Tag: banca

  • BCR Group: Laboratoarele digitale BCR

    Laboratoarele digitale reprezintă o inovaţie care acoperă mai multe segmente: un nou stil de management (pe modelul Agile), resurse umane (o reorganizare agilă a echipelor interne), soluţii tehnice eficiente şi rapide (iniţiative care înainte durau luni sau ani acum pot fi realizate în câteva săptămâni) şi marketing (promovare de soluţii digitale dezvoltate in-house).

     

    Descrierea inovaţiei:

    Laboratoarele digitale sunt rezultatul strategiei de transformare a băncii, iniţiată în 2019. Laboratoarele sunt formate din echipe mixte, din mai multe departamente ale companiei, care dezvoltă rapid şi eficient noi soluţii digitale. Laboratoarele reprezintă entităţi independente în interiorul băncii: de la conceperea ideii de produs, la desemnarea unui coordonator de proiect (Product Owner), la formarea unei echipe multidisciplinare (este nevoie şi de angajaţi care se ocupă de credite, care ştiu cum se concepe şi cum se calculează un credit, dar şi de programatori, care ştiu cum să traducă produsul în linii de cod) şi lucrează împreună până când produsul e gata. Fiecare pas din proces este testat săptămânal cu clienţii în cadrul unor interviuri detaliate.

     

    Elementul de noutate:

    În 2020 au fost lansate în cadrul laboratoarelor digitale mai multe proiecte care au susţinut procesul de transformare digitală a băncii:

    1. Laborator Digital Lending- Produse de creditare prin aplicaţia George

    O echipa formată din specialişti BCR din mai multe departamente a pregătit primul credit realizat 100% digital. De la prima întâlnire a echipei, până la acordarea primului credit George 100% online au trecut doar trei luni. Clienţii au în prezent de făcut mai puţin de 10 paşi de la deschiderea aplicaţiei până la primirea banilor în cont, într-un proces care durează 10-15 minute.

    Echipa care a dezvoltat Creditul George a dezvoltat şi alte produse – premiere în piaţa bancară din România, printre care primul card de credit accesibil 100% online, care poate fi obţinut pe loc, printr-un proces digital de acordare ce durează în medie 7 minute, overdraft 100% online direct din George: care va fi activat pe loc, printr-un proces digital de acordare ce durează mai puţin de 10 minute.

    2. Laborator Daily Banking – a facilitat ca deschiderea unui cont şi asigurări  online, fără hârtii sau drumuri la bancă – de a deveni client BCR – să devină realitate. De asemenea, şi clienţii care doresc să vină în sucursală pentru deschiderea contului au posibilitatea de a deschide un cont 100% digital direct de pe telefonul lor mobil. Mai mult, în perioada stării de urgenţă a facilitat livrarea cardurilor bancare acasă prin curier, tot prin intermediul lui George, pentru a evita deplasările clienţilor. În plus, laboratorul a lansat asigurarea Multiprotect prima asigurare de bunuri 100% digitală – prin care se pot asigura bunurile pe care le avem în permanenţă la noi: telefon, laptop, aparat foto, portofel cu bani, cheia de la maşină. Aceasta poate fi achiziţionată atât în procesul de deschidere digitală a contului, cât şi ulterior, în George. O altă facilitate este portarea salariului  de la altă bancă. Adăugarea banilor  se realizează instant în George, indiferent de bancă sau de ziua săptămânii. La sfârşitul acestui an, o noua funcţionalitate a fost adăugată în George: clienţii pot acum să realizeze actualizarea obligatorie a datelor personale în doar 3 minute, atât de pe web cât şi în aplicaţia de mobil.

    3. Laborator George – gestionează viitoarele dezvoltări ale platformei de digital banking.

    Platforma inteligentă George are propriul laborator digital care a luat naştere ca parte a proiectului de implementare a ecosistemului prin care BCR a oferit o nouă experienţă digitală pentru clienţi. Acesta acţionează ca un liant între celelalte laboratoare digitale şi core-ul platformei George. El asigură coeziunea şi guvernanţa tuturor laboratoarelor în ecosistemul George şi implementează soluţiile core împreună cu Grupul Erste.

    4. Laborator Advanced Analytics –  îşi propune să utilizeze mai bine datele clienţilor, pentru eficientizarea proceselor din Front Office şi nu numai.

    Advanced Analytics Lab este „vocea datelor”, care vizează creşterea relevanţei comunicării prin direcţionarea clienţilor cu mesaje personalizate bazate pe profilarea acestora prin utilizarea unor modele statistice avansate de analiză şi folosirea mai multor canale într-o manieră unitară, cu accent pe soluţii digitale. În Advanced Analytics, au dezvoltat noi canale de comunicare cu clienţii: digitale – promocarduri şi notificările push în George; în sucursală – pop-up pentru consilieri în aplicaţia principală a băncii.

    5. Laborator My Advisory Platform – un proiect care adună într-un singur loc toate datele existente despre clienţi pentru a-i putea deservi mai bine, un fel de platformă mamă. Concret, cu ajutorul acestei platforme consilierul bancar va putea înţelege mai bine comportamentul clientului cu care discută (venituri, cheltuieli, credite, economii, asigurări etc.), astfel încât să-i poată oferi mai bună soluţie. Este o platformă la început de drum concepută pentru a deveni principala platformă BCR pentru echipele interne şi un instrument de consiliere financiară (financial advisory) pentru toate canalele de comunicare cu clienţii. MAP a început cu o echipa de 14 oameni şi a ajuns în mai puţin de un an la 32 de angajaţi din diverse arii care au ca scop dezvoltarea şi întreţinerea acestei platforme. În prezent se află în lucru încă două laboratoare digitale pentru produse şi servicii dedicate antreprenorilor – firme micro şi IMM-uri.

     

    Efectele inovaţiei:

    Laboratoarele digitale au transformat modul în care banca interacţionează cu clienţii şi vine în întâmpinarea acestora, mai ales în contextul actual în care nevoia de servicii digitale este în creştere continuă. 2020 a fost un an al schimbărilor rapide, al adaptării la ceea ce viitorul ar fi trebuit să aducă în câţiva ani. Cu ajutorul echipelor din laboratoarele digitale, reprezentanţii băncii spun că au transformat platforma inteligentă George într-unul dintre cele mai complete şi evolutive ecosisteme digital bancare, având la bază ceea ce defineşte evoluţia industriei – experienţa clientului.

     

    Digital Lending:

    • 30% din creditele noi acordate anul acesta au fost accesate prin George. Numărul clienţilor care îşi achiziţionează creditul George fără să ajungă într-o sucursală BCR a ajuns la 45%.

    • Peste 3.600 de cereri de amânare de plată, circa 10% din totalul cererilor, au fost realizate 100% online, prin platforma George.

    • Acum, circa 50% din clienţii care iau credite prin George o fac direct de acasă (şi pandemia a contribuit la această cifră, pentru că oamenii şi-au redus foarte mult drumurile la bancă).

    • 50% din clienţi aleg să ia varianta digitală a Cardului de credit, fie că merg în sucursală sau direct de acasă, şi aproximativ 20% din clienţi aleg varianta digitală a overdraftului.

     

    Daily Banking:

    • 200.000 de conturi BCR au fost deschise prin aplicaţie, 100% digital evitând consumul de hârtie.  

    • 6.400 de actualizări de date KYC prin George în doar 3 săptămâni de la lansare.

    • Peste 8.500 de tranzacţii de tip Top Up.

    • Peste 52.000 de carduri au fost trimise la adresele indicate de clienţi direct prin George.

    • Au fost deschise peste 2.000 de asigurări Multiprotect

    Laborator George

    • Platforma inteligentă de banking George a ajuns la 1 milion de utilizatori, în creştere cu 60% faţă de primele 9 luni din 2019.

    • Numărul de tranzacţii prin George a crescut cu 112% în primele nouă luni 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.

    • Nouă din zece utilizatori folosesc varianta mobile.

    • Conturile în valută au crescut cu peste 200% în primele 9 luni din 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    • George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienţilor care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 230.000 de utilizatori în doar trei luni.

    Laborator Advanced Analytics

    • Prin promocarduri şi notificările push în George, au fost trimise circa 6 milioane de mesaje către clienţi în 2020.

    • În sucursală – calculează până la nouă oferte pentru clienţi bazate pe modele statistice de probabilitate (circa 2 milioane de oferte calculate/ lună pt circa 1 milion de clienţi în 2020)

    Laborator My Advisory Platform (MAP).

    • Platforma a început faza pilot în luna septembrie 2020 cu 50 de consilieri BCR, iar la începutul lunii decembrie 2020 a intrat în faza a doua a pilotului cu o extindere a utilizării până la 270 de consilieri BCR.

    • Platforma îşi propune ca până la mijlocului lui 2021 să fie disponibilă în toate unităţile BCR, dar şi în Contact Center.

    7. Persoanele implicate în dezvoltarea proiectului şi o descriere a activităţilor lor.

    Anca Petcu, chief transformation officer – coordonează toate laboratoarele digitale din BCR.

    Fiecare laborator digital are un coordonator:

    • Irina Gheorghe – product owner laborator digital lending;

    • Petruţ Lixandru – head of digital distribution channels & product owner Laborator George;

    • Anda Păştean – Product Owner Laborator Daily Banking;

    • Ovidiu Kislaposi – product owner laborator My Advisory Platform;

    • Diana Păunescu – product owner Laborator Advanced Analytics.

  • Cristian Popa, fost viceguvernator BNR, vorbeşte în premieră despre ce s-a întâmplat în criza de acum un deceniu

    ♦ În decembrie 1998,  la numai 34 de ani, Cristian Popa a fost numit viceguvernator al BNR. El făcea parte dintr-o generaţie de economişti care ieşise în faţă la începutul anilor ‘90, imediat după căderea comunismului ♦ Înainte să devină viceguvernator, a fost consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi economistul-şef al Băncii Naţionale ♦ Timp de 16 ani, respectiv 3 mandate, a ocupat această poziţie fiind, după guvernatorul Isărescu, cel mai cunoscut oficial din România pe pieţele financiare internaţionale ♦ Dacă în prima parte a opiniei dedicată seriei – 30 de ani de sistem bancar în România -, el a vorbit despre politica monetară şi ţintirea inflaţiei, în a doua parte a opiniei vorbeşte despre criza din 2008, cum a acţionat Banca Naţională, cum au fost discuţiile cu FMI şi creditorii internaţiomali, ce a însemnat Iniţiativa de la Viena prin care băncile străine cu operaţiuni în România s-au angajat să nu-şi retragă liniile de finanţare ♦ De asemenea, Popa prezintă încercările BNR de a limita creditarea în valută şi cum au găsit băncile soluţia de a finanţa din străinătate companiile din România ieşind de sub radarul Băncii Naţionale ♦ Când a venit criza şi au apărut insolvenţele, băncile au trimis creditele cu probleme în România ♦ Citiţi astăzi a doua parte a opiniei lui Cristian Popa.

     

    Continuare din numărul trecut

    Cristian Popa, viceguvernator BNR:

    “Liberalizarea completă a con­tu­­lui de capital (care a sur­venit odată cu ultima etapă, cea de liberalizare a pie­­ţei monetare, în septem­brie 2006), inevitabilă pentru demons­trarea calităţii de economie de piaţă funcţională a Ro­mâniei fără de care aderarea la UE în 2007 nu ar fi putut avea loc, a fost însoţită de negocierea în premieră cu Comisia Europeană a introducerii potenţiale a unor clauze de salvgardare activabile de comun acord în cazul unor creşteri substanţiale ale volumului intrărilor de capital de-a lungul unei perioade scurte de timp (risc ce se materializase recent în Ungaria şi în legătură cu care avertizaseră nu numai FMI, dar şi instituţii financiare private de mari dimensiuni), reprezentând un alt tip sui generis de măsuri neortodoxe asociate în sens larg politicii monetare.

    Experienţa inovatoare a României în domeniul utilizării instrumentelor macro­prudenţiale drept complement al celor tradiţionale de politică monetară se alătură celei a Croaţiei şi evidenţiază o sumă de concluzii.

    Eficienţa şi limitele folosirii măsurilor neortodoxe în politica monetară

    Folosirea instrumentelor şi-a dovedit eficienţa pe un orizont de timp limitat, de circa 1-2 ani: ponderea creditului în valută în totalul creditului neguvernamental, a­jun­să la 64% la sfârşitul anului 2005, a scăzut cu circa 6 puncte procentuale în decursul unui an, în condiţiile menţinerii unei dinamici extrem de alerte a creditării totale (măsura controversată de relaxare a DSTI şi LTV din 2007 a inversat însă ten­dinţa de reducere a ponderii creditului în valută). Cu toate acestea, procesul utilizării instru­mentelor macroprudenţiale a presu­pus o inovare constantă, măsurile existente fiind ocolite sau devenind relativ rapid poroase.

    Consecinţa cea mai nefavorabilă a utilizării acestui tip de instrumente a fost aceea a externalizării pe scară largă a portofoliilor de credite către băncile-mamă din cadrul grupurilor. În primul rând, aceasta a crescut lichiditatea ca parte a finanţării aflate la dispoziţia băncilor locale cu capital majoritar străin, accelerând dinamica acordării de noi credite (preponderent în valută) în condiţiile competiţiei pentru cote de piaţă, şi deci contribuind la agravarea dezechilibrelor macroeconomice existente. În al doilea rând, portofoliile de credite transferate erau de bună calitate, înrăutăţind calitatea agregată a portofoliilor rămase la nivelul băncilor locale. În al treilea rând, deşi expunerile figurau în portofoliile băncilor-mamă, o parte a riscurilor asociate acestora afectau băncile locale care administrau serviciul respectivelor credite. În al patrulea rând, calitatea şi nivelul de detaliu al informaţiilor statistice legate de creditele externalizate au fost substanţial diminuate, creând probleme pentru analizele privind stabilitatea financiară ale BNR. Nu în ultimul rând, după 2008 a avut loc un transfer în sens contrar al anumitor credite externalizate iniţial şi din care o parte ajunseseră neperformante, cu impact negativ asupra lichidităţii bancare şi calităţii portofoliilor subsidiarelor. 

    Problematica creşterii rapide a creditului neguvernamental în România şi alte economii emergente, precum şi cea a utilizării active a măsurilor macro­pru­denţiale drept instrumentar comple­men­tar măsurilor tradiţionale de politică monetară au făcut obiectul a două conferinţe internaţionale de cercetare pe care le-am organizat în cadrul BNR cu sprijinul Adrianei Marinescu, director al direcţiei de relaţii internaţionale: „Creşte­rea rapidă a creditului către sectorul privat“, în colaborare cu FMI, 2005 şi „Fluxu­rile de capital: Provocări pentru politica monetară şi stabilitatea financiară“, 2006 (Popa, 2006; 2007). De asemenea, începând din 2010, mai multe seminarii regionale anuale privind stabilitatea financiară organizate în colaborare cu FMI (inclusiv ultimul dintre cele coordonate de subsemnatul, „Băncile centrale şi politica macroprudenţială“, nov. 2013) au analizat amănunţit această problemă în tematicile abordate.

    Gestionarea crizelor şi refacerea accesului la pieţele internaţionale de capital (1999-2004)

    Începutul mandatului meu de vicegu­ver­nator a avut loc în momentul în care România se confrunta cu două provocări majore: percepţia din partea pieţelor internaţionale a iminenţei încetării de plăţi şi nevoia de restructurare şi asanare a sistemului bancar intern. După crizele asiatică şi rusească (1997-8), instituţiile financiare internaţionale reali­zase­ră nevoia de antrenare a sectorului pri­vat în procesele de finanţare a ajustărilor din economiile cu situaţii greu sustenabile, în acea perioadă începând să fie promovat conceptul de „împărţire a poverii“ (burden sharing). Ro­mânia avea o situaţie dificilă, con­fruntându-se cu un vârf al restituirii datoriei externe în lunile mai-iunie 1999, în timp ce rezerva valutară cunoscuse reduceri importante după 1997 ca urmare a intrărilor de capital diminuate şi a creşterii aversiunii faţă de risc a pieţelor pe fundalul crizelor amintite.

    Din grupul de ţări cărora urma să le fie aplicat conceptul de împărţire a poverii făceau parte, pe lângă România, şi Ucraina, Pakistan şi Ecuador. Deşi conceptul de burden sharing avea fundamente solide, el evoluând într-o realitate a sistemelor financiare din ziua de azi, explicaţiile guvernatorului Isărescu şi ale subsemnatului pentru multipli interlocutori pe acest subiect au fost că România nu are o problemă de solvabilitate, ci constrângeri temporare de lichiditate generate în parte ca reacţie negativă a sectorului privat la implicarea sa necondiţionată în burden sharing, economia putând gestiona în bune condiţii problema restituirii datoriei externe întocmai şi la timp chiar în condiţiile unei rezerve internaţionale reduse.

    Soluţia care a reieşit din discuţiile cu FMI a fost aceea a demonstrării existenţei accesului la pieţele şi investitorii internaţionali pentru reînceperea acordării accesului deplin la tranşe. Ea s-a realizat prin cele două împrumuturi club din 1999, reunind băncile străine cu prezenţă şi activitate în România. Un roadshow a fost întreprins în Europa şi SUA în septembrie-octombrie 1999 (după ce România achitase în bune condiţii cele două emisiuni de obligaţiuni samurai ajunse la scadenţă, rămânând însă cu un nivel foarte scăzut al rezervei), dar a generat doar o cerere minoră şi cu randamente exagerate (a căror acceptare ar fi avut un rol negativ de semnal) pentru noi obligaţiuni suverane, neconcretizându-se într-o emisiune de titluri.

    Circumspecţia sectorului privat legată de parcursul dificil al României nu a dispărut însă cu uşurinţă, în ciuda începerii după 1999 a redresării rezervei internaţionale şi a reluării creşterii economice. La nenumăratele întâlniri avute împreună cu guvernatorul Isărescu cu bănci de investiţii, investitori instituţionali, reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale, ai băncilor centrale şi ministerelor de finanţe din diverse ţări, întrebarea ce revenea constant în 1999 era „când faceţi default?“. Chiar şi după repetarea argumentată că acest scenariu este exclus, România având deja experienţa negativă a lipsei pentru mai mulţi ani a accesului la pieţe după 1982, chestiunea revenea obsesiv, însoţită uneori de oferte de restructurare ce au fost de asemenea refuzate.

    In mod interesant, a doua parte a anului 1999 a fost poate mai plină de provocări decât prima, în ciuda depăşirii cu bine a rambursărilor masive şi apropiate în timp ale datoriei externe. Al doilea împrumut club încheiat cu băncile locale cu capital majoritar străin a fost obţinut după negocieri mai intense şi mai dificile decât în cazul primului acord de acest fel (în câteva cazuri fiind nevoie de prezentări pe care le-am făcut personal în faţa boardurilor şi membrilor conducerilor executive ale băncilor respective la sediile lor centrale din străinătate).

    Acestor îngrijorări ale pieţelor internaţionale BNR le-a răspuns printr-o sumă de acţiuni, unele dintre acestea cu bătaie lungă. Comitetul de lichiditate al BNR avea întruniri zilnice, dată fiind situaţia complexă a furnizării lichidităţii necesare sistemului bancar, unde prezenţa băncilor cu probleme afecta randamentele. Comunicarea sistematică, transparentă şi frecventă cu pieţele, inclusiv în afara momentelor de lansare de noi obligaţiuni suverane, a început în acea perioadă şi s-a menţinut pe termen lung. Mai mult, decizia guvernatorului privind răscumpărarea de pe piaţa secundară a unei părţi a obligaţiunilor samurai care se tranzacţio­nau înainte la preţuri forte scăzute a dat un semnal puternic de afirmare a solvabilităţii suverane (generând de asemenea un profit important, care a servit refacerii mai rapide a rezervei internaţionale). 

    Nevoia de recâştigare şi menţinere a accesului pe pieţele internaţionale de capital

    Concluzia cea mai importantă a traversării anilor dificili 1998-9 a fost aceea a nevoii de recâştigare şi menţinere în permanenţă a accesului la pieţele financiare internaţionale ca bun public inclusiv pentru sectorul privat emergent în economia naţională, în cadrul unui parcurs de-a lungul căruia urmau să fie făcute eforturi de a comprima progresiv randamentele în condiţiile prelungirii treptate a scadenţelor, prin acceptarea doar a unei părţi a suprasubscrierii la fiecare emisiune.

    Procesul a început cu emisiunea pe pieţele externe de obligaţiuni suverane cu scadenţă de 3 ani în septembrie 2000, pregătită de Valentin Lazea (pe atunci secretar de stat la Ministerul Finanţelor) cu sprijinul subsemnatului, emisiune suprasubscrisă substanţial şi care a fost majorată cu 50% faţă de suma avută în vedere iniţial. A urmat rapid prima emisiune pe 5 ani, unde lansarea a avut loc de asemenea cu suprasubscriere în ciuda proximităţii sale faţă de alegerile generale din România, iar reuşita redeschiderii acestei emisiunii (una din puţinele făcute de-a lungul timpului, pentru a nu dilua motivaţiile de participare iniţială substanţială ale investitorilor privaţi) în ianuarie 2001, în condiţiile unei noi administraţii, s-a bazat pe consensul larg de care beneficia Strategia de dezvoltare economică pe termen mediu ca element de parcurs al demarării negocierilor de aderare la UE.

    Au urmat în 2001-3 alte emisiuni cu scadenţe de 7-10 ani şi randamente în descreştere progresivă, argumentul încrederii manifestate de pieţele internaţionale prin suprasubscrierea emisiunilor şi buna tranzacţionare pe pieţele secundare a obligaţiunilor suverane româneşti fiind utilizat drept element de presiune constructivă şi în discuţiile constante pe care le-am purtat cu agenţiile de rating, unde primul calificativ de investment grade pentru România a fost obţinut din partea Fitch în 2004.

    BNR a acordat consultanţă Ministerului de Finanţe în acest demers, guvernatorul Isărescu, pe lângă participarea personală la unele dintre aceste prezentări, desemnându-mă drept reprezentant al BNR în echipele de roadshow. Am avut astfel privilegiul de a fi singurul participant constant la toate emisiunile de obligaţiuni suverane ale României pe pieţele externe care au avut loc de-a lungul mandatelor la banca centrală. În acelaşi timp, BNR a pledat mereu pentru prudenţă în validarea suprasubscrierilor, pentru abordarea în paşi, dar şi pentru prezenţa continuă în discuţii a perspectivei pe termen mediu şi lung a serviciului datoriei publice externe (dimensionat în funcţie de dinamica deficitului extern şi a volumului şi structurii stocului existent al datoriei publice, inclusiv în ceea ce priveşte denominarea acesteia), în încercarea de a evita momente de tensiune cum au fost cele din 1998-9. Mai mult, prezentările din cadrul roadshow-urilor au evidenţiat şi opinia independentă a BNR asupra riscurilor sau neajunsurilor din mixul de politici macroeconomice, cum ar fi prociclicitatea politicilor fiscală şi de venituri din perioada premergătoare declanşării crizei financiare globale, ceea ce a contribuit la credibilitatea demersului României.

    În scopul îmbunătăţirii transparenţei, comparabilităţii şi credibilităţii datelor statistice naţionale, BNR a participat şi la efortul de aderare la standardul general de diseminare a datelor (GDDS), precum şi la standardul special de diseminare a acestora (SDDS) ale FMI.

    În plus, BNR a participat în 2005-7 la discuţiile cu Banca Mondială, BERD şi BEI în vederea emiterii de obligaţiuni denominate în lei ale acestor instituţii. Am sprijinit aceste eforturi inclusiv pentru că prezenţa unor instrumente în lei emise de instituţii cu rating AAA ajuta la prelungirea curbelor de randament în monedă naţională, precum şi la o ancorare a acesteia faţă de dobânzi mai scăzute, creându-se astfel premisele unei eventuale reduceri graduale a costului capitalului pe piaţa internă.

    Gestionarea crizelor: traversarea perioadei crizei financiare globale şi anii imediat următori

    Momentul declanşării crizei financiare globale a prins România într-o situaţie dificilă din punct de vedere al deficitului fiscal structural şi al deficitului extern considerabil. Chiar dacă gradul relativ mai redus al deschiderii externe a economiei în raport cu cel al ţărilor din grupul de comparaţie părea să ofere o anumită amortizare, efectele crizei s-au făcut simţite prin revizuirea rapidă în scădere a rating-urilor de ţară, lipsa accesului la pieţele internaţionale şi creşterea dramatică a primelor de risc ataşate regiunii (spreadul CDS la 5 ani ajungând la circa 750 puncte de bază în aprilie 2009 în cazul României), toate asociate unei cvasiopriri bruşte a intrărilor de capital privat.

    În aceste condiţii, BNR a acordat atenţie injecţiilor de lichiditate, care au avut loc în permanenţă, dar şi în mod dozat, cu scopul menţinerii funcţionalităţii institu­ţiilor pieţei, dar şi cu evitarea validării pozi­ţiilor lungi pe euro. Deşi BNR avertizase în numeroase rânduri înaintea declanşării crizei asupra nevoii de asigurare a colateralului necesar accesului la facilităţile permanente ale băncii centrale sau pentru participarea la operaţiuni de piaţă cu furnizare de lichiditate (cel mai recent în cadrul unui seminar din aprilie 2008, unde Dorina Antohi, directorul direcţiei de politică monetară a făcut o prezentare amănunţită asupra acestei cerinţe în faţa reprezentanţilor băncilor comerciale), poziţia îndelungată de debitor net a BNR (inversată brusc în 2008), absenţa colateralului bancar în volumele necesare sau reticenţa în utilizarea facilităţii de creditare (Lombard) datorată unei posibile percepţii reputaţionale negative asupra băncilor respective au condus temporar la o situaţie tensionată pe piaţă.

    A devenit rapid clară nevoia României de a apela la finanţarea oficială externă. La sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie 2009 am condus o echipă a BNR şi Ministerului de Finanţe care a avut la Bruxelles si Washington discuţii asupra unei forme preliminare a acordului de împrumut cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD şi BEI, acord prevăzut pe doi ani pentru a putea asigura finanţarea necesară în condiţiile creşterii numărului ţărilor ce negociau în paralel acorduri de asistenţă şi al incertitudinii cu privire la momentul redeschiderii accesului economiilor emergente vulnerabile pe pieţele internaţionale de capital (pe lângă resursele limitate de care dispuneau la momentul respectiv FMI şi CE).

    Două elemente de noutate, printre altele, au fost discutate în cadrul conturării acordului. Primul s-a referit la dorinţa atât a României, cât şi a FMI şi Comisiei Europene de a preveni o erodare a finanţării oficiale acordate prin restituirea anticipată a liniilor de credit dintre băncile mamă şi subsidiare, ceea ce ar fi determinat o contracţie şi mai severă a creditării decât cea anticipabilă ca rezultat al dezintermedierii inevitabile după o criză financiară, precum şi o agravare sau prelungire a recesiunii.

    S-a ajuns astfel la configurarea Iniţiativei de la Viena (la a cărei pregătire conceptuală participasem deja din ianuarie ca reprezentant informal desemnat de BNR) ca acord voluntar între principalele 9 grupuri bancare europene cu subsidiare în România (reprezentând circa 90% din diversele metrici ale sectorului bancar) şi instituţiile financiare internaţionale creditoare, alături de băncile centrale din ţările de origine şi cele gazdă, cu scopul prevenirii unei dezintermedieri financiare rapide şi dezordonate. Acordul a fost încheiat la 26 martie 2009, România devenind ţara-pilot a acestei platforme public-private, din partea BNR participând la semnare prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi subsemnatul. Succesul ei s-a tradus prin menţinerea expunerilor la un nivel de 95% sau peste în 2011 comparativ cu poziţia agregată iniţială (cu creşterea însă în mod semnificativ a expunerii faţă de instrumentele suverane, care a contra­balansat reducerea creditului neguver­namental), în timp ce finanţarea de la băncile-mamă şi mai ales aportul de capital al acţionarilor băncilor româneşti cu capital străin au continuat, nefiind nevoie de nici o intervenţie în sistemul bancar cu folosirea fondurilor publice. Mai mult, grupurile bancare însele, iniţial oarecum reticente, au găsit un beneficiu în participarea la forumurile Iniţiativei, acestea oferind o sursă de informaţie legată de condiţiile pieţei şi poziţiile competitorilor, precum şi oportunitatea unui dialog multilateral cu instituţiile oficiale.

    Al doilea element a fost includerea în acordul cu FMI a posibilităţii de refinanţare în alte monede a creditelor în valută existente, cu condiţia acordului voluntar de partea debitorului şi a creditorului. Aceasta a contribuit la reducerea semnificativă în anii de după 2009 a stocului de credite denominate în franci elveţieni până în momentul aprecierii bruşte a acestei monede din ianuarie 2015, diminuând riscurile la adresa stabilităţii financiare induse de existenţa lor în comparaţie cu situaţiile din alte ţări (Austria, Ungaria, Croaţia, Polonia).

    După declanşarea crizei financiare globale, stabilitatea financiară a căpătat o mai mare vizibilitate ca obiectiv al băncii centrale, alături de cel primordial al stabilităţii preţurilor. Procedura de testare periodică la stress a băncilor fost făcută mai cuprinzătoare, inclusiv prin testarea la stress a lichidităţii băncilor (BNR fiind una din băncile centrale pionier în acest domeniu), unde asistenţa tehnică acordată de FMI s-a dovedit extrem de utilă. Pe lângă aportul de capital suplimentar deja menţionat, monitorizarea constantă a băncilor româneşti şi dialogul pe probleme de reglementare, supraveghere şi stabilitate financiară cu alte bănci centrale şi IFI-uri (în parte şi prin intermediul Iniţiativelor de la Viena 1 şi 2, dar şi în marja reuniunilor BCE, CERS şi BRI) au permis contra­cararea riscurilor de contagiune în privinţa băncilor cu capital majoritar provenind din ţările zonei euro afectate de criză (şi în special pentru subsidiarele grupurilor bancare din Grecia). Merită aici şi menţio­narea consultărilor informale pe care le-am avut cu Andrew Bailey, actualul guvernator al Băncii Angliei (pe atunci viceguvernator) în legătură cu experienţa lor în rezolvarea funcţională a băncilor cu capital cipriot aflate în dificultate în 2012-13.

    Iniţiativa de la Viena 2.0 a apărut ca urmare a nevoii tot mai vizibile de a discuta şi armoniza poziţiile reglementatorilor şi supraveghetorilor bancari din ţările de origine şi cele gazdă, ambele informate de opiniile grupurilor bancare cu activitate transfrontalieră. Ulterior, eforturile platformei au încorporat bunele practici în rezoluţia expunerilor neperformante, instrumentele financiare ale IFI, finanţarea inovaţiei, uniunea bancară şi cea preconizată a pieţelor de capital, etc.

    Armonizarea eforturilor BNR cu activitatea instituţiilor UE şi elemente perene de construcţie instituţională

    Perspectiva aderării la UE a influenţat major activitatea BNR. încă din 1998, din poziţia de consilier al guvernatorului, am alcătuit la solicitarea CA o listă prospectivă de probleme şi domenii de negociere. Ele s-au conturat cu mai multă claritate odată cu recomandarea din 1999 a Comisiei Europene cu privire la începerea oficială a negocierilor de aderare, demarate în 2000.

    Începând cu anul 2000, BNR a beneficiat de două acorduri de twinning PHARE succesive încheiate cu Banca Franţei, Banca Italiei, Banca Olandei şi Banca Portugaliei şi care vizau adoptarea bunelor practici ale băncilor centrale din UE în majoritatea domeniilor de activitate ale BNR, subsemnatul fiind contrapartea BNR pentru gestiune cotidiană şi evaluare periodică. La acestea s-a adăugat şi vizita făcută la iniţiativa guvernatorului Isărescu de o echipă a BNR la Banca Portugaliei în aprilie 2004, făcând un schimb de experienţă aplicat, inclusiv în privinţa organizării interne a gestionării afacerilor europene, a organizării unui site secundar operaţional în condiţii de criză şi care să asigure continuitatea activităţii băncii centrale, etc.

    În decembrie 2003, în cadrul unei conferinţe la Banca Naţională a Austriei, am prezentat o schiţă a unui potenţial calendar de adoptare la euro în cazul României, care echilibra nevoia de a comprima perioada interimară în scopul menţinerii disciplinei fiscale şi a creării de motivaţii pentru punerea în practică a reformelor structurale (acţionând astfel ca ancoră a procesului) cu recunoaşterea unor cerinţe de timp pentru reducerea inflaţiei şi a nivelului dobânzilor şi stabilizarea cursului real de echilibru în urma procesului de convergenţă, alături de durata necesară inerentă efectuării transformărilor. La discuţia din CA, guvernatorul Isărescu a susţinut abordarea, subliniind însă că mai realistă ar fi o perioadă interimară de 4-5 ani, care să maximizeze probabilitatea rămânerii ulterioare în mecanismul ERM2 pentru durata minimă de 2 ani prevăzută în TFUE. Această abordare a fost dezvoltată şi rafinată suplimentar în cadrul notei prezentate de subsemnatul în CA al BNR în august 2006 şi reprezintă o continuitate de perspectivă în modul de abordare de către BNR al adoptării monedei unice europene.

    În 2003-4 am coordonat Grupul de Lucru pentru Transpunerea Acquisului Comunitar în proiectul de Statut al BNR, unde prioritate au avut-o calificarea stabilităţii preţurilor drept obiectiv fundamental al BNR şi consacrarea legislativă a independenţei de obiectiv, funcţionale şi financiare a băncii centrale.

    Dintr-o instituţie beneficiară de asistenţă tehnică, BNR a devenit tot mai des una furnizoare de asemenea transfer de cunoştinţe. La solicitarea BCE, am fost consultant pentru problemele reformei sectorului financiar în Egipt (iulie 2007), iar mai mulţi colegi din BNR au oferit asistenţă tehnică în cadrul proiectelor PHARE pe probleme de reglementare, supraveghere, organizarea testării la stress, etc. băncilor centrale din Republica Moldova şi mai multe ţări din Balcanii de vest.

    O preocupare a perioadei postcriză a fost şi cea a susţinerii unei abordări echilibrate a taxării tranzacţiilor financiare în contextul pachetului de reforme ale reglementării şi supravegherii sectorului financiar la nivel european şi internaţional. Pe lângă sprijinirea reformelor propuse şi reiterarea nevoii ca ele să aibă cuprindere globală pentru asigurarea tracţiunii (şi a evitării arbitrajului de jurisdicţie), atât guvernatorul Isărescu cât şi subsemnatul am avut discuţii numeroase la nivelul BCE, al Comitetului Economic şi Financiar, precum şi în cadrul reuniunilor informale ale ECOFIN despre nevoia de a evita o abordare a taxării tranzacţiilor financiare care să ducă în cele din urmă la reflectarea costurilor acestora în costuri mai ridicate ale creditelor şi remunerări mai scăzute ale depozitelor bancare, mai ales în economii emergente unde prezenţa derivatelor, precum şi utilizarea instrumentelor financiare străine erau marginale.

    Odată cu începerea exerciţiilor anuale de testare la stress la nivelul UE, am pregătit teste granulare asupra băncilor româneşti cu capital străin ce erau parte a grupurilor potenţial vulnerabile la nivel agregat în cadrul Uniunii Europene, participând împreună cu colegii de la Stabilitate financiară şi Comunicare la teleconferinţele Autorităţii Bancare Europene pentru a putea comunica în timp real date despre capitalizarea, lichiditatea şi rezilienţa instituţiilor bancare din aria de reglementare şi supraveghere ale BNR.      

    În 2012, imediat după apariţia documentelor Comisiei Europene privind uniunea bancară, am prezentat CA al BNR un proiect de poziţie faţă de această propunere, susţinând avantajul de colaborare strânsă încă dinaintea adoptării euro, dat fiind nivelul semnificativ al capitalurilor din zona euro în sistemul bancar românesc şi avantajul de a putea primi în mod nemediat informaţii şi prezenta puncte de vedere ale unei ţări gazdă. În acelaşi material am susţinut de asemenea că, pentru un teren de joc nivelat, băncile cu capital majoritar autohton ar trebui să nu fie dezavantajate prin comparaţie cu subsidiarele grupurilor bancare din zona euro în privinţa accesului la lichidităţi în euro, sugerând soluţia unui aranjament de tip repo între BNR şi BCE care să devină activ doar în condiţii de stres financiar sever, permiţând BNR să nu diminueze rapid rezervele internaţionale într-o situaţie de criză prin oferirea de sume în euro prin swap cu lichiditatea în lei potenţial solicitată de bănci.

    Nu în ultimul rând, trebuie menţionată utilitatea Programului de formare a tinerilor specialişti, demarat în 2000-1 şi prin care o bună parte a tinerilor cu pregătire şi abilităţi deosebite au fost recrutaţi în BNR. Am asigurat coordonarea acestui program de-a lungul mandatelor la BNR, recrutând o bună parte a noii generaţii de experţi ai BNR, ale căror cariere au avansat rapid. Alţii au lucrat doar o perioadă în banca centrală, cu rezultate excelente – deşi pentru BNR a fost o pierdere, este important de remarcat că mulţi foşti colegi angajaţi prin acest program lucrează în prezent în instituţii prestigioase, private sau publice, din ţară sau străinătate. I-aş aminti aici pe Adrian Codirlaşu, Dan Bucşa, Nicolae Alexandru Chideşciuc, Horia Braun, Adrian Trandafir şi mulţi alţii.

    Transformarea BNR de-a lungul perioadei amintite a fost una de profunzime şi continuitate. Pe lângă consecvenţa demersului său, în consonanţă cu abordările europene, traversarea mai multor perioade dificile de sorginte diferită (cerând de fiecare dată agilitate, răspuns rapid, ca şi pregătirea ieşirii din gestiunea de criză) s-a produs în condiţiile în care banca şi-a menţinut perspectiva pe termen mai lung. Rezilienţa instituţiei se bazează pe calitatea echipelor sale şi va fi crucială în navigarea cu succes a perioadelor cu riscuri complexe şi incertitudini ce se prefigurează inclusiv pe plan internaţional.”

     

    Referinţe

    Agenor, Pierre-Richard şi Luiz Awazu Pereira da Silva – „Integrated inflation targeting – Another Perspective from the Developing World”, BIS/CEMLA, 28 februarie 2019

    Bank for International Settlements – ”Monetary Policy Frameworks in EMEs: Inflation Targeting, the Exchange Rate and Financial Stability”, Annual Economic Report, 30 iunie 2019, pp. 31-53

    Pereira da Silva, Luiz Awazu – ” Towards an Integrated Inflation Targeting Framework in middle-Income Countries: A research Agenda”, keynote speech, 2nd ECBN Policy Research Conference on “Macroprudential Instruments and Financial Cycles”, Ljubljana, 29 septembrie 2016

    Popa, Cristian – “Dezvoltări recente în domeniul politicilor monetare ale economiilor de piaţă dezvoltate şi importanţa lor pentru economiile în tranziţie”, în: Economica, no.2, 1996, SOREC, Bucureşti

    Popa, Cristian – Dezvoltări conceptuale şi empirice la nivelul politicii monetare contemporane, teză de doctorat, mimeo, ASE, Bucureşti, iulie 1997

    Popa, Cristian – „Ţinte alternative în orientarea politicii monetare”, în: Caiete de studii nr. 9, mai 2000, Banca Naţională a României, Bucureşti

    Popa, Cristian – „Ţintirea directă a inflaţiei – o nouă strategie de politică monetară: cazul României” (coordonator), în: Caiete de studii nr. 10, aprilie 2002, Banca Naţională a României, Bucureşti

    Popa, Cristian – „Next Steps for Romania Towards the Euro: A (Mainly) Exchange Rate-Based Perspective”, prezentare la conferinţa Transition: Past, Present, Future, 50th Anniversary of the East Jour Fixe, Oesterreichische Nationalbank, Viena, decembrie 2003

    Popa, Cristian – „CEEC Financial Sector Issues and Macroeconomic Policy: a Perspective from Across Countries”, în: Financial Development, Integration and Stability: Evidence from Central, Eastern and South-Eastern Europe (Liebscher, Klaus, Josef Christl, Peter Mooslechner şi Doris Ritzberger-Grünwald, eds.), Edward Elgar, Cheltenham, UK/ Northampton, MA, USA, 2006, pp. 70-80

    Popa, Cristian – „Fast Credit Growth and Policy Response: The Case of Romania”, în: Rapid Credit Growth in Central and Eastern Europe. Endless Boom or Early Warning? (Enoch, Charles şi Inci Ötker-Robe, eds.), Palgrave Macmillan/IMF, Basingstoke, Hampshire, UK/New York, NY, USA, 2007, pp. 214-228

    Popa, Cristian – ”Some Post-Crisis Challenges for the New(ish) EU Member States”, prezentare susţinută la Seminarul pe problemele economiei politice a pieţelor financiare, European Studies Centre, St Antony’s College, Oxford University, 18 noiembrie 2013

     

    ► Cristian Popa a fost consilier al guvernatorului BNR şi economist-şef între aprilie-decembrie 1998. Între decembrie 1998 şi octombrie 2014, a avut trei mandate de viceguvernator şi membru al Consiliului de Administraţie al BNR, coordonând direcţiile de politică monetară, studii economice, modelare şi prognoze macroeconomice, relaţii internaţionale şi stabilitate financiară l Pe lângă poziţiile de vicepreşedinte al Comitetelor de Politică Monetară şi Supraveghere ale BNR, a condus Grupul de Lucru pentru Ţintirea Inflaţiei, fiind şi supleant/persoană de însoţire a guvernatorului BNR în Consiliul General al BCE, membru al Comitetului pentru Relaţii Internaţionale al BCE, membru al Comitetului Economic şi Financiar şi persoană de însoţire la Consiliul General al CERS, precum şi guvernator supleant din partea României la Banca Mondială. A răspuns de asemenea din partea BNR de coordonarea relaţiilor cu instituţiile UE, interacţiunile cu instituţiile financiare internaţionale, precum şi de dialogul cu băncile de investiţii şi agenţiile de rating.

    ► În perioada martie-iulie 2016 a fost vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii şi membru al Comitetului de Direcţie, având responsabilitate pentru activităţile de evaluare şi studii de impact, cercetarea economică privind situaţia macroeconomică, politicile monetare, testarea la stress, relaţiile BEI cu BCE, CERS, BRI, OCDE, OMC şi think tankuri, precum şi pentru operaţiunile din România, Bulgaria, Macedonia de Nord, ţările AELS şi cele legate de strategia Mării Negre.

    ► Ulterior, a fost consultant principal pentru pregătirea creării băncii de dezvoltare în România, precum şi co-coordonator al evaluării implementării Planului Junker în statele membre ale UE din Europa Centrală şi de Est.

    Din ianuarie 2020, este consilier principal (senior advisor) al Comitetului de Coordonare (Steering Committee) al Iniţiativei de la Viena.

  • Rezervele valutare de la BNR s-au redus în februarie cu 2 mld.euro, la 35 miliarde euro. Ministerul de Finanţe a rambursat obligaţiuni în euro din februarie 2016 în sumă de 2,14 mld.euro

    Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la finele lunii februarie la nivelul de 35,13 miliarde euro, în scădere cu 2 miliarde euro faţă de 31 ianuarie 2021.

    Banca Naţională avea după prima lună a anului rezerve de 37,45 miliarde euro.

    În cursul lunii ianuarie, la BNR au intrat 2,55 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele.

    În paralel, din rezerve au ieşit 4,87 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăti de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro din februarie 2016 a Ministerului Finanţelor, în sumă de 2.147 milioane euro) şi altele.

    Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,85 miliarde euro.

    Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2021 au fost de 39,99 mliarde euro, faţă de 42,55 miliarde euro la 31 ianuarie 2021.

    Plăţile scadente în luna martie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 121 milioane euro.

     

  • A lucrat o viaţă la bancă, dar acum a decis să se retragă într-un sat la ţară. Este incredibil cum a reuşit ea să transforme acest loc uitat de lume

    Proiectul Caselor de Oaspeţi de la Cincşor a apărut oficial pe scena turismului local în urmă cu patru ani şi a pus pe harta Transilvaniei un sat de doar 650 de locuitori, un sat uitat de lume, rămas undeva în negura timpului.

    Când fosta şcoală, fosta parohie şi două case tradiţionale săseşti au fost restaurate şi introduse în circuitul turistic, câteva mii de iubitorii de natură, de istorie şi de gastronomie locală şi-au pus Cincşorul pe lista de vizitat. Spre exemplu, doar anul trecut circa 8.000 de români şi străini au trecut pragul bisericii fortificate din sat, iar o parte s-au cazat în Casele de Oaspeţi. Pandemia de Covid-19 a dat iniţial peste cap planurile de vacanţă pentru acest an ale multora, dar lucrurile încep acum să se aşeze din nou pe făgaşul normal, iar România în general şi Transilvania în particular devin cap de listă în ceea ce priveşte destinaţiile de top pentru acest sezon.

    O antreprenoare care şi-a construit cariera în mediul bancar a dezvoltat, alături de soţul său, în satul natal Cincşor din Transilvania un proiect ce a găzduit 1.200 de vizitatori în 2019, majoritatea români. Încă de la început fondatorii au mizat pe turiştii locali, tineri de 25-45 de ani, ce lucrează în IT, media, în corporaţii sau care au profesii liberale. Sunt persoane cu venituri peste medie, iar decidenţii sunt în proporţie de 90% femei.

    „E un segment în creştere acesta, sunt oameni care vin atraşi de autenticitatea locului, de relaţia personalizată cu proprietarii. Plus că transmitem o poveste. Şi mai avem un avantaj, bucătăria, mai exact restaurantul propriu. Suntem deschişi tot timpul anului, iar în 2019 am avut un grad mediu de ocupare de 64%”, spune Carmen Schuster, cea care alături de soţul său a lansat proiectul Casele de Oaspeţi de la Cincşor. Ea locuieşte în localitatea braşoveană Cincşor, care numără doar 650 de locuitori. S-a mutat aici, alături de soţul său, acum aproape cinci ani şi a dezvoltat proiectul ce are o capacitate de cazare de circa 40 de persoane.

    „Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici. Trebuie să fii racordat la oraş, e adevărat, dar şi comunităţile de aici sunt vii. Există efervescenţă. Nu ducem deloc lipsa oraşului. Aici, deşi munceşti mult, te poţi concentra mai bine. Nu mai pierzi timpul în trafic. În plus, nu suntem departe de cultură şi de activităţi sociale, Sibiul fiind la doar o oră distanţă. Plus că, o dată pe lună, venim la Bucureşti.”

    Carmen Schuster a plecat în Germania în ’85, cu gândul de a rămâne acolo. Studiase aici franceza şi germana, iar acolo a absolvit o facultate cu profil economic la Karlsruhe.

    Apoi s-a angajat în sistemul bancar, unde până în 2000 s-a ocupat de restructurarea băncilor din Germania. Prima dată a revenit în România în 1996 pentru un proiect internaţional de restructurare a CEC. A plecat înapoi şi a revenit ulterior în 2000, tot pentru un proiect de consultanţă.

    A fost angajată apoi de grupul austriac Erste Bank, care în 2006 a cumpărat BCR. Carmen Schuster face parte din echipa de tranziţie, tranziţie care a durat ceva ani. „Am făcut banking din pasiune. De altfel şi acum am lucrat la un proiect ce va fi implementat din toamnă şi care este menit să acorde credite pentru dezvoltarea businessurilor creionate de femei.”

    Este un proiect venit din Germania şi realizat de BERD în colaborare cu Savings Banks Foundation for International Cooperation. „Nu m-am desprins cu totul de banking, dar de acum mai bine de un deceniu am considerat că trebuie să găsesc o alternativă, că trebuie să mă racordez la alte domenii. Zona de restaurare şi cea culturală au fost întotdeauna pasiunile mele.”

    Astfel, în 2010, a început, alături de soţul său, să cumpere case în localitatea natală Cincşor pe care să le restaureze şi să le introducă în circuitul turistic. Acum aproape cinci ani s-au mutat în Transilvania şi se ocupă de acest proiect antreprenorial. „În 2010 am simţit că trebuie să rămân în România. A fost momentul când am început să construiesc ideea de case de oaspeţi. Deschiderea oficială a avut loc în 2016, însă am lucrat la proiectul de restaurare din 2010. În paralel lucram şi în corporaţie.”

    Cititi materialul integral aici 

  • Când luaţi un credit de la bancă, dobânda contează mai puţin. Rata lunară este cea mai importantă

    Când vorbeşti despre un credit, mai ales despre un împrumut ipotecar, aproape nimeni nu ştie cât este dobânda pe care o plăteşte. Cu câteva zile înainte de scadenţă, mulţi primesc un SMS cu cât este rata de plată şi că trebuie să se asigure că au banii în cont.

    Aşa că, pentru toată lumea, cel mai important lucru este cât trebuie să plătească – 1.200 de lei, 1.500 de lei, 2.500 de lei, 3.000 de lei sau 200 de euro, 300 de euro, 400 de euro etc.

    Toată lumea are asta în minte şi restul nu mai contează.

    În spatele acestei rate lunare se află o dobândă, celebra DAE, format din dobânda de referinţă,  ROBOR sau, mai nou, IRCC, la care se adaugă marja băncii. La creditele ipotecare marjele pot varia între 2,25% – 3,15% pe an. Oricum, aceste amănunte se reţin prea puţin.

    Nimeni nu stă să urmărească cum a evoluat ROBOR-ul, că-i 2,04% (cât a fost la începutul anului), că-i 1,54% (cât este acum) şi că diferenţa înseamnă o scădere de 25%, sau cum a evoluat IRCC-ul , care este acum 1,84%. Sunt prea multe cifre de ţinut minte.

    Dacă rata este de 1.500 de lei pe lună la un apartament, plus minus 50 de lei, să spunem, aşa cum şi-a făcut cineva socotelile când a luat creditul, totul este ok.

    Când scade rata cu 50 de lei pentru că a scăzut ROBOR pentru că BNR a redus dobânda de referinţă, suma câştigată este prea mică, două pachete de ţigări pe lună, şi nimeni nu o pune de-o parte pentru vremurile când dobânzile vor creşte.

    Acum 12 ani, când majoritatea creditelor din piaţă erau în euro, franci elveţieni, iar cursurile valutare leu/euro şi leu/CHF creşteau, mai ales la francul elveţian, creşteau şi principalul şi dobânda în acelaşi timp, iar acest lucru se simţea imediat.

    Este mai greu de digerat o creştere a principalului cu 30%, la care se adaugă şi creşterea dobânzii cu 30% prin creşterea cursului valutar.

    La creditele în lei avantajul este că principalul nu creşte, ci doar dobânda, aşa că fluctuaţiile se simt mai puţin.  În 2017-2019 ROBOR a crescut de la 0,67% la 2,5%, adică de 4 ori, aproape nimeni nu şi-a dat seama, pentru că rata lunară crescuse de la 1.500 de lei la 1.700 de lei, iar creşterea salariului era mai mult de 200 de lei pe lună. Am dat doar un exemplu.

    Dacă la creditele ipotecare în lei dobânzile sunt de 4%-5%, la creditele de consum dobânzile sunt între 8-12%, iar la cardurile de credit dobânzile sunt între 18%-25%.

    Una dintre cele mai mari idei din lumea bancară a fost acest card de credit, dezvoltat în America începând cu anii 1980, când trebuia să dai înapoi numai 10% sau 5% din suma trasă – ceea ce pare puţin -, iar a doua zi să o retragi din nou. Nimeni nu se uită cât sunt dobânzile, iar acest produs este cel mai profitabil pentru o bancă.

    Asta îmi aminteşte de o situaţie petrecută în România la începutul anilor 2000, când piaţa de electrocasnice se pregătea pentru celebrul credit cu buletinul.

    Retailerul Flanco avea ofertă de vânzare de televizoare în rate cu o dobândă de 40% (atunci inflaţia era de 20%, iar acum este de 2%). Clienţii, când intrau în magazin se uitau şi vedeau dobânda de 40%, li se părea enorm şi fugeau. Ca să vitalizeze vânzările, cineva a venit cu ideea extraordinară de marketing ca în loc să se promoveze dobânda de 40%, să se promoveze rata lunară de plată. Pur şi simplu a fost un şoc de marketing, pentru că atunci când clienţii au văzut că o rată pentru un televizor nou era de numai 500.000 de lei (pe atunci erau banii vechi), care reprezenta doar 5% sau 10% dintr-un salariu lunar, au dat buzna să cumpere televizoare, care erau principalul mijloc de entertainment.  O rată de 500.000 de lei putea fi destul de uşor plătită de foarte multă lume, aşa că a urmat un boom de vânzări de electrocasnice.

    Însă nimeni nu prea şi-a dat seama că acea rată de 500.000 de lei era echivalentul unei dobânzi de 60%.

    Tot ce contează este rata lunară, şi mai puţin dobânda.

    Aşa că prea puţină lume ştie că, într-un an, dobânzile la lei au scăzut cu aproape 50%.

  • Commerzbank, a doua cea mai mare bancă din Germania, raportează pierderi de 2,7 miliarde de euro în T4. Acţiunile, în scădere cu 6,9%

    Banca germană Commerzbank a raportat pierderi de 2,72 miliarde de euro în T4/2020, rezultatele datorându-se unui set de măsuri de restructurare, lansate pe fondul pandemiei de COVID-19, conform Reuters.

    Acţiunile au scăzut până la această oră (14:24) cu 6,89%, capitalizarea bursieră ajungând astfel la 6,34 miliarde de euro.

    Compania a declarat recent că plănuieşte să concedieze 10.000 de angajaţi, 33% din forţa de muncă, şi ar reduce numărul de sucursale de la 790 la 450. Costurile ar urma să scadă cu 1,4% miliarde de euro, aproximativ 20%, până în 2024.

    Banca nu şi-a revenit nici acum după şocul generat de criza financiară din 2008-2009.

    Totuşi, Commerzbank va adăuga 2.500 de joburi în afara Germaniei, cu precădere în Europa de Est, într-un efort de reducere a costurilor pentru furnizorii externi de servicii.

    „Vrem ca profiturile să fie sustenabile şi să ne modelăm destinul în calitate de forţă independentă a pieţei bancare din Germania”, spune CEO-ul Manfred Knof.

    Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, a declarat recent că economia regiunii va avea nevoie ca stimulentele fiscale şi monetare să fie ridicate „treptat”, evitându-se astfel greşelile ultimelor crize când suportul a fost retras mult prea rapid.

    După un declin de 6,8% în 2020, economia zonei euro nu se va întoarce la nivelurile de dinainte de coronavirus decât la mijlocul anului viitor.

     

  • Banca Internaţională de Investiţii, înfiinţată în 1970 de către statele comuniste, a raportat un profit de 7,3 mil.euro în 2020, în creştere cu 28%. România deţine 6,8% din capitalul băncii

    Banca Internaţională de Investiţii, instituţie înfiinţată în 1970 pentru a susţine colaborarea între statele est-europene, inclusiv România, a raportat un profit net de 7,3 milioane euro în 2020, în creştere faţă de nivelul de 5,6 milioane euro în 2019, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

    Banca a listat la Bursa de la Bucureşti o serie de obligaţiuni.

    Veniturile operaţionale s-au majorat cu 2,4%, la 29,2 milioane euro, în timp ce câştigul net din dobânzi s-a redus cu 21%, la 17,3 milioane euro, de la 22 milioane euro în 2019.

    Banca a avut iniţial sediul central la Moscova, iar din 2019 a fost mutat la Budapesta. 

    România are o participare de 6,8% în capitalul social al băncii, cel mai mare pachet de acţiuni fiind deţinut de Federaţia Rusă, cu 45%, urmată de Ungaria, cu 17%, Bulgaria, cu 11%, şi Cehia cu 9,8%. Restul acţiunilor sunt deţinute de Slovacia (6,4%), Cuba (1,4%), Vietnam (0,9%) şi Mongolia (0,8%).

    Preşedintele IBB este Nikolay Kosov, reprezentantul Rusiei, numit in 2020, iar unul dintre cei cinci vicepreşedinţi este Alexandru Florescu.

     

  • BCE prelungeşte acordul cu BNR privind furnizarea de lichiditatea în euro până în martie 2022: Banca Naţională va putea împrumuta până la 4,5 mld.euro

     

    Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a României (BNR) au prelungit aranjamentul-cadru de furnizare de lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, până în martie 2022.

    În baza liniei repo, BNR va putea împrumuta până la 4,5 miliarde euro de la BCE.

    Aranjamentul convenit anul trecut a fost realizat pentru a preveni o eventuală apariţie a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncţionalităţilor pieţei, manifestate pe fondul continuării pandemiei de Covid-19.

    În cadrul unei linii repo, BCE furnizează lichiditate în euro unei bănci centrale străine în schimbul unor garanţii adecvate.

    Iniţial, s-a convenit ca linia repo să rămână în vigoare până la data de 31 decembrie 2020. Aranjamentul financiar a fost prelungit mai întâi până la sfârşitul lunii iunie 2021, iar acum până în martie 2022.

     

     

  • Cea mai mare bancă din Spania anunţă pierderi record de 9 miliarde de euro în 2020. Profitul net din T4 s-a prăbuşit cu 90%

    Creditorul spaniol Santander pariază pe o revenire economică alimentată de vaccinurile anti-coronavirus, în condiţiile în care a doua cea mai mare bancă a zonei euro a suferit primele pierderi anuale în 2020, notează CNBC.

    Profiturile nete din T4 au scăzut cu 90% faţă de aceeaşi perioadă din 2019 şi au ajuns la 277 de milioane de euro. Banca a strâns sute de milioane de euro sub actualul plan de restructurare pentru a acoperi locurile de muncă reduse şi închiderea sucursalelor. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un profit net de 411 milioane.

    Per total, cel mai mare creditor din Spania a pierdut 8,77 miliarde de euro în 2020, cu 130 de milioane mai mult decât estimările analiştilor.

    „Vaccinarea este cea mai importantă politică economică din 2021. Un program de imunizare reuşit poate fi un catalizator puternic al recuperării economice”, a declarat Ana Botin, preşedintele executiv al băncii.

    De-a lungul crizei, Santander a împrumutat un miliard de dolari pe zi către business-uri din întreaga lume şi a susţinut şase milioane de clienţi în ceea ce priveşte rambursările.

    Divizia britanică a creditorului a simţit din plin impactul pandemiei. Profiturile înainte de taxe au scăzut cu 44% la 551 milioane de lire, iar banca a pus deoparte 448 de milioane în cazul în care pierderile vor reîncepe să crească pe fondul numărului de infecţii cu coronavirus.

    Totuşi, acţiunile băncii au crescut cu 0,73% până la această oră (14:17).

     

  • Cât câştigă şeful celei mai mari bănci americane: Jamie Dimon a încasat 31,5 milioane de dolari pentru 2020

    Jamie Dimon – 64 ani – directorul executiv al JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a câştigat în 2020 o remuneraţie totală de 31,5 milioane de dolari, în linie cu suma din anul anterior, conform datelor publicate de bancă, joi, citate de FT.

    Pe lângă aceste cifre, JPMorgan a notat că „în contextul consecinţelor economice şi medicale fără precedent ale Covid-19” banca a raportat venituri record şi a menţinut un bilanţ puternic, în timp ce a format provizioane de 12 miliarde de dolari.

    Acţiunile JPMorgan au înregistrat o scădere de 8% pe parcursul anului 2020, în ciuda unor creşteri înregistrate pe finalul anului, în contextul în care profiturile obţinute din creditare au fost lovite puternic de scăderea dobânzilor şi de provizioanele ridicate care au fost necesare.

    JPMorgan, ca şi alte bănci de pe Wall Street, i-a avertizat pe angajaţi că va fi un sezon dificil de bonusuri, în ciuda performanţelor puternice înregistrate de diviziile de trading şi investiţii – performanţe alimentate de volatilitatea ridicată şi de dobânzile scăzute.

    JPMorgan este prima mare bancă americană care anunţă remuneraţia directorului executiv, iar Jamie Dimon rămâne de câţiva ani unul dintre cei mai bine plătiţi bancheri americani.

    La fel ca în 2019, pachetul său salarial din 2020 este format dintr-un salariu de bază de 1,5 milioane de dolari, un bonus cash de 5 milioane de dolari şi 25 de milioane de dolari în acţiuni, sub o formă contractuală care extinde acordarea lor pe următorii ani.

    Anul 2020 a fost dificil pentru Jamie Dimon şi pe plan personal, în contextul în care în martie el a ajuns la spital pentru o operaţie de urgenţă, pe fondul unei afecţiuni cardiace severe. O lună mai târziu s-a întors în bancă.