Tag: apreciere

  • RMGC: Aşteptăm adoptarea cadrului legislativ, pentru ca dezvoltarea proiectului să înceapă în 2014

     “Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roşia Montană. Raportul comisiei este profesionist şi cuprinzător şi ne bucurăm că, după mulţi ani de aşteptare, s-a desfăşurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare”, arată marţi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), într-un comunicat de presă.

    RMGC speră ca noul cadru legislativ să permite dezvoltarea industriei miniere din România şi atragerea de investitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asociaţia Oamenilor de Afaceri: Dezaprobăm creşterea taxelor anunţată de Guvern: Este afectat întreg mediul de afaceri

     “O dovadă directă în acest sens o constituie profitabilitatea în scădere a afacerilor, scădere evidenţiată de scăderea veniturilor bugetare având ca sursă impozitul pe profit”, arată asociaţia, într-un comunicat.

    AOAR arată că sunt greu de înţeles măsuri precum creşterea accizei pe combustibili, pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură, în condiţiile în care Guvernul nu utilizează banii europeni disponibili pentru acest sector.

    “Alocarea acestor fonduri în lipsa unui Master Plan pentru infrastructura de transport rutier a României, document ce ar fi trebuit aprobat prin lege de către Parlament, propunere făcută public de către AOAR încă din anul 2009 şi refuzată sistematic de toate guvernele, ca şi cheltuielile constant neclare efectuate de CNADNR, reprezintă tot atâtea semne de neîncredere în politica fiscală şi de investiţii anunţată de Guvern”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord avansează în dezvoltarea unor rachete intercontinentale, anunţă un centru american

     Rachetele expuse de către Coreea de Nord în cursul unor recente parade militare, prezentate de experţi străini ca ale sale, ar fi de fapt “mai puţin” false decât se aprecia, potrivit Institutului americano-coreean din cadrul Universităţii John Hopkins.

    Racheta nord-coreeană KN-08 de tip ICBM, cu o rază de acţiune teoretică de 5.500 până la 11.000 de kilometri, a fost expusă în 2012 şi în iulie. Un cunoscut inginer aerospaţial a calificat-o drept o “mare farsă”.

    Însă într-o analiză publicată pe site-ul 38 North, institutul se arată mai puţin categoric.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dolarul a scăzut la cea mai joasă valoare din ultimii doi ani faţă de euro

    Dolarul a scăzut miercuri la cea mai joasă cotaţie din ultimele nouă luni,in raport cu un cos de valute principale, după ce datele statistice de marţi din Statele Unite au aratăt că numărul angajărilor din septembrie a fost mai mic decât era anticipat, scrie Reuters.

    Guvernul american preconiza că în septembrie se vor face 180.000 de angajări, însă datele oficiale arată că numai 148.000 de locuri de muncă au fost create.

    Neatingerea ţintei de angajări propuse în septembrie dă investitorilor mesajul că economia americană îşi pierduse din avânt încă dinainte de oprirea activităţii guvernului.

    Dolarul a scăzut la cea mai joasă valoare din ultimii doi ani faţă de euro, a cărui apreciere începe să ridice îngrijorări printre politicienii europeni.  

    Moneda americană a pierdut teren şi în faţa yen-ului, folosit în general ca un pariu sigur pentru investitori în timpul perioadelor de incertitudine politică şi economică.

    “Datele macroeconomice slabe de săptămâna aceasta confirmă aşteptările investitorilor cum că FED va amâna încetinirea politicii de achizitie de obligatiuni pentru primul trimestru al anului următor”, a spus Lee Hardman, economist la Bank of Tokyo-Mitsubishi, cea mai mare bancă japoneză.

    Hardman a adăugat că “pe termen scurt, este posibil ca dolarul să rămână în defensivă, chiar dacă datele încep să se îmbunătăţească”.

    Un sondaj făcut de Reuters arată că majoritatea dealerilor din Statele Unite consideră că Rezerva Federală nu va începe să reduca programul de achiziţie de obligaţiuni , mai devreme de martie.

  • Predoiu, despre Gerea: E un parlamentar respectabil, dar înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul

     “Remarcăm dificultatea USL de a găsi cadre competente pentru guvernarea ţării. Mi se părea că aceste partide care au promis marea cu sarea, anul trecut, să aibă şi echipamentul necesar pentru guvernare. Din păcate, guvernarea însemană mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie sau simultan la talk show-urile de seară”, a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa BPN al PDL.

    El a spus despre Andrei Gerea că “speră să se califice dacă nu e calificat”.

    “În general, un ministru ar trebui să fie competent, să cunoască domeniul, să nu aibă probleme de integritate sau probleme penale şi să nu aibă conflicte de interese economice cu domeniul pe care-l gestionează. Din câte am înţeles, a fost destul de dificil să găsească un astfel de om, rămâne de văzut dacă are competenţele necesare, pentru că înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv, e un parlamentar respectabil, rămâne de văzut dacă va performa sau nu”, a mai spus Predoiu despre Andrei Gerea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Ponta vrea ca acordul de coabitare cu Băsescu să funcţioneze. Pactul poate fi salvat

     Pactul de coabitare “a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că în România în 2013 va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe”, a afirmat Dragnea la RFI.

    Victor Ponta “nu vrea să-l denunţe şi în continuare dacă mai poate fi salvat ca şi acord în continuare, de ce nu?”, a continuat vicepremierul.

    Întrebat dacă el crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns: “Da, eu cred că da. Sunt realist”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ilie Sârbu: Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi ne coafăm. Trebuie luată o decizie în USL

     Senatorul social-democrat a declarat, la RFI, că USL trebuie să recunoască lipsa de comunicare.

    “Dacă suntem bărbaţi şi oameni politici responsabili, trebuie s-o recunoaştem, că ea (lipsa de comunicare din USL-n.r.) se vede. Trebuie s-o corectăm. Putem s-o corectăm, bine. Nu? Trebuie să luăm o decizie. Aşa, lăsând lucrurile să treneze, să degenereze, niciunul dintre noi nu va câştiga nimic, toţi vom pierde, pentru că e un proiect care a avut un mare succes, ne-a dus la aproape 70%, vă daţi seama, aproape incredibil pentru România. Şi acum să vii şi să dai oamenilor explicaţii, când ei aşteaptă de la noi rezolvarea problemelor, metroul, agricultură, învăţământ, sănătate, pensii, salarii. Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi începem să ne coafăm! Nu ştiu dacă-i bine”, a spus el.

    Ilie Sârbu recunoaşte că USL nu este un Paradis în clipa de faţă

  • Ambasadorul României la Paris: Relaţia cu Franţa e prea profundă ca să fie zguduită de declaraţiile privind Schengen

     Ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru, a explicat, la Digi24, contextul în care mai mulţi oficiali francezi s-au pronunţat împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Mai mulţi oficiali francezi au făcut, în ultima săptămână, declaraţii larg mediatizate, anunţând că resping aderarea României la Schengen şi leagă acest proces de problema romilor. Tonul contrastează cu afirmaţiile făcute, în această vară, de premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault. În timpul unei vizite la Bucureşti, acesta s-a pronunţat pentru o aderare etapizată a României la spaţiul Schengen şi spunea că Franţa a propus ca măsură imediată permiterea deschiderii frontierelor aeriene.

    Bogdan Mazuru a declarat că explicaţiile acestei schimbări de discurs ţin de “contextul intern francez”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro