Complice.ro, în baza unei idei pe care a avut-o încă din facultate: să fie „complice” la experienţe care să surprindă destinatarul şi să câştige totodată bani făcând astfel de surprize.

    „Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc cadouri şi am căutat ca ele să fie inedite, surprinzătoare şi să creeze amintiri de durată, să îmbogăţească viaţa şi sufletul destinatarului. Ideea de a fi consultant pentru alţii în alegerea cadourilor o aveam încă din anii facultăţii, însă pe vremea aceea, acum aproape 20 de ani, mi se părea o iluzie. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era într-adevăr o iluzie, publicul nu era pregătit, iar implementarea fără puterea actuală a internetului cred că ar fi fost aproape de imposibil”, povesteşte Oana Pascu, de profesie economist şi totodată absolventă de Ştiinţe Politice. 

    După ce s-a angajat încă din facultate în cadrul companiei telecom Connex, care ulterior a devenit Vodafone, unde şi-a creat o carieră timp de 15 ani, ocupând diferite poziţii din care a condus echipe, atât de specialişti, de vânzări prin telefon, cât şi de marketing, ea a simţit nevoia de o schimbare radicală şi a pornit astfel pe drumul antreprenoriatului.

    „La 35 de ani am simţit nevoia de a face o schimbare radicală în viaţa mea şi deşi am avut două propuneri să plec din ţară în alte companii multinaţionale, am decis să rămân aici şi să construiesc ceva care să mă reprezinte, care să mă încarce pozitiv şi care să îmi aducă satisfacţiile dorite. Am avut două idei de business, dintre care una în domeniul home & deco şi aceasta, cu cadouri experienţiale. Am ales-o pe aceasta din considerente de pasiune, înclinaţie şi business plan”, povesteşte ea, precizând că ideea de a fi „complice” pentru surprize făcute altor persoane o urmărea încă din facultate.

    Investiţia iniţială pentru demararea businessului Complice.ro s-a ridicat la 5.000 de euro, sumă în care sunt incluse cheltuielile de dinainte de lansare – dezvoltarea site-ului, identitatea vizuală şi echiparea biroului. „Ulterior însă am investit în mod constant mai ales în promovarea businessului (principala provocare fiind cum să afle de noi clientul final), dar şi în continua eficientizare sau dezvoltare a site-ului. Cred că suma totală adusă de acasă a ajuns astfel la aproximativ 20.000 de euro.”

    Magazinul online Complice.ro oferă o serie de cadouri inedite bazate în principal pe experienţe cum ar fi experienţe în doi (de explorare şi ieşire din rutină, escapade şi provocări exclusiviste în compania unor celebrităţi), daruri care cresc pulsul şi stimulează adrenalina (salt cu paraşuta sau parapanta, survol cu elicopterul, zbor cu balonul ş.a.m.d.), provocări olfactive şi vizuale (ateliere pentru crearea de parfumuri, florale sau gastronomice), experienţe de răsfăţ personal (spa, masaj, tratamente corporale) sau experienţe japoneze – degustare de ceai, îmbrăcarea khimonoului.

    „În străinătate există acest concept de gift shopper, sunt câteva modele de business care funcţionează, însă conceptul Complice.ro duce complicitatea dincolo de alegerea unui cadou, către alegerea unui cadou experienţial, ceva cu totul şi cu totul special, care să fie memorabil şi surprinzător.” Complice.ro a pornit adresându-se clienţilor individuali – „oameni ocupaţi, cu multe responsabilităţi, cu puţin timp liber, care muncesc mult, caută echilibrul între business şi viaţa personală, dar îşi doresc foarte mult să dăruiască ceva inedit, să se diferenţieze atunci când oferă un cadou personal sau de business, astfel că apelează la un complice pentru inspiraţie sau pentru organizarea şi implementarea unei surprize, majoritatea fiind antreprenori sau oameni cu poziţii importante în companii multinaţionale, cu venituri peste medie, cu vârste între 30 şi 45 de ani, un procent mai mare bărbaţi, jumătate deja părinţi”.

    Din 2017, Complice4JOY, compania care administrează magazinul online Complice.ro, a început să dezvolte colaborări şi pe segmentul corporate, unde brandurile caută cadouri speciale pentru fidelizarea angajaţilor, pentru clienţi sau diverşi colaboratori. Astfel, magazinul online oferă şi servicii personalizate  pentru angajaţi, cum ar fi high potential programs, reward & recognition, give-away team building, zile de naştere ş.a.m.d., pentru parteneri şi clienţi, spre exemplu cadouri speciale, personalizate, unicat, pentru Crăciun/Paşte şi pentru evenimente speciale – cadouri/experienţe personalizate sau la cheie, sub umbrela out of office events (wellbeing workshops, management meetings, teambuildings, lansări etc.).
    Segmentul corporate a prins însă mai mult contur anul trecut, când a generat aproape jumătate din veniturile Complice4JOY – 92.000 euro, de patru ori mai mari comparativ cu 2017.

    „În mediul corporate, clienţii noştri sunt branduri inovatoare, care vor să se diferenţieze şi care au o preocupare constantă să recunoască meritele celor din jur. Vorbim de companii medii şi mari, din domenii creative sau în plină dezvoltare (IT etc.). Cel mai frecvent se oferă cadouri clienţilor şi partenerilor de Crăciun, 1-8 Martie şi de Paşte (câteva firme oferă partenerilor cadouri chiar şi cu ocazia zilelor de naştere). Pentru angajaţi, în afară de evenimentele menţionate, se oferă cadouri cu ocazia zilelor de naştere sau premii şi recompense în
    diferite programe de incentive, reward & recognition”, a precizat Oana Pascu.

    Ea a adăugat că o zonă importantă pentru Complice.ro o reprezintă şi activităţile de echipă, pe care le numeşte „activităţi creative corporate”. „Sunt activităţi pe care un manager alege să le facă alaturi de echipa sa pentru a se cunoaşte, a colabora mai bine şi a trăi experienţe comune. Similar, ne extindem din ce în ce mai mult în zona de evenimente corporate unde ne dorim să venim cu soluţii inedite şi cu experienţe care să consolideze poziţia acelui brand în mintea participanţilor.”

    Valoarea medie a unei comenzi primite de Complice.ro anul trecut pe segmentul corporate s-a situat la 1.200 euro, în timp ce media pe segmentul individual a fost de 207 euro. Circa 44% dintre comenzile de experienţe corporate făcute de clienţi anul trecut au fost destinate iniţiativelor interne, pentru proprii angajaţi, în timp ce restul de 56% au fost destinate partenerilor de afaceri şi colaboratorilor.

    „Aş spune că, mai mult ca în oricare altă direcţie a businessului, în zona corporate mă ajută cel mai mult experienţa anterioară din corporaţie. Pentru că pot să mă pun foarte bine în pantofii managerului care doreşte să sudeze o echipă, să o motiveze. Înţeleg foarte bine provocările cu care se confruntă, nevoia de a se încadra în buget, de a găsi soluţii inedite şi care să fie apreciate de o parte cât mai mare a echipei. Cred că şi din acest motiv am devenit un complice de nădejde pentru multe companii”, a subliniat ea.

    Creşterea vânzărilor pe segmentul corporate a dus la dublarea valorii medie a unei comenzi plasate anul trecut pe Complice.ro, aceasta ajungând la 370 euro. „Undeva la intersecţia celor două zone (individuale şi corporate) sunt cadourile făcute la birou, între colegi, de ziua de naştere sau când cineva pleacă din cadrul colectivului. Sunt acele cazuri în care toată lumea contribuie cu bani, iar experienţele încep să devină o opţiune tot mai populară.”

    Totodată, Complice4JOY şi-a mărit anul trecut şi reţeaua de parteneri, aceasta ajungând în prezent la un număr de peste 100.
    „Anul acesta am inclus deja în primul trimestru în portofoliu şi un studio de realitate virtuală, un penthouse care oferă o experienţă cu adevărat romantică, singurul tren privat din România care oferă un circuit de cunoaştere şi descoperire a zonelor pitoreşti din Transilvania, un simulator de zbor Boeing 737, un designer floral, un atelier de pictură pe porţelan şi, nu în ultimul rând, un complice care îi introduce pe clienţi în arta japoneză, indiferent că vorbim despre zona gastronomică sau de ceremonia ceaiului, îmbrăcarea kimonoului sau arta florilor presate şi origami.”


    În 2018, cele mai căutate categorii de experienţe pe Complice.ro au fost cele din zona gourmet (degustări, ateliere de gătit), experienţele romantice (cine în locaţii speciale, experienţe de cuplu), dar şi cele cu adrenalină (survol cu elicopterul, salt cu parapanta, cursă pe un circuit de raliu etc.). Cel mai scump pachet de expe­rienţe intermediat de Complice.ro anul trecut a costat 2.000 de euro şi a constat într-un city break VIP – hotel de 4-5 stele, transport, completat de o experienţă în cadrul hotelului. Acesta a fost un premiu de incentive oferit de un client corporate unui angajat cu performanţe deosebite. Majoritatea clienţilor Complice.ro sunt din Bucureşti, însă oferta magazinului online nu se limitează doar la Capitală, fiindcă multe experienţe presupun deplasarea în afara oraşului. „Am fost complice şi la iniţiative de incentivare a angajaţilor şi în Franţa, Italia sau Cehia.”
    În total, Complice.ro a intermediat peste 300 de experienţe şi cadouri inedite, dintre care 200 doar anul trecut. Pentru anul acesta, Oana Pascu are în plan să dezvolte în continuare portofoliul de experienţe ce pot fi folosite ca premii de către companii pentru angajaţii lor – „reward & recognition & incentive”, precum şi experienţe ce pot fi integrate în cadrul unor evenimente inedite – întâlniri cu echipa, team buildinguri, petreceri de amploare şi evenimente de brand.
    „Complice.ro se va extinde cu experienţe şi în alte oraşe ale ţării, începând cu Cluj. Alături de acestea, vor fi disponibile în continuare experienţele care au loc la Sibiu, Braşov, Timişoara sau la malul mării”, a punctat antreprenoarea.

  • FOTO INFO: Netanyahu a câştigat al cincilea mandat

    Anunţul a fost făcut de cele trei posturi principale de televiziune din Israel, la mijlocul săptămânii trecute, când aproximativ 97% din voturi fuseseră deja numărate.
    Cursa, strânsă şi contestată, a fost considerată în Israel ca un referendum pentru Netanyahu în urma acuzaţiilor de corupţie. El se confruntă cu o posibilă condamnare în trei cazuri de corupţie, negând însă toate acuzaţiile.
    Likud, partidul premierului Netanyahu, şi Partidul Albastru şi Alb al lui Gantz au obţinut câte 35 de locuri fiecare, potrivit site-ului Knessetului (parlamentul) şi canalelor TV israeliene.

  • Cum a ajuns să trăiască acum tânăra care a câştigat 3 milioane de dolari la loto şi i-a pierdut pe toţi

    Ajunsă la 31 de ani, cea mai tânără câştigătoare din istoria loteriei britanice a povestit celor de la Daily Mail cum banii i-au distrus o mare parte a vieţii.

    “Mi-e încă extrem de greu să am încredere în cineva”, a povestit Callie Rogers, care are 3 copii. “Încă nu ştiu dacă oamenii pe care i-am cunoscut în urmă cu 15 ani mă plăceau pe mine sau voiau să stea cu mine pentru bani.”

    Callie Rogers avea 16 când a câştigat, în 2003, aproape 3 milioane de dolari la loterie. Adolescenta a promis că va cheltui responsabil bani, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

    Nouă ani mai târziu Callie avea doi copii şi majoritatea averii dispăruse. Ea a cheltuit bani pe operaţii estetice, petreceri şi nu mai puţin de 380.000 de dolari pe cocaină. Şi-a dat seama că aceste cheltuieli nesăbuite şi stilul de viaţă excentric au fost cauzate de faptul că a fost molestată când era doar un copil.

    “Am sperat că banii o să mă facă fericită, că o să uit ce s-a întîmplat. Dar, la doar câteva săptămâni după ce am câştigat la loto, mi-am dat seama ca asta nu se va întămpla, că o să mă gândesc tot timpul la ceea ce mi-a făcut acel bărbat”, a declarat ea pentru The Sun.

    Callie Rogers s-a recăsătorit, iar acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală.

  • Cât câştigă preşedintele rus Vladimir Putin

    În anul 2017, Vladimir Putin a câştigat 291.000 de dolari (18.7 milioane de ruble), conform unui comunicat emis de Kremlin.

    În anul 2018, salariul preşedintelui rus s-a ridicat la 134.000 de dolari (8.6 milioane de ruble).

    Salariul prim-ministrului rus Dimitri Medvedev a crescut faţă de anul 2017, când a câştigat 134.000 de dolari (8.6 milioane de ruble), ajungând la 154.000 de dolari (9.9 milioane de ruble).

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cât câştigă românii: angajatul din Suceava, cu 70% mai puţin decât cel din Bucureşti

      „Decalajele salariale dintre regiuni nu reflectă decât decalajul dintre dezvoltarea economică a acestora. Motivul pentru care în Bucureşti sunt salarii mai mari decât în alte zone este reprezentat de faptul că, în Capitală, economia oferă locuri de muncă bine remunerate, aici sunt sediile companiilor mari, multinaţionale, care angajează personal cu studii superioare, şi aici sunt şi mulţi angajaţi din domeniul IT, cu calificări înalte şi salarii mari. În schimb, în Suceava sunt industrii cu salarii mici, în zona fabricării de încălţăminte sau confecţii, în construcţii sau în zona de restaurante şi hoteluri“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

    Statisticile INS arată că în topul zonelor cu cele mai mari salarii din economie se află, după Capitală (unde salariul mediu a fost de 3.483 de lei net în 2018), judeţele Cluj (3.048 de lei net pe lună în 2018), Timiş (2.890 lei net), Ilfov (2.868 lei net) şi Sibiu (2.771 lei net). Astfel, doar în Bucureşti şi în Cluj salariul mediu a depăşit valoarea de 3.000 de lei net pe lună.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro. 

  • Clasa de mijloc, pe cale de dispariţie: unii se îmbogăţesc, dar din ce în ce mai mulţi sărăcesc

    În cazul Baby Boomers, care s-au născut între 1943 şi 1964, aproximativ 68% erau în gospodării aveau venituri medii. În prezent doar 60% dintre millenialii care s-au nascut între 1983 si 2002 ar putea spune la fel.

    OCDE defineşte clasa de mijloc ca persoane care câştigă între 75% şi 200% din venitul mediu naţional. Datele provin din Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Luxemburg, Mexic, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia şi Statele Unite.

    „Influenţa economică” a clasei de mijloc a scăzut de-a lungul timpului, spune raportul OCDE, care a fost publicat pe 10 aprilie. În întreaga OCDE, veniturile medii au crescut cu doar 0,3% pe an, în medie, în ultimul deceniu. Pentru comparaţie, în deceniul anterior crizei financiare veniturile medii au crescut cu 1,6% pe an şi cu 1% în deceniul dinainte.

    Costul locuinţelor „stoarce” cel mai greu clasa de mijloc, consumând acum o treime din venitul disponibil pentru gospodăriile de clasă mijlocie, de la un sfert în anii 1990. Locuinţele şi cheltuielile pentru învăţământul superior au crescut mai repede decât veniturile medii, arată OCDE.

    Ce se întâmplă? Dispariţia treptată a clasei de mijloc este o poveste complicată. De exemplu, în Statele Unite, Pew Research Center a constatat că reducerea clasei de mijloc este rezultatul unor persoane care coboară în clasele cu venituri mai mici, însă o parte şi mai mare a populaţiei urcă în clasele superioare. Numerele ascund inegalitatea dintre generaţii. Mobilitatea socială scade, deoarece mai puţini copii câştigă mai mult decât părinţii.

    Într-adevăr, pentru fiecare nouă generaţie din media agregată a OCDE, clasa de mijloc devine mai mică, clasa superioară este stabilă, iar clasa inferioară se extinde.

    Totuşi, există diferenţe între ţări. Datele OCDE arată că în SUA clasa de mijloc s-a diminuat, ca urmare a extinderii claselor inferioare şi superioare, ultima crescând de aproape două ori mai mult. În Spania, declinul clasei de mijloc se datorează în întregime persoanelor care cad în clasa inferioară. În Marea Britanie, clasa inferioară a devenit mai mică, în timp ce clasa superioară a crescut, dar în clasa de mijloc creşte numărul celor cu venituri mai reduse.

    Reducerea clasei de mijloc este un motiv de îngrijorare, spune OCDE, care invocă nevoia unor acţiuni politice în sprijinul grupului. OCDE avertizează că locurile de muncă tradiţionale ale clasei mijlocii sunt ameninţate de automatizare. În prezent abilităţie necesare unui salariat pentru a accede în clasa de mijloc sunt mult mai numeroase.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.